Sunteți pe pagina 1din 6

Stări şi mărimi electrice.

Legi

1.1.1.1. Conductivitatea şi rezistivitatea electrică a materialelor


După valorile rezistivităţii, materialele se împart în:
- materiale conductoare, cu rezistivitatea ρ=(10-8÷10-6) Ω⋅m;
- materiale semiconductoare cu rezistivitatea ρ=(10-5÷108) Ω⋅m;
- materiale izolante, cu rezistivitatea ρ=(108÷1020) Ω⋅m.
În tabelul (1.2) sunt prezentate valorile rezistivităţii ρ, conductivităţii σ
şi coeficientului de temperatură a rezistivităţii α, pentru diferite materiale.

1
Electrotehnică

Tabelul 1.2
Coeficientul de
Rezistivitatea ρ Conductivitate
Materialul temperatură la Observaţii
[Ωm] la 200 C a σ [S/m]
200C [1/0C]
Aluminiu (0,028···0,03)⋅10-6 (33···36)⋅106 +3,6⋅10-3
Argint (0,016···0,017)⋅10-6 (59···63)⋅106 +3,7⋅10-3
Aur 0,022⋅10-6 45,4⋅106 +4⋅10-3
Cupru 0,017⋅10-6 57⋅106 +3,9⋅10-3
Fier (pur) 0,1⋅10-6 10⋅106 +4,5⋅10-3
Fier (tole) 0,13⋅10-6 7,7⋅106 +4,5⋅10-3 metale
Mercur 0,96⋅10-6 1,04⋅106 +1⋅10-3
Nichel 0,1175⋅10-6 8,5⋅106 +6,5⋅10-3
Plumb 0,21⋅10-6 4,8⋅106 +4,5⋅10-3
Wolfram 0,05⋅10-6 20⋅106 +5⋅10-3
Zinc 0,06⋅10-6 16,7⋅106 +3,7⋅10-3
Constantan 0,5⋅10-6 2⋅106 -0,05⋅10-3
Aliaje de
Manganină 0,42⋅10-6 2,4⋅106 +0,02⋅10-3
mare
Nichelină 0,43⋅10-6 2,32⋅106 +0,23⋅10-3 rezistivitate
Crom-nichel 1,12⋅10-6 0,84⋅106 +0,13⋅10-3
Cărbune pentru
(50···80)⋅10-6 (13···20)⋅103 -0,8⋅10-3
lămpi cu arc
Perii de grafit (12···49)⋅10-6 (25···83)⋅103
Pământul 102···104 10-4···10-2
Apa de râu 10···102 10-2···10-1 diverse
Apa de mare ∼0,3 ∼3
Apa distilată 104···105 10-5···10-4
Ulei de
1012…1018 10-18…10-12
transformator
Se constată din datele prezentate în tabel că dintre materialele
conductoare metalice folosite în tehnică, argintul are rezistivitatea cea mai
mică; fiind un material preţios, utilizarea lui este limitată la contacte
electrice, fire de suspensie pentru aparate de măsură etc.
Materialul de bază pentru conductoarele electrice este cuprul a cărui
rezistivitate este cu puţin mai mare decât a argintului. Deoarece cuprul este
un material deficitar, el este înlocuit cu aluminiul (la linii electrice, coliviile
motoarelor unor maşini asincrone etc.).
Utilizarea aluminiului prezintă unele avantaje economice importante: la
aceeaşi rezistenţă electrică şi lungime, secţiunea conductorului de aluminiu
este de 1,6 ori mai mare decât a conductorului de cupru, dar greutatea
conductorului de aluminiu este aproximativ jumătate din greutatea
conductorului de cupru. În plus, tona de cupru este de cca. 1,7 ori mai

2
Stări şi mărimi electrice. Legi

scumpă decât tona de aluminiu.


Aliajele de mare rezistivitate (tabelul 1.2) au o serie de aplicaţii
specifice în tehnică.
Manganina, având un coeficient de temperatură scăzut, se foloseşte la
construcţia rezistenţelor etalon şi de precizie.
Constantanul şi nichelina se utilizează pe scară largă la construcţia
reostatelor, iar aliajele crom-nichel pentru aparate electrotermice.
Rezistivitatea materialelor conductoare variază cu temperatura,
ρθ = ρ20 1 + α(θ − 200 )  , (1.80)
în care: α reprezintă coeficientul de temperatură al rezistivităţii, având
ordinul de mărime de α≅4⋅10-3/grad-1, adică o variaţie a rezistivităţii de cca.
4% pentru o variaţie de temperatură de 100C; ρ20 este rezistivitatea la o
temperatură a mediului ambiant de 200C (se dă în mod obişnuit în tabele).
În cazul materialelor semiconductoare, coeficientul de temperatură
poate să fie şi negativ, rezultând o scădere a rezistivităţii cu creşterea
temperaturii.
1.1.1.2. Supraconductibilitatea
La temperaturi foarte joase, în general sub 10 K, rezistivitatea unor
materiale şi aliaje scade brusc la zero. Acest fenomen, descoperit în 1911 de
către Kamerling Onnes, poartă numele de supraconductibilitate.
Temperatura la care valoarea rezistivităţii devine nulă se numeşte
temperatură critică, fiind caracteristică materialului conductor. În figura 1.30
este reprezentată variaţia rezistivităţii cu temperatura pentru argint (a) şi
staniu (b). Se observă că la argint rezistivitatea scade continuu cu
temperatura, în timp ce rezistivitatea staniului scade brusc la zero la
temperatura Tc=3,72 K.
ρ ρ Concluzia este că
staniul este un material
supraconductor, în timp
ce argintul nu este, cu
toate că argintul este un
conductor foarte bun. Se
K Tc K cunosc aproximativ 20 de
a) b) elemente metalice (Pb,
Fig. 1.30 Sn, Ti, etc) şi de
asemenea numeroase aliaje supraconductoare. În tabelul 1.3 se indică câteva
dintre ele. Se remarcă că cele mai bune materiale conductoare (argint, cupru)
nu sunt supraconductoare.

3
Electrotehnică
Tabelul 1.3
Materialul Tc [K] Temperatura critică a materialelor
Al 1,175 supraconductoare depinde de valoarea
Sn 3,72 câmpului magnetic exterior.
Pb 7,18 Starea de supraconductibilitate este
Nb 8,7 însoţită de o serie de proprietăţi şi comportări
Ti 0,39
interesante:
- un curent, odată stabilit într-un supraconductor, se menţine timp îndelungat
dacă temperatura T<Tc;
- în interiorul unui supraconductor nu se poate stabili un câmp magnetic
(efectul Meisner).
Rezistivitatea electrică a materialelor este influenţată şi de alţi factori:
câmp electric, câmp magnetic etc.. De exemplu, rezistivitatea carburii de
siliciu scade cu creşterea câmpului electric, proprietate ce are aplicaţii la
construcţia descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă, folosite la protecţia
instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor.
În prezenţa câmpului magnetic, rezistivitatea electrică a materialelor
conductoare şi semiconductoare parcurse de curent, creşte, comportare
cunoscută sub denumirea de efect magnetorezistiv fizic sau efect Gauss.
1.1.2. Legea transformării energiei în medii conductoare parcurse
de curenţi (Joule - Lenz)
La trecerea curentului electric printr-un conductor se dezvoltă căldură,
fapt ce denotă că în procesul de conducţie electrică se produc transformări
de energie.
Se constată, de asemenea, că în sursele de energie (pile şi acumulatoare)
parcurse de curent intervin transformări energetice (dezvoltarea sau
absorbţia energiei unor reacţii chimice).
Legea transformării energiei în medii conductoare parcurse de curent
este o lege generală, care în formă locală, dă expresia energiei cedate de
câmpul electromagnetic în unitatea de timp şi pe unitatea de volum a
conductorului. În conformitate cu această lege, puterea cedată de câmpul
electromagnetic unităţii de volum dintr-un conductor aflat în stare
electrocinetică este egală cu produsul scalar dintre intensitatea câmpului
electric E şi densitatea de curent J ,
p = E⋅J. (1.81)
În cazul particular al conductoarelor liniare, izotrope şi omogene (în
care Ei = 0 ) ţinând seama de legea lui Ohm (rel. 1.66), expresia (1.81) se
poate scrie sub forma:

4
Stări şi mărimi electrice. Legi

p = E ⋅ J = ρ ⋅ J 2 > 0, (1.82)
numită şi forma locală a legii lui Joule-Lenz.
În expresia (1.82), p reprezintă căldura dezvoltată în unitatea de timp şi
unitatea de volum a conductorului parcurs de curent. Ea este independentă
de sensul curentului, fiind întotdeauna pozitivă şi corespunde efectului
electrocaloric ireversibil sau efectul Joule-Lenz.
În concluzie, în procesul de conducţie electrică o parte din energia
câmpului electromagnetic se transformă ireversibil în căldură.
Dacă se integrează expresia (1.81) pe volumul V al conductorului, se
u12 obţine puterea totală P, cedată de
câmpul electromagnetic conductorului
parcurs de curent. În cazul unui
i dl S E
conductor filiform ( E, J şi dl sunt
(ρ) ds J
paraleli) şi ţinând seama că
1 2
dv = dl ⋅ ds (fig. 1.31), se obţine:
Fig. 1.31

2
P = ∫ E ⋅ J ⋅ dv = ∫ E ⋅ dl ⋅∫ J ⋅ ds = u12 ⋅ i . (1.83)
V 1 S

Ţinând seama de forma integrală a legii lui Ohm (rel. 1.77), expresia
puterii cedate de câmpul electromagnetic conductorului parcurs de curent,
transformată ireversibil în căldură, se poate scrie sub forma:
u2
P = u ⋅ i = R ⋅ i2 = (1.84)
R
Unitatea de măsură pentru puterea electrică se numeşte Watt (W).
Energia produsă sau consumată într-un interval de timp se calculează ca
produsul dintre putere şi timp. Dacă puterea variază în intervalul de timp
considerat, energia se determină cu relaţia:
t
W = ∫ P ⋅ dt . (1.85)
0

Unitatea de măsură a energiei în sistemul internaţional se numeşte joule


(1J=1W⋅1s). În practică se utilizează frecvent unitatea numită kilowattoră
(1kWh=3,6⋅106 J).
În cazul mai general în care intervine şi un câmp electric imprimat,
ţinând seama de legea conducţiei electrice pentru această situaţie (rel. 1.78),
puterea cedată de câmpul electromagnetic unităţii de volum a conductorului
aflat în stare electrocinetică ( EJ ), are expresia:

5
Electrotehnică

p = E ⋅ J = ρ ⋅ J 2 − E i ⋅ J, (1.86)
în care primul termen din partea dreaptă (ρ⋅J2 >0), corespunde efectului
Joule-Lenz, iar al doilea termen se referă la schimbul de putere dintre
câmpul electromagnetic şi sursă.
Dacă vectorii E i şi J sunt omoparaleli (au acelaşi sens, deci curentul
străbate sursa în sensul tensiunii electromotoare), puterea Ei J > 0 este
efectiv cedată de sursă şi primită de câmpul electromagnetic (de exemplu la
o sursă de t.e.m., care produce energie electrică).
Dacă vectorii E i şi J sunt antiparaleli (au sensuri contrare, deci curentul
străbate sursa în sens opus tensiunii electromotoare), puterea Ei J < 0 este
efectiv cedată de câmpul electromagnetic şi primită de sursă (de exemplu, la
un acumulator care se încarcă).
Integrând relaţia (1.86) pe volumul V al conductorului se obţine forma
integrală a legii transformării energiei în medii conductoare parcurse de
curenţi, în prezenţa câmpurilor imprimate:
P = R ⋅ i 2 − U e ⋅ i, (1.87)
în care primul termen din partea dreaptă R⋅i2>0 reprezintă puterea disipată,
adică dezvoltată ireversibil sub formă de căldură în conductor, iar al doilea
termen Ue⋅i reprezintă puterea generată de sursă şi cedată câmpului
electromagnetic, dacă Ue şi i au acelaşi sens efectiv (Ue⋅i>0), sau puterea
primită de sursă din partea câmpului electromagnetic, dacă Ue şi i au sensuri
efectiv opuse (Ue⋅i<0); ultima situaţie corespunde regimului de încărcare al
sursei.