Curs IV

Andrea Mategna
Pictează Camera degli Sposi – frescă pe fond uscat
- Armonizarea dintre pictură și arhitectură
- Totul e gândit din punctul de vedere al spectatorului
- Introduce personajele-comentator – informează privitorul cu privire la articulațiile narative &
ghidează privirea
- Pictură scenografică
- Iluzia accesului la cer prin oculus (par să existe nouă putti, trimitere mitologică – apare însă un al
zecelea). Cel de-al treilea putti apare doar prin mâna sa ținând o pensulă (Arras observă că
pensula indică diagonala picturii, semnalând un spațiu de intimitate a picturii, care cere o
contemplare lentă)
- Pictura venețiană e din ce în ce mai interesată de problema timpului integrat în pictural
Madonna della Vittoria
- Sugerează dinamică și intensitate (strălucirea armurii depinde de trecerea luminii)
Minerva
- Pictură scenografică, bazată pe mișcare
- Importanța coregrafiei
Antonello da Messina
- Vizitează nordul flamand și introduce în Italia pictura în ulei (unele efecte nu pot fi obținute în
tempera)
- De la un dispozitiv cartografic (lumea e spațiu, arhitectură bazată pe distincții clare) spre un
dispozitiv temporal (nuanțe, treceri, lumină, subtilitate)
Sf. Sebastian
- Punctul de fugă al picturii este foarte jos (conform lui Alberti, acest punct ar trebui să fie la
nivelul ochilor privitorilor – o pictură ce crede în centralitatea privirii) – aici, pictorul
monumentalizează sfântul + un aspect ce ține de intimitatea picturii (buricul, privit de foarte
aproape, e de fapt un ochi, după Arras) + buricul e deplasat de la anatomia firească – Arras
susține că buricul-ochi nu era menit pentru a fi văzut (pictura fusese realizată pentru un triptic de
altar, iar în lumina obscură a bisericii nu putea pune în valoarea detaliile)
Două scene de Răstignire
- În varianta de la Londra, dimensiunea alegorică e cea mai redusă – accent pe solitudine, fără
sentimentalism
Pieta
- De la patos (cunoscut și în Antichitate, rezultat al interacțiunii cu zeii) la afect (v. chipul
îngerului/solitudinea lui Isus)
Giovanni Bellini
= părintele picturii venețiene și autor al dispozitivului venețian
- Primul care preia pictura în ulei de la da Messina – rezultă o mai mare varietate de culori (în
tempera, culoarea se usca foarte repede, nu se poate reveni asupra tabloului)
Pieta
- cadrul închide pictura, sugerează faptul că e vorba de un tablou
- Pe cadru – un mesaj al pictorului (de fiecare dată când acești ochi plini de lacrimi vor provoca
gemete, probabil e pictura lui Bellini care plânge)
- Culori minerale
Madonna Greca (etapa I)
tempera
- Articulația dintre descoperirile renașterii florentine și stilul bizantin (corpurile au aici volum și în
perspectivă, dar sunt închise într-o imagine tipică de icoană)
- Organizarea e dată în mare parte de linii (paralela dintre brațul lui Isus și fața Mariei)
Fecioara cu pruncul (10 ani mai târziu)
- Zidul din spate e parțial rupt
- Există o lume în spatele personajelor, deși personajele sunt protejate de ea
- Încercarea de a sugera că lumea nu ține doar de simboluri, ci și de perspectivă
Fecioara (ulterior)
- Poziția personajelor s-a modificat. Bellini nu mai cere o percepție frontală, ochiul trebuie să ducă
în spate, există o deschidere mai mare, armonizată cu prim-plan-ul.
- Corpul lui Isus nu mai apare ce un contur, ci ca masă
- Coloristica grea a draperiei subliniază echilibrul
- Gesturi de cuprindere, care sugerează volumele
Madonna de pe pajiște
- Nu mai există diferență între personaje și fundal
- Haina Mariei e orientată spre privitor
- Senzația că ne putem mișca în jurul personajelor
- Expansionism, cucerirea spațiului
- Lumina nu dă doar o iluzie spațială, ci creează propriu-zis spațiul
- Îmbinarea realismului cu sensibilitatea afectului
Sacra Conversazione
- Semicercul (cala Piero della Francesca)
- Intensitatea culorilor atrage atenția, nu arhitectura grupului de personaje
- Lumina creează figurile (care nu sunt simplă reflexie)
Paradoxul că doar pictura îți poate oferi experiența timpului.
Giorgione
Castelfranco Madonna
 - Paravanul, soclul care sugerează sculpturalitatea scenei
- Peisajul din spate e mult mai complex decât în picturile anterioare
- Expresia melancolică, ce refuză decodarea pur și simplu alegorică a picturii
- Trimitere la versuri din epocă – pe tema Arcadiei (paradisul agrar) în contrast cu secolul plin de
conflicte
- Tema Arcadiei e din ce în ce mai vizitată, pe măsură că e nevoie din ce în ce mai mult de
echilibru
** nu e clar dacă unele picturi îi aparțin lui Giorgione sau lui Tițian (tușă mai largă, mai spontană,
mai apropiată de Michelangelo)
Venus dormind
(nuditatea e acceptată doar în cazul figurilor mitologice)
- Spre deosebire de Giorgione, Tițian va renunța la peisaj (sugerând că nudul aparține unei femei)
Concert rural (colaborare? G? T?)
- Interpretarea alegorică e problematică (mitologică? realistă? figuri biblice?)

Tițian
- Născut în republica venețiană
- Studiază cu fratele lui Bellini și apoi cu Giorgione
Gypsy Madonna
- Se văd influențele lui Bellini (partea superioară a picturii) și ale lui Giorgione (culorile – albastru
spălăcit, albastrul foarte prezent, roșul întunecat)
- Jocul luminii pe țesătură = semnătura lui Tițian
- Ochii întunecați ai madonei (ocurență neîntâlnită până atunci)
Portretul unui bărbat
- Se renunță la fundal, paravane etc. – fără decor, doar un fundal întunecat (pentru a le permite
personajelor să iasă la lumină)
- Poziția afectată a personajului – încetează să fie o simplă figură (teologică, mitologică), ci devin
vizibile trăsăturile psihologice
- Accent pe vestimentație
Dragostea sacră și profană
- Realist sau mitologic?
- Nerespectarea iconologiei simple a Renașterii
- Atrage atenția asupra faptului că tabloul e în primul rând pictură, nu doar narațiune
- Perfecțiunea ar veni din peisaj
- Fluiditatea materialelor, lumina lucrează pe țesătură și construiește volum
- Tipul de frumusețe al secolului (feminitate diferită de cea prezentată de Giorgione)
 ** Flora, Salome (tema, drama devin secundare – nu mai contează patosul – în centru e
frumusețea feminină), Maria Magdalena
primul pictor venețian care acceptă ca tușa lui să fie vizibilă

Înălțarea la cer a Fecioarei

- Inițial, tabloul (pictat pentru o biserică) e refuzat – dinamica e neobișnuită, fecioara nu e
sculpturală, e într-o mișcare aproape romantică
- Sensul dinamic al spațiului
- Triunghiul roșu (fecioara, cele două personaje de jos)
- Un moment precis (spre deosebire de manierism, unde timpul nu contează)
Coborâre în mormânt
- Partea superioară a trupului lui Isus – în umbră, în consonanță cu peisajul întunecat
- Atmosferă aproape wagneriană, de apocalipsă a lumii
- În majoritatea tablourilor precedente, învierea e conținută în momentul înmormântării. Aici,
accentul cade pe moment (ce se va întâmpla mai târziu nu există încă)
Altaro Pesari – fecioara nu mai e în centru
Punctul de intensitate – Venus din Urbino
- Primul mare nud din pictura occidentală *Manet
- La Giorgione , femeia dormea
- Aici, e trează
- Anunță modernitatea – asumarea picturii ca pictură prin ceea ce Arras numește planeitate (de
aceea cu Manet începe impresionismul)
- În stânga, draperia, în dreapta o scenă cu două personaje feminine și o fereastră parțial blocată.
Venus e așezată într-un spațiu intermediar (cum e așezat patul la granița cu cealaltă cameră?)
- Personajele din spate sunt mult mia mici (după legile perspectivei) – pictura se anunță ca pictură
- Nu vedem o lume reprezentată, ci spațiul picturii înseți (meta-pictură)