PARTEA II

CAPITOLUL I

TRANSFORMATORUL ELECTRIC

Clasificarea masinilor electrice

Maşina electrică este un sistem de conversie a energiei mecanice în energie electrică şi

invers:
- Generatorul transformă energia mecanică în energie electrică;
- Motorul transformă energia electrică în energie mecanică;
Maşinile electrice sunt în general reversibile din punct de vedere funcţional, dar în
decursul timpului s-au specializat din punct de vedere constructiv. Acestea se pot clasifica
dupa cum urmeaza.
Transformatoare : - monofazate;
- polifazate;
- speciale.
Maşini electrice de curent alternativ : - monofazate;
- polifazate;
- sincrone;
- asincrone : - fără colector;
- cu colector.
Maşini electrice de curent continuu :
- generatoare : - cu excitaţie separată;
- cu excitaţie derivaţie;
- cu excitaţie serie;
- cu excitaţie mixtă;
- motoare : - cu excitaţie separată;
- cu excitaţie derivaţie;
- cu excitaţie serie;
- cu excitaţie mixtă;
Maşini electrice speciale : - tahogeneratoare;
- servomotoare;
- generatoare de sudură.

1. Transformatorul electric
Transformatorul electric este o maşină electrică, cu două sau mai multe înfăşurări
electrice cuplate magnetic, care transformă parametrii energiei electrice de curent alternativ.
O clasificare a transformatoarelor electrice este următoarea:
a. după destinaţie
- transformatoare de putere monofazate sau trifazate, utilizate la transportul şi distribuţia
energiei electrice, ridicătoare sau coborâtoare de tensiune;
 - autotransformatoare, utilizate pentru reglajul tensiunii;
- transformatoare de măsură, de curent sau tensiune, utilizate pentru adaptarea diferitelor
aparate de măsură la mărimile de măsurat;
- transformatoare speciale (de sudură, pentru cuptoare electrice);
b. după felul mărimii transformate:
- de tensiune;
- de curent;
c. după sensul transformării:
- transformatoare ridicatoare;
- transformatoare coborâtoare.

1.1 Elemente constructive ale transformatorului electric

Principalele elemente constructive ale transformatorului sunt: miezul de fier, înfăşurările,

carcasa, rezervorul de ulei, releul de gaze.
- Miezul de fier reprezintă circuitul magnetic al transformatorului prin care se închid
liniile câmpului magnetic produs de curenţii alternativi care străbat înfăşurările.
Miezul de fier se realizează din foi de tablă din oţel de transformator (numite tole), izolate
între ele cu lac izolant. Pentru a obţine miezul de fier, tolele se ţes între ele în scopul
micşorării spaţiilor de aer şi deci a reluctanţei circuitului magnetic.
Miezul feromagnetic pe care sunt aşezate înfăşurările se numeşte coloană, iar porţiunile
din miez care unesc coloanele poartă numele de juguri.
La transformatoarele de mare putere se practică în coloane canale de răcire prin care
circulă agentul de răcire (aer, ulei de transformator). Izolarea tolelor cu lac izolant sau oxizi
metalici conduce la diminuarea curenţilor turbionari ce se induc în miez.

Fig.1.1Elemente constructive ale transformatorului monofazat.

- Înfăşurările se realizează din materiale conductoare (Cu, Al). Poziţia înfăşurărilor

este cilindrică coaxială, înfăşurarea de joasă tensiune (JT) fiind de diametru mai mic, iar cea
de înaltă tensiune (IT) înconjurând pe cea de joasă tensiune (fig. 1.1). Spirele înfăşurării sunt
izolate între ele cu email, răşini sintetice, fibră de sticlă, etc. Înfăşurările se izolează între ele
prin straturi de polivinil, preşpan, zone de aer şi de asemenea, acestea se izolează faţa de
juguri şi coloane.
- Carcasa
Din punct de vedere al modului de răcire, transformatoarele se împart în,
transformatoare uscate, cu răcire naturală în aer, transformatoare în ulei cu răcire naturală, la
care miezul şi înfăşurările sunt cufundate într-o cuvă umplută cu ulei (pentru puteri 1-1000
KVA) şi transformatoare cu ulei cu răcire artificială a uleiului (la puteri foarte mari).
Cuva se realizează din tablă de oţel netedă sau ondulată şi serveşte la susţinerea
agentului de răcire şi la protejarea transformatorului faţă de influenţele mediului.

94
 - Rezervorul de ulei este un vas umplut parţial cu ulei, aflat pe capacul cuvei, ce are
destinaţia să preia variaţiile de volum ale uleiului datorită variaţiei temperaturii de
funcţionare.
- Releul de gaze este aparatul montat pe ţeava care leagă rezervorul de ulei cu carcasa,
ce funcţionează la apariţia gazelor degajate în ulei, când apare o energie termică importantă,
datorită funcţionării necorespunzătoare a transformatorului (scurtcircuit, străpungeri între
spire, suprasarcini de durată mare).

1.2 Transformatorul monofazat

Considerăm un transformator cu două înfăşurări situate pe coloane diferite pentru

claritatea expunerii (fig. 1.2).
O înfăşurare este alimentată de la o sursă de curent alternativ şi este numită înfăşurare
primară, iar cea de-a doua cedează energie de curent alternativ şi este numită înfăşurare
secundară. Ambele înfăşurări au acelaşi sens de bobinare.

I1 I2
U1
W2

W1
U2

Fig. 1.2 Schema de principiu pentru un transformator monofazat.

1.2.1 Funcţionarea transformatorului în sarcină

În acest regim de funcţionare, impedanţa la bornele circuitului secundar este Z M.

Principiul de funcţionare al transformatorului se bazează pe fenomenul de inducţie
electromagnetică între înfăşurarea primară ce este alimentată cu tensiunea alternativă u 1 , este
străbătută de curentul alternativ i 1 , care produce un câmp magnetic variabil, ale cărui linii
străbat înfăşurarea secundară. Ca urmare a acestui fenomen, conform legii inductiei
electromagnetice, la bornele înfăşurării secundare apare tensiunea electromotoare indusă.
În cadrul regimului de mers în sarcină, circuitul secundar este închis şi este străbătut
de curentul i 2 .
Fie W 1 numărul de spire ale înfăşurării primare şi W 2 numărul de spire al înfăşurării
secundare. Numim produsul (W 1* i 1 ) solenaţie primară instantanee, ea produce câmpul
magnetic de excitaţie. Numim produsul (W 2* i 2 ) solenaţie secundară instantanee, ea produce
un câmp magnetic de reacţie.
În figura 1.3 s-a reprezentat spectrul liniilor de câmp magnetic rezultant. Liniile de
cîmp se împart în doua categorii:
a) cele cuprinse în întregime în miezul magnetic al transformatorului şi care se
înlănţuie cu ambele înfăşurări sunt linii ale câmpului magnetic util Γ.

95
 b) cele care se înlănţuie numai cu spirele propriei înfăşurări şi se închid prin aer şi
miezul magnetic sunt linii ale cîmpului magnetic de dispersie al înfăşurării primare Γ 1 ’ şi al
înfăşurării secundare Γ 2 ’.

Γ1’

Γ2’

Fig. 1.3 Spectrul liniilor de camp ale infăşurărilor primară şi secundară.

Notăm cu Φ fluxul fascicular dat de câmpul magnetic util prin secţiunea transversală a
circuitului magnetic.
Fluxurile totale utile ale înfăşurării primare şi secundare sunt: Ψu1 = W1Φ , respectiv
Ψu 2 = W2 Φ . Fluxurile de dispersie ale înfăşurării primare şi secundare sunt Ψd 1 , respectiv
Ψd 2 . Fluxurile totale ale înfăşurării primare Ψ 1 şi secundare Ψ 2 sunt date de expresiile:
Ψ1 = Ψu1 + Ψd1 = W1Φ + Ψd1
(1)
Ψ2 = Ψu 2 + Ψd 2 = W2 Φ + Ψd 2
Fluxurile utile sunt cele necesare pentru funcţionarea transformatorului şi ele sunt
mult mai mari decât fluxurile de dispersie, deoarece reluctanţa prin circuitul magnetic este
mult mai mică decat reluctanţa în aer, R Fe << R0.

1.2.2. Ecuaţiile transformatorului la mersul în sarcină

Se introduc următoarele ipoteze simplificatoare:

- se neglijează pierderile în miezul magnetic;
- miezul magnetic se consideră nesaturat (dependenţa liniară Ψ = f ( W ⋅ i) ).
Fluxurile totale ale celor două înfăşurări se pot exprima in funcţie de inductivităţile
proprii şi mutuale ce apar la cele două circuite cuplate magnetic:
Ψ1 = L11i1 + M ⋅ i 2
Ψ2 = L 22 i 2 + M ⋅ i1
în care: L11, L22 sunt inductivităţile proprii ale înfăşurării primare, respectiv secundare;
M este inductivitatea mutuală specifica cuplajului magnetic dintre cele doua
infasurari ale transformatorului.
Se aplică teorema a-II a a lui Kirchhoff pe ochiul format de circuitul primar (fig.1.2):
R 1i1 − u1 = e1 (2)
în care: R1 este rezistenţa circuitului primar;
e1 este tensiunea electromotoare indusă de fluxul magnetic Ψ1 în circuitul primar.
dΨ d
e1 = − 1 = − (L11i1 + M ⋅ i 2 ) (3).
dt dt

96
 Se aplică teorema a-II a a lui Kirchhoff pe ochiul format de înfăşurarea secundară
(fig.1.2):
R 2 ⋅ i2 + u 2 = e2 (4)
unde R2 este rezistenţa circuitului secundar;
e2 este tensiunea electromotoare indusă de fluxul magnetic Ψ2 în circuitul secundar.
dΨ d
e 2 = − 2 = − (L 22 i 2 + M ⋅ i1 ) (5)
dt dt
Ecuaţiile tensiunilor din circuitul primar şi secundar sunt:
 di1 di 2
u1 = R 1i1 + L11 dt + M dt
 (6)
− u = R i + L di 2 + M di1
 2 2 2 22
dt dt
W di W di
În sistemul de ecuaţii se adună şi se scad cantităţile 1 ⋅ M ⋅ 1 , 2 ⋅ M ⋅ 2 la ecuaţia
W2 dt W1 dt
1, respectiv 2 obţinându-se :
  W1  di1 M d
u1 = R1i1 +  L11 − M + (W1i1 + W2 i2 )
  W2  dt W2 dt
 (7)
− u = R i +  L − W2 M  di2 + M d (W i + W i )
 2 2 1  22 W  dt W dt 1 1 2 2
  1  2

Utilizand următoarele relaţii, de legătură între inductivităţile proprii, mutuale utile şi

de dispersie, L11, L22, M, L u12 , L u 21 , respectiv L d12 , L d 21 :
 W1
L11 = L d12 + W M = L d12 + L u12
 2
 (8)
L = L W2
+ M = L d 21 + L u 21
 22 d 21 W1
se fac următoarele observaţii:
W1 W
L11 − M = L d12 şi L 22 − 2 M = L d 21 (9)
W2 W1
Fluxul util total al înfăşurării primare este :
Ψu1 = W1Φ = L u12 i1 + M ⋅ i 2 (10)
în care primul termen al sumei reprezintă fluxul ce străbate spirele înfăşurării primare şi se
închide prin miezul magnetic, produs de înfăşurarea primară, iar cel de-al doilea reprezintă
fluxul ce străbate spirele înfăşurării primare şi se închide prin miezul magnetic, dar este
produs de înfăşurarea secundară.
W M
Ψu1 = W1Φ = 1 M ⋅ i1 + M ⋅ i 2 = ( W1i1 + W2 i 2 ) (11)
W2 W2
Prin analogie cu relaţia (11) se deduce expresia fluxului util al înfăşurării secundare:
W M
Ψu 2 = W2 Φ = L u 21 i 2 + M ⋅ i1 = 2 M ⋅ i 2 + M ⋅ i1 = ( W1i1 + W2 i 2 ) (12)
W1 W1
Utilizând rezultatele din relaţiile (9),(11),(12), sistemul (7) devine:

97
  di1 dΦ
u1 = R 1i1 + L d12 dt + W1 dt
 (13)
− u = R i + L di 2 dΦ
+ W2
 2 2 2 d 21
dt dt
În orice regim de funcţionare al transformatorului se poate scrie relaţia :
W1i1 + W2 i 2 = W1i μ (14)
în care i μ se numeşte curent de magnetizare al miezului.
Introducem noţiunea de inductivitate utilă de magnetizare în raport cu înfăşurarea primară
Lμ :
W1
Lµ = M
W2
M W
Ψu1 = ( W1i1 + W2 i 2 ) = 1 M ⋅ i µ = L µ i µ = W1Φ (15)
W2 W2
Tensiunile electromotoare utile primare şi secundare se exprimă cu ajutorul mărimii Lµ:
 dΨu1 dΦ di μ
e μ1 = − = − W1 = −L μ
 dt dt dt
 dΨu 2
(16)
e dΦ W2 di μ
μ = − = − W = − L μ
 2 dt
2
dt W1 dt
Prin introducerea expresiilor (16), sistemul de ecuaţii (13) devine :
 di1
u1 = R 1i1 + L d12 dt − e μ1
 (17)
− u = R i + L di 2
− eμ 2

2 2 2 d 21
dt
La sistemul (17) se adaugă ecuaţiile (18) şi se obţin ecuaţiile de funcţionare ale
transformatorului monofazat :

W1i1 + W2 i 2 = W1i μ

 dΦ di μ W1
e μ1 = − W1 = −L μ = eμ
 dt dt W2 2
 di 2 1
dt C ∫
u 2 = R ⋅ i 2 + L + i 2 dt

în care cea de a-III a ecuaţie presupune existenta unui consumator la bornele secundare de
tipul R-L-C.
Comparând cele două sisteme (7) şi (17), înlocuirea inductivităţilor L11, L22, M
cu L d , L d 21 , L μ înseamnă înlocuirea tensiunilor electromotoare de autoinducţie şi inducţie
12
mutuală prin tensiunile electromotoare datorate fluxului de dispersie şi tensiunile
electromotoare datorate fluxului util Φ.

98
 1.2.3 Ecuaţiile funcţionale în regim staţionar.
Schema echivalentă. Diagrama de fazori.

Considerând transformatorul în regim cvasistaţionar, putem exprima sistemul de

ecuaţii de funcţionare din relaţiile (17)+(18) cu ajutorul reprezentării în complex:

U1 = R 1 I1 + jX d I1 − E μ
 12 1
− U 2 = R 2 I 2 + jX d 21 I 2 − E μ
 2
W1 I1 + W2 I 2 = W1 I μ (19)

E = W1 E = − jX μ I μ = − jωW1 Φ
 μ1 W2 μ 2

U 2 = R I 2 + jX I 2
Fie fluxul util fascicular:
Φ = Φ m sin ωt (20)
Tensiunea electromotoare utilă este:
e μ1 = −2 πfW1Φ m cos ωt (21)
Valorile efective ale tensiunilor electromotoare utile primară şi secundară sunt:
2 πf 2 πf
E μ1 = W1Φ m ; E μ 2 = W2 Φ m (22)
2 2
Vom introduce noi notaţii pentru mărimile secundare ale transformatorului, prin
raportarea acestora la primar.
2 2
W W  W 
U 2 = U 2 1 ; R 2 ' = R 2  1  ; X d 21 ' = X d 21  1 
'
W2  W2   W2  (23)
W W
I2' = I2 2 ; Eμ ' = Eμ = Eμ 1
W1 2 1 2 W2
Sistemul de ecuaţii (19) se poate rescrie :
U1 = R 1 I1 + jX d12 I1 − E μ1

− U 2 ' = R 2 ' I 2 ' + jX d ' I 2 ' − E μ1
 21
 '
I1 + I 2 = I μ (24)

E μ1 = E μ 2 ' = − jX μ I μ = − jωW1 Φ

U 2 ' = R ' I 2 ' + jX ' I 2 '
unde R’, X’ sunt parametrii consumatorului aflat la bornele secundare raportat la primar.
Prin raportarea mărimilor secundare la primar, tensiunea electromotoare E μ ' se
2
identifică cu E μ , iar puterea electrică activă şi reactivă se conservă
1
 2 
 U 2 I 2 = U 2 ' I 2 ' , R 2 ' I 2 ' = R 2 I 2 2 , E 2 ' I 2 ' = E 2 I 2 
 

99
 Sistemului de ecuaţii în regim cvasistaţionar (24) îi corespunde schema echivalentă
din figura 1.4 .Schema echivalentă dedusă, presupune neglijarea pierderilor în fier în circuitul
magnetic şi are în componenţă un transformator ideal cu raportul spirelor W1 / W2 , fără
pierderi sau dispersii, la a cărei ieşire se obţin tensiunea şi curentul secundar reale.

R1 X d12 X d 21 ' R 2' I2

A a
Iμ
I1 I 2'

U1 − Eμ Xμ U2
1 U 2'

x
X
W1 W 2

Fig. 1.4 Schema echivalentă a transformatorului

fără considerarea pierderilor în fier

Pentru a modela pierderile în fier se introduce în schemă rezistenţa RW :

2 E μ1 2
PFe = R W I W = unde E μ1 = R W I W .
RW
Se obţine schema echivalentă din fig.1.5 în care curentul I 0 (de mers în gol) este suma
curenţilor I W şi Iµ prin rezistenţa R W , respectiv reactanţa X µ .

R1 X d12 X d 21 ' R 2'

I0 I2
A
a
I1 Iμ
IW I 2'
− Eμ RW
U1 1
Xμ U 2' U2

x
X

Fig. 1.5 Schema echivalentă a transformatorului

cu considerarea pierderilor în fier

100
 Sistemul de ecuaţii în noua situaţie devine :
U1 = R 1 I1 + jX d12 I1 − E μ1

− U 2 ' = R 2 ' I 2 ' + jX d ' I 2 ' − E μ '
 21 2
 '
 I1 + I 2 = I μ + I W = I 0 (25)

E μ = E μ ' = − jX μ I μ = − jωW1 Φ = −R W I W
 1 2
U = R I 2 ' + jX ' I 2 '
' '
 2
Diagrama de fazori pentru transformatorul electric cu sarcină inductivă în secundar
este reprezentată în figura 1.6.

jX d12 I1

U1 R 1 I1

− Eμ
1
I1

I0
IW α
'
I2 Iμ Φ

− jX ' d 21 I 2 '
'
U2

Eμ − R 2' I2'
1

Fig.1.6 Diagrama de fazori pentru transformatorul electric monofazat.

Modul de realizare al diagramei de fazori este următorul: se porneşte de la fluxul util

fascicular Φ care se ia origine de fază. Se reprezintă apoi ecuaţia I 0 = I W + I μ , ţinând cont
că I 0 nu este în fază cu Φ , defazajul fiind proporţional cu pierderile active în fier. Se
reprezintă ecuaţiile de tensiuni din primar şi secundar.

1.2.4. Regimuri particulare de funcţionare ale transformatorului

a) Funcţionarea la mers în gol

În acest regim de funcţionare, impedanţa consumatorului la bornele secundarului este

Z 2 = ∞ iar curentul în secundar este i2 = 0. Încercarea la mersul în gol se efectuează prin
alimentarea înfăşurării primare cu tensiunea U10 = U1n . Deoarece în secundar nu se
transferă energie (i2 = 0), întreaga energie absorbită de primar de la reţea serveşte la crearea
câmpului magnetic util şi de dispersie şi la acoperirea pierderilor Joule în primar. Din acest
motiv intensitatea curentului primar de mers în gol este mult mai mică decât intensitatea
(
curentului primar nominal I10 = (2 − 10)%I1n , )
Sistemul de ecuaţii cu reprezentarea în complex a mărimilor sinusoidale este:

101
 U10 = R 1 I10 + jX d12 I10 − E μ1

− U 20 ' = −E μ
1
 (26)
I10 = I 0 = I W + I μ

E μ1 = − jX μ I μ = −R W I W
Deoarece I10 ≤ I1n ecuaţiile (26) devin :
W
U10 ≈ −E μ , U 20 = 2 E μ (27)
1 W1 1
Se deduce mărimea numită raport de transformare al transformatorului electric
monofazat (U10 / U 20 ) care este raportul dintre tensiunea primară şi tensiunea secundară, in
valori efective, la mersul în gol.
U E μ1 W U
K T = 10 ≈ = 1 = 1n (28)
U 20 E μ 2 W2 U 20

I10 R1 X d12 R 2 X d 21

I0

Iμ
IW
− E1
U10 μ Xμ RW
U 20 '

jX d12 I10

R 1 I10
U10
I10
− E1
μ
IW
α
Φ
Iμ
U 20 ' = E1
μ

b
Fig. 1.7 Schema echivalentă (a) şi diagrama de fazori (b)
a transformatorului electric la regim de mers în gol.

Ecuaţiile (26) conduc la schema echivalentă din fig. 1.7a şi la diagrama de fazori din
figura 1.7b:

102
 Încercarea la mers în gol permite determinarea parametrilor transformatorului:
K T , R W , Xμ .
Puterea electrică activă primită de primar este utilizată în cea mai mare măsură pentru
acoperirea pierderilor în fier, în miezul magnetic (pierderile Joule fiind neglijabile) :
P
P10 = R W I10 2 ⇒ R W = 10 (29)
I10 2
Puterea reactivă primită de primar la regimul de mers în gol este utilizată pentru formarea
câmpului magnetic util :
Q
Q10 = X μ I10 2 ⇒ X μ = 10 (30)
I10 2

b) Funcţionarea transformatorului în scurtcircuit

În acest regim înfăşurarea secundară este scurtcircuitată Z2 = 0 şi se alimentează

înfăşurarea primară cu tensiune mult redusă faţă de cea nominală, numită tensiune de
scurtcircuit ( U1sc ), parametru foarte important al transformatorului. Tensiunea de scurtcircuit
este tensiunea din primarul transformatorului la funcţionarea acestuia în scurtcircuit, pentru
care se obţin în cele două înfăşurări curenţii nominali.
În acest regim Z 2 = 0 ⇒ U 2 = 0 , iar I 0 ≈ 0 (deoarece U 1sc << U 1n ). Ecuaţiile
transformatorului electric în regim de scurtcircuit sunt :
U1sc = R 1 I1n + jX d12 I1n − E μ1

0 = R 2 ' I 2n ' + jX d ' I 2n ' − E μ
21 1
 (31)
I1n + I 2n = 0 ⇒ I 2n = −I1n
' '

E μ1 = − jX μ I μ = −R W I W
Utilizând ecuaţiile (31) se observă că este adevărată relaţia:
( ) (
U1sc = I1n R 1 + R 2 ' + j X d12 + X d 21 ' I1n ) (32)

în care: R sc = R 1 + R 2 ' este rezistenţa de scurtcircuit a transformatorului;

X sc = X d12 + X d 21 ' este reactanţa de scurtcircuit a transformatorului.
Ecuaţia (32) ne conduce la schema echivalentă (schema Kapp) din figura 1.8 şi la diagrama de
fazori din figura 1.9.

R1 X d12 X d 21 ' R 2'

I 2n

U1sc I1n = − I 2n ' − Eμ

1

W1 W 2

Fig. 1.8 Schema Kapp

103
 jX d12 I1n

U1sc R 1 I1n

− jX d 21 I 2n ' I1n = −I 2n '

− Eμ
1 − R 2 ' I 2n ' Φ

Fig. 1.9 Diagrama de fazori a transformatorului electric

la regim de scurtcircuit

Deoarece tensiunea U2 = 0, puterea electrică consumată de transformator de la reţea

este utilizată numai pentru acoperirea pierderilor. Pierderile în fier pot fi neglijate deci
( U 1sc << U 1n ), puterea activă primită de transformator este utilizată pentru acoperirea
pierderilor Joule (nominale).
  I 2n  
2
2 2 2  
Psc = PJ1 + PJ 2 = R 1I1n + R 2 I 2n = I1n  R 1 + R 2  =
  I1n  
 
(33)
 2
W 
( )
= I1n 2  R 1 + R 2  1   = I1n 2 R 1 + R 2 ' = R sc I1n 2

  W2  
Regimul de scurtcircuit al transformatorului electric monofazat serveşte la
determinarea experimentală a doi parametri importanţi ai transformatorului: tensiunea de
scurtcircuit U1sc şi pierderile Joule ale transformatorului în regim nominal PJn = Psc .
Tensiunea de scurtcircuit se exprimă uzual în procente faţă de tensiunea nominală :
U 
u1sc =  1sc  ⋅ 100 [%]
 U1n 
şi are în mod uzual valori u1sc = 5 − 12% .

1.2.5 Bilanţul de puteri al transformatorului

În evaluarea bilanţului de puteri active ale transformatorului intervin următoarele

elemente:
- puterea activă primită de primarul transformatorului de la sursa de alimentare
P1 = U1I1 cos φ1 ;
- puterea activă consumată prin pierderile în fier PFe = PT + PH (PT pierderi prin
curenţi turbionari, PH pierderi prin fenomenul de histerezis);
- pierderi de putere activă prin efect Joule în cele două înfăşurări
PJ = R 1I12 + R 2 I 2 2 = PJ1 + PJ 2 ;
- puterea activă cedată de secundar receptorului P2 = U 2 I 2 cos φ 2 ;

104
 - puterea electromagnetică activă P = E μ1 I1 cos φ1 .
Relaţiile de legătură între puterile enumerate sunt:
P1 = PJ1 + P; P = PJ 2 + PFe + P2 (34)
ele se deduc din diagrama de fazori a transformatorului.
Bilanţul de puteri reactive ale transformatorului cuprinde:
- puterea reactivă primită de primar de la sursa de alimentare Q1 = U1I1 sin φ1 ;
- puterea reactivă pierdută datorită câmpului magnetic de dispersie
Q d = Q d12 + Q d 21 ;
- puterea reactivă utilă de magnetizare Q μ ;
- puterea reactivă cedată prin secundarul transformatorului, sarcinii
Q 2 = U 2 I 2 sin φ 2 ;
- puterea reactivă electromagnetică cedată de primar, secundarului în procesul de
magnetizare Q.
Între elementele ce intervin în bilanţul de putere reactivă există relaţiile:
Q1 = Q d12 + Q; Q = Q d 21 + Q µ + Q 2 (35)
Expresiile (34) şi (35) sunt ilustrate în figurile 1.10, respectiv 1.11:

Fig. 1.10 Bilanţul de puteri active al transformatorului.

Fig. 1.11 Bilanţul de puteri reactive al transformatorului.

105
 1.2.6 Caracteristicile transformatorului monofazat

a) Caracteristica externă
O importanţă deosebită în funcţionarea transformatorului o are dependenţa dintre
tensiunea U2 la bornele secundarului şi curentul I2 debitat de acesta pe o sarcină exterioară Z.
Uzual această caracteristică se obţine experimental şi poate avea una din formele din figura
1.12, dependente de natura sarcinii.
Caracteristica se trasează la tensiune de alimentare şi factor de putere în secundar
constante U1 = ct.; cosϕ2 = ct.
cos φ 2 = 0,7cap.
U2

E 2 = U 20
cos φ 2 = 1
cos φ 2 = 0,7ind .

I2

Fig. 1.12 Caracteristica externă a transformatorului electric.

În figura 1.12 se observă rigiditatea caracteristicii externe a transformatorului, care se

exprimă prin căderea relativă de tensiune:
U − U2
Δu 2 [%] = 20 ⋅100 (36)
U 20
Această cădere de tensiune reprezintă câteva procente din tensiunea nominală. Deci
transformatorul alimentează în secundar consumatorii la tensiune relativ constantă, faţă de
variaţia curentului de sarcină I2.

b) Caracteristica randamentului
Prin definiţie randamentul unui transformator este:
P
η= 2 (37)
P1
unde P1 este puterea primită de la reţea;
P2 este puterea cedata consumatorului din secundar.

106
 η
1

0,7 I 2n I 2n I2

Fig. 1.13 Caracteristica randamentului.

Pornind de la expresiile celor doua puteri:

P1 = PJ + PFe + P2
P2 = U 2 I 2 cos φ 2 (38)
expresia randamentului devine:
U 2 I 2 cos φ 2
η= (39)
U 2 I 2 cos φ 2 + PJ + PFe

Raportul dintre cei doi curenţi I1 şi I2 fiind constant, se poate înlocui curentul primar I1
cu expresia I1 = K T I 2 . Considerând tensiunea de alimentare U1 = ct, atunci
U 2 = U1 / K T = ct. şi rezultă că pierderile în fier care depind de amplitudinea şi frecvenţa
tensiunii sunt constante PFe = ct. Se obţine expresia randamentului η = f (I 2 ) pentru
cos φ 2 = ct.
Valoarea maximă η m a randamentului, la factor de putere dat al sarcinii conectate în
secundar, are loc pentru valoarea curentul I2 determinat de ecuaţia:
dη
=0 (40)
dI 2
Prin rezolvarea ecuaţiei (40) se găseşte PJ = PFe , deci randamentul atinge valoarea
maximă la acea încărcare I2 pentru care pierderile Joule sunt egale cu pierderile în fier.
În mod uzual, caracteristica randamentului se trasează grafic pe baza datelor obţinute
prin încercări experimentale şi are forma celei reprezentate în figura 1.13. Practic s-a observat
că valoarea maximă a randamentului se obţine în jurul valorii curentului I 2 = 0,7 I 2n .
Randamentul transformatorului este mai ridicat decât cel al maşinilor rotative
neintervenind pierderile mecanice. La transformatoarele de putere medie şi mare 10-1000
KVA, randamentul este 0,95-0,97, la transformatoarele de putere foarte mare poate depăşi
0,99, iar la cele de putere foarte mică, randamentul scade sub 0,7.

107
 1.3 Transformatorul trifazat

În principiu, un transformator trifazat se obţine cu ajutorul a trei transformatoare

monofazate identice, ale căror înfăşurări primare sunt conectate în conexiunile stea (Y) sau
triunghi (D) şi secundare în conexiunile stea (z), triunghi (d) sau zig zag (z).
Obţinerea transformatorului trifazat cu ajutorul a trei transformatoare nu este folosită
în practică decât la unităţi de foarte mare putere. Construcţia curentă a transformatoarelor
trifazate se realizează cu ajutorul unui singur miez de fier cu trei coloane.

ΦC
C
ΦC
A
ΦA
0
ΦB
c ΦB
X B
Φ0 ΦA
a

x b

a b

ΦA ΦB

ΦC

Fig. 1.14 Moduri de realizare a circuitului magnetic

la transformatorul trifazat.

La raţionamentul cu un singur miez de fier (fig.1.14.a.) s-a ajuns astfel: dacă cele trei
transformatoare monofazate se aşează cu miezurile de fier în planuri care fac între ele
unghiuri de 120 de grade, atunci fluxul magnetic rezultant prin coloana centrală este nul (cei
trei fazori au acelaşi modul şi unghiuri de defazaj de 120  ) Φ 0 = Φ A + Φ B + Φ C = 0 . Deci
se poate renunţa la coloana centrală (fig.1.14.b), dar realizarea este dificilă datorită îmbinării
din punctul O.
În practică, cele trei coloane se aşează în acelaşi plan (fig.1.14.c.), dar în acest fel se
obţine o nesimetrie magnetică a fluxurilor pe cele trei faze care nu este importantă. Deci
teoria transformatorului trifazat pe o fază este aceeaşi cu cea a transformatorului monofazat.

108
 1.3.1 Grupe de conexiune ale transformatorului trifazat

La realizarea înfăşurărilor transformatorului trifazat se impune obligativitatea

respectării următoarelor condiţii:
a) notarea bornelor conform STAS, se notează cu A, B, C începuturile şi cu X, Y, Z
sfârşiturile înfăşurărilor de fază din primar, şi a, b, c începuturile şi x, y, z sfârşiturile
înfăşurărilor din secundar (fig.1.15);
b) conexiunile înfăşurărilor pot fi stea Y, triunghi D, zig zag (Z).

trifazat
A B C

monofazat N
A X X Y Z
n
a b c
a x

x y z

Fig.1.15 Notarea bornelor transformatorului electric.

În cazul conexiunii în stea (Y pentru primar, y pentru secundar) au loc relaţiile

următoare între tensiunea de linie şi cea de fază, curentul de linie şi cel de fază (fig.1.16a):

I l = I f ; U l = 3U f (41)

Pentru conexiunea triunghi (D pentru primar, d pentru secundar) (fig.1.16.b) există relaţiile
de legătură:

U l = U f ; I l = 3I f (42)

Ţinând seama de modul de conectare al înfăşurărilor de fază se obţin pentru transformatorul

trifazat tipurile de conexiuni: Y-y; Y-d; D-y; D-d etc.
Conexiunile transformatorului se deosebesc unele de altele nu numai prin felul
legăturilor dintre înfăşurările de fază, dar şi prin defazajul introdus între tensiunea primară,
respectiv secundară.

A B C A B C
Y
D
N
X Z X
Y Y Z
a
b
Fig.1.16 Conexiunea in stea (a), conexiunea în triunghi (b).

109
 Grupa de conexiuni reprezintă defazajul dintre tensiunea de linie din primar U AB şi
tensiunea de linie din secundar U ab , măsurat în sens orar şi exprimat în multipli de 30°.
Exemplificăm pe transformatorul monofazat:
a) cele două înfăşurări au acelaşi sens de înfăşurare (fig.1.17.a.); fluxul magnetic în
cele două înfăşurări are acelaşi sens, tensiunea de asemenea are acelaşi sens; defazajul este 0,
deci avem grupa de conexiuni 0.
b) cele două înfăşurări au sens diferit de înfăşurare (fig.1.17.c.), sau bornele sunt
notate diferit (fig.1.17.b.); fluxul în cele două înfăşurări este de sens contrar, de aceea fazorii
tensiune au sens contrar şi defazajul între aceştia este 180°; grupa de conexiuni este în acest
caz 6.

A A U AX A A A A
U AX

X X X X X X
a a U ax x x a a
U ax

x x a a x x
a b c

Fig.1.17 Grupe de conexiuni la transformatorul monofazat.

Pentru cazul transformatorului trifazat se analizează conexiunea Y-y. Facem ipoteza

că înfăşurările au acelaşi sens de înfăşurare. Diagramele de fazori pentru tensiunile de fază din
primar şi secundar sunt reprezentate în fig.1.18 ( U NA , U NB , U NC , U na , U nb , U nc ). Se
reprezintă tensiunile de linie U AB , U ab , a căror defazaj se determină 0, grupa de conexiuni
va fi 0. Se va nota Y-y 0.

B
A B C U AB

U ab
N A N C
X Z
Y

a b c b
U ab

x n
z n c
y a

Fig. 1.18 Grupa de conexiuni Y-y 0.

110
 Se studiază conexiunea Y-d din figura 1.19. şi se face aceeaşi ipoteză ca în cazul
precedent. Se reprezintă diagrama fazorială a tensiunilor de fază din primar
( U NA , U NB , U NC ). Pentru tensiunile din secundar se fac observaţiile : U xa = U ca (din
cauza conexiunii d) fiind în fază cu tensiunea U NA ; analog U yb = U ab fiind în fază cu
tensiunea U NA ; analog U zc = U bc şi în fază cu U NC . În punctul A se aduce fazorul U ab şi
se observă defazajul între tensiunile U AB , U ab de 330°. Rezultă grupa de conexiuni 11, care
se notează Y-d 11.
A B C U AB
B

U ab
N N
X Z A C
Y

a b c b U bc

U ab c

x y z a U ca

Fig. 1.19 Grupa de conexiuni Y-d 11.

1.3.2 Raportul de transformare al transformatorului trifazat

Raportul de transformare se defineşte astfel: raportul tensiunilor între faze (de linie)
omoloage, ale primarului şi secundarului la mersul în gol al transformatorului.
Pentru conexiunile studiate :
U 3U NA U NA W1
a) Y-y 0 K = AB = = = (43)
U ab 3U na U na W2
în care W 1 şi W 2 sunt numărul de spire primar şi secundar.
U 3U NA W
b) Y-d 11 K = AB = = 3 1 (44)
U ab U nb W2

1.3.3 Funcţionarea în paralel a transformatoarelor

În staţiile electrice de transformare apare necesitatea de a folosi în loc de un singur
transformator de mare putere, mai multe transformatoare de putere mai mică.

U1 i c1

U2 ic2

Fig.1.20 Două transformatoare electrice în paralel.

111
 Două sau mai multe transformatoare pot funcţiona în paralel dacă sunt îndeplinite
condiţile:
- transformatoarele să aibă acelaşi raport de transformare;
- transformatoarele să aparţină aceleiaşi grupe de conexiuni;
- tensiunile nominale de scurtcircuit să fie egale;
- raportul puterilor nominale să fie maximum 1/3-1/4.
Nerespectarea uneia din aceste condiţii va duce la apariţia unui curent de circulaţie
între cele două transformatoare care încarcă suplimentar pe unul dintre ele.
În figura 1.20 s-a reprezentat câte o fază a două transformatoare funcţionând în paralel
în situaţia apariţiei curentului de circulaţie. Se observă că acest curent nu circulă prin sarcină
şi încarcă suplimentar unul din transformatoare.

1.4. Autotransformatorul

Autotransformatorul este un transformator la care cele două înfăşurări sunt conectate

galvanic între ele. În figura 1.21 sunt reprezentate cele două tipuri de autotransformatoare
monofazate: (a) ridicător de tensiune, (b) coborâtor de tensiune. Analog transformatorului,
autotransformatorul (ATR) este alimentat între bornele primare şi între bornele secundare se
culege tensiunea dorită. Autotransformatoarele se construiesc numai pentru rapoarte de
1
transformare apropiate de unitate (între 1 şi 2) când economia de material este considerabilă
2
faţă de transformatoarele obişnuite. ATR se utilizează la reglajul tensiunii şi ca divizor de
tensiune.

}
I2

U1
W2
I
U2
I
U1 W1 U2

I1 I2
I1 Γ
(a) (b)

Fig. 1.21 Schema electrică a unui autotransformator ridicător de tensiune (a),

coborâtor de tensiune (b).

Un ATR trifazat poate fi considerat ca provenind din legarea în stea a trei

autotransformatoare monofazate. În figura 1.22 este prezentată schema ATR trifazat.
A B C

a b c

Fig. 1.22 Autotransformator trifazat.

112
 1.5 Transformatoare de măsură

a. Transformatoarele de curent (TC) se folosesc pentru extinderea domeniului de

măsură al ampermetrelor, wattmetrelor, contoarelor de energie electrică. Ele au un miez
feromagnetic pe care sunt dispuse cele două înfăşurări: primarul cu spire puţine de secţiune
mare conectat în serie cu circuitul al cărui curent se măsoară, secundarul cu spire multe de
secţiune mică conectate în serie cu aparatul de măsură (fig.1.23.). Deoarece impedanţa
aparatelor conectate în secundar este în general foarte mică, transformatorul de curent
funcţionează într-un regim apropiat de cel de scurtcircuit. Din acest motiv funcţionarea în gol
ar induce în secundar o tensiune electromotoare foarte mare care ar putea străpunge izolaţia
înfăşurării secundare. Transformatorul de curent este caracterizat de un raport nominal de
transformare:
I
K in = 1n (45)
I 2n

U1

I1

I2 U2

Fig. 1.23 Transformator de curent. Fig. 1.24 Transformator de tensiune.

Măsurând curentul din secundar cu ampermetrul A se poate determina valoarea

curentului din circuitul primar I1' = K in I 2 , care în general diferă de valoarea curentului real
I 1 . Eroarea de măsură a valorii curentului real I 1 este :
I ' − I1 K − Ki
ε i [%] = 1 ⋅ 100 = in ⋅ 100 , (46)
I1 Ki
I
unde K I este raportul real de transformare K i = 1 .
I2
În afara acestei erori de mărime, transformatorul de curent introduce şi o eroare de
unghi δ reprezentată de defazajul între I1 şi I1' . Această eroare influenţează precizia unor
aparate ca: wattmetre, contoare, etc.
Deoarece eroarea de mărime ε i creşte odată cu creşterea impedanţei sarcinii, pentru
fiecare transformator de curent se indică o anumită putere nominală, reprezentînd puterea
maximă de sarcină pentru care transformatorul respectă clasa de precizie pentru care a fost
construit: 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10. (cifrele reprezintă eroarea de mărime).
Dintre tipurile constructive se deosebesc: transformatoarele de curent cu miez toroidal,
foarte precise, şi de tip cleşte la care conductorul al cărui curent urmează a fi măsurat joacă
rolul înfăşurării primare. Gama de măsură a transformatorului de curent este: 5-15000 A.

113
 b. Transformatoarele de tensiune (TT) se folosesc pentru lărgirea domeniului de
măsură al voltmetrelor, wattmetrelor, contoarelor. Din punct de vedere constructiv el este
similar unui transformator monofazat de mică putere, în secundarul căruia se conectează
aparatul de măsură cu o impedanţă foarte mare (fig. 1.24.). Curentul secundar fiind foarte
redus se poate aprecia că transformatorul de tensiune lucrează în regim de gol. TT este
caracterizat de un raport nominal de transformare:
U
K un = 1n . (47)
U 2n
Pentru o anumită valoare a tensiunii măsurate în secundar U 2 se obţine o valoare a
tensiunii primare U1' = K un U 2 care diferă de valoarea reală U 1 prin eroarea de măsură a
transformatorului:
U1' − U1 K − Ku
ε u [%] = ⋅100 = un ⋅100 , (48)
U1 Ku
unde K u = U1 / U 2 este raportul real de transformare.
Pentru micşorarea erorilor se urmăreşte micşorarea pierderilor din înfăşurări prin
utilizarea unor densităţi de curent reduse şi mişorarea dispersiilor prin aşezarea relativă a
înfăşurărilor, precum şi utilizarea de tole de calitate superioară în vederea reducerii curentului
de magnetizare şi a pierderilor în fier.
Pe plăcuţa transformatorului de tensiune se înscrie puterea nominală a acestuia
reprezentând puterea maximă aparentă la care poate fi încărcat TT fără ca erorile sale să
depăşească limitele claselor de precizie: 0,2; 0,5; 1; 3 % (cifrele reprezintă eroarea de
măsură). Tensiunea secundară nominală este standardizată la 100 V.

1.6 Transformatoare de sudură

Transformatoarele de sudură (TS) sunt destinate alimentării instalaţiilor de sudură prin arc
electric şi prin contact. Atât la amorsarea arcului electric cât şi la stabilirea contactului
metalelor ce se sudează rezultă o importantă cădere de tensiune faţă de regimul de mers în gol
al transformatorului (scurtcircuit). Dacă s-ar utiliza transformatoare de construcţie obişnuită,
curentul secundar corespunzător unei tensiuni în sarcină atât de redusă faţă de cea de mers în
gol, ar rezulta nepermis de mare (datorită rigidităţii mari a caracteristicii externe – fig. 1.24a).

U2 U2
U20 U20

Un
Un

I2n I2 I2n I2

a b
Fig.1.24 Caracteristica externă pentru transformatorul electric
uzual (a), de sudură (b).

114
 Obţinerea unei caracteristici externe moi (înclinate) se realizează prin mărirea căderii
( )
de tensiune: Δ U 2 = I 2 R 2 + jX 21d .

Fig.1.25 Utilizarea şuntului magnetic pentru transformatorul de sudură.

În practică se acţionează asupra componentei reactive, mărind inductivitatea de

dispersie X 21d prin următoarele procedee:
- realizarea primarului şi secundarului pe coloane diferite ;
- secţionarea primarului şi secundarului ;
- utilizarea şuntului magnetic (fig.1.25) ;
- montarea în serie cu secundarul a unei bobine cu reductanţă variabilă (fig.1.26);
- utilizarea prizelor reglabile;

B.A.

U1

Fig. 1.26 Utilizarea şuntului magnetic.

U2

U20

I2
Fig. 1.27 Familia de caracteristici externe la transformatorul de sudură.

Modificarea poziţiei şuntului magnetic reglează aria comună cu coloana, de închidere

a fluxului magnetic de dispersie prin şunt. Modificarea intrefierului δ are ca efect variaţia
reluctanţei bobinei auxiliare (BA) înseriate în secundarul transformatorului, ducând la
modificarea curentului I 2 după preferinţă. În funcţie de poziţia şuntului magnetic sau de
valoarea intrefierului δ se obţine o familie de caracteristici externe (fig. 1.27).

115