Universitatea ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu

Facultatea de Drept ,,Simion Bărnuțiu’’

Specializarea Managementul Ordinii și Siguranței Publice

Politici Administrative la Nivelul European

Procesul decizional în Uniunea Europeană

Coordonator Student
Asist. Univ. Dr. L. Soneriu Mănoiu Mădălina-Elena
 Procesul de luare al deciziei
Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituţii UE, în
special:

 Parlamentul European (PE/Parlamentul),

 Consiliul Uniunii Europene şi
 Comisia Europeană.

În general, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, dar Consiliul şi

Parlamentul sunt cele care le adoptă. În anumite situaţii, Consiliul poate hotărî
singur.

Există şi alte instituţii care au un rol specific în acest proces.

Principalele tipuri de legislaţie a UE sunt directivele şi regulamentele. Normele

şi procedurile din cadrul procesului decizional al UE sunt prevăzute în tratate.
Fiecare nouă propunere de proiect legislativ european trebuie să aibă la bază un
articol specific din tratat, menţionat ca „temei legal” pentru propunerea
respectivă. Astfel se determină procedura legislativă care trebuie urmată. Cele
trei proceduri principale sunt,

„consultarea”,

„avizul conform”

„codecizia”.

Codecizia este procedura utilizată în prezent pentru majoritatea proceselor

legislative comunitare. Prin procedura de codecizie, puterea legislativă se
împarte în mod egal între Parlament şi Consiliu. În cazul în care Consiliul şi
Parlamentul nu pot conveni asupra unei propuneri de legislaţie, nu va exista o
lege nouă. Conform procedurii, se pot efectua două „lecturi” succesive ale
proiectului de lege în fiecare instituţie. Dacă se ajunge la un acord cu ocazia
acestor lecturi, legea poate fi adoptată. În caz contrar, proiectul de lege va fi
prezentat unui comitet de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de
reprezentanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului. Odată ce comitetul a ajuns la un
acord, textul aprobat se trimite din nou la Parlament şi la Consiliu pentru a fi
adoptat sub formă de lege. Concilierea devine un procedeu tot mai rar întâlnit.
Majoritatea legilor adoptate prin codecizie sunt adoptate, de fapt, la prima sau a
doua lectură, datorită bunei cooperări între cele trei instituţii. Prin procedura de
aviz conform, Consiliul trebuie să obţină avizul conform al Parlamentului
European înainte de adoptarea anumitor decizii foarte importante. Procedura
este similară procedurii de consultare, cu deosebirea că Parlamentul nu poate
modifica o propunere: fie o acceptă, fie o respinge. Acceptarea („avizul
conform”) necesită o majoritate absolută a voturilor exprimate. Procedura de
aviz conform este utilizată preponderent pentru acordurile cu alte ţări, inclusiv
acordurile privind aderarea unor noi state la UE. Procedura de consultare este
utilizată în domenii precum agricultura, impozitele şi concurenţa. Pe baza unei
propuneri din partea Comisiei, Consiliul consultă Parlamentul, Comitetul
Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.

Prin procedura de consultare, Parlamentul are posibilitatea:

 să aprobe propunerea Comisiei,

 să o respingă sau
 să solicite modificări.

În cazul în care Parlamentul solicită modificări, Comisia va lua în considerare

toate modificările pe care le sugerează Parlamentul. Dacă acceptă oricare dintre
aceste sugestii, Comisia va trimite Consiliului o propunere modificată.

Decizia finală revine Consiliului, care adoptă propunerea modificată sau îi aduce
modificări suplimentare. Similar celorlalte proceduri, această procedură prevede
că, în cazul în care Consiliul doreşte să modifice o propunere a Comisiei, este
obligatorie unanimitatea.

În cadrul echilibrului decizional, Consiliul este instituția dominanta. Conform

tratatelor, legislația comnitară poate fi edictată numai cu acordul Cosiliului, iar
un vot in unanimitate al acestuia poate modifica propunerile chiar daca se
înregistrează obiecțiuni din partea parlamentului sau a comisiei (cu excepția
procedurii de codecizie). Și totuși, consiliul este instituția cea mai vulnerabilă,
deoarece reprezentanții unor interese naționale diferite ajung foarte greu la
consens. Obținerea unanimității este dificilă și s-a pledat pentru majoritate
calificată, care accelerează procesul decizional și sprijină dinamica integrării.
Guvernele s-au aflat mereu într-o dilemă complexă: pentru ca pe de o parte
doreau sa treacă mai usor pasajele legislative în care își manifestau interesul iar,
pe de alta parte doreau să-si exercite dreptul de veto pentru a elimina riscul
adoptării unor decizii care nu le conveneau. Treptate, regula majorității calificate
a devenit regula procesului decizional, iar unanimitatea – excepția. Comisia
europeană a evidențiat 5 categorii de prevederi pentru care să se mențină în
condiții bine precizate, derogare de la regula majorității calificate:

1. decizii ale Consiliului care trebuie adoptate de țările membre în

conformitate cu prevederile constitutionale nationale; aceste decizii ale
Consiliului intră în vigoare doar după ratificarea lor de către parlamentele
 naționale. De aceea, în aceste cazuri apare unanimitatea pentru a exista
certitudinea ratificării lor ulterioare. Un exemplu în acest sens este cel al
sistemului de resurse proprii.

2. deciziile instituționale de fond și cele care afectează echilibrul între

diferite instituții comunitare. Anumite reguli fundamentale cu privire la
organizarea și funcționarea anumitor instituții comune, mai ales cele care
redefinesc raporturile interinstituționale, pentru care nu există prevederi
specifice în tratate, se vor decide la nivelul consiliului tot cu unanimitate;

3. deciziile in domeniul taxelor si securității sociale care nu sunt cerute de

funcționarea adecvată a Pieței unice.

4. decizii adoptate în paralel la nivel regional și internațional

5. derogările de la reglementările cuprinse în tratate. Aceste derogări

reprezintă un pas înapoi în raport cu dezideratele integrării; se consideră
ca este normal ca aceste excepții, contrare uneori filozofiei deplinei
integrări, să se acorde doar prin unanimitate.

Votul cu majoritate calificată se bazează pe alocarea unui număr diferit de voturi

fiecărui stat membru în parte, mai ales în functțe de dezvoltarea economică a
acestuia. Conform tratatului de la Maastricht, structura este urmatoarea: numărul
total de voturi este 354, numărul minim 3 si maxim 29. întrunirea majorității
calificate presupune îndeplinirea cumulativa a 3 condiții: în primul rand, voturile
favorabile exprimate trebuie sa fie de cel puțin 255 din 345 posibile, în al doilea
rand voturile favorabile exprimate, să reprezinte, dupa caz, majoritatea simplă
sau dublă a numărului de membri, unde majoritatea simplă înseamnă jumatate
+1 din numărul total (14 state+1), iar majoritatea dublă inseamna 2/3 din
numărul total de state (18 din 27), iar in al treilea rând, populația statelor a căror
reprezentanți au susținut luarea deciziilor trebuie sa reprezinte cel puțin 62% din
populația UE.

Procesul decizional in cadrul Consiliului

Consiliul este un factor decizional esențial al U.E. negociază și adoptă noua
legislație a Uniunii Europene, o adaptează când este cazul.

În majoritatea cazurilor, Consiliul decide împreună cu Parlamentul European

prin procedură legislativă ordinară,cunoscută și sub numele de ,,codecizie’’.
Codecizia se aplică în domenii de politică în care Uniunea Europeană are
competență exclusivă sau competență partajată cu statele membre. În acest caz,
Consiliul legiferează pe baza propunerilor transmise de Comisia Europeană.
Într-o serie de domenii foarte specifice, Consiliul adoptă decizii folosind
proceduri legislative speciale în care rolul Parlamentului este limitat.

Din punctul de vedere al rolului său, în leteraturade specialitate s-a apreciat

astfel : Consiliul (de Miniștri al) Comunităților Europene reprezintă centrul de
greutate instituțional al Comunităților, fiind în substanță organul principal,chiar
adevăratul organ dotat cu putere de decizie. În consiliu sunt adoptate liniile
directoare ale acțiunii Comunităților. Influența Consiliului rezidă și în aceea că
el poate discuta toate problemele pe care statele le doresc să fie tratate împreună.
Este un organ în care reprezentanții fiecărui stat adoptă acte care îi angajează și
care sun aplicabile fără a mai fi ratificate’’1

Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un

proiect de act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată
în două părți, consacrate deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii,
respectiv activitaților fără caracter legislativ.2

Atribuțiile legislative

În exercitarea acestor atribuții, Consiliul, împreună cu Parlamentul, adoptă acte

normative cu forță juridică obligatorie (regulamente, directive), care se impun
statelor membre, celorlalte instituții comunitare și instituțiilor legislative ale
Uniunii.

Actele normative adoptate de Consiliu și Parlament în cadrul proedurii

legislative ordinare fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene și trebuie
să fie conforme cu tratatele comunitare.

Este motivul pentru care în literatura de specialitate se subliniază ca instituțiile

legislative ale Uniunii nu au competențe legislative absolute, ci numai pe acelea
care sunt explicit prevăzute în tratate3

Uneori, Consiliul poate adopta un acord politic în așteptarea poziției în primă

lectură a Parlamentului, cunoscut și sub numele de ,,abordare generală’’ .
Abordarea generală asupra căreia s-a convenit în cadrul Consiliului poate
contribui la accelerarea procfedurii legislative și chiar la facilitarea unui acord
între cele două instituții, deoarecer oferă Parlamentului informații despre poziția
Consiliului înaintea avizului în primă lectură al acestora. Cu toate acestea,
poziția finală a Consiliului nu poate fi adoptată înainte ca Parlamentul să își
prezinte propriul său aviz în primă lectură.

1
I. Moroianu Zlatescu, R:C Demetrescu, op. Cit., p. 100
2
T.U.E., art. 16, alin (8)
3
C. Lefter, op.cit., p.106
La fiecare lectură, propunerea trece prin tre niveluri în cadrul Consiliului :

1. Grupul de lucru

2. Comitetul Reprezentanților permanenți

3. Formațiunea Consiliului

Spațiul de libertate, securitate și justiție

În acest domeniu, Consiliul European definește orientările strategice și

operaționale iar Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile pentru
punerea în aplicare a politicilor Uniunii prevăzute pentru acest domeniu
de cooperare. Procedurile de luare a deciziilor sunt prevăzute în tratat
pentru fiecare domeniu de cooperare în parte, fiind incluse atât proceduri
speciale de reglementare cât și procedura legislativă ordinară. În cadrul
Consiliului se instituie un comitet permanent care să asigure în cadrul
Uniunii promovarea și consolidarea cooperării operaționale în materie de
securitate internă. Acesta promovează coordonarea acțiunii autorităților
competente ale statelor membre, împreună cu reprezentanții organelor și
agențiilor Uniunii cu responsabilități în acest domeniu4

4
T.F.U.E., titlul V , art. 67-89
 Bibliografie
1. https://ro.scribd.com/doc/57259220/procesul-decizional-in-UE

2. https://www.academia.edu/20265201/2_Referat_Rolul_Consiliului_in_procesul_d
ecizional_european