PROBLEMA 1

Referenţialul relaţiilor publice este alcătuit din:

a) lumea globală, câmpul social şi spaţiul public;
b) oamenii, comunităţile şi organizaţiile drept publicuri şi teme ale discursului public;
c) situaţiile de comunicare;
d) limbajele utilizate în comunicare.
Relaţiile publice sunt bazate pe conexiuni generate între entităţile fundamentale –
oamenii şi formele de agregare socială (grupurile sociale, comunităţile, organizaţiile şi
instituţiile) – în lumea globală, în câmpul social şi în spaţiul public. Entităţile fundamentale
alcătuiesc publicurile relaţiilor publice şi din acestea se conturează temele discursului public.
Relaţiile publice urmăresc generarea de punţi între anumite diferenţe existente în
societate, promovarea dialogului şi a comunicarii bazată pe valorile adevărului şi evitarea
conflictelor şi a crizelor sociale; din acestea rezultă apoi şi temele relaţiilor publice.
Publicurile relaţiilor publice se află în situaţii de comunicare multiple (ex: comunicarea
directă şi comunicarea mediată), care necesită asimilarea şi utilizarea a diverselor limbaje
utilizate în comunicare (ex: limbajele verbale, limbajele non-verbale, limbajele informatice).

PROBLEMA 2
Competenţele sunt clase de cunoştinţe şi abilităţi, fiecare competenţă fiind formată dintr-
un ansamblu de capacitate (cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru desfăşurarea unei
activităţi profesionale anume).
Fiecare individ social realizează trei roluri:
 rol social general (om dotat cu raţionalitate, care funcţionează într-o societate);
 rol social concret-istoric (cetăţean într-un anumit context istoric);
 rol profesional.
Astfel, competenţele şi capacităţile specialistului în Relaţii Publice se structurează în două
clase:

Toate informaţiile prezentate mai sus au fost preluate din:

Iacob, D. & Cismaru, D. “Relaţii publice şi comunicare organizatională”, suport de curs.
Bucureşti: Şcoala Naţională De Studii Politice Şi Administrative, Facultatea De Comunicare Şi
Relaţii Publice.
 1. Competenţe general-umane şi concret-istorice, cuprinde ansamblul capacităţilor, precum:
utilizarea discursului raţional, înţelegerea specificului istoric şi cultural al epocii istorice
prezente, etc.;
2. Competenţe profesionale:
a) competenţa influenţării sociale (însumarea capacităţilor de cunoaştere şi
influenţare a indivizilor, grupurilor, organizaţiilor);
b) competenţa comunicaţională (însumarea capacităţilor precum: limbaje de
comunicare, elaborarea şi analiza mesajelor, structuri şi tehnologii mass-media,
comunicare organizaţională, comunicare interpersonală);
c) competenţa valorificării contextelor comunicaţionale (însumarea capacităţilor
precum utilizarea contextelor culturale sau geopolitice).

PROBLEMA 3
Tehnologia, politica, arta şi religia sunt domenii fundamentale ale spiritualităţii umane,
având comunicarea drept numitor comun. Comunicarea crează punţi între acestea, oferind
limbajul prin care putem înţelege interferenţele şi sensul social ale tehnologiei, politicii, artei şi
religiei. Comunicarea oferă coerenţă produselor minţii umane şi lumii ca atare.
Omul are un aspect dual: individualitate şi socialitate. Între aceste două ipostaze ale
existenţei umane exista un punct de legătură: comunicarea. Dualitatea omului se transpune în
comunicare:
 comunicarea omului cu semenii săi;
 comunicarea omului cu sine însuşi.
Societatea este o macro-comunitate, un ansamblu de comunităţi, care cuprinde oameni.
Societatea începe oriunde există un om şi atinge marginea de sus cu societatea globală. Două
aspecte importante privind rolul comunicării în societate (societatea globală) sunt:
 comunicarea este un proces constitutiv al vieţii sociale, aceasta facând parte din „supa
primordială” din care s-a născut viaţa pe Pământ;
 comunicarea este o resursă evolutivă, o forţă a dezvoltării comunităţilor şi a universului
social.

Toate informaţiile prezentate mai sus au fost preluate din:

Iacob, D. & Cismaru, D. “Relaţii publice şi comunicare organizatională”, suport de curs.
Bucureşti: Şcoala Naţională De Studii Politice Şi Administrative, Facultatea De Comunicare Şi
Relaţii Publice.
 Era informaţiei şi a comunicării aduce schimbări în domeniul educaţiei, precum:
 învăţarea participativă este dominantă;
 educatorul este consilierul pentru comunicare al educatului;
 învăţarea activă şi continuă este în prim plan (“învaţă TOŢI şi TOT TIMPUL”);
 internetul este o resursa esenţială pentru învăţământul la distanţă, învăţământul online,
utilizarea bazelor de date şi construirea reţelelor pentru învăţarea continuă; aceasta din
urmă facând posibilă auto-învăţarea şi învăţarea prin descoperire (cele mai productive
forme de invăţare).

Toate informaţiile prezentate mai sus au fost preluate din:

Iacob, D. & Cismaru, D. “Relaţii publice şi comunicare organizatională”, suport de curs.
Bucureşti: Şcoala Naţională De Studii Politice Şi Administrative, Facultatea De Comunicare Şi
Relaţii Publice.