Statistica Actuariala 2015 PDF

Constantin ANGHELACHE Ion PARTACHI
Elemente de statistică actuarială
Teorie şi studii de caz
Editura ARTIFEX
Bucureşti 2015
ISBN 978-606-8716-02-2
Copyright  Editura Artifex, 2015
Autorii poartă întreaga răspundere morală, legală şi materială,

faţă de editură şi terţe persoane, pentru conţinutul lucrării.
EDITURA ARTIFEX
Str. Economu Cezărescu nr. 47
Sector 6
Bucureşti
Cuprins
Cuvânt înainte ......................................................................... 5
Capitolul 1. Conceptul de analiză actuarială

în asigurări ............................................................................. 11
1.1. Ştiinţa actuarială şi actuarul ......................................... 11
1.2. Rolul analizei actuariale în asigurări ............................ 13
1.3. Prima de asigurare ........................................................ 20
Capitolul 2. Analiza actuarială în asigurări

de viaţă ................................................................................... 25
2.1. Conceptul de actuariat în asigurări de viaţă .................. 25
2.2. Fructificarea fondurilor de asigurare ............................ 26
2.3. Tabele de mortalitate şi de comutaţie ........................... 30
2.4. Tipuri de prime la asigurările de viaţă .......................... 34
2.5. Prima netă unică la asigurările de viaţă ........................ 37
2.6. Prima netă anuală la asigurările de viaţă ...................... 59
2.7. Prima brută la asigurările de viaţă ................................ 72
2.8. Rezerve de asigurare în asigurările de viaţă ................. 75
Capitolul 3. Probleme teoretice şi metodologice privind

analiza actuarială în asigurări generale .............................. 87
3.1. Importanţa legii numerelor mari şi a teoremei
limite centrale în asigurări generale ..................................... 88
3.2. Distribuţii de date utile în asigurări generale ................ 96
3.3. Indicatorii statistici ai asigurărilor generale ................ 105
Capitolul 4. Evaluarea primelor în

asigurări generale ................................................................ 121
4.1. Riscul în asigurări generale ......................................... 121
4.2. Prima şi tariful de risc ................................................. 133
4.3. Estimarea frecvenţei daunei ........................................ 138
4.4. Utilizarea indicatorilor variaţiei la estimarea
marjei de risc...................................................................... 145
4.5. Estimarea tarifelor de primă sub influenţa factorilor
externi ................................................................................ 152
4.6. Date statistice necesare pentru estimarea
tarifelor de primă ............................................................... 158
Capitolul 5. Rezervele create în asigurări

generale ................................................................................ 163
5.1. Tipuri de rezerve în asigurări generale ....................... 163
5.2. Estimarea rezervei pentru riscuri neexpirate........ 167
5.3. Metode statistice de estimare a rezervei
pentru daune nelichidate .................................................... 179
5.4. Metode de estimare a rezervei pentru daune
apărute, dar neraportate (RDAN) ...................................... 194
Capitolul 6. Estimarea riscului în asigurări

generale ................................................................................ 199
6.1. Estimarea cotelor tarifare şi a primelor de
asigurare în asigurări generale ........................................... 200
6.2. Estimarea rezervelor de asigurare
în asigurări generale ........................................................... 219
Bibliografie selectivă ........................................................... 239
Anexe .................................................................................... 243

Cuvânt înainte
Lucrarea este, întru câtva, o noutate în abordarea din

ţara noastră şi cred că şi din ţările est-europene.
De regulă, analiza asigurărilor generale pe baza
indicatorilor şi a modelelor s-a efectuat şi se efectuează, de
cele mai multe ori, în cadrul analizei în sectoarele financiare
sau nefinanciare ale economiei naţionale.
În ultima perioadă de timp şi în condiţiile unei econo-
mii de piaţă, problema asigurărilor generale, fie că este vorba
de asigurări de viaţă, sau de asigurări ale bunurilor, capătă o
importanţă din ce în ce mai mare. Există tendinţa, care se
generalizează la nivelul marilor societăţi şi concerne interna-
ţionale, de a lucra în condiţii în care absolut totul este pe
„deplin asigurat“.
Aşa de pildă, societăţile îşi asigură până şi „riscurile“
de a nu obţine profitabilitatea realizabilă în condiţii normale
de activitate sau de a evita riscul unei contaminări a
produselor ajunse pe piaţă.
Această preocupare are loc în contextul în care totul
trebuie să se desfăşoare în mod documentat şi bine funda-
mentat.
Pe acest fond, problema abordării unor astfel de
aspecte este esenţială deoarece trebuie să se întreprindă
măsuri în care să nu funcţioneze principiul „după noi
potopul“, ci mai degrabă dictonul „oricând totul să fie în
perfectă ordine pentru a asigura continuitatea şi perpetuarea.“
Lucrarea de faţă pleacă de la semnificaţia termenului
actuariat care în limba latină („actuarius“) înseamnă
persoană ce redactează procese-verbale şi acest termen
semnifică totalitatea operaţiunilor şi normelor pe baza cărora,
folosind teoria statisticii şi a probabilităţilor, se efectuează
calcule financiare cu privire, mai ales, la asigurări. Reducând,
6 Elemente de statistică actuarială. Teorie şi studii de caz
prin „actuar“ înţelegem o persoană calificată în aplicarea

metodelor de analiză în asigurări, investiţii, management
financiar sau demografie.
Din aceste câteva elemente expuse rezultă semnificaţia
aparte pe care o are această lucrare şi mai ales interesul pe
care îl suscită pentru cei preocupaţi să facă asemenea analize.
Lucrarea este structurată în şase capitole, tratând:
conceptul de analiză actuarială în asigurări, analiză actua-
rială în asigurări de viaţă, analiza actuarială în asigurări
generale. În partea finală se prezintă un studiu de caz privind
estimarea riscului în asigurările generale.
Problematica analizei actuariale în asigurări de viaţă
sau în asigurări generale este detaliată pe o serie de aspecte,
cum ar fi: conceptul de actuariat în asigurări de viaţă, tabelele
de mortalitate, fructificarea fondurilor de asigurare, tipurile de
prime la asigurări de viaţă, prima netă unică la asigurările de
viaţă, prima netă anuală la asigurările de viaţă, prima brută la
asigurările de viaţă, rezerve de asigurare în asigurările de
viaţă sau distribuţii statistice utile în asigurările generale,
indicatorii asigurărilor generale, valoarea primelor în
asigurările generale, cu abordări cum sunt: riscul în asigurări,
prima şi tariful de risc, estimarea frecvenţei daunei, utilizarea
indicatorilor variaţiei la estimarea marjei de risc, estimarea
tarifelor de prime sub influenţa factorului extern, date
statistice necesare pentru exprimarea tarifelor de primă,
rezerve de asigurare la asigurările generale, tipuri de rezerve,
estimarea rezervelor pentru riscurile neexprimate, metode de
estimare a rezervelor pentru daune.
Cu privire la metodele de estimare a daunelor pentru
riscurile neexprimate, se investighează trei metode, respectiv:
metoda Chain-Ladder, metoda costului mediu de daune şi
metoda ratei date.
Elemente de statistică actuarială. Teorie şi studii de caz 7
Este important pentru o societate de asigurări ca, prin

modul în care îşi face programarea asigurărilor pe care le va
realiza, să cunoască riscurile ce pot apărea pentru a le
comensura, adică a le estima probabilistic, aşa încât pe piaţă
lucrurile să decurgă în mod normal.
În felul acesta, pentru daunele nelichidate sau pentru
cele apărute ori neraportate sau aleatoare propunem o
metodologie pe baza căreia cel care se angajează pe acest
drum să cunoască ce are de făcut.
În partea finală a lucrării, mai mult din scop practic,
este prezentat un studiu de caz prin care se estimează riscurile
în asigurările generale. Autorii îşi propun şi realizează
estimarea cotelor tarifare şi a primelor de asigurare la
asigurările generale şi, pe de altă parte, îşi propun şi
realizează estimarea rezervelor de asigurări la asigurările
generale, aşa încât între tarife, prime şi rezervele constituite să
existe o corelaţie deplină.
Poate că dacă atât cei care asigură, cât şi cei care se
asigură vor avea cunoştinţe în acest domeniu, vor anticipa mai
bine riscurile la care se expun.
În ţările cu o economie consolidată, sistemul de
asigurări este şi el bine organizat. Marile companii de
asigurare din ţări ca Marea Britanie, Franţa, Germania
ş.a.m.d. ajung foarte rar în situaţii de incapacitate, chiar dacă
au avut de „înfruntat“ cazuri ale unora care au dorit să facă
„afaceri“ pe seama sistemului de asigurare.
Succint prezentate, aspectele de mai sus fundamentează
în concepţie „actuarială“ o lucrare ce poate sta la îndemâna
acelora care au interes sau au obligaţia de a întreprinde astfel
de studii şi analize.
Şochează poate termenul de „actuarial“ în sensul că
acesta mai degrabă trimite spre o persoană care face ceva, dar
trecând peste acest termen oarecum „pretenţios“, găsim că

lucrarea este chiar importantă, deoarece dezleagă câteva
enigme în ceea ce priveşte analiza cantitativă în asigurările de
viaţă şi asigurările generale şi de aici putem extinde la toate
cazurile, chiar dacă şi acum majoritatea dintre noi, dar mai
ales cei care lucrează în sistemul asigurărilor au rezolvat o
serie de probleme „actuariale“.
Prin toate acestea lucrarea este semnificativă pentru că
abordează, elaborează şi chiar elucidează o serie de aspecte
privind analiza cantitativă actuarială în asigurări în general,
dar şi sugerează şi pune la dispoziţie un set întreg de aspecte
teoretice, specifice asigurărilor generale.
Lucrarea este utilă fiind o apariţie insolită pe tărâmul
lucrărilor de analiză cantitativă şi cred că este benefică în
primul rând pentru studenţi, cursanţi la anumite masterate şi
doctoranzi sau cei care îşi desăvârşesc pregătirea economică,
dar şi specialiştilor care lucrează în domeniul asigurărilor de
orice tip.
Lucrarea este bine-venită pe piaţă şi cred că va stârni
interesul multor specialişti în a se apleca asupra acestui
domeniu, în a înţelege sensul de analiză cantitativă actuarială
şi poate de a îl implementa sau de a găsi şi alte domenii în care
această analiză nu s-a individualizat şi personalizat în
suficientă măsură.
Autorii
Capitolul 1
Conceptul
de analiză actuarială
în asigurări
1.1. Ştiinţa actuarială şi actuarul

Eforturile făcute de oamenii de ştiinţă nu au putut identifica
cu precizie rădăcinile primelor operaţiuni de asigurări. Însă, în
urma unor îndelungate căutări, au fost găsite dovezi ale unor
operaţiuni de împărţire a riscurilor ce datează din aceeaşi perioadă
cu apariţia primelor forme organizate de comerţ.
Ştiinţa actuarială a apărut începând cu secolul al
XVII-lea, şi anume prin combinarea unor tabele de mortalitate
cu rata dobânzii, situaţii descrise în lucrările lui De Wit (1671)
şi Haller (1693) şi apoi cu publicarea de către Abraham De
Moivre în 1725 a „Tratatului de Anuităţi“. Prima utilizare a
termenului de actuar apare o dată cu înfiinţarea societăţii
mutuale de asigurări de viaţă „Society for Equitable
Assurances on Lives and Survivorships“ (numită şi „The
Equitable“) în 1762. Primul care a pus bazele profesiunii de
actuar a fost William Morgan, care a fost numit ca primul
actuar al societăţii The Equitable, la vârsta de doar 25 ani,
datorită faptului că a reuşit să combine cerinţele iniţiale ale
postului1 cu calculele matematice şi statistice. Acesta a fost
1
Iniţial, actuarul nu avea nici un rol în ceea ce priveşte calculele matema-
tice şi îndeplinea mai mult funcţii de secretar al societăţii de asigurări, fiind
responsabil de întocmirea proceselor verbale ale adunărilor generale ale
acţionarilor şi ale Comitetului de Directori, precum şi de păstrarea
registrelor contabile ale societăţii.
începutul asigurărilor de viaţă pe baze ştiinţifice şi un impuls în

dezvoltarea profesiei actuariale.
Prima generaţie de actuari era preocupată în exclusivitate
de asigurările de viaţă, mai apoi modelele actuariale au fost
aplicate cu succes şi în alte domenii ale asigurărilor, cum ar fi
asigurările de bunuri, de sănătate etc., adică în asigurările
generale.
Termenul de actuariat (din latină actuarius – persoană
care redacta procesele verbale la romani) semnifică totalitatea
operaţiunilor şi normelor pe baza cărora, folosind teoria
probabilităţilor, se efectuează calcule financiare, cu privire, mai
ales, la asigurări.
Actuarul este o persoană calificată în

aplicarea teoriei probabilităţilor în asigurări,
investiţii, management financiar şi demografie.
Rolul actuarului este de a calcula primele de asigurare pe

baza calculelor actuariale, a rezervelor matematice la
asigurările de viaţă, a rezervelor tehnice la asigurările non-viaţă
şi a unor indicatori specifici activităţii societăţii de asigurare. În
cele mai multe ţări, obţinerea autorizaţiei de funcţionare şi
funcţionarea propriu-zisă a societăţilor de asigurare/reasigurare
este condiţionată de existenţa unui actuar sau a unui
departament special de actuariat.
Deci, actuarul care lucrează în asigurări şi studiază
probleme legate de risc şi incertitudine în evaluarea riscului,
importanţa calităţii datelor statistice folosite în evaluarea
riscului şi identificarea contractelor, principiile contabile
folosite în asigurări, desfăşoară o activitate de actuariat.
Pornind de la teoria probabilităţilor, care reprezintă o
încercare de a cerceta nedeterminare, societăţile de asigurare
trebuie să-şi calculeze primele de asigurare astfel încât să-şi
acopere toate cheltuielile operaţionale şi să obţină beneficiul

scontat, păstrând principiul echităţii şi solidarităţii. Cu acest
lucru în cadrul societăţii de asigurări se ocupă actuarul,
folosind diverse metode statistice actuariale.
Cunoştinţele actuarului în finanţe şi managementul
riscului sunt utilizate din plin în domenii ca asigurări, pensii şi
investiţii. În cadrul activităţii din aceste domenii, au un rol
decisiv în elaborarea, tarifarea şi evaluarea produselor. De
asemenea, actuarii au un rol esenţial în luarea deciziilor în
managementul societăţilor de asigurare şi al fondurilor de
pensii.
1.2. Rolul analizei actuariale în asigurări

Cunoaşterea desfăşurării activităţii de asigurări comer-
ciale necesită măsurarea, sistematizarea şi agregarea fenome-
nelor şi proceselor din asigurări, care au loc pe piaţa asigură-
rilor.
În funcţie de domeniul fenomenologic supus cercetării,
statistica, ca disciplină ştiinţifică şi instrument al practicii
social-economice, se separă pe domenii, în cadrul cărora
analiza actuarială în asigurări ocupă un loc aproape necunoscut,
în timp ce ponderea asigurărilor în economia naţională menţine
o tendinţă ascendentă. De aici rezultă importanţa şi necesitatea
studierii acestui domeniu.
Rolul şi importanţa analizei actuariale în asigurări sunt
studiate în dependenţă de divizarea asigurărilor comerciale.
Asigurările comerciale, după tipul şi natura riscurilor asi-
gurate, se clasifică în două categorii principale, şi anume:
1. Asigurări de viaţă;
2. Asigurări generale (sau nonviaţă).
În termeni mai simpli, asigurările generale înseamnă

orice tip de asigurări care nu sunt asigurări de viaţă (de ex.:
asigurări de bunuri, asigurări de răspundere civilă, asigurări de
accidente etc.).
Această împărţire ţine seama de trăsăturile riscurilor
asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile
dintre ele provin din natura relaţiei contractuale, durata şi tipul
de risc. Astfel, în cazul asigurărilor de viaţă, riscul care se
asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment este cert
(oricine moare), s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate
încadra în conceptul de risc. Totuşi, el este un risc asigurabil,
deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită
durată, iar momentul în care se produce decesul este incert. De
aceea, elementul de incertitudine se referă la momentul
producerii riscului şi nu la riscul însuşi. La asigurările generale,
pe perioada contractuală, evenimentul asigurat se poate
produce sau nu. Este vorba de riscurile pure care au grad de
incertitudine pentru a putea fi asigurate.
O altă deosebire ţine de durata contractului (perioada de
asigurare). În timp ce asigurările de viaţă pot fi contractate pe o
durată mare (de obicei, minimum 5 ani), contractele de asigu-
rări generale sunt încheiate pe un termen mai scurt, de regulă
un an sau mai puţin.
De asemenea, administrarea contractului, tipurile de
rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de
asigurare şi a rezervelor şi, în general, întregul sistem de
gestionare sunt foarte diferite.
Pentru a face parte din acest grup, adică pentru a fi
protejate de un oarecare risc, fiecare persoană achită o sumă
din economiile proprii. Una sau câteva persoane vor suferi în
urma ivirii cazului asigurat, însă nu sunt cunoscuţi indivizii
care vor suferi, deoarece aceluiaşi risc îi sunt supuse toate
persoanele din acest grup. Presupunem că suma totală a
daunelor pentru cazurile asigurate survenite constituie 1.000 de

lei şi că numărul total al asiguraţilor din grup este de 1.000
persoane. Atunci, costul asigurării (prima de asigurare) sau
suma de lei pe care o achită fiecare persoană supusă riscului,
pentru a putea fi protejată, este egală cu 1 leu (1.000 lei/1.000
pers.). Astfel, fiecare persoană nou intrată în acest grup va
trebui să achite câte un leu. Încasările totale vor constitui o
rezervă pentru despăgubirea daunelor persoanelor care au avut
de suferit în urma cazului asigurat.
De aici, sunt evidente două particularităţi de bază ale
asigurărilor, care au o importanţă deosebită în analiza
actuarială:
1. Existenţa unui număr mare de indivizi supuşi unuia şi
aceluiaşi risc.
2. Estimarea cuantumului riscului, deci a probabilităţii
cazului asigurat şi a rezervelor de asigurare.
Prima particularitate se referă la latura organizatorică a
asigurărilor, iar cea de-a doua caracterizează aspectul statistico-
matematic al acestei categorii, adică aspectul care semnifică
scopul analizei actuariale în asigurări.
Analiza actuarială în asigurări are ca obiect

studierea, sub aspectul specific obiectului statisticii ca
ştiinţă, a activităţii de asigurări din punctul al evaluării
riscurilor şi al metodelor de management ale acestora.
De asemenea, analiza actuarială stabileşte cadrul pentru
analiza unor soluţii alternative care pot fi folosite pentru
managementul riscurilor avute în vedere.
Din cele expuse, este evident faptul că analiza actuarială

în asigurări ţine numai de unele aspecte ale activităţii de
actuariat, şi anume de cel de estimare a riscului şi, mai puţin,
de principiile contabile.
La fel, analiza actuarială contribuie la luarea deciziilor

într-o companie de asigurări, deoarece pe baza ei se determină
mărimea şi valoarea riscului (prima de risc), care este
considerat elementul principal atât al asigurărilor de viaţă, cât
şi al asigurărilor generale. De profesionalismul în estimarea
riscului depinde, în cea mai mare parte, rezultatul financiar al
asigurătorului.
În asigurările comerciale cercetarea statistică joacă un
rol deosebit la estimarea nivelului activităţii de asigurare şi a
perspectivelor de realizare a ei. În acest scop, evenimentele
care au loc în asigurări sunt măsurate, ordonate, sistematizate şi
agregate prin observare (culegere), prelucrare şi analiză.
Estimarea riscului şi a obligaţiilor asigurătorului pe baza
unor date inadecvate sau incorecte este o situaţie extrem de
periculoasă. Prin urmare, pentru asigurător este extrem de
important să stabilească cea mai bună posibilitate de observare
şi de folosire a datelor.
Prelucrarea datelor prin determinarea riscului şi a
obligaţiilor, cu un rol deosebit de important pentru caracterizarea
stării activităţii de asigurări şi pentru aprecierea performanţelor
economice, trebuie să se bazeze pe un sistem de evidenţă
adecvat, corespunzător, capabil să furnizeze, pe de o parte, date
veridice şi, pe de altă parte, să se fundamenteze pe o concepţie şi
metodologie care să facă posibilă ordonarea, sistematizarea şi
agregarea datelor după principii ştiinţifice.
Prin urmare, observarea, culegerea şi înregistrarea infor-
maţiei constituie elementele-cheie în estimările actuariale în
domeniul asigurărilor comerciale. Această fază a cercetării
presupune înregistrarea separată a manifestărilor individuale
ale fenomenului studiat din asigurări, de care depind calitatea
datelor şi conţinutul rezultatelor întregii cercetări efectuate.
Observarea şi culegerea depind de sistemul informaţional,

care în asigurările generale s-a constituit pe evidenţa economică
a asigurărilor sub trei forme:
evidenţa tehnico-operativă;
evidenţa contabilă;
sistemul rapoartelor statistice.
Evidenţa tehnico-operativă a asigurărilor generale se
realizează sub forma totalizării unor date cu privire la faptele
care se produc şi care sunt consemnate individual în docu-
mentele primare, care sunt: poliţa de asigurare şi documentele
de plată, care conţin informaţii cu privire la riscul asigurat,
suma asigurată, prima de asigurare, durata asigurării, momentul
apariţiei daunei, data despăgubirii, suma despăgubită.
Evidenţa contabilă oferă o caracteristică de ansamblu a
aspectelor financiare ale activităţii de asigurări generale. In-
formaţia din evidenţa contabilă, necesară analizei actuariale,
trebuie să conţină un şir de indicatori primari, a căror evidenţă
trebuie să se realizeze dependent de specificul operaţiunilor
efectuate şi principiile contabile (vezi tabelul 1.1).
Tabelul 1.1
Evidenţa informaţiei bazate pe principiile contabile

Activ Pasiv
1. Prime subscrise din 1. Primele transmise în reasigu-
asigurarea directă: rare;
- prime efectiv primite; 2. Daune apărute;
- prime de primit (plăţi în rate) 3. Daune plătite;
1. Prime subscrise din 4. Rezerve tehnice de
reasigurare; asigurare:
2. Prime brute încasate; - rezerva de prime;
Activ Pasiv
3. Prime nete încasate; - rezerva de daune.
4. Daune achitate de 5. Cheltuieli de administrare a
reasigurător; asigurărilor.
5. Venituri din investirea
rezervelor
Această evidenţă trebuie dusă separat pe fiecare clasă de
asigurări.
Rapoartele statistice sunt observări totale, permanente,
ce caracterizează activitatea de asigurare. Rapoartele statistice
se împart în:
rapoarte de ordin intern;
rapoarte de ordin extern.
Rapoartele de ordin intern reprezintă nişte dări de seamă
speciale, periodice. De calitatea informaţiei prezentate de
aceste rapoarte depinde precizia estimării riscului şi a
rezervelor de asigurare.
Pentru comparaţii persistente, este necesar ca evidenţa pe
baza rapoartelor interne să fie în corelaţie cu următoarele
elemente:
timpul:
Perioada Indicatorii
luna sau anul;
locul:
Filiale sau sucursale Indicatorii
Filiala nr. 1
Filiala nr. 2
………….
Filiala nr. N
obiectul:
Clase şi tipuri de Indicatorii
asigurări
Asigurări de viaţă
Asigurări generale
……………………
mixt:
Tipul de asigurare:……..
Filiale şi indicatori
Perioad
Filiala Filiala ……. Filiala
a
nr. 1 nr. 2 nr. N
Rapoartele externe sunt documente oficiale întocmite pe

formulare tipizate şi la termene strict stabilite, necesare
organelor locale şi centrale de statistică. Informaţia pentru
aceste rapoarte este preluată din rapoartele interne.
Pentru evaluarea riscului şi a rezervelor de asigurare, un
rol deosebit deci îl are existenţa unei informaţii veridice.
Organizarea incorectă a evaluării riscului poate duce la calcule
inadecvate ale tarifelor de primă şi la evoluarea insuficientă a
obligaţiilor viitoare ale asigurătorului (rezerve de asigurare).
Analiza riscului are caracter obiectiv. Din punctul de
vedere al asigurărilor, analiza riscului constituie un argument
pentru a lua măsuri de protecţie a bunurilor şi averii, ca şi
pentru, a promova diferite forme de asigurări.
Procesul de analiză a riscului, care conduce în final la
calcularea unei prime de asigurări adecvate, stabilirea terme-
nelor şi condiţiilor în care riscul este acceptat în asigurare, se
numeşte subscrierea unui risc.
Actuarii, folosind principiile şi metodele statistice, efectu-

ează evaluarea consecinţelor financiare ale unor evenimente
incerte viitoare, care face posibilă luarea unor decizii financiare
cu mai multă încredere. Aceasta este posibilă prin:
analiza experienţei trecute;
modelarea viitorului;
evaluarea riscurilor;
comunicarea, în termen financiari, a consecinţelor
rezultatelor obţinute.
Prin urmare, analiza actuarială în asigurări include:
calculul tarifelor de primă;
evaluarea obligaţiilor asigurătorului (rezervelor de
asigurare);
stabilirea strategiei investiţionale.
Estimarea riscului în asigurări de viaţă implică folosirea
principiilor şi metodelor demografice, însă în asigurările
generale sunt utilizate cele ale probabilităţii şi statisticii
generale.
1.3. Prima de asigurare

Stabilirea mărimii riscului asigurat într-o poliţă particu-
lară este un aspect critic al activităţii asigurătorului. Cuantumul
riscului în activitatea de asigurări se estimează pe baza
metodelor actuariale (statistice şi probabilistice) şi este
prezentat prin intermediul primei de asigurare. La rândul lor,
primele de asigurare constituie sursa principală de venituri
pentru un asigurător.
Prima de asigurare este suma de bani pe

care asiguratul este obligat, în baza
contractului de asigurare (în cazul asigurărilor
facultative) sau în baza legii (în cazul
asigurărilor obligatorii), să o plătească asigură-

torului, în schimbul preluării asupra sa a
riscului asigurat şi a angajamentului său de a
achita asiguratului, la ivirea cazului asigurat, a
despăgubirii ori a sumei asigurate cuvenite. Ea
constituie preţul pentru care asigurătorul preia
asupra sa riscul sau o taxă pentru protecţia
oferită de asigurător.
Principalele noţiuni din domeniul asigurărilor corelate cu

prima de asigurare sunt: cota tarifară sau tariful de asigurare,
prima de tarif sau prima brută şi prima netă.
În cadrul matematicii actuariale, toate calculele refe-
ritoare la costul asigurării se efectuează la o unitate de sumă
asigurată. Mărimea primei de asigurare pentru o unitate de
sumă asigurată poartă denumirea de cotă tarifară, tarif de
asigurare sau tarif de primă. Prin urmare, cota tarifară sau
tariful de asigurare este prima de asigurare stabilită pentru o
unitate de expunere la risc (1, 100 sau 1.000 unităţi de sumă
asigurată; o unitate de bun asigurat) şi se stabileşte pentru o
perioadă anumită de timp în dependenţă de specificul claselor
de asigurări (asigurări de viaţă sau generale). De acea, cota
tarifară poartă şi denumirea de primă unitară. Dacă notăm prin
P – prima de asigurare şi prin Sa – suma asigurată, atunci cota
tarifară – CT se calculează prin relaţia:
P
G= . (1.1)
Sa
În termeni actuariali, prima de asigurare se mai numeşte

primă brută (de tarif sau prima comercială) şi reprezintă
prima plătită de asigurat pentru un contract de asigurare.
Prima brută este constituită din prima netă şi

adaosul sau suplimentul la prima netă, care este
destinat acoperirii cheltuielilor legate de efectuarea
operaţiilor de asigurare (comisionul agenţilor, chirii,
poştă, telefon, cheltuieli de automatizare, salarii, uzură,
etc.) şi să garanteze o marjă de profit asigurătorului.
(figura 1.1).
PRIMA BRUTĂ
ADAOS
PRIMA NETĂ
la prima netă
Figura 1.1. Tipuri de prime de asigurare
Prima netă constituie partea preponderentă a

primei brute şi este destinată pentru plata despăgubirilor
de asigurare care apar în rezultatul ivirii cazurilor
asigurate, înscrise în contractul de asigurare (de ex.,
decesul, incendiul, furtul etc.).
Această categorie a primelor de asigurare se determină

prin intermediul tehnicii actuariale.
Determinarea corectă a primelor se bazează pe respecta-
rea unor principii clare, şi anume:
primele trebuie să fie adecvate, ceea ce înseamnă
că, pentru un grup de contracte, suma banilor colectaţi
de la asiguraţi trebuie să fie suficientă pentru achitarea

tuturor sumelor asigurate promise şi să acopere şi
cheltuielile societăţii de asigurări;
primele trebuie să fie echitabile, adică trebuie să
fie calculate în dependenţă de riscul la care este
supusă fiecare persoană asigurată, adică implică
utilizarea principiului selecţiei adverse.
primele trebuie să fie extensive în comparaţie cu
suma asigurată promisă.
Capitolul 2
Analiza actuarială
în asigurări de viaţă
2.1. Conceptul de actuariat în asigurări de viaţă

La asigurările de viaţă, ca şi la asigurările generale
(nonviaţă), o preocupare importantă a asigurătorului constă în
realizarea stabilităţii rezultatelor financiare a activităţii
desfăşurate. El trebuie să lucreze astfel, încât să-şi acopere
integral, pe seama primelor încasate, obligaţiile pe care şi le
asumă faţă de asiguraţi. Deci, primele încasate de la asiguraţi
trebuie să fie acoperitoare. La fel, primele trebuie să acopere şi
cheltuielile legate de încheierea contractelor, achiziţionarea
asigurărilor, încasarea primelor, etc.
De aceea, tehnica de stabilire a primelor de asigurare şi a
rezervei matematice în asigurările de viaţă are o importanţă
deosebită.
Caracteristicile principale ale asigurărilor de viaţă sunt:
se asigură riscul de deces ca acoperire principală;
decesul este un eveniment cert, dar momentul pro-
ducerii lui este relativ;
scopul asigurărilor de viaţă este protecţia financiară a
familiei sau a dependenţilor. Aceste asigurări pot fi
combinate cu posibilitatea economisirii sau investiţiei.
La baza calculării primelor în asigurările de viaţă, ca şi la
alte clase de asigurări, se află principiul distribuţiei daunei unei
persoane, care a suferit în rezultatul cazului de asigurare, între
mai mulţi asiguraţi, care nu au suferit nici o daună. Plăţile
pentru cazul ivit se efectuează din fondul format de toţi
asiguraţii ca rezultat al plăţii primei de asigurare. Cuantumul

primei de asigurare reprezintă valoarea aşteptată a plăţilor de
asigurare ce revin unei persoane asigurate pe toată durata
asigurării. Plăţile de asigurare, sub formă de sumă asigurată,
revin pe seama asigurătorului (companiei de asigurare) şi sunt
efectuate, în cazul asigurărilor de viaţă, ca rezultat al decesului
asiguratului în perioada de asigurare sau a supravieţuirii
acestuia până la expirarea perioadei respective.
Astfel, pentru calcularea primelor de asigurare este nevoie
să fie cunoscute: numărul decedaţilor; numărul
supravieţuitorilor; valoarea curentă a sumei care va fi plătită în
viitor (suma necesară pentru a fi încasată de asigurător de la
persoanele asigurate pentru a putea să acopere plăţile viitoare în
caz de deces sau de supravieţuire la o anumită vârstă, cu condiţia
că sumele încasate sunt investite, adică fructificate).
Rezultă că, pentru stabilirea primelor de asigurare, se
porneşte de la datele obţinute pe baza fructificării fondurilor de
asigurare, precum si de la datele cuprinse în tabelele de
mortalitate ale ţării considerate.
2.2. Fructificarea fondurilor de asigurare

Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate faţă de
asiguraţi, privind achitarea sumei asigurate în caz de deces sau
la expirarea asigurării (supravieţuire), asigurătorul îşi creează,
pe seama primelor încasate de la asiguraţi, un fond care,
fructificat ca depozit bancar în circuitul economic sau ca alte
plasamente, produce venit. Această caracteristică a fondurilor
menţinute în asigurările de viaţă rezultă dintr-o particularitate a
acestei clase de asigurări care constă în perioada îndelungată
pentru care se încheie asigurarea (5-20 sau mai mulţi ani).
Veniturile obţinute de asigurător prin fructificarea acestor
fonduri se iau în considerare la calculul mărimii primei de
asigurare şi depind de volumul primelor vărsate la fond, de

durata păstrării acestora în circuitul economic şi de factorul de
fructificare.
Fructificarea acestor fonduri are la bază principiul
dobânzii compuse. La finele fiecărui an, la suma iniţială depusă
de societatea de asigurare se adaugă dobânda aferentă, care se
fructifică şi ea în perioadele următoare în aceleaşi condiţii,
adică rămâne la dispoziţia instituţiei de credit şi, la rândul ei,
produce dobândă. Astfel, pentru depunerea iniţială a
asigurătorului de 1 leu cu o rată a dobânzii „i“ şi o durată de
fructificare de 2 ani, la sfârşitul fiecărui an suma de 1 leu
devine:
la sfârşitul primului an devine egală cu (1 + i)
1 1+i
-0 1 timpul
Figura 2.1. Fructificarea unui leu investit
la sfârşitul anului doi devine egală cu

[(1 + i) × (1 + i)], adică (1 + i)2
Prin urmare, o sumă de bani depusă spre fructificare pe o
perioadă de n ani, la sfârşitul perioadei respective devine:
Sn = S0 (1 + i)n, (2.1)
unde: Sn – suma obţinută după fructificare;

S0 – suma depusă spre fructificare;

(1 + i) – factorul de fructificare sau valoarea viitoare a 1
leu depus cu o dobândă i;
n – numărul de ani cât suma se află depusă pentru
fructificare.
În asigurări, de asemenea, prezintă interes determinarea

valorii prezente a unei sume ce va fi plătită sau încasată peste
un anumit număr de ani. Cu alte cuvinte, putem calcula suma
care trebuie depusă spre fructificare în prezent, cu o anumită
rată a dobânzii, pentru ca peste un anumit număr de ani să
atingă nivelul scontat.
Din relaţia anterioară, valoarea prezentă S0 se calculează
prin tehnica actualizării după cum urmează:
1
S =S ⋅ . (2.2)
0 n
(1+ i ) n
1
Notând prin v = - factorul de actualizare sau de
1+ i
discont, formula de actualizare sau de discontare a unei unităţi
monetare devine:
S0 = Sn ⋅ vn, (2.3)
unde: vn - reprezintă valoarea actuală a 1 leu ce se va plătit sau

încasa peste n ani, în condiţiile unei rate a dobânzii i.
Factorul de actualizare arată ce sumă trebuie investită cu

o rată efectivă a dobânzii i pentru a obţine peste un an suma de
1 leu (vezi figura 2.2).
v 1
0 1 timpul
Figura 2.2. Valoarea actuală a unei unităţi monetare
Exemplul 2.1
O societate de asigurare doreşte să dispună de 10.000 lei,

peste 5 ani. Calculaţi suma necesară pentru a fi depusă în
prezent la o instituţie de credit dacă rata dobânzii oferită de
instituţia respectivă este de 6%.
Este necesar de determinat care este valoarea prezentă a

sumei de 10.000 lei
1 1
S0 = S n ⋅ = 10.000 ⋅ = 7.473 lei
(1 + i )
n
(1 + 0,06)
5
Deci societatea trebuie să depună spre fructificare astăzi

7.473 lei cu o dobândă de 6%, ca peste 5 ani să dispună de
suma de 10.000 lei.
Luarea în considerare a fructificării fondurilor de asigu-

rare permite fundamentarea primelor de asigurare la un nivel
mai scăzut, acceptabil pentru asiguraţi.
Pentru efectuarea calculelor privind cuantumul primei de
asigurare, se elaborează tabele speciale de actualizare (discon-
tare), care conţin valorile factorului de discont determinate în
dependenţă de numărul de ani de actualizare şi rata dobânzii,

aşa cum se poate vedea un fragment în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Fragment al valorilor factorului de actualizare
(discont) - v n
Nr. de Valorile lui v n pentru o rată a dobânzii (i) de
ani
n i = 0,03 i = 0,05 i = 0,07
1 0,97087 0,95238 0,93458
2 0,94260 0,90703 0,87344
3 0,91514 0,86384 0,81630
4 0,88849 0,82270 0,76290
5 0,86261 0,78353 0,71299
… … … …
50 0,22811 0,08720 0,03395
Din tabel se degajă următoarea concluzie: cu cât este mai

îndepărtat momentul plăţii cu atât este mai mare rata dobânzii,
şi mai mică valoarea actuală a unei unităţi monetare. Legătura
indirectă stabilită între factorul timp, venitul din investiţii şi
valoarea actualizată este specifică şi primelor de asigurare în
asigurările de viaţă. Prin urmare, dacă durata asigurării sau rata
dobânzii cu care vor fi fructificate fondurile de asigurare cresc
(scad), atunci prima de asigurare menţine o tendinţă
descendentă (ascendentă).
2.3. Tabele de mortalitate şi de comutaţie

În elaborarea tarifelor de prime la asigurările de viaţă se
au în vedere datele cuprinse în tabelele de mortalitate. La
realizarea acestor tabele se iau în considerare informaţiile
obţinute la recensămintele populaţiei.
Aceste tabele cuprind o serie de indicatori demografici
determinaţi pe baza datelor privind numărul supravieţuitorilor
şi cel al deceselor, pe ani de naştere şi vârste pentru bărbaţi,

femei şi ambele sexe.
Pentru facilitarea studierii şi folosirii tabelei de mor-

talitate la calculul primelor de asigurare, ştiinţa actuarială utili-
zează un Sistem Internaţional Actuarial de Simbolizare. Aceste
notaţii se află în predicatul (titlurile coloanelor) tabelei de
mortalitate.
Indicatorii şi notaţiile actuariale ale tabelei de mortalitate
necesită câteva explicaţii. Ei se formulează în dependenţă de
datele reflectate în fiecare coloană a tabelului:
numărul supravieţuitorilor de vârsta x (lx) arată
câte persoane dintr-o populaţie ipotetică de 100.000 născuţi-vii
(l0) sunt în viaţă la împlinirea vârstei de x ani. Aşadar, numărul
bărbaţilor (femeilor) care supravieţuiesc până la vârsta de 40
ani (l40) din 100.000 născuţi vii este de 90135 (95126)
persoane. La fel, acest indicator poate fi definit ca numărul de
persoane de vârsta x care sunt în viaţă la vârsta
x + n ani. Deci, din 97.685 bărbaţi de vârsta 3 ani (l3) vor fi în
viaţă la împlinirea vârstei de 40 ani (l40) 90135. Se presupune
că vârsta maximă a supravieţuitorilor (ω) este 100 ani (lω+1 =
0);
numărul decedaţilor (d x) între vârstele x şi x + 1
arată câte persoane (supravieţuitori) de vârsta x mor înainte de
a împlini vârsta x + 1 ani:
dx = lx – lx+1 (2.4)
Astfel, din 97.685 bărbaţi de vârsta 3 ani decedează până la

împlinirea vârstei de 4 ani 74 persoane (d3 = l3 – l4 = 97685 – –
97611 = 74 );
probabilitatea de deces (q x) între vârstele x şi x + 1

exprimă riscul la care este supusă o persoană de vârsta x ani de
a înceta din viaţă înainte de a împlini vârsta de x + 1 ani. Se
calculează conform formulei:
qx = dx / lx ; (2.5)
probabilitatea de supravieţuire sau de viaţă (p x)

între vârstele x şi x + 1 exprimă şansele pe care le are o
persoană de vârsta x ani să fie în viaţă la împlinirea vârstei de
x + 1 ani, adică reprezintă probabilitatea de a supravieţui încă 1
an:
px = 1 – qx = lx+1 / lx; (2.6)
probabilitatea de a supravieţuire încă n ani (n p x)

exprimă şansele pe care le are o persoană de vârsta x ani să fie
în viaţă la împlinirea vârstei de x+ n ani:
npx = lx+n / lx; (2.7)
probabilitatea de a deceda în următorii n ani (n q x)

exprimă riscul la care este supusă o persoană de vârsta x ani de
a înceta din viaţă înainte de a împlini vârsta x + n ani:
nqx = 1 – npx = (lx – lx+n) / lx. (2.8)
Exemplul 2.2
Să se calculeze pentru un bărbat în vârstă de 40 ani:
1) probabilitatea de a deceda pe parcursul anului următor,
adică până la împlinirea vârstei de 41 ani;
2) probabilitatea de a supravieţui până la împlinirea vârstei
de 41 ani;
3) probabilitatea de a supravieţui până la împlinirea vârstei

de 45 ani;
4) probabilitatea de a deceda până la împlinirea vârstei de
45 ani, adică pe parcursul următorilor 5 ani.
Extragem din tabel indicatorii: l40 = 90135;

l41 = 89548; l45 = 86649
1) q 40 = (l 40 − l 41 l 40 = 0,00651 ;
2) p 40 = 1 − q 40 = l 41 l 40 = 0,99349 ;
3) 45 p40 = l 45 l 40 = 0,96128 ;
4) 45 q 40 = (l 40 − l 45 ) l 40 = 0,03872 .
Calculul primei de asigurare în asigurările de viaţă, de

supravieţuire necesită utilizarea indicatorilor demografici ai
tabelei de mortalitate, precum şi datele referitoare la valorile
factorului de actualizare obţinute din tabelele financiare de
actualizare. Însă, în practica actuarială, este oportun de a estima
tarifele de prime pentru fiecare vârstă şi durată de asigurare
acceptată de asigurător, ceea ce contribuie la efectuarea unor
enorme operaţii aritmetice pe baza unor serii de date de volum
mare.
În scopul simplificării calculelor tarifelor de primă,
tehnica asigurărilor de viaţă apelează la un şir de mărimi
auxiliare, denumite valori comutaţionale, care se înscriu în
tabelul numerelor de comutaţie. Aceste valori se obţin prin
combinarea indicatorilor cuprinşi în tabelele de mortalitate şi
financiare de actualizare. Astfel, are loc înlocuirea (comutarea)
cifrelor din aceste două tabele cu alte valori şi agregarea lor

într-un singur tabel.
Calculele predeterminate, din tabelul numerelor de comu-
taţie, iau în considerare o sumă asigurată, de bază, egală cu unu.
Explicaţiile privind valorile cuprinse în tabelul de comu-
taţie sunt următoarele:
1. Valori comutaţionale obţinute cu numărul supravieţui-
torilor lx:
Formula Explicaţia formulei
valoarea actualizată a produsul
x dintre numărul de supravieţuitori
Dx = l x ∗ v
de vârsta x şi suma asigurată
unitară.
ω valoarea actualizată a produsului
N x = Dx + Dx +1 + ... + Dω = ∑ Dt dintre numărul total de supravie-
t=x
ţuitori şi suma asigurată unitară.
2. Valori comutaţionale obţinute cu numărul decedaţilor dx:

Formula Explicaţia formulei
valoarea actualizată a produsul
dintre numărul persoanelor dece-
C x = d x ∗ v x +1
date de vârsta x şi suma asigu-
rată unitară.
ω valoarea actualizată a produsului
M x = C x + C x +1 + ... + Cω = ∑ Ct dintre numărul total de decedaţi
t=x
şi suma asigurată unitară.
2.4. Tipuri de prime la asigurările de viaţă

Prima de asigurare, în general, trebuie astfel estimată
încât să acopere integral atât riscurile pe care societăţile de
asigurare şi le asumă faţă de asiguraţi, cât şi cheltuielile pe care
le suportă pentru efectuarea operaţiilor de asigurare. Astfel,
fundamentarea şi determinarea primei de asigurare au loc în

mod specific în funcţie de conţinutul şi rolul componentelor
sale incluse, după caz, în prima netă sau prima brută (vezi
figura 2.3).
PRIMA BRUTĂ
(de tarif) la asigurare de viaţă
ADAOS
PRIMA NETĂ
la prima netă
Prima netă Prima netă

UNICĂ ANUALĂ
Asigurări de Asigurări de Asigurări

SUPRAVIEŢUIRE DECES MIXTE
Figura 2.3. Tipuri de prime la asigurarea de viaţă
Calculul primelor de asigurare la asigurările de viaţă se

efectuează pe baza unor formule distincte, specifice pentru
prima netă şi respectiv pentru prima brută.
Primele nete trebuie determinate astfel încât valoarea
actuală probabilă a acestora la data semnării contractului de
asigurare să fie egală cu valoarea actuală probabilă a prestaţiilor
pe care le va face asigurătorul, în ipoteza că subscriptorul nu
întrerupe contractul de asigurare înainte de termenul fixat.
După caracterul primei în corelaţie cu potenţele de plată
ale asiguraţilor se disting prime nete unice şi prime nete anuale
sau subanuale (eşalonate).
Prima netă unică presupune prima de asigurare plătită
de asiguraţi la începutul perioadei de asigurare (duratei asigu-
rării). Persoana asigurată (asiguratul) achită imediat la momen-
tul încheierii contractului de asigurare toate obligaţiile sale

financiare faţă de asigurător sub aspectul unei plăţi unice. Prin
urmare, contractul este activ pe toată durata asigurării fără plata
din partea asiguratului a unor prime suplimentare succesive.
Este astfel calculată încât să acopere riscul pe întreaga perioadă
asigurată.
Prima netă anuală presupune achitarea de către asigurat
a aceleiaşi prime sub aspectul unor rate de primă eşalonată în
timp. Primele se achită anual, la începutul sau la sfârşitul
anului. În practică, pentru onorarea primelor anuale la fel se
oferă posibilitatea achitării în rate semestriale, trimestriale şi
lunare. Asigurările cu plată eşalonată a primei sunt cel mai
frecvent utilizate, în special în cazul asigurărilor pe termen
lung, deoarece prima ce ar reprezenta prima unică ar constitui
un efort foarte mare al persoanei asigurate.
După nivelul de variaţie al primelor se disting prime
variabile şi prime nivelate (nevariabile).
Prima variabilă reprezintă prima de asigurare pentru un
contract percepută în fiecare an de societatea de asigurare
(asigurător) de la clientul său, care variază de la un an la altul
în dependenţă de valoarea riscului asumat de-a lungul fiecărui
an de asigurare. Aceasta se explică prin faptul că riscul de
deces creşte de la un an la altul datorită îmbătrânirii naturale.
Însă acest lucru nu este convenabil pentru asigurat şi este dificil
pentru societatea de asigurare.
Prima nivelată reprezintă prima anuală constantă pe
toată perioada asigurării. Acest tip de prime este cel mai
frecvent utilizat în asigurări.
Primele nete calculate în asigurările de viaţă ţin cont de:
probabilitatea de producere a evenimentului asigurat;
vârsta şi sexul persoanei asigurate;
valoarea actuală a primelor;
valoarea actuală a sumei asigurate;
rata dobânzii tehnice;

profitabilitatea societăţii de asigurări.
Pentru desemnarea primelor în asigurări de viaţă se
folosesc următoarele notaţii:
pentru primele unice se foloseşte litera majusculă A ;
pentru primele achitate anual sau în alte rate – litera a.
În legătură cu formele de asigurare, prima netă poate fi:

primă netă unică şi anuală la asigurări de supravie-
ţuire;
primă netă unică şi anuală la asigurările de deces;
primă netă unică şi anuală la asigurări mixte (deces +
supravieţuire).
Nivelul primei nete depinde de probabilitatea de plată a
sumei asigurate şi se stabileşte separat pentru fiecare risc
asigurat.
2.5. Prima netă unică la asigurările de viaţă

2.5.1. Prima netă unică la asigurările
de supravieţuire
Asigurările de supravieţuire (pure endowment) se con-
tractează pe o perioadă de mai mulţi ani.
Aceste asigurări au următoarele caracteristici tehnice:
durata sau perioada de asigurare, notată prin n şi
exprimată în ani întregi;
suma asigurată, notată prin S.
Riscurile acoperite de aceste asigurări pot fi expuse
astfel:
dacă asiguratul de vârsta x supravieţuieşte până la
vârsta x + n ani (= sfârşitul duratei de asigurare),
atunci compania de asigurare achită dintr-o dată

acestei persoane suma S la sfârşitul perioadei de
asigurare;
dacă asiguratul de vârsta x nu supravieţuieşte până la
vârsta x + n ani, adică decedează până la împlinirea
acestei vârste, atunci compania de asigurare nu achită
suma S şi nici nu restituie prima de asigurare;
După modul cum se achită suma asigurată S de către
asigurător, distingem:
asigurări de supravieţuire cu plată forfetară (dintr-o
dată) a sumei asigurate;
asigurări de supravieţuire cu plată fracţionară a
sumei asigurate sub formă de rentă. Aceste rente
poartă denumirea de anuităţi (de la annuity – anual).
În cele ce urmează, vom arăta cum se calculează prima
netă în fiecare dintre cazurile menţionate.
A) Asigurarea de supravieţuire cu plata forfetară

a sumei asigurate
Asigurarea de supravieţuire cu plata forfetară a

sumei asigurate presupune obligaţia asigurătorului de a
plăti, în mod forfetar la expirarea contractului de asigu-
rare, suma asigurată prevăzută în contract, dacă asi-
guratul va fi în viaţă.
Calculul primei nete la această asigurare pentru

persoanele de vârsta x presupune că toate persoanele de această
vârstă lx, expuse în tabela de mortalitate, încheie concomitent
contracte de asigurare pentru aceeaşi durată (n ani) şi aceea
sumă asigurată (S = 1 leu). Până la expirarea asigurării, dintre
persoanele care au încheiat asigurarea vor supravieţui lx+n
persoane. Prin urmare, după n ani, asigurătorul va trebui să
plătească grupului respectiv de indivizi suma de

1⋅ lx+n lei. Însă, peste n ani, valoarea acestei sume la momentul
încheierii asigurării este mai mică, deoarece se consideră că
suma încasată iniţial de asigurător va fi investită şi fructificată,
astfel încât la sfârşitul perioadei de asigurare n asiguratul să
obţină valoarea aşteptată de 1⋅ lx+n lei. Aplicând coeficientul de
actualizare sau de fructificare, se constată că valoarea actuală a
obligaţiilor asigurătorului este de lx+n ⋅ vn lei. Aceasta este suma
care trebuie să fie încasată de asigurător de la toate lx persoane
asigurate.
Deci, pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigură-
torul trebuie să încaseze de la asiguraţi, cu titlu de primă netă, o
sumă de bani de egală valoare cu aceste obligaţii.
Prima netă unică la asigurarea de supravieţuire se calcu-
lează cu ajutorul formulei:
l x+n ⋅ v n ,
n E x ≡ Ax:n =
1 (2.9)
lx
unde: n E x ≡ Ax1:n – prima netă unică la asigurări de supravieţu-

ire cu suma asigurată de 1 leu;
x – vârsta asiguratului;
n – durata asigurării, ani.
Pentru facilitarea calculelor, numărătorul şi numitorul din
relaţia anterioară pot fi ponderate cu vx, fapt pentru care ea
devine:
l x+n ⋅ v n v x l x+n ⋅ v x+ n
n E x ≡ Ax:n = ⋅ x =
1
. (2.10)
lx v lx ⋅ v x
În formula obţinută, şi la numărător, şi la numitor găsim

relaţia lx ⋅ vx, care reprezintă produsul dintre numărul supra-
vieţuitorilor de o anumită vârstă şi coeficientul de actualizare.
Acest produs este egal cu Dx, iar formula are forma:
D x+ n
A1x:n = . (2.11)
Dx
Valorile lui Dx pentru fiecare vârstă sunt înscrise în

tabelul numerelor de comutaţie.
Dacă suma asigurată S este o altă sumă decât cea unitară,
atunci prima unică, notată prin P, este dată de relaţia:
Dx+n
P = S ⋅ Ax1:n = S ⋅ . (2.12)
Dx
Exemplul 2.3
Să se calculeze prima unică netă datorată de un bărbat în
vârstă de 40 ani, care încheie o asigurare de supravieţuire
pe timp de 5 ani cu o sumă asigurată de 10.000 lei. Rata
dobânzii pe piaţa creditară este de 3%.
Calculăm prima folosind ambele metode, obţinând acelaşi
rezultat:
1) Pe baza formulei 2.9. Din tabela de mortalitate obţinem:
l40 = 90.135; l45 = 86.649; coeficientul v = 1/(1 + 0,03) =
0,9709. Atunci prima devine:
l45 ⋅ v 5 86.649 ⋅ 0,9709 5
P = S ⋅ A40:51| = S ⋅ = 10000 ⋅ = 8.292 lei
l40 90.135
2) Pe baza formulei 2.12. Din tabela de comutaţie
D40 = 27.632; D45 = 22.913
D45 22.913
P=S⋅ = 10.000 ⋅ = 8.292 lei
D40 27.632
B) Asigurări de supravieţuire cu plata fracţionară

a sumei asigurate
Asigurarea de supravieţuire cu plata fracţionară a

sumei asigurate presupune obligaţia asigurătorului de a
plăti, în mod fracţionar sub formă de rente periodice
(anuităţi), suma asigurată prevăzută în contract, dacă
asiguratul va fi în viaţă pe durata contractului.
Deosebirea între asigurarea de supravieţuire cu plata

forfetară şi asigurarea de supravieţuire cu plata fracţionară a
sumei asigurate constă în faptul că, la cea din urmă asigurare,
asigurătorul nu plăteşte asiguratului suma asigurată imediat la
expirarea contractului, ci regulat, la anumite perioade de timp
(anual, semestrial, trimestrial) sub formă de rente.
După durata de plată a rentei, se disting:
asigurări de supravieţuire cu plata de rente viagere (pe
toată viaţa), care pot fi:
- anticipate sau prenumerando, care se notează prin
äx;
- posticipate sau postnumerando, care se notează prin
ax;
asigurări de supravieţuire cu plata de rente pe o perioadă
determinată n (limitată, de ex., 4,5 ani). Aceste rente
mai sunt numite rente temporare şi pot fi:
- anticipate sau prenumerando, care se notează prin
a&&x:n ;
- posticipate sau postnumerando, care se notează prin

a x:n .
Calculul primei nete unice pentru asigurarea

de rente viagere anticipate (prenumerando)
În cazul asigurării de rente viagere anticipate

(anuităţi viagere), asigurătorul se angajează să plătească
o rentă de 1 leu, la început de an, deci prenumerando,
fiecărui asigurat până la moarte.
Se presupune că plata rentei se efectuează începând cu

primul an de asigurare.
Plata 1 1 1 1 1 decesul
anuităţilo
Timpul, 0 1 2 3 4 5
ani
Figura 2.4. Rente viagere anticipate
Din figura 2.4 se remarcă faptul că dacă persoana

asigurată decedează după al 4 an de asigurare, atunci
asigurătorul nu efectuează nici o plată după această perioadă şi
respectiv primele nu se restituie.
Scopul este de a determina care este prima netă unică
care trebuie achitată de asigurat la încheierea asigurării pentru a
putea beneficia de rente periodice similare.
La baza calculului primei nete va sta următorul
raţionament: dacă toate persoanele de vârsta x încheie asigurare
de rentă viageră, atunci asigurătorul va plăti, la începutul
primului an, lx lei; la începutul celui de-al doilea an – lx+1 lei
etc., până când cel puţin o persoană va fi în viaţă. Ultima plată

lω va fi efectuată pentru persoanele de vârsta ω.
Pe măsură ce anii trec, suma pe care asigurătorul o va
plăti va fi în scădere, ca urmare a reducerii numărului
asiguraţilor rămaşi în viaţă.
În acest caz, valoarea actuală a sumei plăţilor pe care
urmează să le efectueze asigurătorul sunt:
l x + l x +1 ⋅ v + l x + 2 ⋅ v 2 + ... + lω ⋅ v ω − x (2.13)
Prima netă se calculează la o persoană asigurată de vârsta

x cu ajutorul formulei:
l x + l x+1 ⋅ v + l x + 2 ⋅ v 2 + ... + lω ⋅ v ω − x
a&&x = (2.14)
lx
Pentru simplificarea calculelor, înmulţim în formula de
mai sus numărătorul şi numitorul din dreapta formulei cu vx,
iar produsul lx ⋅ vx = Dx. Prin urmare, formula de mai sus
devine:
ω
∑ Dt
D x + D x+1 + D x + 2 + ... + Dω t = x
a&&x = = (2.15)
Dx Dx
Întrucât suma elementelor de la numărător este calculată

şi înscrisă, ca număr de comutaţie, în coloana Nx a tabelei de
mortalitate
ω
N x = D x + D x +1 + D x + 2 + ... + Dω = ∑ Dt (2.16)
t=x
formula primei nete pentru suma asigurată unitară este:

Nx .
a&&x = (2.17)
Dx
Rezultă că, pentru o sumă asigurată oarecare, prima netă

unică va fi:
Nx
P = S ⋅ a&&x = S ⋅ (2.18)
Dx
Se constată faptul că prima netă descreşte pe măsură ce

asigurarea se face la o vârstă mai înaintată, deoarece scade
suma datorată de asigurător, ca urmare a descreşterii de la un
an la altul a numărului de supravieţuitori care încasează renta.
Exemplul 2.4
vârstă de 40 ani, care solicită încheierea unei asigurări de
rentă viageră cu plata la începutul fiecărui an de 1.000
lei, ţinând cont că dobânda anuală este de 3%.
Pe baza formulelor 2.17 şi 2.18, din tabela de comutaţie

N40 = 515503; D40 = 27632. Atunci prima pentru suma asi-
gurată unitară este:
N 515.503
a&&40 = 40 = = 18,656 lei
D40 27.632
Iar pentru suma asigurată de 1.000 lei, prima netă unică
devine:
P = S ⋅ a&&40 = 1.000 ⋅ 18,656 = 18.656 lei
Calculul primei nete unice pentru asigurarea

de rente viagere posticipate (postnumerando)
În asigurările de supravieţuire cu rente viagere

posticipate asigurătorul se angajează să plătească o
rentă de 1 leu, la finele anului, deci postnumerando,
fiecărui asigurat până la moarte.
Se presupune că plata rentei se efectuează începând cu

primul an de asigurare.
Plata 1 1 1 1 decesul
anuităţilo
Timpul, 0 1 2 3 4 5
ani
Figura 2.5. Rente viagere posticipate
Din figura 2.5 se observă că, dacă persoana asigurată

decedează după 4 ani de asigurare, atunci asigurătorul nu
efectuează nici o plată ulterioară a rentei şi respectiv primele
nu se restituie.
Prima netă unică în cazul rentelor viagere posticipate se
calculează cu ajutorul formulei:
ω
∑ Dt
D x +1 + D x + 2 + D x +3 + ... + Dω t = x +1
ax = = (2.19)
Dx Dx
Suma elementelor de la numărător este calculată şi în-

scrisă ca număr de comutaţie în coloana Nx a tabelei de
mortalitate:
ω
N x +1 = D x +1 + D x + 2 + D x +3 + ... + Dω = ∑ Dt (2.20)
t = x +1
Astfel, formula primei nete pentru suma asigurată unitară
este:
N x +1
ax = sau a x = a&&x − 1 (2.21)
Dx
Pentru o sumă asigurată oarecare S, prima netă unică se

calculează conform relaţiei:
N x +1
P = S ⋅ ax = S ⋅ (2.22)
Dx
Exemplul 2.5
rentă viageră cu plata la finele fiecărui an de 1000 lei,
ţinând cont că dobânda anuală este de 3%.
N41 = 487872; D40 = 27632. Atunci, prima pentru suma
asigurată unitară este:
N 41 487.872
a 40 = = = 17,656 lei
D40 27.632
sau a 40 = a&&40 − 1 = 18,656 − 1 = 17,656
devine:
P = S ⋅ a40 = 1.000 ⋅ 17,656 = 17.656 lei
Calculul primei nete unice pentru asigurarea de

rente viagere anticipate (prenumerando) pe o
perioadă limitată de timp
În cazul asigurării de rente pe o perioadă
determinată, adică limitată de timp, calculul primei nete
are acelaşi raţionament, ca şi la asigurarea viageră, cu
singura deosebire că în acest caz numărul plăţilor este
limitat la o perioadă anumită de timp, numită termen, şi
se notează prin n.
În aceste condiţii, compania de asigurare va plăti ultima

sumă, peste n – 1 ani de la emiterea poliţei, persoanelor care
vor supravieţui până la vârsta x + n – 1 ani (lx + n – 1).
Valoarea actuală a sumei plăţilor pe care urmează să le
efectueze asigurătorul sunt:
l x + l x+1 ⋅ v + ... + l x + n −1 ⋅ v n −1 (2.23)
Determinarea primei nete unice aferente unei rente de 1
leu, datorată de asigurător timp de n ani, cu plata la început de
an (anticipat) se poate face cu ajutorul formulei:
l x + l x +1 ⋅ v + ... + l x + n−1 ⋅ v n−1
a&&x:n = (2.24)
lx
Dacă în formula de mai sus înmulţim numărătorul şi
numitorul din dreapta formulei cu vx, iar valorile produsului
lx ⋅ vx = Dx, relaţia de mai sus devine:
Dx + Dx+1 + ...+ Dx+n−1

a&&x:n = =
Dx
(Dx + Dx+1 +...+ Dω ) − (Dx+n + Dx+n−1 + ...+ Dω )
= = (2.25)
Dx
Nx − Nx+n
=
Dx
Deci, pentru o sumă asigurată oarecare S, prima netă
unică va fi:
N x − N x+n
P = S ⋅ a&&x:n = S ⋅ (2.26)
Dx
Exemplul 2.6
rentă pe termen de 5 ani, cu plata la începutul fiecărui
an de 1000 lei, ţinând cont că dobânda anuală este de 3%.
N40 = 515.503; D40 = 27.632; N45 = 386.965.
Atunci prima pentru suma asigurată de 1 leu este:
N − N 45 515.503 − 386.965
a&&40:45 = 40 = = 4,652 lei
D40 27.632
Dar, pentru suma asigurată de 1.000 lei, prima netă unică
devine:
P = S ⋅ a&&40:45 = 1.000 ⋅ 4,652 = 4652 lei
Calculul primei nete unice pentru asigurarea de

rente posticipate (postnumerando) pe o perioadă
limitată de timp
Determinarea primei nete unice aferente unei rente de 1

leu, datorată de asigurător timp de n ani, cu plata la sfârşit de
an, se poate face cu ajutorul formulei:
D x +1 + D x + 2 + ... + D x + n N x +1 − N x + n +1
a x:n = = . (2.27)
Dx Dx
Deci, pentru o sumă asigurată oarecare S, prima netă

unică va fi:
N x +1 − N x + n +1
P = S ⋅ a x:n = S ⋅ (2.28)
Dx
Exemplul 2.7
rentă pe termen de 5 ani, cu plata de către asigurător la
finele fiecărui an de 1000 lei, ţinând cont că dobânda
anuală este de 3%.
Pe baza formulelor 2.27. şi 2.28., din tabela de comutaţie
N41 = 487.872; D40 = 27.632; N46 = 364.052. Atunci prima
pentru suma asigurată de 1 leu este:
N − N 46 487.872 − 364.052
a 40:45 = 41 = = 4,481 lei
D40 27.632
Dar, pentru suma asigurată de 1.000 lei, prima netă unică
devine:
P = S ⋅ a 40:45 = 1.000 ⋅ 4,481 = 4.481 lei
2.5.2. Prima netă unică la asigurările de deces

Alături de asigurările de supravieţuire, la fel de populare
sunt şi alte forme de asigurări de viaţă, şi anume asigurările de
deces, considerate drept cele mai ieftine din punctul de vedere
al preţului de asigurare.
Asigurarea de deces, contractată de asigurat, are

în vedere faptul că asigurătorul va plăti beneficiarului de
asigurare o anumită sumă de bani, la momentul dece-
sului persoanei asigurate.
Stabilirea primei nete unice la asigurările de deces ţine

seama de perioada pentru care s-a contractat asigurarea.
În dependenţă de durata contractării, asigurările de deces
se divizează în:
asigurare viageră (pe o perioadă nedeterminată),
prima se notează prin Ax;
asigurare la termen (pe o perioadă determinată),
prima se notează prin Ax1:n .
Prima netă unică la asigurarea viageră
Asigurarea viageră presupune obligaţia asigurăto-

rului de a plăti beneficiarului de asigurare o anumită
sumă de bani (de obicei suma asigurată), după mo-
mentul decesului persoanei asigurate, indiferent de
perioada când se întâmplă decesul.
Înainte de a iniţia calculul primei nete este necesar a

presupune următoarele condiţii:
suma asigurată S = 1 leu;
plata sumei asigurate, la ivirea cazului asigurat, se

efectuează la sfârşitul anului în care a decedat per-
soana asigurată.
Calculul primei nete unice, în cazul asigurării viagere,
are la bază următorul raţionament. Asiguratul presupune că
toate persoanele lx de vârsta x au solicitat încheiere unei
asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată, adică până la
momentul decesului. Din tabela de mortalitate, cunoaştem că
în cursul primului an de valabilitate a asigurării, din cei asigu-
raţi vor deceda dx persoane, iar în viaţă vor rămâne lx+1
persoane. În legătură cu aceasta, asigurătorul v-a trebuie să
achite dx lei.
Deoarece plata va fi efectuată la sfârşitul anului de deces,
atunci valoarea actuală la începutul contractării asigurării, a
plăţilor din primul an, este egală cu dx ⋅ v, a celor din al doilea
an - dx+1 ⋅ v2, din al treilea an - dx+2 ⋅ v3, etc.
În acest caz, valoarea actuală a plăţilor integrale din
perioada de ω – x + 1 ani de asigurare, pe care urmează să le
efectueze asigurătorul, sunt:
d x ⋅ v + d x +1 ⋅ v 2 + ... + d ω ⋅ v ω − x +1 (2.29)
Dacă această sumă o raportăm la numărul de persoane
iniţial asigurate lx, atunci prima netă unică se calculează cu
ajutorul formulei:
d x ⋅ v + d x +1 ⋅ v 2 + ... + dω ⋅ v ω − x +1
Ax = (2.30)
lx
Pentru uşurarea calculelor, dacă în formula de mai sus

înmulţim numărătorul şi numitorul din dreapta formulei cu vx,
iar produsul dx ⋅ vx+1 = Cx. şi lx ⋅ vx = Dx, formula de mai sus

devine:
ω
∑ Ct
C x + C x +1 + ... + Cω t = x
Ax = = . (2.31)
Dx Dx
Întrucât suma elementelor de la numărător este calculată
şi înscrisă, ca număr de comutaţie în coloana Mx a tabelei de
mortalitate
ω
M x = C x + C x+1 + ... + Cω = ∑ Ct , (2.32)
t=x
formula primei nete unice pentru suma asigurată unitară, în

cazul plăţii sumei asigurate la finele anului de deces, este:
Mx
Ax = . (2.33)
Dx
Rezultă că pentru o sumă asigurată oarecare, prima netă
unică va fi:
M
P = S ⋅ Ax = S ⋅ x . (2.34)
Dx
Exemplul 2.8
Să se calculeze prima netă unică datorată de un bărbat în
vârstă de 40 ani, care solicită încheierea unei asigurări
viagere, cu condiţia ca, în cazul decesului său, moştenitorii
să primească la finele anului de deces suma de 10.000 lei,
ţinând cont că dobânda anuală este de 3%.
Pe baza formulelor 2.32, 2.33 şi 2.34, din tabela de

comutaţie extragem valorile pentru C40, C41,…, C100, pentru
M40 = 12.617 şi D40 = 27.632. Atunci prima sau preţul

asigurării, pentru suma asigurată unitară, este:
C40 + C41 + ... + C90 + ... + C100 175 + 187 + ... + 44 + ... + 0
A40 = = = 0,45661lei
D40 27.632
M 40 12.617
sau A40 = = = 0,45661 lei
D40 27.632

devine:
P = S ⋅ A40 = 10.000⋅ 0,45661= 4.566,1 lei
Dacă plata sumei asigurate către beneficiar se efectuează

imediat după decesul persoanei asigurate şi nu la finele anului,
ca în cazul anterior, atunci prima netă unică de asigurare
pentru o persoană de vârsta x se notează cu Ax şi se calculează
prin formula:
Mx
Ax = ⋅ 1+ i , (2.35)
Dx
unde: i - rata anuală a dobânzii.
În aceste condiţii se consideră că toate cazurile de deces

care se vor întâmpla pe parcursul anului sunt atribuite perioadei
de la mijlocul anului.
Exemplul 2.9
viagere, cu condiţia ca, în cazul decesului său, moştenitorii
să primească imediat după deces suma de 10.000 lei, ţinând
cont că dobânda anuală este de 3%.

Din exemplul precedent se cunosc următoarele:
M40 = 12.617 şi D40 = 27.632, atunci
M 40 12.617 lei
A 40 = ⋅ 1+ i = ⋅ 1 + 0,03 = 0,45661 ⋅ 1,03 = 0,46341
D40 27.632
Iar pentru suma asigurată de 10 000 lei, prima netă unică
devine:
P = S ⋅ A40 = 10.000 ⋅ 0,46341= 4634,1 lei
Prima netă unică la asigurarea la termen
Asigurarea la termen, adică pe o durată determi-

nată de timp, presupune obligaţia asigurătorului de a
plăti beneficiarului de asigurare o anumită sumă de bani
(de obicei suma asigurată), după momentul decesului
persoanei asigurate, dacă decesului survine în termenul
stabilit în contractul de asigurare.
În figura 2.6 se presupune că asiguratul, care a încheiat

un contract de asigurare la termen pe 4 ani, decedează după
expirarea termenului de asigurare înscris în contract. În această
situaţie, compania de asigurare nu plăteşte beneficiarului suma
asigurată.
Decesul
Timpul
(ani) 0 1 2 3 4 5
Figura 2.6. Asigurarea la termen

Însă, dacă asiguratul decedează în perioada dintre începutul

şi sfârşitul asigurării (vezi figura 2.7.), atunci compania de
asigurare onorează beneficiarului suma asigurată.
Decesul
Timpul
(ani) 0 1 2 3 4 5
Figura 2.7. Asigurarea la termen
La fel ca şi la asigurarea viageră, înainte de a iniţia

calculul primei nete, este necesar de a presupune următoarele
condiţii:
termenul sau durata asigurării se notează prin n şi se
exprimă în ani întregi;
suma asigurată S = 1 leu;
plata sumei asigurate, la ivirea cazului asigurat, se
efectuează la sfârşitul anului în care a decedat per-
soana asigurată.
În cazul asigurărilor de deces la termen, raţionamentul
care stă la baza calculării primei nete unice este similar cu cel
anterior. Asiguratul presupune că toate persoanele lx de vârstă x
au solicitat încheiere unei asigurări de deces pe o perioadă
determinată de n ani. Din tabela de mortalitate, cunoaştem că în
cursul primului an de valabilitate a asigurării din cei asiguraţi
vor deceda dx persoane, iar în viaţă vor rămâne lx+1 persoane.
În legătură cu aceasta, asigurătorul v-a trebuie să achite dx lei.
Deoarece plata va fi efectuată la sfârşitul anului de deces,
atunci valoarea actuală la începutul contractării asigurării, a
plăţilor din primul an, este egală cu dx ⋅ v, a celor din al doilea
an - dx+1 ⋅ v2, din al n-lea an - dx+n–1 ⋅ vn .
În acest caz, valoarea actuală a plăţilor integrale pe care

urmează să le efectueze asigurătorul sunt:
d x ⋅ v + d x +1 ⋅ v 2 + ... + d x + n −1 ⋅ v n (2.36)
Dacă această sumă o raportăm la numărul de persoane

iniţial asigurate lx, atunci prima netă unică se calculează cu
ajutorul formulei:
d x ⋅ v + d x +1 ⋅ v 2 + ... + d x + n −1 ⋅ v n
Ax1:n = . (2.37)
lx
Dacă în formula de mai sus înmulţim numărătorul şi nu-
mitorul din dreapta formulei cu vx, iar produsul
dx ⋅ vx+1 = Cx. şi lx ⋅ vx = Dx, formula de mai sus devine:
n −1
C x + C x +1 + ... + C x + n −1 ∑
Ct
A 1
x:n = = t=x
. (2.38)
Dx Dx
Suma elementelor de la numărător poate fi înlocuită cu
diferenţa dintre două cifre comutaţionale M. Astfel, dacă
substituim
C x + C x +1 + ... + C x + n −1 = M x − M x + n , (2.39)
formula primei nete unice pentru suma asigurată unitară, în

cazul plăţii sumei asigurate la finele anului de deces, este:
M x − M x+n
Ax1:n = (2.40)
Dx
Rezultă că pentru o sumă asigurată oarecare, prima netă

unică va fi:
M x − M x+n
P = S ⋅ A1x:n = S ⋅ . (2.41)
Dx
Exemplul 2.10
deces pe termen de 5 ani, cu condiţia ca, în cazul
decesului său, moştenitorii să primească la finele anului
de deces suma de 10.000 lei, ţinând cont că dobânda
anuală este de 3%.
Pe baza formulelor 2.39, 2.40 şi 2.41, din tabela de
comutaţie extragem valorile pentru C40, C41,…,C45-1, pentru
M40 = 12.617, M45 = 11.642 şi D40 = 27.632. Atunci prima
sau preţul asigurării, pentru suma asigurată unitară, este:
C 40 + C 41 + C 42 + C 43 + C 44
:5 = =
1
A40
D 40 lei
175 + 187 + 196 + 204 + 213
= = 0,0353
27 .632
sau A401 :5 = M 40 − M 45 = 12.617 − 11.642 = 0,0353 lei
D40 27.632
devine:
P = S ⋅ A40
1
:5 = 10.000 ⋅ 0,0353 = 353 lei
2.5.3. Prima netă unică la asigurările mixte

de viaţă
Până acum am tratat separat modul de calcul al primei unice
pentru asigurarea de supravieţuire şi respectiv de deces. În
practică, contractul de asigurare are adesea un caracter mixt, adică

acoperă atât riscul de supravieţuire, cât şi pe cel de deces.
În cazul acestei asigurări cu durata de n ani, asigurătorul
va plăti asiguratului suma asigurată, la expirarea contractului,
adică a acestui termen, dacă acesta va fi în viaţă, iar dacă va fi
decedat înaintea acestui termen, el va plăti beneficiarilor săi, la
data decesului, suma asigurată.
Prima netă unică datorată de asigurat implică însumarea
primelor nete aferente celor două riscuri asigurate conform
relaţiei:
Ax:n = Ax1:n + Ax1:n (2.42)
unde: Ax:n - prima netă unică la asigurarea mixtă de viaţă;

A1x:n - prima netă unică la asigurarea de supravieţuire;
A1x:n - prima netă unică la asigurarea de deces la termen.
Dacă substituim notaţiile respective prin formulele

corespunzătoare din relaţiile (10) şi (35), atunci prima netă
unică devine:
D x + n M x − M x + n Dx + n + M x − M x + n
Ax:n = + = . (2.43)
Dx Dx Dx
Dacă suma asigurată este de S lei, relaţia de calcul al
primei nete unice va fi:
Dx+n + M x − M x+n
P=S⋅ (2.44)
Dx
Prima netă pentru asigurarea de supravieţuire se

micşorează pe măsura încheierii asigurării la o vârstă mai
înaintată, iar prima pentru asigurarea de deces evoluează în

sens invers.
Exemplul 2.11
mixte pe termen de 5 ani, cu condiţia ca, în cazul
decesului său, moştenitorii să primească suma asigurată la
finele anului de deces. Suma asigurată este de 10.000 lei şi
dobânda anuală este de 3%.
extragem valorile pentru M40 = 12.617, M45 = 11.642, D40
= 27.632 şi D45 = 22.913.
Prima netă unică pentru asigurarea mixtă cu suma asigurată
unitară este:
D45 + M 40 − M 45 22.913 + 12.617 − 11.642
A40:5 = = = 0,86450 lei
D40 27.632
Pentru suma asigurată de 10000 lei, prima netă unică

devine:
P = S ⋅ A40:5 = 10.000 ⋅ 0,86450 = 8.645,0 lei
2.6. Prima netă anuală la asigurările de viaţă

În paragrafele precedente am presupus că prima netă de
asigurare este onorată de asigurat printr-o plată unică la
momentul încheierii contractului. Deoarece durata de asigurare,
pentru asigurările de viaţă, este de mai mulţi ani, plata dintr-o
dată a primei nete se efectuează foarte rar, fiindcă necesită un

efort financiar prea mare pentru asigurat. De aceea, majoritatea
asiguraţilor preferă eşalonarea plăţii primei pe toată perioada
de valabilitate a contractului sau pe o perioadă mai redusă. Ca
urmare, asigurătorii au acceptat fracţionarea primelor în rate
anuale sau subanuale (semestriale, trimestriale, lunare), în
timp ce valoarea obligaţiilor sale faţă de persoanele asigurate
rămâne constantă.
Conform sistemului primelor anuale, asiguratul se obligă
ca în schimbul plăţii primelor unice să achite, pe parcursul
duratei de asigurare, prime anuale. Valoarea actuală a tuturor
acestor plăţi anuale trebuie să fie egală cu prima netă unică,
care, la rândul său, este echivalentă cu valoarea actuală a
cuantumului obligaţiilor asigurătorului faţă de asiguraţi.
Prin urmare, calculul primei nete anuale este fundamentat
pe principiul echilibrului dintre angajamentele asigurătorului şi
asiguratului la momentul încheierii contractului.
Conform acestui principiu, valoarea

actuală a plăţilor de asigurare cu care s-a
angajat asigurătorul faţă de asiguraţi este
necesar să fie egală cu valoarea actuală a
primelor anuale cumulate.
Presupunem încheierea contractului de asigurare pentru n

ani la vârsta de x ani. Dacă valoarea actuală a plăţilor de
asigurare cu care s-a angajat asigurătorul faţă de asiguraţi este
egală cu prima unică şi se notează prin A, iar obligaţia
asiguratului, exprimată prin plata primei nete anuale, este egală
cu P şi valoarea actuală a tuturor vărsămintelor cu titlu de
prime nete anuale de asigurare prin P ⋅ a&& , atunci principiul

echilibrului, expus anterior, are forma:
A = P ⋅ a&& , (2.45)
unde: a&& - valoarea actuală a tuturor primelor anuale viitoare în
sumă de 1 leu (sau, după cum ştim, valoarea actuală a rentelor
anule în sumă de 1 leu).
Din relaţia anterioară, prima netă anuală (P) este egală:
A
P= . (2.46)
a&&
Formula (2.46) arată de câte ori valoarea primei anuale
este mai mică decât valoarea primei unice, de aceea valoarea a&&
deseori mai este numită coeficient de anuitate. Pentru calculul
primei anuale se foloseşte acest coeficient, în legătură cu faptul
că contractul de asigurare intră în vigoare numai după ce se
achită prima primă de asigurare. Ca rezultat, se aplică renta
anticipată (prenumerando).
Deseori perioada de achitare a primei poate fi mai scurtă
decât cea corespunzătoare valabilităţii contractului. Perioada de
plată a primei, în acest caz, o notăm prin litera m. Prima iniţială
se achită la începutul primului an de asigurare, adică la
momentul încheierii contractului, iar ultima – la începutul
anului m. Prin urmare, prima netă anuală se determină
împărţind prima unică la valoarea actuală a plăţilor anuale de
câte 1 leu, efectuate în perioada scurtă m:
A .
P= (2.47)
a&&x:m|
Acestea sunt formulele de bază pentru calculul primelor

nete anuale. În continuare vom aplica aceste formule pentru
estimarea aceloraşi prime, în dependenţă de specificul fiecărei
clase de asigurare de viaţă (supravieţuire, deces, mixt).
2.6.1. Prima netă anuală la asigurările

de supravieţuire
Calculul primei nete anuale pentru această asigurare îl
vom descrie în dependenţă de modalitatea de achitare a primei
de asigurare. Se disting două situaţii:
Dacă perioada de achitare a primelor anuale coin-
cide cu perioada de valabilitate a contractului
(m = n), atunci prima netă anuală, pentru o persoană
asigurată de vârsta x care solicită o asigurare de
supravieţuire pe o durată de n ani, este:
Ax1:n
P 1
x :n = , (2.48)
a&&x:n
unde:
- Px1:n - prima netă anuală pentru un asigurat de vârsta x,
o perioadă de asigurare de n ani şi o sumă asigurată
egală cu 1 leu;
- Ax1:n - prima netă unică la asigurarea de supravieţuire;
- a&&x:n - coeficient de anuitate corespunzător sau prima
netă unică aferentă asigurării de rente anticipate (prenu-
merando) pe o perioadă determinată n.
Dacă substituim numărătorul şi numitorul relaţiei ante-
rioare prin formulele (2.11), respectiv (2.25), atunci prima netă
anuală are forma:
Dx+n
Px1:n = . (2.49)
N x − N x+n
Exemplul 2.12
Să se calculeze prima netă anuală datorată de un bărbat în
supravieţuire pe termen de 5 ani, cu o sumă asigurată de
10.000 lei, ţinând cont că dobânda anuală este de 3%.
Pe baza formulei (2.48), din tabelul de comutaţie
extragem D40 = 27.632; D45 = 22.913; N40 = 515.503;
N45 = 386.965.
1) Prima netă unică pentru suma asigurată de 1 leu:
D45 22.913
:5 = = = 0,8292 lei ;
1
A40
D40 27.632
2) Coeficientul de anuitate sau prima netă unică aferentă
asigurării de rente anticipate pe o perioadă determinată
(limitată):
a&&40:5 = ( N 40 − N 45 )/D40 = (515.503 − 386.965)/27.632 = 4,6518 lei
3) Prima netă anuală pentru suma asigurată de 1 leu:

1
A40 0,8292
P401 :5 = :5
= = 0,1783 lei
a&&40:5 4,6518
Pe baza formulei (2.49), prima netă anuală pentru suma
asigurată de 1 leu este:
D45 22.913
P401 :5 = = = 0,1783 lei
N 40 − N 45 515.503 − 386.965
Observăm că prin aplicarea ambelor relaţii obţinem

acelaşi rezultat.
Dar, pentru ca asiguratul să primească suma de 10.000 lei
la împlinirea vârstei de 45 ani (cu condiţia că va fi în
viaţă), el trebuie să achite anual, timp de 5 ani, suma de
1.783 lei.
Dacă perioada de achitare a primelor anuale este

mai mică decât perioada de valabilitate a contrac-
tului (m < n), atunci prima netă anuală, pentru o per-
soană asigurată de vârsta x care solicită o asigurare de
supravieţuire pe o durată de n ani, este:
Ax1:n
Px1:n = . (2.50)
a&&x:m
Dacă substituim numărătorul şi numitorul relaţiei ante-

rioare prin valorile de comutaţie, atunci prima netă anuală are
forma:
Dx+n
Px1:n = . (2.51)
N x − N x+ m
Exemplul 2.13
supravieţuire pe termen de 5 ani, cu o sumă asigurată de
10.000 lei (la împlinirea vârstei 45 ani să primească suma
de 10.000 lei) şi doreşte să achite prima în 3 ani în loc de
5 ani. Dobânda anuală este de 3%.
Pe baza formulei (2.51), din tabelul de comutaţie

extragem D45 = 22.913; N40 = 515.503; N43 = 435.531.
Prima netă anuală pentru suma asigurată de 1 leu este:
D45 22.913
Px1:n = = = 0,2865 lei
N 40 − N 43 515.503 − 435.531
Dar, pentru ca asiguratul să primească suma de 10.000 lei

la împlinirea vârstei de 45 ani (cu condiţia că va fi în viaţă),
el trebuie să achite anual, timp de 3 ani, suma de 2.865 lei.
2.6.2. Prima netă anuală la asigurările de deces
Calculul primei nete anuale, la fel ca şi la cel al primei

nete unice, este variat şi ţine seama de perioada pentru care
s-a contractat asigurarea.
Prin urmare, prima netă anuală la asigurarea de deces se
divizează, în dependenţă de durata asigurării, astfel:
Prima netă anuală la asigurarea viageră, care se
notează prin Px;
Prima netă anuală la asigurarea la termen, care se
notează prin Px:n .
Prima netă anuală la asigurarea viageră se determină în
dependenţă de modalitatea de achitare a primei de asigurare. Se
disting două cazuri:
Dacă prima de asigurare se plăteşte anual, pe întreaga
perioadă de valabilitate a contractului de asigurare, deci cât
asiguratul este în viaţă (perioada de plată a primei coincide cu
perioada asigurării m = n), rata anuală a primei nete se stabi-

leşte cu ajutorul relaţiei:
Ax
Px = , (2.52)
a&&x
unde: Ax - prima netă unică la asigurarea viageră;
äx - coeficient de anuitate corespunzător sau prima netă
unică aferentă asigurării de rente viagere anticipate
(prenumerando).
Dacă substituim numărătorul şi numitorul prin formulele
(2.33), respectiv (2.17), atunci prima netă anuală aferentă
acestei asigurări are forma:
Mx
Px = ; (2.53)
Nx
Dacă plata primelor de asigurare se face într-o pe-
rioadă mai scurtă decât perioada aferentă derulării contrac-
tului (m < n), rata anuală a primei se stabileşte astfel:
Ax
Px = , (2.54)
a&&x:m
sau, utilizând cifrele de comutaţie, obţinem:
Mx
Px = (2.55)
N x − N x+m
Exemplul 2.14
viagere, pentru o sumă asigurată de 10.000 lei (la ivirea de-
cesului său, beneficiarul să primească suma de 10.000 lei) şi:

a) doreşte să achite prima anual, pe perioada cât va fi
în viaţă, deci pe întreaga perioadă de valabilitate a con-
tractului;
b) doreşte să achite prima anual, într-o perioadă de

10 ani (m = 10), deci într-o perioadă mai scurtă decât
perioada eferentă derulării contractului.
Dobânda anuală este de 3%.
a) Pe baza formulei (2.53), din tabelul de comutaţie

extragem M40 = 12.617; N40 = 515.503.
M 12.617
P40 = 40 = = 0,0245 lei
N 40 515.503
Dar, pentru ca beneficiarul să primească suma de 10.000 lei
la ivirea decesului asiguratului, asiguratul trebuie să achite
anual, pe perioada cât va fi în viaţă, suma de 245 lei;
b) Pe baza formulei (2.55), din tabelul de comutaţie
extragem N50 = 281.094
M 40 12.617
P40 = = = 0,0538 lei
N 40 − N 50 515.503 − 281.094
Pentru suma asigurată de 10.000 lei, asiguratul va trebui să
achite anual 538 lei.
Prima netă anuală la asigurarea de deces la termen

(pe o perioadă determinată sau limitată n) se determină astfel:
Dacă prima de asigurare se plăteşte anual, pe întreaga
perioadă de valabilitate a contractului de asigurare, deci
durata plăţii primelor de asigurare este echivalentă cu perioada
asigurării (m = n), atunci rata anuală a primei nete pentru

asigurarea de deces la termen se stabileşte cu ajutorul relaţiei:
Ax1:n
P x1:n = , (2.56)
a&&x:n
unde: Ax1:n - prima netă unică la asigurarea de deces la termen;

a&&x:n - coeficient de anuitate corespunzător sau prima
netă unică aferentă asigurării de rente anticipate
pe o perioadă limitată de timp.
Înlocuim numărătorul şi numitorul prin formulele (2.40),
respectiv (2.25), atunci prima netă anuală aferentă acestei
asigurări are forma:
M x −M x+n N x − N x+n M x −M x +n
P x1:n = : = ; (2.57)
Dx Dx N x − N x+n
Dacă plata primelor de asigurare se face într-o
perioadă mai scurtă decât perioada aferentă derulării contrac-
tului, deci durata plăţii primelor de asigurare este mai mică
decât perioada asigurării (m < n), rata anuală a primei se
stabileşte astfel:
Ax1:n
P x :n =
1
, (2.58)
a&&x:m
sau, utilizând cifrele de comutaţie, obţinem:
M x − M x+n
P x1:n = . (2.59)
N x − N x+m
Exemplul 2.15
deces la termen pe o perioadă de 5 ani, pentru o sumă
asigurată de 10.000 lei (la ivirea decesului său în perioada
de 5 ani, beneficiarul să primească suma de 10.000 lei) şi:
a) doreşte să achite prima anual, pe perioada derulării
contractului, deci timp de 5 ani (n = 5), la începutul
fiecărui an;
perioada aferentă derulării contractului.
a) Pe baza formulei (2.57) din tabelul de comutaţie
extragem M40 = 12.617; M45 = 11.642; N40 = 515.503;
N45 = 386.965.
M − M 45 12.617 − 11.642
P401 :5 = 40 = = 0,0076 lei
N 40 − N 45 515.503 − 386.965
Dar, pentru ca beneficiarul să primească suma de 10.000 lei
la ivirea decesului asiguratului, asiguratul trebuie să achite
anual suma de 76 lei;
M − M 45 12.617 − 11.642
P401 :5 = 40 = = 0,0122 lei
N 40 − N 43 515.503 − 435.531
achite anual 122 lei.
2.6.3. Prima netă anuală la asigurările mixte

de viaţă
Acest tip de asigurare presupune combinarea asigurărilor

de deces pe termen limitat şi a asigurărilor de supravieţuire pe
acelaşi termen. Suma asigurată în acest caz se plăteşte
asiguratului, dacă supravieţuieşte până la sfârşitul
termenului de asigurare, sau beneficiarului, dacă asiguratul
decedează pe parcursul perioadei de asigurare.
Prin urmare, prima netă anuală datorată de asigurat
implică însumarea primelor nete anuale aferente celor două
riscuri asigurate (deces şi supravieţuire):
Ax1:n Ax1:n
P x:n = P x1:n + Px1:n = + (2.60)
a&&x:n a&&x:n
Dacă înlocuim valorile primelor anuale aferente fiecărui
risc asigurat prin formulele (2.49) şi (2.57), care includ calculul
primelor prin folosirea valorilor de comutaţie, relaţia anterioară
are forma:
M x − M x + n + Dx + n
P x :n = (2.61)
N x − N x+n
În cazul în care primele nete anuale se plătesc într-o
perioadă de timp mai scurtă faţă de durata asigurării (m < n),
formula de calcul anterioară va deveni:
M x − M x+n + D x+n
P x:n = (2.62)
N x − N x+m
Exemplul 2.16
mixte de viaţă pe o perioadă de 5 ani, pentru o sumă
asigurată de 10.000 lei şi:
a) doreşte să achite prima anual, pe perioada derulării
contractului, deci timp de 5 ani (n = 5), la începutul
fiecărui an;
perioada aferentă derulării contractului.
Pe baza formulei (2.60), din exemplele 2.15 şi 2.12,
obţinem valorile primelor anuale pentru riscurile de deces
la termen ( P 1x:n ) şi de supravieţuire ( Px1:n ) . Prima netă
anuală pentru suma asigurată de 1 leu este:
P40:5 = P40
1
:5 + P40:5 = 0,0076 + 0,1783 = 0,1859 lei
1
Pe baza formulei (2.61). Din tabelul de comutaţie

extragem M40 = 12.617; M45 = 11.642; D45 = 22.913;
N40 = 515.503; N45 = 386.965.
M 40 − M 45+ D45 12.617 − 11.642 + 22.913

P401 :5 = = = 0,1859 lei
N 40 − N 45 515.503 − 386.965
Observăm că prin aplicarea ambelor formule obţinem

acelaşi rezultat.
Pentru suma asigurată de 10.000 lei asiguratul trebuie să
achite anual suma de 1.859 lei;

M 40 − M 45+ D45 12.617 − 11.642 + 22.913

P401 :5 = = = 0,2987 lei
N 40 − N 43 515.503 − 435.531
Pentru suma asigurată de 10.000 lei asiguratul va trebui să

achite anual 2.987 lei.
2.7. Prima brută la asigurările de viaţă

Prima netă sau prima pură, prezentată în calculele
anterioare, garantează numai acoperirea obligaţiilor asigurăto-
rului faţă de asiguraţi, deci a plăţilor de asigurare în momentul
ivirii cazului asigurat (deces sau supravieţuire).
Însă, pentru ca asigurătorul să-şi poată acoperi şi cheltu-
ielile legate de efectuarea operaţiilor de asigurare (cheltuieli de
asigurare), este necesar ca la prima netă să adauge un supliment
de primă. Ca efect, se obţine prima brută (comercială sau de
tarif), care este plătită de asiguraţi la data încheierii
contractului de asigurare.
Suplimentul sau adaosul de primă include următoarele
tipuri de cheltuieli:
1. Cheltuieli de achiziţie a asigurării, numite şi chel-
tuieli iniţiale, cuprind:
a) comisionul agenţilor de asigurare pentru achiziţia asi-
gurării;
b) cheltuieli pentru perfectarea şi înregistrarea contrac-
tului;
c) costul consultaţiilor medicale, în cazul asigurării cu
examinare medicală.
Aceste cheltuieli se efectuează integral la încheierea

contractului şi se stabilesc sub forma unei cote procentuale din
suma asigurată.
2. Cheltuieli de încasare a primei de asigurare, care
cuprind:
a) cheltuieli pentru înştiinţarea asiguratului privind plata
primei de asigurare;
b) comisionul agenţilor de asigurare pentru încasarea
regulată a primei de asigurare. Aceste cheltuieli pot
avea caracter forfetar, când asigurarea este cu primă
unică, sau se efectuează treptat, pe întreaga perioadă
de valabilitate a contractului, în cazul dacă prima se
achită în rate anuale sau subanuale.
Ele se stabilesc sub forma unei cote procentuale din
prima brută.
3. Cheltuieli administrativ-gospodăreşti, care includ
cheltuielile pentru garantarea funcţionării companiei de
asigurare (cheltuieli de birou, salariul lucrătorilor, chiria, plata
pentru serviciile comunale, impozite, reclama etc.). Aceste
cheltuieli se eşalonează pe toată perioada de valabilitate a asi-
gurării şi se stabilesc sub forma unei cote procentuale din suma
asigurată.
Principiul general pentru calculul primei brute la o unitate
de sumă asigurată este: valoarea actuală a primei brute este egală
cu suma valorilor actuale ale plăţilor de asigurare (prima netă) şi
ale cheltuielilor la momentul încheierii asigurării.
Prin urmare, formula generală de calcul al primei brute la
asigurările de viaţă este:
Пx:n = A + α + β ⋅ Пx:n + γ ⋅ a&&x:n , (2.63)
unde: Пx:n – prima brută pentru asiguratul de vârsta x şi

perioada de asigurare n;
A – prima netă;
α – cheltuieli de achiziţie;
β ⋅ П – cota procentuală a cheltuielilor de încasare (β)
din prima brută;
γ – cheltuieli administrativ-gospodăreşti.
Din relaţia anterioară rezultă că prima brută unică se
calculează conform formulei:
Ax:n + α + γ ⋅ a&&x:n
Пx:n = . (2.64)
1− β
Pentru determinarea primei brute anuale, se foloseşte
relaţia:
Ax:n + α + γ ⋅ a&&x:n П
Пx' :n = , sau Пx' :n = x:n (2.65)
(1 − β ) ⋅ a&&x:m a&&x:m
unde: Пx' :n - prima brută anuală; m ≤ n.
Exemplul 2.17
Un bărbat în vârstă de 40 ani solicită încheierea unei

asigurări mixte de viaţă pe o perioadă de 5 ani, pentru o
sumă asigurată de 10.000 lei.
Cheltuielile de achiziţie constituie 2% din suma asigurată
(α = 0,02);
Cheltuielile de încasare constituie 3% din prima brută
(β = 0,3);
Cheltuielile administrativ-gospodăreşti constituie 0,3% din
suma asigurată pentru fiecare an de valabilitate a contrac-
tului de asigurare (γ = 0,003).
Dobânda anuală constituie 3%.
Să se calculeze:
a) Prima brută unică; b) Prima brută anuală.
a) Pe baza formulei (2.64): A40:5 = 0,8645 lei şi

a&&40:5 = 4,6518 lei.
Prima brută unică pentru suma asigurată de 1 leu este:
A40:5 + α + γ ⋅ a&&40:5 0,8645 + 0,02 + 0,003 ⋅ 4,6518
П 40:5 = = = 0,9262 le
1− β 1 − 0,03
achite unic 9.262 lei.
b) Pe baza formulei (2.65): În acest caz, m = n = 5 ani.
Prima brută unică pentru suma asigurată de 1 leu este:
A40:5 + α + γ ⋅ ⋅a&&40:5
:5 = =
'
П40
(1 − β )a&&40:5
0,8645 + 0,02 + 0,003 ⋅ 4,6518
= = 0,1991
(1 − 0,03) ⋅ 4,6518
П40:5 0,9262
sau П40:5 = a&&40:5 = 4,6518 = 0,1991lei.
'
Pentru suma asigurată de 10.000 lei asiguratul va trebui să

achite anual 1.991 lei.
2.8. Rezerve de asigurare în asigurările de viaţă

Prin rezerve de asigurare se definesc acele sume de bani
care au fost dobândite, dar care nu au fost încă cheltuite.
Rezervele în asigurările de viaţă se constituie din
diferenţa între sumele încasate de asigurător, ca prime de
asigurare, şi sumele cheltuite pentru plăţi din asigurări ca rezultat
al ivirii cazului asigurat (deces, supravieţuire, plata rentei etc.).
Rezervele constituite de asigurător pot fi păstrate în conturi

bancare, la care se bonifică dobânzi, pot fi efectuate plasamente în
investiţii imobiliare, acţiuni şi obligaţii etc.
La asigurările de viaţă prima netă de asigurare, după cum
s-a constatat, se determină din relaţia de egalitate între valoarea
actuală a plăţilor viitoare şi valoarea actuală a primelor de
asigurare aşteptate. Prin urmare, baza pentru calculul primelor
de asigurare este reprezentată de relaţia de egalitate între
obligaţiile financiare ale asigurătorului şi obligaţiile financiare
ale asiguratului. Însă un astfel de echilibru se remarcă numai la
momentul încheierii contractului. După plata primei de
asigurare de către asigurător se stabileşte un dezechilibru în
această relaţie, deoarece asiguratul şi-a îndeplinit deja
obligaţiile sale, iar asigurătorul urmează să le onoreze pe
parcursul perioadei de valabilitate a contractului. De aceea,
asigurătorul este nevoit să formeze un fond de rezervă pe baza
primelor încasate. Această egalitate se constituie la sfârşitul
perioadei de valabilitate a contractului, când ambele păţi şi-au
îndeplinit obligaţiile.
Rezerva de asigurare în asigurările de viaţă poartă şi
denumirea de rezervă matematică, care se calculează după
metode actuariale.
Mărimea rezervei matematice se poate determina prin
mai multe metode, dintre care cele mai frecvent utilizate în
practica asigurărilor sunt:
1. Metoda prospectivă;
2. Metoda retrospectivă.
Valoarea rezervei nu depinde de metoda aplicată,
deoarece prin ambele metode se obţine acelaşi rezultat.
Metoda prospectivă constă în calcularea rezervei mate-
matice în funcţie de analiza viitoare a stocului de asigurări.
Rezerva matematică prin metoda prospectivă, la

un moment dat, în perioada asigurării, se determină ca
diferenţă între valoarea actuală a prestaţiilor viitoare ale
asigurătorului, calculate la un moment dat, şi valoarea
actuală a primelor de asigurare ce vor fi încasate,
determinate la acelaşi moment.
Folosind notaţiile din asigurări, rezerva la asigurările de

viaţă în anul t se poate determina pe baza formulelor:
în cazul achitării primelor sub formă de prime anuale:
V =A − P ⋅ a&& ; (2.66)
t x:n x + t :n − t x:n x + t :n − t
în cazul achitării primelor sub formă de primă unică:
V =A . (2.67)
t x :n x + t :n − t
În acest caz, asiguratul nu are nici o obligaţie viitoare,
deoarece achită prima sub formă de rată unică la momentul
încheierii contractului. Astfel, Px:n a&&x + t:n − t = 0 .
Exemplul 2.18
Să se calculeze rezerva de asigurare la sfârşitul fiecărui an
prin metoda prospectivă pentru un bărbat în vârstă de
40 de ani, care a încheiat o asigurare de supravieţuire pe o
perioadă de 5 ani, pentru o sumă asigurată de 10000 lei.
Dobânda anuală este de 3%. Asiguratul a decis să achite
prima (vom lua două cazuri):
a) sub formă de primă anuală;
b) sub formă de primă unică.
a) Pe baza formulei (2.66).
- rezerva la momentul încheierii contractului:
D45 D45 N − N 45
V 1
= A40
1
:5 − P40:5 ⋅ a 40:5 =
1
&& − ⋅ 40 = 0 lei
D40 N 40 − N 45
0 40:5
D40
- rezerva la sfârşitul primului an de asigurare:
D45 D45 N − N 45
V 1
= A41
1
:4 − P40 :5 ⋅ a
1
&&41:4 = − ⋅ 41 =
D41 N 40 − N 45
1 40 :5
D41
22.913 22.913 487.872 − 386.965
= − ⋅ = 0,1848
26.652 515.503 − 386.965 26.652
Calculele pentru următoarele perioade sunt prezentate în

tabelul următor:
Tabelul 2.2
Calcularea rezervei de asigurare la sfârşitul fiecărui an
prin metoda prospectivă pentru un bărbat în vârstă
de 40 ani, care a încheiat o asigurare de supravieţuire
Prima Rezerva la Rezerva la
t Dx Nx A x + t:n1− t anuală äx?t:n?t sf. anului t, sf. anului t,
Px:1n pentru pentru
SA = 1 leu SA = 10.000 lei
8 = (4-(5 ⋅ 6)) ⋅
1 2 3 4 5 6 7 = 4-(5 ⋅ 6)
10000
0* 27.632 515. 503 0,8292 0,1783 4,6518 0,0000 0
1 26.652 487.872 0,8597 0,1783 3,7861 0,1848 1.848
2 25.689 461.220 0,8919 0,1783 2,8905 0,3767 3.767
3 24.745 435.531 0,9260 0,1783 1,9627 0,5761 5.767
4 23.820 410.785 0,9619 0,1783 1,0000 0,7837 7.837
5 22.913 386.965 1,0000 0,1783 1,0000 1,0000 10.000
* la începutul primului an de asigurare.
Dinamica rezervei este prezentată în figura de mai jos.
12,000 10,000
10,000 7,837
Rezerva, lei
8,000 5,761
6,000 3,767
4,000 1,848
2,000 0
0
0 1 2 3 4 5
Ani de asigurare, t
Figura 2.8. Rezerva de asigurare la sfârşitul fiecărui an de asigurare
La sfârşitul asigurării, asigurătorul va dispune de suma de

10.000 lei necesară pentru a-şi putea achita obligaţiile.
a) Pe baza formulei (2.67):
- rezerva la începutul asigurării:
D45 22.913
0V40:5 = A40 :5 = = = 0,8292 , deci este egală cu
1 1
D40 27.632
prima unică.
- rezerva la sfârşitul primului an:
D45 22.913
V401 :5 = A41
1
:4 = = = 0,8597
D41 26.652
Dinamica rezervei la sfârşitul fiecărui an, pentru suma

asigurată de 10.000 lei, este reprezentată în figura 2.9.
Venitul
11000
10,000
9,619
10000 9,260
8,919
Rezerva, lei
8,597
9000 8,292
8000
7000
6000
0 1 2 3 4
Prima de5
Ani de asigurare, t asigurar
Figura 2.9. Rezerva de asigurare la sfârşitul fiecărui an de asigurare,
pentru asigurarea de supravieţuire
Dacă aceeaşi persoană solicită o asigurare de viaţă la

termen (riscul de deces), pe termen de 5 ani, cu achitarea
primei sub formă de rată anuală, atunci calculul rezervei şi

dinamica ei sunt prezentate în continuare.
Tabelul 2.3
Calcularea rezervei de asigurare la sfârşitul fiecărui

an prin metoda prospectivă pentru un bărbat în vârstă
de 40 ani, care a încheiat o asigurare de viaţă la termen
Prima Rezerva Rezerva
A x + t:n −1t anuală äx?t:n?t la sf. la
t Dx Nx Mx Px:1n anului t, sf. anului t,
pentru pentru
SA = 1 SA = 10000
leu lei
8 = 4- 9 = (4-(6 ⋅ 7))
1 2 3 4 5 6 7
(6 ⋅ 7) ⋅ 10000
0* 27.632 515. 503 12.617 0,0353 0,0076 4,6518 0,00000 0,0
1 26.652 487.872 12.442 0,0300 0,0076 3,7861 0,00130 13,0
2 25.689 461.220 12.256 0,0239 0,0076 2,8905 0,00198 19,8
3 24.745 435.531 12.060 0,0169 0,0076 1,9627 0,00200 20,0
4 23.820 410.785 11.856 0,0090 0,0076 1,0000 0,00140 14,0
5 22.913 386.965 11.642 0,0000 0,0076 0,0000 0,00000 0,0
*la începutul primului an de asigurare.
25.0 20.0
19.8
20.0
Rezerva, lei
13.0 14.0
15.0
10.0
5.0 0.0 0.0
0.0
0 1 2 3 4 5
Ani de asigurare, t
Figura 2.10. Rezerva de asigurare la sfârşitul fiecărui an de asigurare,

pentru asigurarea de deces la termen
Metoda retrospectivă constă în calcularea rezervei ma-

tematice în funcţie de analiza anterioară a stocului de asigurări.
Rezerva matematică prin metoda retrospectivă, la

un moment dat, în perioada asigurării, se determină ca
diferenţă între valoarea actuală a primelor încasate de la
începutul asigurării, calculată la un moment dat, şi
valoarea actuală a prestaţiilor achitate de asigurător
(valoarea teoretică a obligaţiilor asigurătorului), determi-
nate la acelaşi moment.
Folosind şi de această dată notaţiile din asigurări, rezerva

la asigurările de viaţă în anul t se poate determina pe baza
formulelor:
în cazul achitării primelor sub formă de prime anuale:
Px:n ⋅ a&&x:t
V x:n = ; (2.68)
Ax:t
în cazul achitării primelor sub formă de primă unică:
Ax:n
V x:n = . (2.69)
Ax:t
De remarcat că după ambele metode se obţine acelaşi

rezultat.
Exemplul 2.19
Să se calculeze rezerva de asigurare la sfârşitul fiecărui an,

pe baza datelor din exemplul 2.18, prin metoda
retrospectivă.
a) Dacă prima este achitată sub formă de rată anuală,
atunci, pe baza formulei (2.68), obţinem:
- rezerva la sfârşitul primului an de asigurare:
P40:5 ⋅ a&&40:1  D45   N 40 − N 41   D41 
V401 :5 = =   ⋅     =
A40:1  N 40 − N 45   D40   D40 
 22913   515503 − 487872   26652 
=  ⋅    = 0.1848 lei
 515503 − 386965   27632   27632 
Calculele pentru următoarele perioade sunt prezentate în

tabelul următor:
Tabelul 2.4
Calcularea rezervei de asigurare la sfârşitul fiecărui

an prin metoda retrospectivă pentru un bărbat în vârstă de
40 ani, care a încheiat o asigurare de supravieţuire
Prima Rezerva la Rezerva la
t Dx Nx A x + t:n −1t anuală äx?t:n?t sf. anului t, sf. anului t,
Px:1n pentru pentru
SA = 1 leu SA = 10000 lei
7=4- 8 = (4-(5 ⋅ 6)) ⋅
1 2 3 4 5 6
- (5 ⋅ 6)/4 10000
0* 27,632 515, 503 1.0000 0.1783 0.00000 0.0000 0
1 26,652 487,872 0.9645 0.1783 0.99996 0.1848 1,848
2 25,689 461,220 0.9297 0.1783 1.96450 0.3767 3,767
3 24,745 435,531 0.8955 0.1783 2.89418 0.5761 5,767
4 23,820 410,785 0.8620 0.1783 3.78974 0.7837 7,837
5 22,913 386,965 0.8292 0.1783 4.65178 1.0000 10,000
* la începutul primului an de asigurare.
Dinamica rezervei este prezentată în figura de mai jos.
12,000 10,000
10,000 7,837
Rezerva, lei
8,000 5,761
6,000 3,767
4,000 1,848
2,000 0
0
0 1 2 3 4 5
Ani de asigurare, t
La sfârşitul asigurării, asigurătorul va dispune de suma de

10.000 lei necesară pentru a-şi putea achita obligaţiile.
b) Dacă prima este achitată sub formă de rată unică,

atunci, pe baza formulei (2.69), obţinem:
- rezerva la începutul asigurării este:
A40:5  D45   D40   22913   27632 

V40:5 = =    =     = 0.8292 lei ,
A40:0  D40   D40   27632   27632 
deci este egală cu prima unică.
- rezerva la sfârşitul primului an:
A40:5  D45   D41   22913   26652 
V40:5 = =    =     = 0.8597 lei .
A40:1  D40   D40   27632   27632 
Dinamica rezervei la sfârşitul fiecărui an, pentru suma

asigurată de 10.000 lei, este reprezentată în figura 2.12.
11000
9,619 10,000
10000 9,260
8,919
Rezerva, lei
8,597
9000 8,292
8000
7000
6000
0 1 2 3 4 5
Ani de asigurare, t
Observăm că prin aplicarea ambelor metode de calcul al

rezervelor matematice se obţine acelaşi rezultat.
Capitolul 3
Probleme teoretice şi metodologice privind

analiza actuarială în asigurări generale
În termeni destul de ampli, asigurările generale (non-
viaţă) înseamnă orice tip de asigurări care nu sunt asigurări de
viaţă.
Caracteristicile principale ale asigurărilor generale sunt:
Se asigură alte riscuri, cu excepţia riscului de deces în
acoperirea principală. Riscul de deces poate fi asigurat
ca acoperire adiţională.
Producerea riscului asigurat, ca eveniment, este
incertă, probabilă, posibilă.
Scopul, în cazul asigurărilor generale, este compensarea
pierderilor materiale sau financiare generate de
producerea evenimentului asigurat, respectiv menţinerea
situaţiei patrimoniale şi financiare a asiguratului.
Asigurările generale se pot clasifica după mai multe
criterii. Păstrând generalitatea, o clasificare ar putea fi:
asigurări de bunuri;
asigurări de răspundere civilă;
asigurări de pierderi financiare;
asigurări de sănătate (accidente şi boală).
Rolul actuarului în asigurări generale constă în:
prelucrarea şi analiza informaţiei statistice;
managementul informaţiei;
calculul tarifelor de primă;
calculul rezervelor de daune şi de prime.
3.1. Importanţa legii numerelor mari

şi a teoremei limite centrale în asigurări
generale
Un rol deosebit în asigurările generale îl ocupă statistica
asigurărilor în corelaţie cu teoria probabilităţilor.
Din punctul de vedere al tehnicii asigurării, riscul este
caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului,
respectiv prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a
evenimentului (riscului) agreat în asigurare se determină pe
baza legilor statistice aplicate la constatările făcute asupra unui
număr de evenimente întâmplate în trecut în împrejurări
comparabile.
Prin urmare, probabilitatea (frecvenţa) ideală a daunelor
în asigurările generale este raportul dintre numărul de cazuri
întâmplate (n) la numărul de cazuri posibile (N).
Pornind de la teoria probabilităţilor, care reprezintă o
încercare nedeterminată de a cerceta, societăţile de asigurare
trebuie să-şi calculeze primele de asigurare astfel încât să-şi
acopere toate cheltuielile operaţionale şi să obţină beneficiul
scontat, păstrând principiul echităţii şi solidarităţii. Cu acest
lucru, în cadrul societăţii de asigurări, se ocupă actuarul,
folosind diverse metode statistice actuariale.
Deci probabilitatea în asigurările generale nu este un
element a priori, ci a posteriori (determinat pe baza analizelor
datelor anterioare).
Calculele actuariale au obiect de evaluare, pe de o parte,
contribuţia „echitabilă“ a fiecărei asigurări la acoperirea
daunelor viitoare, iar pe de altă parte, constituirea şi menţinerea
unor rezerve suficiente, obţinute pe baza unor prime fixe,
pentru a putea face faţă angajamentelor sale.
Aceste calcule sunt posibile datorită a două elemente

fundamentale ale calculului probabilităţilor, care sunt:
legea numerelor mari;
teorema limită centrală (TLC).
Considerăm o populaţie care poate fi asigurată formată
din N indivizi identici, fiecare fiind supus unui risc individual
egal cu suma S şi cu probabilitatea q. Presupunem că o
societate de asigurare asigură această populaţie în schimbul
unei prime de asigurare individuale egale cu π. Variabila
aleatoare Xi (i = 1,2,…,N) reprezintă dauna plătită fiecărui
individ ca rezultat al survenirii cazului asigurat.
Astfel, putem defini:
 X i = S , la survenirea cazului asigurat (probabilitatea q )

 (3.1)
 X i = 0, în caz contrar (probabilitatea 1-q)
Legea numerelor mari. După cum se ştie, teoria

probabilităţilor nu ne permite să ştim înainte de efectuarea
experienţei (calculul primei de asigurare) ce valoarea va lua
variabila aleatoare X pe care o studiem. La prima vedere, s-ar
părea că, întrucât despre fiecare variabilă aleatoare dispunem
de informaţii reduse, cu greu am putea spune cum se comportă
media aritmetică a unui număr mare de variabile aleatoare (de
daune). În realitate, în anumite condiţii, media aritmetică a unui
număr mare de variabile aleatoare îşi pierde caracterul
întâmplător şi devine legitate.
În asigurările generale este important să cunoaştem
condiţiile în care acţiunea comună a mai multor factori aleatori
conduce la un rezultat care să nu depindă de întâmplare, deci
care să ne permită să prevedem mersul fenomenului studiat.
Astfel de condiţii se indică în teoremele numite legea
numerelor mari. Printre aceste teoreme, un rol aparte în

estimarea riscului în asigurări îl au teorema lui Cebîşev şi cea a
lui Bernoulli.
Conform Teoremei lui Cebîşev, dacă variabilele aleatoare
(dauna apărută) discrete sau continue X1, X2, …,XN sunt
independente şi cu dispersii uniform mărginite, atunci cât de
mic ar fi numărul ε > 0, probabilitatea:
 X + X 2 + ... + X N M ( X 1 ) + M ( X 2 ) + ... + M ( X N ) 
P 1 − < ε  (3.2)
 N N 
unde: M (XN) – speranţa matematică a variabilei aleatoare X –
va fi aproape de 1, dacă numărul de variabile aleatoare va fi

foarte mare, adică:
 X + X 2 + ... + X N M ( X 1 ) + M ( X 2 ) + ... + M ( X N )  (3.3)
lim P  1 − < ε =1
N →∞ N N
 
De aici rezultă o consecinţă importantă la estimarea

primelor de asigurare în asigurări generale, şi anume că
variabilele aleatoare independente luate una câte una pot avea
abateri semnificative de la speranţa matematică, în timp ce
media aritmetică a unui număr destul de mare de variabile
aleatoare independente ia o valoare foarte aproape de numărul
( M ( X 1 ) + M ( X 2 ) + ... + M ( X N )) / N , adică îşi pierde caracterul
aleatoriu.
Din exemplul de mai sus şi din teorema lui Cebîşev
rezultă că dacă Xi sunt variabile aleatoare independente, atunci:
 X + X 2 + ... + X N 
lim  1
N →∞
 = qS . (3.4)
 N 
Deci, dacă riscurile sunt independente şi numărul N este

destul de mare, despăgubirea medie tinde către speranţa
matematică a riscului M(X), care se mai numeşte primă
actuarială sau de asigurare (π):
π = qS . (3.5)
X 1 + X 2 + ... + X N  n
Dacă notăm prin variabila  =
 N  N
frecvenţa relativă de realizare a evenimentului (daunei) în cele
N experienţe (numărul total al asiguraţilor), atunci obţinem o
altă semnificaţie a legii numerelor mari, formulată de Jean
Bernoulli în 1713, care este cea mai des utilizată la calculele
actuariale în asigurări generale.
Legea sună astfel: pe măsură ce se măreşte

numărul cazurilor asupra cărora se face calculul
probabilităţilor, se măreşte abaterea absolută, în timp ce
abaterea relativă (abaterea între frecvenţa relativă şi
probabilitate luate în modul) se micşorează până în
măsura în care aceste abateri devin practic nule asupra
unui număr considerabil de cazuri, adică probabilitatea
abaterii este egală cu unu.
 n 
lim P  − q < ε  = 1 , (3.6)
N →∞
N 
unde: q – probabilitatea teoretică.
Cea mai bună cale de a înţelege importanţa legii nume-
relor mari în asigurări este utilizarea exemplelor numerice
(tabelul 3.1).
Tabelul 3.1
Calculul abaterii absolute şi relative pentru 1.000
de poliţe
Numărul
Frecvenţa
de con- Numărul Numărul Abaterea Probabilitatea Abaterea
efectivă a
tracte teoretic de efectiv de absolută ideală a relativă
daunei
(experien- daune (n’) daune (n) (n’-n) daunei (n’/N) (n’/N)-(n/N)
(n/N)
ţe) (N)
10 1 0 1 0,100 0,000 0,100
100 10 7 3 0,100 0,070 0,030
1.000 100 90 10 0,100 0,090 0,010
10.000 1.000 975 25 0,100 0,098 0,002
Din datele tabelului reiese că, o dată cu creşterea

numărului de experienţe, frecvenţa relativă tinde către probabi-
n
litatea q, dar nu rezultă faptul că lim P   = q .
N →∞
N 
Prin legea numerelor mari se demonstrează că, în timp ce
la un număr redus de cazuri producerea unui fenomen nu se
poate prevedea cu certitudine, la un număr mare de cazuri
probabilitatea producerii fenomenului (evenimentului) se poate
calcula cu o aproximaţie infimă. Cu cât numărul de cazuri
cercetate este mai mare, cu atât limitele abaterilor în plus sau în
minus sunt mai restrânse faţă de probabilitatea teoretică.
Importanţa legii numerelor mari în asigurări generale
poate fi formulată astfel: pentru a obţine un calcul suficient de
corect al primei de tarif sau de asigurare este necesar ca:
1. Frecvenţa sau probabilitatea calculată a daunei, pusă
la baza determinării primelor de asigurare, trebuie să
rezulte din analiza anterioară a unui număr foarte
mare de cazuri individuale.
2. Numai în cazul încheierii unui număr foarte mare de
contracte de asigurare de acelaşi fel şi pentru aceeaşi
perioadă, ne putem aştepta la îndeplinirea cerinţei de

acoperire a riscurilor.
Teorema limită centrală (TLC) este o teoremă funda-
mentală în statistica actuarială. Teorema limită centrală intro-
dusă de De Moivre la începutul sec. XVIII spune că, dacă Y
este suma a n variabile aleatoare independente Xi (i = 1,n) şi
distribuite identic, cu media µX şi abaterea medie pătratică σX,
Y − nµ i
atunci distribuţia variabilei normale standard Z =
σ n
(numită şi centrală redusă sau normată) urmează aproximativ o
lege normală când n este suficient de mare (n → ∞), deci L(Y)
n n
= N(µ;σ), cu µ = ∑ µ i şi σ = ∑σ i
2
.
i =1 i =1
Prin urmare, dacă notăm funcţia de repartiţie a variabilei

 Y − nµ 
Z prin FN ( z ) = P < z  , unde z∈R, atunci avem forma
 σ n 
generală a TLC:
t2
Y − nµ  1
z
−
lim P 
n→∞
σ n
< z =
 2π
∫e
−∞
2
dt. (3.7)
Cu referire la valorile evenimentelor din asigurări

generale (media, de exemplu), prin TLC se susţine că distri-
buţia mediilor a i evenimente (daune) de volum n survenite
dintr-o populaţie (portofoliu) asigurată tinde spre o distribuţie
normală când n tinde spre infinit, indiferent de legea de
distribuţie urmată de variabila aleatoare de distribuţie a
populaţiei de origine. Însă, dacă variabila aleatoare de distri-
buţie a populaţiei urmează o distribuţie aproximativ normală,
atunci mediile evenimentelor urmează o distribuţie normală

indiferent cât de mic este volumul evenimentelor.
Deci, dacă variabila aleatoare Y este normală, atunci
media evenimentelor este distribuită normal oricare ar fi
valoarea lui n. Dacă Y nu este distribuită normal, oricare ar fi
legea de distribuţie, media evenimentelor va fi distribuită
aproximativ normal numai pentru valori mari pentru n.
Cât de mare ar trebui să fie n, pentru obţinerea unor
rezultate pertinente utilizând TLM? Acesta depinde de forma
distribuţiei variabile X, ca regulă n ≥ 30. Astfel, variabila
normală standard Z este o variabilă normală cu µ = 0 şi
σ = 1, când n ≥ 30.
De exemplu, sunt aruncate n zaruri. Atunci, suma
punctelor totale T poate fi:
Dacă n = 1, T poate lua valorile 1, 2, 3, 4, 5, 6, fiecare cu
probabilitatea 1/6. Distribuţia probabilităţilor este reprezentată
în figura de mai jos (vezi figura 3.1).
Pentru n = 2, T poate lua valorile 2, 3, …, 12 cu pro-
babilităţile 1/36, 2/36, 3/36, 4/36, 5/36, 6/36, 5/36, …, 1/36.
Distribuţia probabilităţilor este reprezentată în figura 3.1.
Pentru n = 30, T poate lua valorile 3, 4,…, 180 cu
probabilităţile 1/(630), 2/(630), …, 1/(630). În acest caz, curba
probabilităţilor are o formă foarte aproape de cea a repartiţiei
normale.
Din exemplul acesta rezultă cele expuse mai sus, adică cu
creşterea lui n, distribuţia variabilei aleatoare se apropie de cea
normală.
n=1
0.200
probabiliatatea
0.150
0.100
0.050
0.000
1 2 3 4 5 6
n=2
0.200
probabilitatea
0.150
0.100
0.050
0.000
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
n = 30
0 .0 1 0
0 .0 0 8
probabilitatea
0 .0 0 6
0 .0 0 4
0 .0 0 2
0 .0 0 0
1
13
25
37
49
61
73
85
97
109
121
133
145
Figura 3.1. Distribuţia probabilităţilor

Teorema limită centrală arată importanţa distribuţiei

normale în statistica actuarială în asigurări generale. Pentru
majoritatea asigurărilor generale, curba distribuţiei daunelor
totale are o înclinaţie spre dreapta, adică avem o asimetrie
pronunţată de dreapta.
Dacă societatea de asigurare a efectuat un număr mare de
despăgubiri, atunci suma totală a daunelor tinde spre o
distribuţie normală, deoarece reprezintă o sumă a unui număr
mare de evenimente individuale.
Din cele expuse rezultă că la calculul primelor de
asigurare putem utiliza parametrii distribuţiei normale (media
şi dispersia), dacă numărul de evenimente (daune) pe baza
cărora se fac calculele este mai mare sau egal ca 30, chiar dacă
nu cunoaştem forma distribuţiei valorilor empirice ale acestor
evenimente.
3.2. Distribuţii de date utile în asigurări generale

În cadrul teoriei riscului în asigurări generale este ela-
borat un şir de modele şi metode care ne permit să estimăm
cantitativ riscul financiar al activităţii societăţilor de asigurare,
adică a primelor şi rezervelor de asigurare. Unele dintre ele vor
fi obiectul descrierilor din continuare, efectuate pe baza
distribuţiilor statistice.
Facem următoarele notiţii ale variabilelor aleatoare:
n – numărul de cazuri asigurate (daune);
X – mărimea daunelor posibile pentru un caz asigurat;
Y – suma totală a daunelor posibile pentru toate cazurile
asigurate.
Fie că survenirea cazului asigurat pentru o perioadă de
asigurare se caracterizează prin distribuţia probabilă Fn(x), iar
suma daunelor care pot surveni pentru un caz asigurat prin
distribuţia FY(x). Astfel, perechea (Fn(x); FY(x)) reprezintă

riscul în asigurările generale.
Din punctul de vedere al părţilor care participă la relaţia
de asigurare, delimităm:
riscul asiguratului – [Fn(x); FX(x)];
riscul asigurătorului – [Fn(x); FY(x)].
Prin urmare, pentru asigurat, ivirea cazului asigurat are
loc în conformitate cu distribuţia numărului de daune sau
cazuri asigurate Fn, iar despăgubirile care pot avea loc în
rezultatul cazului asigurat sunt descrise de variabila aleatoare
X, care are repartiţia FX.. Pentru societatea de asigurare
(asigurător) care a încheiat contract de asigurare cu acest
asigurat, contractul este supus riscului [Fn(x); FY(x)], având
aceeaşi distribuţie a numărului de daune Fn, ca şi în cazul
asiguratului, însă cheltuielile companiei sunt reprezentate de
suma daunelor plătite pentru toate cazurile asigurate. Aceste
daune plătite sunt caracterizate de variabila aleatoare Y, care
are distribuţia FY . Variabilele X şi Y sunt dependente, dar ca
valori sunt diferite.
Deoarece variabila aleatoare n este o variabilă discretă,
atunci rezultă că şi distribuţia Fn este discretă, în timp ce
distribuţia FY este continuă deoarece suma totală a daunelor
plătite Y este o variabilă aleatoare continuă.
Deci analiza riscului presupune trei etape:
1. Determinarea tipului de risc (apartenenţa la o clase de
asigurări);
2. Estimarea distribuţiei statistice a numărului de daune
şi a daunelor plătite totale şi verificarea semnificaţiei
repartiţiilor date.
3. Estimarea riscului, adică a primei de asigurare.
Distribuţiile teoretice reprezintă modelul ideal al unei

distribuţii statistice şi semnifică un mod teoretic de comportare
a fenomenelor studiate de statistică.
Prin urmare, distribuţiile teoretice sau legile de pro-
babilitate ale unei variabile aleatoare din asigurări (n sau Y)
definesc modul în care masa totală a probabilităţilor (egală
cu 1) este distribuită pe ansamblul valorilor posibile ale acestei
variabile, descrisă prin funcţia sa de repartiţie Fn (x), în cazul
variabilei discrete şi prin funcţia de densitate fY(x) şi funcţia de
repartiţie FY (x) în cazul variabilei aleatoare continue (daunele
totale plătite).
Funcţia de repartiţie F(x) este definită de probabilităţile
cumulative, adică probabilitatea ca mărimea variabilei aleatoa-
re să nu depăşească o oarecare variabilă x:
F ( x ) = ∑ P (n), (3.8)
n≤ x
care este o funcţie crescătoare, continuă la dreapta, adică
lim F ( x) = 1 .
n →∞
Distribuţia probabilităţii fenomenelor studiate din asi-
gurările generale (numărului de daune şi a daunelor totale
plătite) este caracterizată de parametri (media şi variaţia)
determinaţi asemănător cu parametrii distribuţiilor statistice.
Numărul de daune (n) reprezintă o variabilă aleatoare
discretă, caracterizată de distribuţia:
0,1,2,..., n
n= ; p(n) ≥ 0 şi ∑ p(n) = 1. (3.9)
 p (0), p (1),..., p(n) n
Media acestei distribuţii teoretice µ, numită speranţă

matematică a numărului de daune E(n), este egală cu:
E (n) ≡ n = ∑ n ⋅ p(n). (3.10)
Presupunem că valoarea efectivă a variabilei aleatoare n

pentru câteva perioade precedente este cunoscută. Pe baza
acestor date se calculează media şi dispersia. Scopul principal
este de a determina distribuţia teoretică a variabilei n, care să
corespundă aproximativ cu distribuţia statistică obţinută pe
baza datelor din perioadele precedente.
Deoarece distribuţia numărului de daune are o asimetrie
pronunţată de dreapta, atunci cele mai des întâlnite distribuţii
ale variabilei discrete n în asigurări generale sunt:
distribuţia binomială;
distribuţia Poisson.
Distribuţia binomială. Presupunem că, pentru toate con-

tractele unui portofoliu, cazul asigurat (dauna) poate avea loc,
pe parcursul duratei de asigurare, numai o singură dată şi că
probabilitatea producerii daunei este aceeaşi pentru toate
contractele şi este egală cu q. Atunci, numărul total de daune
pentru portofoliul respectiv pe o perioadă fixă dată va avea o
repartiţie binomială a probabilităţilor, adică:
P (n) = C nN q n (1 − q ) N − n , (3.11)
unde: N – numărul total de contracte (poliţe) din portofoliu;

n – numărul de daune pentru portofoliul respectiv;
q – probabilitatea producerii daunei.
Media ( n ) şi dispersia (Dn) cazurilor de asigurare sunt
calculate conform următoarelor relaţii:
n = N ⋅ q; Dn = Nq(1 − q); (3.12)
de unde coeficientul variaţiei (Vn):
1− q
Vn = . (3.13)
Nq
Repartiţia binomială poate fi aproximată cu o repartiţie

normală dacă n este destul de mare. Atunci când probabilitatea
q este apropiată de 0,5, distribuţia binomială ia o formă
simetrică. Dacă q rămâne constant şi N este destul de mare
(N > 30), Legea Gauss devine o bună aproximare a Legii
binomiale.
Pe baza probabilităţii P(n), putem determina numărul
maxim de daune pentru un portofoliu de asigurare şi ştiind
valoarea medie a unei daune, putem estima valoarea probabilă
a daunelor totale.
O proprietate importantă a distribuţiei binomiale este că
dacă N este destul de mare şi q este destul de mic ([1-q] este
aproape de 1), atunci Legea binomială poate lua forma distri-
buţiei Poisson (vezi figura 3.2).
Variabila Poisson este o variabilă aleatoare care ia un nu-
măr de valori pe un interval de lungime finit. O astfel de
variabilă este numărul de daune pe durata contractului de asi-
gurare, care în asigurări generale este mai mică sau egală cu un
an.
De obicei, probabilitatea daunei (cazului asigurat) în
asigurările generale este cu mult mai mică decât unu (q << 1),
de unde rezultă că şi numărul mediu de daune ( n ) este cu mult
mai mic decât numărul total de contracte expuse riscului (N) şi
deci, pentru numărul N destul de mare, distribuţia binomială a
numărului total de daune poate fi aproximată printr-o
distribuţie Poisson:
(n ) n −n
P ( n) = e ; n = 0, 1, 2,…. (3.14)
n!
Din formula (3.14) este evident că distribuţia Poisson
utilizată în asigurările generale nu depinde de probabilitatea q
şi numărul de contracte N luate aparte, ci numai din
combinarea lor ( n = q * N ). Dispersia şi coeficientul variaţiei
distribuţiei Poisson se calculează conform formulelor:
1
Dn = n = q ⋅ N ; V n = . (3.15)
n
Proprietatea principală a acestei legi de repartiţie,
utilizată la calculul primelor de asigurare în asigurări generale
în cazul când poliţa de asigurare include mai multe riscuri
independente, este că: suma a două variabile aleatoare
independente X1 şi X2, urmând fiecare o lege Poisson, de
parametri n1 şi n2 , urmează ea însăşi o lege Poisson:
 X 1 = P(n1 )
 ⇒ L( X 1 + X 2 ) = P(n1 + n2 ). (3.16)
 X 2 = P (n 2 )
Cea mai bună cale de a înţelege importanţa distribuţiei bi-

nomiale şi Poisson este utilizarea exemplelor numerice. Deci,
dacă N = 200 poliţe şi probabilitatea daunei este q = 0,01, atunci
numărul mediu de daune va fi n = N ⋅ q = 200 ⋅ 0 ,01 = 2 .
Histogramele de repartiţie ale acestor două distribuţii a
numărului de daune în intervalul [0, 10] sunt aproape identice,
fapt ce ne confirmă proprietatea aproximării Legii binomiale cu
o lege Poisson (vezi figura 3.2)
Concluzie: la estimarea primelor de asigurare putem
utiliza parametrii distribuţiei Poisson, afirmaţie semnificativă
îndeosebi în calculele statistice actuariale în asigurări generale,
pentru categoriile de asigurări care includ riscul de deces, unde

marja de risc a primei nete de asigurare pentru acest risc poate
fi estimată pe baza coeficientului de variaţie a Legii de
distribuţie Poisson, deoarece probabilitatea daunei este foarte
mică (aproape de zero), astfel încât nu sunt deosebiri esenţiale
între rezultatele obţinute de coeficientul de variaţie calculat
după Legea Poisson şi Legea de distribuţie binomială, care
necesită calcule suplimentare.
Distribuţia binomială
0.3000 0.2707 0.2720
0.2500
0.2000 0.1814
Probabilitatea
0.1340
0.1500
0.0902
0.1000
0.0357
0.0500 0.0117 0.0033
0.00080.0002 0.0000
0.0000
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Distribuţia Poisson
0.30 0.2707 0.2707
0.25
0.20 0.1804
Probabilitatea
0.1353
0.15
0.0902
0.10
0.0361
0.05 0.0120
0.0034 0.0009 0.0002 0.0000
0.00
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Figura 3.2. Distribuţia binomială şi distribuţia Poisson a numărului de

daune pe total portofoliu, în intervalul [1:10] daune
Distribuţia sumei totale a despăgubirilor sau a daune-

lor totale.
În cazul asigurărilor de viaţă, suma plătită la ivirea
cazului asigurat (decesul sau supravieţuirea) este unică şi este
egală cu suma asigurată.
În cazul asigurărilor generale, suma plătită pe durata
poliţei la survenirea cazului de asigurare variază, adică poate
lua orice valoare de la zero până la suma asigurată. Deci suma
totală despăgubită sau dauna totală şi dauna medie în asigurări
generale sunt variabile aleatoare continue. Adică variabila
aleatoare X = Dij (a j-a daună plătită pe contractul i) şi Yj
(dauna totală plătită în rezultatul cazului de asigurare pe
contractul i ) sunt variabile aleatoare continue.
În majoritatea cazurilor, în asigurările generale, diferite
forme de distribuţii ale daunelor medii şi ale daunelor totale nu
joacă un rol deosebit, deoarece dauna totală depinde, de obicei,
de valoarea medie şi dispersia daunelor.
Este vorba despre faptul că, în condiţiile în care numărul
de daune este mult mai mare ca unu (n>>1, sau mai mare ca
30), distribuţia daunelor totale, ca regulă, se consideră o
distribuţie normală cu densitatea de repartiţie:
1  (Y − Y ) 2 
f (Y ) = exp − , (3.17)
2πDY  2 DY 
unde: Y = ∑ Di ; Y = n * D - dauna totală plătită şi media

i
daunelor totale;
DY – dispersia daunelor totale plătite.
De aici rezultă şi importanţa TLC, conform căreia,

indiferent de legea de distribuţie a valorilor intermediare, suma
totală a unui număr mare de astfel de valori urmează o
distribuţie normală.
Una dintre proprietăţile importante ale distribuţiei

normale, utilă la estimarea primei de risc şi a marjei de risc în
cazul asigurărilor, care include concomitent mai multe riscuri
(de ex., o poliţă de asigurări de bunuri poate include riscul de
incendiu şi de furt), este că suma a două variabile aleatoare
independente, Y1 şi Y2, urmând legi normale, urmează ea înseşi
o lege normală, şi anume:
L (Y ) = L (Y1 ) + L (Y2 ) = N (Y1 + Y2 ; DY21 + DY22 ). (3.18)
În cele mai dese cazuri, bazele de date de care dispun

asigurătorii de pe piaţa naţională de asigurări nu sunt de
proporţii mari ca volum şi astfel calculele sunt expuse într-o
formă puţin convenită.
În aceste cazuri, calculele pot fi efectuate, dacă se fac
unele presupuneri, adică se alcătuieşte un model cu utilizarea
distribuţiilor statistice.
Importanţa distribuţiilor statistice, utile în asigurări

generale, reiese din următoarele:
1. Distribuţiile statistice au proprietăţi avantajoase şi
bine cunoscute, care facilitează rezolvarea multor pro-
bleme care apar în procesul de estimare a riscului
(TLC, proprietăţile de aditivitate ale variabilelor
aleatoare Poisson şi ale variabilelor distribuite după o
lege normală);
2. Distribuţia este reprezentată de un număr de parametri

(media şi dispersia) care simplifică problemele privind
estimarea primei şi a marjei de risc;
3. Ne permite să tragem concluzii în ceea ce priveşte
comportamentul portofoliului de asigurare;
4. Ne acordă posibilitatea de a opera matematic, fapt ce
ne permite obţinerea unor rezultate teoretice utile
estimării riscului în asigurări generale.
3.3. Indicatorii statistici ai asigurărilor generale

Statistica activităţii de asigurări generale, utilizată pe larg
în calculele actuariale, este reprezentată, în ceea mai mare
parte, de analiza statistică a fenomenelor de masă specifice
asigurărilor generale.
Analiza acestor fenomene se realizează, în exclusivitate,
pe baza indicatorilor statistici primari şi derivaţi, elaboraţi prin
diverse metode statistice contemporane.
Indicatorii statistici ai asigurărilor generale sunt obţinuţi
pe baza observării factorilor şi a condiţiilor de ivire a cazurilor
de asigurare din perioada retrospectivă.
Analiza în timp a indicatorilor statistici, element necesar
pentru determinarea influenţei factorilor la modificarea
riscului, ne furnizează informaţii utile în scopul estimării
probabilităţii statistice a riscului de asigurare, adică a
predeterminării pagubelor viitoare (scopul statisticii actuariale).
Indicatorii statistici ai asigurărilor generale reflectă pro-
cesul de formare şi utilizare a fondului de asigurare.
Aşadar, aceşti indicatori pot fi clasificaţi în dependenţă
de apartenenţa la una dintre aceste categorii (vezi figura 3.3).
Indicatorii statistici
ai asigurărilor
generale
Indicatorii statistici Indicatorii statistici Indicatorii statistici

ai formării ai utilizării care reflectă
fondului fondului rezultatul activităţii
de asigurare de asigurare de asigurare
Figura 3.3. Indicatorii statistici ai asigurărilor generale

Pentru caracterizarea activităţii de asigurări generale şi
calculul tarifelor de primă se folosesc indicatori absoluţi, rela-
tivi şi medii.
3.3.1. Indicatorii statistici ai formării fondului

de asigurări generale
Indicatorii statistici absoluţi, ce caracterizează forma-
rea fondului de asigurări generale, se împart în:
Indicatori exprimaţi în unităţi fizice:
numărul de bunuri asigurate (pentru asigurările de
bunuri) (Nb);
numărul de persoane asigurate (pentru asigurările de
sănătate) (Np);
numărul de poliţe (contracte) de asigurare încheiate (Nî);
numărul de poliţe de asigurare în vigoare (Nv);
numărul de poliţe expuse riscului (N);
numărul de poliţe reînnoite (Nr);
numărul de poliţe expirate (Ne).
Indicatori exprimaţi în unităţi valorice. Aceşti
indicatori se clasifică în:
a) indicatori ce caracterizează primele de asigurare;
b) indicatori ce caracterizează suma asigurată.

Indicatorii ce caracterizează primele de asigurare.
Primele constituie principala sursă de venit pentru asigurător.
Principalii indicatori sunt:
valoarea totală a primelor subscrise brute (PSb)
(gross written premiums). Primele subscrise brute
semnifică totalitatea primelor din anul financiar cores-
punzător contractelor de asigurare încheiate în această
perioadă şi care iau în considerare operaţiunile de
reasigurare.
valoarea totală a primelor subscrise nete (PSn) (net
written premiums) reprezintă primele subscrise, dacă
nu iau în considerare operaţiunile de reasigurare.
Atât primele subscrise brute, cât şi cele nete includ:
- sumele efectiv plătite (primele subscrise efectiv) de
asiguraţi asigurătorului în cursul anului financiar;
- sumele care vor fi primite de la asiguraţi pentru
contractele de asigurare încheiate pe parcursul anului
financiar, chiar dacă aceste sume vor fi plătite, în parte
sau în totalitate, într-un an financiar ulterior.
valoarea totală a primelor încasate sau câştigate
(earned premiums) (PÎ), care reprezintă totalitatea pri-
melor atribuite expunerii la risc într-un an financiar.
Ele reprezintă acea parte din primele subscrise în acel
an financiar sau în anii precedenţi, care se referă la
riscuri acoperite în perioada curentă.
De exemplu, dacă o poliţă începe la data de 01.12.02 pentru
o primă de 120 lei, prima încasată la sfârşitul anului 2002 aferentă
acestei poliţe este doar 10 lei (presupunând că riscul este
repartizat uniform pe parcursul anului). Această poliţă va
contribui cu 110 lei la primele încasate la sfârşitul anului 2003 sau
ca primă neîncasată (PN) la sfârşitul anului 2002.
De aceea, în continuare, noţiunea de primă încasată va fi

folosită conform definiţiei de mai sus.
Noţiunea de primă netă se foloseşte şi pentru primele nete
de cheltuieli de gestiune, deci trebuie ţinut cont de context.
Indicatorii ce caracterizează suma asigurată.
Suma asigurată este partea din valoarea de asi-

gurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea
în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru
care s-a încheiat asigurarea.
Suma asigurată reprezintă, în toate cazurile, limita
maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul dintre
elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
Principalii indicatori statistici ce caracterizează suma
asigurată sunt:
valoarea totală a sumei asigurate pentru contractele
încheiate (SA);
reînnoite (SAr);
expirate (SAe);
cedate în reasigurare (SACR);
primite în reasigurare (SAPR).
Indicatorii statistici relativi, ce caracterizează formarea
fondului de asigurări generale şi care au o importanţă deosebită
la estimarea riscului şi analiza activităţii de asigurări generale,
sunt:
rata primelor încasate (Rpî) se calculează ca raport între
primele încasate şi primele subscrise. Formula de calcul este
următoarea:
PÎ
R pî = . (3.19)
PS
Raportul indică tendinţa pe care o are activitatea de
asigurare, presupunând clasele de asigurări practicate ca fiind
în principal anuale şi arată creşterea/scăderea generală a
volumului de asigurări practicate.
gradul de cuprindere în asigurare (Gc):

N
Gc =
⋅ 100 , Gc < 100 % (3.20)
M
unde: M – numărul de bunuri (persoane) asigurabile.
Acest indicator arată, în procente, cât din numărul
bunurilor (persoanelor) este asigurat. Cu cât acest indicator
înregistrează valori mai aproape de 100, cu atât înseamnă că
asigurările sunt mai dezvoltate.
gradul de acoperire prin asigurare (Gaa):
SA
G aa =
⋅ 100 , Gaa < 100 % (3.21)
Vb
unde: Vb – valoarea reală a bunului în momentul încheierii
asigurării.
Gradul de acoperire se calculează numai pentru asigu-
rările de bunuri şi are semnificaţia necesară dacă se calculează
separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare.
gradul de reînnoire a contractelor (Grc):

Nr
G rc = ⋅100 ; Grc < 100% (3.22)
Nî
Indicatorii medii ai formării fondului de asigurare sunt:

prima medie subscrisă pe un contract (poliţă) ( PS ):
PS
PS = . (3.23)
N
Rezultatul se exprimă în lei/contract. Acest indicator se

poate calcula atât în cazul asigurărilor de bunuri şi de persoane,
cât şi în cazul asigurărilor de răspundere civilă.
suma medie asigurată ( S ) se calculează ca raport între
totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de
asigurare încheiate. Formula de calcul este următoarea:
SA
S = . (3.24)
Nî
Rezultatul se exprimă în lei/contract Acest indicator
poate fi calculat şi ca raport între suma asigurată şi numărul de
poliţe expuse riscului într-un an financiar.
Se calculează atât pentru întregul stoc de asigurări
existente la un moment dat (poliţe în vigoare), cât şi separat
pentru asigurările contractate într-o anumită perioadă de timp
3.3.2. Indicatorii statistici ai utilizării fondului

de asigurări generale
Indicatorii statistici ce caracterizează utilizarea fondului

de asigurare, se împart în:
a) indicatori ce caracterizează daunele şi cheltuielile de
asigurare;
b) indicatori ce caracterizează rezervele de asigurare

(rezerve tehnice):
Indicatorii statistici absoluţi, ce caracterizează daunele
şi cheltuielile de asigurare, sunt:
1. Indicatorii exprimaţi în unităţi fizice:
numărul de bunuri distruse sau vătămate (pentru
asigurările de bunuri) (nv);
numărul de poliţe despăgubite (nd);
numărul de daune (n) sau numărul de cazuri asigurate.
2. Indicatorii exprimaţi în unităţi valorice:
valoarea daunelor plătite (DP). Daunele plătite
într-un an financiar reprezintă totalitatea plăţilor făcute
de asigurat în contul daunelor suferite de asigurat. DP
includ plăţile făcute pentru daunele lichidate în cursul
anului şi plăţi parţiale făcute în contul unor daune
nelichidate;
valoarea daunelor apărute (DA) într-un an financiar
reprezintă totalul daunelor care apar datorită unor
evenimente care s-au produs în cursul anului financiar,
indiferent de momentul în care se face plata
despăgubirilor (lichidarea daunelor), dacă aceste
evenimente sunt raportate sau neraportate la sfârşitul
anului financiar;
valoarea totală a cheltuielilor de asigurare apărute
(CA), care include salarii, plăţi de comisioane, chirii
pentru birouri, cheltuieli aferente echipamentelor de
calcul, cheltuieli pentru materiale consumabile, chel-
tuieli pentru reclamă. Aceste cheltuieli se mai numesc
cheltuieli de administrare sau de gestiune.
Indicatorii statistici absoluţi, ce caracterizează
rezervele tehnice. Rezervele tehnice, numite şi
rezerve de asigurări nonviaţă sau provizioane de

asigurări, reprezintă obligaţiile ce apar în urma
desfăşurării activităţii de asigurare.
Putem delimita următorii indicatori statistici absoluţi ce
ţin de rezervele din asigurări generale:
valoarea totală a rezervei primei neîncasate (RPN),
valoare echivalentă cu prima neîncasată (PN) dacă
RPN se calculează de la prima subscrisă brută;
valoarea totală a rezervei pentru daune raportate, dar
nelichidate (RDRN), care reprezintă obligaţii neli-
chidate pentru daunele care s-au produs şi sunt
raportate;
valoarea totală a rezervei pentru daune apărute, dar
neraportate (RDANr), reprezintă obligaţii ale asigură-
torului pentru daune apărute, dar care încă nu au fost
avizate de asigurat către asigurător.
Alţi indicatori absoluţi ai utilizării fondului de asigurare:
primele cedate în reasigurare (Pre), reprezintă primele
aferente riscurilor cedate în reasigurare sau partea
reasigurătorului (organizaţia de asigurare care ia riscul
în reasigurare) din primele brute subscrise de cedent
(organizaţia de asigurare care transmite riscul în
reasigurare);
suma asigurată pentru poliţele (contactele) despă-
gubite (SAd).
Indicatorii relativi ai utilizării fondului de asigurări
generale, care se determină prin procedee statistice,
sunt:
frecvenţa daunei (q), care reprezintă numărul de daune
pe unitate de expunere la risc:
n
q= . (3.25)
N
Acest indicator poate fi subunitar (q < 1) sau supraunitar
(q > 1) şi serveşte ca estimator al numărului probabil de
evenimente asigurate raportate la unitate de expunere la risc.
indicele de despăgubire (I):
I = DA ; I < 1 (3.26)
SA
Indicele de despăgubire exprimă partea din suma
asigurată expusă la risc care este despăgubită.
greutatea riscului (Gr), reprezintă raportul între suma
medie asigurată a contractelor despăgubite ( S d ) şi suma medie
asigurată a contractelor încheiate ( S ):
Sd
Gr = . (3.27)
S
Acest indicator poate lua valori subunitare, egale cu unu
şi supraunitare. Este un indicator de eficienţă, care arată pentru
care contracte s-au efectuat în mediu despăgubirile: cu o sumă
asigurată mai mare sau mai mică decât suma asigurată medie
expusă la risc.
gradul de acoperire a daunei (Gad) arată, în procente, în
ce raport se află despăgubirea faţă de paguba produsă. Formula
de calcul este:
DP
G ad = ⋅100 , (3.28)
P
unde P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.
Gradul de acoperire a daunei se poate urmări separat, pe
feluri de bunuri cuprinse în asigurare. Acest indicator arată
gradul de acoperire a pagubei prin despăgubirea primită. Pentru

a combate egalitatea între daunele plătite (DP) şi valoarea
pagubei, element care favorizează producerea riscului,
asigurătorul utilizează ca pârghii „sistemul acoperirii limitate“
şi aplicarea francizei care constă în scutirea asigurătorului de a
acoperi paguba, cu o anumită sumă sau cotă.
rata daunei (RD), care se calculează ca raport între
daunele apărute (DA) şi primele încasate (PÎ):
DA
RD = ⋅ 100. (3.29)
PÎ
Rata daunei se exprimă în procente şi poate fi mai mică,
egală sau mai mare de sută la sută. Cu cât nivelul RD este mai
mic de 100%, cu atât situaţia financiară a societăţii de asigurare
este mai favorabilă. De obicei, RD se calculează la valoarea
netă de reasigurare, dar se utilizează şi valoarea brută, pentru a
determina performanţa activităţii de subscriere a asigurătorului.
O valoare mare poate indica tarife de prime inadecvate,
standarde de subscriere inadecvate sau un control insuficient al
daunelor. Deoarece daunele apărute cuprind o estimare a
daunelor nelichidate, RD este dependentă de soliditatea
rezervelor constituite.
Rata daunei poate fi calculată şi ca raport între daunele
plătite şi primele subscrise, însă acest raport poate induce în
eroare şi trebuie de folosit cu maximă prudenţă:
rata cheltuielilor de administrare (RC) se calculează ca
raport între cheltuielile de administrare (CA) şi primele
încasate
CA
RC = . (3.30)
PÎ
Acest indicator se calculează de obicei la valoarea netă de

reasigurări. În acest caz, din cheltuieli se deduce comisionul de
reasigurare, iar din PS se deduc primele de reasigurare.
rata reasigurărilor (Rre):
 PS 
R re = 1 − n  ⋅100 . (3.31)
 PS b 
Acest raport arată, în procente, cota primelor cedate în
reasigurare, adică dependenţa activităţii asigurătorului de
reasigurări.
rata daunelor nete (Rdn):
 DAn 
Rdn =   ⋅ 100, (3.32)
 DAb 
unde: DAn – daune apărute nete de reasigurare (fără daunele
lichidate de reasigurător);
DAb – daune apărute brute (inclusiv şi daunele lichidate
de reasigurător).
Acest raport arată, în procente, cota daunelor despăgubite
de asigurător.
Dintre indicatorii medii ai utilizării fondului, cel mai des
folosiţi în practica asigurărilor generale sunt:
dauna medie apărută ( DA ):
DA
DA = . (3.33)
n
Dauna medie calculată poartă denumirea şi de severitatea

daunelor. Severitatea daunelor estimează valoarea medie a unei
daune individuale şi se exprimă în lei/daună.
Severitatea daunelor este un element important la calcu-
lul tarifului de primă al unui contract de asigurare. În cazul
când nu dispunem de informaţie referitor la dauna apărută, se
poate utiliza pentru calcul dauna plătită (DP), astfel mo-
dificându-se şi n în dependenţă de numărul de daune plătite.
durata medie de lichidare a daunelor ( Dl ):

t + t + ... + t n
Dl = 1 2 , (3.34)
n
unde: t – numărul zilelor de la raportarea daunelor până la
soluţionarea acestora (lichidarea);
n – numărul daunelor soluţionate.
Reducerea duratei de lichidare a daunelor trebuie să stea
în atenţia societăţii de asigurare, constituind un proces
continuu.
Relaţiile de echilibru între indicatorii absoluţi ai formării
şi utilizării fondului de asigurare, care pot apărea într-un an
financiar t, sunt:
1. Între primele încasate (PÎ) şi primele subscrise (PS).
Într-un an financiar t, primele încasate se calculează conform
formulei:
PÎ (t ) = PS (t ) + PN (t − 1) − PN (t ) = PS (t ) − ∆PN , (3.35)
unde:
PN (t-1), (t) – primele neîncasate la începutul şi sfârşitul
anului t;
∆PN = PN (t ) − PN (t − 1) – modificarea absolută a pri-
melor neîncasate, calculată ca diferenţă între
primele neîncasate la sfârşitul perioadei finan-

ciare şi primele neîncasate la începutul acestei
perioade.
În formula de mai sus PN pot fi înlocuite cu RPN, dacă
rezerva se calculează de la valoarea brută a primelor subscrise.
2. Între primele subscrise şi primele încasate:
PS (t ) = PÎ (t ) + ∆PN ; (3.36)
3. Între primele subscrise nete (PSn) şi primele subscrise
brute (PSb):
PS n (t ) = PS b (t ) − Pre (t ); (3.37)
4. Între daunele plătite (DP) şi daunele apărute (DA):

DP (t ) = DA(t ) + DN (t − 1) − DN (t ) = DA(t ) − ∆DN , (3.38)
unde: DN(t-1),(t) – daune nelichidate la începutul şi sfârşitul
anului t.
Dacă o daună apare în anul financiar t şi este lichidată în
acel an, este evidenţiată numai în termenul DP(t). Dacă plata
este efectuată după sfârşitul anului, mărimea estimată a daunei
este evidenţiată în DN(t). Dacă se iau în considerare şi
cheltuielile pentru soluţionarea daunelor, atunci mărimea
estimată este evidenţiată în RDN(t). Dacă o daună a apărut
înaintea anului t, dar nu a fost lichidată, mărimea estimată a
daunei este evidenţiată în DN(t-1).
5. Între daunele apărute şi daunele plătite:
DA(t) = DP(t) + ∆DN; (3.39)
6. Între daunele plătite nete de reasigurări (DPn) şi

daunele plătite brute (DPb):
DPn(t) = DPb(t) – Sre(t), (3.40)

unde: Sre(t) – sumele plătite de reasigurători în perioada (t);
DPb(t) – daunele plătite brute în perioada t (se mai
numesc şi daune plătite).
3.3.3. Indicatorii statistici ai rezultatului

activităţii de asigurări generale
Indicatorii absoluţi care semnifică rezultatul activi-

tăţii de asigurări generale sunt:
rezultatul subscrierii (RS), care arată cu cât primele
încasate într-un an financiar t sunt mai mari decât
daunele şi cheltuielile apărute în acel an financiar
(CA):
RS (t ) = PÎ (t ) − DA(t ) − CA(t ); (3.41)
rezultatul asigurării (RA), care măsoară performanţa

financiară a societăţii din activitatea de asigurări
generale, desfăşurată în perioada încheiată:
RA(t ) = PÎ (t ) − DA(t ) − CA(t ) + I (t ) = RS + I (t ), (3.42)

unde: I(t) – venituri din investiţii obţinute prin investirea
rezervelor tehnice.
Ecuaţia privind rezultatul asigurării se poate scrie în mai
multe forme echivalente:
RA(t ) = RS + I (t ) + Sre (t ) − Pre (t ) . (3.43)

Indicatorii relativi, care

semnifică rezultatul
activităţii de asigurări generale, sunt:
rata combinată (Rcb):
DA CA
Rcb = RD + RC = + (3.44)
PÎ PÎ
Rata combinată este o măsură a profitabilităţii asigură-
torului. O rată mare (>1) înseamnă că asigurătorul a stabilit
tarife de primă la un nivel insuficient ca să acopere activitatea
de subscriere (daune+cheltuieli).
rata rezultatului subscrierii (Rrs):
RS
Rrs =; (3.45)
PS
rata rezultatului asigurării (Rra):
RA
Rra = ; (3.46)
PS
rata profitului (Rp):
Pr
Rp = , (3.47)
PS
unde: Pr – profitul total al activităţii de asigurare.
Indicatorii statistici ai activităţii de asigurări generale
răspund unor necesităţi de mare importanţă pentru cunoaşterea
şi analiza nivelului, structurii şi evoluţiei activităţii de
asigurare, fundamentării măsurilor de politică tarifară şi de
subscriere, ca şi aprecierii rezultatelor obţinute la nivel
macroeconomic sau la nivelul diferitelor elementelor structu-
rale ale pieţei de asigurări generale.
Determinarea acestor indicatori, cu rol deosebit de

important pentru caracterizarea stării activităţii de asigurări
generale şi pentru aprecierea performanţelor economice,
trebuie să se bazeze pe un sistem de evidenţă adecvat.
Capitolul 4
Evaluarea primelor în asigurări generale
4.1. Riscul în asigurări generale

Conform definiţiei adoptate de OCDE în 1983, „riscul
este constituit din probabilitatea ca un fapt cu consecinţe
nedorite să se producă“.
Riscul este o noţiune greu de definit, dar poate fi descris
şi ca probabilitatea ca evenimentele să evolueze mai rău decât
s-a prevăzut. Dacă totul ar fi cunoscut cu certitudine, atunci
sarcina asigurătorului şi a autorităţilor de supraveghere a
asigurărilor ar fi foarte uşoară. Însă asigurătorul nu ştie cu
certitudine ce tarife să atribuie riscurilor asigurate, care sunt
rezervele necesare sau care sunt rezultatele investiţiilor făcute.
Singurele certitudini în viaţă sunt decesul şi impozitele, după
cum spunea un cunoscut clasic, dar când se va întâmpla
decesul şi care va fi suma pe care o va plăti ca impozit nimeni
nu poate spune cu adevărat. Deci rezultatul viitor conţine o
dată de incertitudine.
O activitate riscantă are două caracteristici:
rezultatul probabil;
gradul de variabilitate faţă de alte rezultate posibile.
Astfel, atât variabilitatea, cât şi incertitudinea sunt ele-
mentele importante în înţelegerea riscului în asigurări.
Riscurile pot fi grupate în câteva categorii:
riscuri generale (calamităţi naturale, accidente, deces
etc.);
riscuri de ţară (risc politic, rata de creditare, datoria
externă etc.);
riscuri economice (creşterea costului de producţie,

creşterea preţului la materia primă, erodarea monedei);
riscuri contractuale (în contracte de vânzare, în vânzări
condiţionate);
riscuri de faliment (risc financiar);
riscuri în investiţii (riscul investiţiei în străinătate,
riscul de avarie);
riscul în asigurări.
Reacţiile omului la risc sunt diverse şi depind de creş-
terea numerică a populaţiei şi circulaţiei acesteia în cadrul
naţional; dezvoltare spiritului de competiţie între oameni ca
urmare a creşterii economice; efectele sociale: şomaj, inflaţie,
fluctuaţii de preţ.
Toate aceste situaţii duc, inevitabil, la nevoia de asi-
gurare pentru realizarea unui echilibru economico-financiar.
Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor,
constituind un element esenţial al contractului de asigurare.
Aşadar, putem da câteva noţiuni ale riscului în asigurări:
1. Riscul reflectă gradul de probabilitate a ivirii unui
pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori
proporţia răspunderii asigurătorului.
2. Riscul înseamnă evenimentul (calamităţile naturale
sau accidentul) care produce pagube şi contra apariţiei
căruia se acordă aprecieri prin asigurare.
3. Riscul înseamnă obiectul asigurării (de exemplu,
bunul în cazul asigurărilor de bunuri).
4. Riscul reflectă ramura de asigurare la care se referă
(risc auto, risc industrial, risc profesional).
Riscul în asigurările generale poate fi definit sub aspect
juridic şi tehnic.
Din punct de vedere juridic, riscul constituie evenimentul
viitor al cărui moment de apariţie este nedeterminat şi aflat în
afara influenţei şi voinţei părţilor, contra căruia asiguratul îşi ia

măsuri de protecţie prin încheiere asigurării.
Aspectul tehnic reflectă faptul că riscul este caracterizat
prin probabilitatea de producere a evenimentului şi prin
volumul acestuia. Probabilitatea riscului în asigurările generale
se determină pe baza legilor statistice. Pe baza cercetărilor
statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile,
deci a riscului maxim.
Un număr de riscuri dintre cele enumerate pot fi asigu-
rabile. Acesta presupune că sunt posibile evenimente viitoare,
aleatoare, nesigure şi evaluabile, la producerea cărora asigură-
torul îi despăgubeşte pe asiguraţi sau terţi cu o sumă
echivalentă cu mărimea pagubei, dar nu mai mult decât suma
asigurată stipulată în contract.
Deci în asigurările generale nu pot fi cuprinse toate
fenomenele care produc pagube. Pentru ca un eveniment
generator de pagube să fie considerat risc asigurabil, acesta
trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile ce vor fi
prezentate în continuare:
riscul trebuie să fie posibil a se produce, pentru că
astfel asigurarea este lipsită de interes economic, este
inutilă (de exemplu, asigurarea locuinţelor împotriva
riscului înţepării unei albine);
riscul trebuie să fie real, adică să prezinte un grad de
periculozitate pentru asigurat. De exemplu, nu se
poate să se încheie o asigurare de viaţă până ce acesta
va împlini vârsta de 40 ani;
riscul trebuie să aibă un caracter incert, adică să se
producă întâmplător, deci factorii implicaţi în
asigurare să nu poată cunoaşte şi influenţa producerea
riscului în timp şi spaţiu (momentul şi locul ivirii
riscului). Din acest punct de vedere, în tehnica
asigurărilor s-a instituit o perioadă de carenţă, adică o

perioadă de timp de la semnarea contractului de
asigurare şi momentul când acesta intră în vigoare;
riscul trebuie să fie independent de voinţa asiguratului
sau a persoanelor care trăiesc şi convieţuiesc împreună
cu acesta. Asiguraţii vinovaţi, într-un asemenea caz,
decad din dreptul de despăgubire.
riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai
mare, fapt ce permite constituirea unor fondului de
asigurare suficiente şi practicarea unor prime de
asigurare mai mici. Reiese că riscurile concentrate
numai într-o anumită zonă teritorială nu pot fi, de
regulă, cuprinse în asigurare, deoarece:
- numărul de asiguraţi va fi redus şi, ca rezultat,
primele de asigurare vor fi mai mari;
- dacă are loc extinderea la nivel naţional a riscurilor
cu o manifestare zonală, atunci mii de asiguraţi vor
trebui să plătească nejustificat prime de asigurare,
nerespectându-se, astfel, principiul echităţii.
Inexistenţa unei extensii teritoriale a riscului, în cazul
unor daune acumulate, poate prejudicia companiilor de asigu-
rări pierderi esenţiale. Asigurătorul poate fi expus la o acumu-
lare a riscurilor prin care un număr de daune să se producă în
urma unui singur eveniment.
riscul trebuie să se producă cu o oarecare regularitate
sau frecvenţă, pentru a putea face obiectul unor
observări statistice, în vederea determinării probabili-
tăţii lor şi, în funcţie de aceasta, a mărimii primelor de
asigurare, astfel încât să permită asigurătorului îndepli-
nirea obligaţiilor ce-i revin. Dimpotrivă, riscurile care
se produc în mod frecvent, adică cunoscut real fără
implicarea calculului probabilităţii nu poate fi acceptat
drept risc asigurat, deoarece prima de asigurare va fi
egală ca mărime cu valoarea pagubei respective. Pentru

determinarea regularităţii riscului se impune analiza
distribuţiei riscului în timp. Prin urmare, se obţin
următoarele repartiţii ale riscului:
1. Repartiţia uniformă a riscului
riscul
timp
Figura 4.1. Repartiţia uniformă a riscului ul
Repartiţia uniformă a riscului se manifestă prin variaţia
în timp a riscului în jurul probabilităţii estimate (q), în limitele
dispersiei normale. În astfel de condiţii, rezervele vor fi
suficiente pentru acoperirea daunelor.
2. Repartiţia neuniformă a riscului
risc
timpu
Figura 4.2. Repartiţia neuniformă a riscului
Acest risc poate fi numit risc de catastrofă. În astfel de
condiţii ale riscului, în practica asigurărilor se efectuează
împărţirea riscului sub forma a două situaţii: situaţie normală a
riscului şi de catastrofă. În cazul situaţiei normale, riscul este
acoperit de asigurătorul direct, iar în cazul situaţiei de

catastrofă obligaţiile de asigurare pot fi transmise în reasigurare
sau se acoperă din fondul rezervelor de catastrofe, dacă
asigurătorul direct menţine astfel de rezerve.
3. Repartiţia uniform-crescătoare a riscului
risc
timpul
Figura 4.3. Repartiţia uniform-crescătoare a riscului
În cazul dat, riscul creşte uniform, proporţional creşterii
riscului mediu estimat, exprimat prin indicele de despăgubire.
acţiunea evenimentului, pentru care se încheie asigu-
rarea, este necesar să poată fi înregistrată în evidenţa
statistică. Datele din evidenţa statistică, referitoare la
un anumit fenomen, trebuie să permită stabilirea pe o
perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei producerii
acestuia, a primelor de asigurare şi a volumului răs-
punderii proprii care revine în sarcina asigurătorului
(vezi figura 4.4).
Profesorul american Trwind Pteffer subliniază necesitatea
analizei riscului şi mai ales a riscului în asigurări într-un cadru
dinamic, prin alegerea unor metode de analiză statistică. Există
mijloace şi procedee pentru ca, pe baza unui număr de parametri,
să poată fi identificate, măsurate, izolate fenomene care pot
prejudicia activitatea de asigurare exprimate prin riscul de
asigurare, care priveşte o situaţie probabilă şi viitoare.
Daune
Daune auto Daune datorate
accidente incendiilor, furtului etc.
DATE
Tarife STATISTIC Tarife incendiu, furt,
accidente răspundere civilă
Tarife
auto
Figura 4.4. Rolul datelor statistice din asigurările generale
riscul asigurabil trebuie să fie licit, legal.

Noţiunea de risc în asigurări impune şi alte precizări, ca
distincţia între risc asigurat şi caz asigurat. Deci, dacă eveni-
mentul viitor şi nesigur, dar probabil poate genera prejudicii
bunurilor sau persoanelor, atunci acest eveniment poartă denu-
mirea de risc asigurat . Dacă acest eveniment se produce, el
poartă denumirea de caz asigurat şi ca, rezultat, asigurătorul
este obligat să-i desdăuneze prejudiciul asiguratului.
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup
de fenomene (evenimente) care, odată produs(e), datorită
efectelor sale, obligă asigurătorul să plătească asiguratului
despăgubiri sau suma asigurată.
Riscul asigurat are semnificaţii variate, dintre care:
probabilitatea producerii evenimentului împotriva
căruia a fost încheiată asigurare;
posibilitatea de distrugere a bunurilor datorită eveni-
mentelor imprevizibile considerate; posibilitatea de
afectare a vieţii sau integrităţii corporale a persoanei
ca urmare a producerii evenimentului asigurat;
proporţie a răspunderii asigurătorului faţă de asigurat,
în cadrul fiecărei clase de asigurări generale.
Există doi factori interesanţi şi complicaţi care de multe

ori inhibă operaţiile de asigurare, ţinând prin aceasta să reducă
domeniile în care indivizii pot să folosească asigurările pentru a
reduce riscurile, necesare la calculul tarifelor de asigurare:
hazardul moral;
selecţia adversă.
Hazardul moral exprimă o schimbare a comportamen-
tului oamenilor datorită asigurării, care face ca, de cele mai
multe ori, evenimentul pentru care se face asigurarea să se
producă mult mai probabil comparativ cu situaţia în care nu s-
ar fi făcut asigurarea. Astfel, s-a observat că oamenii sunt mai
nepăsători asupra prevenirii incendiilor atunci când sunt
asiguraţi decât atunci când nu sunt. De asemenea, o persoană
care are o asigurare de sănătate este mai puţin preocupată de un
comportament preventiv în ceea ce priveşte sănătatea sa.
Hazardul moral poate ridica preţul unei asigurări peste
preţul maxim pe care o persoană este pregătită să-l plătească
pentru o asigurare.
Astfel, societăţile de asigurare îşi vor asuma o mare parte
din risc, lăsând în sarcina asiguratului o parte din risc. Prin
aceste acţiuni, în medie, societăţile de asigurare plătesc
despăgubiri mai rar şi pot să stabilească prime scăzute.
Selecţia adversă defineşte tendinţa oamenilor care sunt
expuşi riscului mai mult decât media de a se asigura, în timp ce
oamenii care sunt mai puţin expuşi riscului sunt mai puţin
tentaţi să se asigure. Selecţia adversă se mai numeşte antiselec-
ţie. În această situaţie, dacă asigurătorul nu face distincţie între
cele două grupări la calculul tarifelor de primă, atunci va atrage
în asigurare numai persoane care reprezintă riscuri proaste şi va
plăti mai mult, la survenirea cazului de asigurare, decât s-ar fi
aşteptat.
Pentru a rezolva problema selecţiei adverse, asigurătorul

încearcă să obţină o mulţime de informaţii despre potenţialii
asiguraţi, prin chestionare sau alte canale.
Reducerea riscului prin asigurare se poate face prin
mutualizarea riscului şi împărţirea riscului.
Mutualizarea riscurilor independente este cheia opera-
ţiunilor de asigurare. Această mutualizare funcţionează numai
dacă riscul poate fi divizat în mai multe cazuri individuale, iar
riscul aferent unui caz este complet independent de riscurile la
care sunt supuse celelalte cazuri individuale. Când toate
cazurile individuale sunt expuse la acelaşi risc, mutualizarea
riscurilor nu funcţionează.
Când acelaşi eveniment se întâmplă într-un caz indivi-

dual, dacă se întâmplă în general, cazul general se comportă ca
şi cazul individual şi nu se poate obţine o reducere a riscului
prin mutualizare. Aceasta este şi explicaţia pentru care multe
societăţi de asigurare nu oferă asigurări pentru inundaţii,
cutremure, epidemii. Astfel de evenimente afectează un număr
mare de clienţi ai asigurătorului. Riscul lor nu poate fi redus
prin mutualizare. Asigurătorii nu pot stabili o primă de
asigurare redusă ca în cazul unui atac de inimă, când situaţia
unei persoane nu are nici un efect asupra situaţiei alteia şi
rezultatul global este oarecum sigur. Mutualizarea riscului
funcţionează prin punerea laolaltă a riscurilor independente
pentru a obţine un ansamblu mult mai sigur.
Există şi o altă metodă de a reduce costul acceptării unui
risc. Această metodă se numeşte împărţirea riscului şi cel mai
faimos exemplu este piaţa londoneză Lloyd’s. Împărţirea
riscului este necesară când nu s-a putut obţine o reducere a
riscului prin mutualizare şi funcţionează prin reducerea mizei.
Să presupunem că cineva solicită asigurarea unui risc industrial
pentru suma de 10 mld. $. Acesta este un risc enorm. Numai o

parte din acest risc poate fi mutualizat ca parte a unui
portofoliu de riscuri, cealaltă parte a riscului fiind împărţită.
Astfel, riscurile mari care nu pot fi mutualizate sunt
împărţite sub următoarele forme:
coasigurare, care este o metodă de a împărţi riscul
între mai mulţi asigurători direcţi, fiecare asigurător
direct având o relaţie contractuală directă cu asiguratul
şi este, prin urmare, răspunzător numai pentru partea
sa din risc;
reasigurare, care este o metodă de asigurare a asi-
gurătorului direct, adică o parte din riscul acceptat în
asigurare de asigurătorul direct este cedată altui
asigurător (reasigurător) prin reasigurare;
împărţirea riscului între asigurător şi asigurat se
realizează prin preluarea în asigurare a bunurilor la o
valoare mai mică decât valoarea efectivă a lor (utili-
zarea francizei şi subasigurării).
Procesul prin care potenţialii asiguraţi sunt separaţi în
diferite grupe omogene, în scopul tarifării în funcţie de riscul
pe care-l prezintă, se numeşte clasificarea riscurilor.
Pentru a determina apartenenţa potenţialilor asiguraţi la
un anumit grup omogen, este nevoie de a evidenţia tipurile de
riscuri în asigurări generale, care se împart în:
1. După fenomenele care generează riscul:
risc obiectiv – eveniment generat de forţele distructive
ale naturii, necontrolate de om (calamităţile naturale);
risc subiectiv – eveniment generat sau influenţat de
comportamentul uman (neatenţie, imprudenţă).
2. După mărimea răspunderii:
risc individual – eveniment ce se produce o singură
dată (decesul);
risc comun – sunt evenimentele care periclitează

bunuri ale unui număr mare de persoane (ploaie,
grindină etc.).
3. După caracterul riscului:

risc constant – evenimente care prezintă şanse egale
de a ase produce în timp;
riscuri variabile – evenimente ale căror şanse de a se
produce se modifică pe durata asigurării (riscul de
îngheţ la culturile agricole).
4. După durata asigurării:
risc pe o durată de până la un an;
risc cu o durată de un an.
5. După categoriile (clasele) de asigurare:
asigurarea de bunuri se adresează riscului de avarie a
bunurilor (incendiu, trăsnet, inundaţii, alunecări de
teren etc.). Mai precis, aceasta acoperă daune
financiare întâmplătoare, cauzate de deteriorarea sau
pierderea bunului asiguratului sau a altui bun pe care
asiguratul are interesul să-l asigure;
asigurarea de răspundere civilă se referă la situaţiile
ce implică riscul de răspundere civilă (faţă de terţi);
asigurarea de sănătate (de accidente şi boală) are
rolul de a proteja indivizii şi familiile împotriva
pierderilor financiare cauzate de accidente şi boli.
Un asigurător care aplică aceleaşi tarife asiguraţilor care
prezintă riscuri diferite se află într-o poziţie financiară
instabilă. Prima sa de asigurare se bazează pe riscul mediu
probabil la care sunt expuşi solicitanţii de asigurare,
presupunând o mutualizare a riscurilor scăzute cu riscurile
ridicate. Asigurătorul va pierde solicitanţii care prezintă un risc
scăzut.
Asigurătorul va putea evita acest proces de selecţie

adversă numai dacă va aplica tarife de primă diferenţiate în
funcţie de diferitele riscuri pe care le prezintă solicitanţii.
Acesta este procesul de clasificare a riscurilor, iar unul dintre
avantajele-cheie ale acestui proces îl reprezintă îmbunătăţirea
stabilităţii financiare a asigurătorului şi a competitivităţii sale
pe piaţa asigurărilor.
În asigurările generale (nonviaţă), clasificarea riscurilor
are unele caracteristici care o deosebesc de asigurările de viaţă.
Mai întâi, concurenţa între asigurători este mai dependentă de
preţ. În al doilea rând, în asigurările generale se emit contracte
pe termen scurt (un an sau mai puţin).
Teoria clasificării riscurilor afirmă că asigurătorii trebuie
să utilizeze valori medii probabile pentru frecvenţa daunelor şi
pentru mărimea acestora, aplicarea unor grupe omogene cărora
li se calculează aceleaşi tarife de primă. În practică, actuarii
trebuie să determine cele mai bune estimări ale acestor valori
medii probabile. De asemenea, trebuie să introducă margini
adiţionale (adaos la primă) pentru a proteja solvabilitatea
asigurătorului.
Prin urmare, putem obţine un model al statisticii
actuariale în asigurări generale, în care riscurile sunt calculate
în funcţie de riscurile individuale şi care necesită cinci condiţii:
1. Riscurile individuale trebuie să fie independente;
2. Producerea evenimentului asigurat nu este sigură sau
cel puţin există incertitudinea momentului producerii
sale;
3. Probabilitatea unei daune este cunoscută sau poate fi
estimată pe baza unui număr mare de cazuri indivi-
duale.
4. Solicitantul nu poate ascunde informaţii relevante
asigurătorului, în caz contrar apare selecţia adversă.
5. Solicitantul nu poate manipula probabilitatea unei

daune, în caz contrar apare hazardul moral.
4.2. Prima şi tariful de risc

Asigurările generale comportă un mecanism relativ
simplu în raport cu asigurările de viaţă. Totuşi, prin contractul
de asigurare sunt precizate drepturile şi îndatoririle celor doi
parteneri, obligaţiile băneşti reciproce reflectând prestaţia şi
contraprestaţia generată sub incidenţa riscului asigurat, deci a
unui eveniment incert, aleatoriu.
Contractul de asigurare trebuie să includă o operaţie
financiară echitabilă reflectată prin prisma raportului dintre
efortul asiguratului, care se obligă la pata primelor de asigu-
rare, şi efortul asigurătorului, care se angajează la plata des-
păgubirilor.
Pentru a putea formula şi soluţiona problema echivalenţei
în asigurările generale este necesară o bogată informaţie
statistică. Datele statistice oferă informaţii grupate pe feluri de
asigurări, pe categorii de bunuri, pe zone geografice, pe
categorii de persoane, pe specii de animale, pe feluri de culturi
agricole etc.
Luând ca bază datele statistice, se calculează, pentru
fiecare tip de asigurare, implicând metodele statistice şi proba-
bilistice, valoarea riscului exprimată prin prima şi tariful de
asigurare.
În asigurările generale, la fel ca în alte clase de asigurare,
noţiunile de primă brută şi primă netă sunt relevante atât sub
aspect metodologic, cât şi practic.
Prima brută, prima de

tarif sau comercială
Prima netă Adaosul (suplimentul)

la prima netă:
- comisioane pentru agenţi

- comisioane pentru brokeri
Prima de risc Marja de risc - salarii pentru angajaţi
- chirii pentru
birouri/echipament
Probabilitatea daunei - cheltuieli de reclamă
Variaţia - impozite sau taxe
Gradul mediu riscul - profit şi alte margini
de despăgubire ui contingente
Suma asigurată
Rata dobânzii
Figura 4.5. Structura primelor de asigurare
Prin urmare, se poate alcătui o schemă a sistemului

primei de asigurare aferentă asigurărilor generale aşa cum se
relevă în figura 4.5.
Prima netă (netă de cheltuieli de gestiune) constituie
principalul element al primei de tarif, stabilindu-se pe baza
datelor statistice. Prima netă este formată din prima de risc şi
marja de risc sau factorul de încărcare care constituie nişte
margini contingente adiţionale primei de risc, destinate să
atenueze fluctuaţiile sau erorile în calculul primei, să garanteze
o marjă de profit asigurătorului care şi-a mobilizat fondurile în
afacere, precum şi să facă posibilă păstrarea solvabilităţii
asigurătorului. Deci relaţiile dintre prima netă şi prima de risc,
respectiv tariful net şi tariful de risc, sunt următoarele:
Pn = Pr + Pm ; Tn = Tr + Tm, (4.1)
unde: Pn - prima netă; Pr - prima de risc; Pm - marja de risc;

Tn - tariful net; Tr - tariful de risc; Tm - marja de risc.
Unul dintre obiectivele asigurătorului în activitatea de
tarifare a riscului este acela de a stabili tarifele de primă astfel
încât acestea să reflecte cu acurateţe mărimea riscului.
Prima de risc este necesară pentru a acoperi

numai mărimea daunei. Deci prima de risc sau prima
pură este cea care acoperă costul riscului asigurat, fără
a lua în calcul nici un fel de marje de risc sau cheltuieli
comerciale.
Prima de risc în asigurări generale se determină în

dependenţă de riscurile asigurate, separat pentru fiecare risc.
De exemplu, dacă asigurările de accidente, în afară de riscul de
traumă, includ şi riscul de deces, atunci prima de risc se
determină ca sumă a primelor de risc calculate pentru fiecare
risc asigurat în parte.
În condiţiile riscului de deces la survenirea cazului de
asigurare (decesul) se plăteşte asiguratului suma bănească
expusă la risc, adică suma asigurată. Deci are loc distrugerea
totală a unităţii asigurate. Valoarea totală a daunei pentru un
portofoliu de asigurare supus riscului de deces este:
DA = n ⋅ SA, (4.2)
unde: DA – dauna apărută pentru întreg portofoliul de asi-
gurare;
n – numărul total de daune apărute sau raportate;
SA – suma asigurată pentru fiecare contract din por-
tofoliu.
Pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de asiguraţi, asigură-

torul trebuie să încaseze o valoare a primelor de risc
echivalentă cu dauna totală estimată (speranţa matematică a da-
unei). Astfel, prima de risc, care va fi achitată de o persoană
pentru o poliţă de asigurare cu riscul de deces, este:
DA n ⋅ SA
Pr = = = q ⋅ SA , (4.3)
N N
unde: N – numărul total de poliţe contractate;
q – frecvenţa sau probabilitatea daunei.
De obicei, prima de asigurare se calculează la o unitate
de sumă asigurată. Astfel, cota tarifară a primei de risc (prima
unitară) pentru acelaşi gen de risc asigurat este:
Pr
Tr = =q. (4.4)
SA
Din relaţia de mai sus rezultă că tariful de asigurare
pentru riscul de deces din cadrul asigurărilor de accidente este
egal cu frecvenţa daunelor.
În cadrul asigurărilor generale, cu excepţia riscului de
deces în cazul asigurărilor de accidente, valoarea totală a
daunelor apărute pentru un portofoliu de asigurare nu este
echivalentă cu suma expusă la risc, adică cu suma asigurată
totală pe acest portofoliu. Prima de risc în astfel de condiţii,
conform relaţiilor (4.2) şi (4.3), este egală cu produsul dintre
frecvenţa daunelor şi dauna medie estimată (D ) :
n DA
Pr = ⋅ = q⋅D , (4.5)
N n
unde: D - dauna medie estimată,
şi respectiv tariful de risc:

DA
n n D
Tr = ⋅ n = ⋅ = q ⋅ d , (4.6)
N SA N S
N
unde: S - suma medie asigurată;
d - gradul mediu de despăgubire.
Din relaţia (4.6) obţinem indicele de despăgubire (I) care
constituie indicatorul statistic principal utilizat la estimarea
tarifelor sau a primelor unitare de asigurare şi care poate fi
obţinut ca raport între daunele apărute şi sumele asigurate
pentru o colectivitate de poliţe de asigurare contractate:
n ⋅ D DA
I= = . (4.7)
N ⋅ S SA
În baza primelor încasate de companiile de asigurare se
constituie rezervele de asigurare, care, conform prevederilor
organelor de supraveghere a asigurărilor, este necesar să fie
investite, astfel obţinându-se prime fructificate, necesare pentru
a putea suporta obligaţiile de asigurare. Dacă la estimarea
riscului se ia în considerare şi factorul-timp, atunci prima de
asigurare unitară se determină în dependenţă de factorul de
actualizare. Deoarece durata de asigurare a unei poliţe de
asigurări generale nu este mai mare de un an, pentru calculul
cuantumului riscului poate fi utilizată metoda „dobânzii
simple“. Astfel, prima de asigurare unitară de risc se calculează
ca produs între indicele de despăgubire şi factorul de
actualizare:
1
Tr a = I ⋅ , (4.8)
1+ n ⋅i
a
unde: Tr - cota tarifară de risc actualizată;
n – numărul de ani;
i – factorul de fructificare (rata dobânzii).
4.3. Estimarea frecvenţei daunei

Din cele expuse anterior rezultă că frecvenţa sau
probabilitatea daunelor (q) este elementul cel mai important al
primei de risc. În activitatea sa, un actuar este interesat să afle
care este probabilitatea producerii unui eveniment asigurat. În
particular, este important să cunoască numărul probabil de
daune raportat la o unitate de expunere la risc convenabil
aleasă. De exemplu, se poate observa numărul de daune care se
vor produce în anul următor pentru un anumit grup de
automobile asigurate. După împărţirea la numărul de
automobile asigurate, se obţine o estimare a numărului probabil
de daune pentru un automobil într-un an de asigurare.
Raportul definit prin:
numărul de daune n
q= = (4.9)
expunerea la risc N
se numeşte frecvenţa sau probabilitatea estimată a daunelor
per unitate de expunere la risc sau, mai simplu, frecvenţă.
Astfel, frecvenţa este un estimator al numărului probabil de
evenimente asigurate.
De obicei, este destul de dificil de a alege cea mai potrivită
frecvenţă, pentru o anumită clasă de asigurări. De exemplu, în
asigurări de aviaţie, s-ar putea folosi drept frecvenţă:
număr daune/avion-an;
număr daune/pasager-kilometru;
număr daune/avion-kilometru.
În fiecare caz, numărătorul este reprezentat de numărul de
daune şi nu ridică probleme. Numitorul, şi anume expunerea la
risc, este cel care ridică probleme. În majoritatea

cazurilor, pentru orice obiect asigurat se încheie o poliţă de asi-
gurare, astfel numărul de poliţe total contractate poate fi con-
siderat ca element al expunerii la risc. După alegerea expunerii
la risc, apare problema calculului acesteia. Estimarea depinde de
modalitatea de evidenţă statistică a poliţelor de asigurare.
Figura 4.6 ne ilustrează tehnica de estimare a expunerii la
risc pentru patru poliţe de asigurare (P1, P2, P3, P4), contractate în
diferite perioade de timp. Perioada de asigurare a fiecărei poliţe şi
perioada de expunere la risc sunt egale cu 1 an.
P1
P2
P3
P4
E0 E1/4 E1/2 E3/4 E1

Expunerea la risc
Figura 4.6. Expunerea la risc a poliţelor de asigurare
În figura 4.6, Et (t = 0, 1/4, 1/2, 3/4, 1) reprezintă,

numărul de poliţe în vigoare la diferite perioade ale anului de
asigurare, respectiv la începutul anului, la sfârşitul trimestrului
I, la jumătate de an, la sfârşitul perioadei de nouă luni şi la
finele anului.
Se pot folosi mai multe metode de determinare a
expunerii la risc, dintre care cele mai importante sunt urmă-
toarele:
1. Dacă dispunem de date referitor la numărul de poliţe
în vigoare la începutul şi sfârşitul anului de asigurare,
atunci numărul de poliţe-an expuse la risc se
calculează ca o medie aritmetică simplă a poliţelor de

la începutul şi sfârşitul perioadei conform relaţiei:
E 0 + E1 P1 + ( P2 + P3 + P4 )
= . (4.10)
2 2
Presupunem că fiecare cohortă conţine câte 100 de poliţe,
adică P1 = P2 = P3 = P4 = 100. Numărul de poliţe-an expuse la
risc este egal cu 200 (1/2 ⋅ [100+100+100+100]). Numărul de
daune în perioada de asigurare fiind egal cu 10 daune, rezultă
că frecvenţa daunelor este egală cu 0,05 (10/200).
2. Metoda recensământului. Această metodă utilizează
numai poliţele în vigoare în perioada investigată la
începutul fiecărui trimestru, deci metoda ia automat în
considerare poliţele care au expirat în perioada
analizată. Presupunem că numărul poliţelor în vigoare
în momentul t după t = 0 este Et. În intervalul de timp
(t, t + δt), modificarea numărului de poliţe este
neglijabilă, astfel încât fiecare dintre cele Et poliţe în
vigoare contribuie cu δt ani de expunere la risc în
acest interval. Prin urmare, numărul total de poliţe-ani
de expunere la risc în intervalul (t, t + δt) este Et ⋅ δt.
Expunerea totală la risc, în perioada [0, 1], va fi

1
aproximativ ∑ E t ⋅ δt . Calculul devine cu atât mai precis, cu
t =0
1
cât δt → 0 şi suma se transformă în ∫ Et dt , deci aria mărginită
t =0
de graficul Et şi dreptele t = 0 şi t = 1. Cunoscând valorile lui
Et pentru fiecare t ∈ [0;1] , obţinem figura 4.7.
Aria mărginită de graficul Et şi dreptele t = 0 şi t = 1 este

suma ariilor de trapez. Numărul total de poliţe-an expuse la risc
se calculează conform relaţiei:
1
1
N = ∑ [ E t + E t +δt ] ⋅ 0,25 . (4.11)
t =0 2
350
300 E1
250
E 0.25
200
E 0.75
Et
E0 E 0.5
150
100
50
0
0 0.25 0.5
t 0.75 1
Figura 4.7. Numărul de poliţe în vigoare în perioada t∈[0;1] ani
Din datele prezentate în exemplul de mai sus şi conform

figurii (4.7) se cunosc următoarele cantităţi ale poliţelor în
vigoare: E0 = 100 poliţe; E1/4 = 200 poliţe; E1/2 = 100 poliţe; E3/4
= 200 poliţe şi E1 = 300 poliţe. Numărul total de poliţe expuse
la risc în anul respectiv este egal cu 175 poliţe-an:
N = 1/2 ⋅ (100 + 200) ⋅ 0,25 + 1/2 ⋅ (200 + 100) ⋅ 0,25 + 1/2 ⋅ (100 + 200) ⋅ 0,25 +
+ 1/2 ⋅ (200 + 300) ⋅ 0,25 = 175 poliţe − an
Atunci, frecvenţa daunelor este aproximativ q = 0.06
(10/175). Prin urmare, obţinem, o estimare mai precisă a frec-
venţei daunelor în cazul când dispunem de date la perioade
fracţionare de timp.
Acelaşi rezultat îl obţinem dacă calculăm numărul de
poliţe expuse la risc pe baza mediei cronologice simple:
1 1
E 0 + E 0.25 + E 0.5 + E 0.75 + E1
N= 2 2 (4.12)
5 −1
3. Un calcul mai corect se obţine dacă luăm în consi-

derare estimarea pentru fiecare poliţă de asigurare în
parte dependent de perioada de valabilitate a poliţei în
zile, estimarea efectuându-se utilizând tehnica de
calcul printr-un program special.
4. Pot fi folosite şi alte metode, ca „metoda 1/24“ în cazul
poliţelor anuale, „metoda 1/8“, dacă evidenţa poliţelor
emise se păstrează trimestrial. În utilizarea acestor
metode se presupune că poliţele au fost emise în medie
în mijlocul lunii, respectiv trimestrului.
Frecvenţa este o valoare importantă în calculul tarifului
unui contract de asigurare. Este necesară observaţia că şi
clauzele unui contract (poliţă) de asigurare au unele implicaţii
asupra frecvenţei. De exemplu, dacă un contract de asigurare
exclude plata despăgubirii de 250 lei (principiul „cu franciza“)
, atunci nu se va plăti nimic pentru daune mai mici de 250 lei
şi, prin urmare, se micşorează numărul de evenimente asigurate
şi deci se obţine o frecvenţă mai redusă. Astfel, o importanţă
deosebită în asigurările generale îl ocupă calculul frecvenţei
daunelor şi a primei de risc în condiţiile acoperirii limitate a
riscului, adică utilizând clauza „cu franciza“.
Franciza este partea din valoarea pagubei dinainte

stabilită – în mărime relativă sau absolută – pe care
asigurătorul nu o despăgubeşte, ea rămânând în sarcina
asiguratului.
Ea poate fi de două tipuri: deductibilă şi nedeductibilă.

Franciza deductibilă, când suma stabilită se scade din

orice pagubă, achitându-se asiguratului numai partea ce
depăşeşte suma respectivă.
Franciza nedeductibilă (simplă) acţionează numai
pentru pagubele până la nivelul ei, pagubele mai mari achi-
tându-se integral.
Cel mai frecvent în practica asigurărilor generale se
foloseşte franciza deductibilă. Dacă mărimea francizei deduc-
tibile este egală cu f , atunci valoarea totală a despăgubirii (Y)
se determină astfel:
0; x ≤ f 
Y = , (4.13)
x − f ; x > f
unde: x – valoarea daunei iniţiale.
Notăm prin k daunele mai mici decât franciza. Numărul
de daune mai mari decât limita deductibilă, adică numărul de
daune care sunt supuse plăţii, se determină astfel:
n f = n − ∑ n k = n(1 − ∑ v k ) = n(1 − F f ) , (4.14)

k< f k< f
unde: nf - numărul de daune despăgubite (care depăşesc

franciza);
F f = ∑ v k - numărul cumulat de daune care nu depă-
k< f
şesc franciza.
Frecvenţa daunelor (qf ) se determină conform formulei:
nf
qf = (4.15)
N
f
Tariful de risc în condiţiile francizei deductibile ( Tr )
este următorul:
nf Df
Tr = ⋅ = qf ⋅d f ,
f
(4.16)
N Sf
unde: d f - gradul mediu de despăgubire în condiţiile francizei
deductibile.
Prima brută (de tarif sau prima comercială) este pri-
ma plătită de asigurat pentru un contract de asigurare. Relaţia
dintre prima brută şi prima netă este următoarea:
Pn = Pt − e ⋅ Pt , (4.17)
unde: Pn – prima netă;
Pt – prima brută, care se mai numeşte şi primă de tarif
sau comercială;
e – coeficientul aferent adaosului (suplimentul) la prima
netă;
e ⋅ Pt – adaosul la prima netă, calculat ca cotă din prima
brută.
De unde, prima brută se calculează prin relaţia:

Pn
Pt = (4.18)
1− e
şi respectiv cota tarifară brută este:

Tn
T t= . (4.19)
1− e
Structura de mai sus a primei de tarif nu este singura

posibilă. Asigurătorii adoptă, de obicei, modalităţi diferite de
încărcare a primei nete luând în considerare şi alte margini
contingente.
4.4. Utilizarea indicatorilor variaţiei la estimarea

marjei de risc
Abaterea nivelului efectiv al daunelor de la valoarea
estimată a lor poate fi considerată ca situaţie de risc. Dacă
această abatere are o tendinţă ascendentă, atunci şi activitatea
de asigurări generale devine mai riscantă.
Rezervele de asigurare, necesare acoperirii tuturor daune-
lor estimate, se determină în dependenţă de dispersia riscului şi
trebuie să respecte următorul principiu:
R = α ( g ) ⋅σ
+ EY , (4.20)
Y
unde: R – rezervele de asigurare;
α(g) – coeficientul repartiţiei normale în dependenţă de
gradul de încredere g;
σY – dispersia daunelor;
EY – daunele estimate sau speranţa matematică a daune-
lor.
Conform acestei relaţii şi principiului echităţii primelor

nete de asigurare (Pn = Pr + Pm), asigurătorul trebuie să
încaseze de la asigurat o primă echivalentă cu dauna medie
estimată, pentru a fi despăgubită în viitor în momentul apariţiei
cazului de asigurare. Adică rezervele de asigurare formate pe
baza primelor de asigurare trebuie să fie astfel „construite“ aşa
încât să fie posibilă acoperirea daunelor apărute. În caz contrar,
asigurătorul poate să-şi ruineze activitatea. Este evident faptul

că nivelul efectiv al primelor de risc acumulate, care nu trebuie
să întreacă esenţial rata medie a daunelor, nu ne permite cu o
garanţie de sută la sută prevalarea încasărilor asupra daunelor,
ci doar cu o garanţie în proporţie de 90, 95 la sută, adică cu o
probabilitate a riscului respectiv 10, 5 la sută. De aceea,
asigurătorul primind riscul în asigurare, în afară de prima de
risc, trebuie să încaseze şi o „plată pentru risc“, astfel
compensând erorile de calcul şi variaţia riscului.
Dacă prima netă pentru un contract de asigurare i este
egală cu dauna estimată pe acest contract (Pn,i = Di), atunci
probabilitatea de ruinare pentru portofoliul de perspectivă în
conformitate cu teorema limită centrală, este egal cu 0,5:
 Y − EY  ,
P (Y ≤ ∑ Pn ,i ) = P (Y ≤ ∑ D i ) = P (Y − EY ≤ 0 ) = P  ≤ 0  = Ф ( 0 ) = 0 .5
i i  σY 
(4.21)
unde: Y – dauna totală efectivă;
Pn – prima netă;
EY – speranţa matematică a daunelor.
De unde rezultă probabilitatea că daunele efective vor
întrece valoarea daunelor estimate cu circa 50%, ceea ce
semnifică faptul că probabilitatea de producere a riscului este
de 0,5 (1-0,5). Analiza anterioară ne argumentează necesitatea
unui adaos la prima de risc, exprimat prin marja de risc. Acest
surplus este util pentru menţinerea stabilităţii activităţii
financiare a asigurătorului şi constă în faptul că primele nete
încasate trebuie să îndestuleze daunele apărute cu o probabi-
litate dată g, aproape de unu
P(Y ≤ ∑ Pn ,i ) = ∑ ( Pr ,i + Pm,i ) = g. (4.22)

i
Evaluarea calitativă a riscului este posibilă numai în

cazul când este cunoscută distribuţia probabilităţii a valorii
totale a daunelor. Ca rezultat, obţinem o serie de distribuţie pe
intervale de variaţie ale daunelor, grupate după de gradul lor de
despăgubire (probabilitate).
Principiul determinării limitei maxime a despăgubirilor
de asigurare Y în dependenţă de gradul de încredere g pentru o
poliţă de asigurare şi un anumit risc este prezentat în figura 4.8.
În această figură este reprezentată dependenţa probabilităţii
cumulative, adică a funcţiei de distribuţie, de limita superioară
a daunelor de asigurare.
1
Probabilitatea cumulativă
g
Y(g)
0.
5
Y
α(g)σY Daune plătite

(Y)
Figura 4.8. Probabilitatea cumulativă a daunelor
Orice valoare de pe axa Y superioară valorii estimate a

daunelor ne semnifică probabilitatea (g) că valoarea efectivă a
daunelor va fi mai mică decât acea valoare de pe axa abciselor.
Cu cât valoarea lui Y creşte, cu atât se majorează şi
probabilitatea (g) că valoarea efectivă a daunelor plătite va fi
sub nivelul ales.
Scopul este de a determina nivelul marjei de risc

( α ( g )δY ) necesare pentru ca prima netă încasată să acopere
mărimea totală a riscului, adică să aibă loc relaţia:
 Y − n ⋅Y 
P  = g ≈ 1 . (4.23)
 σY 
Marja de risc se prezintă ca abaterea dintre limita

maximă şi valoarea medie a daunelor şi reprezintă cuantumul
abaterilor nefavorabile ale valorii daunelor (vezi figura 4.8). Ca
de obicei, această abatere este de unu, trei sau chiar patru ori
mai mare decât abaterea medie pătratică a variabilei Y(σY).
Astfel, din relaţia 4.23 rezultă:
Y ( g ) − n ⋅ Y = α ( g ) ⋅ σY . (4.24)
Valorile coeficientului α(g) pentru cele mai dese utilizate

grade de încredere pentru distribuţia normală a variabile Y sunt
prezentate în tabelul 4.1 sau tabelul Gauss – Lapllace.
Tabelul 4.1
Valorile coeficienţilor α(g) pentru o distribuţie normală
g 0,6827 0,7995 0,8990 0,9545 0,9876 0,9973 0,9999
α 1.00 1.28 1.64 2.00 2.50 3.00 4.00
Valoarea totală a primelor nete încasate trebuie să fie

suficientă pentru acoperirea daunelor totale, de aceea ea trebuie
să tindă către valoarea maximă probabilă a daunelor, adică Pn
→ max Y(g). Astfel, prima netă este egală cu:
Y n ⋅ Y (1 + ασY / Y )
Pn = = = Pr (1 + αVY ) , (4.25)
N N
unde: VY = σY / Y - coeficientul variaţiei a daunelor totale
Marja de risc şi prima netă în dependenţă de adaosul la

risc se calculează conform formulelor:
Pm = α ⋅ Pr ⋅VY ; Pn = Pr + Pm = Pr + αPr VY . (4.26)
Cota tarifară, se calculează din formula:
Tm = α ⋅ Tr ⋅VY ; Tn = Tr + Tm = Tr + αTr VY . (4.27)
Prin urmare, este evident faptul că pentru calcularea

marjei de risc este necesar a se estima coeficientului variaţiei
daunelor totale şi, nu în ultimul rând, dispersia lor.
Conform proprietăţilor mediei şi dispersiei unei variabile
aleatoare (în cazul dat dauna Y este o variabilă aleatoare), care
definesc că, dacă o variabilă aleatoare este egală cu produsul a
două variabile aleatoare independente, atunci media acestei
variabile aleatoare se calculează ca produs între mediile celor
două variabile aleatoare, adică:
Y = n ⋅D (4.28)
şi respectiv dispersia este egală cu:
DY = n ⋅ DD + D 2 ⋅ Dn , (4.29)
unde: DD, Dn – dispersia daunelor efective şi, respectiv, a
numărului de daune;
D – dauna medie.
De unde rezultă că coeficientul variaţiei al daunelor

totale estimate (VY) este:
DY n ⋅ D D + D 2 ⋅ Dn VD
2
VY = = = + Vn 2 (4.30)
Y n⋅D n
unde: VD - coeficientul variaţiei daunelor;

Vn – coeficientul variaţiei numărului de daune;
n – numărul mediu de daune.
Deoarece numărul de daune urmează o distribuţie
Poisson, atunci, conform substituirii coeficientului variaţiei
acestei legi de distribuţie ( Vn = 1 / n ) în relaţia (4.30),
obţinem:
1 + Vd 1 + Vd
2 2
VY = = , (4.31)
n N ⋅q
unde: Vd – coeficientul variaţiei gradului de despăgubire.
Pentru calcularea coeficientului variaţiei gradului de
despăgubire este necesară gruparea numărului total de daune
după intervale de variaţie a gradului de despăgubire. Gradul de
despăgubire se prezintă ca o distribuţie a unei variabile
aleatoare continue de forma:
 d 1 , d 2 ,..., d k ,..., d K 
  , (4.32)
 n1 , n 2 ,..., n k ,..., n K 
unde: dk – mijlocul intervalului k.
Astfel, media ( d ), dispersia ( σ d ) şi coeficientul

2
variaţiei al gradului de despăgubire (Vd) se determină după

formulele:
K
∑ d k ⋅ nk K
= ∑ d k ⋅ f k σ d = ∑ (d k − d ) ⋅ f k ;
d = k =1
K
; 2 2
K k =1
∑n k =1
k =1
σd
2
, Vd = (4.33)
d
unde: fk – frecvenţa relativă a numărului de daune aferentă
n
intervalului k: f k = K k ;
∑ nk k =1
K – numărul de intervale.
Dacă un tip de asigurare include m riscuri independente
de asigurare (de exemplu, asigurarea de accidente poate include
riscul de deces şi traumă, asigurarea de bunuri - riscul de furt,
de incendiu şi de deteriorare etc.), atunci, conform
proprietăţilor variabilelor independente, prima, cota tarifară şi
marja de risc se calculează conform relaţiilor:
m
prima de asigurare: Pr = ∑ Prl (4.34)
l =1
marja de risc aferentă primei de asigurare:
m
Pm = ∑ Pm 2 l
(4.35)
l =1
cota tarifară sau tariful de asigurare:
m
Tr = ∑ Trl (4.36)
l =1
marja de risc aferentă cotei tarifare:
m
Tm = ∑ Tm 2 l
(4.37)
l =1
Dacă numărul de poliţe (contracte de asigurare) va creşte

(N → ∞), atunci, conform Legii numerelor mari, coeficientul
variaţiei corespunzător relaţiei (4.31) va tinde către zero (VY →
0), iar valoarea daunelor probabile – către valoarea sa medie.
La fel, şi rolul fluctuaţiilor se va micşora o dată cu creşterea
portofoliului de asigurare, adică gradul de încredere al daunelor
de perspectivă se va mări, ceea ce va permite ca primele
încasate în astfel de condiţii să depăşească nivelul daunelor, cu
alte cuvinte, să se realizeze scopul principal al asigurătorului.
Metodele enumerate de calcul al primelor de asigurare în
asigurări generale pot fi aplicate dacă dispunem de date
statistice care să ne permită să estimăm următoarele mărimi:
cuantumul prognozat al portofoliului de asigurare;
numărul probabil de daune şi frecvenţa daunelor;
suma medie asigurată per poliţă;
dauna medie per poliţă.
4.5. Estimarea tarifelor de primă sub influenţa

factorilor externi
În paragraful precedent am considerat că frecvenţa
estimată a daunelor per unitate de expunere la risc daunei este o
variabilă discretă şi dispersia statistică a numărului de daune
este condiţionată, în exclusivitate, de tendinţa numărului de
contracte (poliţe) în vigoare. Conform relaţiei (4.30), o dată cu
creşterea numărului de poliţe contractate, coeficientul variaţiei,
adică contribuţia relativă a fluctuaţiilor riscului se micşorează
şi tinde spre zero. Astfel, raportul între numărul de daune şi
numărul de poliţe expuse la risc trebuie să rămână constant de
la an la an şi să fie egal cu valoarea medie (conform legii
numerelor mari). Însă această proprietate contravine situaţiilor
reale, când chiar şi în cazul celor mai mari companii, care
dispun de portofolii de asigurare mari, frecvenţa daunelor

variază de la trimestru la trimestru sau de la an la an.
Această situaţie poate fi explicată dacă presupunem că
probabilitatea daunelor este o variabilă continuă, care este
influenţată de modificările diferiţilor factori, în primul rând, de
factorii climaterici şi geofizici, adică de modificările factorilor
externi. De exemplu, în condiţiile unui număr constant de
poliţe, numărul anual de daune la asigurările de accidente
depinde de numărul de zile cu timp nefavorabil.
Influenţa factorilor externi se explică prin fluctuaţiile
care apar ca rezultat al modificării probabilităţii daunelor de la
o perioadă de asigurare la alta, cu condiţia că numărul de poliţe
înscrise este destul de mare (N → ∞).
Concomitent cu fluctuaţiile frecvenţei daunelor (q) sunt
posibile şi modificări în timp ale gradul mediu de despăgubire
( d ) şi ca rezultat pot apărea variaţii cronologice ale indicelui
de despăgubire (I), calculat ca produs al acestor doi coeficienţi.
Mai sus am examinat influenţa fiecăruia dintre aceşti factori în
parte asupra indicelui de despăgubire, dar în cazul când
dispunem de date statistice al acestui indicator pe o perioadă de
mai mulţi ani, această delimitare îşi pierde sensul, deoarece
pentru calculul tarifelor de primă este utilizată numai valoarea
lui.
Observaţiile anuale sau trimestriale ale indicelui de
despăgubire, calculat ca raport al daunelor totale la unitate de
expunere la risc a sumei asigurate (relaţia 4.6), pot fi
reprezentate sub forma unei serii cronologice de intervale, de
tipul:
 t 1 , t 2 ,..., t k 
I  (4.38)
 I 1 , I 2 ,..., I k 
sau simbolizată {I t }, unde t = 1, k perioade de timp.

Calculul cotei tarifare sau a primei nete unitare,
determinată de factorii externi, poate fi realizat prin următoa-
rele două metode:
pe baza indicelui mediu de despăgubire;
pe baza tendinţei indicelui de despăgubire.
Metoda indicelui mediu de despăgubire. Pentru o serie
de timp de intervale, valoarea medie se află calculând o medie
aritmetică a termenilor serie, deci indicele mediu de
despăgubire are forma:
k
∑ It
t =1
I= , (4.39)
k
unde: I – indicele mediu de despăgubire;
It – indicele de despăgubire corespunzător perioadei de
timp k;
k – numărul de perioade de timp.
Cota tarifară a primei de risc sau tariful de risc este egal
cu indicele mediu de despăgubire, iar marja de risc se
calculează ca produs între coeficientul variaţiei indicelui de
despăgubire, indicele mediu de despăgubire şi coeficientul de
încredere al Legii de repartiţie Student (t) calculat în
dependenţă de k-2 grade de libertate şi nivelul de semnificaţie
α, coeficient utilizat în cazul unei selecţii de volum redus.
Astfel, tariful de risc, marja de risc şi cota tarifară netă (Tn), se
estimează astfel:
Tr = I ; Tm = tα , k −2 ⋅ I ⋅V I ;
Tn = I + tα ,k −2 ⋅ I ⋅ V I . (4.40)
unde: I – indicele mediu de despăgubire;

t α , k − 2 – coeficientului de încredere al Legii de repartiţie
Student (t) calculat în dependenţă de nivelul de
semnificaţie α şi k – 2 grade de libertate;
VI – coeficientul variaţiei a indicelui de despăgubire.
Coeficientul variaţiei şi abaterea medie pătratică a
indicelui de despăgubire (σI) sunt egale cu:
σI
∑ (I t − I ) 2
; σI = t =1
VI = . (4.41)
I k −1
Cele mai frecvent întâlnite valori ale coeficientului tα, k-2

care pot fi utilizate pentru tarifarea riscului în asigurări, sunt
prezentate în tabelul 4.2 sau tabelul repartiţiei Student.
Tabelul 4.2
Unele valori critice ale repartiţiei Student
α=1-g
0,2 0,10 0,05 0,01
k
3 1,638 2,353 3,182 5,841
4 1,533 2,132 2,776 4,604
5 1,476 2,015 2,571 4,032
6 1,440 1,943 2,447 3,707
7 1,415 1,895 2,365 3,499
8 1,397 1,860 2,306 3,355
9 1,383 1,833 2,262 2,821
10 1,372 1,812 2,228 2,764
Metoda tendinţei indicelui de despăgubire. Dacă

dinamica indicelui de despăgubire are o tendinţă ascendentă
sau descendentă, atunci pentru calculul primelor nete unitare de

asigurare putem utiliza metoda bazată pe modificarea tendinţei
indicelui de despăgubire. Calculul tarifelor indicelui mediu de
despăgubire pentru perioada selectată va include erori
sistematice în estimarea de perspectivă a primelor de asigurare.
O prognoză mai corectă a acestui indicator se obţine utilizând
metodele de extrapolare a tendinţei prin metode de trend.
Datele statistice referitoare la observaţiile indicelui de
despăgubire în asigurări generale au, în cele mai dese cazuri, o
tendinţă liniară. Pentru stabilirea noilor tarife, datele statistice ale
seriei empirice trebuie ajustate pentru a putea estima influenţa
anumitor factori asupra evoluţiei lor viitoare. Aceste date pot fi
ajustate şi extrapolate folosind următoarea relaţie:
I l = a 0 + a1 ⋅ t l , (4.42)
unde: Il – valorile ajustate ale indicelui de despăgubire;
a0, a1 – parametrii trendului liniar;
t – variabila timp.
În condiţii de trend, variabila timp reprezintă, de regulă,
o serie de numere consecutive, originea luându-se în centrul
K
seriei şi deci ∑ t l = 0 . Parametrii trendului liniar se determină
l =1
prin metoda celor mai mici pătrate. De unde rezultă următorul
sistem de două ecuaţii normale cu două necunoscute:
 k k
ka
 0 + a 1∑ l t = ∑ Il
 l =1 l =1 , (4.43)
 k k k
a
 0∑
t l + a1 ∑ t l = ∑ I l ⋅ t l
2
 l =1 l =1 l =1
Prin urmare, coeficienţii a0, a1 se calculează prin urmă-

toarele formule:
k
∑ I l ⋅ tl
k
∑I l
l =1
aˆ 0 = l =1
; aˆ1 = k
, (4.44)
k
∑ tl 2
l =1
Indicele de despăgubire ajustat şi extrapolat (Îk) are

forma:
Îk = â0 + â1 ⋅ t1. (4.45)
Pentru determinarea marjei de risc, calculăm eroarea
standard a estimărilor sau abaterea medie pătratică a serie
empirice de date faţă de valorile seriei ajustate ale indicelui de
despăgubire (σI*):
k 2
∑ ( Il − Iˆl )
σ I* = l = 1 . (4.46)
k −1
Prima de risc unitară este egală cu valoarea extrapolată a
indicelui de despăgubire pentru perioada de perspectivă, astfel:
Tr = Iˆl ; T = t ⋅ σ *, (4.47)
m α, k − 2 I
de unde cota tarifară netă este egală cu:
T = T + T = Iˆ + t ⋅σ * . (4.48)
n r m l α, k − 2 I
În cazul când indicele de despăgubire nu are o tendinţă

liniară, poate fi aplicată o altă funcţie matematică pentru
determinarea trendului.
Aceste două metode utilizate la stabilirea preţului asigu-
rării sunt raţional de folosit pentru evenimentele de asigurare
(cazuri de asigurare) de masă pe baza informaţiei statistice
disponibile pe o perioadă de minimum cinci ani, referitoare la

daunele apărute şi sumele asigurate expuse riscului, în cazul
când nu dispunem de baze de date statistice adecvate necesi-
tăţilor (date referitoare la decese, traume, invalidităţi, furturi,
incendii etc.) pentru estimarea factorială a tarifelor.
4.6. Date statistice necesare pentru estimarea

tarifelor de primă
În stabilirea tarifelor de primă, scopul utilizării bazelor de
date este de a estima costul daunelor viitoare utilizând
experienţa trecută a daunelor. Din acest motiv, este necesar ca
daunele anterioare să fie date de încredere, credibile şi
relevante pentru a putea fi folosite ca o bază a estimării
viitoare.
Încrederea în datele avute la dispoziţie se stabileşte având
date suficiente pentru a putea evita fluctuaţia aleatoare a datelor
din trecut.
Datele sunt relevante dacă este posibil să se identifice
toate diferenţele posibile între experienţa anterioară şi cea
viitoare. Diferenţele posibile pot fi determinate de următoarele
surse:
schimbări în frecvenţa daunelor;
schimbări în condiţiile generale ale poliţelor;
schimbări în standardele de subscriere ale poliţelor;
schimbări în ponderea claselor de asigurări practicate
în portofoliul asigurătorului.
În ceea ce priveşte schimbările în ponderea claselor de
asigurări practicate, acestea pot fi eliminate prin analiza
separată a diferitor grupe de risc.
În vederea stabilirii unei structuri corecte a tarifului de
primă, asigurătorul trebuie să stabilească care sunt datele
statistice de care are nevoie. Din acest paragraf, precum şi din

cele precedente rezultă că datele de care are nevoie un asigu-
rător pentru realizarea acestui scop pot fi clasificate, în prin-
cipal, astfel:
date privind poliţa de asigurare;
date privind daunele;
date externe.
Datele privind poliţa de asigurare sunt necesare pentru a
calcula expunerea la risc corespunzătoare fiecărei grupe de risc.
Deci pentru fiecare poliţă sunt necesare date statistice
referitoare la data la care începe şi se termină poliţa, detalii
despre toţi factorii de expunere la risc, detalii despre tarifele de
primă.
Pentru fiecare poliţă de asigurare sunt necesare urmă-
toarele date: data la care a avut loc dauna; data raportării
daunei; datele şi mărimea plăţilor efectuate; estimări ale
daunelor nelichidate şi ale daunelor la care se vor lichida
daunele; detalii despre tipul daunei; detalii despre tipul riscului.
Dacă asigurătorul are date interne insuficiente sau
inadecvate, este nevoie să utilizeze date externe, sub formă de
date centralizate ale pieţei de asigurări sau tarifele celorlalţi
asigurători pentru aceleaşi produse. Alternativ, reasigurătorul
căruia i se cedează o parte din risc poate oferi date sau alte
informaţii utile despre piaţa asigurărilor sau produsele similare.
În ambele cazuri, asigurătorul trebuie să compare:
termenii condiţiilor generale ale poliţelor;
nivelurile riscurilor subscrise;
încărcările incluse pentru cheltuieli şi profit în datele
utilizate,
cu cele ale poliţelor pe care intenţionează să le subscrie.
În general, datele statistice interne sunt mult mai

relevante decât cele externe. Cu toate acestea, datele externe
sunt mult mai folositoare în anumite circumstanţe:
pentru un asigurător care subscrie o clasă nouă de
asigurări;
dacă datele interne sunt insuficiente sau nu pot fi
utilizate;
pentru a confirma rezultatele obţinute folosind datele
interne proprii.
Existenţa datelor nu este suficientă pentru a putea fi
folosite la stabilirea noilor tarife. Aceste date trebuie ajustate
pentru a lua în considerare anumiţi factori care influenţează
evoluţia lor viitoare. Dintre factorii care pot conduce la
ajustarea datelor se pot aminti:
frecvenţa ridicată/scăzută a daunelor;
daune foarte mari;
anumite tendinţe în frecvenţa daunelor;
modificări ale riscului;
modificări ale condiţiilor poliţei sau în acoperirea
oferită (clauza „cu franciza“ sau folosirea reasigură-
rilor).
După identificarea factorilor care pot conduce la ajustarea
datelor urmează etapa cea mai dificilă, şi anume ajustarea
datelor luând în considerare factorii care pot avea o influenţă
asupra evoluţiei viitoare. Abia după ajustare, datele anterioare
pot fi folosite în activitatea de stabilire a unor tarife de primă
care să se aplice perioadelor de timp următoare.
În final, mai putem concluziona faptul că stabilirea unor
tarife de primă pe baza unor date statistice neadecvate sau
incorecte este extrem de periculoasă. Dacă datele avute la
dispoziţie sunt neadecvate sau incorecte, asigurătorul poate
trage concluzii false şi poate calcula tarife de primă incorecte.
Consecinţele aplicării unor tarife de prime incorecte pot fi:
1. Tarife de primă prea mari. Asigurătorul va pierde

clienţi, înregistrând o rată mare de nereînnoire a con-
tractelor şi subscriind foarte puţine contracte noi.
Asigurătorul va înregistra pierderi dacă nu a vândut
suficiente poliţe pentru a-şi recupera cheltuielile fixe.
2. Tarife de primă prea mici. Asigurătorul va înregistra
pierderi importante dacă tarifele de primă nu sunt
profitabile.
3. Structura tarifului de primă este incorectă. Acesta va
duce la o selecţie împotriva asigurătorului, conducând
în final tot la pierderi.
4. Oportunităţi de afaceri pierdute. Având date inadec-
vate, asigurătorul poate pierde oportunităţi de a face
profit datorită unor particularităţi ale pieţei.
Prin urmare, asigurătorul are nevoie de date statistice
suficiente şi de bună calitate pentru a putea desfăşura o activi-
tate de tarifare a riscurilor în care să poată avea încredere.
Folosirea unor tehnici statistice sofisticate de tarifare pe baza
unor date inadecvate este lipsită de sens.
Capitolul 5
Rezervele create în asigurări generale
Sub aspect general, prin rezerve se definesc acele sume

de bani sau bunuri materiale care au fost dobândite, dar care nu
au fost încă consumate sau cheltuite.
Rezervele de asigurare în asigurări

generale, la fel ca la cele de viaţă, sunt
constituite şi menţinute de asigurător pentru a
acoperi obligaţiile faţă de asiguraţii existenţi în
evidenţa sa.
Astfel, rezervele de asigurare în asigurări nonviaţă s-ar

mai putea numi şi rezerve tehnice sau provizioane de asigurări,
deoarece se referă la obligaţii care apar în urma activităţii de
asigurări generale. Ele se referă la obligaţii care apar în urma
activităţii de asigurări generale şi se calculează pe baza
metodelor statistice.
5.1. Tipuri de rezerve în asigurări generale

Faţă de momentul încheierii documentelor contabile
obligaţiile de mai sus se împart în două categorii principale:
obligaţii viitoare: se referă la obligaţiile legate de
asigurările aferente unor perioade ulterioare, fiind
condiţionate de poliţele pentru care sau primit deja
primele de asigurare;
obligaţii trecute: se referă la obligaţiile apărute în
urma unor evenimente care au avut loc înainte de data
încheierii documentelor contabile.
În legătură cu aceste categorii, rezervele tehnice se

clasifică conform următoarei figuri:
Rezerva pentru prime

neîncasate (RPN) sau
Rezerva pentru rezerva de prime
riscuri neexpirate
(RRN) Rezerva adiţională pentru
riscuri neexpirate
(RARN)
Rezerva daunelor
raportate, dar nelichidate
(RDRN)
Rezerva pentru
REZERVE daune nelichidate Rezerva daunelor apărute,
TEHNICE (RDN) sau rezerva dar neraportate
de daune (RDANr)
Rezerva pentru daune

redeschise
(RDRd)
Rezerva pentru
catastrofe
Alte tipuri de (RC)
rezerve tehnice
Rezerva pentru
egalizarea daunelor
(RED)
Figura 5.1. Clasificarea rezervelor tehnice
Rezerva primei neîncasate (RPN) se explică prin faptul

că expunerea la risc, în cazul poliţelor de asigurări nonviaţă,
depăşeşte, de obicei, un an financiar. Un procent al primelor
subscrise într-un an financiar este destinat obligaţiilor aferente
expunerii la risc după sfârşitul anului financiar. Această
expunere sau acoperire a fost deja contractată şi s-a plătit
pentru ea la subscrierea contractului de asigurare. Deci rezerva

de prime se calculează prin însumarea cotelor-părţi din primele
de bază subscrise (nete de cheltuieli de gestiune şi de primele
cedate în reasigurare), aferente perioadelor neexpirate ale
poliţelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul
primelor nete subscrise şi această rezervă să reflecte primele
nete alocate părţii din riscurile expirate la data calculării
(sfârşitul anului financiar) sau primele încasate din primele
subscrise în acel an financiar.
Rezerva adiţională pentru riscuri neexpirate (RARN) –
rezerva calculată pe baza estimării daunelor ce vor apărea după
închiderea exerciţiului financiar, aferente poliţelor de asigurare
contractate înainte de acea dată, în măsura în care valoarea
estimată a acestora depăşeşte rezerva primei neîncasate.
Până acum au fost prezentate rezervele constituite şi
menţinute de asigurător în raport cu poliţele existente, care au o
expunere neexpirată a riscului la data calculării. În cele ce
urmează sunt analizate obligaţiile asigurătorului în urma unor
evenimente care au avut deja loc (la data calculării) şi care au
produs deja daune.
Există două categorii importante de întârziere între
apariţia şi lichidarea daunelor (închiderea daunelor):
întârzieri legate de lichidarea daunelor – durata între
momentul raportării către asigurător şi momentul
plăţii despăgubirii. Această situaţie se datorează în
principal procedurilor administrative interne, stabilirii
dacă asigurătorul este răspunzător pentru plata
daunelor, stabilirii mărimii despăgubirii;
întârzieri legate de raportarea daunelor – durata între
apariţia evenimentului şi momentul în care eveni-
mentul este raportat (avizat) asigurătorului. Această
durată de timp apare din cauză că unii asiguraţi

avizează evenimentul asigurătorului cu întârziere.
Conform acestor delimitări ale întârzierilor legate de
daune, se creează rezerva pentru daune nelichidate (RDN) sau
rezerva de daune, care poate fi constituită şi menţinută sub
această denumire ca o valoare totală. Alternativ, poate fi
împărţită în trei componente separate (vezi figura 5.1):
Rezerva pentru daune raportate, dar nelichidate
(RDRN) este valoarea estimată care se constituie ca
rezervă pentru a lichida daunele despre care asigu-
rătorul este avizat la sfârşitul perioadei financiare;
Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate
(RDAN). Această rezervă este necesară pentru a
acoperi plăţile de despăgubire a evenimentelor care s-
au produs, dar nu au fost încă raportate asigurătorului;
Rezerva pentru daune redeschise (RDRd) este o
rezervă adiţională, care trebuie evidenţiată explicit
pentru daunele pe care asigurătorul le consideră lichi-
date, dar care ar putea solicita în viitor unele plăţi
suplimentare. Această rezervă se foloseşte numai dacă
între asigurători există diferenţe semnificative în ceea
ce priveşte condiţiile în care o daună poate fi
considerată o daună lichidată (închisă).
În afară de rezervele pentru riscurile neexpirate şi pentru
daune nelichidate, există şi alte rezerve tehnice, care pot fi
clasificate cu uşurinţă în două categorii:
Rezerva catastrofelor (RC) este rezerva tehnică
constituită în perioada dintre catastrofe pentru a
acoperi riscul de catastrofă. Adică, este o rezervă
adiţională pentru a acoperi daunele care apar în urma
unei catastrofe. În asigurări nonviaţă, prin catastrofă se
înţelege un eveniment singular care produce daune
foarte mari într-o perioadă scurtă de timp. Această
rezervă se creează prin aplicarea pentru perioada

financiară a unui oarecare procent minim sau maxim
asupra volumului de prime brute subscrise, aferente
poliţelor care acoperă riscuri catastrofale, până când
fondul de rezervă atinge cel puţin nivelul reţinerii
proprii (răspunderea proprie fără cedări în reasigurare)
sau a unui procent din acumularea răspunderilor
asumate prin poliţele ce acoperă acest tip de risc;
Rezerva pentru egalizarea daunelor (RED) este
folosită pentru a „netezi“ profiturile de la un an la
altul. Se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile,
pentru constituirea rezervelor de acoperire a daunelor
în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile.
Adică, într-un an bun, când profiturile sunt mari, se
transferă o anumită sumă de bani către rezerva de
egalizare, reducând în acest fel profitul din acel an.
Într-un an prost are loc transferul invers.
5.2. Estimarea rezervei pentru riscuri

neexpirate
Determinarea rezervelor pentru riscuri neexpirate se
referă la estimarea obligaţiilor asigurătorului în raport cu
poliţele existente care au o expunere neexpirată (poliţe în
vigoare) la data încheierii documentelor contabile.
Estimarea rezervei pentru prime neîncasate (RPN) se ba-
zează pe o abordare retrospectivă. Metoda principală pentru a
constitui RPN a poliţelor în vigoare la data calculării este de a
păstra o parte a primelor subscrise în raport cu expunerea
neexpirată a poliţelor. Pentru aceasta, trebuie a stabili cu
exactitate ce „acoperă“ prima de asigurare şi când se poate
considera că prima este încasată. Astfel, prima de asigurare
„acoperă“ plata daunelor şi cheltuielilor legate de stabilirea

daunelor, care apar pe măsura incidenţei riscului; profitul
asigurătorului, care în mod normal este încasat pe măsura
incidenţei riscului; cheltuieli iniţiale (comisionul pentru agenţi
şi brokeri, salarii etc.), care apar la începutul asigurării.
Dacă o poliţă este expusă riscului în proporţie de x% din
risc la sfârşitul perioadei financiare şi (100-x)% după această
perioadă financiară, atunci (100-x)% din prima de bază subscrisă
este neîncasată şi constituie RPN (vezi figura 5.2).
PS încasată PS neîncasată
x% din risc (100-x) din risc
RPN
Prima de bază subscrisă (PS)
perioada financiară
Figura 5.2. Estimarea rezervei primei neîncasate pentru o poliţă
de asigurare
De unde RPN pentru această poliţă la sfârşitul perioadei

financiare este:
(100 − x)%
RPN = PS ⋅ (5.1)
100
Prin urmare, RPN reprezintă acea parte din primele care
au fost subscrise de asigurător, dar nu au fost încă încasate,
adică expuse riscului.
Baza de calcul al RPN o reprezintă primele subscrise
după deducerea primelor cedate în reasigurare şi a suplimen-
tului la prima netă. De acea primele subscrise utilizate la
estimarea acestei rezerve se mai numesc şi prime de bază

subscrise.
Calculul RPN poate fi efectuat direct pentru o cohortă de
poliţe, adică pentru un portofoliu de asigurare sau individual
pentru fiecare poliţă. Aplicarea acestor metode trebuie să se
facă în funcţie de profilul portofoliului, modul cum sunt
subscrise poliţele pe parcursul perioadei şi modul de grupare a
datelor de bază (semestrial, trimestrial, lunar, zilnic).
Metodele de calcul al RPN expuse în continuare
presupun că:
poliţele sunt anuale;
primele se subscriu total la începutul perioadei de
asigurare;
riscul este uniform distribuit pe durata poliţei.
1. Metoda 1/2 este cea mai simplă metodă de estimare a
RPN şi cu un rezultat cel mai puţin precis. Această metodă
presupune că dacă poliţele se subscriu uniform pe parcursul
anului, atunci, în medie, poliţele se subscriu la mijlocul anului.
Adică 50 la sută din primele subscrise în acel an sunt încasate,
iar restul de 50 la sută constituie la sfârşitul anului rezerva
primei necâştigate (vezi figura 5.3).
2. Metoda 1/4 ia în considerare că poliţele se subscriu, în
medie, la mijlocul semestrului. Dacă poliţele sunt subscrise
uniform pe parcursul semestrului, atunci pentru poliţele
subscrise în primul semestru, primele sunt încasate, în medie,
la 1 aprilie, iar pentru cele subscrise în a doua jumătate a anului
– la 1 noiembrie (vezi figura 5.3). Atunci, RPN la sfârşitul
anului financiar este egală cu ¼ din primele subscrise în primul
semestru şi ¾ din primele subscrise în al doilea semestru.
Formula de calcul este următoarea:
RPN =
(2m − 1) ⋅ PS , m =1,2; (5.2)
4
unde: RPN – rezerva primei neîncasate;

PS – primele de bază subscrise în cursul semestrului m;
m – semestrul în care a fost subscrisă prima de asigurare.
Tipuri de Duratapoliţelor
Durata politelor de
de asigurare
asigurare
metode 01.01 15.02 01.04 15.05 01.07 15.08 01.10 15.11 31.12 15.02 01.04 15.05 01.07 15.08 01.10 15.11
Metoda 1/2
Metoda 1/4
Metoda 1/8
anul financiar --prime

prime incasate
încasate
--RPN
RPNla la
sfârşitul anului
sfarsitul anului
Figura 5.3. Metode de calcul al rezervei primei neîncasate
3. Metoda 1/8 ia în considerare trimestrul în care a fost

subscrisă poliţa. Dacă poliţele se subscriu uniform pe parcursul
trimestrului, atunci, în medie, poliţele se subscriu la mijlocul
trimestrului. Atunci, RPN la sfârşitul anului financiar, pentru
poliţele anuale subscrise în trimestrul m al anului financiar,
este:
RPN =
(2m − 1) ⋅ PS , m =1,2,3,4; (5.3)
8

PS – primele de bază subscrise în cursul trimestrului m;
m – trimestrul în care a fost subscrisă prima de asigurare.
4. Metoda 1/24 este o metodă similară cu cele prece-

dente, cu un rezultat mai precis, ia în considerare luna în care a
fost subscrisă poliţa şi nu semestrul sau trimestrul subscrierii.
Dacă poliţele se subscriu uniform pe parcursul lunii, atunci, în
medie, poliţele se subscriu la mijlocul lunii (vezi figura 5.4).
Atunci RPN la sfârşitul anului financiar, pentru poliţele anuale
subscrise în luna m a anului este:
RPN =
(2m − 1) ⋅ PS ; m =1,2,...,12;
(5.4)
24
PS – primele de bază subscrise în cursul lunii m;
m – luna în care a fost subscrisă prima de asigurare.
Lunile
Lunile lade subscriere aapolitei
subscriere poliţei Lunile
Lunile dede expirarreaapoliţelor
expirare politelor dupa
dupăanul
anulfinanciar
financiar
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
--prime
primeîncasate
incasate
anul financiar --RPN
RPNlalasfârşitul
sfarsitul anului
anului financiar
financiar
Figura 5.4. Metoda 1/24 de calcul al RPN

5. Metoda 1/12 ia în considerare luna în care a fost

subscrisă poliţa. Dacă poliţele se subscriu uniform pe parcursul
lunii, atunci se presupune că poliţele se subscriu la începutul
sau la sfârşitul lunii. Atunci, RPN la sfârşitul anului financiar,
pentru poliţele anuale subscrise la începutul lunii m a anului,
este:
RPN =
(m − 1) ⋅ PS ; m =1,2,...,12; (5.5)
12
unde: PS – primele de bază subscrise la începutul lunii m;
m – luna în care a fost subscrisă prima de asigurare.
De exemplu, pentru primele subscrise în luna ianuarie,
rezerva la 31 decembrie va fi egală cu zero. Dacă poliţele se
subscriu la sfârşitul lunii, atunci RPN la sfârşitul perioadei,
pentru primele subscrise în ianuarie va fi egală cu 1/12 din
aceste prime.
Primă incasată
Prime încasată Primă
Prime neîncasată
neincasată
Lunile
Lunile la de subscriere aa poliţei
subscriere poliţei Lunile
Lunile de de expirarre
expirare a poliţelordupă
a poliţelor dupa anul
anulfinanciar
financiar
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
--prime
primeîncasate
încasate
anul financiar --RPN
RPNlalasfârşitul
sfârşitul anului
anului financiar
financiar
Figura 5.5. Metoda 1/12 de calcul al RPN

Metodele descrise de estimare a RPN pe baza unui întreg

portofoliu de asigurare nu sunt prea exacte, deoarece: în medie,
nu toate poliţele sunt subscrise la mijlocul anului, semestrului,
trimestrului, lunii. În cazul când poliţele nu sunt anuale, pot fi
folosite şi alte metode similare celor precedente. De exemplu,
pentru poliţele cu o durată de 3 luni şi 6 luni, poate fi utilizate
metoda 1/6 şi, respectiv, metoda 1/12, cu condiţia că poliţele se
subscriu uniform pe parcursul lunii, în medie la mijlocul lunii.
6. Metoda „pro rata temporis“ (proporţional timpului),
care ia în considerare calculul individual, poliţă cu poliţă a
RPN, în dependenţă de durata de valabilitate a fiecărei poliţe
de asigurare. În conformitate cu această metodă, RPN la
sfârşitul perioadei financiare se calculează înmulţind prima
subscrisă cu ponderea numărului de zile rămase până la
sfârşitul duratei poliţei, după sfârşitul anului financiar, în
numărul total de zile de valabilitate a poliţei:
T −t
RPN = PS ⋅ , (5.6)
T
unde: T – durata de asigurare a poliţei, în zile;
t – numărul de zile de la începutul duratei de asigurare
până la momentul calculării RPN (sfârşitul perioadei
financiare).
De exemplu, pentru poliţele anuale RPN este:
365 − t PS
RPN = PS ⋅ = ⋅ (365 − t ) . (5.7)
365 365
Prin urmare, RPN calculată prin metoda „pro rata
temporis“ presupune următoarele: se calculează prima de bază
subscrisă ce revine la o zi de asigurare şi se înmulţeşte cu
numărul de zile aferente perioadei neexpirate a riscului
(a poliţei de asigurare). Prin urmare, pentru poliţele anuale,

calculul RPN are următoarea interpretare:
Tabelul 5.1
Prime subscrise în anumite
Prima încasată Prima neîncasată
perioade
(câştigată) (necâştigată)
ale anului
1 ianuarie 365/365 0/365
3 ianuarie 363/365 2/365
--- --- ---
--- --- ---
1 iulie 182/365 183/365
--- ---
--- ---
20 decembrie 12/365 353/365
31 decembrie 1/365 364/365
Cu excepţia cazului în care portofoliul de asigurare este

mic, această metodă necesită utilizarea tehnicii de calcul
datorită volumului mare de informaţii şi calculului aferent fie-
cărei poliţe în parte.
Toate poliţele subscrise, folosite la calculul RPN prin
metodele expuse mai sus, formează un număr de grupe de date de
bază. Numărul de grupe în cazul poliţelor anuale pentru metoda
1/2 este egal cu 1, metoda 1/4 - 2, metoda 1/8 – 4, metoda 1/12 –
12, metoda 1/24 – 12 şi metoda „pro rata temporis“ – 365
grupe de date (figura 5.6).
Cu cât numărul de grupe de poliţe este mai mare, cu atât
calculul RPN este mai precis.
Astfel, metoda „pro rata temporis“ este metoda cea mai
exactă care poate fi utilizată la estimarea RPN.
Pentru calculul RPN corespunzător poliţelor la care
riscurile nu sunt distribuite uniform pe durat poliţelor nu există
o singură formulă sau metodă corectă. Calculul depinde de
caracteristicile riscului implicat, şi anume de evoluţia
incidenţei riscului şi mărimea riscului. După analiza acestor
elemente se poate stabili o formulă care să poată fi folosită

pentru calculul RPN.
Metoda Metoda Metoda Metoda Metoda Pro rata

1/2 1/4 1/8 1/12 1/24 temporis
Nr. de grupe 1 2 4 12 12 365
Figura 5.6. Numărul de grupe de poliţe pentru fiecare metodă de calcul al

RPN
De exemplu, pentru un portofoliu dat, riscul este

crescător şi este distribuit proporţional ariei triunghiului din
figura următoare.
1,2
1 B
0,8
A
Risc
0,6
0,4
0,2 O
0 D C
0 1 /0 7 /9 9 3 1 /1 2 /9 9 3 0 /0 6 / 0 0
T im p
Figura 5.7. Distribuţia riscului de asigurare
Aria triunghiului OBC = 1/2 ⋅ OC ⋅ CB = 1/2 unităţi de

risc pe an (OC = 1 an). Riscul neexpirat este proporţional cu aria
trapezului ABCD, care este egală cu 1/2 ⋅ (BC+AD) ⋅ DC. Dacă
notăm aria trapezului ABCD = x, atunci rezerva primei

neîncasate (RPN) la 31/12/99 este egală cu produsul dintre
primele subscrise şi proporţia riscului neexpirat:
aria trapezului ABCD x
RPN 31 / 12 / 99 = PS ⋅ = PS ⋅
aria triunghuilui OBC 1/ 2
Metodele expuse se aplică poliţelor la care prima se
plăteşte anual la începutul sau la reînnoirea poliţei. Dacă
primele se plătesc în mod diferit (la perioade scadente) şi
răspunderea pentru riscul asigurat este proporţională primelor
subscrise efectiv, metodele de bază necesită o simplă modifi-
care pentru a lua în considerare lungimea duratei poliţelor co-
respunzătoare primelor. RPN pentru primele scadente subscrise
(plata primelor se efectuează în rate) se estimează ca diferenţă
între primele subscrise efectiv şi primele încasate în anul
financiar respectiv:
t
RPN = PS 0 − PS ⋅ , (5.8)
T
unde: PS0 - prime de bază efectiv plătite de asiguraţi la data
calculării rezervei;
PS – prime totale de bază subscrise.
Între primele subscrise, despăgubirile de asigurare şi
RPN există o anumită dependenţă. Dacă primele sunt repar-
tizate uniform pe durata poliţei, atunci despăgubirile cresc pe
măsura incidenţei riscului, însă RPN scade proporţional
reducerii expunerii la risc a poliţei (vezi figura 5.8)
Prima subscrisă (PS)
Despăgubiri
RPN
0.25 0.5 0.75 Timpul,

ani
Figura 5.8. Dependenţa între primele subscrise, despăgubiri şi RPN pentru

o poliţă de asigurare
Rezerva pentru riscuri neexpirate (RRN) este rezerva

constituită prospectiv, pentru a acoperi posibilele evenimente
viitoare de daună, aferente perioadelor neexpirate ale poliţelor
în vigoare la data efectuării calculului (sfârşitul perioadei
financiare).
După stabilirea RRN, aceasta se compară cu RPN care
reprezintă suma de bani păstrată dacă se utilizează o abordare
retrospectivă. Comparaţia conduce la analiza a trei posibilităţi.
1. Dacă RPN > RRN, atunci se afirmă că primele sunt
suficient de mari pentru a acoperi daunele. Acesta este cazul
care ar trebui să se întâmple. Este de aşteptat ca în următoarele
luni să apară un profit din riscurile neexpirate. Asigurătorul
constituie şi menţine o rezervă tehnică egală cu RPN, adică nu
are nevoie să păstreze rezerve în plus faţă de RPN pentru
poliţele neexpirate.
2. RPN = RRN. Caz puţin probabil a se întâmpla. Asigu-
rătorul la fel menţine o rezervă tehnică egală cu RPN.
3. RPN < RRN. Oricât de precis ar fi calculată RPN,

aceasta se poate dovedi insuficientă pentru a acoperi riscurile
neexpirate. În acest caz se constituie şi se menţine rezerva
adiţională pentru riscurile neexpirate (RARN).
RARN este rezerva constituită adiţional la RPN,

pentru cazul în care această din urmă rezervă este
insuficientă pentru acoperirea riscului aferent perioade-
lor neexpirate.
Conform definiţiei şi condiţiilor de mai sus, RARN este:

RARN = RRN − RPN = (RD ⋅ PN) − RPN, (5.9)
unde: RD – rata daunei, aferentă anului în care au fost sub-
scrise poliţele.
Această rezervă se poate menţine în cazul când se

îndeplineşte condiţia:
RARN = max (RRN – RPN; 0), (5.10)
Prin urmare, se observă că RARN este egală cu zero dacă
RPN > RRN.
Există diferite motive pentru care primele sunt insufi-
cient, dintre care se pot aminti:
frecvenţa daunelor mai mare decât cea estimată;
inflaţia daunelor mai mare decât cea estimată.
Constituirea şi menţinerea RARN amână apariţia profi-
tului şi anticipează o pierdere când înregistrările s-au făcut pe
baza unor prime insuficiente.
5.3. Metode statistice de estimare a rezervei

pentru daune nelichidate
În orice moment un asigurător are unele obligaţii nelichi-
date în raport cu daune care s-au produs şi care nu au fost încă
lichidate. Estimarea rezervelor pentru daune nelichidate este
din acest motiv o activitate foarte importantă pentru fiecare
asigurător. Este o activitate actuarială deoarece implică o
evaluare actuală a unor fenomene incerte viitoare.
Pot fi folosite două metode distincte pentru aceste
estimări:
estimarea individuală a obligaţiilor, pentru fiecare
daună nelichidată;
metode statistice, pentru a estima valoarea totală a
plăţilor care se vor efectua pentru întreg portofoliul de
daune nelichidate.
Estimarea individuală se bazează pe calculul individual,
caz după caz, al tuturor dosarelor de daune nelichitate. Fiecare
dosar este analizat pe rând de către o persoană din
departamentul de daune. O persoană având experienţa necesară
va lua în considerare toate elementele necesare şi va atribui o
valoare daunei. La această valoare se vor adăuga sumele
necesare pentru plata cheltuielilor directe, aferente daunei
respective. În final, mai este necesară o ajustare pentru a lua în
calcul inflaţia viitoare a daunelor, în funcţie de momentul
probabil când se va face lichidarea daunelor.
Metoda estimării individuale are unele dezavantaje:

nu permite estimarea rezervei pentru daune apărute,
dar neraportate (neavizate) (RDAN) sau pentru daune
care vor fi redeschise;
estimarea se bazează pe îndemânarea şi judecata unor

persoane. Persoane diferite pot produce rezultate
diferite;
este o metodă care se verifică foarte greu;
în unele clase de asigurări pot exista mii de daune,
ceea ce necesită multe persoane-oră pentru estimarea
individuală a fiecărei daune.
Metoda estimării individuale are însă unele avantaje:
este singura abordare care permite considerarea tuturor
informaţiilor despre daunele nelichidate;
există mulţi factori calitativi care influenţează mă-
rimea acestei daune. O persoană cu experienţă va fi
capabilă să utilizeze toţi aceşti factori în estimarea
mărimii unei daune;
metoda poate fi aplicată chiar şi în situaţia în care
metodele statistice nu se pot folosi.
În cazul utilizării metodelor statistice, sunt necesare
informaţii mult mai detaliate pentru a împărţi datele în grupe
omogene. Fundamental în utilizarea metodelor statistice este
experienţa unor informaţii suficiente care să permită împărţirea
daunelor în orice subgrupe posibile.
Există diferite metode statistice care pot fi folosite pentru
estimarea rezervelor pentru daune nelichidate, fiecare
producând rezultate diferite în cele mai multe cazuri. Metodele
statistice presupun că în trecut a existat o evoluţie stabilă a
procedurii de lichidare a daunelor şi că această stabilitate va
continua şi în viitor.
Majoritatea metodelor statistice pot fi divizate în
următoarele grupe principale:
metoda chain-ladder (în traducere din engleză – scară-
lanţ);
metoda costului mediu per daună;

metoda ratei daunei;
combinaţii sau variaţii ale acestor metode.
Variaţiile sunt, în principal, legate de:
ajustări în funcţie de inflaţia anterioară;
alegerea daunelor apărute sau a daunelor plătite;
alegerea cohortei de daune;
alegerea unor factori de dezvoltare diferiţi;
alegerea expunerii sau a ratei daunei folosite.
Înainte de a prezenta principalele metode statistice, sunt
necesare câteva definiţii:
O cohortă de daune este un grup de daune care au
o perioadă comună de origine.
Perioada de origine este de obicei un an calendaristic,
dar poate fi mai scurtă, de exemplu o lună sau un trimestru.
În general, există trei modalităţi de grupare a daunelor:
1. După anul în care s-a produs evenimentul (dauna) care
a condus la apariţia daunei. Utilizând această metodă, sunt
grupate toate daunele aferente unor evenimente care au apărut
într-un interval de un an (sau în perioada corespunzătoare, dacă
aceasta este diferită de un an), indiferent dacă acestea au fost
raportate sau plătite în momentul analizei şi indiferent de anul
de începere a asigurării. Avantajul acestei grupări este acela că
daunele sunt aferente aceleiaşi perioade de expunere la risc,
chiar dacă sunt aferente unor poliţe subscrise în condiţii
diferite. Daunele apărute, dar neraportate, sumele de primit din
reasigurări şi daunele redeschise se includ în cohorta de daune
aferente anului în care acestea au apărut. Estimarea şi
proiectarea dezvoltării viitoare a daunelor în această formă vor
permite includerea automată a daunelor apărute, dar
neraportate, sumele de primit din reasigurări şi daunele

redeschise aparţinând cohortei respective.
2. După anul de începere a asigurării sau anul de
subscriere: se grupează toate daunele aferente poliţelor care
încep într-o perioadă dată de 12 luni, indiferent de data
apariţiei daunei în anul curent sau următor. Folosind această
definiţie, se poare întâmpla ca daune care apar în doi ani
consecutivi să aparţină aceluiaşi an de subscriere. Dezavantajul
grupării este legat de durata mare de apariţie a daunelor
aferente unui an de subscriere, precum şi de durata legată de
raportarea acestora. Daunele apărute, dar neraportate, sumele
de primit din reasigurări se includ automat, cu condiţia ca
acestea să fie alocate daunei asigurate.
3. După anul de raportare: se grupează toate daunele care
sunt raportate asigurătorului într-o perioadă dată de 12 luni,
indiferent de anul în care a avut loc evenimentul care
le-a produs. Un avantaj aparent al metodei este acela că nu se vor
mai adăuga cohortei nici un fel de daune după sfârşitul anului de
raportare care acoperă acea cohortă Un dezavantaj major al
acestei grupări este acela că proiecţiile nu vor include daunele
apărute, dar neraportate şi daunele redeschise. Estimarea daunelor
nelichidate folosind această grupare permite estimarea daunelor
nelichidate raportate. Această cohortă de daune este specifică
metodelor de estimare a rezervelor de daună pentru asigurătorii
din R. Moldova, conform reglementărilor licite în vigoare.
Scopul metodei statistice, spre deosebire de cel al
metodei de estimare individuală, este de a evalua daunele neli-
chidate pentru diferite clase de asigurări fără analiza fiecărui
dosar de daună nelichidată în mod individual.
Majoritatea metodelor statistice solicită prezentarea
datelor sub formă de tabel, de tipul:
un tabel de dezvoltare;
un triunghi run-off.
Modelul detaliat de prezentare a datelor depinde de definiţia

coloanelor şi a rândurilor în tabel. Rândurile se referă, de obicei,
la anul (sau luna, trimestrul etc.) de origine, dar definiţia precisă
depinde de definiţia folosită pentru cohorta daunelor. Coloanele se
referă la dezvoltarea daunelor sau la raportarea lor şi pot fi sub
formă de daune cumulate sau necumulate.
Să presupunem că datele sunt prezentate sub forma unui
tabel de dezvoltare:
Tabelul 5.2
Tabelul de dezvoltare al daunelor grupate
după anul de origine
Anul de Întârzierea în lichidare în ani (anul de dezvoltare)
origine 0 1 2 3
1995 D95,0 D95,1 D95,2 D95,3
1996 D96,0 D96,1 D96,2 D96,3
1997 D97,0 D97,1 D97,2 D97,3
1998 D98,0 D98,1 D98,2 D98,3 ?
1999 D99,0 D99,1 D99,2 ? D99,3 ?
2000 D00,0 D00,1 ? D00,2 ? D00,3 ?
În tabelul de mai sus, s-a presupus că toate daunele sunt

lichidate în maximum trei ani de la apariţia evenimentului care
le-a produs.
Pentru celulele cu semnul „ “ valoarea este cunoscută.
Pentru fiecare celulă cu „?“ valoarea este necunoscută, şi
reprezintă sumele ce vor fi plătite în viitor (presupunând că
tabelul este făcut la 31.12.2000).
Următoarele afirmaţii ar trebui să fie evidente:
1. D97,2 reprezintă daunele plătite în 1999 datorită unor
evenimente produse în 1997;
2. D97,0 + D97,1 + D97,2 + D97,3 reprezintă totalitatea

daunelor plătite datorită unor evenimentele produse în
1997;
3. D00,0 + D99,1 + D98,2 + D97,3 reprezintă daunele plătite în
2000;
4. D00,3 reprezintă daunele ce vor fi plătite în 2003 pentru
evenimentele produse în anul 2000;
5. Totalul celulelor cu „?“ reprezintă suma totală care va
fi plătită în viitor datorită evenimentelor care s-au
produs până la 31.12.2000. De fapt, acest total este
totalul daunelor nelichidate la 31.12.2000.
6. Dacă daunele sunt prezentate sub formă cumulată,
atunci D98,2 reprezintă daunele plătite înainte de 2000
şi în anul 2000 datorită evenimentelor produse în
1998.
Prezentarea datelor sub formă de triunghi run-off
presupune folosirea datelor care au o influenţă anului curent
(anul 2000) (vezi tabelul 5.3).
Tabelul 5.3
Triunghiul run-off
(daunele plătite în dependenţă de anul de origine)
Anul de Întârzierea în lichidare în ani (anul de dezvoltare)
Origine 0 1 2 3
1997 D97,0 D97,1 D97,2 D97,3
1998 D98,0 D98,1 D98,2 D98,3 ?
1999 D99,0 D99,1 D99,2 ? D99,3 ?
2000 D00,0 D00,1 ? D00,2 ? D00,3 ?
Datele corespunzătoare anilor de origine 1995, 1996 sunt

ignorate (aceste daune sunt considerate lichidate). Valoarea
D97,3 este pentru a estima valorile pentru D98,3, D99,3, D00,3.
Metodele statistice, bazate pe triunghiul run-off, folosesc
în calcul un principiu de bază, prezentat în următoarea figură.
DAUNE
LICHIDATE
(plătite)
DAUNE
NELICHIDATE
Figura 5.9. Estimarea daunelor pe baza triunghiului run-off
Pe baza informaţiei cunoscute privind daunele lichidate

(aria haşurată), se prognozează daunele nelichidate corespunză-
toare părţii nehaşurate a pătratului (vezi figura 5.9). Daunele
nelichidate se estimează prin metodele statistice expuse în
continuare.
5.3.1. Metoda Chain-Ladder
Această metodă se bazează pe calculul factorilor de

dezvoltare şi aplicarea acestora daunelor cumulate, care au fost
folosite la calcularea lor. Mai precis, metoda chain-ladder de
bază se aplică dezvoltării daunelor plătite, dar neajustate la
inflaţie, folosind cohorta daunelor, bazată pe anul de origine a
evenimentelor.
Factorii de dezvoltare sunt rapoarte ale valorii daunelor

în anii succesivi de dezvoltare (sau alte perioade succesive de
dezvoltare: luna, trimestrul, semestrul).
Pentru a înţelege mai bine metoda chain-ladder de bază
utilizăm triunghiul run-off.
În continuare vom prezenta etapele necesare pentru
estimarea rezervei daunelor nelichidate (RDN) la 31.12.2000.
Etapa 1. Din tabelul 5.3 se calculează daunele cumulate
pentru fiecare an de origine a evenimentelor, aşa cum apar la
sfârşitul fiecărui an de dezvoltare.
Tabelul 5.4
Triunghiul run-off (daune cumulate)
Anul Întârzierea în lichidare în ani (anul de dezvoltare)
de
origine 0 1 2 3
D97,0 + D97,0 + D97,1 + D97,0 + D97,1 + D97,2 +
1997 D97,0
D97,1=D97,0-1 D97,2=D97,0-2 D97,3=D97,0-3
D98,0 + D98,0 + D98,1 +
1998 D98,0
D98,1=D98,0-1 D98,2=D98,0-2
D99,0 +
1999 D99,0
D99,1=D99,0-1
2000 D00,0
Etapa 2. Se calculează factorii de dezvoltare, care se

calculează ca indici de modificare sub formă de coeficienţi:
D97,0−1 + D98,0−1 + D99,0−1 D97,0 − 2 + D98,0 − 2

i1 / 0 = ; i2 / 1 = ;
D97,0 + D98,0 + D99,0 D97,0 −1 + D98,0 −1
D97,0 − 3
i3 / 2 = .
D97,0 − 2
Etapa 3. Folosind factorii de dezvoltare, se estimează

daunele nelichidate cumulate pentru fiecare an de origine:
anul 2000:
D00,0−1 = D00,0 ⋅ i1 / 0 ;
D00, 0−2 = D00,0 ⋅ i1 / 0 ⋅ i2 / 1 ;
D00, 0−3 = D00,0 ⋅ i1 / 0 ⋅ i2 / 1 ⋅ i3 / 2 .
anul 1999:
D99,0−2 = D99,0−1 ⋅ i2 / 1 ;
D99, 0−3 = D99,0−1 ⋅ i2 / 1 ⋅ i3 / 1 .
anul 1998:
D98,0−3 = D98,0− 2 ⋅ i3 / 2 .
Etapa 4. Se completează triunghiul run-off (daune
cumulate) (vezi tabelul 5.4) cu valorile obţinute la etapa pre-
cedentă. Prin urmare, se obţine următorul tabel de daune
cumulate:
Tabelul 5.5
Daune plătite şi estimate în dependenţă de anul
de origine sau triunghiul run-off (daune cumulate)
Anul Întârzierea în lichidare în ani (anul de dezvoltare)
de
origine 0 1 2 3
1997 D97,0 D97,0-1 D97,0-2 D97,0-3
1998 D98,0 D98,0-1 D98,0-2 D98,0-3
1999 D99,0 D99,0-1 D99,0-2 D99,0-3
2000 D00,0 D00,0-1 D00,0-2 D00,0-3
Etapa 5. Rezerva pentru daune nelichidate, care trebuie

constituită şi menţinută la 31.12.2000 se calculează astfel:
RDN = suma diferenţelor între daunele cumulate la

sfârşitul ultimului an de dezvoltare şi ultima celulă
cunoscută în triunghiul de dezvoltare pentru acel an de
origine.
Suma se efectuează pentru toate valorile corespunzătoare

anilor de origine pentru care s-a făcut o estimare.
Astfel, RDN la 31.12.2000 este:
RDN = (D00,0−3 − D00,0 ) + (D99,0 −3 − D99,0−1 ) + (D98,0−3 − D98,0− 2 )
Diferenţa între daunele cumulate la sfârşitul ultimului an
de dezvoltare şi ultima celulă cunoscută în triunghiul de dez-
voltare pentru acel an de origine reprezintă daunele nelichidate
cumulate pentru acel an de origine.
Ipoteza principală ce stă la baza metodei chain-ladder de
bază presupune că evoluţia dezvoltării daunelor este stabilă.
Această metodă nu face nici o ipoteză explicită asupra
inflaţiei daunelor. Deosebirea esenţială între metoda Chain-
Ladder modificată pentru inflaţie şi metoda anterioară se referă
la următoarele aspecte:
un indice de inflaţie se aplică daunelor anterioare
pentru a le face comparabile, în termeni monetari, cu
daunele din ultimul an;
daunelor estimate li se aplică un indice prognozat
pentru inflaţia viitoare.
Metoda Chain-Ladder modificată pentru inflaţie este
similară cu metoda de bază, cu excepţia faptului că sunt
necesare mai multe calcule:
datele iniţiale referitor la daune, prezentate sub formă
de tabel run-off după anul de origine/anul de
dezvoltare sunt convertite în termeni monetari

constanţi, cel mai probabil cei pentru ultimul an de
origine (se înmulţesc daunele cu indicele inflaţiei).
Pentru această operaţie sunt necesare cele mai bune
estimări pentru inflaţia anterioară a daunelor;
după cumularea daunelor pentru fiecare an de origine,
se utilizează metoda chain-ladder de bază folosind
tabelul modificat cu indicele inflaţiei pentru a estima
daunele cumulate ce vor fi plătite în fiecare ani de
origine/ani de dezvoltare ulteriori. Aceste sume vor fi
exprimate în termeni monetari constanţi;
se calculează sumele estimate a se plăti în fiecare an
ulterior (nu cele cumulate). Acestor sume li se aplică
inflaţia viitore prognozată, pentru a converti sumele
din fiecare celulă corespunzătoare anului de ori-
gine/anului de dezvoltare ulterior la valorile monetare
corespunzătoare acelui an (produsul între indicele
inflaţiei viitoare şi sumele estimate a se plăti).
Pentru aplicarea metodei Chain-Ladder modificată pentru
inflaţie sunt necesare informaţii despre rata anterioară a
inflaţiei daunelor sau a ratei inflaţiei din anii anteriori, dacă nu
există informaţii referitoare la inflaţia daunelor. Inflaţia în anii
următori poate fi determinată în funcţie de inflaţia anterioară
sau poate fi prognozată. Deoarece se presupune că daunele sunt
repartizate uniform pe parcursul anului, se ia în calcul o rată a
inflaţiei medie lunară.
5.3.2. Metoda costului mediu per daună
Această metodă consideră separat două elemente-cheie ale

daunelor, şi anume: numărul daunelor (n) şi dauna medie ( D ).
Metoda necesită tabel de dezvoltare atât pentru valoarea
daunelor, cât şi pentru numărul daunelor. Folosind aceste

tabele de dezvoltare, se construieşte al treilea tabel, şi anume
cel al valorii medii a daunelor, obţinut prin împărţirea valorilor
celulelor corespunzătoare din primele două tabele. Pasul următor
este de a obţine estimări atât ale valorii daunelor medii, cât şi ale
numărului daunelor, utilizând factorii de dezvoltare. La sfârşit,
valoarea finală a daunelor estimate se calculează prin înmulţirea,
pentru fiecare an de origine, a valorii estimate pentru dauna
medie şi a numărului de daune.
Rezerva pentru daune nelichidate se calculează efectuând
diferenţa între daunele finale estimate (cumulate) şi daunele
plătite la data evaluării.
Schematic, cele expuse sunt prezentate în următoarea
figură.
COSTUL
MEDIU PER
DAUNĂ
=
X
NUMĂRUL
DE DAUNE DAUNE
NELICHIDATE
Figura 5.10. Metoda costului mediu per daună
Metoda costului mediu per daună nu este definită în mod

unic. Metoda se aplică pentru cohorte de daune bazate pe anul
de origine, daunele fiind daune plătite (DP) sau daune apărute
(DA), sau unei cohorte bazate pe anul de raportare. Prin
urmare, este foarte important a păstra corespondenţa între tipul
daunelor, plătite sau raportate, şi cel referitor la numărul
daunelor lichidate sau raportate. Prin urmare:
daunele plătite se pun în corespondenţă cu numărul de
daune lichidate;
daunele apărute se pun în corespondenţă cu numărul

de daune raportate.
Situaţia se complică datorită plăţilor eşalonate (parţiale)
sau daunelor lichidate fără a se efectua vreo plată. Modificări
ale tratării acestor daune pot conduce la perturbări în aplicarea
metodei respective.
Tabelul numărului de daune poate conţine informaţii
diverse despre daune. Aceste informaţii se pot referi la:
numărul daunelor lichidate;
numărul daunelor raportate.
Metoda descrisă mai sus ignoră orice ajustare pentru
inflaţie. Această ajustare poate fi făcută similar cu cea pentru
metoda chain-ladder de bază. În practică se aplică o ajustare
pentru a lua în considerare inflaţia, atât cea anterioară, cât şi
cea prognozată.
Etapele necesare pentru estimarea RDN prin metoda
costului mediu per daună modificată pentru inflaţie sunt:
Etapa 1. Se porneşte de la triunghiul obişnuit al daunelor
plătite în funcţie de anul de origine şi anul de dezvoltare.
Etapa 2. Ca şi în cazul metodei chain-ladder modificată
pentru inflaţie, se convertesc sumele din tabel în sume mo-
netare constante folosind estimările pentru inflaţia anterioară a
daunelor sau rata inflaţiei anterioare, corespunzător fiecărui an
anterior.
Etapa 3. Se formează triunghiul numărului de daune în
evidenţă, după anul de origine şi anul de dezvoltare. Există
acum 2 triunghiuri corespondente: unul conţinând valoarea
daunelor, iar celălalt numere de daune.
Etapa 4. Se împarte valoare daunelor la numărul cores-
punzător de daune pentru a obţine al treilea triunghi, cel al
daunelor medii.
Etapa 5. Lucrând cu triunghiul daunelor medii, se calcu-

lează dauna medie pentru fiecare an de dezvoltare.
Etapa 6. Se aplică metoda chain-ladder de bază pentru a
estima numărul daunelor în evidenţă în fiecare an de origine/an
de dezvoltare.
Etapa 7. Se înmulţeşte valoarea daunei medii pentru
fiecare an de dezvoltare (calculat la etapa 5) cu numărul esti-
mat de daune (calculat la etapa 6) pentru a obţine valoarea
estimată a daunelor în fiecare an de origine/an de dezvoltare
ulterior.
Etapa 8. Daunele estimate se ajustează la inflaţia vii-
toare, pentru a le converti în mărimi monetare estimate.
5.3.3. Metoda ratei daunei

Rata daunei (RD), conform formulei (3.29), este raportul
dintre daunele apărute (DA) şi primele încasate (PI), calculate
pentru o perioadă dată. Analiza ratei daunei pentru fiecare dintre
anii de origine ar trebui să arate o oarecare stabilitate,
presupunând că nu au fost efecte perturbătoare şi în principal nu
au fost modificări semnificative în tarifele de primă.
Un exemplu tipic de efect perturbator este o catastrofă.
Problema poate fi rezolvată prin neincluderea daunelor de
catastrofă în daunele utilizate pentru calculul ratei daunei.
Ciclul asigurătorului este un alt exemplu de efect perturbator al
ratei daunelor. Rata daunei se va modifica în cursul ciclului
după cum tarifele de primă cresc sau scad.
Prin urmare, rata daunei, bazată pe evoluţia datelor
anterioare, a opiniei persoanelor care desfăşoară activitatea de
subscriere sau bazată pe date ale pieţei de asigurări, poate fi
utilizată ca o bază pentru estimarea unor eventuale pierderi şi
deci a daunelor nelichidate.
Tipul de primă utilizat în calculul ratei daunei trebuie să

fie în concordanţă cu cohorta daunelor. Primele încasate sunt în
concordanţă cu o cohortă bazată pe anul de producere a
evenimentului, pe când primele subscrise sunt în concordanţă
cu cohorta daunelor bazate pe anul de subscriere. O cohortă a
daunelor bazată pe anul de raportare este dificil de folosit în
această metodă.
Estimarea rezervei pentru daune nelichidate cu această
metodă se bazează pe ipoteza că rata daunei este corectă. Aceasta
este o ipoteză simplistă, dar chiar şi cu această ipoteză metoda
furnizează informaţii utile care pot fi folosite pentru a compara
rezultatele cu cele produse de alte metode mai sofisticate.
În forma sa cea mai simplă, metoda se aplică după cum
urmează:
se estimează rata daunei pentru o clasă de asigurări
prin prognozare;
se înmulţesc primele încasate (PI) pentru fiecare an de
origine cu rata daunei (RD), pentru a obţine daunele
apărute (DA) pentru fiecare an de origine:
DA = PÎ ⋅ RD; (5.11)
se scad daunele plătite la zi pentru a obţine rezerva

pentru daune nelichidate:
RDN = DA – DP . (5.12)
Rata daunei se poate estima din datele anterioare, dar

poate fi calculată sau poate include şi raţionamentul subiectiv
al persoanei care încheie şi subscrie contracte de asigurare.
5.4. Metode de estimare a rezervei pentru

daune apărute, dar neraportate (RDAN)
Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate (RDAN)
trebuie estimată şi evidenţiată din următoarele motive principale:
evidenţierea rezervelor tehnice pe categorii oferă mai
multe informaţii factorilor de decizie şi ajută la luarea
unor decizii manageriale;
evidenţierea separată este necesară pentru raportările
financiare anuale către autoritatea de supraveghere;
se poate întâmpla ca metoda folosită pentru calculul
rezervei pentru daune nelichidate să producă un
rezultat care să nu includă RDAN.
Majoritatea metodelor statistice folosite pentru calculul
rezervelor estimează valoarea finală totală a daunelor neli-
chidate. În acest caz, prin scăderea daunelor plătite la zi se
obţine rezerva pentru daune nelichidate, inclusiv RDAN, iar
scăderea daunelor raportate la zi permite calculul RDAN.
Rezervele calculate folosind estimarea individuală a
obligaţiilor pentru fiecare daună nelichidată nu vor include,
prin definiţie, RDAN.
Scopul acestor metode este de a estima mărimea daunelor
care vor fi plătite în final pentru evenimentele care au apărut
până la sfârşitul anului financiar, dar care nu au fost raportate
până la sfârşitul perioadei financiare.
Există diferite metode statistice utilizate pentru estimarea
RDAN separat de valoarea totală a rezervei pentru daune
nelichidate. Alegerea metodei depinde de tendinţa (scurtă sau
lungă) şi mărimea relativă a clasei de asigurări.
Pentru clasele de asigurări cu tendinţă scurtă şi pentru
clase de asigurări relativ mici, asigurătorul poate folosi metode
simple, deoarece RDAN nu este semnificativă şi există o
incertitudine mai mică.
Metode mult mai detaliate se utilizează pentru clase de

asigurări cu tendinţă lungă şi pentru clase de asigurări relativ
mari.
Metoda de bază folosită pentru estimarea RDAN sunt:
1. metoda bazată pe o simplă proporţie;
2. metoda tabelului de întârziere;
3. metoda proiecţiei.
Metoda bazată pe o simplă proporţie presupune estima-
rea RDAN ca un procent dintr-o valoare obiectivă. De exem-
plu, se poate folosi un procent din:
primele încasate;
daunele raportate;
daunele nelichidate.
corespunzătoare unei clase de asigurări. Fiecare dintre
aceste valori se poate obţine din documentele contabile anuale
sau, de obicei, din evidenţele interne lunare sau trimestriale.
Procentul aplicat se poate obţine din experienţa anterioară a
clasei de asigurări respective. Această metodă poate fi utilizată
în cazul în care:
clasa de asigurări nu este importantă ca mărime în
comparaţie cu alte clase de asigurări;
clasa de asigurări este o clasă cu tendinţă foarte scurtă;
se utilizează ca metodă aproximativă de verificare
pentru cazul în care se foloseşte o metodă de calcul
mult mai complexă.
Metodele bazate pe proporţii simple nu sunt însă foarte
solide. O schimbare mică a ipotezelor de lucru poate invalida
estimările făcute. De exemplu, metodele bazate pe prime
încasate sunt dependente de o rată a daunelor stabilă. Metodele
bazate pe utilizarea daunelor sunt probabil mai bune, dar şi
acestea pot fi perturbate de schimbări mici ale experienţei
daunelor.
Metoda tabelului de întârziere presupune estimarea

numărului de daune apărute, dar neraportate după t luni de la
apariţia lor şi al daunei medii apărute dar neraportate.
Numărul daunelor apărute, dar neraportate se estimează
utilizând date anterioare, pentru a determina procentul cumulat
al daunelor care sunt raportate după anumite perioade şi
urmărind evoluţia acestor procente de-a lungul anilor sau
perioadelor într-un an. Perioadele de dezvoltare pot fi măsurate
în săptămâni, luni sau trimestre ale anului, în funcţie de
tendinţa clasei de asigurări.
Fie Ni,t numărul daunelor apărute în luna i şi raportate
după t luni de la apariţie. Se poate folosi o funcţie Ud care să
reprezinte coeficientul cumulat al daunelor raportate după
d luni de la întârziere de la apariţia lor:
d
∑
t=0
N i ,t
U d = ∞
. (5.13)
∑
t=0
N i ,t
Pentru clasele cu tendinţă scurtă, Ud tinde rapid către unu

dacă d creşte. După determinarea coeficientului cumulat,
numărul daunelor apărute, dar neraportate după t luni de la
apariţie poate fi calculat astfel:
N DR ,t
N DAN ,t = − N DR ,t , (5.14)
Cd
unde: NDAN - numărul de daune apărute dar neraportate;
NDR,t - numărul de daune raportate în contul daunelor
apărute cu t luni mai devreme;
Cd - procentul cumulat al daunelor raportate până în luna
d.
Numărul daunelor apărute, dar neraportate astfel obţinut

se înmulţeşte cu dauna medie sau costul mediu al unei daune
apărute, dar neraportate, obţinându-se în final RDAN, adică:
RDAN = N DAN ⋅ DAN , (5.15)
unde: DA N - costul mediu al unei daune apărute, dar
neraportate.
Costul mediu al daunelor apărute, dar neraportate poate fi
estimat având în vedere evoluţia mărimii daunelor avizate şi a
relaţiei anterioare dintre RDAN şi mărimea daunelor raportate.
Pentru clase cu tendinţă lungă, metoda tabelului de întârziere
nu dă rezultate de încredere. În forma sa cea mai simplă,
proiecţia daunelor necumulate apărute nu este diferită de
metoda tabelului de întârziere.
Metoda proiecţiei poate fi folosită scăzând daunele
apărute şi raportate din valoarea totală a daunelor nelichidate,
obţinută utilizând o metodă statistică. Prin urmare, dacă rezerva
daunelor nelichidate, calculată prin metoda chain-ladder, se
determină în dependenţă de cohorta daunelor după anul în care
s-a produs evenimentul (anul de origine al pagubei) sau după
anul de începere a asigurării, atunci în cuantumul ei sunt
incluse atât rezerva pentru daune raportate, dar nelichidate
(RDRN), cât şi rezerva pentru daune apărute, dar neraportate
(RDAN).
Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate (RDAN),
calculată prin metoda proiecţiei, poate fi obţinută dacă
dispunem de date referitoare la rezerva pentru daune raportate,
dar nelichidate (RDRN) distribuite pentru fiecare an de origine
al daunelor.
Dacă ne referim la exemplul anterior, pe baza informaţiei
din tabelul 5.5 obţinem următoarele rezultate.
Tabelul 5.6
Rezervele pentru daune nesoluţionate, daune raportate,
dar nelichidate şi pentru daune apărute, dar neraportate
Rezerva
Daunele Daunele Rezerva pentru Rezerva pentru
Anul pentru daune
cumulate cumulate daune daune apărute,
de raportate, dar
cunoscute calculate nelichidate dar neraportate
origine nelichidate
(plătite) (estimate) (RDN) (RDAR)
(RDRN)
0 1 2 3 4 5=3–4
1998 D98,0-2 D98,0-3 RDN98=D98,0-3 – D98,0-2 RDRN98,2 RDN98 – RDRN98,2
1999 D99,0-1 D99,0-3 RDN99=D99,0-3 – D99,0-1 RDRN99,1 RDN99 - RDRN99,1

2000 D00,0 D00,0-3 RDN00=D00,0-3 – D00,0 RDRN00,0 RDN00 – RDRN00,0
Suma Suma Suma Suma Suma
TOTAL coloanei coloanei coloanei coloanei coloanei
Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate la

31.12.2000 reprezintă totalul coloanei 5.
În stabilirea metodologiei de calcul al rezervelor e
necesar de considerat caracteristicile claselor de asigurări (tipul
daunelor, tendinţa clasei de asigurări, cantitatea şi calitatea
datelor statistice aflate la dispoziţie), pentru care se calculează
şi se constituie rezervele. Prin urmare, este de aşteptat ca
metodologii diferite să se aplice unor clase de asigurări diferite
subscrise de un asigurător. De asemenea, este posibil ca
metode diverse să se aplice unor părţi diferite ale aceleiaşi
clase de asigurări. De exemplu, rezerva de prime pentru poliţe
cu durată scurtă sau lungă va fi determinată separat sau rezerva
pentru daune cu tendinţă scurtă sau lungă, de asemenea, va fi
determinată separat. Rezultatele oricărei metode de determinare
a rezervelor tehnice trebuie analizate şi verificate prin
comparare cu rezervele determinate prin altă metodă.
Capitolul 6
Estimarea
riscului în asigurări generale
În acest capitol este prezentat un studiu de caz care

sintetizează şi ilustrează implementarea metodelor statistice de
estimare a tarifelor de primă şi a rezervelor tehnice în
asigurările generale.
Calculele tarifelor de primă vor fi efectuate pentru două
tipuri de asigurări generale: asigurarea de accidente şi
asigurarea de bunuri ale persoanelor fizice. Această
delimitare este necesară deoarece există deosebiri în cea ce
priveşte obiectul şi riscurile asigurate.
Prin urmare, asigurarea de accidente are ca obiect de
asigurare persoana supusă riscului de traumă şi deces ca rezultat
al accidentului, în schimb, la asigurările de bunuri, obiectul
asigurării îl constituie bunul fizic supus riscurilor de incendiu,
inundaţii, furt etc.
Calculul rezervelor tehnice prin metodele statistice va fi
prezentat numai pentru asigurarea de accidente, deoarece
principiul de estimare este unic la toate clasele de asigurări
generale, cu excepţia cazului când riscul este repartizat
neuniform pe durata contractului de asigurare.
6.1. Estimarea cotelor tarifare şi a primelor

de asigurare în asigurări generale
Activitatea de asigurări generale este o activitate econo-
mică în care riscul este implicat într-o măsură mai mare decât
în alte activităţi. În general, solvabilitatea unui asigurător se
bazează pe adecvarea tarifelor de primă şi a rezervelor tehnice.
Asigurarea de accidente este o formă a asigurării facul-
tative de persoane care cuprinde riscurile de traumă şi deces
(decesul se consideră ca risc adiţional şi nu ca risc de bază)
cauzate de accidente. Prin urmare, pentru estimarea primei
unitare nete (tariful net) este nevoie de calculat atât prima de
risc unitară (tarifară de risc), cât şi marja de risc sau adaosul la
prima de risc pentru fiecare categorie de risc cuprins în
asigurare.
Conform formulei (4.6), tariful de risc se estimează în
dependenţă de probabilitatea sau frecvenţa daunei şi a gradului
mediu de despăgubire.
Frecvenţa daunei fiind un estimator al numărului probabil
de evenimente asigurate raportate la unitate de expunere la risc
a poliţelor de asigurare, este o valoare extrem de importantă în
calculul tarifului unui contract de asigurare.
Frecvenţa daunei, inclusă la calculul tariful actual la
asigurările de accidente, nu trebuie estimată ca raport între
numărul de daune şi numărul poliţelor în vigoare la sfârşitul
perioadei de analiză, deoarece nu se ia în considerare
expunerea la risc a poliţelor în această perioadă. Erorile la
calculul frecvenţei sunt evidente, deoarece dacă poliţele în
vigoare manifestă o tendinţă descendentă (ascendentă), atunci
frecvenţa daunei ia o valoare mai mare (mai mică) decât cea
normală, calculată pe baza expunerii la risc a poliţelor de
asigurare. Această afirmaţie are ca rezultat obţinerea unor tarife

de primă prea mari (prea mici).
Pentru estimarea unor prime de tarif (prima brută) perti-
nente la asigurarea de accidente, ilustrăm tehnica de estimare a
expunerii la risc. Calculul îl vom efectua în dependenţă de
numărul de poliţe în vigoare (active) la sfârşitul fiecărui
trimestru. Un rezultat mai corect putem obţine dacă luăm în
considerare numărul lunar de contracte încheiate (prin metoda
1/24). Dar conform condiţiilor de asigurare de accidente,
contractul îl vom considera activ (în vigoare) după expirarea a
10 zile de la contractare. Astfel, se includ în calcul şi poliţele
care încă nu sunt supuse riscului în luna respectivă, dacă
contractul a fost încheiat la sfârşitul ultimei decade a lunii.
Prezentăm în tabelul de mai jos numărul poliţelor pentru
asigurarea de accidente, în vigoare la sfârşitul fiecărui trimestru
al anului 1999 (vezi tabelul 6.1) şi la sfârşitul trimestrului IV al
anului 1998, pentru a lua în calcul expunerea la risc în anul
1999 a contractelor (poliţelor) încheiate în perioada precedentă.
Tabelul 6.1
Numărul poliţelor în vigoare pentru asigurarea
de accidente
Data 31/12/98 31/03/99 30/06/99 30/09/99 31/12/199
Numărul
poliţelor 149.682 136.839 122.920 118.222 88.998
în vigoare
Pe baza metodei recensământului, numărul total de

poliţe-an expuse la risc se determină ca o medie a ariilor de
trapez (vezi figura 6.1).
160000 149682 136839

122920
Numărul de poliţe (E(t))
118222
120000 88998
Trapezul I
Trapezul II
Trapezul III
Trapezul IV
80000
40000
0
0 0.25 0.5 0.75 1
T impul (t)
Figura 6.1. Contracte în vigoare la sfârşitul fiecărui trimestru

al anului 1999
Numărul total de poliţe expuse la risc în 1999 pentru

asigurarea de accidente este egal cu:
1 1 1
N= ⋅ (149.682 + 136.839) ⋅ 0,25 + ⋅ (136.839 + 122.920) ⋅ 0,25 + ⋅ (122.920 +
2 2 2
1
+ 118.222) ⋅ 0,25 + ⋅ (118.222 + 88.998) ⋅ 0,25 = 124.330 poliţe/an
2
Acelaşi rezultat îl obţinem dacă determinăm numărul de
poliţe expuse riscului prin calculul mediei cronologice simple:
1 1
⋅ 149.682 + 136.839 + 122.920 + 118.222 + ⋅ 88.998
N= 2 2 = 124 .330 poliţe/an
5 −1
Numărul de traume şi decese cauzate de accident în

perioada analizată este prezentat în tabelul de mai jos.
Tabelul 6.2
Numărul de daune pentru asigurarea de accidente
Riscuri asigurate
Indicatorii
Traumă Deces
Numărul de daune 3.553 42
Frecvenţa sau probabilitatea daunei se calculează

pentru fiecare risc asigurat în parte, ca raport între numărul de
daune şi expunerea la risc. Astfel, frecvenţa daunei pentru
fiecare risc asigurat se calculează astfel:
– riscul de traumă:
n 3.553
q= = = 0,029 ,
N 124.330
– riscul de deces:
42
q= = 0,00034.
124.330
S-a estimat că rata despăgubirii pentru o zi de tratament

poate constitui 1% din suma asigurată. Distribuţia duratei de
incapacitate de muncă (tratament) cauzată de accident,
exprimată în numărul de zile de tratament, la fel, a fost
determinată pe baza acestei colectivităţi (vezi tabelul 6.3). Din
seria de distribuţie pe intervale a evenimentelor (cazuri de
tratament) grupate după durata de incapacitate, rezultă
următorul tabel:
Tabelul 6.3
Distribuţia duratei de incapacitate de muncă
Durata (t),
zile, (mijlo-
1,5 4,5 7,5 10,5 13,5 16,5 19,5 22,5 25,5 28,5 31,5 34,5
cul interva-
lului)
Frecvenţa
relativă a 0,01 0,02 0,07 0,08 0,16 0,27 0,18 0,13 0,05 0,02 0,01 0,01
cazurilor, f
Din datele tabelului reiese că durata medie a incapacităţii

de muncă este egală cu t = 17,0 zile:
12 ,
t = ∑ tk ⋅ f k = 1,5 ⋅ 0 , 01 + 4 ,5 ⋅ 0 , 02 + 7 ,5 ⋅ 0 , 07 + ... + 34 ,5 ⋅ 0 , 01 = 17 , 0 zile / caz
k =1
abaterea medie pătratică cu σt = 5,8 zile şi coeficientul variaţiei

Vt = σ t / t = 0,341 sau 34,1%.
Prin urmare, coeficientul variaţiei gradului de despă-
gubire (Vd) este echivalent cu coeficientul variaţiei duratei
incapacităţii de muncă (Vt). Deci, Vd = Vt = 0,341. Gradul
mediu de despăgubire ( d ) pentru riscul de traumatism se
obţine prin înmulţirea duratei medii a incapacităţii de muncă cu
rata de despăgubire pentru o zi de tratament:
d = 0,01⋅ t = 0,01⋅17,0 = 0,17
Tariful de risc pentru riscul de traumă, este:
Tr ,t = q ⋅ d = 0,029 ⋅ 0,17 = 0,0049 sau 0,49%
Pentru riscul de deces, tariful de risc, este egal cu

fregvenţa daunei, deoarece la survenirea cazul de deces suma
asigurată se achită integral:
Tr,d = q = 0,0003 sau 0,03%.
Tariful de risc total pentru asigurarea de accidente, este

egal cu suma tarifelor de risc corespunzătoare fiecărei categorii
de risc asigurate:
m
Tr = ∑ Trl = Tr ,t + Tr ,d = 0,0049 + 0,0003 = 0,0052 .
l =1
S-a constatat că în perioada de perspectivă numărul de

poliţe încheiate nu va deriva esenţial de la contractările din
perioada precedenta şi deci expunerea la risc va fi aceeaşi.
Dacă nu se prevăd modificări ale frecvenţei daunei, atunci
numărul mediu de daune va fi:
pentru riscul de traumă:
nt = q ⋅ N = 0,029 ⋅ 124.330 = 3.553;
pentru riscul de deces:
nd = 0,0003 ⋅ 124.330 = 42
Pentru estimarea marjei de risc, destinată să atenueze

fluctuaţiile sau erorile în calculul primei de risc, este necesar de
calculat, mai întâi, mărimea coeficientului de variaţie pentru
fiecare risc asigurat:
pentru riscul de traumă, coeficientul variaţiei se
estimează după relaţia:
1+V 2 1 + 0,3412
VY ,t = = = 0,018
Nq 3553
pentru riscul de deces poate fi folosit coeficientul

variaţiei al repartiţiei Poisson:
1 1
VY , d = = = 0,154
n 42
Gradului de încredere g = 0,998, care semnifică probabi-

litatea cu care prima de risc încasată va fi suficientă pentru
acoperirea daunelor totale, conform tabelului 4.1, îi corespunde

valoarea coeficientului α(0,998) = 3. Atunci, marja de risc a
cotei tarifare va fi:
pentru riscul de traumă:
Tm,t = α ⋅ Tr ,t ⋅ VY ,t = 3 ⋅ 0,0049⋅ 0,018 = 0,00026;
pentru riscul de deces:
Tm ,d = α ⋅ Tr ,d ⋅ VY ,d = 3 ⋅ 0,0003 ⋅ 0,154 = 0,00016.
În conformitate cu proprietăţile dispersiei unei variabile

aleatoare, calculată ca sumă a două variabile aleatoare
independente, marja de risc totală se estimează astfel:
T m = T m,t + T m , d = 0,00026 2 + 0,00016 2 = 0,0003

2 2
sau 0,03%.
Tariful net sau prima unitară netă (pe unitate de sumă

asigurată) pentru asigurarea de accidente, care cuprinde ris-
curile de traumă şi deces cauzate de accident, este:
Tn = Tr + Tm = 0,0052 + 0,0003 = 0,0055 sau 0,55%

Astfel, cota de 0,55% reprezintă tariful minim care poate
garantează asigurătorului rezultate financiare stabile.
Pentru ca asigurătorul să-şi poată acoperi şi cheltuielile
legate de efectuarea operaţiilor de asigurare, este necesar ca la
tariful şi prima netă să adauge un supliment de primă.
Suplimentul sau adaosul de primă (e) include comisionul
agenţilor de asigurare pentru achiziţia asigurării şi cheltuieli
administrativ-gospodăreşti ale asigurătorului (de gestiune).
Pentru asigurarea de accidente s-a stabilit un supliment

de 40% din prima brută. Prin urmare, tariful brut când
e = 0,4, este:
T 0,0055
Tb = n = = 0,0092 sau 0,92%.
1 − e 1 − 0,4
Tariful brut de 0,92% reprezintă prima de tarif sau prima
brută de asigurare stabilită pe unitate de sumă asigurată.
La rândul său, prima de asigurare se calculează prin
înmulţirea dintre tariful brut şi suma asigurată stipulată în
poliţa de asigurare a asiguratului. Categoriile de prime de
asigurare, calculate pe baza studiului de caz expus, sunt
prezentate în tabelul 6.4, în dependenţă de câteva variante de
sume asigurate.
Tabelul 6.4
Categorii de prime de asigurare pentru asigurarea
de accidente
SUMA ASIGURATĂ, lei
Categorii de prime
10.00
de asigurare
1.000 2.000 3.000 0 100.000
1. Prima netă de
asigurare, lei 5,51 11,01 16,52 55,05 550,54
1.1 Prima de risc
(Pr), lei 5,20 10,41 15,61 52,03 520,31
1.2 Adaosul la prima
de risc (marja de
risc), lei 0,30 0,60 0,91 3,02 30,23
2. Prima brută de
asigurare (de tarif) 9,18 18,35 27,53 91,76 917,56
calculată, lei
Din tabel rezultă că o persoană care doreşte să dispună de

o poliţă de asigurare de accidente cu suma asigurată de 3.000
lei va achita, conform estimărilor 27,53 lei.
Reducerea primelor de asigurare poate avea ca rezultat
creşterea portofoliului de asigurare. Menţinerea unui portofoliu
suficient de mare, conform legii numerelor mari, are ca şi
consecinţă constituirea unor prime de tarif şi mai mici (vezi
figura 6.2).
0.960
0.955
0.950
0.945
0.940
Tariful brut, %
0.935
0.930
0.925 (0.92; 124300)
0.920
0.915
0.910
0.905
0.900
0.895
0.890
0.885
25.000
25000 125.000
125000 225.000
225000 325.000
325000 425.000
425000 525.000
525000
Numărul poliţelor de asigurare
Figura 6.2. Dependenţa tarifelor de cuantumul portofoliului

de asigurare
Astfel, graficul ne reprezintă faptul că în activitatea de
asigurări generale, între prima (factorul dependent) şi contrac-
tele de asigurare (factorul independent) există o legătură
indirectă (inversă).
În continuare, vom prezenta un studiu de caz privind
estimarea primei de risc şi de tarif pentru asigurarea
bunurilor persoanelor fizice în caz de incendiu, pe baza
datelor statistice ale aceleiaşi companii de asigurări. De
asemenea, vom releva cum se manifestă tarifele de asigurare în
cazul utilizării francizei deductibile.
Deosebiri în ceea ce priveşte metodele de calcul la

asigurări de bunuri şi de accidente (expusă mai sus) nu se
semnifică, cu excepţia metodei de calcul privind gradul mediu
de despăgubire.
Determinăm, mai întâi, expunerea la risc a poliţelor de
asigurare, de asemenea bazându-ne pe date de la sfârşitul
trimestrelor anului 1999 (vezi tabelul 6.5), utilizând deci
metoda recensământului.
Tabelul 6.5
Numărul poliţelor în vigoare şi a sumei asigurate
corespunzătoare lor în asigurările de incendiu
Data
31/12/98 31/03/99 30/06/99 30/09/99 31/12/99
Indicatorii
Numărul poliţelor,
19.330 16.657 14.914 13.286 12.356
unit.
Numărul poliţelor-an expuse la risc este egal cu 15.175

poliţe/an (valoare obţinută similar ca în cazul asigurărilor de
accidente, pe baza metodei trapezului).
Distribuţia numărului de daune pe intervale de variaţie a
gradului de despăgubire, calculul gradului mediu de despă-
gubire şi a dispersiei lui sunt prezentate în tabelul 6.6.
Tabelul 6.6
Distribuţia numărului de daune după intervale
de variaţie a gradului de despăgubire
Intervale Frecvenţa
Nr. de Mijlocul
după relativă a
daune intervalului di ⋅ fi (di-d)^2⋅fi
numărul de daunelor,
(ni) (di), %
daune, % (f0)
0-3 386 0.5318 15 0.7977 5.3702
3-6 255 0.3509 45 1.5791 0.0111
6-9 25 0.0342 75 0.2565 0.2724
Intervale Frecvenţa
Nr. de Mijlocul
după relativă a
daune intervalului di ⋅ fi (di-d)^2⋅fi
numărul de daunelor,
(ni) (di), %
daune, % (f0)
9-12 12 0.0160 105 0.1680 0.5424
12-15 10 0.0131 135 0.1769 1.0196
15-18 5 0.0070 165 0.1155 0.9784
18-21 5 0..0075 195 0.1463 1.6477
21-24 4 0.0055 225 0.1238 1.7470
24-27 4 0.0053 255 0.1352 2.2979
27-30 3 0.0040 285 0.1140 2.2700
30-33 3 0.0038 315 0.1197 2.7338
33-36 3 0.0035 345 0.1208 3.1128
36-39 2 0.0033 375 0.1238 3.5551
39-42 2 0.0027 405 0.1094 3.4647
42-45 2 0.0026 435 0.1131 3.9186
45-48 2 0.0025 465 0.1163 4.3728
48-51 2 0.0023 495 0.1139 4.6208
51-54 1 0.0015 525 0.0788 3.4305
54-57 1 0.0020 555 0.1110 5.1658
57 şi peste 1 0.0010 585 0.0585 2.8968
TOTAL 726 1 - 4.6778 53.4283
Gradul mediu de despăgubire ( d ) este egal cu 4,68%,

abaterea medie pătratică (σd) cu 7,31% şi coeficientul variaţiei
(Vd) cu 1,56. Pe baza datelor din tabel, aceste rezultate au fost
obţinute astfel:
K
∑ d k ⋅ nk K
d= k =1
= ∑ d k ⋅ f k = 0,7977 ⋅1,5791⋅ 0,2565 ⋅ ... ⋅ 0,0585 = 4,6778 ≈ 4,68%
;
n k =1
K
σ d = ∑(d k − d ) 2 ⋅ f k = (1,5 − 4,68) ⋅ 0,7977+ (4,5 − 4,68) ⋅1,5791+ ... +
2 2 2
k =1
+ (58,5 − 4,68) ⋅ 0,0585 = 53,4283≈ 53,43%, iar σ d = σ d = 53,43 = 7,31%;

2 2
σd2 53,43 7,31

Vd = ⋅100 = ⋅100 = ⋅100 = 1,56% .
d 4,68 4,68
Numărul total de daune este n = 726. Astfel, probabili-

tatea daunei sau frecvenţa este egală cu
726
q= = 0,048.
15175
Pentru un grad de încredere de g = 99,8% (α = 3),

obţinem că tariful net de asigurare pentru riscul de incendiu
este egal cu:
1 + Vd
2  1 + Vd
2 
Tn = Tr + Tm = qd + qd ⋅ α ⋅ = qd ⋅ 1 + α ⋅ =
N ⋅q  n 
 
 1 + 1,56 2 
= 0,048 ⋅ 0,0468 ⋅ 1 + 3 ⋅  = 0,0027
 726 
 
sau 0,27%.
Analiza tabelului 6.6 ne permite să evidenţiem cum
influenţează utilizarea unei francize deductibile relative de 3%
la mărimea tarifelor de asigurare. Introducerea francizei are ca
şi consecinţă reducerea cu 3% a despăgubirilor faţă de valoarea
reală a daunei. Adică, cazurile de asigurare cu un grad de
despăgubire mai mic de 3% din suma asigurată (numărul lor
fiind de 386 daune) nu se despăgubesc. Distribuţia numărului
de daune după gradul de despăgubire capătă o altă formă (vezi
tabelul 6.7). Numărul total de daune s-a redus cu 386 şi
constituie n = 340.
Tabelul 6.7
Distribuţia gradului de despăgubire
(cu franciza de 3%)
Gradul de
despăgubire, 1,5 4,5 7,5 10,5 13,5 16,5 19,5 22,5 25,5 28,5
%
Numărul
255 25 12 10 5 5 4 4 3 3
de daune
Frecvenţa
relativă 0,749 0,073 0,034 0,028 0,015 0,015 0,012 0,011 0,009 0,008
a daunei
Gradul de
despăgubire, 31,5 34,5 37,5 40,5 43,5 46,5 49,5 52,5 55,5
%
Numărul
3 2 2 2 2 2 1 1 1
de daune
Frecvenţa
relativă 0,007 0,07 0,006 0,006 0,005 0,005 0,003 0,004 0,002
a daunei
Pentru această nouă distribuţie, gradul mediu de

despăgubire (d ) este egal cu 5,28%, abaterea medie pătratică
(σd) cu 9,46% şi coeficientul variaţiei (Vd) cu 1,79.
Probabilitatea daunei sau frecvenţa este egală cu q = 0,022
(340 / 15175).
Pentru un grad de încredere de g = 99,8% (α = 3), obţi-
nem că noul tarif net de asigurare pentru riscul de incendiu este
egal cu:
 1 + Vd   
 = 0,022 ⋅ 0,0528 ⋅ 1 + 3 ⋅ 1 + 1,79
2 2
Tn = Tr + Tm = qd ⋅ 1 + α  = 0,0016 s
 n   340 
   
au 0,16%.
Rezultatul obţinut devine destul de impresionant: utiliza-

rea francizei deductibile de 3% ne permite să reducem tariful şi
prima de asigurare pentru asigurarea de incendiu cu circa 40 la

sută.
Tariful brut de asigurare, în baza unor cheltuieli de
gestiune de 40% din tariful net, este egal cu 0,27%:
Tn 0,0016
Tb = = = 0,0092 sau 0,27%.
1 − e 1 − 0,4
Primele de asigurare pentru asigurarea de incendiu a bu-

nurilor persoanelor fizice pentru tariful de 0,27% în dependenţă
de anumite sume asigurate sunt prezentate în tabelul 6.8.
Tabelul 6.8
Prime de asigurare pentru riscul de incendiu
Suma
asigurată, 10 000 50 000 100 000 200 000 300 000 1000 000
lei
Prima de
asigurare, 27 135 270 540 810 2700
lei
Aceste metode de estimare a primelor de asigurare,

pentru clasele de asigurări generale, se aplică în cazul când nu
dispunem de date statistice pentru mai multe perioade
precedente sau pentru luarea unor decizii privind cotele tarifare
pe baza studiului influenţei factorilor care le determină
(frecvenţa daunei şi gradul mediu de despăgubire).
Estimarea tarifului de primă prin metoda variaţiei
indicelui de despăgubire. O imagine mai completă despre
mărimea daunelor înregistrate ne oferă datele statistice privind
indicele de despăgubire (I) dintr-o perioadă anterioară de 5-7-
10 sau mai mulţi ani. Este de presupus că în anii următori
volumul daunelor la tipul respectiv de asigurare se vor situa

aproape la nivelul celor înregistrate în trecut.
Deoarece indicele de despăgubire este o mărime medie
(daune apărute/suma asigurată), în anumiţi ani, el va fi mai
mare sau mai mic decât media anilor anteriori. Abaterile de la
media multianuală vor fi cu plus sau cu minus faţă de media sa.
De aceea, este necesar să se ţină seama de multitudinea acestor
abateri.
Calculul tarifelor de asigurare pe baza metodei indicelui
mediu de despăgubire multianual îl vom efectua pentru
asigurarea animalelor în caz de accidente.
Indicele mediu de despăgubire pentru asigurarea anima-
lelor, calculat pe baza indicelor de despăgubire din perioadele
precedente (vezi tabelul 6.9) este egal cu:
0,0310 + 0,0366 + 0,0384 + 0,0371 + 0,0318

I = = 0,0350
5
sau 3,5%.
Tabelul 6.9
Indicele de despăgubire pentru asigurarea animalelor
în caz de accidente
Anul 1996 1997 1998 1999 2000
Indicele
0,0310 0,0366 0,0384 0,0371 0,0318
de despăgubire
Valoarea 0,0350 reprezintă rata medie probabilă a daunei

(indicele mediu probabil al despăgubirilor anuale) în perioada
următoare (anul 2001) şi este echivalentă cu tariful de risc
(prima de risc unitară).
Abaterea medie pătratică şi coeficientul variaţiei pentru
seria respectivă, sunt egale cu σI = 0,0033, respectiv
VI = 0,0956. O abatere de numai 9,56% reflectă un grad ridicat
de stabilitate a rezultatelor financiare. Un asemenea grad de
stabilitate se păstrează numai dacă se menţin condiţiile, în care

s-au produs daunele din anii trecuţi. Dacă se schimbă
condiţiile, se vor modifica şi rezultatele financiare (vor creşte
sau vor scădea daunele în raport cu suma asigurată, iar
despăgubirile datorate se vor reflecta în volumul profitului sau
acel al pierderilor).
Pentru un grad de încredere g = 0,95, adică nivelul de
semnificaţie α = 0,05 (1-0,95), obţinem valoarea coeficientului
Student t(0,05;3) = 3,18. Deoarece acest coeficient este utilizat în
cazul unor selecţii destul de mici, valoarea sa este mai mare
decât a celui obţinut pentru o repartiţie normală.
Din calcule, obţinem:
tariful de risc:
Tr = I = 0,035 ;
marja de risc:
Tm = 3,18 ⋅ 0,035 ⋅ 0,096 = 0,0106;
tariful net şi tariful brut pentru 40% cheltuieli de

gestiune din tariful net:
Tn = 0,035 + 0,0106 = 0,0456 sau 4,56%;
Tb = 0,076 sau 7,6%.
Deci pentru o poliţă de asigurare pentru asigurarea ani-

malelor de accidente cu suma asigurată de 1.000 lei, prima de
asigurare constituie 76 lei (1.000 ⋅ 0,076).
Estimarea tarifului de primă prin metoda tendinţei

indicelui de despăgubire. Dacă dinamica indicelui de des-
păgubire are o evoluţie ascendentă sau descendentă, atunci
pentru calculul primelor nete unitare pentru perioada viitoare,

putem utiliza metoda bazată pe tendinţa indicelui de
despăgubire.
Analiza evoluţiei tarifului la asigurarea de accidente a
persoanelor ne indică o tendinţă (trend) liniară a indicelui de
despăgubire (vezi figura 6.3).
0 .0 2 0 0
0 .0 1 4
Indicele de despăgubire
0 .0 1 6 0 0 .0 1 3
0 .0 1 5 TR E N D
0 .0 1 2 0
0 .0 0 8 0
0 .0 0 5
0 .0 0 4 0 0 .0 0 6
0 .0 0 0 0
1995 1996 1997 1998 1999
A n ii
Figura 6.3. Evoluţia şi trendul indicelui de despăgubire pentru

asigurarea de accidente
Astfel, pentru calculul tarifului de asigurare, vom

extrapola indicele de despăgubire pe baza ecuaţiei liniare.
În primul rând, determinăm valorile parametrilor ecuaţiei
liniare pe baza metodei celor mai mici pătrate (vezi tabelul
6.10).
Tabelul 6.10
Calculul abaterii medii pătratice şi a valorilor
ajustate ale indicelui de despăgubire
Anul Indicele ) Abat. individ. )
de desp. t I*t t2 I ajustat ) (I- I )2
(I) (I- I )
1 2 3 4 5 6 7 8
1995 0,015 –2 –0,031 4 0,016 –0,001 0,00000064
1996 0,014 –1 –0,014 1 0,013 0,000 0,00000003
1997 0,013 0 0,000 0 0,011 0,002 0,00000458
1998 0,006 1 0,006 1 0,008 –0,002 0,00000253
1999 0,005 2 0,010 4 0,005 0,000 0,00000001
TOTAL 0,053 0 –0,028 10 0,011 0,043 0,00000778
Din calcule, obţinem:
0,053 − 0,028
a0 = = 0,0107 şi a1 = = −0,0028
5 10
Ecuaţia liniară pe baza căreia se calculează valoarea
extrapolată a indicelui de despăgubire pentru anul 2000 este:
Î = 0,0107 – 0,0028 ⋅ t
de unde
Î2000 = 0,0170 – 0,028 ⋅ 6 = 0,0024 sau 0,24%
Deci tariful de risc pentru asigurarea de accidente pentru

anul 2000 este egal cu indicele de despăgubire prognozat:
Î2000 = Tr = – 0,0024.
Pentru estimarea marjei de risc, calculăm eroarea

standard sau abaterea medie pătratică (σ I ) . Din datele
*
tabelului 6.10 rezultă:
σI =
* ∑ col.8 = 0,00000778
= 0,0014.
k −1 4
Pentru coeficientul t(0,05;3) rezultă că marja de risc (Tm),

tariful net (Tn) şi tariful brut (adaos la Tn de 40% cheltuieli de
gestiune), sunt:
Tm = t α , k − 2 * σ I = 3,18 * 0,0014 = 0,0044 ;

*
Tn = Tr + Tm = 0,0024 + 0,0044 = 0,0068 sau 0,68%;

Tb = 0,0068 /(1 − 0,4) = 0,011 sau 1,1%.
Astfel, pentru o poliţă de asigurare de accidente cu o

sumă asigurată de 10.000 lei, asiguratul va achita prima de 113
lei (10.000 ⋅ 0,011).
Dacă analizăm tarifele pentru asigurarea de accidente,
obţinute prin prima metodă, atât pe baza influenţei factorilor,
cât şi prin metoda tendinţei indicelui de despăgubire, putem
concluziona: cota tarifară calculată prin ultima metodă este mai
mare cu 23 la sută, cauza principală fiind valoarea
coeficientului de încredere. Decizia finală privind tariful de
asigurare optim este luată de către companie, în dependenţă de
nivelul de dezvoltare a asigurărilor de acest gen.
6.2. Estimarea rezervelor de asigurare

în asigurări generale
Rezervele tehnice sunt constituite şi menţinute de
asigurător pentru a acoperi obligaţiile faţă de asiguraţii
existenţi în evidenţa sa. Exemplu de calcul al rezervelor tehnice
îl vom prezenta pentru asigurarea de accidente, pe baza datelor
statistice din anul 1999. Estimarea va fi efectuată pentru
rezervelor care trebuiau să fie constituite la 31.12.1999.
Pentru început, vom prezenta calculul rezervei pentru
riscuri neexpirate, adică al rezervei primei neîncasate (RPN) şi
rezervei adiţionale riscurilor neexpirate (RARN).
Rezerva primei neîncasate este calculată prin metodele
cunoscute. Metodele expuse presupun că poliţele sunt anuale
(la asigurarea de accidente durata asigurării este un an) şi că
riscul la asigurarea de accidente este distribuit uniform pe
durata poliţei (vezi figura 6.4), concluzie remarcată din analiza
despăgubirilor pe durata poliţei pentru poliţele expirate.
140,000
120,000
100,000 1997
80,000
Lei
60,000 1998
40,000
20,000
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Luna de
Luna de despăgubire
despăgubire
Figura 6.4. Distribuţia despăgubirilor pe durata poliţei la asigurările

de accidente
Prima subscrisă de bază utilizată la calculul RPN se

consideră prima subscrisă netă din care se deduc cheltuielile de
administrare (adaosul la prima netă de 40 la sută) şi primele
cedate în reasigurare.
Valoarea de 47,4 mii lei a RPN la sfârşitul anului 1999,
calculată prin metoda 1/24 pentru poliţele anuale subscrise în
luna iulie a anului, s-a obţinut ca produs între coeficientul
pentru calcul şi prima subscrisă de bază:
RPN =
(2m − 1) ⋅ PSN = (2 ⋅ 7 − 1) ⋅ 145,8 − (145,8 ⋅ 0,4) = 47,4 mii lei
24 24
unde: PSN – prima subscrisă netă (prima subscrisă brută din
care s-a dedus suplimentul la primă).

calculată prin metoda 1/8 pentru poliţele anuale subscrise în
trimestrul III al anului, s-a obţinut ca produs între coeficientul
RPN =
(2m − 1) ⋅ PSN = (2 ⋅ 3 − 1) ⋅ 439,8 − (439,8 ⋅ 0,4) = 164,9 mii lei
8 8
calculată prin metoda 1/4, pentru poliţele anuale subscrise în
semestrul II al anului, s-a obţinut ca produs între coeficientul
RPN =
(2m − 1) ⋅ PSN = (2 ⋅ 2 − 1) ⋅ 1284 − (1284 ⋅ 0,4)] = 577,8 mii lei
4 4

calculată prin metoda 1/2, pentru poliţele anuale subscrise
uniform pe parcursul anului 1999, s-a obţinut ca produs între
coeficientul pentru calcul şi prima subscrisă de bază:
RPN = [(2 ⋅ 1 – 1)/2] ⋅ [2413,4 – (2413,4 ⋅ 0,4)] = 724,0 mii lei
Datorită volumului mare de informaţie şi calculul aferent
fiecărei poliţe, calculul RPN prin metoda „pro rata temporis“ a
fost efectuat printr-un program soft. A rezultat că RPN = 689,7
mii lei.
Obţinem pentru fiecare metodă un anumit număr de grupe
de prime în dependenţă de specificul metodei folosite. Astfel, cel
mai exact rezultat al RPN la 31.12.1999 este de 689,7 mii lei,
deoarece din metodele expuse, metoda „pro rata temporis“
include cel mai mare număr de grupe de poliţe (365 grupe), luând
în considerare durata exactă şi prima subscrisă efectiv aferentă
fiecărei poliţe. Dacă calculul prin metoda „pro rata temporis“ nu
poate fi efectuat, atunci ca PRN putem folosi rezultatul de 776 mii
lei, obţinut prin metoda 1/24.
Rezerva adiţională a riscurilor neexpirate (RARN). Rata

daunei, aferente anului în care au fost subscrise poliţele este de
RD = 25,2%. Primele neîncasate (PN) constituie 1149,5 mii lei
(689,7/[1-0,4]) Daunele estimate aferente primelor neîncasate,
care constituie RRN = RD ⋅ PN = 0,252 ⋅ 1149,5 = 289,7 mii lei.
Astfel, RRN < RPN calculată mai sus şi deci:
RARN = RRN – RPN = 289,7 – 689,7 = – 400 mii lei.
Prin urmare, nu este necesară constituirea unei rezerve
adiţionale pentru riscuri neexpirate, deoarece nu se îndeplineşte
condiţia, conform căreia RARN poate fi menţinută numai după

ce se supune verificării:
max (RARN;0) = max (– 400 : 0) = 0 (zero)
Rezerva daunelor nelichidate (RDN) se obţine pe baza
calculului individual, caz după caz, a tuturor dosarelor de
daune raportate dar nelichidate. Obligaţiile pentru fiecare dosar
de daună nelichidată sunt analizate de către persoane din
departamentul de daune.
Astfel, această metodă nu permite estimarea rezervei
pentru daune apărute, dar neraportate (RDAN), care este o
componentă a RDN, şi ca rezultat obţinem numai rezerva
daunelor raportate, dar nelichidate (RDRN), care la 31.12.1999
constituia RDRN = 13.621 lei. Deoarece estimarea individuală
a RDRN este singura abordare care permite considerarea
tuturor informaţiilor despre daunele nelichidate, aceasta este
totuşi o metodă care se verifică foarte greu. De asemenea,
estimarea ei se bazează pe îndemânarea şi judecata unor
persoane, astfel că persoane diferite pot produce rezultate
diferite, în special în cazul când există mii de daune.
De aceea, o abordare mai precisă a rezervei de daune
nelichidate putem obţine pe baza metodelor statistice.
Deoarece gruparea daunelor, conform legislaţiei, se efectuează
după anul de raportare şi nu după anul în care s-a produs
evenimentul, vom estima numai o componentă a RDN, şi
anume a RDRN.
Majoritatea metodelor statistice solicită prezentarea
datelor sub forma unui tabel de dezvoltare de daune necu-
mulate (vezi tabelul 6.12) şi a unui triunghi run-off (vezi
tabelul 6.11). Poliţele au o durată de un an. Tabelul de mai jos
indică daunele plătite datorită accidentelor în fiecare lună,
datele fiind tabelate după luna de dezvoltare.
În baza metodei chen-ladder de bază, prezentarea datelor

sub formă de triunghi run-off, presupune folosirea datelor care
au o influenţă asupra anului curent (1999) (vezi tabelul 6.11).
Tabelul (triunghi run-off) arată daunele plătite necumulate în
fiecare lună de dezvoltare pentru fiecare lună de raportare a
accidentului.
Tabelul 6.11
Triunghiul run-off (lei)
Luna Daune plătite în luna de dezvoltare în funcţie de luna
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 28.935 1.706 1.269 588 1.008 260 270
Iulie 18.268 2.427 1.210 2.780 275 215
August 12.430 818 2.344 406 298
Septembrie 30.085 1.681 1.097 250
Octombrie 31.580 1.870 425
Noiembrie 27.883 3.328
Decembrie 34.937
Datele corespunzătoare lunilor de raportare ianuarie-mai

sunt ignorate, deoarece aceste daune sunt considerate lichidate
la sfârşitul anului 1999. Valoarea de 270 lei este utilizată
pentru a estima suma totală care va fi plătită în luna iunie 2000
pentru evenimentele produse în lunile corespunzătoare de
raportare.
Etapele consecutive pentru estimarea RDRN la data de
31.12.1999 sunt:
Etapa 1. Se calculează daunele cumulate pentru fiecare
lună de raportare, aşa cum apar la sfârşitul fiecărui an de
dezvoltare:
Tabelul 6.12
Daune cumulate (lei)
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 28.935 30.641 31.909 32.496 33.504 33.764 34.034
Iulie 18.268 20.695 21.905 24.685 24.960 25.175
August 12.430 13.248 15.592 15.997 16.295
Septembrie 30.085 31.766 32.863 33.113
Octombrie 31.580 33.450 33.875
Noiembrie 27.883 31.211
Decembrie 34.937
Etapa 2. Se calculează factorii de dezvoltare:

30.641 + 20.695 + 13.248 + 31.766 + 33.450 + 31.211
i1 / 0 = = 1,0793 ;
28.935 + 18.268 + 12.430 + 30.085 + 31.580 + 27.883
33.764 + 25.175
i5 / 4 = = 1,0081 ;
33.504 + 24.960
31.909 + 21.905 + 15.592 + 32.863 + 33.875
i2 / 1 = = 1,0489 ;
30.641 + 20.695 + 13.248 + 31.766 + 33.450
34.034
i6 / 5 = = 1,0080
33.764
32.496 + 24.685 + 15.997 + 33.113
i3 / 2 = = 1,0393 ;
31.909 + 21.905 + 15.592 + 32.863
33.504 + 34.960 + 16.295
i4 / 3 = = 1,0216 .
32.496 + 24.685 + 15.997
Etapa 3. Folosind factorii de dezvoltare, se estimează

daunele nelichidate cumulate pentru fiecare lună de raportare.
Pentru decembrie:
37.703 = 34.937 ⋅ i1/0 = 34.937 ⋅ 1,0793;
39 .550 = 34 .937 ⋅ i 1 / 0 ⋅ i 2 / 1 = 34 .937 ⋅ 1,0793 ⋅ 1,0489;

42.673 = 34.937 ⋅ i1/ 0 ⋅ i 2 / 1 ⋅ i3 / 2 ⋅ i4 / 3 ⋅ i5 / 4 ⋅i 6 / 5 =
34.937 ⋅ 1,0793 ⋅ 1,0489 ⋅ 1,0393 ⋅ 1,0216 ⋅ 1,0081 ⋅ 1,0080.
Făcându-se calcule similare pentru fiecare lună de dezvol-
tare viitoare în dependenţă de luna de raportare, triunghiul run-
off completat cu aceste valori arată atunci astfel:
Tabelul 6.13
Daune lichidate şi nelichidate cumulate (lei)
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 28.935 30.641 31.909 32.496 33.504 33.764 34.034
Iulie 18.268 20.695 21.905 24.685 24.960 25.175 25.376
August 12.430 13.248 15.592 15.997 16.295 16.427 16.558
Septembrie 30.085 31.766 32.863 33.113 33.828 34.103 34.376
Octombrie 31.580 33.450 33.875 35.207 35.967 36.260 36.550
Noiembrie 27.883 31.211 32.736 34.024 34.758 35.041 35.321
Decembrie 34.937 37.707 39.550 41.106 41.993 42.335 42.673
Etapa 4. Rezerva pentru daune raportate, dar nelichidate

(RDRN), care trebuie constituită şi păstrată la 31.12.1999, se
calculează astfel:
RDRN = (42.673 – 34.937) + (35.321 – 31.211) +
+ (36.550 – 33.875) + (34.376 – 33.113) +
+ (16.558 – 16.295) + (25.376 – 25.175) = 16.249 lei
Din datele tabelului 6.13 se pot calcula daunele raportate
nelichidate şi estimate a se plăti în lunile următoare. De exemplu,
daunele nelichidate şi care se estimează să fie plătite în luna
ianuarie din anul următor (2000) s-au obţinut astfel (lei):
Ianuarie: 37.707 – 34.937 = 2.771; 32.736 – 31.211 = 1525;
35.207 – 33.875 = 1.333; 33.828 – 33.113 = 715;
16.427 – 16.295 = 132; 25.376 – 25.175 = 201.

Efectuând calcule similare pentru fiecare lună, s-au obţinut
următoarele rezultate:
Ianuarie: 2.771 + 1.525 + 1.333 + 715 + 132 + 201 = 6.677
Februarie: 1.843 + 1.288 + 760 + 275 + 131 = 4.297
Martie: 1.556 + 735 + 292 + 273 = 2.855
Aprilie: 888 + 282 + 290 = 1.460
Mai: 341 + 280 = 621
Iunie: = 339
RDRN: = 16.249
Metoda chain-ladder descrisă mai sus ignoră orice
ajustări modificate prin inflaţie. În practică se aplică, în cazul
lichidării daunelor într-o perioadă destul de îndelungată
(4-5 ani), o ajustare pentru a lua în considerare inflaţia, atât cea
anterioară, cât şi cea prognozată.
Metoda costului mediu per daună consideră separat
două elemente-cheie ale daunelor, şi anume numărul daunelor
şi dauna medie.
Din tabelul de dezvoltare 6.14 obţinem două tabele:
Tabelul 6.14
Daune plătite cumulate (lei)
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 28.935 30.641 31.909 32.496 33.504 33.764 34.034
Iulie 18.268 20.695 21.905 24.685 24.960 25.175
August 12.430 13.248 15.592 15.997 16.295
Septembrie 30.085 31.766 32.863 33.113
Octombrie 31.580 33.450 33.875
Noiembrie 27.883 31.211
Decembrie 34.937
Estimăm RDRN la 31.12.1999:

Etapa 1. Se calculează dauna medie plătită prin
împărţire, celulă cu celulă, a valorilor din tabelul 6.14 şi 6.15:
Etapa 2. Se aplică metoda Chain-Ladder de bază pentru
tabelul 6.15 şi tabelul 6.16, respectiv numărul cumulat de
daune raportate şi daunei medii plătite:
Tabelul 6.15
Numărul cumulat al daunelor raportate
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 146 141 136 135 134 133 133
Iulie 111 112 109 117 117 117
August 91 90 95 96 96
Septembrie 152 148 147 146
Octombrie 139 137 135
Noiembrie 135 136
Decembrie 121
Tabelul 6.16
Dauna medie plătită (lei/daună)
de de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 146 141 136 135 134 133 133
Iulie 111 112 109 117 117 117
August 91 90 95 96 96
Septembrie 152 148 147 146
Octombrie 139 137 135
Noiembrie 135 136
Decembrie 121
Etapa 3. Se obţin daunele cumulate nelichidate estimate

prin înmulţire, celulă cu celulă, a valorilor din tabelele 6.17 şi
6.18:
Tabelul 6.17
Daune plătite şi estimate cumulate (lei)
Luna Numărul de daune plătite în luna de dezvoltare în funcţie
de de luna de raportare
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 198 217 235 241 250 254 255
Iulie 164 185 201 211 214 216 217
August 137 147 164 167 169 171 172
Septembrie 198 215 223 227 232 235 236
Octombrie 228 244 251 258 264 267 268
Noiembrie 206 230 245 252 258 261 262
Decembrie 288 315 336 345 353 358 359
Factorii de dezvoltare 1,0946 1,0655 1,0279 1,0226 1,0129 1,0039
Tabelul 6.18
Numărul cumulat de daune plătite şi estimate
Luna Numărul de daune plătite în luna de dezvoltare în funcţie
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 146 141 136 135 134 133 133
Iulie 111 112 109 117 117 117 117
August 91 90 95 96 96 96 96
Septembrie 152 148 147 146 146 145 146
Octombrie 139 137 135 137 136 136 136
Noiembrie 135 136 134 136 136 135 136
Decembrie 121 120 119 120 120 119 120
Factorii de dezvoltare 0,9867 0,9907 1,0129 0,9984 0,9953 1,0040
Tabelul 6.19
Daune cumulate nelichidate
Luna Daune plătite în luna de dezvoltare în funcţie
raportare 0 1 2 3 4 5 6
Iunie 28.935 30.641 31.909 32.496 33.504 33.764 34.034
Iulie 18.268 20.695 21.905 24.685 24.960 25.175 35.376
August 12.430 13.248 15.592 15.997 16.295 16.428 16.559
Septembrie 30.085 31.766 32.863 33.113 33.808 34.085 34.358
Octombrie 31.580 33.450 33.875 35.271 36.011 36.307 36.597
Noiembrie 27.883 31.211 32.943 34.301 35.021 35.309 35.591
Decembrie 34.937 37.731 39.826 41.468 42.339 42.686 43.027
Daunele nelichidate estimate, datorită evenimentelor

asigurate care au avut loc între lunile iunie-decembrie inclusiv,
sunt în valoare de:
34.034 + 25.376 + 16.559 + 34.358 + 36.597 + 35.591 +
+ 43.027 = 22.5545 lei.
Etapa 4. Rezerva pentru daune raportate, dar nelichidate
(RDRN), care trebuie constituită şi păstrată la 31.12.1999, se
calculează ca diferenţă între daunele nelichidate estimate şi
daunele plătite în perioada respectivă:
RDRN = 22.5545 – (34.937 + 31.211 + 33.875 + 33.113 +
+ 16.295 + 25.175 + 34.034) = 16.905 lei
Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate
(RDANr) trebuie estimată şi evidenţiată separat, deoarece
metoda folosită pentru calculul rezervei pentru daune
nelichidate produce un rezultat care nu include RDANr.
Companiile de asigurări din Republica Moldova
estimează RDANr, conform legislaţiei, pe baza unei simple
proporţii, ca 10% din primele de bază subscrise efectiv în

perioada precedentă de 12 luni. Astfel, ea constituia circa 7.283
lei.
Vom prezenta în continuare calculul RDANr prin
metoda tabelului de întârziere. Această metodă o considerăm
mai precisă, deoarece se bazează pe o analiză retrospectivă a
situaţiilor reale, şi nu pe o simplă proporţie.
Această metodă presupune estimarea numărului de daune
apărute, dar neraportate şi a costului mediu al daunelor apărute,
dar neraportate.
Numărul daunelor apărute, dar neraportate se estimează
utilizând datele anterioare, pentru a determina procentul cu-
mulat al daunelor care sunt raportate după anumite perioade.
Tabelul 6.20
Numărul cumulat de daune raportate în dependenţă
de lunile de raportare de la apariţia daunei
Întârzieri
în raportare, 0 1 2 3 4 5 6 7 TOTAL
luni
Numărul
0 229 200 63 35 20 11 4 562
de DR*
Numărul
0 229 429 515 550 570 581 585 -
cumulat de DR
*DR – daune raportate.
Prin urmare, în dependenţă de numărul de daune

raportate (DR) după anumite perioade de la momentul
producerii evenimentului, determinăm procentul cumulat al
acestor daune raportate pentru asigurarea de accidente.
Efectuând calculele respective pentru ultimii doi ani
precedenţi anului 1999 (1997, 1998), obţinem următorul tabel
al procentului mediu cumulat:
Tabelul 6.21
Procentul mediu cumulat al daunelor raportate
Întârzieri
în raportare 0 1 2 3 4 5 6 7
( luni)
Procentul cumulat
0 54.5 76/3 89.0 94.5 97.0 98.0 100.0
de DR%
În 1999, circa 120 de daune au fost raportate în contul

daunelor apărute peste două luni de la întâmplarea lor.
Numărul daunelor apărute, dar neraportate, este:
120
N DAN = − 120 = 37 daune.
0,763
Costul mediu al unei daune apărute pentru asigurarea de

accidente constituie circa 310 lei. Atunci, RDANr, este:
RDANr = 37 ⋅ 310 = 11470 lei
Observăm că valoarea efectivă este mult mai mică decât cea
calculată prin metoda tabelului de întârziere (7283 < 11470).
Diferenţa semnificată se manifestă prin faptul că la calculul
valorii efective nu s-a luat în considerare evoluţia retrospectivă
a daunelor.
Rezerva pentru catastrofe a fost estimată conform unor
calcule speciale şi constituia 533.883 lei.
În final, constatăm că rezervele tehnice totale (RT) care
trebuie să fie menţinute pentru asigurarea de accidente a
persoanelor constituie 1.249.302 lei:
RT = RPN + RDRN + RDANr + RC = 687.700 + 16.249 +
+ 11.470 + 533.883 = 1.249.302 lei.
Probabilitate că rezervele sunt suficiente pentru acoperirea

daunelor pe contractele în vigoare pentru asigurarea de accidente
se determină în conformitate cu teorema limită centrală (TLC) pe
baza abaterii normal normate.
Rezerva tehnică de care depind în cea mai mare parte
obligaţiile asigurătorului pentru contractele în vigoare este RPN.
Pentru calculul daunei medii şi a dispersiei daunelor,
grupăm datele iniţiale privind despăgubirile de asigurare pentru
asigurarea de accidente. Astfel, obţinem o serie de distribuţie a
numărului de daune pe intervale de variaţie a mărimii daunei
(exprimată în lei). După calculele corespunzătoare obţinem că
dauna medie ( D ), calculată ca o medie aritmetică ponderată, şi
dispersia daunelor ( σ D ) sunt:
2
D = 142,3 lei/daună; σ D 2 = 93,6 lei/daună
Probabilitate neruinării este egală cu:
 RPN − N ⋅ (q ⋅ D ) 
P(Y < RPN) = ф =
N ⋅σ D
2
 
 689700 − 124330 ⋅ (0,0289 ⋅ 142,3) 
= ф  = ф{5,41} = 1,0
 124330 ⋅ 93,6 
unde: N – numărul total de poliţe expuse riscului;

Y = N ⋅ (q ⋅ D ) – daunele totale estimate.
Conform calculelor, rezultă că RPN este suficientă pentru

acoperirea tuturor daunelor estimate (P = 1).
rba dependenţei între probabilitatea de neruinare şi

rezerva de prime, pentru un portofoliu de asigurare de 124330
poliţe şi o probabilitate a daunei de q = 0,0289, este
reprezentată în figura de mai jos (vezi figura 6.5).
Probabilitatea Ф(х)
1
0,8
0,6
0,4
0,2
0
380 430 480 530 580 630 680
RPN(mii lei)
Figura 6.5. Dependenţa între probabilitatea daunei şi RPN
Din figură rezultă că rezerva de 530 mii lei, deşi este

suficientă pentru acoperirea daunelor totale (124330 ⋅ 0,0289 ⋅ ⋅
142,3 = 511 mii lei), probabilitatea neruinării este egală cu
circa P = 0,78. De aici este evidentă necesitatea unui adaos la
prima de risc.
De asemenea, putem determina probabilitatea neruinării nu
numai în dependenţă de mărimea rezervei, ci şi de mărimea
portofoliului de asigurare prognozat (vezi tabelul 6.18).
Tabelul 6.22
Probabilitatea neruinării pentru asigurarea de accidente
Numărul de contracte expuse riscului

RPN,
şi probabilitatea îndeplinirii obligaţiunilor
lei 80.000 100.000 120.000 140.000
300.000 0,21785 0,00034 0,00000 0,00000
350.000 0,78524 0,04682 0,00000 0,00000
400.000 0,99632 0,37115 0,00613 0,00000
450.000 1 0,90490 0,16256 0,00063
500.000 1 0,99865 0,39104 0,03871
550.000 1 1 0,95907 0,30339
600.000 1 1 0,99950 0,75490
650.000 1 1 1 0,98300
700.000 1 1 1 0,99981
750.000 1 1 1 1
Din tabel este evident faptul că probabilitatea

neruinării creşte pe măsura creşterii rezervei şi
portofoliului de asigurare, adică depinde de capacitatea
companiei.
Analiza tarifelor de primă de-a lungul timpului este un
eveniment destul de important în determinarea profitabilităţii şi
a solidităţii financiare a asigurătorului. Există o multitudine de
rapoarte a două valori care indică diferite aspecte ale primelor
de tarif şi nu în ultimul rând, a primelor subscrise, tendinţa
cărora este poate cea mai utilizată valoare, deoarece acestea
indică creşterea volumului afacerilor asigurătorului.
Unul dintre indicatorii cel mai des utilizaţi la analiza
activităţii de subscriere şi de asigurare care depinde în mare
măsură de tarifarea riscului, este rata daunei (RD). Rata daunei,
calculată, ca raport între daunele apărute (DA) şi primele
încasate (PÎ), este o măsură de bază a nivelului daunelor.
Rata daunei poate fi calculată şi ca raport între daunele
plătite (DP) şi primele subscrise (PS) (vezi tabelul 6.23), însă
acest raport poate induce în eroare, deoarece nu ia în
considerare primele în dependenţă de expunerea la risc şi de
aceea trebuie folosit cu maximă prudenţă.
Pentru analiză vom utiliza indicatorii statistici pentru
asigurarea animalelor, deoarece la această categorie sunt mai
evidente deosebirile în ceea ce priveşte tipul de raport utilizat
la calculul ratei daunei (vezi tabelul 6.23).
Tabelul 6.23
Dinamica principalilor indicatori statistici ai activităţii

de asigurare (asigurarea animalelor)
Unit. de
Indicatori 1997 1998 1999 2000
măsură
Prime subscrise efectiv (PS) în per. t Lei 1.242.895 807.021 567.663 569.135
Unit. de
Indicatori 1997 1998 1999 2000
măsură
Prime încasate (Ps) în per. t Lei 1.453.213 950.284 656.587 601.132
din care: PN la sfârşitul per. t-1 Lei 711.920 501.566 358.303 269.379
PI din PS în per. t Lei 741.293 448.718 298.284 331.753
Primei neîncasate (PN) la sf. per. t Lei 501.566 358.303 269.379 263.382
Daune plătite (DP) Lei 1.009.335 570.101 364.751 400.590
Daune apărute (DA) Lei 1.010.565 572.201 367.051 403.390
Rata daunei (DP/PS) % 81,2 70,6 64,3 67,3
Rata daunei (DA/PI) % 69,5 60,2 55,9 67,1
Valorile ratei daunei de 70,6% şi 60,2% pentru 1998 au

fost obţinute astfel:
RD = DP/PS = 570.101/807.021 = 0,706 sau 70,6%;
RD = DA/PÎ = 572.201/950.284 = 0,602 sau 60,2%
De unde primele încasate în anul 1998, conform formulei
(3.1.35), se obţin astfel:
PÎ = PS + PN(t–1)–PN(t) = 807.021 + 501.566 – 358.303
= 950.284 lei,
unde: PN (t-1), (t) – prime neîncasate la începutul şi sfârşitul
perioadei financiare (1998) (vezi figura 6.6).
Primele încasate (PÎ) pot fi calculate, de asemenea, ca

sumă a primelor neîncasate la sfârşitul perioadei precedente
(prime care vor fi considerate încasate în anul financiar) şi a
primelor încasate în perioada financiară (1998):
PÎ = PN(t–1) + PÎ (t) = 501.566 + 448.718 = 950.284 lei.

Aceste categorii de prime sunt evidenţiate în figura 6.6.
1997
400,0 PN din PS în 1997

350,0
300,0 PI din PS in 1997
250,0
Mii lei
200,0
150,0
100,0
50,0
0,0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Luna
1998
200
PN din PS in 1998
150 PI din PS in 1998
Mii lei
100
50
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Luna
Figura 6.6. Primele încasate şi primele neîncasate la sfârşitul

anilor 1997, 1998
Rezultatele din tabelul 6.25 arată o rată a daunei,

calculată pe baza PS, relativ instabilă, cu câteva salturi
apreciabile în 1997 şi 1998, datorate calculului incorect al ratei
daunei. Valoarea relativă a acestui indicator ne demonstrează
că în aceşti doi ani daunele plătite (DP) sunt mai mari decât
prima netă, destinată pentru acoperirea riscului (norma de
despăgubire = prima netă = 60% din prima brută subscrisă).
Acest raport nu indică un rezultat corect, deoarece o parte din

daunele plătite în 1998 se referă la poliţele contractate în 1997,
deci nu ia în considerare primele pentru poliţele expuse la risc
în 1998, ci primele aferente contractelor încheiate în această
perioadă.
Rata daunei, calculată pe baza primelor încasate,

arată o dinamică relativ stabilă şi că primele nete sunt
suficiente pentru acoperirea daunelor, adică nu este nevoie
de o modificare a tarifelor de asigurare, contrar celei ce
rezultă din rezultatul ratei daunei calculate ca raport între
daunele plătite şi primele subscrise.
Metoda de constituire a tarifelor de primă şi a rezervelor
tehnice poate avea o influenţă perturbatoare asupra solidităţii
financiare şi asupra profitabilităţii aparente. În ceea ce priveşte
soliditatea financiară, este limpede că realizarea unor rezerve
tehnice folosind o metodă solidă poate indica o slăbiciune
aparentă a solidităţii financiare comparată cu cea obţinută pe
baza unor rezerve mai puţin solide. În ceea ce priveşte
profitabilitatea, este mai puţin clar dacă constituirea unor
rezerve tehnice folosind o metodă solidă implică un profit
supraevaluat sau subevaluat. Metoda de calcul al ratei daunei
poate avea o influenţă perturbatoare asupra deciziei privind
tarifele de asigurare şi activitatea de subscriere. O valoare mare
poate indica tarife de prime inadecvate, standarde de subscriere
scăzute sau un control insuficient al daunelor. De aceea, este
corect a calcula rata daunei în dependenţă de primele încasate
şi nu de cele subscrise.
Bibliografie selectivă
1. Anghelache Constantin, „Statistica teoretică şi economică“,
Editura Economică, Bucureşti, 2004.
2. Anghelache Constantin, Capanu Ion, „Statistică
macroeconomică“, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
3. Anghelache Constantin, Badea S.G., Capanu, I., Wagner, P.
„Bazele statisticii teoretice şi economice“, Editura Economică,
Bucureşti, 2005.
4. Anghelache Constantin, Verejan, O., Partachi, I., „Analiză
actuarială în asigurări“, Editura Economică, Bucureşti, 2008.
5. Bucur Ion, Unele probleme generate de sistemul de asigurări,
„Finanţe. Bănci. Asigurări“, nr. 11-12, Bucureşti, 2000.
6. Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica. Asigurări comerciale,
Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureş, 1997.
7. Cistelecan Lazăr, Tarifarea pe piaţa internaţională a asigurărilor
auto. // „Finanţe. Bănci. Asigurări“, nr. 7-8, Bucureşti, 2000.
8. Constantinescu Dan Anghel, Tratat de asigurări, Editura
Semne, Bucureşti, 1999.
9. Enache Elena, Enache Sorin, Riscul în asigurări, „Finanţe.
Bănci, Asigurări“, nr. 2, Bucureşti, 2000.
10. Eugen Pecican, Econometrie, Editura ALL, Bucureşti, 1994.
11. Gavriletea Marius, Securizarea riscului, „Finanţe. Bănci.
Asigurări“,
nr. 11-12, Bucureşti, 2000.
12. Harrari Jean-Claude, Insurance and Marketing, Produced for
the Witherby & Co. Ltd., London, 1992.
13. Henriet Dominic, Rochet Jean-Charles, Microeconomie de
l’Assurance. Ed. Economica, Marseille, 1991.
14. Hossack I. B., Pollard H. J., Zehnwirth B., Introductory statistics
with applications in general insurance, Cambridge University
Press, 1983.
15. Ionescu Luminiţa, Constituirea şi utilizarea rezervelor de prime

la societăţile de asigurări, „Finanţe, Bănci, Asigurări“, nr.1,
2000.
16. Jaba Elisabeta, Statistică, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
17. Mercea Florin, Asigurarea – instrument economic de
importanţă naţională, „Finanţe. Bănci. Asigurări“, nr. 5,
Bucureşti, 1998.
18. Moldovan Tudor, Introducere actuarială în asigurările generale,
Editura Finmedia, Bucureşti, 1999.
19. Năstase Constantin, Companiile de asigurări au sfidat
recesiunea, „Capital“ nr. 45, Bucureşti, 1999.
20. Purcaru Ion, Asigurări de persoane şi de bunuri: Aplicaţii,
Cazuri, Soluţii. Editura Economică, Bucureşti, 1998.
21. Purcaru Ion, Matematică şi asigurări, Editura Economică,
Bucureşti, 1994.
22. Taylor J.M., General insurance, Institute of Actuaries, Oxford,
1992.
23. Theiler G., Tövissi L., Aplicarea conceptului de risc la
asigurările societăţilor de asigurare, „Revista română de
statistică, nr. 6, 1999.
24. Theiler G., Tövissi L., Asupra conceptului de risc în asigurările
particulare. Risc matematic şi risc de plasament (III), „Revista
română de statistică“, nr. 9, Bucureşti, 1999.
25. Ţarcă Mihai, Tratat de statistică aplicată, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1998.
26. Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, Editura
Marketer şi Expert, Bucureşti, 1993.
27. Verejan Oleg, Spânu Vilen, Analiza asigurărilor generale din
Moldova, // „Profit“, nr. 10, Chişinău, 2000.
28. Verejan Oleg, Analiza şi perspectivele investiţiilor în activitatea
de asigurare a R. Moldova. / Reformele economice în
Republica Moldova şi România: realizări, tendinţe, probleme,

Complexul editorial-poligrafic al ASEM, Chişinău, 1998.
29. Verejan Oleg, Pârţachi Ion, „Statistica actuarială în asigurări“,
Editura Economică, Bucureşti, 2004.
30. Voineagu V., Isaic-Maniu Al., Grădinaru A., Mitruţ C., Statistica
teoretică şi economică, Editura Tehnică, Chişinău, 1994.
31. Zambiţchi Dumitru, Teoria probabilităţilor şi statistica
matematică, Complexul editorial-poligrafic al ASEM, Chişinău,
2000.
32. Legea României „Cu privire la societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, // Monitorul Oficial al României, nr.
148, Bucureşti, 2000.
33. ***. Asigurări non-viaţă, // Supliment al revistei „Piaţa
Financiară“. Editura Finmedia, Bucureşti, iunie, 2000.
Anexe
Anexa 1
n
Valorile factorului de actualizare - v
Nr. Valorile factorului de actualizare vn pentru o rată a dobânzii (i) de:
de ani n i = 1% i = 2% i = 3% i = 4% i = 5% i = 7% i = 10% i = 15% i = 20%
1 0.99010 0.98039 0.97087 0.96154 0.95238 0.93458 0.90909 0.869565 0.833333
2 0.98030 0.96117 0.94260 0.92456 0.90703 0.87344 0.82645 0.756144 0.694444
3 0.97059 0.94232 0.91514 0.88900 0.86384 0.81630 0.75131 0.657516 0.578704
4 0.96098 0.92385 0.88849 0.85480 0.82270 0.76290 0.68301 0.571753 0.482253
5 0.95147 0.90573 0.86261 0.82193 0.78353 0.71299 0.62092 0.497177 0.401878
6 0.94205 0.88797 0.83748 0.79031 0.74622 0.66634 0.56447 0.432328 0.334898
7 0.93272 0.87056 0.81309 0.75992 0.71068 0.62275 0.51316 0.375937 0.279082
8 0.92348 0.85349 0.78941 0.73069 0.67684 0.58201 0.46651 0.326902 0.232568
9 0.91434 0.83676 0.76642 0.70259 0.64461 0.54393 0.42410 0.284262 0.193807
10 0.90529 0.82035 0.74409 0.67556 0.61391 0.50835 0.38554 0.247185 0.161506
11 0.89632 0.80426 0.72242 0.64958 0.58468 0.47509 0.35049 0.214943 0.134588
12 0.88745 0.78849 0.70138 0.62460 0.55684 0.44401 0.31863 0.186907 0.112157
13 0.87866 0.77303 0.68095 0.60057 0.53032 0.41496 0.28966 0.162528 0.093464
14 0.86996 0.75788 0.66112 0.57748 0.50507 0.38782 0.26333 0.141329 0.077887
15 0.86135 0.74301 0.64186 0.55526 0.48102 0.36245 0.23939 0.122894 0.064905
16 0.85282 0.72845 0.62317 0.53391 0.45811 0.33873 0.21763 0.106865 0.054088
17 0.84438 0.71416 0.60502 0.51337 0.43630 0.31657 0.19784 0.092926 0.045073
18 0.83602 0.70016 0.58739 0.49363 0.41552 0.29586 0.17986 0.080805 0.037561
19 0.82774 0.68643 0.57029 0.47464 0.39573 0.27651 0.16351 0.070265 0.031301
Statistică actuarială 245

20 0.81954 0.67297 0.55368 0.45639 0.37689 0.25842 0.14864 0.061100 0.026084
21 0.81143 0.65978 0.53755 0.43883 0.35894 0.24151 0.13513 0.053131 0.021737
22 0.80340 0.64684 0.52189 0.42196 0.34185 0.22571 0.12285 0.046201 0.018114
23 0.79544 0.63416 0.50669 0.40573 0.32557 0.21095 0.11168 0.040174 0.015095
24 0.78757 0.62172 0.49193 0.39012 0.31007 0.19715 0.10153 0.034934 0.012579
25 0.77977 0.60953 0.47761 0.37512 0.29530 0.18425 0.09230 0.030378 0.010483
26 0.77205 0.59758 0.46369 0.36069 0.28124 0.17220 0.08391 0.026415 0.008735
27 0.76440 0.58586 0.45019 0.34682 0.26785 0.16093 0.07628 0.022970 0.007280
28 0.75684 0.57437 0.43708 0.33348 0.25509 0.15040 0.06934 0.019974 0.006066
29 0.74934 0.56311 0.42435 0.32065 0.24295 0.14056 0.06304 0.017369 0.005055
30 0.74192 0.55207 0.41199 0.30832 0.23138 0.13137 0.05731 0.015103 0.004213
31 0.73458 0.54125 0.39999 0.29646 0.22036 0.12277 0.05210 0.013133 0.003511
32 0.72730 0.53063 0.38834 0.28506 0.20987 0.11474 0.04736 0.011420 0.002926
33 0.72010 0.52023 0.37703 0.27409 0.19987 0.10723 0.04306 0.009931 0.002438
34 0.71297 0.51003 0.36604 0.26355 0.19035 0.10022 0.03914 0.008635 0.002032
35 0.70591 0.50003 0.35538 0.25342 0.18129 0.09366 0.03558 0.007509 0.001693
36 0.69892 0.49022 0.34503 0.24367 0.17266 0.08754 0.03235 0.006529 0.001411
37 0.69200 0.48061 0.33498 0.23430 0.16444 0.08181 0.02941 0.005678 0.001176
38 0.68515 0.47119 0.32523 0.22529 0.15661 0.07646 0.02673 0.004937 0.000980
39 0.67837 0.46195 0.31575 0.21662 0.14915 0.07146 0.02430 0.004293 0.000816
246 Statistică actuarială

40 0.67165 0.45289 0.30656 0.20829 0.14205 0.06678 0.02209 0.003733 0.000680
41 0.66500 0.44401 0.29763 0.20028 0.13528 0.06241 0.02009 0.003246 0.000567
42 0.65842 0.43530 0.28896 0.19257 0.12884 0.05833 0.01826 0.002823 0.000472
43 0.65190 0.42677 0.28054 0.18517 0.12270 0.05451 0.01660 0.002455 0.000394
44 0.64545 0.41840 0.27237 0.17805 0.11686 0.05095 0.01509 0.002134 0.000328
45 0.63905 0.41020 0.26444 0.17120 0.11130 0.04761 0.01372 0.001856 0.000273
46 0.63273 0.40215 0.25674 0.16461 0.10600 0.04450 0.01247 0.001614 0.000228
47 0.62646 0.39427 0.24926 0.15828 0.10095 0.04159 0.01134 0.001403 0.000190
48 0.62026 0.38654 0.24200 0.15219 0.09614 0.03887 0.01031 0.001220 0.000158
49 0.61412 0.37896 0.23495 0.14634 0.09156 0.03632 0.00937 0.001061 0.000132
50 0.60804 0.37153 0.22811 0.14071 0.08720 0.03395 0.00852 0.000923 0.000110
51 0.60202 0.36424 0.22146 0.13530 0.08305 0.03173 0.00774 0.000802 0.000092
52 0.59606 0.35710 0.21501 0.13010 0.07910 0.02965 0.00704 0.000698 0.000076
53 0.59016 0.35010 0.20875 0.12509 0.07533 0.02771 0.00640 0.000607 0.000064
54 0.58431 0.34323 0.20267 0.12028 0.07174 0.02590 0.00582 0.000528 0.000053
55 0.57853 0.33650 0.19677 0.11566 0.06833 0.02420 0.00529 0.000459 0.000044
56 0.57280 0.32991 0.19104 0.11121 0.06507 0.02262 0.00481 0.000399 0.000037
57 0.56713 0.32344 0.18547 0.10693 0.06197 0.02114 0.00437 0.000347 0.000031
58 0.56151 0.31710 0.18007 0.10282 0.05902 0.01976 0.00397 0.000302 0.000026
59 0.55595 0.31088 0.17483 0.09886 0.05621 0.01847 0.00361 0.000262 0.000021

60 0.55045 0.30478 0.16973 0.09506 0.05354 0.01726 0.00328 0.000228 0.000018
61 0.54500 0.29881 0.16479 0.09140 0.05099 0.01613 0.00299 0.000198 0.000015
62 0.53960 0.29295 0.15999 0.08789 0.04856 0.01507 0.00271 0.000172 0.000012
63 0.53426 0.28720 0.15533 0.08451 0.04625 0.01409 0.00247 0.000150 0.000010
64 0.52897 0.28157 0.15081 0.08126 0.04404 0.01317 0.00224 0.000130 0.000009
65 0.52373 0.27605 0.14641 0.07813 0.04195 0.01230 0.00204 0.000113 0.000007
66 0.51855 0.27064 0.14215 0.07513 0.03995 0.01150 0.00185 0.000099 0.000006
67 0.51341 0.26533 0.13801 0.07224 0.03805 0.01075 0.00169 0.000086 0.000005
68 0.50833 0.26013 0.13399 0.06946 0.03623 0.01004 0.00153 0.000075 0.000004
69 0.50330 0.25503 0.13009 0.06679 0.03451 0.00939 0.00139 0.000065 0.000003
70 0.49831 0.25003 0.12630 0.06422 0.03287 0.00877 0.00127 0.000056 0.000003
71 0.49338 0.24513 0.12262 0.06175 0.03130 0.00820 0.00115 0.000049 0.000002
72 0.48850 0.24032 0.11905 0.05937 0.02981 0.00766 0.00105 0.000043 0.000002
73 0.48366 0.23561 0.11558 0.05709 0.02839 0.00716 0.00095 0.000037 0.000002
74 0.47887 0.23099 0.11221 0.05490 0.02704 0.00669 0.00086 0.000032 0.000001
75 0.47413 0.22646 0.10895 0.05278 0.02575 0.00625 0.00079 0.000028 0.000001
76 0.46944 0.22202 0.10577 0.05075 0.02453 0.00585 0.00071 0.000024 0.000001
77 0.46479 0.21766 0.10269 0.04880 0.02336 0.00546 0.00065 0.000021 0.000001
78 0.46019 0.21340 0.09970 0.04692 0.02225 0.00511 0.00059 0.000018 0.000001
79 0.45563 0.20921 0.09680 0.04512 0.02119 0.00477 0.00054 0.000016 0.000001

80 0.45112 0.20511 0.09398 0.04338 0.02018 0.00446 0.00049 0.000014
81 0.44665 0.20109 0.09124 0.04172 0.01922 0.00417 0.00044 0.000012
82 0.44223 0.19715 0.08858 0.04011 0.01830 0.00390 0.00040 0.000011
83 0.43785 0.19328 0.08600 0.03857 0.01743 0.00364 0.00037 0.000009
84 0.43352 0.18949 0.08350 0.03709 0.01660 0.00340 0.00033 0.000008
85 0.42922 0.18577 0.08107 0.03566 0.01581 0.00318 0.00030 0.000007
86 0.42497 0.18213 0.07870 0.03429 0.01506 0.00297 0.00028 0.000006
87 0.42077 0.17856 0.07641 0.03297 0.01434 0.00278 0.00025 0.000005
88 0.41660 0.17506 0.07419 0.03170 0.01366 0.00260 0.00023 0.000005
89 0.41248 0.17163 0.07203 0.03048 0.01301 0.00243 0.00021 0.000004
90 0.40839 0.16826 0.06993 0.02931 0.01239 0.00227 0.00019 0.000003
91 0.40435 0.16496 0.06789 0.02818 0.01180 0.00212 0.00017 0.000003
92 0.40034 0.16173 0.06591 0.02710 0.01124 0.00198 0.00016 0.000003
93 0.39638 0.15856 0.06399 0.02606 0.01070 0.00185 0.00014 0.000002
94 0.39246 0.15545 0.06213 0.02505 0.01019 0.00173 0.00013 0.000002
95 0.38857 0.15240 0.06032 0.02409 0.00971 0.00162 0.00012 0.000002
96 0.38472 0.14941 0.05856 0.02316 0.00924 0.00151 0.00011 0.000001
97 0.38091 0.14648 0.05686 0.02227 0.00880 0.00141 0.00010 0.000001
98 0.37714 0.14361 0.05520 0.02142 0.00838 0.00132 0.00009 0.000001
99 0.37341 0.14079 0.05359 0.02059 0.00798 0.00123 0.00008 0.000001

100 0.36971 0.13803 0.05203 0.01980 0.00760 0.00115 0.00007 0.000001
Anexa 2
z z2
1 −
Valorile tabelare ale funcţiei Gauss-Laplace Ф ( z ) = ∫e 2
dz
2π −z
z* Ф(z) z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z)

0.00 0.0000 0.51 0.3899 1.02 0.6923 1.53 0.8740 2.04 0.9586 2.55 0.9892 3.06 0.99779
0.01 0.0080 0.52 0.3969 1.03 0.6970 1.54 0.8764 2.05 0.9596 2.56 0.9895 3.07 0.99786
0.02 0.0160 0.53 0.4039 1.04 0.7017 1.55 0.8789 2.06 0.9606 2.57 0.9898 3.08 0.99793
0.03 0.0239 0.54 0.4108 1.05 0.7063 1.56 0.8812 2.07 0.9615 2.58 0.9901 3.09 0.99800
0.04 0.0319 0.55 0.4177 1.06 0.7109 1.57 0.8836 2.08 0.9625 2.59 0.9904 3.10 0.99806
0.05 0.0399 0.56 0.4245 1.07 0.7154 1.58 0.8859 2.09 0.9634 2.60 0.9907 3.11 0.99813
0.06 0.0478 0.57 0.4313 1.08 0.7199 1.59 0.8882 2.10 0.9643 2.61 0.9909 3.12 0.99819
0.07 0.0558 0.58 0.4381 1.09 0.7243 1.60 0.8904 2.11 0.9651 2.62 0.9912 3.13 0.99825
0.08 0.0638 0.59 0.4448 1.10 0.7287 1.61 0.8926 2.12 0.9660 2.63 0.9915 3.14 0.99831
0.09 0.0717 0.60 0.4515 1.11 0.7330 1.62 0.8948 2.13 0.9668 2.64 0.9917 3.15 0.99837
0.10 0.0797 0.61 0.4581 1.12 0.7373 1.63 0.8969 2.14 0.9676 2.65 0.9920 3.16 0.99842
0.11 0.0876 0.62 0.4647 1.13 0.7415 1.64 0.8990 2.15 0.9684 2.66 0.9922 3.17 0.99848
0.12 0.0955 0.63 0.4713 1.14 0.7457 1.65 0.9011 2.16 0.9692 2.67 0.9924 3.18 0.99853
0.13 0.1034 0.64 0.4778 1.15 0.7499 1.66 0.9031 2.17 0.9700 2.68 0.9926 3.19 0.99858

0.14 0.1113 0.65 0.4843 1.16 0.7540 1.67 0.9051 2.18 0.9707 2.69 0.9929 3.20 0.99863
0.15 0.1192 0.66 0.4907 1.17 0.7580 1.68 0.9070 2.19 0.9715 2.70 0.9931 3.21 0.99867
0.20 0.1585 0.71 0.5223 1.22 0.7775 1.73 0.9164 2.24 0.9749 2.75 0.9940 3.26 0.99889
0.21 0.1663 0.72 0.5285 1.23 0.7813 1.74 0.9181 2.25 0.9756 2.76 0.9942 3.27 0.99892
0.22 0.1741 0.73 0.5346 1.24 0.7850 1.75 0.9199 2.26 0.9762 2.77 0.9944 3.28 0.99896
0.23 0.1819 0.74 0.5407 1.25 0.7887 1.76 0.9216 2.27 0.9768 2.78 0.9946 3.29 0.99900
0.24 0.1897 0.75 0.5467 1.26 0.7923 1.77 0.9233 2.28 0.9774 2.79 0.9947 3.30 0.99903
0.25 0.1974 0.76 0.5527 1.27 0.7959 1.78 0.9249 2.29 0.9780 2.80 0.9949 3.31 0.99907
0.26 0.2051 0.77 0.5587 1.28 0.7995 1.79 0.9265 2.30 0.9786 2.81 0.9950 3.32 0.99910
0.27 0.2128 0.78 0.5646 1.29 0.8029 1.80 0.9281 2.31 0.9791 2.82 0.9952 3.33 0.99913
0.28 0.2205 0.79 0.5705 1.30 0.8064 1.81 0.9297 2.32 0.9797 2.83 0.9953 3.34 0.99916
0.29 0.2282 0.80 0.5763 1.31 0.8098 1.82 0.9312 2.33 0.9802 2.84 0.9955 3.35 0.99919
0.30 0.2358 0.81 0.5821 1.32 0.8132 1.83 0.9328 2.34 0.9807 2.85 0.9956 3.36 0.99922
0.31 0.2434 0.82 0.5878 1.33 0.8165 1.84 0.9342 2.35 0.9812 2.86 0.9958 3.37 0.99925
0.32 0.2510 0.83 0.5935 1.34 0.8198 1.85 0.9357 2.36 0.9817 2.87 0.9959 3.38 0.99928
0.33 0.2586 0.84 0.5991 1.35 0.8230 1.86 0.9371 2.37 0.9822 2.88 0.9960 3.39 0.99930
0.34 0.2661 0.85 0.6047 1.36 0.8262 1.87 0.9385 2.38 0.9827 2.89 0.9961 3.40 0.99933
0.35 0.2737 0.86 0.6102 1.37 0.8293 1.88 0.9399 2.39 0.9832 2.90 0.9963 3.41 0.99935
0.36 0.2812 0.87 0.6157 1.38 0.8324 1.89 0.9412 2.40 0.9836 2.91 0.9964 3.42 0.99937

0.37 0.2886 0.88 0.6211 1.39 0.8355 1.90 0.9426 2.41 0.9840 2.92 0.9965 3.43 0.99940
0.38 0.2961 0.89 0.6265 1.40 0.8385 1.91 0.9439 2.42 0.9845 2.93 0.9966 3.44 0.99942
0.39 0.3035 0.90 0.6319 1.41 0.8415 1.92 0.9451 2.43 0.9849 2.94 0.9967 3.45 0.99944
0.40 0.3108 0.91 0.6372 1.42 0.8444 1.93 0.9464 2.44 0.9853 2.95 0.9968 3.46 0.99946
0.41 0.3182 0.92 0.6424 1.43 0.8473 1.94 0.9476 2.45 0.9857 2.96 0.9969 3.47 0.99948
0.42 0.3255 0.93 0.6476 1.44 0.8501 1.95 0.9488 2.46 0.9861 2.97 0.9970 3.48 0.99950
0.43 0.3328 0.94 0.6528 1.45 0.8529 1.96 0.9500 2.47 0.9865 2.98 0.9971 3.50 0.99953
0.44 0.3401 0.95 0.6579 1.46 0.8557 1.97 0.9512 2.48 0.9869 2.99 0.9972 3.60 0.99968
0.45 0.3473 0.96 0.6629 1.47 0.8584 1.98 0.9523 2.49 0.9872 3.00 0.9973 3.70 0.99978
0.46 0.3545 0.97 0.6680 1.48 0.8611 1.99 0.9534 2.50 0.9876 3.01 0.99739 3.80 0.999855
0.47 0.3616 0.98 0.6729 1.49 0.8638 2.00 0.9545 2.51 0.9879 3.02 0.99747 3.90 0.999904
0.48 0.3688 0.99 0.6778 1.50 0.8664 2.01 0.9556 2.52 0.9883 3.03 0.99755 4.00 0.999937
0.49 0.3759 1.00 0.6827 1.51 0.8690 2.02 0.9566 2.53 0.9886 3.04 0.99763 4.50 0.999993
0.50 0.3829 1.01 0.6875 1.52 0.8715 2.03 0.9576 2.54 0.9889 3.05 0.99771 5.00 0.999999
* în context z= α .

Statistica Actuariala 2015 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Statistica Actuariala 2015 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constantin ANGHELACHE Ion PARTACHI

Elemente de statistică actuarială

Teorie şi studii de caz

Copyright  Editura Artifex, 2015

Autorii poartă întreaga răspundere morală, legală şi materială,

Cuvânt înainte ......................................................................... 5

Capitolul 1. Conceptul de analiză actuarială

Capitolul 2. Analiza actuarială în asigurări

Capitolul 3. Probleme teoretice şi metodologice privind

Capitolul 4. Evaluarea primelor în

Capitolul 5. Rezervele create în asigurări

Capitolul 6. Estimarea riscului în asigurări

Bibliografie selectivă ........................................................... 239

Anexe .................................................................................... 243

Lucrarea este, întru câtva, o noutate în abordarea din

prin „actuar“ înţelegem o persoană calificată în aplicarea

Este important pentru o societate de asigurări ca, prin

trecând peste acest termen oarecum „pretenţios“, găsim că

1.1. Ştiinţa actuarială şi actuarul

începutul asigurărilor de viaţă pe baze ştiinţifice şi un impuls în

Actuarul este o persoană calificată în

Rolul actuarului este de a calcula primele de asigurare pe

acopere toate cheltuielile operaţionale şi să obţină beneficiul

1.2. Rolul analizei actuariale în asigurări

În termeni mai simpli, asigurările generale înseamnă

daunelor pentru cazurile asigurate survenite constituie 1.000 de

Analiza actuarială în asigurări are ca obiect

Din cele expuse, este evident faptul că analiza actuarială

La fel, analiza actuarială contribuie la luarea deciziilor

Observarea şi culegerea depind de sistemul informaţional,

Evidenţa informaţiei bazate pe principiile contabile

Rapoartele externe sunt documente oficiale întocmite pe

Actuarii, folosind principiile şi metodele statistice, efectu-

1.3. Prima de asigurare

Prima de asigurare este suma de bani pe

asigurărilor obligatorii), să o plătească asigură-

Principalele noţiuni din domeniul asigurărilor corelate cu

În termeni actuariali, prima de asigurare se mai numeşte

Prima brută este constituită din prima netă şi

Figura 1.1. Tipuri de prime de asigurare

Prima netă constituie partea preponderentă a

Această categorie a primelor de asigurare se determină

de la asiguraţi trebuie să fie suficientă pentru achitarea

2.1. Conceptul de actuariat în asigurări de viaţă

asiguraţii ca rezultat al plăţii primei de asigurare. Cuantumul

2.2. Fructificarea fondurilor de asigurare

asigurare şi depind de volumul primelor vărsate la fond, de

la sfârşitul primului an devine egală cu (1 + i)

Figura 2.1. Fructificarea unui leu investit

la sfârşitul anului doi devine egală cu

unde: Sn – suma obţinută după fructificare;

S0 – suma depusă spre fructificare;

În asigurări, de asemenea, prezintă interes determinarea

unde: vn - reprezintă valoarea actuală a 1 leu ce se va plătit sau

Factorul de actualizare arată ce sumă trebuie investită cu

O societate de asigurare doreşte să dispună de 10.000 lei,

Este necesar de determinat care este valoarea prezentă a

Deci societatea trebuie să depună spre fructificare astăzi

Luarea în considerare a fructificării fondurilor de asigu-

dependenţă de numărul de ani de actualizare şi rata dobânzii,

Din tabel se degajă următoarea concluzie: cu cât este mai

2.3. Tabele de mortalitate şi de comutaţie

şi cel al deceselor, pe ani de naştere şi vârste pentru bărbaţi,