Introducere

Adolescenţa este o perioadă dificilă, în care sprijinul celor din jur are o importanţă
maximă pentru o dezvoltare armonioasă.De aceea în lucrarea de faţă am ales să abordez
două aspecte importante în cadrul consilierii psihologice. Primă este cea a stimei de sine
la adolescenţi, iar cea de-a doua se referă la formarea unor caracteristici necesare pentru o
viaţă echilibrată şi o dezvoltare optimă printr-un program educaţional raţional emotiv a
stimei de sine. Adolescenţii au nevoie de ajutor şi ghidare pentru a depăşi această
perioadă de mari confuzii şi transformări. Deşi drumul spre devenirea lor ca adulţi este
deja la început, majoritatea transformărilor fizice desfăşurându-se în pubertate,
adolescenţa este perioada reorganizării imaginii de sine şi a rolului social. La această
vârstă tinerii capătă un statut nou care include responsabilităţi pe măsură. Adolescenţii
doresc să-şi câştige autonomia şi să-şi dovedească forţele, ceea ce îi determină, de multe
ori, să întreprindă activităţi riscante. Această vârstă este momentul în care se
reorganizează imaginea şi stima de sine şi drept urmare poate aduce nenumărate temeri
pentru cei implicaţi. Relaţia cu cei din jur este afectată de toate aceste schimbări şi uneori
duce la conflicte aprinse cu părinţii, profesorii şi alţi adulţi cu care adolescentul intră în
contact. Adolescentul cu stimă de sine scăzută este posibil să ocolească sau să refuze
situaţiile care-l pun în faţa unor noi încercări; adesea, acesta vorbeşte negativ despre sine:
"Nu voi învăţa niciodată să fac asta..", "Ce contează? Oricum nu-i pasă nimănui de
mine", etc. Astfel de adolescenţi prezintă în cele mai multe cazuri o tolerantă scăzută la
frustare, renunţa uşor sau aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Aceşti adolescenţi au
tendinţa să fie autocritici şi se autodezamagesc cu uşurinţă; orice eşec temporar şi minor
este privit ca fiind permanent şi de nesuportat, fiind însoţit de pesimism.

Din toate cele arătate se desprinde o concluzie şi anume: este nevoie, în primul
rând, de un program educativ.Educaţia nu vizează modificarea naturii celui de care se
ocupa ci să-l ajute să se dezvolte armonios în mediul lui.Ea necesita cunoaşterea
trebuinţelor sale,a legilor creşterii sale fizice şi mentale,depinzând de ideea pe care şi-o
face despre om şi din punctul de vedere al conceptului socio-cultural. Acest program
doreşte să îmbunătăţească stima de sine la adolescenţi pentru ca adaptarea lor la noul
statut de viitor adult să fie uşurată. Autocunoaşterea şi autoacceptare au un rol
fundamental în stabilirea unor relaţii armonioase cu cei din jur. Acelaşi rol îl are şi
intercunoaşterea care este un alt obiectiv vizat de acest program. Odată ce individul se
cunoaşte şi se acceptă cu toate calităţile şi defectele pe care le posedă, acesta poate
întemeia relaţii de prietenie şi de cuplu echilibrate

În lucrarea de faţă voi prezenta rezultatele obţinute în urma cercetării şi voi

încerca să clarific unele probleme cu caracter teoretic privind îmbunatăţirea stimei de sine
la adolescenţii bigorexici, prin folosirea literaturii de specialitate corespunzătoare.
Bigorexia, un termen care este utilizat în afara comunităţii ştiinţifice este de fapt ceea ce
în 1997,dr.Harrison Pope, un psihiatru de la Spitalul McLean din Belmont,
Massachusetts,numea tulburare dismorfică musculară.Această tulburare afectează în
general persoanele de sex masculine.Oricât de mare ar deveni un bigorectic,el totuşi se va
simţi mic şi slab,va recurge astfel la extrem de mult antrenament şi consum compulsiv de
concentrate proteice.

În stabilirea eşantionului de subiecţi, am plecat de la premisa că,tulburarea

debutează de regulă în adolescenţă, în jurul vârstei de 17 ani, cu toate că poate apărea şi
la adulţii în vârstă, ca o îngrijorare legată de schimbarea aspectului lor datorată
îmbătrânirii.Prin urmare, lotul experimental este format din adolescenţi de sex masculin,
cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani,membri la un club de bodybuilding din oraşul Baia
Mare.

Obiectivul studiului de faţă este de a stabili măsura în care un program de

educaţie raţional emotiva şi comportamentala pentru adolescenţii bigorexici contribuie la
dezvoltarea stimei de sine ale acestora prin modificarea cogniţiilor iraţionale şi
inferenţiale. Pentru a vedea cât mai exact dacă se verifică ipotezele pe care le-am stabilit
am folosit următoarele metode, tehnici şi instrumente de lucru:interviul, chestionarul
Rosenberg,experimentul, tehnica terapeutică „modelul ABC”.
Capitolul I
Adolescenţa

1.1Definitie şi stadiile adolescenţei

Adolescenta este acea etapă a dezvoltării care acoperă întreaga perioadă de

tranziţie de la stadiul de copil la cel de maturitate deplină,caracterizată printr-o puternică
evoluţie în plan psihic,prin stabilirea structurilor de personalitate,dobândirea identităţii
individuale,a maturităţii sexuale şi a identităţii familiale. Adolescenţa reprezintă o problemă
veche şi nouă în acelaşi timp: este veche pentru că întotdeauna oamenii au fost preocupaţi
de această perioadă de dezvoltare care încheie efortul de socializare al copilului, înainte
de a intra în etapa adultă; este nouă pentru că în fiecare perioadă de dezvoltare istorică, ea
reflectă efortulde adaptare la o lume în schimbare, tot mai complexă. „Cu cât societatea
în care creşte şi se dezvoltă adolescentul este mai complexă, cu atât dezvoltarea sa va fi
mai complexă şi implicit mai dificilă” (Ursula Şchiopu, E. Verza, 1997).

Studiile de psihologia vârstelor fac posibila împărţirea perioadei adolescentei în

trei stadii:preadolescenta,adolescenta propriu-zisă şi adolescenţa prelungită.

Preadolescenta(14-16 ani)caracterizată de stabilizarea maturizării biologice şi de o

dezvoltare psihică intensă.Aspectul exterior al adolescentului se afla acum într-o continuă
schimbare ;mâinile fiind mai lungi ca trunchiul,apare acneea,întreaga conformaţie lăsând
impresia unei fiinţe deşirate.Se constată,de asemenea schimbări evidente la nivelul vieţii
psihice. Preadolescentul este încărcat de conflicte interioare, manifestând impulsivitate,
extravaganţe, momente de nelinişte şi de dificultate de concentrare. Individualizarea se
intensifică pe planurile intelectuale şi de relaţionare. Părerile personale încep să fie
argumentate. Apare dorinţa de afirmare personală mai pregnantă ca expresie a
socializării.

Adolescenţa propriu-zisă(16-18 ani) se remarcă prin dezvoltarea conştiinţei de

sine,afirmarea propriei personalităţi şi integrarea treptată în valorile vieţii. Adolescentul
caută mijloace personale de a fi şi de a apărea în ochii celorlalţi. Îl interesează
responsabilităţi în care să existe dificultăţi de depăşit spre a-şi măsura forţele.Deşi se pare
că adolescentul este pregătit psihologic,pot să apară conduite deviante pe un fond de
condiţionare şi de adaptare dificilă.

Adolescenţa prelungită(18-25 ani) este caracterizată prin trăirii sentimentale

intense.Acum se manifestă anumite instabilităţi în plan afectiv, este etapa învăţării rolului
sexual,apar primele gânduri,uneori chiar acţiuni concrete privind constituirea unei noi
familii.Studii recente au scos la iveală faptul că noile generaţii de adolescenţi aflaţi în
această subperioada sunt preocupaţi mai întâi de formarea şi de dezvoltarea lor
profesională şi abia apoi de întemeierea unei familii.

1.2 Caracteristici ale dezvoltării adolescentului

1.2.1Dezvoltarea psihică