1.

Implementarea normelor dreptului international umanitar

Conventiile de drept umanitar, odata ratificate, trebuie aplicate cu buna-credinta

de catre statele contractante, iar valoarea lor universala ar trebui sa asigure
universalitatea respectarii lor. De aceea, receptand legile si obiceiurule razboiului in
legislatia militara nationala, statele ar trebui sa-i determine pe combatanti si
necombatanti sa inteleaga ca incalcarea acestora constituie o infractiune ce va fi
pedepsita.
Un alt principiu general al aplicarii DIU este acela al respingerii clauzei care
restrangea aplicarea dreptului clasic al razboiului la acele conflicte, in care toate
partile beligerante ratificasera conventiile respective. Este evident ca respingerea
clauzei are valoare doar in cazul instrumentelor juridice care contin norme cu
caracter cutumiar sau al acelora care sunt acceptate si aplicate de statele care nu le-
au ratificat prin declaratia unilaterala.
Intr-o situatie asemanatoare este si principiul general al caracterului unilateral
si nereciproc al angajamentului asumat de state de a respecta si a face respectat
dreptul international aplicabil conflictelor armate, independent de respectarea
acestuia de catre adversari. Un ultim principiu general este clauza Martens, care
impune respectarea legilor si obiceiurilor razboiului in situatiile neprevazute de
instrumentele juridice, asa cum rezulta din uzantele stabilite, din principiile
umanitatii si din exigentele constiintei publice.
Implementarea normelor DIU implica insusirea si integrarea obligatiilor
prevazute de conventiile internationale, ce sunt impuse statelor, care au devenit
parti la ele inca din timp de pace, pe perioada desfasurarii conflictului armat si la
incheierea ostilitatilor militare. Inca din timp de pace, dreptul international obliga
statele sa conceapa atat masuri politico-strategice de prevenire a eventualelor
conflicte armate, cat si masuri de strategie militara privind asigurarea cunoasterii si
respectarii legilor si obiceiurilor razboiului. Necesitatea acestora din urma este
impusa de faptul ca inceperea ostilitatilor militare presupune aplicarea imediata a
dispozitiilor DIU, lucru ce nu poate fi realizat fara existenta prealabila a unor
masuri de executare si administrative adecvate acestui scop.

2. Aplicarea normelor dreptului international umanitar

Statele neutre pot contribui la limitarea conflictului armat si la aplicarea DIU in

urmatoarele ipostaze:
- ramanand in afara conflictului;
 - prin actiuni directe in cadrul conflictului sau oferindu-si sprijinul la actiunea
organizatiilor umanitare la favoarea populatiei sau bunurilor civile;
- admitand beligerantii in spatiul neutru pentru actiuni fara scopuri militare
(ex. pentru repararea navelor de razboi, transportul de raniti etc.);
- prin actiuni directe de restabilire a pacii sau de limitare si localizare a
conflictelor armate sau sprijinind astfel de actiuni, cooperand cu partile
beligerante in reprimarea infractiunilor grave la dreptul razboiului.
Prin notiunea de Putere Protectoare se intelege , in principal, un stat neutru sau
un alt stat nebeligerant, care a fost desemnat de o parte la conflict si care, acceptat
fiind de adversar, este de acord sa-si asume functii de reprezentare a intereselor
partii la conflict pe baza dreptului international. Puterile protectoare vor fi
desemnate fara intarziere inca de la inceperea ostilitatilor.
Aplicarea dreptului umanitar este o problema atat de respectare a dispozitiilor
acestuia de catre state si agentiile lor, dar si de atitudine fata de eventualele violari
ale legilor si obiceiurilor razboiului. Statul lezat de o violare a DIU are la dispozitie
una dintre urmatoarele masuri:
- aducerea faptelor incriminate la cunostinta statului responsabil, fie pe cale
diplomatica (prin Puterea Protectoare), fie direct in zona actiunilor militare
(mai ales prin parlamentari);
- initierea unei anchete bilaterale de stabilire a faptelor care constituie incalcari
grave ale conventiilor internationale;
- cererea adresata statului responsabil pentru pedepsirea vinovatilor si,
eventual, acordarea de despagubiri;
- propunerea de constituire a unei comisii internationale de anchetare a
faptelor;
- cererea catre organismele internationale sau statele neutre de a interveni pe
langa statul culpabil, in sensul de a-l determina sa puna capat violarilor sau
sa impiedice repetarea lor;
- judecarea vinovatilor de savarsirea de crime de razboi care ar cadea in
puterea sa;
- aducerea faptelor la cunostinta opiniei publice internationale;
- trecerea la utilizarea de represalii cu respectarea regulilor instituite de
conventiile internationale.
In legatura cu represaliile, acestea constau intr-o amenintare si o presiune
exercitata asupra inamicului, in scopul de a-l face sa inceteze savarsirea de acte de
razboi ilicite si sa respecte normele DIU. Ele constituie singura procedura directa
de obligare a adversarului de a-si desfasura actiunile militare in conformitate cu
legile si obiceiurile razboiului. Din pacate, represaliile se transforma in acte de
razbunare, de la care combatantii au indatorirea sa se abtina. A nu comite acte de
razbunare impotriva persoanelor care nu participa la razboi si a bunurilor care nu
sunt obiective militare este o obligatie inscrisa in multe regulamente militare.
dreptului international general si ale dreptului international penal comun.
Aceasta procedura de control reprezinta un progres fata de alte sisteme de
control, cu conditia ca ea sa functioneze trecand prin proba practicii. Pana in
momentul in care vom putea dispune de o ”jurisprudenta” in acest domeniu, putem
afirma ca mecanismul de control instituit prin intermediul C.I.S.F., ar putea sa-i
descurajeze pe beligeranti cu privire la violarea DIU.