Note curs dr roman

1.Definiţia dreptului roman

Dreptul roman reprezintă suma normelor de conduită, aprobate sau

sancţionate de statul roman şi alcătuieşte un cadru larg de ramuri şi instituţii

juridice.

Astfel, dreptul roman este reprezentat de acele norme de conduită

recunoscute sau sancţionate de statul roman pentru asigurarea ordinii de

drept romane. Aceste norme de conduită au cunoscut un proces amplu de

perfecţionare în cadrul unei evoluţii milenare, al cărui debut se plasează în

perioada de formare a oraşului Roma şi s-a încheiat la moartea împăratului

Justinian (565 d. Ch.), ultimul împărat vorbitor de limba latină pe malurile

Bosforului.

Dreptul roman s-a perfecţionat în procesul transformării societăţii civile

romane dintr-o societate gentilică într-una politică. Astfel că, la origine

acest proces se caracterizează, atât la romani, cât şi la alte popoare ale

antichităţii, prin confuzia între diferitele categorii de norme sociale. La

început, cetăţenii romani nu au perceput o separaţie foarte clară între

normele juridice, religioase şi social-morale. Însă cu timpul, faţă de celelalte

popoare, romanii au trecut peste această confuzie, dovadă că încă din epoca

veche normele de drept erau desemnate prin termenul de ,,ius”, cele

religioase prin ,,fas”, iar cele morale prin ,,honestum”.

Potrivit concepţiei romane, dreptul roman este împărţit în drept public

şi drept privat. Astfel, jurisconsultul Ulpian arăta deosebirile dintre dreptul

public şi dreptul privat: publicum ius est quod ad statum rei romane spectat,

privatum quod ad singularum utilitatem (dreptul public este acela care

priveşte organizarea statului roman şi dreptul privat, interesele

particularilor).
7

Explicaţia pe care ne-a transmis-o Ulpian este criticată prin faptul că ne

arată normele de drept privat ca pe un sistem chemat să apere drepturile

indivizilor. În realitate, atât normele de drept privat, cât şi cele de drept

public exprimă interesele generale şi nu interesele fiecărui individ în parte.

Particularităţile specifice ale dreptului public şi cele ale dreptului privat au

determinat deosebiri şi în ceea ce priveşte posibilitatea de modificare a

acestora. Observăm astfel că normele de drept privat au o puternică

identitate proprie, în raport cu cele ale dreptului public. Pe când primele

reglementau numai relaţiile între cetăţeni, celelalte se referă la organizarea

statului şi la relaţiile dintre stat şi cetăţeni. Observăm că normele de drept

privat roman reglementează relaţiile cu privire la condiţia juridică a

persoanei, relaţiile cu conţinut patrimonial dintre persoane, ca şi cele ce se

nasc cu ocazia pierderii proceselor private.

O altă definiţie dată dreptului se pare că aparţine lui Celsus, citat de o artă,

arta binelui şi a echităţii jus est ars boni et aequi.

Conform principiilor sale, Ulpian defineşte dreptul roman astfel: „juris

praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere suum quique

tribuere” (principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu

vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său”.

Dreptul roman este structura Republicii romane și al Imperiului

Roman, din cele mai îndepărtate timpuri ale Imperiului Roman de

Răsărit și ale împăratului bizantin Iustinian I după căderea Romei însăși.

Normele dreptului roman au reglementat condiția juridică a persoanei,

relațiile personale patrimoniale, precum și activitatea de soluționare a

litigiilor dintre persoane. Acest sistem de drept a avut o evoluție milenară

care a început anterior Republicii romane și s-a încheiat la moartea

Împăratului Justinian.

2. Semnificaţia dreptului roman

Fenomenul juridic roman s-a născut în procesul trecerii societăţii romane

de la societate gentilică la cea politică, aceasta caracterizându-se prin

confuzia dintre diferite categorii de norme sociale.

Fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic îl constituie dreptul

roman. Noţiunile şi principiile dreptului roman s-au păstrat de peste două

mii de ani până astăzi şi sunt perfect aplicabile deşi nu mai sunt în vigoare.

Problema importanţei dreptului privat roman a intrat în preocupările

romaniştilor din toate timpurile. Acestea se datorează faptului că dreptul

privat roman a depăşit, sub aspectul formei sale, limitele societăţii care l-a

generat, exercitând o influenţă hotărâtoare asupra dreptului mai târziu. El

şi-a pus amprenta asupra evoluţiei generale a ideilor şi instituţiilor juridice,

fiind preluat şi adaptat realităţii vieţii feudale, mai târziu constituind un

izvor în procesul codurilor moderne.

Din perspectivă istorică dreptul privat roman poate fi caracterizat şi în

sensul că:

 dreptul privat roman este manifestarea juridică clasică a unei societăţi

bazată pe proprietatea privată şi pe producţia de mărfuri. De aceea,

orice societate care se întemeiază pe proprietatea privată şi pe

economia de schimb, găseşte în dreptul roman, gata elaborate, toate

conceptele, principiile şi instituţiile necesare reglementării acestor

relaţii sociale.

 dreptul privat roman este un vast câmp de verificare a tezelor teoretice

cu privire la originea şi evoluţia dreptului. Dreptul este o componentă

a sistemului social şi se află într-o strânsă relaţie de intercondiţionare

cu celelalte laturi ale sistemului social. Deci, pe de o parte, dreptul

influenţează evoluţia generală a societăţii, iar pe de altă parte, dreptul

este influenţat de celelalte componente ale ansamblului social.

 dreptul roman căpăta o valoare deosebită fiindcă romanii au creat

alfabetul juridic, terminologia juridică care a determinat, în societatea

romană, apariţia ideilor juridice ce sunt exprimate într-un limbaj

aparte. Acest limbaj este de o mare precizie, funcţionează într-un

sistem logic extrem de sever, oferă posibilitatea realizării unor ample

sinteze, precum şi posibilitatea construirii unor figuri juridice

simetrice.

De-a lungul istoriei antice s-au dezvoltat şi alte sisteme precum cel

egiptean, babilonian, feudal german etc. În pofida unor valori certe (precum

Codul lui Hammurapi - 1760 a. Chr.), acestea nu au dezvoltat preocupări de

teoretizare, ci au rămas la un studiu pur pragmatic; niciuna din legislaţiile

antice nu a perfecţionat atât de precis şi sistematic regulile de drept, încât

acestea să poată rezista timpului aşa cum a rezistat dreptul roman.

Înţelegerea regulilor juridice actuale nu poate fi desprinsă de cunoaşterea

originii şi evoluţiei acestora; iar această cunoaştere trebuie integrată în

contextul social-politic în care a avut loc.

Jurisconsultul roman Celsus aprecia că:

Scire leges non hoc est verba earum tenere, sed vim ac potestatem.

„Cunoaşterea legilor nu înseamnă posedarea cuvintelor, ci cunoaşterea

efectelor şi virtualităţilor acestora”.

Celsus afirma că pregătirea unui viitor jurist nu înseamnă doar reţinerea

formulelor legislative oferite de dreptul în vigoare, ci este nevoie de o

înţelegere bazată pe cunoaşterea izvoarelor şi a evoluţiei lor ulterioare,

pentru a înţelege direcţiile prezente. Numai astfel, viitorul jurist va dobândi

abilitatea de a înţelege mişcarea fenomenului juridic şi de a se adapta într-o

lume caracterizată de instabilitate economică şi de transit legislativ.

3. Obiectul dreptului roman

Dreptul roman reprezintă suma normelor de conduită, aprobate sau

sancţionate de statul roman şi alcătuieşte un cadru larg de ramuri şi instituţii

juridice.

Dreptul roman a avut o existenţă continua începând cu epoca fondării

Romei şi până la moartea împăratului Justinian din sec. al VIII- lea

i. Hr până în sec. al VI –lea d. Hr.. Pentru a înţelege specificul dreptului

roman trebuie să reţinem că, la origine, şi romanii, ca şi alte popoare ale

antichităţii au confundat dreptul cu religia şi cu morala, dar spre deosebire

de celalalte popoare ale lumii antice, romanii au depăşit această confuzie şi

au realizat o distincţie foarte clară între normele dreptului, normele

religioase şi normele de morală. Dovada că încă din epoca veche romanii

desemnau normele dreptului prin cuvântul “ius”, iar normele religioase prin

cuvântul “fas” , mai mult la romani ideile juridice şi-au pus amprenta asupra