Cum se definește Dreptul privat roman?

Dreptul privat roman – o totalitate de norme juridice sancționate de statul antic

roman, structurate într-un sistem format dintr-o multitudine de instituții juridice.

Concepțiile romanilor despre drept:

Dreptul este arta binelui şi a echităţii (Celsus).

Principiile dreptului sunt următoarele: de a trăi onest, de a nu prejudicia pe alţii şi

de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (Ulpian).

Dreptul în sens obiectiv – semnifică totalitatea normelor juridice (regulilor ce se

conţin în diferite acte normative), care reglementează relaţiile dintre diferiţi subiecţi.

Dreptul obiectiv se crează ori ca urmare a consensului întregii societăţi de a se

conforma unor reguli nescrise, ori ca urmare a creării normelor juridice de către
persoane abilitate cu o astfel de funcţie.

Din acest punct de vedere, dreptul obiectiv a fost divizat de romani în drept scris (ius
scriptum) şi drept nescris (ius non scriptum).

Dreptul în sens subiectiv – semnifică aptitudinea unei persoane (a unui subiect) de se

comporta într-un anumit fel şi de a cere altor persoane de a se comporta corespunzător
cu posibilitatea de a apela în caz de necesitate la forţa de constrângere a statului.

Atât pentru noţiunea de drept în sens obiectiv, cât şi pentru noţiunea de drept în sens
subiectiv, romanii foloseau termenul “ius”.

Care este obiectul de reglementare a dreptului roman privat și dreptului roman

public?

Dreptul public se referă la organizarea statului roman, dreptul privat se referă la

interesele persoanelor particulare (Ulpian).

 În aşa fel, distincţia dintre dreptul public şi dreptul privat se face în dependenţă
de sfera de reglementare.

 Dreptul public reglementează organizarea şi funcţionarea statului, relaţiile din

stat şi cetăţeni. Dreptul privat reglementează relaţiile dintre persoanele
particulare.

 Dreptul public – determină tipul de guvernare în stat, sistemul de organe

legislative și executive în stat, competența acestor organe, însă reglementează
și relațiile dintre organele acestiu stat și cetățenii lui.

o Ierarhie verticală a normelor, organelor.

  Dreptul privat – Reglementează relațiile sociale dintre persoanele private care,
în virtutea situației lor juridice egale, se construiesc pe orizontală.

Dreptul privat acoperă sferele : Proprietatea, Contractele, Relațiile de familie,

Moștenirea.

Care sunt perioadele istorice ale evoluției Dreptului privat roman?

Epoca veche – durează de la fondarea Romei în 753 î.e.n. până la instaurarea

principatului în anul 27 î.e.n. (cuprinde perioada monarhiei (753 î.e.n. – 509 î.e.n.) şi
republicii (509 î.e.n. – 27 î.e.n.)).

 Se caracterizează prin prioritatea obiceiului şi a legii ca izvoare de drept, prin

formalismul sporit al dreptului.

 Dreptul se crează şi se dezvoltă pe fonul luptei dintre patricieni şi plebei.

 Forma de guvernare în sec. VI î.e.n. era democrația militară

 Plebeii – Aveau statu de oamnei liberi, stăpâneau cu drept de proprietate

diferite bunuri materiale, participu la viața economică, plăteau impozite etc.

o Nu aveau drepturi politice

 Regele adopta legi, și exercita activitatea judecătorească

 Reforma regelui Servius Tulius – Plebeii au fost introduși în componența

poporului roman și le-a fost oferită posibilitatea de a participa la unele activități
ce țin de exercitarea puterii în stat.

 509 î.e.n. Republica – republică aristocrată, numai aristocrați în organele de

conducere, regii au fost alungați.

 Legea celor 12 table

Epoca clasică – durează de la instaurarea principatului în anul 27 î.e.n. până la finele

sec. III e.n. (cuprinde perioada principatului).

 Epoca clasică reprezintă perioada de înflorire a dreptului privat roman.

 În această perioadă au activat cei mai de vază jurisconculţi romani, a fost

marcată de înflorirea activităţii pretorilor, care au ajustat, completat şi chiar
modificat vechile instituţii ale dreptului roman, decade formalismul dreptului
roman din epoca veche.

 Magistrați Imperium (consulii, dictatorii, pretorii) – Drept la a convoca

armata, adunarea populară și dreptul de a administra justiția.
  Magistarți Potestas (cenzorii, edilii, questorii, tribunii plebei) – Dreptul de a
administra anumite activități comerciale, social-politice în stat.

 Școala sabiniană (Ateius Capiton jurist) – Concepte tradiționale,

conservatoare, afirma că lucrul nou creat trebuie să aparțină proprietarului
materialului.

 Școala proculiană (Antistius Labeon jurist) – Capacitățile creatoare și voința

omului, afirma că lucrul nou creat trebuie să aparțină specificatorului (celui
care la creat).

Epoca postclasică – durează de la finele sec. III e.n. (anul 294) până în anul 565 e.n.,
anul morţii împăratului Iustinian (cuprinde perioada dominatului).

 Se caracterizează prin afirmarea puterii politice în mâinele împăratului

(dominus), constituţiile împăratului devenind cel mai important izvor de drept.

 Influenţa senatului decade.

 Iau naştere primii germeni ai feudalismului, care încep să influențeze dreptul.

Ce reprezintă sistemele Dreptului privat roman: ius civile, ius praetorium, ius
gentium?

Conform jurisconsultului clasic Ulpian – Dreptul privat este format din 3 părți
componente: Ius civile, Ius praetorium și Ius gentium.

Ius civile (Drept civil) civis – cetățean; civitas - cetate

 Poate fi definit ca sistemul de drept caracteristic în special epocii vechi

 Reprezintă un sistem de norme juridice, aplicabil exclusiv cetățenilor romani

 Conținea norme cu caracter privat cât și norme cu caracter public.

 Acest sistem de norme juridice a apărut odată cu întemeiere statului roman, și

se baza p obiceiurile și legile adoptate în epoca veche.

 Normele juridice din acest sistem aveau un caracter rigid și formalist.

o Trăsătura formalistă a ius civile se manifestă prin faptul că participarea

la diferite raporturi juridice, încheierea de acte juridice, declanşarea unui
proces judiciar presupunea respectarea de către cetăţeni a unor formule
solemne cu conţinut strict determinat.

Ius Praetorium
  Reprezintă un sistem de normel juridice, creat de praetori pentru îmbunătățirea
normelor Ius Civile, și înlăturarea formalismului care contravenea noilor
condiții socialeconomice.

o Primii magistrați – 2 consuli (demnitari de rang înalt al statului, având

atribuții administrative, juridice și militare --- până la crearea pretorilor
în 337 BC)

o Pretor – Magistrat judiciar, ales de cetățeni

 Activitatea pretorilor de îmbunătățire și corectare a normelor Ius Civile s-au

manifestat în trei direcții:

o Ajustarea normelor vechiului Ius Civile, la relațiile noi din societatea

romană, inclusiv prin aplicarea acestor norme prin analogie (situații
similare).

 Legea ”Lex Aquilia” – cum se compensează daunele cauzate

o Suplinirea normelor din ius civile cu norme noi, în cazul în care în

sistemul Ius Civile se identificau lacune și menite să asigure interesele
diferitor categorii de persoane.

o Modificarea ius civile conform necesităţilor noi ale vieţii sociale.

Ius Gentium (Dreptul popoarelor)

 Sistemul de norme juridice creat de pretori și jurisconsulți pentru a reglementa

relațiile dintre cetățenii romani precum și peregrinii.

o Peregrini – străini fără cetățănie romană

o Hospitum – un cetățean roman care acordă invitație și răspundere asupra

unui cetățean străin.

o Nou pretor peregrin pentru străini (însărcinat cu soluționarea litigiilor cu

peregrinii)

 Conține norme lipsite de formalism și mult mai flexibile, car răspundeau

necesităților care creșteau, ale dezvoltării comerțului.

 Sursă de inspirație – obiceiurile comerciale ale altor popoare

În anul 212 e.n. s-a realizat unificarea ius civile cu ius gentium, odată cu emiterea de
împăratul Caracalla a unui edict prin care cetăţenia romană a fost acordată tuturor
locuitorilor liberi ai imperiului.
  Ius civile + ius gentium 212 e.n.

o Din acel moment nu se mai făcea distincție dintre Ius civile, Ius
praetorium, Ius gentium, și a intrat în uz nou termenul ’Ius Privatum’.

o Atunci Ulpian a făcut separarea dintre drept privat și drept public

 Avantajele edictului împăratului Caracalla – O armată mai numeroasă, și mai

mulți plătitori de taxe.

Pe lângă cele trei sisteme jurisconsulții romani foloseau termenul de ”Ius naturale”.

 Ius naturale – Acel drept pe care toate ființele viețuitoare le-au desprins din
natură, căci acest drept nu este specific doar neamului omenesc, ci este comun
şi tuturor animalelor care se nasc pe mare şi pe uscat, precum şi păsărilor.

o Reprezintă un sistem de principii universal valabile pentru toate

timpurile şi pentru toate vietăţile.

Care sunt concepțiile jurisconsulților romani despre drept?

Celsus: ”Ins est ars boni et aequi” – Dreptul este arta binelui șina echității.

Ulpian: ”Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum
quigue tribuire” – Principiile dreptului sunt: a trăi onest, a nu vătăma pe altul, a da
fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Care sunt cauzele, etapele și efectele recepționării dreptului privat roman de

către statele Europei continentale?

Care este rolul Dreptului privat roman în patrimoniul culturii juridice

contemporane?