Era odată o Ńară frumoasă-frumoasă!

…
Semăna cu o stea, dar şi cu o inimă de copil!…
Printre munŃi semeŃi, dealuri domoale şi câmpii mănoase şopoteau
undele apelor botezate fie cu nume de voinicei – precum Prut, Siret,
Mureş, Olt, Jiu, Someş, Criş, Nistru… - fie cu nume de fete mândre,
cum ar fi: Tisa, BistriŃa, Dorna, Dunărea … Ozana „cea frumos
curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire
Cetatea NeamŃului, de atâtea
veacuri!”
Veneau primăveri după
ierni, veri după primăveri, toamne după
veri, ierni după toamne şi iar primăveri după ierni îndelungate şi
geroase… Adormea şi iar se trezea la viaŃă întreaga fire, ani după ani,
veacuri fără sfârşit…
Şi văzând Dumnezeu hărnicia şi cumsecădenia oamenilor de pe la
noi, auzindu-i cum îşi plâng dorurile şi-şi cântă doinele şi-şi joacă
horele, ascultându-le gândurile şi chibzuind că face bine ce face, a
hotărât, într-o primăvară anume, să ne dăruiască nouă, tuturor celor
însemnaŃi cu această nobleŃe a neamului românesc, CEL MAI
FRUMOS MĂRłIŞOR: era la 1 martie 1837, în partea de răsărit a
pământului românesc, chiar în inima Moldovei. Şi s-a menit încă de pe
atunci ca EL să devină ÎMPĂRATUL POVEŞTILOR şi să se
numească pentru totdeauna
ION
CREANGĂ!