Celor care au răbdare să meargă până la capăt

Eu am iubit poveștile întotdeauna și mi-a plăcut să evadez într-o altă realitate, de obicei privind
copilăria ca pe un spațiu fericit...
Cine suntem noi?... De unde venim noi? Am plonjat dintr-o dată în copilărie... Cine suntem noi? De
unde venim?

Copilul întreabă: ”Și eu cum să fac să fie bine?” Intenția mea. Dorința mea este să îl
ajut, să îl îndrum... să-l întorc cu fața către acel răsărit care înseamnă încrederea în sine,
discernământ, putere, hotărârea de a decide tu pentru tine!... De a înțelege tu ce drum trebuie
să alegi ca să fie bine... tu însuți, tu ca artist care vrea să construiască, să creezi ceva... Cât știu
– pot să îți arăt cum să faci cu respirația, cu subtextul, cu implicarea fizică și emoțională...
care ar fi pârghiile care te-ar duce către un rezultat sau altul.... dar cel mai important este să le
cauți tu! Și le vei găsi dacă ești intersat! Numai tu poți răspunde la întrebarea asta – Ești într-
adevăr interesat sau nu?

Am mare nevoie de prieteni și am mare nevoie de prietenie... Am nevoie de prietenie... și atunci când...
Aproape nu poate fi definită! Când ești copil... pentru un copil, relația, prietenia cu ceilalți copii cred că este
sentimentul cel mai important.

Lăsați un copil să privească... Bine, nu vorbim de teatru, că în teatru sună așa și fac
așa... Un ochi inocent – un copil înfața unui tablou de Picasso va găsi... se va sinți atras, va
găsi nenumărate semnificații pentru că tabloul vorbește, pentru că nu este gratuit... Bine, acum
nu e așa, luăm copilul și dacă rezistă... Să știți că nu o să facem așa ceva! Charlie Chaplin așa
făcea! Ne zice istoria! Primele vizionări – după care opera asupra propriilor filme, în deplină
legitimitate – erau făcute cu copii, cu săli de copii. Copii cărora le studia reacțiile!