Modalităti de identificare a produselor

Succesul unui proces de trasabilitate constă în modalitatea de identificare a produselor şi

a informatiilor atribuite acestora.
Sistemele de identificare: codurile de bare, identificarea pe bază de frecventă radio
(RFID – Radio Frequency Identification), marcajele comestibile şi sistemele de identificare
particulare.
Codurile de bare reprezintă sisteme de reprezentare codificată a informatiilor care sunt
apoi descifrate automat. Codificarea se face cu ajutorul cifrelor reprezentate sub formă de bare
albe şi negre, cu grosimi diferite, iar citirea codului se face cu un scanner.
AVANTAJELE FOLOSIRII CODURILOR DE BARE
Creşterea eficienţei operaţionale. Deoarece codurile de bare permit o înregistrare rapidă şi
foarte exactă a informaţiei, procesarea datelor şi identificarea lor se face foarte repede. Astfel, timpul
petrecut pentru a afla locaţia sau evoluţia anumitor proiecte, dosare, instrumente, materiale din cadrul
unei organizaţii scade în mod evident. Codurile de bare ajută la ţinerea unei bune evidenţe dând
posibilitatea să răspundeţi prompt eventualelor solicitări sau schimbări ce pot apărea.
Reducerea timpului. În funcţie de domeniul de aplicare, scăderea timpului alocat operaţiunilor
este semnificativă. Un bun exemplu în acest sens este întocmirea inventarului. În mod normal, pentru a
face inventarul pentru o perioadă de timp de 6 luni este nevoie de 25 de angajaţi care să muncească pe
parcursul unui weekend întreg; folosind codurile de bare nu sunt necesari decât 4 angajaţi care să
muncească doar 4-5 ore. Chiar şi în cadrul operaţiilor zilnice de rutină, scăderea timpului alocat acestora
prin folosirea codurilor de bare duc la creşterea şi îmbunătăţirea productivităţii. Dacă luăm în considerare
un transport ce conţine 10 colete ,scrierea codurilor şi seriilor putem spune că durează cel puţin 2 minute,
în comparaţie cu timpul cât durează să scanăm codurile lor de bare: 10-20 secunde. Extrapolând aceste
date către o operaţiune de mai mare anvergură, această reducere a timpului capătă o importanţă
covârşitoare.
Reducerea erorilor. Erorile apărute la introducerea datelor pot fi o sursă semnificativă de
creştere a costurilor, precum şi o permanentă sursă generatoare de probleme: cheltuieli în plus cu
transportul, clienţi nemulţumiţi şi timp pierdut pentru identificarea problemelor, acestea fiind doar câteva
exemple. În anumite situaţii, erorile apărute în cadrul activităţii de birou pot avea un impact dramatic
asupra activităţii; gândiţi-vă în acest sens la importanţa pe care exactitatea datelor o are în domeniul
farmaceutic. Eroarea tipică umană pentru introducerea datelor este de 1 eroare la 300 de caractere.
Cititoarele de coduri de bare sunt mult mai precise: 1 eroare la 36 de trilioane de caractere, în funcţie şi
de tipul cititorului.
Reducerea costurilor. Codurile de bare sunt instrumente foarte eficiente ce pot fi folosite
pentru a localiza probleme specifice în cadrul unei organizaţii sau pot fi integrate în sistemele
informaţionale ale companiilor. Dacă sunt utilizate pe baza unui plan bine gândit, acestea vor avea ca
rezultat o reducere semnificativă a timpului alocat operaţiunilor pentru care au fost alocate, o reducere
majoră a erorilor ce ar fi putut apărea, rezultând astfel o importantă reducere a costurilor generale.
Codul cu bare a fost introdus initial în SUA şi Canada (1973) sub denumirea de Codul
Uniform de produs (UPC – Uniform Product Code), cu scopul identificării articolelor
comerciale.
În 1978, în Europa s-a înfiintat Asociatia de Numerotare a Articolelor (EAN – European
Article Numbering), care a promovat un sistem de codificare a articolelor asemănător codului cu
bare american, sistem care a fost acceptat voluntar şi în Asia, America de Sud, Africa şi
Australia ca sistem de identificare în distributie şi comert. Pentru a nu apărea erori prin folosirea
a două sisteme de codificare diferite, Consiliul Codului Uniform din America de Nord (UCC) şi
EAN International din Europa au hotărât să asigure compatibilitatea celor două sisteme şi au pus
bazele sistemului international EAN-UCC de codificare a produselor.
Codurile pot fi mai scurte (cu 8 cifre) sau mai lungi (cu 12, 13 sau 14 cifre). Cifrele
codului sunt astfel grupate încât să se obtină o anumită structură.

1
 În functie de numărul de cifre al numărului de identificare a tării şi companiei, acest
sistem poate identifica de la 1000 până la 100000 de produse. Cifra de verificare este calculată
automat prin procesarea cifrelor de către programul de etichetare şi actionează ca un instrument
de verificare a erorilor.
- Codul EAN-UCC 14 este compus de 14 cifre şi reprezintă numărul complet al acestui
sistem de codificare. Se utilizează pentru a identifica obiectele comercializate care nu trec printr-
un punct de desfacere. În general, este utilizat pentru mărfurile transportate în vrac. Acest cod
este compus din: cifră indicator – 1 cifră, identificator de tară – 3 cifre, identificator producător
– 4 cifre, identificator produs – 5 cifre, cifra de verificare – 1 cifră.
- Codul EAN-UCC 13, spre deosebire de codul EAN-UCC 14, nu contine cifra
indicator.
- Codul EAN-UCC 12 este cunoscut drept codul universal al produselor (UPC –
Universal product Code) şi este similar codului EAN-UCC 13, dar are doar un număr de două
cifre drept număr de identificare a tării. Se utilizează exclusiv în SUA şi Canada în punctele de
desfacere.
- Codul EAN-UCC 8 este un cod trunchiat pentru identificarea produselor, care se
utilizează în magazine. Cifrele initiale sunt înlocuite de zerouri, astfel încât formatul să fie
identic cu codurile EAN-UCC 12, 13 sau 14.
- Codul EAN-UCC 128 este un cod care oferă mai multe informatii, cum ar fi codurile
loturilor, data productiei etc. Acest lucru poate fi realizat prin introducerea de prefixe aditionale
denumite identificatori de aplicatie (AI – Application Identifiers).
Identificatorii de aplicatie furnizează un standard care poate fi citit de toate companiile
din lantul alimentar, nu numai de compania care a realizat codificarea initială.
Codul EAN-UCC 128 nu este utilizat la ieşirea din punctele de desfacere, deoarece
scanerele în uz nu sunt capabile de a citi sau procesa informatia aditională, aceasta fiind utilă în
lantul de aprovizionare, unde trasabilitatea produselor este considerată esentială.
Aplicate initial doar produselor, codurile cu bare sunt utilizate de câtiva ani şi pe
parcursul prelucrării materiilor prime.
În prezent, pentru realizarea codurilor cu bare se folosesc identificatorii GTIN (Global
Trade Item Number – număr al articolului pentru comert global), creati de GS1, institutie care
reuneşte fosta EAN International şi Uniform Code Council. Identificatorii GTIN utilizează 14
cifre. Aducerea codurilor mai scurte la 14 cifre se realizează prin adăugarea de zerouri în partea
stângă a codului. Identificatorii GTIN includ: GTIN-12 (UPC), GTIN-13 (EAN-13), GTIN-14
(EAN-UCC-128 sau ITF-14), GTIN-8 (EAN-8).
Ca urmare, nu s-a produs o schimbare majoră în ceea ce priveşte codurile cu bare, ci doar
a modului în care acestea sunt stocate (înregistrare ca numere de 14 cifre).
Tehnologia codificării cu bare permite eficientizarea operatiilor de trasabilitate prin:
1. Viteză de operare: transmiterea automată a datelor către calculatoare se face de 6-10
ori mai rapid prin intermediul scanerelor decât în cazul introducerii datelor manual.
2. Precizie: sistemul asigură un grad de eroare extrem de scăzut, o greşeală la 3 milioane
de operatii fată de cazul introducerii manuale a codurilor, în care se produce o eroare la 3 sute de
operatii. Înregistrarea fiecărui cod se face în timp real, astfel încât sistemul de gestionare a
stocurilor să poată furniza în orice moment date complete, corecte şi actuale. Când facturarea se
bazează pe codurile citite automat, se elimină sursele de erori, respectiv cheltuielile suplimentare
pentru remedierea erorilor (ex. produse livrate greşit).
3. Automatizare: folosirea acestei tehnici oferă posibilitatea de întrebuintare a datelor în
mod automat în circuitele industriale. Ca urmare, depozitarea materiilor prime sau a produselor
finite se poate face cu mai multă eficientă. Sistemele de gestiune bazate pe codurile de bare pot
indica imediat locul unde se află marfa căutată. Aplicarea acestui sistem determină economie de
timp şi de personal. În timp, datorită monitorizării exacte a stocurilor, nivelul de sigurantă al

2
acestora poate fi micşorat, acest fapt fiind important mai ales în cazul produselor perisabile care
necesită conditii speciale de depozitare.
Domeniile în care se utilizează colectarea automată a datelor utilizând codurile cu bare
sunt:
- inventarierea stocurilor, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar. Se realizează prin
scanarea etichetelor ataşate, indiferent de ordinea de citire, obtinându-se înregistrarea lor;
- gestiunea intrărilor, ieşirilor şi a stocurilor de mărfuri din magazin şi depozite se
realizează prin scanarea etichetelor şi introducerea automată a datelor colectate în sistemul
informational;
- urmărirea şi controlul productiei în punctele de lucru şi pe flux, respectiv fiecare
operatie executată poate fi înregistrată prin scanarea codului asociat operatiei, produsului sau
executantului, putându-se urmări fluxul şi ordinea de executare a operatiilor;
- monitorizarea vânzărilor mobile, când se pot folosi terminale portabile care pot fi
conectate la o imprimantă, realizându-se astfel facturarea în momentul livrării;
- controlul accesului, prezenta şi pontarea personalului în institutii, unde accesul se face
pe baza unor legitimatii speciale, care au înscris un cod de recunoaştere;
- transmisii de date în timp real cu ajutorul internet-ului sau telefoniei mobile.
Sugestii pentru îmbunătăţirea calităţii imprimării
Aspectul Explicaţii
Model 1 pentru cod de bare
- Viteza de imprimare prea mare –
Reduceţi viteza
- Ribon vechi sau slab calitativ –
Înlocuiţi ribonul
Model 2 pentru cod de bare
- Cap de imprimare supraîncălzit –
Reduceţi viteza sau temperatura de
imprimare
- Imagine ştearsă – Ribonul şi suportul
de imprimare - hârtie, PVC... incompatibile
Model 3 pentru cod de bare
- Temperatura capului prea mică –
Creşteţi temperatura de imprimare
- Sensibilitatea ribonului scăzută –
Utilizaţi un ribon cu sensibilitate mai mare
(temperatura mai mică)
Model 4 pentru cod de bare
- Temperatura capului prea mare –
Reduceţi temperatura de imprimare
- Sensibilitatea ribonului ridicată –
Utilizaţi un ribon cu sensibilitate mai mică
(temperatura de topire mai mare)

Model 5 pentru cod de bare

- Reduceţi temperatura de imprimare
- Ribon sau suport de imprimare slab
calitative

3
 Model 6 pentru cod de bare
- Alinierea capului de imprimare
defectuoasă – Realiniaţi capul de imprimare
- Ajustaţi presiunea capului de
imprimare
- Reduceţi temperatura capului de
imprimare
- Asiguraţi-vă că ribonul nu este cu
mult mai lat decât hârtia
- Ajustaţi “tensiunea” ribonului

Model 7 pentru cod de bare

- Cap de imprimare murdar – Curăţaţi
capul de imprimare
- Praf pe suportul de imprimare

Model 8 pentru cod de bare

- Viteza de imprimare prea mare –
Reduceţi viteza de imprimare
- Incompatibilitate între ribon şi
suportul de imprimare

O altă modalitate de identificare a produselor este identificarea pe bază de frecventă

radio (RFID – Radio Frequency Identification), care presupune captura de date şi identificarea
automată (AIDC – Automated Identification and Data Capture), care se realizează fără fir.
Acest sistem utilizează unde radio cu anumite frecvente (135 kHz, 13,65 MHz, 915 MHz
şi 2,45 GHz) pentru a citi şi/sau modifica datele păstrate în circuite electronice sau microcipuri,
care sunt încastrate în plastic dur pentru a forma o „etichetă electronică”. Sistemul RFID este
alcătuit din transmitător şi etichete electronice (RF).
Transmitătorul transmite energie sub formă de unde radio prin intermediul unei antene.
Când undele întâlnesc eticheta RF, aceasta emite un semnal radio care poate fi preluat de
transmitător şi decodat pentru a se obtine informatia continută. Transmitătorul poate fi
încorporat în diferite tipuri de echipamente, respectiv scanere portabile similare cu scanerele
pentru codurile cu bare, cântare, chiar mănuşi cu care muncitorii manipulează ambalajele
produselor alimentare.
Etichetele electronice pot fi de două tipuri:
- pasive, care operează fără baterie internă şi care se folosesc de energia aparatului
utilizat pentru citirea informatiei. Aceste etichete pot avea o durată de viată infinită. Din acest
motiv şi datorită costurilor scăzute, acest tip de etichetă este cel mai utilizat.
- active, care sunt mai mari şi mai scumpe şi care contin o baterie internă. Au durata de
viată limitată (cca 10 ani), fiind dependentă de numărul de cicluri de citire/scriere, temperatura
de operare şi gradul de uzură. Au capacitate mai mare de înmagazinare a informatiei şi permit
comunicarea în domenii mai largi.
Etichetele electronice pot codifica şi înmagazina cantităti diferite de informatii. Cea mai
simplă şi mai ieftină etichetă înmagazinează doar un număr unic de identificare care în baza de
date poate fi asociat cu detalii referitoare la un anumit produs. Alte etichete pot codifica mai
multe informatii legate de produs într-un format similar cu cel utilizat pentru codurile cu bare.
Etichetele electronice pot fi ataşate la cutii, rasteluri, aparate şi sunt utilizate pentru a
transporta informatia necesară într-un format care să poată fi citit şi de la distantă. Avantajul
acestei metode este că pentru citirea informatiei de pe cutii este nevoie doar ca acestea să fie
plasate pe un cântar sau să fie trecute printr-un detector pentru identificarea automată a

4
informatiei. De asemenea, pe etichetele electronice se pot adăuga informatii suplimentare (date
despre un furnizor sau informatii despre produs, respectiv tipul de carne utilizat în reteta
producătorului, felul cărnii – proaspătă sau congelată etc.). Introducerea datelor se poate realiza
prin intermediul meniului de pe un ecran care functionează prin atingere (tehnologie touch
screen).
De asemenea, etichetele electronice au început să fie ataşate şi echipamentelor de
prelucrare pentru a facilita controlul operatiilor desfăşurate cu ajutorul acestora. De exemplu,
cartuşele de filtrare Millipore Viresolve includ o etichetă electronică RFID, într-o pozitie situată
în afara fluxului de filtrare pentru ca procesul de filtrare să nu fie influentat de prezenta ei şi
îndepărtarea ei să nu fie posibilă. Informatiile colectate de etichetele electronice sunt transferate
către clienti prin intemrdiul unui cititor de etichete RFID, care prelucrează informatia de pe
etichetă. Informatia poate fi vizualizată pe ecran şi apoi tipărită.
Dacă echipamentele utilizate la obtinerea unui produs sunt legate la un calculator, atunci
se poate reduce nevoia de a înregistra manual informatia, ceea ce determină o reducere a
posibilitătii de a greşi şi se îmbunătăteşte productivitatea angajatilor. De asemenea, se poate
asigura monitorizarea continuă a unui proces, putându-se corecta orice deviere înainte de a
deveni critică şi se pot păstra înregistrările într-o bază centrală de date în vederea analizei lor.
La început, reprezentantii lantului alimentar au fost reticenti cu privire la această
tehnologie din cauza costurilor mai mari, dar în prezent preturile nu mai reprezintă un obstacol
(etichetele electronice pasive au un pret de cca 5 eurocenti, iar cele active 10-20 euro). EAN
International şi UCC au creat un standard international pentru sistemele RFID. Transmitătorul
RFID citeşte automat informatia continută de o etichetă electronică şi o transferă într-o bază de
date. Avanatajul este că din momentul introducerii informatiei în baza de date se poate face
legătura între aceasta şi produs, fie în cadrul bazei de date, fie prin reactualizarea informatiei
purtate de o anumită cutie cu produs prin tipărirea unei noi etichete de identificare a lotului (cu
cod de bare) sau reactualizarea datei pe o etichetă electronică (RFID).
Într-un astfel de sistem de trasabilitate nu este necesar să se ataşeze fizic codul de
identificare a lotului de produs. Identificarea lotului se face în cadrul bazei de date pe tot fluxul
de prelucrare al produsului. Însă, se recomandă ca produsul să fie etichetat şi cu o etichetă de
produs, pentru ca lucrătorii să poată identifica produsul.
Marcaje comestibile. Pentru produsele alimentare la care trebuie să se ateste orginea
geografică sau pentru cele care au supuse unui tratament deosebit, este util să se utilizeze
marcaje biodegradabile invizibile care pot fi plasate direct pe sau în matricea comestibilă.
Avantajele folosirii acestui tip de marcaj, care poate furniza o informatie la fel de precisă
ca un cod cu bare, pot fi reprezentate şi de faptul că furnizează dovada, în orice punct al lantului
alimentar, că produsul este ceea ce indică eticheta plasată pe ambalaj sau că produsul a suferit un
anumir tratament (iradiere).
Marcajul este invizibil, deoarece se reduce la dimensiuni mai mici decât puterea de
rezolutie a ochiului uman (0,5 mm). Pentru a putea fi aplicat direct pe sau în aliment, marcajul
trebuie realizat dintr-o substantă comestibilă, dovedită ştiintific că este sigură pentru consumul
uman, substantă care se amestecă cu aditivi acceptati pentru a-i regla viteza de descompunere
spontană. Informatia trebuie codificată pe o suprafată plană a unei particule mciroscopice, care
se ataşează ulterior alimentului. Ataşarea se poate face prin atractie electrostatică, adeziune cu
ajutorul agentilor de umidificare, a proteinelor sau lipidelor sau amestecare cu un material care
să fie amestecat în aliemtn sau aplicat pe alimentul de marcat. Metoda de ataşare a marcajului
trebuie să tină seama de conditiile în care alimentul va fi păstrat, astfel încât temperatura,
umezeala sau transportul să nu-i afecteze gradul de aderare la aliment.
Marcajele vor fi purtătoare de coduri, fiind preferate codurile binare, deoarece acestea
sunt scrise, păstrate şi citite mai uşor de către maşinile de codare/decodare.

5
 Materialele pentru marcajele comestibile pot fi celuloza şi derivatii acesteia – acidul
polilactic.
În cazul acestor marcaje, interesează mărimea acestora, deoarece cu cât marcajul este
mai mare şi se plasează mai multe pe alimentul marcat, cu atât se vor putea identifica şi citi mai
uşor. Însă, aceste marcaje nu trebuie să influenteze masa produselor, astfel încât ele nu trebuie să
depăşească 0,1% din masa sau volumul produsului marcat.
Pentru a nu influenta textura produselor, concentratia marcajelor trebuie astfel stabilită,
încât consumatorul să nu detecteze niciu efect asupra produsului (turbiditate, gustul apei distilate
etc.). Marcajul trebuie să fie asimetric, astfel încât ordinea bitilor să poată fi determinată fără a fi
necesară o anumită orientare a marcajului către cititor. Un marcaj realizat din material
biodegradabil va necesita cel putin 200 μm2 de suprafată lizibilă pentru a purta un cod de bare.
Sistemele de identificare particulare.
- Metoda de identificare vasculară a retinei. Se face prin utilizarea unei camere
digitale speciale. Metoda se bazează pe faptul că modelul vascular al retinei rămâne acelaşi de la
naştere până la moarte şi este unic pentru fiecare animal.
Imaginile sunt transformate într-o înregistrare unică pentru fiecare animal, care poate fi
stocată într-o bază de date şi care poate fi coroborată cu alte informatii în acelaşi mod în care se
foloseşte eticheta de identificare.
- Testele ADN. Pot fi efectuate la animale în orice stadiu al vietii, pe sânge, carne, păr,
salivă etc. Pentru bovine analiza ADN (amprenta genetică) oferă o identificare unică, ADN-ul
putând fi identic la gemeni.
Atunci când există o bază de date privind amprenta genetică, atunci analiza ADN poate fi
folosită pentru identificarea unui animal şi chiar a cărnii de la animalul sacrificat. În prezent, se
face şi extractia şi purificarea ADN din carnea supusă tratamentului termic şi chiar dintr-un
amestec de cărnuri provenite de la mai multe animale.
- Scanarea irisului. Este similară metodei precedente.
- Semnăturile optice. Acestea pot fi codificate pe materiale plastice în timpul fabricatiei,
putând fi citite în lumină fluorescentă.
- Semnăturile chimice. Pot fi utilizate în acelaşi mod, „nasurile” electronice putând să
permită ca semnăturile chimice volatile să poată fi utilizate. Pentru materialele artificiale,
inclusiv ambalajele, aceste semnături pot furniza aceleaşi date, ca şi cea cu ADN. Această
tehnologie este încă în faza de dezvoltare, iar costul actual al metodei este foarte ridicat.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA - TEHNICI FIZICO-CHIMICE

- Rezonanta magnetica nucleara cuplata cu masa spectrometrica a raportului izotopic

- Rezonanta magnetica nucleara (NMR) este un fenomen ce are loc atunci când nucleii
unor anumiti atomi imersati într-un câmp magnetic uniform, sunt expusi la un alt câmp magnetic
variabil.
- Metoda de spectrometrie de masa a raportului izotopic (MSIR) este o metoda bazata pe
principiul ca particulele încarcate electric când sunt expuse unui câmp magnetic deviaza in
functie de masa lor atomica.
- Cromatografie schimbatoare de ioni/spectrometrie de adsorbtie atomica
Spectrometria de absorbtie atomica permite studiul absorbtiei luminii de catre atomi
liberi determinată de variatia energiei când unul dintre electroni trece dintr-o orbita electronica
în alta.
Intensitatea adsorbtiei depinde direct de numarul de particule ce absorb lumina.
Spectrometria de absorbtie atomica este folosita când elementele sunt în concentratii mici.

6
 METODE DE TRASABILITATE ANALITICA – TEHNICI SPECTROSCOPICE

- Spectroscopia mijlocie si apropiata

Este o tehnica analitica bazata pe principiul absorbtiei electromagnetice a radiatiilor de
catre materie. Spectroscopia actioneaza asupra energiei de vibratie a legaturilor moleculare.
Când lungimea de unda (energia) adusa de lumina este apropiata de energia adusa de
lumina este apropiata de energia vibratiei molculare, va absorbi radiatia si se va înregistra o
reducere a intensitatii reflectate sau transmise.
Spectrele sunt analizate si calculate prin metode statistice cum ar fi Analiza Elementara
Preferentiala sau prin cel mai mic patrat partial.
- Nasul electronic cuplat cu spectrometria de masa
Nasul electronic analizeaza intensitatea globala si recunoaste obiectiv componentii
volatili dintr-o proba cu o foarte mica concentratie prin comparare cu o baza de date câstigata
prin instruire.
Asemenea simtului mirosului uman, acesta îsi îmbunatateste progresiv capacitatea în
timpul utilizarii.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA –

TEHNICI MOLECULARE BIOLOGICE

- Electroforeza în gradient de gel denaturant (DGGE) si de caracterizare a polimorfismului ADN

(SSCP)
DGGE se bazeaza pe analizele electroforetice.
SSCP se bazeaza pe analiza electroforetica a produsului în forma unui singur lant de
fragmente.

METODE DE TRASABILITATE ANALITICA – ALTE TEHNICI

- Denaturarea cromatografica în faza lichida de înalta performanta (DHPLC)

DHPLC este bazata pe principiul tehnicii HPLC. Aceasta metoda subliniaza prezenta
variatiei într-un fragment ADN prin localizarea zonelor cu dublu helix ale ADN-ului care nu
sunt împreuna.
- Fragmente de ADN
Create prin combinarea biochimiei, biologiei moleculare, microelectronica, bucatile de
ADN sau biofragmentele permit analizarea câtorva mii de feluri de informatii genetice diferite,
simultan fara a folosi un gel. Se bazeaza pe hibridare si poate identifica si cuantifica un numar
considerabil de secvente de acid nucleic într-o proba biologica.