Sunteți pe pagina 1din 2

GENUL DRAMATIC

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor destinate reprezentării pe scenă. O piesă de teatru
este jucată într-un spațiu special – pe o scenă, într-un anumit decor, în fața unor spectatori, de
către actorii îndrumați de un regizor. Scriitorul unor piese de teatru se numește dramaturg.

Textul dramatic este organizat în acte, împărțite în scene sau tablouri. În principiu, decorul se
schimbă pentru fiecare act, iar scenele sunt delimitate de intrarea sau ieșirea din scenă a unui
personaj.

Trăsături:
 Autorul își exprimă în mod indirect sentimentele, gândurile, atitudinile, doar prin
intermediul acțiunii și al personajelor, renunțând la o instanță narativă;
 Vocea autorului îți face simțită prezența numai în tabela de personaje de la început, unde
oferă informații despre viața acestora și despre statutul social, precum și în indicațiile
scenice ( numite și didascalii) de pe parcursul textului, notații cu privire la jocul
actorilor/mișcare scenică, la mimică, la gesturi, la decoruri, iluminația scenică, fondul
sonor, relația dintre personaje, starea lor interioară etc.
 Așezarea în pagină este specifică: numele personajelor sunt scrise cu majusculă atât la
începutul fiecărei scene, cât și la începutul fiecărei replici; indicațiile scenice sunt scrise
între paranteze cu litere italice.
 Modul de expunere caracteristic este dialogul dramatic, concretizat în schimburile de
replici ale personajelor, dar și monologul dramatic (descrierea și narațiunea pot apărea în
replicile personajelor; o formă concentrată de descriere este și prezentarea personajelor
făcută de autor);
 Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic, ce constă în confruntarea a două idei,
personaje, situații.

Elementele paraverbale și nonverbale

Elementele nonverbale:

 Expresia feței (mimica) poate arăta deschidere față de interlocutor/ stăpânirea subiectului;
 Poziția corpului (dreaptă/rigidă/sigură etc.);
 Gesturile (măsurate/firești etc);
 Contactul vizual

Elemente paraverbale:

 Intensitatea vocii;
 Intonația;
 Ritmul vorbirii;
 Pauzele

Rolul didascaliilor
Exemple de răspuns:

 Didascaliile sunt utilizate cu rol descriptiv, surprinzând mișcările agitate/


liniștite/emfatice/ ale personajelor/personajului, care instituie comicul de situație (ex)
 Notațiile autorului evidențiază reacțiile personajelor (ex), instaurând comicul de caracter,
legat de teatralitatea/incultura/demagogia etc pe care actanții/aceștia o afișează
 Epitetele sugestive (ex) din cadrul didascaliilor reliefează trăsăturile reprezentative ale
personajului și îi conturează portretul moral/fizic...
 Indicațiile scenice marcate la nivel grafic prin paranteze rotunde contribuie la creionarea
portretului personajului/personajelor prin accentuarea unor elemente paraverbale (ex)
și/sau nonverbale (ex)...
 În primul rând, se remarcă prezența indicațiilor scenice ce reprezintă notațiile autorului
scrise cu rolul de a oferi precizări privind numele personajelor (ex)/ de a orienta jocul
actorilor, fiind indici comportamentali (ex), prin care sunt evidențiate stările sufletești ale
personajelor

S-ar putea să vă placă și