ŞCOALA NAŢIONALA DE STUDII POLITICE ŞI

ADMINISTRATIVE

Criza din Ucraina din

Perspectiva
Realismului Ofensiv

Lucrare de seminar- Introducere în Relaţii

Internaţionale

Dănilă Mihai
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I
Bucureşti 2016

Introducere

Perioada postbelică constituie apogeul puterii Rusiei, din toată istoria sa. La acea vreme
Rusia era condusă de un regim comunist. Lumea postbelică era una bipolară, existând doi
hegemoni, este vorba de URSS şi SUA. Tensiunile dintre cele două state s-au materializat într-un
nou tip de conflict, intitulat Războiul Rece. După prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, o serie de
foste republici sovietice, din zona Asiei Centrale şi Europa de Est îşi proclamă independenţa. În
acest timp principala moştenitoare a URSS, Federaţia Rusă, era foarte slăbită. În următorii ani,
însă, Federaţia Rusă, s-a întăriti, căutând, în acelaşi timp să-şi recâştige statutul de mare putere.
Pe măsură ce puterea Rusiei a crescut, acesta a căutat să reincludă fostele republici sovietice în
orbita sa (Mankoff 2009, 242). Însă, acestă tendinţă a Rusiei a intrat în opoziţie cu două situaţii
noi, este vorba de expansiunie NATO şi a UE în Estul Europei. Cele două organizaţii au
devenint, în aceste condiţii, o miză pentru fostele republici sovietice. În acest context a apărut
Criza din Ucraina, o ţară în care dorinţă de integrare în UE se confruntă cu tendinţa rămanerii
sub tutela Rusiei. Deasemenea, conflictul din Ucraina nu este doar o confruntare între regimul de
la Kiev şi miliţiile separatiste pro-ruse, ci şi o confruntare indirectă între Rusia şi Occident.

În această lucrare voi analiza conflictul din Ucraina plecând de la cele cinci asumpţii ale
realismului ofensiv, enunţate de John Mearsheimer în lucrarea “Tragedy of the Great Power
Politics”. Astfel, pe lângă explicarea crizei din Ucraina, voi încerca să identific efectul asupra
sistemului internaţional, a acestui eveniment. Deasemenea, un alt obiectiv al lucrării este cel al
înţelegerii motivaţiei care stă în spatele acţiunilor actorilor implicaţi în această criză.

Lucrarea este împărţită în trei părţi. Prima parte cuprinde aspectele teoretice ale
realismului ofensiv, iar în cea de a doua sunt descrise principalele evenimente din cadrul Crizei
din Ucraina, urmând partea a treia, care ofera o explicaţie cu privire la evenimentele descrise.

Prima Parte

Realismul este un curent de gândire care a exercitat o mare influenţă asupra studiilor
relaţiilor internaţionale. Teoriile realiste s-au focusat, în special, pe conceptele de “putere”,
“frică” şi “anarahie“ în relaţiile internaţionale.(Williams 2008, 15). Curentul Realist se împarte
în mai multe ramuri, printre care foarte important este Neorealismul, din cadrul căruia face parte
şi Realismul Ofensiv. Acesta este un curent de gandire din domeniul Relaţiilor Internaţionale
care are ca pricipiu esenţial faptul că, în condiţiile unui mediu internaţional ostil şi anarhic,
statele trebuie să-şi maximizeze puterea pentru a supravieţui(Williams 2008, 22). Acest curent se
opune Realismului Defensiv care pleacă de la ideea că statele urmăresc doar obţinerea unei
cantităţi potrivte de putere cât să se poată apăra(Williams 2008, 22).
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I
John Mearsheimer este unul dintre teoreticienii Realismului Ofensiv. El a enunţat cele
cinci puncte de bază ale acestui tip de realism. În primul punct, Mearsheimer consideră că
Sistemul Internaţional este unul anarhic, dar asta nu înseamnă că este un sistem haotic, anarhia in
relaţiile internaţionale trebuie privită ca un element care orodonează raporturile dintre state. Cu
alte cuvinte, lumea în perspectiva realistă este caracterizată de o cursă a sporirii securităţii între
state, şi de război.(Mearsheimer 2001, 38). Conform celui de al doile,a statele dispun de puterea
militară necesară pentru a se putea ataca şi posibil de a se distruge una pe alta. Prin această
asumpţie, se înţelege clar că statele sunt un pericol potenţial unele celorlalte şi de aceea este
nevoie ca fiecare ţară să urmarească maximizarea puterii tocmai pentru a se putea proteja de
eventualele atacuri din partea altor ţări(Mearsheimer 2001, 38). Cel de al treilea principiu de
bază al Realismului Ofensiv este strâns legat de precedentul, astfel, statele nu pot fi sigure de
intenţiile altui stat. Cu alte cuvinte, este vorba de o neîncredere între agenţii statali din cadrul
relaţiilor internaţionale. Statele nu pot fi sigure niciodată că un alt stat îşi poate folosi capacităţile
militare pentu a le ataca. Atitudinile agenţilor statali se pot schimba de la perioadă la perioadă, o
relaţie de prietenie între două state poate fi oricând schimbată în una de tensiune. Mearsheimer
consideră că există multe motive pentru a porni un război ceea ce determină o atenţie sporită cu
privire la propria securitate (Mearsheimer 2001, 38). Al patrulea principiu realist evidenţiază
faptul că supravieţuirea este principalul obiectiv al marilor puteri, dar şi al statelor în general.
Acestea dorsc să-şi menţină integritatea teritorială şi suveranitatea statală, apelând la diverse
metode pentru a-şi îndeplini acest obiectiv. În aceste condiţii supravieţuirea poate fi un motiv
pentru care statele pot fi cucerite(Mearsheimer 2001, 38). Ultimul punct enunţat de John
Mearsheimer, priveşte statele ca fiind agenţi raţionali, conştienţi de mediul înconjurător, şi
gandesc strategic în ceea ce priveşte propria supravieţuire. Ele sunt conştiente de faptul că un
anumit comportament manifestat de un stat le poate afecta securitatea şi de aceea sunt nevoite să
realizeze planuri de prevenire împotriva unui potenţial atac, aceste planuri nu sunt, neapărat
defenive, ci pot fi şi ofensive.

Partea a doua

Între decembrie 2013 şi februarie 2014, în urma unor manifestaţii pro-europene

materializate prin lupte de stradă şi proteste violente, în Ucraina are loc o schimbare de regim,
astfel este înlăturat de la putere Viktor Ianukovici, conducătorul pro-rus al Ucrainei, fiind
înlocuit de o guvernare orientată spre Uniunea Europeană. Practic, Ucraina a fost divizată în
două tabere. Prima dorea apropierea Ucrainei de UE, şi, bineînţeles întegrarea ei în acestă
organizaţie, iar a două este tabăra pro-rusă, care militeză pentru o apropiere de Rusia. Pe tot
parcursul acestor evenimente reacţia Rusiei faţă de agitaţiile din Ucraina a fost ostilă.

Criza din Ucraina ia o întorsătură neaşteptată în urma ocupării Peninsulei Crimeea de către
miliţiile separatiste pro-ruse. Lucrurile au continuat prin realizarea de către Rusia a unui
referendum în zona ocupată de separatişti, referendum considerat de Uniunea Europeană şi
statele membre NATO nelegitim, în urma căruia populaţia, majoritară ruso-fonă, a fost de acord
cu alipirea Crimeei la Rusia. Din acest moment este evidentă implicarea directă a Moscovei în
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I
Criza din Ucraina. Situţia a contiunuat cu ocuparea, de către miliţiile pro-ruse, a clădirilor
guvernamentale din zona Doneţkului. Acest fapt a determinat intervenţia militară a Kievului,
pentru a evita o situaţie similară cu cea a Crimeei (Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I “ 2015, 18). De acum încep primele confruntări între separatişti şi Armata Ucraineană,
confruntări care au continut în ciuda faptului că s-a semnat un armistţiu la Minsk în 2015.
Conflictul din Ucraina are ca agenţi direcţi, Ucraina şi miliţiile pro-ruse. Ucraina este
susţinută de NATO şi Uniunea Europeană, iar Rusia este cea care susţine miliţiile pro-ruse.
Acest suport oferit separatiştilor este, de fapt, o intervenţie mascată a Rusiei, care nu face altceva
de cât să acţioneze prin aceşti agenţi. Fapt confirmat şi de Vladimir Putin, care recunoaşte
prezenţa militarilor ruşi în zonă.1

Acţiunile Rusiei în Ucraina nu sunt un precedent, ele au legătură directă cu intervenţia rusă
în Georgia, dar şi prezenţa soldaţilor ruşi în Transnistria. Toate acestea relevă faptul că, pe
măsură ce puterea Rusiei a cresut în ultimii zece ani, Moscova caută să readucă fostele republici
sovietice în orbita sa (Mankoff 2009, 242).

Actorii care susţin Ucraina au interese directe în această zonă, care a devenit una tampon.
Uniunea Europeană, după integrarea foştilor sateliţi ai URSS, s-a extins către Estul Europei,
existând discuţii, care privesc integrarea în UE, cu fostele republici sovietice. Problema este că
aceste republici sunt sub sfera de influenţă a Rusiei, fapta care tensioneză relaţiile între acestă
putere şi Uniunea Europeană. La rândul său, NATO s-a extins în Estul Europei amplasând
armament şi trupe la noua sa graniţă estică, ceea ce îngrijoreză Federaţia Rusă, a cărei politică
faţă de extinderea NATO este ostilă.

Partea a treia

După ce a fost realizată o scurtă descrieie a Crizei din Ucraina, aşa cum am menţionat în
debutul lucrării, voi explica acest fapt internaţional prin cele cinci puncte enumerate de John
Mearsheimer.

Criza din Ucraina este una dintre multele crize din perioada postbelică, care evidenţiază
tensiunile dintre Rusia şi Occident. Totate acestea se desfăşoară în contextul anarhiei specifice
sistemul internaţional(Mearsheimer, 2001, 38). Astfel, Rusia, după căderea URSS, şi-a pierdut
statutul de Mare Putere, încercând să-l recapete, prin sporirea influenţei în zona fostelor republici
sovietice contestând în acelaşi timp status-quoul actual, în care Sistemul Internaţional este
unipolarist. Tocmai această stare de anarhie îi ofera şansa Federaţiei Ruse să acţioneze,
implicându-se într-o astfel de criza, pentru a-şi maximiza puterea, recuperându-şi astfel statul de
mare putere. Singurul lucru care limitează acest demers al Rusiei sunt sancţiunile economice
impuse de UE. Dacă din perspectiva Rusiei, faptul ca Sistemul Internaţional este unul anarhic,
este un avantaj, deaorece îşi poate spori puterea prin acţiunile împotriva unui stat vecin, din
perspectiva Ucrainei lucrurile stau invers. Ucraina este un stat cu capacităţi militare şi economice
1
http://romanian.ruvr.ru/2014_04_17/Putin-a-recunoscut-prezenta-militarilor-ruSi-in-Crimeea-8283/ accesat la
data de 01/ 06 / 2016
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I
limitate în comaparaţie cu Rusia, de aceea în eventualitatea unui conflict direct cu aceasta, este
evident că Ucraina ar avea de pierdut, de aceea anarhia din Sistemul Internaţional nu ajută
Ucraina în această situaţie.

Conform celui de a doua asumpţii a Realismului Ofensiv, marile puteri, şi statele în

general, dispun de putere militară pentru a se putea ataca şi, posibil, pentru a se putea distruge.
(Mearsheimer 2001, 38). Pornind de la acest lucru se poate trage concluzia că tensiunile dintre
Rusia, pe de o parte, NATO şi UE pe de cealaltă parte, nu se pot consuma într-o confruntare
directă, care, în condiţiile arsenalului militar deţinut de fiecare parte ar fi un dezastru. De aceea,
tensiunile dintre cele două se manifestă sub forma Crizei din Ucraina.

Pe de altă parte, Rusia, din perspectiva de stat revizionist al status-quoului, contestă

supremaţia SUA în lume şi a UE pe continentul european nu printr-un conflict deschis cu
acestea, ci printr-o metodă alternativă, reprezentată de implicarea în Criza din Ucraina. Implicare
care îi sporeşte puterea la nivel internaţional.

Analizând dintr-o altă perspectivă, pornind de la a doua asumpţie a lui Mearsheimer, se

poate observa că Rusia foloseşte toate mijloacele disponibile, fie că sunt convenţinale sau
neconvenţionale, militare sau nemilitare pentru a pune în pericol statul vecin, Ucraina, pe care o
slabeşete continuu(Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I “ 2015, 16). Astfel, ciocnirile
dintre separatişti şi Armata ucraineană au epuizat jumătate din potenţialul militar al Ucrainei, în condiţiile
în care nu s-a purtat nicio confruntare directă cu Rusia. (Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I “ 2015, 18)

Cea de a treia perspectivă a Realismului Ofensiv descrie marile puteri şi statele, implicit, ca fiind
într-o căutare de oportunităţi, pentru a câştiga putere în raport cu rivalii săi(Mearsheimer 2001, 38).
Această idee este valabilă pentru statele revizioniste, cum este Rusia, care înainte de implicarea în Criza
din Ucraina, a făcut din Intervenţia în Georgia o oportunitate de a-şi spori puterea în raport cu Occidentul.
Deci, acţiunile împotriva Ucrainei sunt o nouă oportunitate pentru Rusia de a se repoziţiona în raport cu
puterile din Occident şi de de a-şi spori influenţa în fostele republici sovietice. Spre deosebiere de
Georgia unde a avut loc o intervenţie militară rusă evidentă, în Ucraina, Rusia profită de oportunitate,
creată, până la urmă, de ea însăşi prin susţinerea forţelor separatiste, realizând o intervenţie mascată.

Cel de-al patrulea principiu al Realismului Ofensiv, stabileşte că supravieţuirea este pricipalul
obiectiv al statelor, care doresc să-şi menţină integritatea teriotrială, supravieţuirea fiind un motiv
întemeiat pentru a cuceri un stat(Mearsheimer, 2001, 38). În cazul Crizei din Ucraina, se poate vorbi de
două cazuri de supravieţuire. În, primul rând cel al Rusiei ca mare putere, care recurge la acţiuni
împotriva statului vecin pentru a putea supravieţui la acest nivel. Pe de altă parte, Ucraina trebuie să
supravieţuiască pentru a-şi menţine integritatea teritorială şi suveranitatea prin atacarea poziţiilor
separtiştilor din Estul Ucrainei.

Ultimul punct a lui Mearsheimer, stabileşte că statele sunt actori raţionali. Statele sunt conştiente
de mediul înconjurător şi de aceea gandesc strategic(Mearsheimer, 2001, 38). În cadrul Conflictulu din
Ucraina acest lucru poate fi analizat din două perspective. În primul rând, este vorba de Rusia, care
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I
conştientizează creşterea influenţei UE şi NATO în Europa de Est şi de aceea încearcă să-şi sporească
influenţa în regiune, destabilizând Ucraina, care se poziţiona în prima linie de state a căror obiectiv este
apropierea de Uniunea Europeană şi de NATO, şi depărtare de Rusia. Obiectivele Rusiei se dovedesc a fi
raţionale şi privesc intărirea influenţei ei în Estul Europei folosindu-se de oportunitatea oferită de Criza
din Ucraina. Cu toate acestea, raţionalitatea Rusiei este pusă la îndoială în contextul sancţiunilor
economice impuse de către UE. Aceste sancţiuni afectează Rusia în mod evident, din punct de vedere
economic, şi astfel se pune problema dacă se merită toate acţiunile din Ucraina, în condiţiile în care
economia are de suferit de pe urma sancţiunilor.

A doua perspectivă priveşte raţionalitatea acţiunilor Ucrainei, care a ales să nu cedeze zona
Donbass, aşa cum s-a întamplat cu Crimeea. De aceea au avut loc confruntări între separatişti şi forţele
ucrainene. Din acest punct de vedere Ucraina este un actor raţional care nu face altceva decât să lupte
pentru proprie integritate teritorială. Lucrurile stau diferit dacă analizăm faptul că potenţialul militar al
Ucrainei este pe jumătate epuizat în confruntările cu miliţiile pro-ruse, în condiţiile în care o confruntare
directă cu Rusia nu a avut loc. (Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I “ 2015, 18)

Concluzii

Conflictul din Ucraina este unul deosebit de complex deoarece nu se limtează doar la lupta dintre
Guvernul Ucrainean şi separatişti, ci implică şi alţi actori internaţionali, începând cu Rusia, a cărei
implicare directă este evidentă, apoi NATO şi UE care susţin Ucraina. Situaţia în Ucraina este în
continuare instabilă, miliţiile pro-ruse acţioneză în estul Ucrainei susţinute intens de Rusia, în ciuda
acordului de la Minsk, a cărui rol este acela de opri ostilităţile din zonă.

În urma analizei realizată pe baza pricipiilor realismului ofensiv, s-a evidenţiat clar că acest
conflict este o oportunitate prin care Rusia urmăreşte să redobândească statutul de mare putere acţionând
ofensiv, opunându-se vehement extinderii UE în Estul Europei, şi a NATO în zona Mării Negre.

Actorii prezenţi în acest conflict se dovedesc a fi raţional, fiecare acţionând pentru a-şi asigura
supravieţuirea. Rusia doreşte să supravieţuiască ca mare putere, iar Ucraina ca stat.

Conflictul din Ucraina influenţeaza raporturile din cadrul Sistemului Internaţional, în primul rând
prin creşterea tensiunilor între Rusia şi UE , respectiv NATO, apoi destabilzeaza fostele republici
sovietice, pentru care Rusia constituie un potenţial pericol. Mai mult, faptul că această criză se petrece la
cateva sute de de kilometri de flanclul estic al NATO, din nou este un element destabilizator al situaţiei
din regiune, prin simplul fapt că sunt sporite măsurile de securitate în această zonă. Nu în ultimul rând
Rusia începe să fie percepută ca un stat agresor de comunitatea internaţională.
SNSPA Dănilă Mihai
Facultatea de Ştiinţe Politice
Grupa II AN I

Bibliografie

1.Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, 3/2015,EDITURA UNIVERSITĂŢII

NAŢIONALE DE APĂRARE „CAROL I“ BUCUREŞTI, 2015
2.Mankoff, Jeffrey. 2009. Russian Foreign Policy: The Return of Great Power Politics. Lanham,
Md: Rowman & Littlefield.
3.Mearsheimer, John J. The tragedy of great power politics. WW Norton & Company, 2001.

4.Williams, Paul, ed. 2008. Security Studies: An Introduction. London ; New York: Routledge.

Link-uri

1. Fediaşin, Andrei „Putin a recunoscut prezenţa militarilor ruşi în Crimeea”, Vocea Rusiei,
7aprilie 2014 http://romanian.ruvr.ru/2014_04_17/Putin-a-recunoscut-prezenta-
militarilor-ruSi-in-Crimeea-8283/ accesat la data de 06/01/2016