Sunteți pe pagina 1din 1

Dumitrescu Andreea, Istoria Artei, Anul I

Nr. 268

Alba-Iulia, 24 Mai 1635

Zaharia sulgerul și Sima Logofătul către principele George Rakoczy I

Acest document este redactat cu scopul de a întări relația cu George Rakoczy,


prin adăugarea de cereri reciproce pentru a întări alianța acestora. Se observă din
primele rânduri că documentul nu este redactat de Domnitor, adică de Matei
Basarab, ci de subordonații acestuia, fiind Zaharia sulgerul și Sima Logofătul. În
această solie trimisă lui George Rakoczy, se observă 4 puncte importante pe care
Matei Basarab vrea să fie respectate cu strictețe pentru acest tratat de alianță.

La primul punct notat, Matei Basarab dorește cu vlagă să îi fie trimisă înapoi o
pecete cum că vor fi alături în caz de dezastru și îi vor sprijini în momente grele,
asa cum și Basarab a întemeiat un astfel de document în sprijinul acestora.

În al doilea punct din document, se referă la lupta domnitorului George în


instanța schimbării voievodatului la cererea Porții, astfel ca țara să nu fie sub
stăpânire străină și totodată plata să fie una dreaptă, iar de se v-a schimba
voievodatul, Matei Basarab să se împotrivească, cerând același lucru în schimb.

În al treilea punct, se referă la posibilul asediu din partea Turcilor, iar indiferent de
zona atacată de aceștia, pe un teritoriu sau altul, să jure să intervină în ajutorul
celui lovit.

În al patrulea punct, și cel final, se referă la orice persoană ce ar putea întoarce


spatele domnitorului și dorește să dăuneze prin acțiunile sale, să facă dreptate
unul altuia și să protejeze cetatea, chiar dacă ar implica măsuri drastice.

S-ar putea să vă placă și