Guvernatorul Ștefan Bethlen către municipiul orașului Bistrița.
Ștefan Bethlen, om de funcție înaltă în cetatea sa, are un deosebit simț al
corectitudinii față de cetățenii acesteia și o responsabilitate desăvârșită, pe care o arată cu măiestrie în acest document.
Prin urmare, îi este sesizat de către preotul Roman tranzacția făcută cu un om al
Bistriței, dându-i doi boi și o vacă primind la schimb nu valoare monetară, ci va plăti obiect cu obiect, însemnând plata în căciuli. Coincidența face astfel că, în aceeași perioadă, și Ștefan Bethlen se afla în ținutul Bistriței pe când tranzacția trebuia să aibă loc. Omul bistrițean, înțelegând o variantă nu tocmai benefică, intimidat de subordonații guvernatorului, iar din fraza “a voit să plece din oraș, socotind că ar fi altfel de oameni” reiese nesiguranța resimțită de cetățeanul bistrițean cu privire la toată afacerea sa, neinspirând încrederea de “om curat”, iar acest fapt îl împinge în a lua decizia de a pleca din oraș. Deoarece preotul a fost lăsat cu darea suspendată, în opinia mea, Ștefan Bethlen are un sentiment de apăsare și vină, deoarece prin atitudinea echipajului său intimidant o persoană a avut de suferit pe plan economic. În momentul în care bistrițeanul se întoarce în oraș, posibil pentru a-și îndrepta acțiunile de lașitate și a încheia cu succes această tranzacție, se izbește de o problemă mult mai mare decât și-ar fi imaginat. De aceea dărăbanții și vameșii Domniei Bistrițene, ajungând la poarta acestuia pentru a cere pecetea preotului de a plăti căciulile promise, nu a putut să o înmâneze, iar în consecință i-au fost confiscate bunurile, probabil dând impresia de obiecte aduse sau obținute prin ilegalități sau fraudă.
Guvernatorul Ștefan Bethlen, auzind toată această întâmplare, se adresează
politicos dar cu atenție, precum și cu o notă de impunere Domniei Sale, dorind să i se dea preotului ceea ce i se cuvine, prin angajamentul tranzacției respective, nici mai mult și nici mai puțin decât ceea ce scrie în documentul respectiv.