Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019

Facultatea de Medicină – Anul 2


Psihologie medicală

PSIHOLOGIE MEDICALĂ
Curs 5
Stresul Psihic (2) – Mecanisme de apărare inconștientă

I. STRATEGII DE EVITARE INCONȘTIENTĂ - „Armura împotriva


vulnerabilității" (Brene Brown)
Mecanismele de coping și mecanismele de apărare se reunesc la un moment dat în viață și
formează o manieră relativ stabilă de abordare a vieții, aliniată factorilor ecologici din modelul bio-
psiho-social, mai concret credințelor noastre despre ce este și cum ar trebui sau am vrea să fie viața
noastră. Rolul lor este de a pune în aplicare intențiile noastre și de a ne ajuta să le îndeplinim. Drept
urmare, de multe ori ajungem inconștient să rămânem blocați fie în anumite credințe, fie într-o
anumită etapă de dezvoltare emoțională, care nu întotdeauna se potrivește cu etapa de dezvoltare
fizică și/sau socială.
Cercetătoarea Brene Brown este primul om de știința care le-a reunit și le-a prezentat în
forma pe care o includem și noi în acest curs, a unei armuri pe care o construim ca să ascundem
identitatea noastră reală și ca să ne mulăm mai degrabă pe context și pretențiile celorlalți. De
asemenea, este primul cercetător care face legătura clar și complex între vinovăție, rușine și efectele
lor devastatoare asupra sănătății noastre, manifestate de cele mai multe ori prin stres.
Când vorbim despre strategii de evitare și armuri împotriva vulnerabilității, vorbim și despre
ceea ce ne face de cele mai multe ori să le punem în aplicare, și anume cea mai nocivă stare dintre
toate, rușinea. Definiția pe care Brene Brown a dat-o rușinii este următoarea:
„Rușinea este durerea intensă sau experimentarea credinței că credem că suntem plini de
defecte și, în consecință, că nu merităm să fim acceptați și să ne integrăm.‟
Cu alte convinte, vorbim despre durerea copleșitoare care provine din concluzia că, din cauza
imperfecțiunilor noastre, nu merităm compasiune, nici măcar compasiune de sine. Deseori rușinea
este confundată cu vinovăția, care este sentimentul care apare ca o consecința a faptului că am
încălcat o normă morală proprie, și a cărei asumare determină schimbarea comportamentului astfel
încât să corespundem propriilor noastre credințe. Rușinea reprezintă mai degrabă o confirmare a
credinței care există deja în interiorul nostru că suntem defecți. Discursurile interne referitoare la
experiență sunt diferite pentru că modul în care percepem realitatea și mai ales cauza suferinței
diferă. De exemplu, un discurs al vinovăției sună mai degrabă așa: „Am făcut ceva rău‟, pe când
discursul rușinii este mai degrabă asemănător cu „Sunt un om rău‟. Deci vinovăția se referă la
acțiunile noastre, pe când rușinea se referă la natura, esența noastră. Drept urmare, asumarea
vinovăției va avea ca rezultat schimbarea comportamentului, pe când rușinea sau frica de ea va
produce un blocaj sau un comportament autodistructiv.
O altă confuzie pe care o facem deseori este aceea dintre umilință și rușine. Ceea ce ne ajută
să diferențiem între ele, conform cercetărilor lui Brene, este noțiunea de merit. Umilința apare când
considerăm că este nedrept ce ni se întâmplă și nu suntem de acord cu etichetele puse direct sau
implicit, pe când rușinea apare înăuntrul nostru când ni se confirmă din exterior credințele noastre
Florina Nechita, PhD. 1
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019
Facultatea de Medicină – Anul 2
Psihologie medicală

deja existente. Inclusiv reacțiile noastre sunt diferite: pentru situațiile în care ne simțim umiliți există
mai multe resurse interne pentru a cere ajutor sau a riposta, pe când în cazul rușinii riscul să ne
închidem în noi și să începem să ne comportăm conform etichetei este mai mare.
În ceea ce privește strategiile de evitare, cercetările au permis un inventar cuprinzător și, cel
mai important, informații despre posibile intervenții de vindecare a lor.
a. Bucuria rău-prevestitoare
Conform cercetărilor lui Brene, bucuria pare să fie cea mai complexă dintre emoții, mai ales
pentru că ea presupune relaxare și optimism, adică renunțarea la starea de alertă. Ori nu întotdeauna
si nu toți suntem dispuși să ne arătăm și să ne simțim atât de vulnerabili. Mai mult, dacă istoria
personală a individului l-a învățat că bucuria nu durează sau că e doar o chestiune de timp până când
se întâmplă ceva rău din nou, atunci bucuria se asociază cu un sentiment de nesiguranță și devine
prevestitoarea momentelor de încărcătură negativă pe care le anticipăm. În timp, bucuria rău-
prevestitoare devine susținută și încurajată de
Acceptarea bucuriei de sine stătătoare este un proces lung și dureros, iar primul pas
recomandat ca o concluzie a tuturor datelor din cercetare este manifestarea recunoștinței, ca practică
spirituală susținută.

b. Perfecționismul
„Este un sistem de credințe auto-distructiv, care creează dependență și poate fi rezumat
astfel: Dacă arăt perfect și fac totul perfect, pot să evit sau să minimizez suferința pe care mi-o
provoacă rușinea, precum și judecata și blamul celorlalți.‟ Este distructiv mai ales din cauza
presiunii pe care o pune un standard imposibil de atins, iluzia că există posibilitatea de a crea ceva
perfect care să ne ofere scăparea ideală de noi înșine. Și provoacă dependență din cauza cercului
vicios pe care îl creează: încerc să evit rușinea și suferința asociată ei, mă confrunt cu ea – pentru că
este imposibil să nu fiu judecat sau învinovățit – și cred că e din cauza mea, pentru că nu am reușit
să fiu perfect, așa că trebuie să încerc mai mult și ma predispun la și mai multă autocritică, critica
celorlalți, vinovăție și rușine.
Perfecționismul nu este efortul de autoperfecționare, adică de a evolua și de a deveni mai
bun, ci este o atitudine defensivă față de acestea și efortul permanent de a obține aprobarea și
admirația celorlalți.
Antidotul recomandat de Brene pentru perfecționism este cultivarea permanentă a unei
atitudini blânde și înțelegătoare față de propria persoană imperfectă, care nu înseamnă delăsare, ci
conștientizarea propriilor limite și acceptarea naturii umane, ingrediente absolut necesare pentru
dobândirea sentimentului propriei valori.

c. Anestezierea afectivă
Amestecul de anxietate, lipsa controlului, rușine, vinovăție și înstrăinare de sine este extrem
de dificil de simțit, mai ales că el se transformă gradual cel mai adesea în ceea ce numim depresie și
pierderea autenticității. Așa că facem tot ceea ce ne stă în putință să simțim cât mai puțin din ele, iar
cea mai des întâlnită modalitate de a fugi de noi înșine este să ne ținem ocupați, pentru a amorți
suferința experiențelor dificile. Cum nu avem fiziologic posibilitatea de a selecta emoțiile nedorite și
a le înlătura din câmpul conștienței de sine doar pe ele, ajungem să le anesteziem pe toate, inclusiv
pe cele pe care le numim pozitive. Aceasta este baza pentru orice fel de dependență. Credința din
spate este aceea conform căreia nu suntem suficient de buni, de inteligenți, de puternici etc. pentru a
face față vieții, iar singura soluție este să nu ne mai simțim pe noi înșine și să ne supunem cerințelor

Florina Nechita, PhD. 2


UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019
Facultatea de Medicină – Anul 2
Psihologie medicală

externe deplin. În timp, ajungem să ne pierdem identitatea și conexiunea cu resursele și limitele


interne, iar reperele externe devin principalul motor pentru viață.
Recomandarea lui Brene pentru „trezire‟, bazată pe analiza zecilor de mii de interviuri, este
recunoașterea momentelor de anesteziere, înțelegerea propriilor emoții și a rolului lor și dezvoltarea
capacității de a le gestiona pas cu pas.

d. Atitudinea victimă vs. învingător (totul sau nimic)


Are la bază ostilitatea folosită pentru a ne împotrivi situațiilor dificile și pentru a obține un
avantaj în ceea ce percepm ca luptă pentru putere și pentru respect, dar în care folosim ca reper
atitudinea celorlalți și ceea ce presupunem noi că ei cred despre noi. Tiparul totul sau nimic are la
bază împărțirea oamenilor în categorii pe baza puterii manifestate, dar așa cum o înțelegem noi, nu
așa cum este ea de fapt, și disprețul față de una dintre categorii, care este de neacceptat pentru noi.
La o analiză mai profundă, putem constata că, de fapt, ne referim la disprețul de sine și lupta pe care
o ducem permanent ca să nu ajungem în categoria disprețuită. Astfel de criterii și de categorizări
provin din experiențele timpurii, în care am fost făcuți victime și, în acest fel, pe baza suferinței, am
înțeles că rolul nostru este de a ne conforma evaluărilor celorlalți și de câștiga permanent.
Antidotul oferit de cercetări constă în redefinirea succesului și căutarea unui sprijin în ceilalți
ca mod profund și autentic de conectare umană, începând cu căutarea unui ajutor specializat pentru
vindecare.

e. Renunțarea la intimitate
Atunci când rușinea și vinovăția ne însoțesc permanent și le resimțim inclusiv în relațiile
apropiate, de multe ori decidem să ne închidem și să nu mai împărtășim cu oamenii importanți
pentru noi experiențele dificile și reacțiile noastre profunde în legătură cu ele. Ajungem, în acest fel,
din nou la sentimentul de înstrăinare, de data aceasta în relații, iar calitatea relațiilor și a vieții
noastre scade dramatic.
Recuperarea intimității presupune stabilirea propriilor limite, clarificarea intențiilor și
dezvoltarea treptată a unor relații profunde.

f. Manipularea prin intimitate


Se referă la împărtășirea excesivă a informațiilor personale cu scopul de a capta atenția și de
a manipula situațiile și oamenii pentru a servi scopurilor și intențiilor noastre personale. Se
manifestă prin căutarea excesivă a atenției celorlalți, prin orice manieră care funcționează simulând
conexiunea profundă și încrederea.

g. Fuga în zigzag (fuga de emoții)


Alergatul în zigzag este o metaforă pentru felul în care începem să ne agităm intern și, în
acest fel, consumăm o cantitate uriașă de energie psihică pentru a evita să ne confruntăm direct cu
stările noastre interne. Drept urmare, ne ascunde, evităm, mințim, simulăm, până la epuizare, ca să
nu manifestăm autentic ce simțim.

h. Cinismul, critica răuvoitoare, cruzimea și goana după popularitate


Ca un rezumat pentru titlu, se referă la situațiile în care ne simțim vulnerabili și alegem fie să
îl atacăm pe celălalt, fie să promovăm o imagine falsă despre noi, care credem că ne va feri de rușine
și vinovăție. A fi popular și a face orice care să îți asigure acest titlu presupune ascunderea propriei
identități și conformarea oarbă la ceea ce presupunem noi că ne va aduce admirația și aprobarea
Florina Nechita, PhD. 3
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019
Facultatea de Medicină – Anul 2
Psihologie medicală

celorlalți. La suprafață, înseamna totodată să nu manifest empatie sau compasiune față de ceilalți,
dar în esență înseamnă să fiu dispus să sacrific orice dinăuntrul meu, mai ales autenticitatea, pentru
credința că sunt mai presus de oricine.

II. MECANISME DE APĂRARE INCONŞTIENTE (Freud)


Am abordat în cursul anterior mecanismele conștiente sau parțial conștiente (automatizate)
prin care facem față tensiunii psihice. Însă când stresul crește la cote alarmante, iar riscul de
copleșire începe să devină probabil, atunci sistemul nostru psihic pune în acțiune o serie de
mecanisme de care nu suntem conștienți, adică nu apar la intenția și decizia noastră, ci în funcție de
resursele și strategiile disponibile de a face față. Dacă sistemul psihic percepe inabilitatea de a face
față, atunci preia rolul de protector și începe să ridice ziduri invizibile, dar perceptibile într/o
oarecare măsură, mai ales după ce situația s-a încheiat, pentru a preveni posibile efecte interne
devastatoare.
Așadar, ele sunt semnalul cel mai intens și vizibil că nu ne simțim în siguranță.

1. Refularea
Constituie un mecanism de scurt-circuit al conştiinţei în cursul unei tensiuni/suferințe psihice
intense din care inconștientul preia la un moment dat amintirile dureroase/copleșitoare și le ascunde
în uitare pentru a ne permite supraviețuirea. Din inconștient, ele fac presiuni permanente de revenire
în conștiință prin simboluri care apar atunci când dormim sau în situații cu stimuli similari (vise,
acte ratate, lapsusuri etc.) pentru a fi văzute, protejate și vindecate sau eliberate de tensiune.
Refularea apare în special la victime din situațiile prezente sau din situații trecute care se
activează în prezent și este și o strategie de supraviețuire.
Defularea, în schimb, este mecanismul prin care eliberăm o parte din tensiunea acumulată de
amintirile refulate. Defularea se manifestă prin exprimarea liberă, verbală și/sau nonverbală, a
gândurilor și emoțiilor conectate la experiența refulată.
A nu se confunda refularea cu reprimarea, prin care individul încearcă deliberat să uite ceva.

2. Comutarea/deplasarea
Ea reprezintă canalizarea inconştientă a trebuinţelor sau impulsurilor, cărora nu ne este
permisă de alte persoane, de situație sau de noi înșine satisfacerea lor, către alte obiective care pot fi
atinse, obținând astfel astfel o satisfacţie temporară. Trebuințele și impulsurile se cer a fi satisfăcute
și vor găsi o cale pentru a elibera presiunea.
O variantă a comutării acceptată social este sublimarea, care presupune existența unor reguli
de exprimare socială extrem de puternice, care au rolul de a limita efectele negative. Sublimarea
presupune preluarea controlului asupra impulsurilor și exprimarea lor într-un mod dezirabil.
De exemplu, impulsul de a fi agresiv poate fi satisfăcut prin distrugerea obiectelor din jur
(comutare) sau practicarea unui sport ca boxul (sublimare). Sau lipsa de reciprocitate în exprimarea
iubirii într-o relație este deseori liniștită temporar prin artă, adică prin sublimare.

3. Negarea (substituirea)
Reprezintă tendința inconștientă de a pune distanța între noi și o situație cu un potențial nociv
(care poate să ne facă rău), din nou, cu rol protector. Ajungem deci să desprindem fără să vrem și

Florina Nechita, PhD. 4


UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019
Facultatea de Medicină – Anul 2
Psihologie medicală

fără să ne dăm seama o parte dintre caracteristicile situației pe care le respingem, le contracarăm
sau nu le vedem. De exemplu, pentru un pacient care primește un diagnostic greu de acceptat,
situația devine mai ușoară când presupune că analizele probelor biologice sunt greșite sau că
medicul nu le-a interpretat corect.
O altă variantă este aceea în care atribuim situației sau o serie de trăsături pozitive, menite să
atenueze caracterul nociv al acestuia. De exemplu, după o situație dificilă prin care am trecut și din
care am reușit să obținem cu eforturi un rezultat bun, avem uneori tendința de a spune că n-a fost o
situație chiar atât de rea pe cât credeam la început („tot răul spre bine‟).

4. Proiecţia
Este procesul prin care atribuim altcuiva propriile conținuturi psihice.
Este un mecanism inconștient prin care descărcăm tensiune afectivă extremă în timp ce
atribuim altor persoane sau unor obiecte emoții și gânduri etc., din incapacitatea noastră de a le
accepta sau a le observa.
De exemplu, un pacient care nu este conștient că simte furie intensă în legătură cu faptul că
s-a îmbolnăvit va descărca această stare în relația cu echipa medicală la primul stimul care îi va
permite această eliberare.

5. Regresia (temporală)
În situațiile amenințătoare sau copleșitoare, avem tendința inconștientă de a reveni la un mod
de funcţionare psihică mai simplu, caracteristic unui stadiu anterior al dezvoltării psihice, în care
stresul era necunoscut sau responsabilitatea de a-i face față aparținea altei persoane. Adică începi să
gândești, să vorbești sau să te comporți corespunzător unui stadiu de dezvoltare anterior (unei vârste
mai mici decât vârsta cronologică).
Exemplul cel mai concludent este oferit de regresia unui bolnav adult suferind de o boală
severă şi care ajunge să se comporte ca un copil (adică fie ca și cum nu ar înțelege situația, fie ca și
cum responsabilitatea asumării ei sau a deciziilor care decurg din ea nu ar fi a lui). Drept urmare, va
cere insistent lămuriri și va face presiuni ca deciziile medicale să fie luate de altcineva, pe care îl
percepe mai competent (familia sau echipa medicală).

RESURSE:
1. Cărți
Brene Brown
 Am crezut că e vina mea (dar nu era)
 Darurile imperfecțiunii
 Curajul de a fi vulnerabil
 Ridică-te puternic
Gabor Mate
 When the body says NO
 Fantomele flămânde – secretele adicțiilor
Franz Ruppert
 Simbioză și autonomie

Florina Nechita, PhD. 5


UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA 2019
Facultatea de Medicină – Anul 2
Psihologie medicală

2. Filme/documentare
In Utero, the film
 https://www.youtube.com/watch?v=eB1Df4znVq0
 https://www.youtube.com/watch?v=643CvSHSf8I
Split
Equilibrium
Inside Out

3. Ted Talks
Nadine Burke Harris –
https://www.ted.com/talks/nadine_burke_harris_how_childhood_trauma_affects_health_acro
ss_a_lifetime
Brene Brown - https://www.ted.com/talks/brene_brown_on_vulnerability

Florina Nechita, PhD. 6