Fișă de lectura

Paradox despre actor

Denis Diderot

• natura fara arta nu poate forma un mare actor, deoarece, dupa principiile lui
Diderot, nimic din ceea ce se intampla in natura sau pe scena, nu se intampla
ca in viata, deoarece toate scriiturile care sunt supuse practicii actoricesti
sunt scrise dupa o anumita schita de principii
• in viziunea lui Diderot, actorul trebuie sa fie detasat de ceea ce trebuie sa
faca intr-un personaj, pentru a analiza la rece, pentru a reusi sa reproduca in
totalitate ceea ce vede si in acelasi timp sa poata produce pe termen lung
diferite vieti in diferite personaje
• acesta mai spune ca, daca un actor este sensibil si cada in plasa muncii lui,
poate ca la primul spectacol o sa straluceasca, la al doilea o sa fie o mica
flacara, iar la al treilea ar ajunge sa fie rece ca marmura
• daca un actor apeleaza mereu la propriul lui stil de viata si la propriul lui
caracter, atunci acel actor ar deveni plictisitor dupa o anumita perioada,
fiecare personaj pe care ar trebuii sa-l interpreteze nu ar avea nimic
interesant de aratat. Acesta face o legatura intre un actor si un poet, poetul
fiind mereu liber si cautand mereu noul.
• in aceasta arta, actorii cat si dramaturgii au nevoie de o putere foarte mare a
ratiunii, pentru a analiza in totalitate ce se petrece in jurul lor, nu sa fie
purtati de valurile vietii si sa se piarda cu firea
• Diderot spune ca nu sensibilitatea unui actor o sa-l aduca la rangul de geniu,
pentru ca in aceasta arta, mai mereu trebuie sa lucram cu capul, ca sa
accesam cele mai adanci sentimente si trairi.
• actorul trebuie sa fie subtil in creatia pe care o face. Spectatorul nu trebuie sa
simta ca vede ceva din societate, el trebuie sa vada o subtilitate prin care
viata este acoperita, asadar o sa plece cu intrebari, care sunt mai importante
decat raspunsurile.
• pe actor trebuie sa-l credem fara sa ne obosim, dar sa simtim povestea lui, in
acelasi timp actorul trebuie sa se stoarca de toate puterile lui pentru a ne
 ademeni pe noi, spectatorii, in minciuna lui.
• actorul care se sensibilizeaza pe sine este un actor mediocru, prost. Un actor
trebuie sa sensibilizeze masele de oameni fara ca el sa fie afectat. Lacrimile
unui actor sunt produse din creier, pe cand lacrimile privitorului trebuie
starnite de creierul actorului.
• o scena este adevarata si crezuta de privitori in momentul in care actorul face
o treaba perfecta din toate punctele de vedere, in limitele bunului simt.
Contopirea adevarata cu situatia data se poate doar cu mintea limpede si cu
gandirea rationala.
• un actor poate sa stapaneasca actiunea si sa rosteasca perfect ce are de spus,
doar dupa ce trece prin anumite faze ale vietii, dupa ce sufera, dupa ce este
ranit. Dupa toate aceste lucruri, cand deja nu mai sunt atat de grave pentru
actor, acesta poate sa apeleze la ele in orice moment, fara sa fie consumat de
ele din nou.
• un actor mare observa ce se intampla in jurul lui, iar omul este muza lui.
• un actor cand este nimic, este un mare actor. Acest actor poate sa se detaseze
de tot ceea ce inseamna persoana lui cand se afla pe scena, iar cand coboara
de pe ea, nu poti vedea nici o urma din personajele pe care le interpreteaza in
viata lui de zi cu zi.
• dramaturgul si-a imaginat povestea iar regizorul a adus-o la viata.
• actorul placut de toata lumea nu este cel mai fericit caz, deoarece nu are
nimic al lui, nu are puterea de a trezi si alte sentimente inafara de cele
obisnuite deja
• actorul plin de viata, saltaret, imprevizibil, cel care nu este melancolic,
suparat, acela poate cu usurinta sa poata trece peste toate greutatile care ii se
arata, asadar reusind sa-si indeplineasca toate misiunile
• in teatru poti sa traiesti ce nu vrei sa traiesti cu adevarat
• se spune ca actorii devin fara caracter pentru ca sunt dispusi sa le faca pe
toate sau ca pot sa faca toate aceste pentru ca nu deloc. Eu sunt de parere ca
un actor mare este acela care nu-si uita caracterul, acesta fiind format inca de
mic copil prin relatiile pe care le are cu oamenii, de cercurile prin care omul
respectiv inoata.
 • ce e putin si adevarat, este mai valoros si mai frumos decat mult si prost
• indiferent de problemele care se intampla in societate, un actor trebuie sa isi
lase toate pornirile artistice doar pentru scena
• actorul trebuie sa stie sa livreze ce simte, nu sa cada in propriile ganduri.
Judecata face diferenta dintre aceste doua lucruri.
• actorul care urca pe scena fara traseul si textul bine invatate, isi va forma un
manierism din asta, si va suferi emotii la fiecare reprezentatie.
• conturarea unui caracter se face pe baza mai multor izvoare de inspiratie,
ultimul aport venind din viata si din modul de a fi al actorului
• un actor nu trebuie sa fie furios, trebuie sa livreze sentimentul de furie
• prin detasarea de problema initiala, actorul o poate produce la perfectie, fara
ca acesta sa cada in mrejele ei.