DEFINIREA CIBERNETICII CA ŞTIINŢÃ. OBIECTUL CIBERNETICII ECONOMICE .

RAPORTURILE CU ECONOMIA ŞI CU ALTE ŞTIINŢE

1.1 O necesară redefinire a ciberneticii actuale
1.2 Obiectul de studiu al ciberneticii economice
1.3 Raporturile dintre Cibernetica actuală şi alte ştiinţe
1.4 Cibernetica de ordinul trei şi implicaţiile ei asupra ştiinţei economice
1.5. Evoluţia concepţiilor despre cibernetică

1.1 O necesară redefinire a ciberneticii actuale

Definiţia lui Ampère (1834): Cibernetica = arta de a guverna sau ştiinţa guvernării.
Prima definiţie a lui Norbert Wiener (1948):
“Cibernetica este ştiinţa comenzii şi comunicării la fiinţe şi maşini”.
În evoluţia sa ca ştiinţă, cibernetica a suferit transformări care au dus la necesitatea de a vorbi despre
o cibernetică de ordinul întâi, apoi despre cibernetica de ordinul doi şi, după anul 2000, despre cibernetica
de ordinul trei. În acest context, definiția inițială a ciberneticii, cea dată de Norbert Wiener, a început să fie
considerată ca fiind limitată, neputând să surprindă întreaga complexitate a sistemelor, fenomenelor și
proceselor în cadrul cărora se dezvoltă mecanisme și procese cibernetice.
Aceste teme comune pot fi considerate ca cele ce au menţinut permanent cibernetica în centrul
dezbaterilor şi interesului comunităţilor ştiinţifice, indiferent dacă acestea au fost favorabile sau adversare
ale teoriilor şi ideilor promovate de cibernetică.
Una dintre aceste teme comune majorităţii definiţiilor date ciberneticii este cauzalitatea circulară care
se manifestă în procesele dinamice evolutive. Orice proces din lumea reală, din domeniul fizic sau chimic,
biologic sau psihologic, economic sau social include procese de tip feedback, deci procese care de
desfăşoară de-a lungul unor bucle închise în cadrul cărora se regăsesc diferite variabile care se
influenţează reciproc, astfel încât o cauză determină un efect care, la rândul său, poate deveni cauza altor
efecte, inclusiv al celui iniţial.
Trebuie spus că descoperirea acestui tip de cauzalitate reprezintă una dintre cele mai însemnate
fapte ştiinţifice „imputabile” direct ciberneticii, ştiinţa dinaintea acesteia vorbind foarte puţin (mai mult în
domeniul tehnic, de exemplu prin lucrările inginerului român Paul Postelnicu) sau chiar deloc despre
cauzalitatea circulară sau despre procesele feedback. Se poate spune că lumea, înainte de apariţia
ciberneticii, era liniară şi determinată simplu de perechea „cauză – efect”.
O altă temă constantă este cea epistemologică, adică privind modul în care se desfăşoară procesele
de cunoaştere la nivelul ştiinţei ciberneticii. Întâlnim aici teorii asupra auto-referinţei, auto-poiesisului şi
raporturilor dintre sistemul observat şi sistemul observator care se pot influenţa şi determina reciproc.
Unii ciberneticieni au definit cibernetica în raport cu dorinţa universală de a crea o lume mai bună, în timp
ce alţii s-au referit la capacitatea acesteia de a explica cum oamenii şi mediul înconjurător pot co-evolua
astfel încât să nu se excludă reciproc.
Într-unele dintre definiţii se accentuează asupra modelării ca metodă de descriere a relaţiilor dintre
diferite variabile măsurabile, în timp ce altele sunt preocupate de dialogul permanent dintre modele şi
teoriile verificate prin modelele respective.
În ultima perioadă prevalează definițiile în care se exprimă încercarea de a înțelege cum sistemele se
auto-conduc, cum se controlează pe ele însele şi cum se auto-organizează astfel încât să-şi asigure
supraviețuirea într-un mediu înconjurător dacă nu ostil, cel puțin concurențial (ecosisteme).
O definiţie pe care o propunem ar putea fi următoarea:
„Cibernetica este ştiinţa care studiază adaptarea sistemelor complexe la medii (sisteme) complexe”.
Printr-o astfel de definiție, cibernetica nu numai că nu-şi pierde identitatea sa de știință sistemică,
integratoare a unor cunoștințe din diferite domenii ale cunoașterii, dar contribuie şi mai mult la
accelerarea noii sinteze ce se realizează sub ochii noștri între diferitele ştiinţe preocupate de studiul
sistemelor adaptive complexe privite din diferite unghiuri de vedere. Prin proprietățile sale intrinseci,
sistemul cibernetic nu poate fi decât un sistem complex care se adaptează permanent la medii complexe,
iar cunoașterea lui se poate face numai în măsura în care utilizăm toate metodele pe care diferitele ştiinţe
ale complexității le pun la dispoziție în acest scop. Deci această definiție focalizează interesul către sistemul
complex adaptiv, iar metodele de studiu aplicate în cibernetică sunt constituite din modele ale diferitelor
tipuri de sisteme pe care cibernetica, dar şi alte ştiinţe ale complexității le-au creat şi dezvoltat în vederea
studierii dintr-o perspectivă sau alta a proprietăților sistemelor adaptive complexe.

1.2 Obiectul de studiu al ciberneticii economice: Sistemul Adaptiv Complex

1. Joel Moses in “Complexity and Flexibility”:
Un sistem este complicat când este compus din multe părţi componente interconectate în moduri
complicate. Putem defini complexitatea unui sistem simplu ca numărul de interconexiuni dintre părţi.
2.Peter Senge in “The Fifth Discipline”:
“…mijloace sofisticate de previziune şi analiză a afacerilor… de regulă eşuează în a produce schimbări
dramatice în conducerea unei afaceri. Ele sunt toate proiectate pentru a opera cu un tip de complexitate în
care există multe variabile: complexitatea în detaliu. Dar există două tipuri de complexitate. Al doilea tip
este complexitatea dinamică, situaţie în care cauza şi efectul sunt subtile şi în care efectele în timp ale
intervenţiilor nu sunt evidente.”
“Când aceeaşi acţiune are efecte diferite pe termen scurt şi pe termen lung, spunem că avem complexitate
dinamică. Când o acţiune are o multitudine de consecinţe locale şi o mulţime diferită de consecinţe în altă
parte a sistemului, există complexitate dinamică. Când intervenţii evidente produc consecinţe care nu sunt
evidente există complexitate dinamică.”
3. Flood. R.L., Carson, E.R., Dealing with Complexity: An Introduction to the Theory and
Application of Systems Science, Plenum Press, N.Y., 1990
• Este dificil de stabilit legi pentru aplicarea teoriei în situaţii complexe deoarece nu există suficinte
date sau datele nu sunt disponibile, astfel încât legile probabilistice să poată fi verificate.
• Situaţiile complexe sunt adeseori greu de definit şi încorporează sisteme de valori care sunt
abundente, diferite şi extrem de dificil de observat şi măsurat. Ele pot fi reprezentate cel mai bine
utilizând scale nominale sau intervale.
• Situaţiile complexe sunt “deschise” şi deci evoluează în timp (evoluţia poate fi înţeleasă ca
încorporând o structură internă schimbătoare, creştere diferenţială şi adaptare determinată de mediul
înconjurător).
4. John H. Holland in “Hidden Order: How Adaptation Builds Complexity” , Professor, Computer
Science/Engineering/Psychology
Holland defineşte mai întâi “elementele de bază”: agenţii, meta-agenţii şi adaptarea şi introduce idea de
CAS (Complex Adaptive System). Modalitatea sa de a introduce CAS se bazează pe biologia evoluţionistă,
deşi utilizează exemple şi din alte domenii, cum ar fi cele din urbanism sau economie.
El defineşte patru proprietăţi – agregarea, neliniaritatea, fluxurile şi diversitatea – şi descrie două
mecanisme de adaptare, cel al urmăririi modelului intern şi cel al blocurilor constitutive. El dezvoltă idea
agenţilor adaptive, regulilor şi emergenţei şi dă în final un program soft, denumit ECHO, bazat pe situri,
resurse şi stringuri pe care îl utilizează pentru a introduce cazuri simple în care organizaţia emerge.
• Un concept fundamental introdus de el este că sistemele adaptabile devin complexe.

5. R. Stacey , D. Parker in “Chaos, Management and Economics”,(1995)

• Neliniaritatea şi buclele feedback pozitive sunt proprietăţile fundamentale al organizaţiilor
complexe. Multe dintre aspectele privind organizaţiile industriale se referă la modul în care firmele
interacţionează una cu alta şi cu alţi actori din mediul lor înconjurător cum ar fi consumatorii, munca,
 guvernul şi instituţiile financiare. Aceste interacţiuni sunt strategice în sensul în care deciziile unui actor
iau în considerare reacţiile anticipate ale celorlalţi şi deci reflectă o recunoaştere a interdependenţei…
• Cum a subliniat Porter (1990), evoluţia industriilor este dinamică şi dependentă de capacităţile
corporaţiei (la nivel de economie) achiziţionată în cursul episoadelor competitive anterioare privite în
contextul viitoarelor bătălii competitive.
• Mai mult, acumularea de avantaj competitiv poate fi auto-întăritoare, prin procesele legate de
setările standard şi economiile de scală, sugerând surse importante de ne-liniaritate.
• ...sistemele fizice sunt influenţate de legi naturale neschimbătoare, în timp ce sistemele sociale sunt
supuse intervenţiei agenţilor conştienţi, al căror comportament este nepredictibil la nivel individual.
Studiul seriilor de timp economice de către teoria haosului presupune că relaţiile dintre actorii
economici sunt stabile în timp.
6. W. Brian Arthur, “On the Evolution of Complexity” – in volumul lui G. A. Cowen, D. Pines, & D. Meltzer
(Eds.), “Complexity: Metaphors, models, and reality” (1994):
• B. Arthur vorbeşte despre trei moduri în care sistemele devin mai complexe pe măsură ce ele
evoluează.
• Întâi, el vorbeşte despre „ecosisteme“ (care pot fi organizaţionale, ca şi biologice ca natură) în care
indivizii găsesc nişe în cadrul unui complex de conexiuni pentru a se integra. El utilizează exemplul
industriei transporturilor pre şi post automobil. În prima perioadă, atelierele producătoare de şarete au
exploatat o nişă, apoi a fost inventat automobilul şi aceasta la început a simplificat sistemul de
transport însă, pe măsură ce timpul a trecut, acesta a devenit tot mai complex. În sistemele evolutive,
explozia de simplitate adeseori este înlocuită de creşterea complexităţii şi stabilirea de noi baze pentru
ca complexitatea să crească din nou.
• În al doilea rând, Arthur discută despre “dependenţa structurală”, observând că pentru a
îmbunătăţi performanţele, noi subsisteme sunt adăugate unui anumit sistem mai simplu la început.
Acest lucru se referă la indivizi (şi nu la ecosisteme) care devin tot mai complexe. Proiectul original de
automobil avea doar partea mobilă (transformarea combustiei benzinei în mişcarea cilindrilor şi de aici
în mişcarea roţilor). Apoi s-au adăugat noi sisteme, ceea ce a determinat creşterea complexităţii
întregului sistem al automobilului.
• În al treilea rând, el discută despre complexitate şi evoluţie prin „capturarea software-ului“ cum ar
fi electricitatea sau matematica utilizată pe pieţele financiare.
7. Stuart Kauffman - At Home in the Universe: The Search for the Laws of Self-Organization and
Complexity.
• Stuart Kaufmann este unul dintre liderii Şcolii de la Santa Fe. Lucrările sale sunt în primul rând în
domeniul biologiei. După opinia sa, concepţia lui Ch. Darwin privind schimbarea şi gradualismul nu sunt
suficiente pentru a explica adaptarea şi evoluţia. El crede că sistemele cu auto-organizare sunt cele care
completează această concepţie, explicând multe dintre misterele teoriei evoluţioniste. Deci la
mecanismul selecţiei naturale, descris în mod magistral de Darwin, Kaufmann adaugă şi mecanismul
auto-organizării ca fiind determinant în evoluţia speciilor.
• “… Voi prezenta probe pentru idea că motivul pentru care sistemele complexe există şi
funcţionează la limita haosului constă în faptul că acolo are loc, de fapt, evoluţia.
• În timp ce reţelele autocatalitice apar spontan şi natural datorită
• legilor complexităţii, probabil selecţia naturală este cea care reglează
• parametrii acesteia până ce se ajunge din nou la funcţionarea în regim
• ordonat aproape de limita haosului – regiunea de tranziţie dintre
• ordine şi haos unde formele de comportament complex abundă.
• În regim haotic, stări iniţiale similare tind să devină în mod progresiv mai puţin similare, şi deci să
diveargă din ce în ce mai departe în spaţiul stărilor, la fiecare trecere de-a lungul traiectoriei. Aceasta
este exact efectul de fluture şi senzitivitatea la condiţiile iniţiale. Perturbaţiile mici se amplifică. Invers,
 în regimul ordonat, stări iniţiale similare tind să devină şi mai asemănătoare, deci converg din ce în ce
mai mult una către alta de-a lungul traiectoriilor lor. Aceasta este o altă expresie a homeostazei.
Perturbaţiile către stări apropiate „se amortizează”.
8. Eve Mitleton-Kelly, “Ten Principles of Complexity & Enabling Infrastructures” (2003):
Complexitatea dinamică apare deoarece sistemele sunt:
1) Dinamice: Heraclit spune că “Totul este schimbare”. Ce apare a fi neschimbat este, după o perioadă
suficientă de timp, supus schimbării. Schimbarea în sisteme apare la mai multe scale ale timpului şi aceste
scale diferite uneori interacţionează....
2) Strâns cuplate: Actorii din system interacţioează strâns unul cu celălalt şi cu lumea naturală. Orice este
conectat la orice altceva…
3) Guvernate de feedback: Datorită cuplării dintre actori, acţiunile noastre se transformă în feedback.
Deciziile noastre schimbă starea lumii, determinând schimbări în natură şi determinând pe alţii să
acţioneze, deci dând naştere la o nouă situaţie care apoi influenţează următoarea noastră decizie.
Dinamicile apar din aceste feedback-uri.
4) Neliniare: Efectul este rareori proporţional cu cauza, şi ceea ce se întâmplă la nivel local într-un sistem
(în apropierea punctului current de funcţionare) adeseori nu se aplică în regiunile aflate la distanţă (alte
stări ale sistemului)…. Neliniaritatea apare, de asemenea, datorită faptului că factori multipli
interacţionează în luarea deciziilor. …
5) Istoric dependente: Evoluţia sistemului complex pe o anumită traiectorie este determinată de evoluţiile
sale anterioare (dependenţa de traiectorie). Multe acţiuni sunt ireversibile. …
6) Auto-organizatoare: Dinamica sistemului apare endogen şi spontan din cadrul structurii acestuia.
Adeseori, mici perturbaţii sunt amplificate şi modulatew de structura feedback, generând forme în spaţiu şi
timp şi creind dependenţă de traiectorie….
7) Adaptive: Capacităţile şi regulile de decizie ale agenţilor din cadrul sistemelor complexe se modifică în
timp. Evoluţia conduce la selectarea şi proliferarea anumitor agenţi în timp ce alţi agenţi dispar. Adaptarea
apare de asemenea atunci când oamenii învaţă din experienţă, în special când ei învaţă noi modalităţi de a-
şi atinge scopurile în funcţie de obstacole. Învăţarea nu este, însă, întotdeauna benefică în procesul de
adaptare….
8) Contraintuitive: În sistemele complexe cauza şi efectul sunt distanţate în timp, în timp ce noi încercăm
să descoperim cauza în apropierea efectului pe care încercăm să-l explicăm. Politicile din cadrul sistemelor
complexe nu sunt întotdeauna evidente.
9) Politic Rezistente: Complexitatea sistemului în care suntem implicaţi reduce abilitatea noastră de a-l
înţelege. Rezultă mai multe soluţii ale problemelor care pot fi greşite sau chiar înrăutăţi situaţia….
10) Caracterizate de echilibru: Întârzierile în timp în lanţurile feedback presupun că răspunsurile pe termen
lung ale unui sistem la o intervenţie este adeseori diferit de răspunsul pe termen scurt. Acest lucru face ca
să apară situaţii de funcţionare

Sinteza concepţiilor actuale asupra obiectului ciberneticii - Sistemului Adaptiv Complex-

• Sistemele complexe sunt compuse dintr-un mare numar de agenţi individuali;
• Agenţii au interpretări şi desfăşoară acţiuni bazate pe propriile lor modele mentale;
• Agenţii pot avea, fiecare, propriul său model mental sau îl pot împărtăşi cu ceilalţi agenţi;
• Modelele mentale se pot schimba; drept urmare, învăţarea, adaptarea şi co-evoluţia sunt posibile
în aceste sisteme;
• Interacţiunile dintre agenţi şi dintre sisteme pot fi încorporate altor sisteme;
• Comportamentul sistemului în ansamblul său emerge din interacţiunile dintre agenţi;
• Acţiunile unui agent schimbă contextul altor agenţi;
• Sistemul poate învăţa noi comportamente;
• Sistemul este neliniar - adică mici modificări pot conduce la schimbări majore în sistem;
• Comportamentul sistemului este, în general, impredictibil la nivel de detaliu;
• Predicţiile pe termen scurt asupra comportamentului sistemului sunt, uneori, posibile;
• Ordinea este o proprietate inerentă sistemului şi nu trebuie impusă din afară;
• Creativitatea şi noutatea emerg din comportamentul de ansamblu al sistemului;
• Sistemele sunt capabile de auto-organizare.

2.4 Cibernetica de ordinul trei şi implicaţiile ei asupra ştiinţei economice

Într-o lucrare a grupului de la Santa Fe, Arthur, Durlauf şi Lane (1997) sintetizează cel puţin şase motive
pentru care teoria economică actuală ar trebui schimbată. Aceste motive sunt formulate în mod pozitiv, în
sensul că ele reprezintă proprietăţi ale sistemelor economice care nu sunt luate în considerare de teoria
economică actuală, dar care ar putea fi încorporate, în condiţiile fundamentării acesteia pe principiile
ciberneticii de ordinul trei si a sistemelor adaptive complexe.
1) Comportamentul economiei este determinat de interacţiunea şi conectivitatea dintre o multitudine de
agenţi distribuiţi şi eterogeni (gospodării, firme, bănci, agenţii ale statului ş.a.);
2) Economia nu are un organism de control global, ci este controlată prin mecanismele de competiţie şi
cooperare care se creează între agenţi;
3) Economia are o organizare de tip ierarhic încrucişat şi chiar recursiv. Unităţile (elementele) de la un nivel
includ agenţi şi interacţiuni care sunt componente (unităţi) ale nivelului următor;
4) Economia se află într-o stare de continuă adaptare, agenţii modificându-şi permanent comportamentul,
funcționarea şi produsele;
5) Există o noutate permanentă, determinată de apariţia de noi pieţe, tehnologii, comportamente şi
instituţii;
6) Aceşti factori produc evoluții (dinamici) departe-de-echilibru, datorită cărora economia nu se află
niciodată la echilibru sau într-un optim global. Noi îmbunătăţiri şi oportunităţi sunt întotdeauna prezente.

1.5. Evoluţia concepţiilor despre cibernetică.

1. American Society of Cybernetics
“Cibernetica urmăreşte să dezvolte teoriile generale ale comunicării în cadrul sistemelor complexe...
Natura sa abstractă şi, adesea, matematică face cibernetica aplicabilă în orice domeniu empiric, în care
procesele de comunicare şi corelaţiile lor apar. Aplicaţiile ciberneticii sunt larg răspândite, în special în
domeniul ştiinţelor informatice şi ştiinţei calculatoarelor, în domeniul ştiinţelor naturale şi sociale, în
politică, educaţie şi de management.”
2. W. Ross Ashby
“Arta timonierului de a naviga”
’’Studiul sistemelor care sunt deschise la energie şi închise la informaţii  şi control.”
“Sistemele în care informaţiile sunt strâns legate.”
“Cibernetica nu tratează lucruri, ci modalităţi de comportament. Nu întreabă, „Ce este acest lucru?” ci „Ce
face acest lucru?”... Astfel, este în esenţă funcţională şi comportamentală...Materialitatea este irelevantă,
şi aşa este şi utilizarea sau nu a legilor obişnuite ale fizicii.”
“tratează toate formele de comportament, în măsura în care acestea sunt regulate, determinate, sau de
reprodus“ "constă reprezentarea maşinii reale electronică, mecanică, neuronală,  sau economic, la fel de
mult cum geometria  este reprezentarea obiectuuil real în spaţiul nostru terestru“
3. Gregory Bateson
„cibernetica este o ramură a matematicii care se ocupă cu probleme de control, recursivitate şi
informaţie“
“Studiul formei şi a modelului.” “cea mai mare muşcătură dintr-un fruct al copacului cunoaşterii, pe care
omenirea a luat-o de 2000 de ani.”
" Există o caracteristică latentă în Cibernetică, care constă în  mijloacele  de a realiza o nouă
perspectivă şi, probabil, mai umană, un mijloc de schimbare a filozofiei noastre de control, precum şi un
mijloc de a vedea nebuniile noastre proprii într-o perspectivă mai largă.“
4. Ludwig von Bertalanffy
"O mare varietate de sisteme din tehnologie şi natură urmează schema feedback-ului, şi este bine-
cunoscut faptul ca o nouă disciplină, numită Cibernetică, a fost introdusă de Norbert Wiener să se ocupe de
aceste fenomene. Teoria încearcă să arate că mecanismele de feedback sunt baza comportamentului
orientat către scop sau teleologic la maşini, precum şi în organismele vii şi în sistemele sociale. “ (General
Systems Theory, Chapter 2)
5. Stafford Beer
"Ştiinţa organizării eficiente" “... Cibernetica studiază fluxul de informaţii în jurul unui sistem, şi modul în
care această informaţie este folosită de către sistem ca un mijloc de control în sine: face acest lucru pentru
a anima sau nu sistemele indiferente. Cibernetica este o ştiinţă interdisciplinară, preia la fel de mult din
biologie ca de la fizica, la fel de mult din studiul creierului ca și de la studiul calculatoarelor, şi se preocupă
de limbajul oficial al ştiinţei pentru furnizarea de instrumente cu care poate fi descris comportamentul in
toate aceste sisteme în mod obiectiv. “
6. Peter Cuning
„Cibernetica este despre finalitate, obiective, fluxurile de informaţii, controlul proceselor de luare a
deciziilor şi feedback (definit în mod corespunzător), la toate nivelele sistemelor vii.“
7. Jeff Dooley
"Cibernetica este o ştiinţă a comportamentului orientat către un anumit scop. Ea ne ajută să explicăm
comportamentul ca acţiune continuă a cuiva (sau ceva) în proces şi, aşa cum vom vedea, de a menţine
anumite condiţii în apropierea unui obiectiv, sau scop. “
8. Ernst von Glassersfeld
"Cibernetica, aşa cum ştim cu toţii, poate fi descrisă în multe moduri. Cibernetica mea nu este nici
matematică, nici formalizată. Modul în care am s-o descriu astăzi este aceasta:.. Cibernetica este arta de a
crea echilibru într-o lume de posibilităţi şi constrângeri.“
9. A.N. Kolmogorov
[Cibernetica este] "o ştiinţă care se ocupă cu studiul sistemelor de orice natură, care sunt capabile de
primirea, depozitarea, şi prelucrarea informaţiei, astfel încât să o folosească pentru control”
10. Humberto Maturana
"Eu am propus sintagma "arta si stiinta înţelegerii umane” pentru Cibernetică. De ce? Persoana care
conduce nava, comandantul, acţionează atât prin punerea în practică a know-how-ului său cât şi prin
intuiţie... Astfel, timonierul acţionează ca un om de ştiinţă şi ca un artist. “
11. Francisco Varela
“Cibernetica de ordinul întâi este cibernetica sistemelor observate.Cibernetica de ordin doi este cibernetica
sistemelor de observare.”
12. Alan Scrivener "Cibernetica este studiul sistemelor care pot fi reprezentate utilizând bucle (sau mai
multe structuri complicate de bucle), în reţeaua care defineste fluxul de informaţii. Sistemele de control
automate folosesc cu necesitate cel puţin o buclă feedback a fluxului de informaţii.”
13. WEB Dictionary of Cybernetics and Control
"... o abordare interdisciplinară a organizaţiei, indiferent de realizarea materiala a unui sistem. Intrucât
teoria sistemelor in general angajează holismul pe de o parte, şi un efort de a generaliza caracteristici
structurale, comportamentale şi caracteristicile de dezvoltare ale organismelor vii pe de altă parte,
cibernetica se angajează la o perspectivă epistemologică care vede întregul material ca putand fi analizat
fără pierderi, în termenii unui set de componente, plus organizarea acestora.
14. New Encyclopaedia Britanica “ [Cibernetica este] Teoria Controlului aşa cum este ea aplicată
sistemelor complexe”