Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Argument
Tratamentul depresiei este unul complex cuprinzand atat abordarea medicamentoasa
cat si cea psihoterapeutica. Cele doua modalitati de interventie nu numai ca nu se exclud ci se
completeaza reciproc.
Tratamentul depresiei necesita insa o anumita rigoare si disciplina din partea
pacientului, el trebuie urmat fara intrerupere, zilnic, mai multe luni de zile in functie de
recomandarea medicului prescriptor. Dupa faza initiala "de atac" in urma careia se obtine
disparitia acuzele si starilor neplacute, tratamentul trebuie continuat pentru consolidarea
efectelor si prevenirea recaderilor. La tratamentul cu antidepresive, se pot adauga anxiolitce
sau somnifere pentru perioade scurte timp atunci cand este cazul.
În cazul antidepresivelor dozele se cresc lent, până la o doză minimă eficientă. Doza
eficientă se menţine pe o perioadă de aproximativ 4 săptămâni pentru a putea evalua dacă
antidepresivul este cu adevărat eficient. Acest interval este necesar întrucât antidepresivele au
o perioadă de latenţă înainte de a se observa efecte semnificative.
După ce s-a obţinut o ameliorare importantă, tratamentul se continuă pe o perioadă
de minim 6 luni, de preferat peste 9 luni, în funcţie de severitatea depresiei şi de numărul de
episoade depresive. Dacă evoluţia este favorabilă, după această perioadă de 6-9 luni
tratamentul antidepresiv se poate scădea treptat.
Un aspect foarte important este legat de tratamentul de întreţinere, care trebuie luat
în considerare atunci când au existat mai multe episoade depresive. Rolul tratamentului de
întreţinere este cel de a preveni apariţia unor noi episoade.
Unii pacienţi percep medicamentele ca pe nişte factori de perturbare a momentelor
plăcute din viaţă (sărbători religioase, concedii, nunţi, botezuri ş.a.). Adeseori, oameni cu
carte mi-au cerut permisiunea ca de Crăciun sau de Paşte „să facă pauză de medicamente şi să
mănânce şi să bea ca tot omul”. Şi mulţi pacienţi adoptă atitudinea şi fără avizul medicului.
Sunt două greşeli fatale pentru cei cu boli cronice: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat,
hepatitele şi cirozele hepatice, boala renală cronică, cu creşterea dramatică a decompensărilor
şi deceselor în această perioadă.
Aderenţa pacientului la tratament, termen apărut în urmă cu trei-patru ani, care tinde
să-l înlocuiască pe cel de complianţă, conţine un amalgam de factori, dificil de analizat şi
aproape imposibil de cuprins în spaţiul alocat tematicii. Problema este ancorată într-un
complicat sistem psiho-socio-cultural şi include: comportamentul pacientului, prestaţia
medicului, sistemul medical, factorii familiali, culturali şi de putere.
Acţiunea începe în cabinetul medical. Aici, medicul, indiferent de specialitate,
trebuie să aibă o temeinică pregătire şi răbdare, să aloce timp suficient pentru a consulta
pacientul şi a-i prezenta acestuia, transparent şi după capacitatea lui de înţelegere, bolile de
care suferă, tratamentul şi prognoza lor. Dacă la plecarea din cabinet sau la externarea din
spital pacientul n-a fost cucerit de încrederea în medic şi convins de necesitatea efectuării
tratamentului, actul medical se consideră eşuat, indiferent de gradul de pregătire a medicului.
Aderenţa este legată de percepţia pacientului în ceea ce priveşte suferinţele lui,
atitudinea sa faţă de tratament, conştientizarea bolii, costurile medicamentelor, efectele
secundare ale tratamentului şi durata acestuia. Uneori i se cere să ia unul sau mai multe
medicamente, permanent, cât va trăi „şi patru-cinci zile după” – expresie pe care mi-o asum,
pentru convingere.
Una dintre caracteristicile depresiei spuneam că este lipsa speranţei. Aceasta este
cauza pentru care majoritatea depresivilor întârzie să ceară ajutor. Fiind atât de prinşi în
pânza ei de păianjen, de multe ori nici nu îşi dau seama de cât de rău se simt şi de cât de mult
s-au schimbat, iar atunci când văd asta nu cred în existenţa unei soluţii. De aceea, de multe
ori se bazează pe cei apropiaţi să le semnaleze un moment dificil ca acesta şi să îi susţină.
Ca şi în alte probleme, e important să ştii ce fel de ajutor trebuie să ceri. Ce fel de
terapie trebuie să cauţi, ce este suficient şi ce e total inutil. Mulţi depresivi se mulţumesc cu a
cumpăra medicamentele recomandate de psihiatru. Alţii cer ajutorul prietenilor care să-i
înveselească. Alţii se luptă şi ies la liman singuri. De puţine ori aceste “trucuri” funcţionează
singure. Uneori problema se rezolvă temporar sau doar la suprafaţă, alteori sunt eliminate
doar efectele, dar depresia continuă să existe undeva, în spate, şi îşi croieşte drumul din nou
spre punctele noastre vulnerabile.
Ce este de reţinut e faptul că o problemă atât de serioasă nu dispare scuturând din
cap sau eliminându-i efectele. Ea a apărut din cauza unei coliziuni, a unui conflict interior în
care “răul” a câştigat. Pentru a-l învinge e nevoie de muncă, forţă interioară şi câteva numere
de magie. Cu siguranţă nu este suficient doar să iei 2-3 pastiluţe sau doar să te străduieşti să
nu mai pari trist. Iar o problemă atât de profundă, atât de complexă, de personală cum este
depresia, nu poate avea o soluţie universal valabilă. Psihoterapia presupune crearea cadrului
în care se descoperă uşor această soluţie şi găsirea resurselor pentru a o aplica.