Pedagogie

Curs nr.7

METODE DE INVATAMANT

3. Metoda demonstratiei

# metoda de predare - invatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre elev se

cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor.
# forme de demonstratie (in functie de mijlocul pe care se bazeaza fiecare):
(a) demonstratia cu obiecte in stare naturala;
(b) demonstratia cu actiuni;
(c) demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor;
(d) demonstratia de tip combinat;
(e) demonstratia cu mijloace tehnice.
a. Demonstratia cu obiecte
-sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect natural (roci, seminte,
plante, substante chimice) pe cat este posibil incadrate in contextul lor de existenta (de pilda,
plantele sau unele animale de laborator).
-avantaj -> imprima invatarii o nota deosebit de convingatoare
b. Demonstratia cu actiuni
- sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul i-o arata, iar tinta de
realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere
- cerintele didactice de respectat:
- asezarea, gruparea, instruirea prealabila a elevilor
- o exersare prealabila suficienta a actiunii de catre instructor
- demonstratia sa fie infaptuita efectiv, sa constea din actiune reala, iar nu din
“mimare" sau simpla verbalizare.
- sa se impleteasca in cat mai scurt timp cu exercitiul, adica actiunea sa fie
preluata de catre elev
- sa fie sprijinita pe explicatiile instructorului.
c. Demonstratia cu substitute
#are o extensie deosebit de mare (substitutele sau materialele confectionate sau preparate
mai usor la indemana educatorului)
1 planse
2 harti din diferite domenii
3 fotografii si tablouri
4 materiale tridimensionale
#avantajele utilizarii acestei metode:
1. distanta in timp si spatiu nu permite, in multe cazuri,apelul direct la obiectele sau
fenomenele concrete;
2. alcatuirea prea complicata a obiectelor si fenomenelor din realitate - prin intermediul
substitutelor, se poate simplifica, fie prin vizualizare, fie prin schematizare;
3. imposibilitatea recurgerii la existente naturale
4. substitutele pot sta la dispozitia invatamantului timp nelimitat
5. efort financiar mai mic, in raport cu originalele
d. Demonstratia combinata - demonstratia prin experiente
- demonstratia prin desen didactic
Demonstratia prin experiente - combinatia dintre demonstratia cu obiecte si cea cu
actiuni.

1
 Demonatratia prin desen didactic - efectuarea desenului de catre educator in fata elevilor,
acestia din urma desenand in paralel cu el( demonstratie ce combina actiunea cu substitutul)
e. Demonstratia cu mijloace tehnice
# se sprijina pe mijloacele tehnice: mijloace audio; mijloace video; mijloace audio-
vizuale.
# avantaje:
1. redau cu mare fidelitate, atat in plan sonor, cat si vizual;
2. pot surprinde aspecte care pe alta cale ar fi imposibil sau cel putin foarte greu de redat;
3. gratie diferitelor tehnici de trucaj, pot separa, descompune si reda fenomene
insesizabile pe alta cale;
4. permit reluarea rapida, ori de cate ori este nevoie, asadar evita consumul stanjenitor de
timp;
5. datorita ineditului pe care il contin si chiar aspectul lui estetic pe care il implica, ele
sunt mai atractive pentru elevi si mai productive.
# cerinte: - organizarea speciala a spatiului in care se fac demonstratiile de acest fel
(perdele opace, pupitre etc.);
- alegerea judicioasa a momentului utilizarii demonstratiilor de acest fel,
pentru a nu ,,bruia" activitatea elevului;
- pregatirea speciala a educatorului pentru utilizarea si pentru intretinerea in
stare functionala a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse in acest demers.

4. Metoda observarii

# consta in urmarirea sistematica de catre elev a obiectelor si fenomenelor ce

constituie continutul invatarii, in scopul surprinderii insusirilor semnificative ale acestora.
# metoda de invatare prin cercetare si descoperire
# functie formativa
# presupune parcurgerea catorva etape:-organizarea observarii
-observarea propriu-zisa
- prelucrarea datelor culese
- valorificarea observarii

5. Lucrul cu manualul

# metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si explicarea, in clasa, sub

indrumarea stricta a educatorului.
# are o desfasurare specifica, pornind de la lectura integrala, continuand cu analiza pe
parti sau aspecte si incheind cu incercarea de redare a intregului si aplicatiile aferente.

6. Metoda exercitiului
# consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii
practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatini unei performante
# nu se limiteaza doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea
unor cunostinte
# este compatibila cu orice continut de invatamant
# exercitiile pot fi grupate in functie de cel putin doua criterii:
a. dupa forma - exercitii orale
- exercitii scrise
- exercitii practice

2
 b. dupa scopul si complexitatea lor - exercitii de introducere intr-un model dat sau
exercitii introductive ->elevilor li se explica pentru prima oara o activitate, pe care ei o aplica in
paralel cu explicatiile profesorului
- exercitii de insusire sau consolidare a modelului
dat, denumite si exercitii de baza -> elevul reia in intregime si in chip repetat, actiunea ce i s-a
explicat
- exercitii de legare a cunostintelor si deprinderilor
mai vechi cu cele noi, numite si exercitii paralele, avand scopul de a integra deprinderile in
sisteme din ce in ce mai largi
- exercitii de creatie sau euristice
# cerinte :
a. Elevul sa fie constient de scopul exercitiului si sa inteleaga bine modelul actiunii de
invatat.
b. Exercitiile sa aiba varietate suficienta, altfel riscand sa formam numai partial
deprinderea propusa ca scop.
c. Exercitiile sa respecte o anumita gradatie de dificultate in aplicarea lor. Deprinderile
mai complicate se formeaza prin integrarea succesiva a unor deprinderi mai simple .
d. Exercitiile sa aiba, continuitate in timp, altfel putand sa apara lacune, care impiedica
elevul sa-si formeze in mod normal deprinderile vizate.
e. Exercitiile sa aiba ritm optim si durata optima.
f. Exersarea sa fie permanenta insotita de corectura si de autocorectura

7. Algoritmizarea

# metoda de predare-invatare constand din utilizarea si valorificarea algoritmilor.

# algoritmizarea inseamna gasirea de catre profesor a inlantuirii necesare a operatiilor
fiecarei activitati de invatat
# elevul isi insuseste, pe calea algoritmizarii, cunostintele sau tehnicile de lucru, prin
simpla parcurgere a unei cai deja stabilite, pe cand in cadrul invatarii de tip euristic insusirea are
loc pe baza propriilor cautari.

8. Modelarea didactica

# metodei de predare-invatare in cadrul careia mesajul ce urmeaza transmis este cuprins

intr-un model(modelul reprezinta o reproducere simplificata a unui original, in asa fel incat sa fie
pus in evidenta elementul care intereseaza)
# poate fi realizata prin mai multe procedee:
 marire sau reducere la scara a unor reproduceri similare (machete, mulaje)
 concretizare (redarea figurativa a unor cifre sau grupuri de cifre)
 abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii
intregi de obiecte, procese, actiuni)
 analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a caror functionare sa fie
conceputa prin comparatie cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat
existent, asemanator).
# utilizarea modelului implica activizarea elevului

9. Problematizarea

# denumita si predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare prin rezolvare
productiva de probleme.

3
 # o metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in
mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu. elevul invata ceva nou.
# tipuri de situatii problematice :
a) cand exista un dezacord intre vechile cunostinte ale elevului si cerintele impuse de
rezolvarea unei noi situatii;
b) cand elevul trebuie sa aleaga dintr-un lant sau sistem de cunostinte, chiar incomplete,
numai pe cele necesare in rezolvarea unei situatii date, urmand sa completeze datele
necunoscute;
c) cand elevul este pus in fata unei contradictii intre modul de rezolvare posibil din punct
de vedere teoretic si dificultatea de aplicare a lui in practica;
d) cand elevul este solicitat sa sesizeze dinamica miscarii chiar intr-o schema aparent
statica
e) cand elevului i se cere sa aplice, in conditii noi, cunostintele anterior asimilate.
# favorizeaza aspectul formativ al invatamantului (elevul participa efectiv si sustinut si isi
dezvolta interesele de cunoastere)
# cerinte :
 existenta unui fond aperceptiv suficient al elevului ;
 dozarea dificultatilor intr-o anumita gradatie;
 alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei in lectie;
 existenta unui interes real pentru rezolvarea problemei;
 asigurarea unei relative omogenitati a clasei, la nivelul superior;
 un efectiv nu prea mare in fiecare clasa de elevi;
 evitarea supraincarcarii programelor scolare.

10. Instruirea programata

# este o metoda multifunctionala, cuprinzand o inlantuire de algoritmi, dar si de

probleme de rezolvat, prezentate preponderent in forma verbala, dar si cu includerea unor
aspecte intuitive.
# Principiile instruirii programate:
1.Principiul pasilor mici - materia se imparte in fragmente, pana la nivelul de intelegere
al copiilor.
(marimea acestor pasi poate sa difere in functie de nivelul la care s-ar afla cei care invata).
2. Principiul raspunsului efectiv - potrivit lui, pentru a se putea merge mai departe, nu
sunt ingaduite golurile de raspuns sau ,,sariturile".(de regula fiecare raspuns se sprijina pe
rezolvarea altora anterioare lui)
3. Principiul confirmarii imediate - dupa fiecare raspuns formulat, elevul sa-l confrunte
cu lista sau "cheia" raspunsurilor exacte. (Aceasta confirmare informeaza elevul daca poate sau
nu sa continue cu secventa urmatoare)
4. Principiul ritmului individual - fiecarui elev i se poate pune la dispozitie programul de
invatat, pe care il parcurge in functie de posibilitatile sale.
# tipuri : -programarea ramificata
- programarea combinata
# mijloacele utilizate in instruirea programata : fisele programate
-manualele programate
- masinile de invatat (calculatoarele- pe
langa afisarea programelor pe ecran, realizeaza si conducerea invatarii)
#avantaje:
 posibilitatea sporita de intelegere, prin divizare, a materiei
 inlaturarea inconvententelor de ritm al invatarii, data fiind individualizarea

4
  capatarea treptata a independentei de catre elev, de unde atenuarea macar partiala
a efectului lipsei de cadre didactice, sau lipsei asistentei didactice in familia
elevului
 economia de timp.

11. Studiul de caz

# metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei
observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere
# etape ale studiului de caz:
a) alegerea cazului si conturarea principalelor elemente semnificative;
b) lansarea cazului, care poate avea loc in mai multe forme, intre care lansarea ca o
situatie problematica;
c) procurarea informatiei in legatura cu cazul;
d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;
e) dezbatere asupra informatiei culese, care poate avea loc prin diverse metode
f) stabilirea concluziilor si valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suita de
ipoteze de verificat in viitor, o hotarare de luat.
# avantaje :
a) situarea elevului chiar in mijlocul realitatii concrete=> intelegerea esentei adevarurilor
si retinerea lor durabila, precum si aplicarea in contexte reale;
b) caracterul prin excelenta activ al metodei - toti elevii se pot angaja in rezolvarea
cazului;
c) cultiva spiritul de responsabilitate in grup si capacitatea de initiativa;
d) favorizeaza socializarea elevului si capacitatea de colaborare.

12. Metodele de simulare (jocul de rol)

# metoda jocurilor este prezentata pe doua categorii: de o parte cea a jocurilor

didactice sau educative,pe de alta parte categoria jocurilor simulative
# jocurile educative au, intr-o masura si intr-o perioada, caracter imitativ empiric(sunt
proprii varstei si educatiei prescolare).
# jocurile simulative - au alt registru si alta semnificatie, ele fiind veritabile ocazii de
antrenament, pentru indeplinirea unor roluri reale in viata (la varste scolare mai mari si se
prezinta mai ales sub forma jocurilor de rol).
# invatarea pe simulatoare -tot o metoda compozita - imbina mai multe dintre metodele
anterior citate si prezentate
# Jocul de rol - o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii,
relatii, activitati, fenomene, sisteme etc
- urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea
unei situatii reale
- avantaje:
- activizeaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punadu-i in situatia de
a interactiona;
- prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare
activa a cursantilor;
- interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor;
- pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii;
- este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor
si comportamentelor.
- dezavantaje sau dificultati legate de utilizarea metodei:

5
 - este o metoda greu de aplicat (presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci si
aptitudini regizorale si actoricesti la conducatorul jocului)
- desi activitatea bazata pe jocul de rol dureaza relativ putin -aproximativ o ora -
proiectarea si pregatirea sa cer timp si efort din partea cadrului didactic
- exista riscul devalorizarii jocului de rol, ca rezultat al considerarii lui ca ceva pueril,
facil de catre elevi;
- este posibila aparitia blocajelor emotionale in preluarea si interpretarea rolurilor de catre
unii elevi.

# Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol

a. Identificarea situatiei interumane care se preteaza la simulare prin jocul de rol - este
foarte important ca situatia ce urmeaza a fi simulata sa fie relevanta obiectivului,
comportamentelor de insusit de catre elevi in urma interpretarii rolurilor.
b. Modelarea situatiei si proiectarea scenariului - situatia de simulat este supusa
analizei sub aspectul statusurilor si categoriilor de interactiuni implicate. Din situatia reala sunt
retinute pentru scenariu numai aspectele esentiale: status-urile si rolurile cele mai importante
care servesc la constituirea unui model interactional. Urmeaza apoi sa se elaboreze scenariul
propriu-zis, respectiv noua structura de status-uri si roluri, care, fireste este mult simplificata fata
de situatia reala.
c. Alegerea partenerilor si instruirea lor relativ la specificul si exigentele jocului de
rol - este vorba de distribuirea rolurilor si familiarizarea participantilor cu sarcinile de realizat.
Status-urile si rolurile sunt descrise amanuntit pentru fiecare participant in parte pe o fisa;
distribuirea poate fi la alegere sau prestabilita de catre conducatorul activitati.
d. Invatarea individuala a rolului de catre fiecare participant prin studierea fisei - este
necesar ca participantii sa fie lasati 15-20 de minute sa-si interiorizeze rolul si sa-si conceapa
modul propriu de interpretare.
e. Interpretarea rolurilor
f. Dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea
secventelor in care nu s-au obtinut comportamentele asteptate. La dezbatere participa si
observatorii. Este necesar ca interpretilor sa li se dea prioritate pentru a comunica ceea ce au
simtit .
# Tipuri de jocuri de rol:
a. Jocuri de rol cu un caracter mai general : - jocul de reprezentare a structurilor (de ex:
organizarea unei intreprinderi sau institutii poate fi reprodusa intr-o sala de dans, prin distributie
spatiala corespunzatoare a mobilierului, a status-urilor si rolurilor de indeplinit)
- jocul de decizie (elevilor li se
distribuie status-uri si roluri menite a simula structura unui organism de decizie, confruntarea cu
o situatie decizionala importanta-elevii insisi sunt pusi in situatia de a lua decizii)
- jocul de arbitraj - usureaza intelegerea
si dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce apar intre doua persoane,
doua grupuri, doua unitati economice etc.
- jocul de competitie (de obtinere a
performantelor). Prin acest tip de joc se urmareste simularea obtinerii unor performante de
invingere a unui adversar, real sau imaginat
b. Jocuri de rol cu caracter mai specific: jocul de-a ghidul si vizitatorii
jocul de negociere
13. Invatarea prin descoperire

# se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma

finala celui ce invata (asa cum se petrece in invatarea prin receptare), ci reclama o anumita
activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva.

6
 MIJLOACE DE INVATAMANT

Mijloace de invatamant = ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate,

echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea
unor deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului
instructiv-educativ.

Mijloacele tehnice de instruire = ca ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport

tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv
echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul
didactic.

Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire (in functie de analizatorul solicitat precum

si de caracterul sistemic sau dinamic al celor prezentate)

- mijloacele tehnice vizuale : retroproiectorul, harti, fise de lucru

- mijloacele tehnice auditive : radioul, casetofonul, etc
- mijloacele tehnice audio-vizuale : video-player, tv, calculatorul

Scopuri didactice (pt folosirea acestor mijoace)

- sensibilizarea elevilor in vederea desfasurarii activitatii didactice

- sprijinirea perceperii noului de catre elevi
- comunicarea, transmiterea, demonstrarea/ilustrarea noului
- intelegerea noului de catre elevi
- aplicarea si exersarea noilor cunostinte teoretice si practice
- fixarea si consolidarea noilor cunostinte si competente
- verificarea si evaluarea cunostintelor si abilitatilor elevilor.

Caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire

a. flexibilitatea sau adaptabilitatea - se refera la posibilitatile de adaptare a acestora la

necesitatile de moment
b. generalitatea (reprezinta o proprietate asociata flexibilitatii) - se refera la posibilitatea
de a codifica in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman
c. paralelismul - se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in mai
multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp.
d. accesibilitatea - o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si
de usurinta cu care ele pot fi utilizate (cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul
utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si
manuirea aparatelor).
e. Siguranta si functionarea - este o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si
intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la
utilizarca si la oprirea aparatelor.

Functiile pedagogice ale mijloacelor de invatamant

a. Functia de instruire

7
 b. Functia de motivare a invatarii si de orientare_a intereselor profesionale
ale elevilor
c. Functia demonstrative
d. Functia formativa si estetica
e. Functia de scolarizare substitutiva sau de realizare a invatamantului la/de
la distanta
f. Functia de evaluare a randamentului elevilor

Mijloacele de invatamant pot fi grupate in doua mari categorii:

a) mijloace de invatamant care cuprind mesajul didactic:

- obiecte naturale, originale - animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame,
acvarii, materiale
- suporturi figurative si grafice - harti, planse, albume, panouri;
- mijloace simbolic-rationale - tabele cu formule sau simboluri, planse cu litere, cuvinte,
scheme structurale sau functionale;
- mijloace tehnice audiovizuale - diapozitive, filme, suporturi audio si/sau video;
b) mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice :
- instrumente, aparate si instalatii de laborator;
- echipamente tehnice pentru ateliere;
- instrumente muzicale si aparate sportive;
- masini de instruit, calculatoare si echipamente computerizate;
- jocuri didactice obiectuale, electrotehnice sau electronice;
- simulatoare didactice, echipamente pentru laboratoare fonice;
FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Moduri de organizare a activitatii didactice (în functie de maniera de desfasurare)

a. activitati frontale
b. activitati de grup
c. activitati individuale.

a. Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe

specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc.
Predarea frontala - se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti
elevii din aceeasi clasa.
- profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează
activitatea elevilor, este denumit magistral.
- predominanta este activitatea profesorului - bazată exclusiv pe
expunere, pe transmitere de cunoştinţe unei clase întregi de elevi => reduce invăţarea la
achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa.
- elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar
fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legaturi de interdependentă între ei. =>
comunicarea între colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având
loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber
- este totusi de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea
unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor
demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută
modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.

8
 b. Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente,
vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori),
concursuri si dezbateri scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.
De tip tradiţional rămâne şi predarea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de
aproximativ 30 de elevi. De asemenea poate fi folosita si organizarea pe grupe a activităţii
elevilor => profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi
(denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale,
identice sau diferite de la o grupă la alta.Aceste grupe (3-8 elevi) pot fi omogene
-microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o
structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu
aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii) sau neomogene/ eterogene –
microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin iniţiative spontane, individuale, după
prerinţele elevilor şi care au un coordonator
Organizarea în binom (perechi) alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu,
după anumite preferinţe sau după criterii bine precizare.
Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea celor prezentate mai
sus, in funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi curacteristicile concrete ale contextelor
educaţionale

c. Activitatile individuale cuprind studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa,

studiul în biblioteci, lectura suplimentara si de completare, întocmirea de proiecte, referate,
desene, scheme, alte lucrari scrise, comunicari stiintifice, alte proiecte practice.
- pun accentul pe munca independentă, fară supraveghere directă şi consultantă din partea
profesorului
- există mai multe variante de organizare individuală a activităţii alevilor: cu sarcini de
instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pentru
fiecare elev. In acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizata sau personalizată, pentru că
ţine cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale,
aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale.
- profesorul va organiza activitatile didactice astfel încât sa sporeasca sansele de reusita a
atingerii obiectivelor propuse,
adoptând o varietate de activitati la
specificul si potentialul elevilor sai.

INTERACTIUNEA OBIECTIVE-CONTINUTURI-STRATEGII IN INSTRUIREA

SCOLARA

Strategia este legata de obiectivele operationale si continuturile scolare si are implicatii

directe privind performanta scolara, deoarece rezultatele scolare sunt dependente de modul de
aplicare si dirijare de catre profesor a interactiunilor dintre strategiile didactice si obiectivele
didactice.
O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de
învatare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii
de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode,
mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar
obiectivele educationale sa fie atinse.
Relaţie obiective-continuturi-strategii in instruirea scolara exprimă algoritmul ce
trebuie
urmat în elaborarea proiectării didactice:

9
 • se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi
operaţionale, precizându-se activităţile de învăţare;
• urmează analiza resurselor umane (clasa de elevi), ţinând seama de nivelul de
inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării şi de aptitudinile lor. Se vor avea în vedere golurile
din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare;
• conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de
resursele umane şi materiale existente;
• strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în
raport de obiectivele educaţionale şi de conţinuturi;
• în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a
activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale;
• toate acestea se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.

LOCUL ŞI ROLUL EDUCATORULUI

A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a împlini o meserie, a
face un apostolat. Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece
contribuie la formarea personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca
indivizi şi cetăţeni etc. Roluri ale educatorului:
1.Educatorul conduce în mod dominator, iar în clasă se instituie un climat de
autoritate exclusiv în baza statutului său;
2.Educatorul se integre ază, cooperează cu clas a, motivează, sprijină,
a t u n c i c â n d e l e v i i dovedesc spontaneitate, iniţiativă şi afirmare;
3.Educatorul integrat acceptă trairile, încurajează, pune
î n t r e b ă r i , s t i m u l e a z ă  participarea, sprijină şi foloseşte ideile elevilor, ia decizii
curente împreună cu elevii, dar profesorul dominator se concentreză şi asupra propriilor idei, dă
indicaţii, critică, aşteaptă ascultarea necondiţionată;
4.În timpul predării- învăţării- evaluării, profesorul „instruieşte”, conduce
interacţiunile î n c l a s ă , m o d u l d e î n ţ e l e g e r e ş i î n v ă ţ a r e p r i n i n d i c a ţ i i ,
a t e n ţ i o n ă r i , d e m o n s t r a ţ i i , asigurarea condiţiilor, oferirea punctelor de sprijin aprobări şi
dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări, explicaţii, comentarii,
etc.Împreună cu elevii, profesorul poate îmbina tipurile de decizii dacă dovedeşte
flexibilitatea necesară faţă de proiectul iniţial şi a format la elevi deprinderile, capacităţile
necesare într-un act decizional:
 
•Educatorul are rolul cel mai interactiv în clasă: crează climat adecvat,
iniţiază,orientează, solicită, antrenează, exemplifică, critică;
•Educatorul structurează, organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă, modul de
desfăşurare a interacţiunilor, dar poate şi delega responsabilităţi elevilor în
rezolvarea unor decizii, sarcini;
•În interacţiune, profesorul foloseşte cel mai des operaţia de solicitare a
elevilor   p e n t r u a p r o v o c a d i a l o g u r i , c o m u n i c a r e a , r ă s p u n s u r i p e c a r e l e
c o m e n t e a z ă , stimulează, optimizează, dezvoltă (în grup);
•Educatorul utilizează mai ales evaluarea poziti vă, răspunsurile negative fiind
corectate în sens stimulativ, de căutare împreună a soluţiilor adecvate şi
c u antrenarea grupului;
•Educatorul nu numai că provoacă interacţiunea, dar o şi structurează, o orientează ,m e n ţ i n e
tonusul, întăreşte comportamentele pozitive, asigură climatul de
c omunicare, participare, cooperare;
•Discursul profesorului influenţează interacţiunea, prin operaţiile logice pe care le c o n ţ i n e ş i
l e p r o v o a c ă : d e f i n i r e , d e s e m n a r e , c l a s i f i c a r e , c o m p a r a r e , d e d u c ţ i e , explicare,
evaluare, afirmare de opinii, dirijarea înţelegerii, gestionarea metodică a mijloacelor

10
specifice, evitarea rutinei în modul de conducere şi manifestarea atitudinii, sugerare şi
sprijinire a fluenţei şi originalităţii ideilor;
•În modul de planificare, proiectare a activităţii, profesorul insistă, nu pe probleme d e
conţinut informaţional, ci pe proceduri de interactivitate, în
r e a l i z a r e a obiectivelor propuse.
D. Potolea găseşte următoarele roluri principale, după funcţi ile
a s u m a t e ş i împlinite în plan didactic: de organizare şi conducere a clasei ca grup social, de
consiliereş i o r i e n t a r e ş c o l a r ă ş i p r o f e s i o n a l ă , d e î n d r u m a r e a
a c t i v i t ă ţ i i e x t r a ş c o l a r e , d e  perfecţionare profesională şi cercetare pedagogică, de
activitate socioculturală. Formal, educatorului i se atribuie roluri, în raport cu
activitatea sa instructiv-educativă, cu ipostazele aferente rezolvării diferitelor
obiective sau funcţii pe care le ocupă şi de care răspunde: el este privit ca profesor de o
anumită specialitate, ca diriginte-consilier, ca metodist, director, responsabil de catedra
metodică, cerc pedagogic, membru al consiliului profesoral sau de administraţie, responsabil al
unui cabinet de specialitat lider al unui grup de lucru în şcoală, şef- membru al unui
proiect de cercetare complex ă ,delegat de către conducere în rezolvarea unei sarcini,
inspector şcolar, animator cultural,membru în asociaţii ştiinţifice, cercetător- practician,
formator- metodist.Roluri generale ale educatorului în îndeplinirea oricărei activităţi:
•De receptor al diferitelor mesaje;
•Emiţător de mesaje variate;
•Participant în activităţi specifice;
•Realizator, organizator, responsabil al unor acţiuni;
•Proiectant de acţiuni, strategii, programe, planuri;
•Iniţiator de idei, ipoteze, metode, relaţii;
•Agent de soluţii- consilier, mediator de situaţii, conflicte, cazuri;
•Diseminator, transmiţător de idei, soluţii, conţinuturi, împreună cu acţiunile
deînţelegere a lor;
•Utilizator, practician în aplicarea ideilor, modelator;
•De decizie, în selecţia obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor, reurselor;
•Sursă de informare, model de comportament, purtători de valori;
•De consiliere, ghidare;
•De apărare, protecţie.
Sociologii deduc rolurile profesorului din funcţiile primite şi asumate, conform
statutului profesional stabilit (de cadru didactic) şi reglat din punct de vedere
normativ:o r g a n i z a t o r a l p r o c e s u l u i d e î n v ă ţ ă m â n t , e d u c a t o r , p a r t e n e r a l
e d u c a ţ i e i , m e m b r u a l consiliului profesoral.E. E. Geissler sintetizează contradicţiile
dintre rolul şi îndeplinirea lor de către  profesor:
•Ca informator, transmite, păstrând distanţa rece impusă de ştiinţă, dar oferă în
acelaşi timp elevilor valori şi este preocupat de formarea- dezvoltarea
p e r s o n a l i t ă ţ i i elevilor;
•C a p a r t e n e r a l e l e v u l u i , s f ă t u i e ş t e , a p e l e a z ă , î n d r u m ă ,
s a n c ţ i o n e a z ă , frânează, în timp ce în calitate de examinator, se străduieşte să fie cât mai
obiectiv
•Ca model, oferă şi stabileşte cerinţe morale, dar ca aspect se axează pe  predare şi
instruire morală.

EDUCATORUL- MODELATOR AL PERSONALITĂŢII ELEVILOR 

Transformările importante intervenite în vederea dezvoltarea societăţii afectează
într-o măsură importantă şi viaţa şcolii. Cererea crescândă de
e d u c a ţ i e , e d u c a ţ i e  permanentă, integrarea învăţământului cu cercetarea şi
producţia, obligă şcoala să-şi revizuiască principiile, obiectivele, structura,
metodologia şi stilul de lucru, pentru a răspunde adecvat exigenţelor tot mai mari pe care

11
societatea i le pune în faţă. Obiectivele care stau în faţa şcolii contemp orane,
numeroase şi complexe, pot fi î n d e p l i n i t e n u m a i c u u n p e r s o n a l d e v o t a t ,
t e m e i n i c p r e g ă t i t ş i î n z e s t r a t c u v a l o r o a s e calităţi personale şi profesionale. Este
subliniată cu deosebire sarcina formativă ce revine  p e r s o n a l u l u i d i d a c t i c î n e d u c a r e a
t i n e r e i g e n e r a ţ i i ş i n u n u m a i a c e e a d e i n s t r u i r e a elevilor. Inversarea de accent de
pe informativ pe formativ, nu poate fi realizată doar prin simpla formulare a unor deziderate
elevate, întrucât reclamă o reconsiderare a între gului sistem de învăţământ şi în special o
subliniere specială a locului şi rolului profesorului în a c e s t s i s t e m , e l f i i n d s p e c i a l i s t u l
c a r e p a r t i c i p ă l a f o r m a r e a c a d r e l o r p e n t r u t o a t e sectoarele de activitate. Fiecare
educator, învăţător şi profesor din întregul sistem de învăţământ, trebuie să fie atât
un bun specialist în domeniu, cât şi un bun educator. Numai îmbinând aceste d o u ă
calităţi, cadrele didactice îşi vor îndepl ini în bune condiţii sarcina de
î n a l t ă responsabilitate şi onoare în formarea tinerei generaţii.A reveni mereu asupra rolului
şi funcţiilor profesorului, înseamnă a încorpora noile achiziţii ale cercetării pedagogice şi
a preciza domeniile şi direcţiile de competenţăale acestuia.Rolul profesorului rămâne mereu în
prim plan în opera de formare a personalităţii elevilor. Cu toate că a sporit şi influenţa altor
factori în procesul educaţiei, profesorul îşi  p ă s t r e a z ă n u m e r o a s e p r e r o g a t i v e î n a c e s t
domeniu, el fiind principalul modelator al   p e r s o n a l i t ă ţ i i e l e v i l o r ,
î n c e p â n d d e l a i m p r i m a r e a u n e i c o n d u i t e e x t e r n e , p â n ă l a formularea
aspiraţiilor şi idealurilor de viaţă.Efectele activităţii şi personalităţii profesorului au făcut
obiectul unor cercetări de  p e d a g o g i e , p s i h o l o g i e p e d a g o g i c ă ş i d e s o c i o l o g i a
e d u c a ţ i e i , u r m ă r i n d u - s e r i d i c a r e a eficienţei activităţii pedagogice în general şi
a profesorului în special. Sporirea funcţiei  profesorului de confident, consilier,
transmiţător al valorilor culturale, a lărgit câmpul deactivitate şi a accentuat interdependenţele.
Multe cercetări pedagogice analizează procesul de învăţământ, rolul şcolii şi
al profesorului în condiţiile societăţii, influenţându-le orientarea. P r i n c i p a l e l e d i r e c ţ i i d e
c e r c e t a r e ş t i i n ţ i f i c ă p r i v i n d r o l u l e d u c a t o r u l u i , c a r e a îmbogăţit domeniul
didacticii sunt:
5Personalitatea sa;
6Rolul şi funcţiile sale;
7Comunicarea şi relaţiile cu elevii;
8Pregătirea şi perfecţionarea;
9Eficienţa activităţii sale
 
Concluziile desprinse din aceste cercetări au îmbogăţit tabloul
caracteristicilor e d u c a t o r i l o r , a u s p o r i t c a r a c t e r u l ş t i i n ţ i f i c a l u n o r
r e c o m a n d ă r i p e d a g o g i c e , a u fundamentat unele observaţii şi date acumulate în timp şi
au conferit un caracter ştiinţificdeciziilor privind organizarea şi conducerea procesului de
învăţământ. Statutul educatorului se cere şi el reconsiderat la toate treptele de
învăţământ, de la educator până la profesor unversitar. A r e c o n s i d e r a s t a t u t u l
c a d r e l o r d i d a c t i c e î n s e a m n ă r e e x a m i n a r e a d i n t r - o  perspectivă nouă, a-i
aduce îmbunătăţirile care i se impun, a revedea funcţiile acestor  c a d r e ş i p o z i ţ i a
lor în relaţiile lor cu elevii şi cu ceilalţi factori educativi, a le
s p o r i  ponderea formativă în ansamblul activităţilor ce le desfăşoară. A revedea statutul cadrului
didactic mai înseamnă a-l pune de acord cu noile obiective ale şcolii, cu noile date
ale cercetării ştiinţifice, cu noile modalităţi de lucru în activitatea didactico- educativă. Noul
statut al profesorului impune o pregătire mai complexă, mai largă şi mai
t e m e i n i c ă , determinată şi de responsabilitatea ce îi revine şi de rolul accentuat al elevului în
procesul propiei formări, precum şi de modernizarea tehnologiei didactice. P r o f e s o r u l o c u p ă
o p o z i ţ i e c h e i e î n a c t i v i t a t e a d e p r o g r a m a r e , d e o r g a n i z a r e , realizare şi evaluare
a procesului educaţional.Extinderea educaţiei permanente impune şi ea modificări
substanţiale în statutul profesorului, datorită apariţiei unor noi specialişti în învăţământ, cum

12
sunt planificatorii,animatorii culturali, etc. Creşterea atribuţiilor educative, atât ca activist
cultural, cât şi ca s p e c i a l i s t î n c o o r d o n a r e a i n f l u e n ţ e l o r e d u c a t i v e , f a c d i n
c a d r u l d i d a c t i c u n v a l o r o s colaborator al noilor generaţii în munca de auto-
formare şi de afirmare a idealului de viaţă .R e f l e c t â n d c o n c e p ţ i a c a r e s e a f l ă l a
b a z a p r e g ă t i r i i t i n e r e t u l u i ş i a c r e ş t e r i i nivelului cultural, educativ al
populaţiei, profesiunile didactice, asigură prin specificul l o r , r e a l i z a r e a
parametrilor principali caracteristici omului nou cerut în
s o c i e t a t e . Profesiunile didactice reflectă trăsăturile importante pe care societatea
vrea să le posedetânăra generaţie. Aceste profesiuni constituie o verigă însemnată în
mecanismul vieţiisociale, ele vizează realizarea unuia dintre marile imperative ale
societăşii noastre şianume transmiterea valorilor culturale şi asigurarea continuităţii şi
creativităţii sociale
  Încercarea şcolii de a pregăti cadre pe măsura exigenţelor societăţii actuale, a
impus o necontenită prefacere a sistemului de învăţământ, o înnoire şi
î m b o g ă ţ i r e a  profilului profesiunilor respective. Profesorul a constituit punctul de plecare în
construirea unei concepţii pedagogice despre învăţământ şi educaţie, cărora li s-a imprimat o
puternică notă socială.

Rolul profesorului în şcoală şi societate.

Dintre toate înrâuririle exercitate asupra personalităţii la vârsta şcolară cea a
profesorului,educatorului de profesie are un rol fundamental. Relaţia dintre profesor şi elev, între
educator şieducat are multiple implicaţii educaţionale “Relaţiile între dascăl şi elev – remarcă R.
Dottrens – constituie elementul fundamental al vieţii şcolare. Dacă aceste relaţii nu satisfac
nevoile afectiveale copiilor, atunci devine iluzorie îmbunătăţirea programelor şi
metodelor” .Cunoştinţele cuprinse în documentele şcolare (programe şi manuale) re-
prezintă doar   p r e m i s e l a t e n t e d i n p u n c t d e v e d e r e a l f o r m ă r i i p e r s o n a l i t ă ţ i
e l e v i l o r . E l e c a p ă t ă î n s ă f o r ţ a formativă numai în urma prelucrării şi
transmiterii lor de către profesor. Acelaşi lucru putem spune despre mijloacele de
învăţământ. Oricât de perfecţionate ar fi ele, cel care pune în valoare î n t r e g u l l o r p o t e n ţ i a l
pedagogic este tot profesorul. Rud olf Steiner, iniţia torul pedagogiei
Waldorf, consideră că bogăţia sufletească a omenirii este în mâna educatorilor tineretului.Prin tot
ceea ce întreprinde şi prin exemplu său personal, profesorul este un modelator al structurii
personalităţii umane într-o perioadă hotărâtoare a deveniri sale.Este semnificativ rolul
profesorului şi în calitate de conducător al colectivului de elevi, al muncii acestuia în şcoală şi în
afară de şcoală. El îşi aduce contribuţia la formarea elevilor şi prin sprijinirea altor factori
educativi ce se asociază eforturilor şcolii: familia, instituţiile cultural –  educative,
mass - media etc.Influenţa profesorului lasă adesea urme adânci, pe căi încă neelucidate complet,
asupra elevilor pentru toată viaţa. Nu se pot uita profesorii din gimnaziu, liceu şi
facultate care princompetenţa şi responsabilitatea lor profesională, ştiinţifică şi socială, prin
înalta ţinută morală, prin măiestria şi tactul lor pedagogic, prin spiritul lor de creaţie,
exigenţă şi înţelegere depunt o a t e e f o r t u r i l e p e n t r u a s p r i j i n i e l e v i i s ă
p ă t r u n d ă t r e p t a t t a i n e l e d i f e r i t e l o r ş t i i n ţ e l o r , s ă - i formeze ca specialişti, ca
cetăţeni şi înainte de toate ca oameni capabili să contribuie la progresulsocietăţi noastre.  N u
există altă profesiune care să ceară posesorului ei atâta competenţă
d ă r u i r e ş i umanism ca cea de educator pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai
preţios, mai complet şi mai sensibil decât este omul în devenire – copilul / adolescentul.Există
numeroase dovezi care atestă frumuseţea şi dificultăţile acestei nobile profesiuni.Se poate
vorbi chiar despre o adevărată literatură consacrată educatorului care cuprinde atât
operele literare cât şi cele pedagogice. Este semnificativ în aceste sens portretul
educatorului realizat de Drouin Anne Marie pe care îl redăm mai jos:„Meseria de educator
este o mare şi frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta, care nu se părăseşte

13
seara odată cu hainele de lucru, o meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră,exigentă şi liberă, o
meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcută,
o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea este sterilă fără forţa
spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de farmec”
(cf. 13, p.204).Registrul activităţii profesorului / institutorului s-a lărgit mereu prin
cuprinderea unuinumăr tot mai mare şi variat de activităţi aşa cum se poate vedea din figura ce
mai jos.
 
Transmiţător de cunoştinţe
↓
Dirijor şi organizator al “învăţării”
↓
Colaborator al elevului în orientare şi autoeducaţie
↓
Conducător al educaţiei complete, integrale
↓
Organizator al educaţiei permanente şi al educaţiei integrale
↓
Indrumător, realizator, coordonator şi evaluator al activităţilor instructiv-educative

Pe lângă sarcinile didactice şi educative realizate în cadrul şcolii, profesorul desfăşoară şi o

rodnică activitate extraşcolară. El este un participant activ la evenimentele şi
frământările social - culturale ce au loc în viaţa comunităţii din care face parte, contribuind
prin activitatea sala toate prefacerile ce au loc în cadrul acesteia. Este exponent şi purtător de
cuvânt al tinerilor şi adulţilor, transmiţător de valori culturale şi animator al vieţii culturale şi
sociale etc.Literatura pedagogică şi beletristică înfăţişează nenumărate figuri ilustrate de dascăli,
dintoate treptele învăţământului, care şi-au consacrat o bună parte din timpul şi
activitatea lor ridicării nivelului de cultură şi civilizaţie al poporului, îmbunătăţirii condiţiilor
de muncă şi deviaţă a celor în mijlocul cărora au trăit şi au luptat pentru democraţie şi dreptate
socială.Cele două laturi ale activităţii profesorului - cea şcolară şi cea extraşcolară - se
presupunşi se completează reciproc, formând un tot indivizibil care imprimă acestei profesiuni
un rol dince în ce mai mare în progresul general al societăţii noastre.

Personalitatea şi competenţa profesorului

Îndeplinirea în cele mai bune condiţii a sarcinilor didactice şi educative, culturale
şisociale ce-i revin profesorului este condiţionată de pregătirea profesională şi
trăsăturile de  p e r s o n a l i t a t e a l e a c e s t u i a . Î n t r - u n p r o i e c t d e s t a t u t a l
U N E S C O s e a r a t ă c ă “ … p r o g r e s u l învăţământului depinde de calificarea şi
aptitudinile cadrelor didactice şi în special de calităţilelor umane, pedagogice şi profesionale …”
(3, p.170).Profesorul are misiunea de a cultiva inteligenţa elevilor şi de a modela conduita
acestora,c e e a c e n e c e s i t ă o b u n ă p r e g ă t i r e , o î n a l t ă c o m p e t e n ţ ă p r o f e s i o n a l ă .
D u p ă c u m r e m a r c ă  pedagogul american B. F. Skinner “Nu ne putem aştepta ca o tehnologie
eficace a instruirii să fie mai simplă decât electronica sau medicina” ( cf.2, p.190). După cum nu
putem construi o nouă schemă a unui aparat de radio aplicând câteva principii generale de
electricitate tot aşa nu putem aspira să îmbunătăţim învăţământul pornind de la o reprezentare
vagă asupra învăţării sugerată de bunul simţ
.Personalitatea şi pregătirea profesorului afectează în mod direct calitatea
activităţi iinstructiv – educative. În acelaşi timp influenţează asupra elevilor cu puterea
exemplului concret şi sugestiv, oferindu-le un model permanent de comportament.Ce i se cere,
prin urmare, unui profesor pentru a-şi putea îndeplini la cotele cât mai înaltesarcinile şcolare şi
extraşcolare?
 

14
 Cultura generală oferă profesorului posibilitatea de a privi problemele de specialitate cu mai
multă competenţă şi eficienţă, îi permite să facă corelaţii interdisciplinare, să dea mai multă
viaţă şi personalitate lecţiilor. Ea îl ajută să facă faţă curiozităţii şi
spiritului de căutare alelevilor, fiind deci o sursă de formare a culturii
g e n e r a l e a t i n e r e t u l u i s t u d i o s . S u b l i n i i n d importanţa culturii generale, pedagogul
francez R. Hubert arată că “Un chimist îşi poate limita orizontul cunoaşterii la ştiinţa chimiei,
unui profesor de chimie nu-i este permis acest lucru. E lnu mânuieşte retorte “ci conştiinţele
copiilor” (5, p.634). Cultura generală trebuie îmbogăţită princitirea literaturii beletristice, prin
contact cu muzica, teatrul, presa etc.
O bogată cultură psihopedagogică .
Cunoştinţele de specialitate şi cele de cultură generală constituie o condiţie
necesară, dar nu şi suficientă pentru desfăşurarea cu succes a activităţii didactice şi
educative. Fără o înaltă cultură pedagogică, psihologică şi metodică  pregătirea
profesorului este incompletă. “Ştiinţa pe care o deţine el este o ştiinţă cu adresă, ce
trebuie utilizată astfel încât ea să-şi îndeplinească misiunea educativă” (9, p.15).Dacă prin
pregătirea de specialitate profesorul îşi însuşeşte valorile create de omenire pe care le transmite
elevilor, cultura psihopedagogică îl ajută să realizeze cât mai eficient procesul pedagogic; îi
asigură cunoaşterea naturii şi conţinutului educaţiei şi a obiectului acesteia – elevul .Pregătirea
psihopedagogică îl înarmează pe profesor cu acele cunoştinţe, priceperi şi deprindericare îi vor
permite să transforme informaţiile în mesaje educaţionale ce se vor repercuta
asupra personalităţii umane în ansamblul său. Fără declanşarea unei rezonanţe în psihicul celor
cărora se adresează, acţiunile profesorului sunt neutre sub aspect educativ.Cultura
psihopedagogică se compune din cunoştinţe de psihologia copilului, psihologia pedagogică,
pedagogie, consilierea psihopedagogică, sociologia educaţiei şi metodică, într-unc u v â n t
totalitatea cunoştinţelor teoretice privitoare la procesul instructiv
- educativ şi personalitatea umană, precum şi priceperi şi de-
p r i n d e r i p r a c t i c e p e c a r e l e p r e s u p u n e comunicarea pedagogică.P e r s o n a l i t a t e a
profesorului nu se reduce însă la cultura sa. Profesiunea de
educator reclamă anumite trăsături de personalitate şi în primul rând
a n u m i t e c a l i t ă ţ i atitudinale şi aptitudinale
.D i n t r e c e l e m a i i m p o r t a n t e c a l i t ă ţ i a t i t u d i n a l e c e c a r a c t e r i z e a z ă
p e r s o n a l i t a t e a  profesorului pot fi luate în considerare următoarele: specialitatea
preferată (2). Pentru un profesor cu vocaţie pedagogică activitatea de instruire
şieducaţie reprezintă rostul principal al existenţei sale.
Calităţi atitudinale de natură caracterial – morală.
D i n t r e a c e s t e a c e a m a i importantă este spiritul de dreptate şi obiectivitate.
Profesorului i se cere să fie pătruns de un înalt spirit de dreptate, să aprecieze
obiectiv şi nepărtinitor sârguinţa, pregătirea şi purtarea elevilor. Elevii respectă mai
mult un profesor exigent şi echitabil decât pe cel considerat “bun”,concesiv şi tolerant, care
tocmai datorită acestui fapt comite deseori nedreptăţi.Din aceeaşi categorie de calităţi
(atitudinale de natură caracterial - morală) considerate ca necesare profesorului fac parte:
principialitatea, cinstea, demnitatea, modestia, firea optimistă,d â r z e n i a , i n t r a n s i g e n ţ a ,
stăpânirea de sine etc. Toate aceste calităţi se formează şi
s e  perfecţionează în procesul activităţii pedagogice. Odată formate ele îşi pun
amprenta asupra comportamentului profesorului în relaţiile cu cei din jur .
*P r o f e s i u n e a d i d a c t i c ă p r e s u p u n e c u n e c e s i t a t e ş i o s e r i e d e
calităţi aptitudinale (aptitudini pedagogice). Se includ aici însuşirile
psihopedagogice care asigură îndeplinirea cu succes a sarcinilor instructiv - educative şi
obţinerea în final a unor performanţe ridicate.Literatura de specialitate evidenţiază un
număr mare de astfel de însuşiri, făcându-se distincţia între aptitudini didactice, cu
finalitate instructivă şi aptitudini educative, implicate în procesul de modelare a personalităţii
umane

15
.In cadrul unor cercetări (realizate în rândul cadrelor didactice cu multă experienţă) au
fostevidenţiate următoarele 10 aptitudini:
οCapacitatea de a stabili relaţia necesarăcu elevul sau cu grupul;
οCapacitatea de a comunica accesibil cunoştinţele;
οAtenţia distributivă;
οTactul pedagog
οAptitudinea de examinator
.D i m e n s i u n e a c e n t r a l ă , i n t e g r a t i v ă a î n t r e g u l u i s i s t e m d e a p t i t u d i n i
p e d a g o g i c e e s t e comunicativitatea, c a r e î n s ă n u s e c o n f u n d ă c u
c o m u n i c a t i v i t a t e a l e g a t ă d e i n t r o v e r s i e ş i extraversie. Ne vom referi în continuare la
câteva dintre aptitudinile pedagogice.
Aptitudinea de a comunica accesibil cunoştinţele.
A c e a s t a r e c l a m ă o s e r i e d e capacităţi şi particularităţi ale proceselor psihice. Astfel, ea
presupune capacitatea de a selecta,sintetiza şi organiza cunoştinţele ce urmează să fie transmise
potrivit capacităţilor de înţelegere şinivelului de pregătire al elevilor. În acest sens
profesorului i se cere să gândească analitic şi sintetic (atât pentru el cât şi pentru elevi), să-
şi orienteze multilateral gândirea, să aibă o atenţiedistributivă etc.

16