în şcoaia burgheză (“Lanţui Slăhiciunik)r”, “Bacalaure’at”, “Un pe~ dagog de şcoală floUă”).

— Presa (‚.Reportaj•”. Ultima oră”), justiţia (“Justiţie”, “Articolui 214”), viaţa po]itică bazată pe
~‚

corupţie şi demagogi~ (“Răsplata jertfei patriotice”).

— Viaţa mondenă (nag~vi1dgi ~let) cu aparenteje ei rn’anier~ (jărnodor), care abia ascund
vu]garitatea. minciuna şi bârfa (‘p1etyka)~ “High-life”, “Five o’clock”, “La Peleş”.
Tehnica artistică specifică schiţe]or este concentrarea maxima ~ mijloaceior de expresie, di’a]ogu]
scurt, natural şi vjoi, capabil să ca-~ racterizeze în câteva linii personajele.
Con~edii1e Iui Caragiale se_inspiră tot din viaţa burgheziej~ bu~i~ştenedinadoua jumătate a
secolului trecut. Scrise între
1~77-1885 comediile: O noapte_furtunoasă, Conul Leonida faţ~ cu Reacţiunea, O sciis~re pierdută, D-ale
carnavalujui sati..
rizeaza parvenitismu] (felkaţaszkod6s) incultura, dernagogia ş1
fa1~
sul patriotisrn aI tinerei burghezii bucureştene.
Nuve!eiepsihologice ale iui Caragiale urmăresc consecinţe1e~ sufleteşti ale unor patimi şi manifestări
patologice (beteges), care duc~ la demenţă (J’ralet).
Nuvelele fantastice prelucrează rnituri şi superstiţii baJcanice:
~ “Calui dracului “Kir Ianulea”.
“‚

Unica drarnă a lui Caragiale, “Năpasta”(Csapăs) prezintă patru~ 1esT~ tragice,,patru vjctime ale
patimii iubirii, capabile şi de crin~ă,~
30. I.L. CARAGIALE O SCRISOARE PIERDUTĂ
—

• Capodopera dramaturgiei române o satiră a moravurilor politice şi familiale

• Acţiunea comică - rod al luptei pentru putere politică
• Satira vieţii politice prin caracterizarea personajelor
• Mijloacele comicului în piesa lui Caragiale

• Comediile lui Caragiale (“O noapte furtunoasă”, “Conu Leonîda faţă cu Reacţiunea”, “O scrisoare
pierdută”, “D-ale car-uavalului”) prezintă o lurne mic-burgheză ridicolă (nevetséges), mahalagescă
(külvárosi), de mici negustori, politicieni provinciali, dascali şi preoţi, care încearcă să se adapteze
(alkalmazkodjanak) tinerei democraţii. Izvorul comicului în aceste comedii este contrastu1 ridicol dintre
pretenţiile (igények) şi capacităţile (képességek) parvenţilor.
Capodopera dramaturgiei lui Caragiale O scrisoare pierdută este cea mai valoroasă_comedie din
literatura român, satira moravurilor(erkölcsök) politice şi familiale din seco1ul trecut.
• Comedia aduce pe scenă campaniae1electora1ă din 1883 1upta pentru un mandat de
deputat(képviselői megbizatás) între două fracţiuni (csoport) ale politicienilor dintr-un oraş de provincie,
capitală de judeţ de munte.
Candidatul guvernamentalilor este Tache Farfuridi, avocat, susţinut de prefectul Ştefan Tipătescu,
prezidentul Zaharia Trahanache şi de Zoe, amanta prefectului, soţia prezidentului.
Candidatul “independenţilor”, al celor din opoziţie este Nae Caţavencu, avocat, patron a1 ziarului
“Răcnetul Carpaţilor”, susţinut de dăscălime şi preoţime.
Victoria, pare să-i revină lui Caţavencu, pentru că îi cade în mână un document compromiţător,
scrisoarea de amor a 1ui Ştefan Tipătescu către Zoe Caţavencu ameninţă (fenyegetőzik) că dacă nu va fii
sprijinită candidatura sa, va publica scrisoarea “în ziarul Răcnetu1 Carpaţilor”.
Deznodământul comic şi satiric constă în alegerea unui al treilea candidat, desemnat (kijelölve) din
Bucureşti: Againemnon Dandanache, mai prost decât Farfuridi, mai canalie decât Caţavencu, care tot prin
‚

şantaj (zsarolás) cu o scrisoare de dragoste obţine candidatura. Prins cu o poliţă falsificată (hamis váltó) şi
lipsi de scrisoarea compromiţătoarc, Caţavcncu este nevoit să conducă manifestaţia în cinstea noului ales.
• Satira necruţătoare (kíméletlen) a vieţii politice burgheze est ‚realizată în primul rând prin
caracterizarea personajelor.
Zaharia Trahanache, şeful organizaţiei locale, guvernamental este mare proprietar, cumulează
(halmoz) toate funcţiile posibile, se consideră un “stâlp al puterii”. Sub o aparentă naivitate, el ascund o
mare viclenie politică, reuşind să-i păcălească pe adversari. Ticul său verbal (szavajárás) “-Aveţi puţintică
răbdare!” este o meto vicleană de a-i încurca pe interlocutori (beszélgetőtárs) de-a lua decizie
surprinzătoare (váratlan döntés). În tot ce face, se gândeşte la interesele sale personale: “—Noi votăm
pentru candidatul pe care pune pe tapet (kijelöl) partidul întreg, pentru că de la partidul întreg atârnă
(függ) binele ţării şi de binele ţării atârnâ binele nostru.”
Pentru acest “binele nostru” închide ochii la relaţiile soţiei sale prefectul, avându-1 şi pe acesta în
mână.
Trahanache este un om incult, care se mândreşte cu fiul său de la facultate, citându-1 des şi greşit:
Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral acolo e corupţie, şi o soţietate fară
prinţipuri, va să zică că nu le are.
Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului e moşier tânăr, impulsi (lobbanékony). În importanta sa funcţie
politică el administrea judeţul ca pe o moşie personală. Nu respectă constituţia, foloseşte poliţaiul oraşului
ca pe o slugă personală, poruncindu-i să percheziţioneze (házkutatás), să aresteze (letartdztatni),
închizând ochii micile sale furturi, ca să-1 aibă în mână. Lui Caţavencu îi promite funcţii, averi, ca să
scape de situaţia neplăcută, datorită şantajului scrisoarea. Când interesele sale personale sunt în primejdie,
uită principii (elvek), leagă compromis. Este imoral şi în viaţa personală este a.mantul soţiei celui mai bun
prieten.
Zoe Trahanache, e mai deşteaptă şi mai imorală ca cei doi bărbaţi, pe care îi manevrează
(kormányozza) după bunul ei plac. De fapt ea administrează judeţul. Conştientă de puterea ei, spune 1ui
Caţavencu la un moment dat: Eu te-aleg, eu şi bărbatul meu. Metodele cu care reuşeşte să-i convingă pe
bărbaţii din jurul ei sunt binecunoscutele viclenii feminine: drăgălăşenie (báj) sau scen (jelenetek) de leşin
(ájulás), crize de plâns, ameninţări de sinucider. Este tipul femeii burgheze uşuratice şi superficiale. Nu-i
pasă de moravuri, dar se teme de opinia publică (közvlemény), de scandal (botrány), de aceea luptă cu
înverşunare (eltökélten) pentru a salva aparenţele (látszat).
Nae Caţavencu, avocat director-proprietar al ziarului “Răcneţul Carpaţilor” prezident al Socieatăţii
Enciclopedice cooperatiste “Aurora Economică Română” este şeful opoziţiei, conducătorul grupu1ui
“tânăr, inteligent şi independent”.
Mare farsor (tréfacsináló) şi mare demagog, Caţavencu rosteşte un discurs la adunarea electorală, plin de
afirmaţii stupide (ostoba) şi bombastice (dagályos): “—Industria română e admirabilă, e sublimă
(fenséges) putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.” “De ce să avem şi noi faliţii (csődbementek)
noştri?” Este un om foarte josnic (aljas): falsifică poliţe (váltó), şantajează (zsarol), ameninţă, apoi
când e în situaţie dificilă, cade în genunchi, plânge, se umileşte (megalazkodik). În finalul piesei
acceptă cu seninătate să finanţeze şi sa conducă manifestaţiile în cinstea noului ales.
Farfurili şi Brânzovenescu sunt avocaţi,..reprezentanţi ai grupării guvernamenta1e, inseparabili
(elválaszthatatlanok), ridicoli in prostia lor. Ei observă cu îngrijorare tratativele secrete (titkos
egyez.kedés) între Trahanache şi Caţavencu, Caţavencu şi Tipătescu şi se hotarăsc să acţioneze. Mai
întâi reproşează şefilor că au rămas în afara tratativelor: “—Trădare să fie, dacă o cer interesele
paitidului, dar s o ştim şi noi.” Apoi se hotărăsc să înştiinţeze centrul: printr-o te1egramă, pe care,, O
—

semnăm anonimă.” Discursul lui Farfuridi este un monument de vorbărie demagogică de prostie,
incoerenţă (osszefüggéstelenség) şi emfază (dagályosság): Din două una, daţi-mi voie: ori să se
“—

revizuiască, (módosuljon) primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc, dar
atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume in punctele esenţiale.”
GhiţăPristanda este tipul poliţaiului serviabil (szolgálatkész), linguşitor şi supus faţă de stăpâni. Ticul
său verba1 “curat” indică servitudinea (szolgálatkészség) sa mecanică: aprobă fără să gândească orice
aude Printre atâţia stăpâni vicleni, s-a şmecherit şi el: ciupeşte (lecsíp) din banii publici ce poate, unde
poate şi uneori face joc dublu ca să supravieţuiască ca poliţai. Când îl arestează (letartóztatja) pe
Caţavencu, îi cere iertare, se scuză că îndeplineşte ordine, gândindu-se şi la eventualitatea dacă
Caţavencu va fi totuşi ales. Scuzându-se că are “famelie mare, renumeraţie după buget, mică”, este gata
de orice necinste şi brutalitate.
Agarneninofl Dandanache “vechi luptător de la 1848”, trimisu1 de la centru e mai prost decât
Farfuridi şi mai canalie (gazfickó) decât Caţavencu. El reprezintă burghezia oportunistă (megalkuvó) şi
trădătoare, care s-a coalizat (kieggyezett) cu moşierimea: “—Familia mea de la patruzsopt şi eu în toate
Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial (semleges)”. Ridicol (nevetséges) şi ramolit
(agyalágyult) Dandanache primeşte candidatura ca ceva ce i se cuvine din naştere. Nu ascunde deioc că a
obţinut candidatura prin şantaj, chiar se laudă că a păstrat scrisoarea şi pentru alte ocazii.
Prin el se realizează adevărata ţintă (célpout) a satirei lui Caragiale: corupţia, şantajul, incultura,
prostia nu caracterizează numai politica unui judeţ de munte, ci sunt valabile pentru întreaga ţară.
Mascarada electorală, unde alegerile propriuzise nu au mare importanţă pentru că ctăţenii votează
fără să gândească pe candidaţi, fixaţi, este bine satirizată prin personajul Cetăţeanul Turmientat (részeg),
care tot timpul întreabă: Eu cu cine votez?” Cam acest lucru reiese şi din cuvintele lui Trahanache
“—

adresate lui Agamemnon Dandanache: Dumneata n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziţie nu
“—

încape nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.” Sunt cuvintele cheie ale piesei, care se termină cu
împăcarea adversari1or, cu un banchet zgomotos.
— Iată binefacerile unui sistem constituţional” spune Caţavencu în toastul (pohárköszöntő) în cinstea
—

noului ales, la care Pristanda secondează (rádupláz) inconştient: Curat constituţional.”

“—

• Mijloace!e comicului în piesă sunt variate: comic de situaţie: drumul scrisorii; Agamemnon
Dandanache ales tot cu ajutorul unei scrisori - comic de moravuri; triunghiul clasic (soţ, soţie, axnant)
-

influenţează viaţa politică; Trahanache reproduce scrisoarea de dragoste tocmai autorului său;
Agamemnon Dandanache confundă pe cei doi bărbaţi numindul pe Tipătescu soţul Zoei.
-comic de caracter: contrast dintre pretenţiile personajelor şi ce sunt ele în realitate.
-comic de limbaj: formulări stereotipe, ticuri verba1e, propoziţii absurde din cauza inculturii.
comicul numelor proprii; sonoritatea numelui Caţavencu aduce aminte de un câine, numele
Trahanache sugerează ramolire (szenilitás). Poate cel mai caraghios nume este al lui Agamemnon
Dandanache prenumele evocând pe grandiosul rege grec din poemul lui Homer, iar numele de familie, în
antiteză, înseamnă haos, zarvă (zürzavar, zenebona).