14.

MIHAI EMINESCU (1850-1889)

• Importanţa activităţii sale în lirica română şi universală

• Viaţa şi activitatea literară
• Principalele teme şi motive romantice
• Oiiginalitatea limbii poetice, a stilului. Eminescu, poetul „nepereche”

• Mihai Eminescu este cel mai mare poet român, punctul cel mai înalt, la care s-a ridicat geniul
artistic al poporului român. Numele lui a devenit un simbol. A dat naştere unei lumi poetice noi, unui nou
idea1 de stil şi de limbă. Poezia română modernă prin el a devenit un capitol al literatuiii universale.
Apărut la sfârşitul primei faze a romantismului românesc Eminescu depăşeşte (tullépi) militantismul
vizionar (látnoki harcossăg) al paşoptiştilor, dă romantismului o nouă orientare, o nouă strălucire,
devenind cel mai mare poet naţional român şi unul din marii poeţi ai lumii. „Fiind foarte român,
Eminescu e universal”, menţionează Tudor Arghezi, subliniind că aportul (hozzájárulás) unui mare
scriitor la cultura universală stă în ceea ce aduce specific (sajátosan) naţional şi original (eredeti).
Acest geniu inovator (újító) al liricii române avea un destin (sors) nefericit, aşa cum va formula în
versurile:
„Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi”.
Toate îi sunt potrivnice (ellene van): societatea semifeudală, dezbinată (széthúzott) de lupte politice, o
literatură nu prea dezvoltată, o viaţă personală nefericită, mai târziu boala.
• Scurta sa biografie dovedeşte câte a pătimit.
S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani ca al şaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe
Eminovici (boier cult, care avea bibliotecă, cunoştea limbi străine, dar care era un tată autoritar (erélyes)
de modă veche) şi Raluca Iuraşcu (femeie blândă, supusă (alárendelt), miloasă şi visătoare).
Copilăria şi-a petrece Ia Ipoteşti,fiind crescut aproape ţărăneşte:
„Fiind băiet păduri cutreieram
Şi rnă culcam ades lângă izvor”.
Şcoala o începe la Cernăuţi, o şcoală cu disciplină cazonă (katonţs), care îl sperie, de aceea fuge de
mai multe ori acasă, apoi fuge şi cu trupa teatrală Fanny Tardini în 1865. Va sta în gazdă la profesorul
Aron Pumnul, a cărui moarte în 1866, inspiră prima sa poezie „La inormântul lui Aron Pumnul”.
Debutează în 1866 la revista „Familia” din Budapesta cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă
numele din Eminovici în Eminescu şi îi pub1ică creaţiile „O călărire în zori”, „Din străinătate”, „La
Bucovina”, „Speranţa”, „Misterele nopţii”.
In anii următori încep pelegrinările (vándorlások) în toată ţara, călătoriile la BIaj, Alba Iulia, Sibiu,
Răşinari, apoi, ca actor şi sufleur (súgó) la trupa lui Iorgu Caragiale (1867) şi Mihai Pascaly (1868)
turneele îri ţară.
Studenţia o începe în 1869 la Viena unde studiazăz filozofie istorie, drept, economie, politică,
anatomie. La Viena o cunoaşte pe marea sa iubire, Veronica Micle şi tot aici îl cunoaşte pe Ioan Slavici,
un prieten de o viaţă.
In 1870 debutează la revista „Convorbiri literare” cu poezia „Venere şi Madonă”.
In 1872 pleacă la Universitatea din Berlin pentru a studia fi1ozofie, istorie şi economie politică.
După ce se întoarce în 1874 la Iaşi, va fi bibliotecar, revizor şcolar în judeţele Vaslui şi Iaşi, apoi
redactor la „Curierul de Iaşi” („foaia vitelor de pripas” cum spunea cu ironie). Rămas fără slujbă, e
găzduit câteva luni de Ion Creangă, apoi în 1877 pleacă la Bucureşti chemat de Ioan Slavici. -

Lucrează la ziarul conservator‚ ,,Timpul” la început împreună cu Slavici şi Caragia1e apoi singur,
prost plătit şi fără p~icdiutiri~p de şase ani, până Ia 1883, când se î~bo1năveşte. AjungeIa un sana-tonu
din Italia, apoi în diferite osp~cii (elmegy6gyirit~’zet) din ţară, până ce moare la 15 iunie, 1889.
Eîninesc activitate literară d~nici două~ decenii-(1865-1883), u a creat o operă_nionuln~~ţăîny~!~!!!1?
 E2~în~
cări drainatice, publicistică~ In activitatea eminesciană dist ingem ~ trei etapediferite:~
- -.

fI. Etapa adolescenţei (1865-1869). când sub influenţa paşoptiştilor scrie poezii patriotice, de
-—

idealuri romantice,~ de ţ1tgcjn~tp ~i nr~e~tenie: De-as avea”. „Ainorul unei marmure”, „La