Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”

Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și
ocuparea forței de muncă”
Titlul proiectului: „MEȘTERUL TURISTIC - Integrarea abilităților mesteșugărești în turismul local - alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural”
Contract număr: POSDRU/135/5.2/S/131192
Beneficiar: Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă

Propunere Strategie de integrare a activității

meșteșugărești din județul Neamț în
activitatea turistică locală / regională

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Investește în
OAMENI
CUPRINS:

 Analiza situaţiei meşteşugurilor în judeţul Neamț

 Potenţialul turistic al judeţului Neamț

 Analiza SWOT privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul

local din judeţul Neamț

 Propuneri
 Analiza situaţiei meşteşugurilor în
judeţul Neamţ

În ciuda faptului că satul este astăzi asaltat de produse de consum, tot satul este astăzi un
furnizor de produse (utilitare și decorative) de artă populară și pentru piața orașului. În centrul
acestei relații, ca un paradox, meșterul satului își are locul bine meritat, fiind o componentă cheie.
Dacă ar fi să definim, în câteva rânduri, noțiunea de „Meșter al satului”, s-ar cuveni să
spunem că este cel care cu trudă și migală, cu mult suflet și multă simțire a transformat, de-a lungul
timpului, aproape tot ce a avut la îndemână (lemnul, lutul, metalul, piatra, paiul de grâu, fibra de
cânepă, lâna oilor, pielea), în obiecte utile existenței sale zilnice, servind interesele comunității din
care provine și punând în ele nu numai pricepere, ci mai ales har și multă dragoste de viață.
Meșterul satului nu are, asemeni artistului, conștiința valorii sale, dar rămâne devotat unei moșteniri
culturale, pe care trebuie s-o poarte cu grijă și să o transmită mai departe.
Deși câștigă doar cât să trăiască modest, meșterii satului continuă să fie unicii mesageri ai
tradiției locului, preluată din tată în fiu, luptând cu orice preț ca aceasta să nu se stingă. Ei sunt
singurii care mai produc obiectele tradiționale cu funcții ritualice (ștergare, șervete, străchini, oale,
ulcele, coșuri) folosite în marile evenimente sătești (botezuri, nunți, înmormântări, pomeni).
Meșteșugurile tradiționale sunt privite astăzi, atât ca o atracție turistică, dar și ca o modestă
sursă de venit pentru meșterii ce încă le mai practică. Produsele realizate de meșterii populari au
început să fie din ce în ce mai căutate în Târgurile și Magazinele specializate, atât de iubitorii de
frumos, de cunoscători, dar și de mulți turiști străini.
Mai mult, produsele de artă populară sunt din ce în ce mai căutate de publicul larg pentru
frumusețea și unicitatea lor, multe persoane folosindu-le atât ca obiecte decorative, dar și pentru
utilizarea cotidiană, în bucătărie (ex. Vasele ceramice și din lemn, utilizate la prepararea, gătitul și
servitul mâncării). Multe instituții de stat și firme achiziționează astăzi aceste produse de artă
populară pentru cadouri la întâlnirile cu reprezentanți, organizații și instituții similare din
străinătate.

Meșteșugul, arta și creația populară sunt elemente definitorii ale identității satului românesc,
fiind și astăzi de un real interes economic și social, atât pentru creator, cât și pentru consumator.
Eforturile cercetătorilor de-a lungul timpului s-au îndreptat, cu precădere, asupra cunoașterii
aspectelor tradiționale ale artei populare și mai puțin a explicării realității etnografice vii din care
acestea provin. Fenomenul cel mai intens și cu cele mai puternice efecte descurajante pentru
continuarea activităților meșteșugărești și transmiterea lor către noile generații a fost colectivizarea.
Aceasta a avut efecte sociale irecuperabile, precum ruperea țăranilor de pământ si înstrăinarea lor de
un mod de viață tradițional. Industrializarea masivă din epoca comunistă a dus la o evadare masivă
a tinerilor din mediul rural, aceștia părăsind străvechile ocupații agro-pastorale, dar și practicarea
meșteșugurilor tradiționale. S-a generalizat astfel în timp consumul produselor industriale în toate
domeniile vieții economice și renunțarea utilizării produselor meșteșugarilor rurali.
Astăzi, unele noțiuni și concepte importante, ca de exemplu: creator popular, artizan,
meșteșugar, arta populara, au devenit noțiuni, care din punct de vedere științific, și-au schimbat
conținutul, fiind nevoie de o investigație a specialiștilor din mai multe discipline de cercetare,
precum etnologie, sociologie, psihologie, istoria artei, management pentru a explica multitudinea
factorilor care influențează astăzi produsul cultural.
Obiectele de artă populară tradițională au fost create în mediul rural, de către țăranul, pentru
satisfacerea necesităților sale și ale comunității din care făcea parte, având roluri utilitare, religioase
sau magice.
In zilele noastre, obiectele de artă populară și-au redus, în parte, funcția utilitară în favoarea
funcției decorative și meșterul tradițional este din ce în ce mai rar, în târgurile meșterilor populari
făcându-și loc artizanul, creatorul de artă populară provenit atât din mediul rural, dar și din cel
urban, cu orizonturi culturale diferite și provenind din medii socio-profesionale diverse.
Obiectele de artă populară nu au statutul simplu de marfă, producerea lor necesitând pe
lângă pricepere, îndemânare, stăpânirea tehnicilor, talent și virtuozitate, o moștenire a meșteșugului
din tată în fiu, pe care meșterul popular o poartă cu el și pe care o va transmite generațiilor
următoare.
Meșterul popular se definește astăzi ca o categorie socio - profesională aparte, care aparține
unui mediu socio-cultural divers, dar păstrător al identității, cu un orizont cultural și o motivație
bine reprezentată prin obiectele de artă populară pe care le produce.
Influența noului, dinamica și evoluția meșteșugului nu trebuie să altereze valoarea,
autenticitatea și calitatea obiectului de artă populară, ci trebuie să-l determine pe meșterul popular
să-și creeze un stil propriu, fără să se abată de la simbolurile, formele și ornamentica tradițională.
În contextul social actual, când satul românesc tinde spre o modernizare necesară, ordonată
de normele comunității europene, constatăm că universul rural trece printr-o perioadă de redefinire
culturală. Noțiunea de păstrare a identității culturale, uneori prost înțeleasă, determină apariția unor
forme și expresii culturale departe de valorile tradiționale ale satului.
În comunitățile rurale, meșterii satului, indiferent de meșteșugul pe care-l practică, îl
exercită ocazional, în funcție de nevoile comunității căreia îi aparțin: înmormântări, pomeni, nunți,
botezuri, dar și pentru activitățile agricole ori economice. Întâlnim și astăzi, persoane pasionate de
meșteșugul învățat ori preluat de la părinți care, atunci când comunitatea o cere, în aceleași ateliere
și cu aceleași unelte păstrate cu grijă, de-a lungul timpului, meșteșugesc obiecte de uz casnic sau
agricol, țes, cos ori modelează lutul.
 Materiile prime, materialele, tehnologiile prin care se obțin și astăzi în atelierul meșterului
obiectele utilitare necesare activităților curente ale locuitorilor satului precum: creșterea animalelor,
agricultură, ori în practicile legate de viața cotidiană, realizarea acestor obiecte de uz gospodăresc
sau meșteșugăresc, de către meșterii care practică meșteșugul din familie sunt elemente care trezesc
și astăzi interesul specialistului. Ei sunt meșterii satului, cei ce știu să conserve bunurile culturale
moștenite din bătrâni” fie din considerente materiale (deoarece practicarea meșteșugului aduce mici
beneficii economice familiei), fie din considerente sentimentale, amintiri de familie.
Dar și pentru ei, schimbările din societate au adus în față capriciile pieței libere, cerințele
mereu schimbate ale cumpărătorilor, fiind nevoiți să se adapteze unui soi de modernitate, ca să
reziste. Ei nu fac rabat de la tehnica cu care își practică meșteșugul, fie că este încondeiatul ouălor,
țesutul, olăritul, sculptura în lemn, pictatul icoanelor, dar încearcă să ofere produselor și tenta cerută
de cumpărător .
Creatorii și meșterii popularii din zona Neamțului s-au dovedit a fi buni cunoscători ai
vechilor meșteșuguri populare, buni cunoscători a obiceiurilor, tradițiilor zonei, a vieții materiale și
spirituale din satul de odinioară.
În perioada sistematizării satelor, se vorbea de o civilizaţie populară care deţinea un fond
etnocultural valoros, dar puţin valorificat sau, de cele mai multe ori, abandonat. Astăzi, aceste
valori uitate, ies la iveală asemenea unui imens tezaur de cultură tradiţională, cu care păşim în
spaţiul cultural al altora. Când tehnologia tinde să suprime cultura, iar prezentul să şteargă trecutul,
trebuie să acordăm o atenţie deosebită patrimoniului rural, să-l conservăm, să-l protejam și să-l
valorificăm cu multă atenţie, rigoare și respect pentru valorile noastre culturale.
Profilul economic al județului Neamț, a fost determinat atât de armonia formelor de relief,
cât și de diversitatea resurselor naturale a acestui ținut. Potențialul energetic al râurilor, întinsele
suprafețe de păduri, pășuni și fânețe naturale, bogația și diversitatea materialelor de construcții din
zona montană, terenurile bune pentru agricultură, din partea de est a județului, cât și factorul uman,
cu străvechile tradiții în diferite domenii de activitate, constituie surse importante ce au fost puse în
valoare și au concurat la crearea unei structuri economice armonioase.
Ocupațiile populației din mediul rural erau cu precadere creșterea animalelor și agricultura,
exploatarea și prelucrarea lemnului, plutăritul și industria casnică.
Cultivarea porumbului, cartofului și cerealelor în zonele mai joase ale județului și prelucrare
acestora a dus la dezvoltarea in timp a unor indeletniciri secundare, legate de această dată de tehnica
populară și ingeniozitatea omului.
Dovadă sunt Morile de apă de pe Bistrița, de la Humulești sau Bârgăuani. Creșterea
animalelor și în mod deosebit pastoritul, ocupație de bază a locuitorilor de pe valea Bistriței, a dus
la creerea unor obiecte utilitare, ce formează inventarul unei stâni. În vechile comunități rurale, o
mare parte din populație lucra la pădure. Exploatarea și prelucrarea lemnului se realiza cu unelte
simple, puțin spectaculoase, folosite și la realizarea plutelor: topor, bardă, sfredel, teslă.
Plutăritul, atestat documentar din 1966, astăzi ocupatie dispărută (datorită construirii
barajului de la Bicaz), era una din cele mai importante ocupații, până la începutul sec. al XX-lea,
documentele etnografice consemnând că existau anual, pe râul Bistrița, un număr important de
plute, comparativ cu celelalte drumuri din țară. Până la sfarșitul secolului al XIX-lea, plutele erau
singurele mijloce de transport al produselor și oamenilor pe valea Bistriței.
Meşteşugurile se dovedesc a fi existat din timpuri străvechi, încă din neolitic, cele mai vechi
fiind cu caracter casnic: torsul, ţesutul, olăritul, prelucrarea lemnului, osului, pietrei, continuându-se
în epoca bronzului cu prelucrarea fierului. Ele se dezvoltă în epoca feudală timpurie în strânsă
legătură cu agricultura. Mai târziu, apar meşteşugari care practicau: cojocăritul, piuăritul,
tăbăcăritul, cismăritul, lemnăritul, fierăritul, dogăritul, olăritul, dulgheritul, zidăritul etc. Apar apoi,
în secolele următoare, sate specializate în producerea unor anumite obiecte, pe care le desfac la
târguri sau la sate.
Bogăția materială și spirituală a locuitorilor județului, o regăsim în formele și stilurile în care
meșterii populari au știut să realizeze, de-a lungul timpului, obiecte utilitare și decorative, ce au fost
utilizate de comunitate ori decât ori era nevoie. Tradiția strămoșească continuă și astăzi pe
meleagurile din Ţinutul Neamț, iar creațiile meșterilor populari dovedesc din plin acest lucru.
Aceștia reuşesc să creeze adevărate obiecte de artă populară tradiţională, care în trecut
serveau necesităţilor ţăranului român iar acum sunt simple obiecte cu caracter ornamental.
Ţesutul și Cusutul sunt poate cele mai vechi meşteşuguri româneşti, care se mai păstrează
şi astăzi în Ţinutul Neamţului. Femeile din această zonă dădeau în trecut o foarte mare atenţie
realizării tuturor pieselor care îmbrăcau casa.
Piesele de port și de interior, dar și obiectele pentru înfrumusețarea locuinței, ţesute și cusute
de femei, duceau mai departe faima şi prestigiul familiei, oglindind odinioară starea socială a
familiei, dar și hărnicia şi măiestria gospodinei. Astfel că, în interiorul locuinţei tradiţionale se
etalau pe perete, păretarele ori scoarţa din lână, pe pat cerga, pe lada de zestre pernele, iar pe culme
şi clidul de ţesături costumele de sărbătoare.
Realizarea ţesăturilor era o ocupaţie tradiţională pentru femei în timpul iernii. Acestea au
creat, cu timpul, o adevărată artă tradiţională a textilelor de casă, deoarece fiecare ţesătoare a
adăugat detalii personale ornamentale şi cromatice la modelul răspândit în sat. Odată cu evoluţia
casei, s-a produs şi dezvoltarea laturii artistice a ţesăturilor, pornind de la simplele dungi în culori
naturale, până la reprezentarea stilizată a elementelor din natură.
Bogăţia, originalitatea şi specificitatea realizării ţesăturilor şi a cusăturilor este concretizată
pe o gamă foarte variată de piese de interior (scoarţe), de costum popular, de obiecte folosite în
gospodărie: ţoluri, cergi, lăicere de cânepă, coarde, şervete, feţe de pernă, desagi, saci, tuhali.
 Meşteşugul prelucrării lemnului se remarcă prin varietatea tehnicilor folosite la prelucrare,
dar şi prin importanţa pe care o aveau obiectele confecţionate din lemn în gospodăriile tradiţionale.
Plecând de la îmbinările cu măiestrie a bârnelor de la case ṣi de la vechile biserici ṣi ajungând până
la decorurile crestate sau decupate în lemn de la construcṭiile mai noi, unde s-au realizat forme
arhitectonice specifice fiecărui sat, ca o marcă a comunităṭii.
Confecționarea măștilor. În tradiṭia populară românească măṣtile se poartă cu ocazia
sărbătorilor de iarnă. Măṣtile reprezintă o lume fantastică, izvorâtă din gândirea societăṭii
tradiṭionale româneṣti, personificând spirite ale strămoṣilor, animale reale sau fantastice, spirite ale
vegetaṭiei sau ale apei. Ele se folosesc în cadrul unor ritualuri iar vatra satului este scena unde se
desfăṣoară aceste manifestări.

Măṣtile contribuie la atmosfera de iarnă, aceea când răsună colindele ṣi totodată, ele fac
cunoscute obiceiurile din strămoṣi ale ṭăranului român. Prezente în ipostaze zoomorfe şi
antropomorfe, măṣtile sugerează renaşterea, fertilitatea, reînvierea vegetaţiei, fiind reminiscenţe ale
memoriei colective. Alteori, măştile evocă, în dansul purtătorilor lor, imaginea strămoşilor sau
reprezintă refularea unor tensiuni sufleteşti ascunse în timpul anului.
Măştile zoomorfe, cele mai răspândite, sunt capra, turca, brezaia, ursul, cerbul, căiuţii.
Măştile antropomorfe imortalizează, în ipostază caricaturală, defecte omeneşti, fiind integrate în
categoria urâţilor, acumulând cele mai variate ipostaze ale umanului: moşii, babele, uncheşii,
negustorii, dracii, turcii etc. Pentru confecṭionarea acestor măṣti, meṣterii populari folosesc diverse
materiale, cum ar fi: piele tăbăcită, blană, ṭesături, lemn cioplit, coji de copac, coarne de animale,
etc.
Expresii ale unei culturi străvechi, măştile rearmonizează omul de astăzi cu spiritul moşilor
şi strămoşilor, deschizând o fereastră spre o lume pierdută, dar ale cărei ecouri încă se mai aud în
pragul marilor sărbători de la trecerea dintre ani.
Olăritul – Prelucrarea lutului cu scopul realizării obiectelor de uz gospodăresc și decorativ
a fost pentru om, încă din neolitic, cea mai importantă „industrie casnică”. Ceramica populară,
prelucrarea lutului, alături de cea a lemnului, a pietrei, a fibrelor textile şi vegetale, stând la baza
formării civilizaţiei populare tradiţionale, vorbindu-se chiar de o „civilizaţie ceramică” proprie
spaţiului românesc. Fiind una dintre cele mai vechi forme de expresie a cea ce numim azi „artă
populară”, ceramica, prin produsele sale, a fost implicată în viaţa socială a comunităţii, participând
în mod nemijlocit la viaţa de zi cu zi a omului. De asemenea, un rol major l-a avut şi în cadrul
evenimentelor importante ce marchează existenţa umană, de la naştere şi până la moarte. De aici s-a
născut şi o simbolistică aparte a oalelor şi a vaselor, în general, legată de forma şi materialul din
care sunt confecţionate, de conţinutul lor cât şi în funcţie de destinaţia lor practică sau rituală.
 Potenţialul turistic al
judeţului Neamţ

Având o suprafață de 5.896 Km, Județul Neamț este situat în zona central – vestică a
Moldovei, învecinâdu-se la nord, cu județele Suceava și Iași, la est cu județele Iași și Vaslui, la sud
cu județul Bacău, la vest, cu județele Harghita și Suceava. Reprezentând 2,5% din suprafața totală a
țării, respectiv locul 18, județul Neamț se încadrează în categoria județelor mici, fiind străbătut de
cursul mijlociu al râurilor Bistrița și Siret. Judeţul Neamţ are în componenţă 2 municipii, 3 oraşe şi
78 de comune .
Partea de est a județului este străbătută de magistrala rutieră și feroviară, care face legătura
Capitelei țării cu nordul Moldovei, iar ramificațiile acesteia, spre vest, asigură legătura cu zona
Ardealului.
Județul este străjuit de cel mai impresionant masiv muntos al Carpaților Orientali, Ceahlăul,
impresionant prin frumusețea peisajului și prin aspectul său impunător.
Geografic, județul Neamț este dispus în trepte domoale, cu înălțimi ce descresc, spre vest,
având altitudinea de max. 1907m în vârful Oclașul Mare și minim 196m în lunca Siretului. Este
situat între 46 de grade și 40 minute și 47 de grade și 20 minute latitudine nordică și 25 grade și 43
minute și 27 de grade și 15 minute longitudine estică.
Relief. Relieful judeţului prezintă o diversitate deosebită, determinată într-o lungă perioadă
de timp, de alcătuirea şi structura geologică, de mişcările tectonice, de succesiunea de sisteme
morfoclimaterice. Este dispus în trepte, care coboară de la vest spre est, cuprinzând unităţi
muntoase, unitatea subcarpatică, unitate de podiş, culoarele de vale ale Siretului şi Moldovei.
Principalele unităţi muntoase, amplasate în vestul judeţului, sunt:
- Masivul Ceahlău, cu înălţimea maximă de 1.907 m;
- Munţii Hăşmaş, situaţi în bazinul superior al râului Bicaz, cu înălţimea maximă de 1792m;
- Munţii Bistriţei, cu masivul Grinţieş de 1.757 m şi o parte a masivului Budacu;
- Munţii Tarcău, la sud de valea Bicazului şi la est de valea Dămucului, cu înălţimea maximă
de 1664 m;
- Munţii Stânișoarei, care ocupă zona de la nord de valea Bistriţei, cu culmi joase rotunjite ce
ating 1.529 m, separate de văi largi cu aspect de depresiune.
Unitatea subcarpatică este situată la est de zona montană şi cuprinde depresiunile: Neamţ,
Cracău-Bistriţa şi o parte din depresiunea Tazlău. Unitatea de podiş apare la est de Subcarpaţi şi se
integrează prin toate elementele morfologice şi de evoluţie Podişului Central Moldovenesc. Cea mai
joasă formă de relief o reprezintă culoarele de vale ale Siretului şi Moldovei, care ating o lărgime
maximă de 5-6 km la nivelul luncilor, având aspectul unor câmpii largi terasate. Repartiţia în
teritoriu a principalelor tipuri şi subtipuri de solur, este condiţionată de factorii antropici, climatici şi
de relief. Caracteristice pentru zona Subcarpaţilor Moldovei sunt solurile brune, de pădure, tipice
sau cu diferite grade de podzolire. În proporţie de 50% fac parte din seria tipică provinciei montane,
iar celelalte aparţin aşa numitei provincii carpato-moldave.
În zona montană sunt soluri silvestre (brune acide, brune podzolice şi rendzine brune pe
porţiuni mai restrânse) care au, în general, grosimi mici şi sunt acoperite cu păduri şi pajişti
naturale.
Bazinul Hidrografic al Județului Neamț, este reprezentat de urmatoarele râuri: Bistrița,
Moldova, Siretul, Ozana și Crăcan, iar dintre lacurile antropice, amenajate pentru a deservii
activități complexe, cum ar fi: irigații, piscicultură, agrement, Izvorul Muntelui este cel mai
important, având o suprafață de 3.120 ha.
Reţeaua hidrografică a judeţului Neamţ este colectată, în cea mai mare parte, de râul Siret,
cu afluenţii săi: Moldova şi Bistriţa şi, în mică măsură, de Tazlău, din bazinul Trotuşului.
Râul Siret străbate teritoriul judeţului, pe o distanţă redusă, de numai 38 km, între amonte
pârâului Albuia şi aval, confluenţa cu pârâul Valea Neagră.
Râul Bistriţa, prezent în judeţ, prin sectorul său mijlociu, curge pe o distanţă de 126 km,
între aval, confluenţa cu Pietroasa şi amonte, confluenţa cu Români. La intrarea în judeţ, Bistriţa are
aspectul unui râu tipic de munte, în aval de Fărcaşa şi în special de Lacul de acumulare şi barajul
Izvorul Muntelui, aspectul şi condiţiile naturale ale râului sunt complet modificate, prin intervenţia
omului.
Râul Moldova se încadrează, în judeţ, cu bazinul său inferior, cuprins între aval (localitate
Drăguşeni) şi vărsarea în Siret. Străbate teritoriul pe o lungime de 76 km, din totalul lungimii sale
de 216 km, formând, pe sectorul de la intrare până la confluenţa cu Pietroaia, limita comună cu
judeţul Iaşi.
Lacuri, iazuri. Caracteristice judeţului Neamţ sunt lacurile de acumulare de pe valea
Bistriţei, de interes hidroenergetic, ca Izvorul Muntelui, Pângărați, Vaduri şi Bâtca Doamnei. Cel
mai mare este Lacul Izvorul Muntelui care, la nivelul normal de retenţie, are o suprafaţă de 3.100 ha
şi un volum de 1230 mil. m3. Puterea instalată a hidrocentralei este de 210 MW. Barajul are
înălţimea de 127 m, iar lungimea coronamentului atinge 430 m. Celelalte lacuri de acumulare au
dimensiuni mai reduse. În judeţ s-a format, în anul 1991, în urma unei masive alunecări de teren, un
lac natural, pe pârâul Cuiejdel, în amonte de municipiul Piatra Neamţ.
Climă.
Clima judeţului Neamţ este temperat continentală. Caracteristicile climei sunt determinate
de particularităţile circulaţiei atmosferice, de altitudine, de formele şi fragmentarea reliefului, dar şi
de suprafeţele lacustre ale amenajării hidroenergetice a râului Bistriţa. Efectul de “baraj” al
Carpaţilor Orientali se manifestă, în tot cursul anului, în condiţiile advecţiei (mișcarea aerului pe
orizontală sau aproape de orizontală), dinspre vest a maselor de aer, caracteristice latitudinilor
medii. Regimul climatic are un caracter mai continental în estul judeţului – aer mai uscat şi timp în
general, mai senin. Influenţa “barajului” muntos al Carpaţilor se resimte, în special, în anumite faze
tipice de iarnă, când au loc invazii de aer rece, arctic continental.
Munţii deviază înaintarea spre vest a acestor mase de aer, determinând geruri intense, în
condiţiile existenţei unor depresiuni barice adânci, deasupra Mării Negre şi Mării Mediterane.
Asemenea situaţii dau naştere viscolelor violente – zona estică a judeţului. În cazul maselor de aer
instabile, ascensiunea forţată (dinamică) a aerului umed pe versanţii estici, prin încălzirea
adiabatică, produce efecte de foen în masivul Ceahlău spre valea Bistriţei şi în depresiunile
subcarpatice Neamţ şi Cracău-Bistriţa.
Vegetația și fauna. Județul Neamț are, în mare parte, o vegetație ce aparține etajului
forestier, Valea Siretului fiind o zonă reprezentativă. Pădurile în amestec, ajung până la 1500 m , în
Munții Tarcăului și coboară sub 500 m în zona subcarpatică. Flora și fauna județului constituie
adevarate momumente ale naturii, Parcul Ceahlău fiind cea mai mare rezervație naturală din județ.
Aici se intalnesc specii rare de plante și animale cum ar fi: Floarea de colț, laricele din renumitele
”Polițe cu Crini”, capra neagră, râsul etc.
Pe Valea Tarcăului se întinde rezervaţia forestieră Goşman, un codru cu specii de fag şi
conifere, a căror vârstă este cuprinsă între 135 şi 270 de ani. La Branişte, lângă Târgu Neamţ, pe o
distanţă de 10 km, se păstrează o pădure de stejar, cu exemplare de peste 300 de ani. Între
localitătile Agapia şi Văratec sunt două rezervaţii sugestiv intitulate “codrii de aramă” şi “pădurea
de argint”, în care predomină gorunul şi mesteacănul şi a căror denumire se datorează lui
Eminescu, bun cunoscător al acestor meleaguri. În apropierea Mănăstirii Neamţ se află Rezervaţia
de Zimbri şi Faună Carpatină “Dragoş Vodă”.
Cu un relief armonios, reprezentat de Carpații Orientali, județul Neamț deține numeroase
zone declarate rezervații naturale și arii protejate, atât la nivel local, cât și național. Amintim astfel:
rezervații forestiere,”Pădurea de argint”, ”Codrii de aramă”, Parcul Național Ceahlău, Parcul
Național ”Cheile Bicazului”, Rezervația naturală de la Vânători.
Populatia. Prin proporționalitate, forme de relief, suprafață, densitatea populației și mulți
alți parametrii și indicatori socio - economici, Județul este reprezentativ pentru România, fiind de
fapt imaginea acesteia la scara de 1/41 (41 fiind nr. de județe al țării). Neamțul este înființat în
actualele limite administrative, prin Legea 2/ 1968 privind organizarea teritorială a României și are
în componența sa 81 de localități: 2 municipii (Piatra Neamț și Roman), 3 orașe (Târgul Neamț,
Bicaz și Roznov), un numar de 78 de comune și 347 de sate. Conform statisticilor și ultimului
recensământ, Județul Neamț are un număr de 562.122 locuitori, din care 37,7 % sunt locuitori din
mediul urban și 62, 3 % locuitori din mediul rural. Populația este ortodoxă în majoritate, 98,6%
fiind români.
Armonia formelor de relief și diversitatea resurselor naturale oferă acestui ținut un profil
economic aparte. Potențialul energetic al râurilor, întinsele suprafețe de păduri, pășuni și fânețe
naturale, bogăția și diversitatea materialelor de construcție din zona montană, terenurile bune pentru
agricultură, din partea de est a județului, dar și factorul uman, cu stravechi tradiții în diverse
domenii de activitate, sunt surse importante, care, puse în valoare, pot creea structuri economice
solide.
Protejarea patrimoniului cultural național mobil este realizată prin intermediul autorităților
administrației publice, al unor instituții specializate, precum sunt muzeele, colecțiile publice, casele
memoriale, arhivele și bibliotecile, al cultelor religioase și instituțiilor ecleziastice, precum și al
organizațiilor neguvernamentale, cu activitate în domeniu. Autoritățile publice, proprietarii de
colecții muzeale, precum și titularii dreptului de administrare asupra bunurilor, care fac parte din
patrimoniul cultural național mobil, au obligația, prin lege, de a le proteja împotriva oricăror acte
comisive sau omisive, care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul
ilegal al acestora.

Muzeul este un adevărat laborator al creației culturale omenești, venit să sprijine spiritul
conservării și promovării patrimoniului cultural mobil. Din contactul cu bogăția colecțiilor muzeale
se pot desprinde comparații și analogii, care-l ajută pe vizitator în a fi mai realist, mai bun, mai atent
la valorile trecutului. Doar în muzee reținem anumite realități – trecute de mult și din diferite locuri
– pe care nu le putem cunoaște altundeva.
Patrimoniul cultural imaterial este reprezentat de: tradiții și expresii verbale, având limbajul
ca vector principal al expresiei culturale; artele spectacolului, având ca mijloace de expresie sunetul
muzical și mișcarea corporală; practici sociale, ritualuri și evenimente festive, jocuri de copii și
jocuri sportive tradiționale; cunoștințe și practici referitoare la natură și la univers; tehnici legate de
meșteșuguri tradiționale.
Componenta cultural – artistică, dar și cea turistică, întregește imaginea acestui județ. Să
amintim locașurile creștine, cu profundă rezonanță culturală, devenite emblema acestui ținut:
Agapia, Văratec, Sihăstria, Bistrița sau Neamț, mânăstiri vechi în care orice trecător, iubitor de
Dumnezeu, își găsește liniștea sufletească. Folclorul, literatura și arta plastică, au păstrat, de-a
lungul timpului, misterul șitaina Ceahlăului și întregului ținut al Neamțului, astăzi vizitat și căutat.
Mănăstirea de maici, cu hramul Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8
Noiembrie), Mănăstirea Agapia este un important monument istoric şi de arhitectură religioasă,
construit în plan treflat, cu ziduri groase de piatră şi pictat, în interior, de Nicolae Grigorescu, între
1858-1860, în stil neoclasic, dar cu elemente novatoare, uneori folosind modele vii, ceea ce explică
vivacitatea chipurilor. Mănăstirea deţine o colecţie muzeală de artă medievală şi religioasă şi o
bibliotecă, ce cuprinde şi un fond de carte veche. Pe latura de sud se află paraclisul Naşterea Maicii
Domnului, iar în afara incintei mănăstireşti se mai află bisericile Adormirea Maicii Domnului şi Sf.
Ioan Bogoslovul. În cadrul satului mănăstiresc, poate fi vizitată casa memorială "Al. Vlahuţă". Prin
amplasarea într-un peisaj foarte pitoresc, străjuit de munţi acoperiţi de codrii seculari, mănăstirea a
atras,, în decursul timpului, numeroase personalităţi ale literaturii române.
Mănăstirea Almaş .
Situată în comuna Gârcina, la 14 km nord de Piatra-Neamţ, mănăstirea a fost un schit de
lemn, ridicat în 1715, de Doamna Ecaterina, soţia spătarului Iordache Cantacuzino (pe locul unui
paraclis din 1658), apoi a fost reclădită din piatră, în 1821, de logofătul Lupu Balş şi monahul
Rufail. Astăzi este o mănăstire de călugări, cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor (prima duminică
după Duminica Mare).

Mănăstirea Bisericani. Mănăstire de călugări, cu hramul Bunavestire (25 martie).

Monumentul istoric degajă o atmosferă de echilibru şi austeritate. Iconostasul, executat probabil în
sec. al XVIII lea, bogat ornamentat, este de o rară frumuseţe. De asemenea, uşile împărăteşti sunt
remarcabile prin sculptura densă de arabesc. Lăcașul este situat în comuna Alexandru cel Bun, la 12
km vest de Piatra Neamţ.
Mănăstirea Bistriţa. Mănăstire de călugări cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15
august) şi Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Sfintele Paşti), este monument istoric şi de
arhitectură religioasă, o adevărată catedrală din piatră, în plan triconc, cu ziduri groase, de peste 1
m. Mănăstirea deţine o colecţie de artă (icoane şi obiecte de cult), dar cel mai preţios odor este
icoana făcătoare de minuni a Sf. Ana. În pronaos, sunt înmormântaţi Alexandru cel Bun şi prima
soţie (Ana), Alexandru - fiul lui Ştefan cel Mare şi celebrul cronicar Grigore Ureche (1647), autorul
celei mai vechi scrieri în limba română din Moldova. Cel mai preţios odor este Icoana făcătoare de
minuni a Sf. Ana, dăruită de împăratul bizantin Manuel II Paleolog, pe la 1420. Mănăstirea deţine şi
o colecţie de artă medievală, aflată în fosta Şcoală Domnească de caligrafi, copişti, preoţi şi
cântăreţi bisericeşti. Lăcașul deține şi două paraclise, turnul-clopotniţă, o Casă Domnească, corpuri
de chilii şi ziduri întărite. Mănăstirea este situată în comuna Alexandru cel Bun, la 8 km vest de
Piatra-Neamţ.
Mănăstirea Dumbrăvele. Situată în comuna Bodești, în apropiera orașului Târgul Neamț.
Istoricul mănăstirii s-a transmis doar prin viu grai. Prima biserica a fost cea ridicată de nişte
călugări, prin anul 1712, în mijlocul pădurii de stejari. După numele pădurii, Dumbrava a fost un
timp botezata şi mica aşezare din zonă. Corpul de chilii si clopotniţa au fost ridicate în anul 1900. În
perioada comunistă, schitul a funcţionat ca biserica de mir, iar dupa 1991, schitul a trecut sub
oblăduirea Mănăstirii Bistrița. În anul 1993, Schitul Dumbravele a ars până la temelie. Icoanele din
biserică, ce stau mărturie și astăzi, în noul paraclis, au scapat ca prin minune, de furia flăcărilor.
Biserica a fost reconstruită în 1998, este un locaș de maici, cu hramul Naşterea Maicii Domnului și
Sf. Apostol Petru și Pavel.
Mănăstirea Durău este situată în stațiunea cu același nume, la 100 km nord-vest de Piatra-
Neamţ şi la 65 km vest de Tg. Neamţ. Mănăstire de maici, cu hramul Bunavestire, este monument
istoric şi de arhitectură religioasă, pictat de Nicolae Tonitza şi ucenicii săi, în 1935-1937. Pictura
este deosebită, atât prin tehnica folosită (encaustică - amestecul culorilor în ceară), cât şi prin stilul
redării personajelor şi scenelor religioase. Iconostasul este sculptat în lemn de tei, aurit şi pictat la
Constantinopol. Icoana mare argintată a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, datează din sec. al
XVIII-lea. În incinta mănăstirii se află Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru". Aşezământul
mai cuprinde o clopotniţă din zid, cu paraclisul Schimbarea la Faţă, clopotniţa veche din lemn,
chilii, ateliere de pictură şi ţesut covoare.
Mănăstirea Giurgeni. Ctitorie situată în comuna Valea Ursului, a fost ridicată în anul
1738, de călugărul Ghedeon, pe locul unui vechi aşezământ monahal. Este o frumoasă mănăstire de
călugări, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie). Are ca valori de patrimoniu două
icoane: una din 1766, făcută de Zugravu Nectalie, iar cealaltă este îmbrăcată în argint, de maistrul
argintar Clara Iescu în 1831. Tot ca valori de patrimoniu, mai există un epitaf din 21 aprilie 1849,
donat de domnul Mharzili, consilier al Ţarului Rusiei. În fata altarului, tronează o icoană unicat,
care o înfățisează pe Preasfânta Maică a Domnului, având trei ochi și două guri. "Cel de-al treilea
ochi este cel cu care veghează cu milă și nesfârsită bunătate asupra lumii, iar cele două guri, una
închisă și cealaltă întredeschisă, simbolizează tăcerea și vorbirea cu rost și întru dreapta credință",
explică părintele stareț Antonie. Se spune că cel de-al treilea ochi și cea de a doua gură au apărut
peste noapte, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată. Icoana, îmbrăcată în argint curat și
dăruită mănăstirii în ziua de 6 august 1831, s-a dovedit a fi făcătoare de minuni încă de la început.
Mănăstirea Pângăraţi este mânăstire de călugări cu hramul Sf. Dimitrie (26 octombrie) şi
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie). Monument istoric şi de arhitectură,
este o construcţie masivă din piatră și constituie un unicat, având două biserici suprapuse, cu intrări
şi hramuri diferite. Mănăstirea mai cuprinde şi un paraclis, turnul-clopotniţă, un bloc etajat pentru
chilii şi este împrejmuită cu un zid de piatră, cu înălţimea de 5 m. Este situată în comuna cu același
nume, în apropierea orașului Piatra Neamț.
Mănăstire de călugări de la Secu, cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29
august) este monument istoric şi de arhitectură religioasă cu influenţe munteneşti. Are catapeteasma
din lemn de tei, sculptată în stil baroc şi poleită cu aur, iar pictura datează din 1850. Mănăstirea
cuprinde şi paraclisul Adormirea Maicii Domnului zidit din piatră în 1610, paraclisul Sf. Nicolae
ridicat în 1823, biserica Bogoslovul (ctitorie din 1832 a lui Veniamin Costache) şi deţine o bogată
colecţie de obiecte de patrimoniu.
Sihăstria este o cunoscută mănăstire de călugări, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (8
septembrie). Monument istoric şi de arhitectură religioasă, acest locaș de cult are catapeteasma
sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur. Nota de originalitate a picturii este dată de suprapunerea de
stiluri şi idei, de teme şi orientări. Mănăstirea mai cuprinde turnul clopotniţă, construit în 1825, un
paraclis şi o biserică nouă sfinţită în 1997, cu hramul Sf. Teodora de la Sihla (7 august). Aici a trăit
părintele Ilie Cleopa, între anii 1992-1998 (cu câteva întreruperi). De Mănăstirea Sihăstria ţin
schiturile: "Sf. Daniil Sihastrul" sau Râpa lui Coroi, "Sf. Cruce" sau Poiana lui Ioan (com. Vânători-
Neamţ) şi, cel mai important, Sihla (sec.XVIII-XIX), în apropierea căruia se află peştera unde a trăit
Cuvioasa Teodora.
Mănăstirea Văratec este situată la 12 km de Târgul Neamț, este printre cele mai cunoscute
mănăstiri de maici din România, având ca hram Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Construcţia, din piatră de râu, în formă de cruce, cu ziduri foarte groase, are ca element specific
acoperişul celor două turle cilindrice, care este în formă de clopot. Pictura din interior, datând tot
din sec. al XIX-lea, este în stil neobizantin, iar catapeteasma este sculptată în lemn de tisă şi suflată
cu aur. În ansamblul monahal se găsesc şi bisericile Schimbarea la Faţă (1847) şi Sf. Ioan
Botezătorul (1844), în umbra căreia se află mormântul Veronicăi Micle, clopotniţa cu paraclisul Sf.
Nicolae, clădiri pentru chilii şi ateliere. În decursul timpului, mănăstirea a cunoscut grele încercări
(jafuri, incendii), dar a fost refăcută. Monument istoric şi de arhitectură religioasă, aşezământul
deţine un muzeu de artă medievală şi o bibliotecă, cu peste 6000 de volume, din care multe
manuscrise şi tipărituri vechi. Aici a lucrat, mai mulţi ani, arhimandritul Valeriu Anania. În
apropierea satului mănăstiresc se întind două rezervaţii forestiere celebre: "Codrii de aramă" şi
"Pădurea de argint".
Parcuri naționale și Rezervații naturale. Teritoriul județului Neamț deține un patrimoniu
natural important, reprezentat de Parcuri și Rezervații naturale. Dintre acestea, mai reprezentative
sunt: Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional Cheile Bicazului, Peştera Munticelu (Ghiocelul),
Peştera Toşorog, Cheile Şugăului, Stânca Piatra Teiului, Stânca Şerbeşti, Rezervaţia paleontologică
Cozla-Pietricica-Cernegura, Lacul Izvoru Muntelui, Lacul Cuejdel, Parcul Natural Vânători,
Pădurea de argint, Codrii de aramă, Rezervaţia de stejar Dumbrava, Rezervaţia de zimbri şi fauna
carpatină Dragoş Vodă, Valea Bistriţei, Rezervaţia de tisă, Lacul Pângăraţi, Stejarul secular.
Parcul Naţional Ceahlău. Este situat în vestul judeţului, la 10 km vest de Bicaz şi este
delimitat de văile Bistriţei, Bistricioarei, Bistrei şi Bicazului (supraf. = 5.800 ha). Este constituit
dintr-un sistem de culmi radiare, ce converg în două puncte cu înălţime maximă: Ocolaşul Mare
(1907 m) şi Toaca (1900 m). Din punct de vedere geologic, Ceahlăul, format în Cretacic, este
alcătuit din roci sedimentare de tip fliş (marne, argile, gresii, calcare şi conglomerate), care,
"sculptate" de agenţii externi, au dat naştere la numeroase stânci cu forme interesante, fiecare cu
legenda ei.
Puncte de atracţie: Toaca, Panaghia, Detunatele, Clăile lui Miron, Furculiţa, Piatra cu Apă,
cascada Duruitoarea cu o înălţime de peste 30 m, rezervaţia cu zadă (singurul conifer cu frunze
căzătoare), "Poliţa cu crini", mănăstirea de pe platou. Plante ocrotite: floarea de colţ, zada (laricele),
genţiana, sângele voinicului, papucul doamnei ş.a. Endemisme: odoleanul, vulturica etc.
Parcul Naţional Cheile Bicazului. Rezervaţie geologică şi peisagistică, care se întinde în
Masivul Hăşmaş, pe o distanţă de 10 km, de-a lungul Văii Bicazului, pe raza comunei Bicaz-Chei,
la 27 km sud-vest de oraşul Bicaz. Altitudinea este cuprinsă între 670 şi 1792 m. Are suprafaţa de
6.575 ha. Cheile s-au format prin erodarea calcarelor mezozoice mai puţin dure. Asocierea tipurilor
de roci, diferit colorate şi variate ca formă şi alcătuire, întâlnite pe traseul Bicazu Ardelean - Lacu
Roşu, face ca imensa despicătură a văii Bicazului să constituie unul din cele mai remarcabile trasee
turistice din Carpaţi. Cheile sunt străjuite de culmile: Ucigaşul, Piatra Altarului (Turnul
Bardosului), Suhard. Pe unele stânci există trasee pentru practicarea alpinismului. În zonă se pot
admira şi alte obiective turistice atractive: Lacul Roşu, Cheile Şugăului, Cheile Lapoşului, Cheile
Cupaşului, Peştera Munticelu.
Peştera Munticelu (Ghiocelu). Este situată pe versantul stâng al Văii Bicazului, în Masivul
Surduc-Munticelu (la extremitatea nordică a Munţilor Hăşmaş), pe raza comunei Bicazu Ardelean.
Descoperită în 1973, peştera reprezintă o veche cale subterană, a apelor ce se pierdeau din albia
pârâului Şugău, la traversarea cheilor săpate de acesta, în calcarele cretacice. Deşi are doar o
lungime de 120 m, este bogat şi variat concreţionată, tavanul fiind acoperit în întregime cu stalactite
tubulare sau conice, iar planşeul prezintă numeroase stalagmite şi coloane. Accesibilă doar
iniţiaţilor!
Peştera Toşorog. Este situată în NE Munţilor Hăşmaş, pe Valea Bradului, la 28 km SE de
Oraşul Bicaz, pe teritoriul comunei Bicazu Ardelean. Are o lungime de 423 m fiind, astfel, cea mai
lungă peşteră în conglomerate din România. Aflată la 965 m altitudine, peştera s-a dezvoltat în
conglomerate cretacice şi are aspectul unui labirint subteran. Prin eroziune şi dizolvare, fisurile şi
golurile au fost lărgite, treptat, formându-se "încăperi", iar prin precipitare chimică, au luat naştere
formaţiuni concreţionare. În prezent, peştera este inactivă, iar vizitarea ei se poate face numai pe
anumite trasee, din cauza posibilelor prăbuşiri şi a dificultăţilor, întâmpinate în parcurgerea unor
avenuri, tuneluri şi galerii. Accesibilă doar iniţiaţilor!
Cheile Şugăului. Rezervaţie geologică aflată la capătul sudic al Masivului Munticelu, cu
350 m înainte de confluenţa Şugăului cu Bicazul, pe raza comunei Bicaz-Chei. Are o suprafaţă de
90 ha. Demn de observat, în sălbăticia acestui fenomen carstic, este microrelieful caracteristic,
format prin eroziunea calcarelor.
 Stânca Şerbeşti (Măgura Şerbeşti). Monument al naturii, situat la 17 km NE de Piatra
Neamţ, pe teritoriul com. Ştefan cel Mare. Domină Depresiunea Cracăului, având o altitudine de
512 m. Forma sa deosebită se datorează poziţiei în straturi a rocilor, din care este alcătuită şi
durităţii lor mai mari, ceea ce a făcut să fie mai puţin erodate decât rocile înconjurătoare. Constituie
un punct cheie pentru înţelegerea fenomenelor geologice din zonă şi, de asemenea, un punct
fosilifer, conţinând resturi de moluşte şi impresiuni de plante.
Rezervaţia paleontologică Cozla-Pietricica-Cernegura. Munţii Cozla (679 m), Pietricica
(530 m) şi Cernegura (852 m) străjuiesc oraşul Piatra Neamţ la nord, est şi, respectiv, sud,
reprezentând ultima treaptă a Carpaţilor, la zona de contact cu Subcarpaţii. Formarea lor este legată
de existenţa, pe aceste locuri, cu 60 milioane de ani în urmă, a unei mări. În rocile din care sunt
alcătuiţi, s-au descoperit numeroase fosile de peşti şi scoici, care pot fi văzute la Muzeul de Ştiinţe
Naturale din Piatra Neamţ.
Muntele Pietricica. Muntele Cozla. Pe Muntele Cozla, plecând de la locul numit "Trei
coline"(staţia de sus a telegondolei), la o jumătate de ora de mers spre NV pe culme, printr-o pădure
de fag, se poate ajunge la monumentul natural numit "Trei căldări" (sau "Căldările uriaşilor" potrivit
legendei). Este vorba de trei marmite de eroziune formate într-un monolit de gresie, datorită erodării
exercitate de vânt sau de ape.
Lacul Izvoru Muntelui. Situat la poalele Ceahlăului, este un lac de acumulare, care s-a
format pe râul Bistriţa, în spatele barajului de la Bicaz, construit între anii 1950-1960, de către ing.
Dimitrie Leonida. Are o suprafaţă maximă de 32,6 km2 şi o adâncime maximă de 96 m. În apele
sale se ridică Piatra Teiului, înaltă de 23 m. Apele lacului sunt bogate în peşti (păstrăvi, clean,
mreană). Barajul de la Bicaz este cel mai mare baraj de greutate de pe râurile interioare ale
României şi al 3 lea dintre cele mai înalte baraje din România. De asemenea este al 9-lea baraj de
greutate, ca înălţime, din Europa.
Parcul natural Vânători. Apariţie relativ nouă în peisajul ariilor protejate nemţene,
constituit ca parc natural în anul 1999, pe o suprafaţă de 30.818 hectare, din care peste 26.300
hectare fond forestier, parcul adăposteşte o larga paletă de valori naturale, culturale şi istorice. Se
află situat în nordul judeţului Neamţ, la graniţa cu Suceava, în raza comunelor Crăcăoani, Agapia,
Vânători-Neamţ, a oraşului Tg. Neamţ şi a staţiunilor Bălţăteşti şi Oglinzi. Din punct de vedere
geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei şi peste Subcarpaţii
Neamţului, acoperind o parte a bazinului Ozanei şi Cracăului.
Pădurea de argint. Este situată pe teritoriul comunei Agapia, lângă sediul Ocolului Silvic
Văratec, pe terasa inferioară a pârâului Topoliţei, la altitudinea de 540 m. Pădurea de argint este un
arboret de mesteacăn, având arborii cei mai bătrâni, cu vârsta de peste 100 ani, dar pădurea este
completată şi cu arbori de 20 şi 50 ani. Are o suprafaţă de 2,4 ha, fiind o rezervaţie de tip mixt,
forestieră şi peisagistică.
 Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină"Dragoş Vodă". Înființată în anul 1968, rezervația
se află în nordul judeţului Neamţ, pe raza comunei Vânători-Neamț, în apropierea drumului naţional
DN15 şi a Mănăstirii Neamţului. În anul 1970, se aduc primele exemplare de zimbri, în număr de
trei, originare din Polonia, dându-li-se numele de Rarău, Roxana şi Raluca. Astăzi, în rezervaţie, pe
lângă zimbri, se mai pot întâlni: cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuc, iepuri, urşi,
lupi, specii de avifaună. În momentul de față, se gasesc 3 exemplare de zimbri într-un ţarc de
aproximativ 4 ha.

Analiza SWOT
privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local
din judeţul Neamţ

Puncte tari Puncte slabe

Drumuri europene, reţea de transport Îmbătrânirea populaţiei.

feroviar.
Depopularea (spor natural negativ şi
Climă continentală moderată. migrarea tinerilor spre centre urbane);

Relief variat, ce coboară în trepte de la Mentalitatea populaţiei, faţă de schimbare,,

munte la dealurile subcarpatice, care se
pierd în valea largă cu caracter de culoar a
Siretului.
Cadru natural variat şi generos, care asigură
legături facile între zonele montană,
subcarpatică şi de câmpie.
Existenţa unor specialişti în domenii variate
de activitate.
Diversitatea etno – culturală.
în general şi reconversie profesională. în
special.
Migrarea persoanelor tinere, spre mediul
urban şi străinătate, mai cu seamă a celor cu
pregătire profesională înaltă.
Starea tehnică necorespunzătoare a reţelei
rutiere, drumuri județene și comunale.
Alimentarea cu apă în reţeaua publică este
foarte limitată.

Ospitalitatea proverbială a locuitorilor. Nu există reţea de canalizare, decât parţial

în judeţ.
Prezenţa arhitecturii tradiţionale.
Zone fără acces la gaze naturale.
Modernizarea echipamentelor de
telecomunicaţii şi extinderea telefoniei Resurse financiare insuficiente, investiţii
mobile, reţea de drumuri publice: autohtone şi străine reduse.
8 drumuri naţionale, cu lungimea de
407,228 km; 44 drumuri judetene, cu Infrastructura necorespunzătoare.
lungimea de 758,580 km; 124 drumuri
comunale, cu lungimea de 649,615 km;
transporturi acceptabile; tarife accesibile.
Vechi tradiţii în prelucrarea unor resurse
locale (lemn, ceramică).
Tradiţii locale, în creşterea animalelor, în
special al porcinelor şi păsărilor.
Echipamente şi tehnologii învechite.
Parcelarea terenului - productivitate scăzută
(suprafeţele agricole nu pot fi întotdeauna
lucrate mecanizat).
Pregătire profesională de slabă calitate, în
domeniul serviciilor turistice.

Existenţa unor societăţi comerciale şi

persoane fizice autorizate cu activitate în
zonă.

Potenţial turistic deosebit datorită păstrării

patrimoniului cultural tradiţional (port
popular, formaţie de dansuri şi cântece
populare din zonă).
Fructe şi legume proaspete de sezon;
Vinuri excelente;
Mâncăruri tradiţionale specifice zonei;
Rachiurile sunt pregătite după tehnologiile
tradiţionale;
Obiceiuri tradiţionale deosebite (şezători,
hore, coline, hramuri etc.);
Potenţial turistic peisagistic;
Existenţa unui nucleu puternic şi inovativ
de practicare a agroturismului;
Existenţa unor centre de informare şi
promovare a turismului rural;
Aşezarea geografică propice dezvoltării
serviciilor, în special a celor turistice.

Oportunităţi Ameninţari

Programe ale autorităţilor judeţene şi Reducerea ponderii populaţiei active.

centrale destinate mediului rural.
Înfiinţarea Parcului Naţional Ceahlău.
Parcul Naţional "Cheile Bicazului", cu
3.315 ha. Cheile Bicazului au o lungime de
8 km (de la Lacu Roşu până la satul Bicazul
Ardelean). Cheile Bicazului atrag prin
frumuseţea lor numeroşi turişti.
Natalitate scăzută.
Creşterea şomajului în rândul tinerilor
absolvenţi.
Creşterea ponderii muncii la negru, cu
efecte negative asupra pieţei muncii şi
economiei locale datorită fiscalităţii ridicate.

Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină,

Dragoş- Vodă.

Existenţa unor exemple de succes ale unor Orientarea programelor europene şi

guvernamentale spre alte zone considerate
localnici cu iniţiativă. prioritare.

Existenţa unor programe de finanţare Scăderea interesului investitorilor pentru

guvernamentale pentru reconversie zonă.
profesională.
Lipsa de receptivitate şi flexibilitate la
Turiştii se pot iniţia în activităţi tradiţionale. cerinţele pieţei care determină decalaje
economice mari, greu de recuperat.
Programe comunitare ale Uniunii
Europene, pentru sprijinirea dezvoltării Reducerea ponderii populaţiei active.
infrastructurii în mediul rural: SAPARD,
ISPA. Creşterea ponderii muncii la negru, cu
efecte negative asupra pieţei muncii şi
Programe guvernamentale pentru economiei locale.
încurajarea iniţiativelor locale.
Orientarea spre alte zone de interes turistic.
Programe de modernizare a infrastructurii
rutiere.

Utilizarea programelor de finanţare a UE şi

a autorităţilor.

Extinderea colaborării cu organizaţii

neguvernamentale, care au capacitatea să
atragă fonduri extrabugetare.

Dezvoltarea de relaţii de parteneriat

economic şi administrativ cu unităţi
teritoriale (similare sau asemănătoare) din
ţară şi străinătate.

Extinderea reţelei de ferme şi gospodării

autorizate pentru practicarea
agroturismului.

Prezenţa în judeţ a unor aşezăminte

culturale şi naţionale de o deosebită
importanţă:
-10 rezervaţii forestiere (“Pădurea de argint”
, “Codrii de aramă” etc);
-3 rezervaţii paleontologice (Munţii Cozla,
Pietricica şi Cernegura din Piatra Neamţ);
-5 rezervaţii geologice (Cheile Şugăului,
Cascada Duruitoarea etc);

-3 parcuri dendrologice cu arbori seculari;

-12 rezervaţii floristice, faunistice, acvatice,
peisagistice şi mixte;
-5 monumente ale naturii: 4 stejari seculari
si un ulm secular.

Punerea în valoare a bogatului patrimoniu

cultural şi istoric al comunei.
 Propuneri

 Centrele de cultură de la Consiliile Judeţene să devină furnizor de formare profesională în

meserii tradiţionale..
 Introducerea în şcolile de la sat a cursurilor de prezentare a mesteşugurilor tradiţionale din
zonă.
 Introducerea în nomenclatorul de meserii a unor meşteşuguri tradiţionale.
 Realizarea de parteneriate între UAT şi asociaţii de meşteşugari sau meşteşugari pentru
promovare.
 Sprijin din partea UAT pentru dezvoltarea antreprenoriatului in domeniul meşteşugaresc.
 Realizarea de “Sate turistice” în care să se înveţe și meşteşuguri.
 Iniţierea de centre de achiziţii pentru produse populare şi artizanat.
 UAT care organizează târguri să aibă spaţii special amenajate, distincte, pentru meşteşugari
şi produse artizanale autentice.
 Realizarea de târguri şi expoziţii tematice pentru meşteşugarii din zonă.
 Participarea la târguri naționale și internaționale.
 Înfiinţarea de parteneriate între asociaţiile de meşteşugari sau meşteşugari şi patronatele din
turism şi agroturism.
 Fiecare unitate de cazare să aibă un punct de vânzare cu obiecte de artizanat şi produse
meşteşugăreşti autentice, pliante de promovare a asociaţiilor meşteşugăreşti şi
meşteşugarilor locali.
 Realizarea de siteuri de vânzări online a produselor de artizanat şi meşteşugăreşti autentice.
 Realizarea de centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale în domeniul
meşteşugurilor care să elibereze atestate şi certificate pentru persoanele ce realizează
produse meşteşugăreşti autentice.