TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS

Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională

Cursul 3

CIRCULAŢIA TURISTICĂ INTERNAŢIONALĂ

3.1. Mecanismele circulaţiei turistice internaţionale

3.2. Fluxurile turistice internaţionale
3.3. Prognoza circulaţiei turistice internaţionale

3.1. Mecanismele circulaţiei turistice internaţionale

Analiza economică a turismului internaţional trebuie să răspundă întrebărilor privind

cauzele şi mecanismele care declanşează circulaţia persoanelor în calitate de consumatori din
ţara de reşedinţă spre o altă ţară, dimensiunea, structura şi dinamica acestei circulaţii, precum
şi factorii economici şi extraeconomici care o modelează.
Turismul internaţional s-a alăturat, ca o componentă fundamentală a procesului de
specializare internaţională, celorlalte servicii şi mărfuri. Pentru foarte multe ţări turismul a
reprezentat chiar şansa de activare a economiei naţionale până la acel prag de dezvoltare care
le propulsa în categoria ţărilor dezvoltate, cu potenţial economic în plin proces de expansiune.
Pentru alte ţări, includerea turismului, ca domeniu de specializare, a fost generatoare a unor
grave perturbări economice şi sociale, determinând drenarea valorilor create de munca
naţională spre exterior, alterarea culturii, a tradiţiilor şi organizării sociale, precum şi
degradarea mediului înconjurător. Între cele două extreme ale efectelor induse de turism se
plasează majoritatea ţărilor lumii, în care opţiunea dezvoltării sectorului turistic, printre
activităţile economice generatoare de încasări valutare influenţează pozitiv atât balanţa de
plăţi, cât şi procesul creşterii economico-sociale, în ansamblul său.
Categoria ofertei. Cererea de turism din ţările importatoare este cea care declanşează
fluxul turistic prin deplasarea consumatorilor către ţările exportatoare de turism. Primii au,
aparent, un rol activ în mecanismul circulaţiei turistice internaţionale, în timp ce ofertanţii de
turism se plasează pe o poziţie aparent pasiva.
Pentru simplificarea analizei structurale a fluxurilor turistice se consideră că
nomenclatorul turismului internaţional este structurat pe două mari categorii generice de
produse: turismul de soare, denumit şi „sunlust” şi turism de cunoaştere denumit
„wonderlust”. Recent, s-a apreciat că s-a detaşat o forma nouă de turism – turismul itinerant,
de circuite sau „wanderlust”. Acesta cuprinde motivaţii care fac parte din ambele categorii
menţionate fără a avea un rol propriu în mecanismul circulaţiei turistice.

1
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
Importul de turism va avea loc în următoarele situaţii:
- categoria de turism importată completează oferta internă de acelaşi tip, în condiţiile
unei cereri interne insuficient satisfăcute;
- condiţiile interne nu sunt propice pentru a produce în mod eficient necesarul de ofertă
destinat acoperirii cererii turistice;
- oferta proprie de calitate înaltă fiind valorificată la export, satisfacerea cererii interne
se face prin import;
- cererea internă manifestă interes pentru o categorie de turism complementară şi net
diferenţiată faţă de oferta naţională.
Primele trei situaţii sunt în general aplicabile importului de turism „sunlust”, iar cea de-
a patra situaţie, turismului „wonderlust”. La cele patru determinări de import trebuie adăugat
că nici o ţară nu va încurajă sau tolera importul de turism dacă nu are resurse valutare
suficiente care să permită rezidenţilor să cheltuiască pentru importuri destinate unui import
neeseenţial sau care poate fi acoperit din oferta internă. Mai mult chiar, se poate afirma că
volumul importurilor de turism creşte direct şi mai mult decât proporţional cu creşterea
disponibilităţilor financiare obţinute prin exportul de mărfuri şi servicii, reglarea fiind
realizată de către stat prin politica valutară sau alte instrumente de politică comercială. De
aceea, marii importatori de turism sunt ţările dezvoltare din punct de vedere economic, care
pot fi, în acelaşi timp, mari exportatori de turism şi care ocupă o poziţie importantă în
producţia şi comerţul mondial.
Fluxurile turistice de tip „sunlust” se formează, predominant, sub incidenţa preţurilor şi
a distanţei ca factori ce direcţionează importurile, în timp ce pentru fluxurile turistice de tip
„wonderlust”, diferenţierea ofertei externe faţă de cea internă reprezintă factorul decisiv în
alegerea destinaţiilor. Alături de preţ, distanţa şi originalitatea ofertei, mai acţionează şi alţi
factori, adjuvanţi în modelarea şi orientarea circulaţiei turistice internaţionale, cum ar fi:
similitudinea de limbă, stabilitatea politică, apartenenţa culturală, moda, lipsa riscului, etc.
Aceştia nu pot fi cuantificaţi, aşa încât impactul lor poate fi definit numai sub aspect calitativ.
Distanţa. Corelaţia preţurilor de vânzare a produselor turistice cu distanţa dintre
exportatori şi importatori şi cu volumul consumului turistic exprimat în unităţi de timp poate
servi la explicarea mecanismului de direcţionare şi remodelare a fluxurilor turistice.
Mayo şi Jarvis, cu ocazia utilizării metodelor gravitaţionale în prognoza circulaţiei
turistice, au atras atenţia asupra dimensiunii spaţial/psihologice a distanţei. Se consideră că
distanţa reprezintă un factor inhibator în direcţionarea cererii de turism, ceea ce nu este, în
mod necesar, adevărat.

2
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
Autorii menţionaţi au analizat şase factori, care, aplicaţi asupra distanţei, pot influenţa
cererea de turism spre anumite destinaţii turistice:
- gravitaţia, ca forţă ce stimulează călătoriile, atrăgând turiştii spre o anumită
destinaţie;
- fricţiunea, ca forţă ce îngreunează deplasarea, se opune parcurgerii distanţei;
- inerţia de pornire, ca forţă ce împiedică declanşarea mişcării, indiferent de distanţa
ce ar trebui parcursă;
- inerţia de mişcare, ca forţă ce reduce efectul fricţiunii, indiferent de distanţă;
- distanţa marginală, ca factor ce stimulează călătoria peste un anumit punct, deoarece
fiecare unitate suplimentară de distanţă este percepută ca fiind mai mică decât în realitate;
- forţa centrifugă, care ”aruncă” cererea turistică spre anumite destinaţii, a căror
atracţie este datorată tocmai poziţiei lor periferice.
Rata de schimb valutar. Unul din aspectele care trebuie aprofundat este rolul
preţurilor şi al modificărilor parităţilor valutare ca determinanţi ai direcţiei de formare a
fluxurilor internaţionale turistice.
Considerăm două ţări, de exemplu Japonia şi Italia, între care se formează un flux
turistic organizat dinspre Japonia spre Italia, de o anumită amploare, definită în volum fizic şi
valoric. Agenţiile de voiaj din Japonia vor vinde în această ţară produsul turistic al Italiei
pentru care vor încasa de la turişti contravaloarea în valuta ţării importatoare de turism (yen).
Între momentul achiziţionării de către turişti a produsului turistic şi momentul consumului
propriu-zis poate surveni modificarea cursului de schimb al valutei din Japonia (yen) în raport
cu valuta Italiei (euro), astfel că, atunci când agenţiile de voiaj vor achita în Italia
contravaloarea consumului turistic în valuta Italiei euro, la noul curs valutar, vor înregistra
pierderi sau profituri suplimentare în funcţie de sensul modificării cursului de schimb
yen/euro.
De asemenea, turiştii ar putea să-şi modifice intenţia de deplasare spre o destinaţie sau
alta, în funcţie de variaţia puterii de cumpărare a valutei naţionale la locul de destinaţie, prin
raportarea la diferentele de rata a inflaţiei. Dacă modificarea parităţii de schimb a valutei ţării
importatoare faţă de cea exportatoare, corelată cu rata inflaţiei mai ridicată în ţara de
destinaţie, este în defavoarea primei, fluxul turistic va scădea, turiştii vor consuma mai puţin
sau vor avea o durată de sejur mai mică. Invers, dacă valuta ţării importatoare este reevaluată
în raport cu valuta ţării exportatoare, fluxul de turişti se va amplifica spre ţara respectivă,
consumul va creşte ca volum şi valoare, durata medie de sejur va fi mai mare decât cea
scontată, iar agenţii de voiaj vor continua să promoveze destinaţia respectivă, ca urmare a

3
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
profitului suplimentar obţinut în urma modificării cursului valutar. În felul acesta, ţările
exportatoare de turism pot folosi deprecierea valutară ca instrument de promovare a
turismului, iar ţările importatoare de turism vor recurge la deprecierea valutară ca barieră în
calea importului de turism.
Un exemplu tipic din categoria comportamentală amintită mai sus îl reprezintă turistul
american care îşi adaptează locul consumului turistic variaţiilor cursului dolarului american în
raport cu valuta ţărilor primitoare de turişti.
Influenţa factorilor politici. Amploarea, direcţia şi structura circulaţiei turistice
internaţionale se află şi sub directa influenţă a factorilor politici şi mai ales a evenimentelor de
natură politică. Cele mai spectaculoase efecte le-a avut instalarea în ţările din Europa Centrală
şi de est a unor guverne democratice, creând condiţiile trecerii la economia de piaţă şi accesul
populaţiei din aceste ţări la circulaţia turistică internaţională. Evoluţia economică şi politică
din China care, cu o populaţie de peste 1 miliard de locuitori, a intrat pe piaţa turistică
mondială, a atras interesul economiştilor şi oamenilor de afaceri, dar şi al factorilor de decizie
economică şi politică din ţările învecinate si nu numai. De asemenea, lărgirea Uniunii
Europene prin valurile de aderare succesive a ţărilor cu nivel de dezvoltare economică mai
scăzut din peninsula balcanică şi din Europa Centrală şi de Est a stimulat circulaţia turistică
prin simplificarea formalităţilor la frontieră şi infuzia de capital european în economia
respectivelor ţări. Totodată, intrarea Rusiei printre primii mari importatori de turism s-a
produs ca rezultat al acţiunii factorilor politici, respectiv îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările
Uniunii Europene.
În anul 1990, Irakul a invadat Kuweitul, ceea ce a dus la declanşarea de către forţele
Naţiunilor Unite şi la iniţiativa americană, a operaţiunii Furtună în Deşert, încheiată în
februarie 1991. Războiul din Golf a acţionat asupra circulaţiei turistice prin creşterea preţului
transportului ca efect al creşterii preţului petrolului, scăderea investiţiilor în zonă şi
micşorarea încrederii consumatorilor şi oamenilor de afaceri în succesul acţiunilor economice.
De asemenea, efectele celor două acte de terorism, la interval de trei ani, în regiuni
diferite, în ţări care se aflau în faze diferite ale ciclului de dezvoltare economică, s-au regăsit
în scăderea cotei acţiunilor principalelor companii din domeniul turismului. Este vorba despre
impactul înregistrat la nivelul industriei turistice de atacul de la World Trade Center din 11
septembrie 2001 din New York şi atacului terorist din Madrid de la 11 martie 2004. este
evidenta reacţia dramatica a pieţei americane şi efectele atenuate la nivelul economiei
spaniole. Dacă ne referim la impactul asupra circulaţiei turistice mondiale, evenimentele din
11 septembrie au determinat înregistrarea, după mulţi ani de dinamică pozitivă, a primelor

4
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
ritmuri negative atât pe planul volumului fizic, cât şi pe al celui valoric a fluxurilor turistice
internaţionale în timp ce, la un sondaj al mediului de afaceri spaniol, se apreciază o scădere a
circulaţiei turistice spre Spania de cel mult 1,2% în al doilea trimestru al anului 2004, care
până la sfârşitul sezonului turistic a fost compensată de o dinamică pozitivă a sosirilor de
turişti.
Măsura influenţei factorilor politici asupra circulaţiei turistice este dată şi de modul în
care sunt percepute evenimentele politice la nivelul cererii, de gradul de dependenţă al
economiei faţă de industria turistică şi de momentul producerii acestor evenimente în raport
cu faza ciclului economic din ţările implicate.

3.2. Fluxurile turistice internaţionale

Statisticile internaţionale arata că în circulaţia turistica mondială predomină fluxurile

interne şi intra-regionale. Mai mult de trei sferturi din voiajele internaţionale se desfăşoară pe
distanţe scurte, cel mai adesea în interiorul sau între ţările dezvoltate din Europa, America de
Nord şi Asia.
Dezvoltarea sectorului de servicii în general şi a turismului, în special este localizată în
ţările cu economie dezvoltată, ceea ce face din acestea şi principalele destinaţii turistice din
lume. Tot aceleaşi ţări dezvoltate sunt şi marii emiţători de turişti. Astfel, ambele capete ale
fluxurilor turistice se afla în ţările industrializate din Europa, America de Nord, iar în regiunea
Asia Pacific, intrată relativ recent pe piaţa turistica, ţările din Asia de Nord-Est (China şi
Japonia) recuperează din decalajul turistic, tot astfel cum au recuperat din decalajele în
dezvoltarea economică.
Există două categorii de fluxuri turistice care se completează reciproc sau se
alimentează:
- fluxuri turistice intra-regionale;
- fluxuri turistice internaţionale.
Circulaţia turistică intra-regională. Fluxurile intra-regionale de turism se formează în
aceeaşi regiune în care se află şi destinaţiile turistice sau pe acelaşi continent. Pot fi distinse
două categorii de fluxuri turistice intra-regionale:
a) fluxuri create de cererea turistică a cărei reşedinţă se află în ţări din aceeaşi regiune
cu ţările vizitate. De exemplu, în regiunea mediteraneană, turiştii italieni care vizitează Spania
dau naştere unei cereri turistice intra-regionale.

5
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
b) fluxuri create de cererea turistică a cărei sursă se află în ţări din afara regiunii în care
sunt situate ţările vizitate. De exemplu, turiştii americani care călătoresc în ţările din bazinul
mediteranean, unde vizitează Franţa, Spania şi Italia succesiv, generează între Franţa şi Spania
un flux turistic intra-regional.
Turismul intra-regional se referă, în principal, la prima categorie a cererii turistice. Cea
mai mare parte a cererii intra-regionale revine Europei şi Americii de Nord, care împreună
deţin 85% din totalul mondial. Comparativ, cererea turistică intra-regională reprezintă pentru
Asia de Sud numai 16%, iar pentru Africa 12%.
Circulaţia turistică internaţională. Fluxurile turistice internaţionale se analizează ca
mărimi absolute, dar şi ca mărimi relative prin proporţia dintre cele două mari categorii ale
cererii de turism: inter-regională şi intra-regională. Creşterea continuă a circulaţiei turistice
internaţionale, ca urmare a dinamicii înalte, în special, a componentei intra-regionale, care
reprezintă 80% din total, a cunoscut modificări structurale şi de localizare, cu deosebire, în
ultimele patru decenii. Cele mai mari bazine generatoare şi primitoare ale cererii turistice
internaţionale se află în ţările care prezintă cea mai voluminoasă cerere interna, respectiv a
celor puternic industrializate.
Marii importatori de turism sunt acele ţări dezvoltate în care cererea interna are
posibilitatea şi motivaţia de a se adresa pieţei mondiale pentru satisfacerea consumului
turistic.
Continentul european reprezintă, în mod tradiţional, destinaţia numărul unu a lumii,
atrăgând în prezent, chiar şi în condiţiile multiplicării destinaţiilor turistice în restul
continentelor, circa 55% din sosirile turistice internaţionale. Destinaţiile europene se menţin
pe primul loc, deşi într-o poziţie mai puţin favorabilă faţă de anul 1995, când spre acestea se
îndreptau 2/3 din turiştii lumii.
Europa este, în acelaşi timp, şi liderul în turismul intra-regional deoarece:
- Europa cuprinde un număr relativ mare de ţări diferite ca potenţial turistic;
- cea mai mare parte a turismului intra-regional are loc între ţări limitrofe;
- transportul turiştilor dintr-o ţară în alta are loc, în cele mai multe cazuri, pe cale
terestră (rutier şi feroviar), ceea ce scade cu mult preţul transportului;
- apartenenţa la Uniunea Europeană şi absenţa formalităţilor de trecere a frontierei
micşorează distanţa psihologică şi facilitează deplasările turistice.
Principalele destinaţii europene se află în sudul şi vestul continentului, în timp ce o
evoluţie dinamică aparţine Europei de est. Circulaţia turistică în Europa este dominată de 5
mari ţări emiţătoare, care concentrează mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor în

6
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
mijloacele de cazare ale industriei hoteliere europene: SUA, Germania, Anglia, Franţa şi
Italia. Ultima ţară a intrat relativ recent printre marii emiţători de turişti, reprezentând alături
de Spania şi Japonia noii poli generatori de fluxuri turistice. Piaţa japoneză este de altfel cea
mai activă dintre emiţătorii de turişti extra-europeni, iar populaţia ei de 120 de milioane de
locuitori plasează Japonia printre cei mai dinamici importatori de turism.
Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de creştere
a circulaţiei turistice. În cadrul acestuia, Asia de Vest primeşte din fluxul de turişti care
vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie turistică ce provine din ţările europene
se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.
Cele două Americi primesc în medie 10 milioane de turişti anual din Europa, orientaţi
spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. În aceasta zonă, fluxul
de turişti europeni este dominat motivaţional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe şi
America Centrală ocupă locul doi printre destinaţiile din continentul american. Principalul
curent turistic în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al
vacanţierilor europeni şi japonezi.
Pe locul patru printre destinaţiile marilor curente turistice se află continentul african.
În ultimii ani s-au înregistrat diminuări ale fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai
multe sosiri de turişti în Africa provin din ţările europene, concentrându-se în ţările din nordul
continentului african, (70% din total), iar recent spre Africa de Sud.
Evoluţiile recente ale fluxurilor turistice emise de ţările europene demonstrează
maturitatea pe care a atins-o cererea turistică în ţările respective. În acelaşi timp se constată pe
plan mondial că destinaţiile mai puţin cunoscute sau intrate recent pe piaţa turistică, percepute
ca destinaţii exotice, devin tot mai atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate.
În ultimul deceniu, în Australia, Japonia şi Noua Zeelandă au acţionat o serie de factori
economici şi sociali care au contribuit la dublarea numărului de sosiri. Aceşti factori sunt:
creşterea numărului de rute aeriene, construirea de hoteluri la nivelul standardelor
internaţionale, accentuarea motivaţiei culturale pentru vizitarea zonei respective, precum şi
organizarea, la sfârşitul deceniului opt, a unor evenimente şi aniversări de anvergură atât în
Australia, cât şi în Noua Zeelandă. De asemenea, exploziva creştere economică a ţărilor
recent industrializate din Asia de Sud-Est – cei „patru Tigri”- care constituie un important
bazin al cererii turistice, a contribuit la impulsionarea atât a industriei turistice, cât şi a cererii
din această zonă.
Fluxurile turistice se mai particularizează faţă de celelalte componente ale circuitului
economic mondial printr-o etalare inegala în timp, prin sezonalitate. Sezonalitatea circulaţiei

7
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
turistice este consecinţa pe de o parte a manifestării consumului turistic, dar şi a dependenţei
ofertei de turism de factorii naturali dintre care clima este determinantă pentru definirea
atractivităţii unei destinaţii turistice.
Cea mai puternică sezonalitate este înregistrată de circulaţia turistică spre ţările cu o
industrie turistică dezvoltată, cum ar fi Austria, Elveţia, Portugalia, Italia, Iugoslavia şi
Turcia.
În ţările scandinave, în Germania, Japonia, Australia şi Marea Britanie circulaţia
turistică este etalată mai uniform pe parcursul anului, pe de o parte datorită ofertei turistice
care nu este dependentă de factorii naturali (climă, relief), fiind specializată pentru turismul de
afaceri, de congrese şi de week-end, pe de altă parte datorită slabei specializări în producţia
turistică. În Spania şi Belgia valorile coeficienţilor de sezonalitate reflectă o situaţie
paradoxală. În Spania, aparent, sezonalitatea este scăzută în raport cu specificul ofertei,
dependente de clima. Aceasta se datorează politicii turistice a autorităţilor publice, dar şi a
investitorilor care şi-au fixat drept obiectiv principal prelungirea sezonului turistic, procedând
în consecinţă. În Belgia, sezonalitatea este deosebit de accentuată în raport cu lipsa de specific
turistic a ofertei axată mai curând pe turismul de afaceri şi de congrese. Poziţia geografică a
ţării o expune sezonalităţii manifestate în ţările limitrofe: Olanda 40%, Germania 16%, Franţa
10%, spre care şi din care fluxurile turistice tranzitează prin Belgia spre diferite alte destinaţii
turistice.

3.3. Prognoza circulaţiei turistice internaţionale

Datele privind aprecierea cantitativă şi calitativă a fenomenului turistic pot fi utilizate

pentru desprinderea tendinţelor în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Pot fi analizate
astfel serii cronologice care prezintă mişcări de sezonalitate, uneori fluctuaţii conjuncturale şi
modificări accidentale, care în cazul prognozelor pe termen lung trebuie eliminate.
Specificul turismului internaţional permite adaptarea următoarele categorii ale tehnicilor
de prognoză: tehnicile structural-cantitative de prognoză, modelele evolutive, testele.
Tehnicile structural-cantitative de prognoză. Acestea cuprind tehnicile tendenţial-
analitice (seriile dinamice) şi tehnicile structural-fenomenologice.
Tehnicile tendenţial-analitice. Orice set de indicatori statistici, urmărit în timp, poate fi
interpreta ca serie dinamică vectorială:
X(t) = x(t) + y(t) + ε (t)
X (t) – fenomenul urmărit, descris de o funcţie;

8
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
x (t) – tendinţă sau variaţie pe termen lung sau trend;
y (t) – componentă periodica sau sezonieră;
ε (t) - perturbaţii
Pentru previziunea cu ajutorul seriilor dinamice se vor parcurge următoarele etape:
Etapa 1: Analiza retrospectivă a seriei dinamice, deci determinarea tendinţei generale de
variaţie a datelor, determinarea componentelor periodice ce apar în variaţia datelor trecute,
determinarea ponderii elementelor perturbatoare ale acestor două variaţii însumate.
Etapa 2: Analiza condiţiilor externe în care a fost studiată seria dinamică respectivă şi
elaborarea ipotezelor principale privind conservarea sau modificarea viitoare a structurii
identificate a acesteia:
- conservarea / variaţia în viitor a tendinţei trecute;
- conservarea / variaţia în viitor a componentei periodice trecute;
- conservarea / variaţia în viitor a ponderii perturbaţiilor.
Etapa 3: Proiectarea componentelor viitoare ale unei dinamici, pe intervalul de timp
viitor, în diferite ipoteze analizate anterior:
- proiectarea tendinţei viitoare de variaţie x (t);
- proiectarea componentei periodice viitoare y (t);
- estimarea ponderii viitoare a „perturbaţiilor” cu caracter pur aleator ε (t).
Tehnicile structural-fenomenologice. Această tehnică nu mai porneşte exclusiv de la
date ci de la structura globală a fenomenului studiat, folosind funcţiile de producţie. Cu
ajutorul funcţiilor de producţie pot fi determinate elementele necesare atingerii unui anumit
nivel al producţiei turistice, respectiv al veniturilor.
Modelele evolutive. Evoluţia unui fenomen, cum ar fi cel turistic, este descrisă cu
ajutorul unei evoluţii diferenţiale, care cuantifică legătura dintre „rata de variaţie” a unui
proces şi nivelul său în diferite ipoteze ale evoluţiei sale.
Câteva exemple de modele de prognoză utilizate în diferitele ţări sunt: modelul
Institutului Spaniol de Turism, modelul costurilor generalizate, modelul Arthur D. Little,
modelul lui Lansing şi Blood.
Modelul Institutului Spaniol de Turism analizează ansamblul călătoriilor din 17 ţări de
origine a vizitatorilor, indiferent de motivul călătoriei. Vizitatorii nu sunt diferenţiaţi după
mijlocul de transport folosit. Fluxul; de vizitatori emişi de fiecare ţară sau zonă este analizat
ca o funcţie a veniturilor disponibile exprimate prin PNB/locuitor şi a numărului de călători
din anul precedent.

9
TURISM INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 3 Circulaţia turistică internaţională
Un alt model de tip cronologic care a analizat pe baza perioadei 1960-1978 traficul ce s-
ar putea realiza în 1985-1990-1995 prin Canalul Mânecii, legătura Paris-Londra, este calculat
pe baza costurilor generalizate. Modelul foloseşte o serie de ecuaţii în funcţie de categoria
traficului, motivul călătoriei şi concurenţa între mijloacele de transport utilizate.
Modelul Arthur D. Little, bazat pe procedeul secţiunilor instantanee, permite
determinarea în cadrul cererii turistice, prin folosirea unei singure ecuaţii, a relaţiilor dintre
mai multe variabile simultan, pentru un număr mai mare de ţări. Rezultatele au însă o valoare
instantanee.
Modelul lui Lansing şi Blood utilizează date extrase dintr-o anchetă realizată de
Universitatea din Michigan. Călătoriile analizate se referă la deplasările efectuate în scopuri
turistice pe o distanţă de cel puţin 100 de mile. Modelul este aplicabil numai pentru specificul
SUA (piaţă turistică internă foarte dezvoltată) şi doar pentru o perioadă de un an.
Testele. Reprezintă procedee experimentale aplicat în prognoza turistică. Metoda constă
în investigarea unui segment de piaţă care, prin comportamentul său, anticipează
comportamentul celorlalte segmente ale pieţei.
Această metodă este cu atât mai potrivita pentru prognoza turistica, cu cât consumul
turistic este puternic influenţat de modă. Ca şi în cazul produselor de lux, consumul poate fi
anticipat, observându-se acel segment de piaţă care dictează moda sau care reprezintă un
model, leader de opinie sau promotor pentru o anumită categorie socială sau culturală.
Confruntarea previziunii cu realitatea reprezentând controlul prognozei este absolut
necesară, mai ales în cazul prognozelor pe termen lung, care stau la baza elaborării unor
planuri de perspectiva. Neconcordanţa între realitate şi prognoză se datorează mai multor
cauze, cum ar fi alegerea eronată a seriei statistice, aplicarea unor tehnici neadecvate de
prognoză sau intruziunea unor evenimente sau accidente conjuncturale. Indiferent de motivul
respectiv, se impune o actualizare a previziunii în momentul constatării neconcordanţei sau
„disfuncţiei”, pornind de la ideea că în mod firesc o previziune implică un anumit grad de
incertitudine, al cărui nivel este influenţat de numărul variabilelor incluse în calculul,
continuitatea trendului, exactitatea evaluării, înregistrarea corectă a fluctuaţiilor conjuncturale
etc.

10