Jocul didactic în orele de ŞTIINŢE

Caracterul activ al învăţării şi aplicarea operaţiilor gândirii logice (analiza, sinteza,

comparaţia, generalizarea) au o importanţă deosebită pentru asimilarea cunoştinţelor
ştiinţifice; operaţiile assimilate “se transformă” în adevărate instrumente ale cunoaşterii,
devenind astfel, după Piaget, structuri de asimilare. Învăţarea ştiinţelor despre natură cu
ajutorul metodelor de activizare permite formarea structurilor asimilatrii. Acesta este şi
scopul introducerii disciplinei “Cunoaşterea mediului” ca obiect de studiu la clasa I. Nu
atât însuşirea de noţiuni ştiinţifice este vizată, cât formarea şi dezvoltarea capacităţii de
observare a mediului, de studiere a lui, de implicare a copilului în cunoaştere.
Strategiile active- participative, care constituie instrumental prin care se dezvoltă
gândirea critică nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marcând un nivel superior în
spirala modernizării strategiilor didactice. Prin metode active –participative înţelegem
toate situaţiile în care este pus elevul şi nu numai metodele active propriu-zise, situaţii
care îi scot pe aceştia din ipostaza de obiect al formării şi–i transformă în subiecţi active,
coparticipanţi la propria formare.
A activa înseamnă deci a mobiliza/ angaja intens toate forţele psihice de cunoaştere
a elevului, pentru a obţine performanţe maxime însoţite constant de efecte instruciv–
educative optimale în toate componentele personalităţii. Puşi în ipostaza unor mici
cercetători, elevilor le place să redescopere adevărurile ştiinţifice. Metodele active ajută
elevul să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în practică ceea ce a învăţat.
Prima etapă o constituie intuirea, adică observarea plantelor, animalelor, obiectelor
şi fenomenelor concrete. Se realizează trecerea de la recunoaşterea concretă, nemijlocită
la cunoaşterea abstractă, mijlocită de cuvânt şi imagine, legată strâns de activitatea de
gândire. Observaţiile se vor desfăşura la colţul viu al clasei, în curtea şcolii, în excursii şi
drumeţii. Se impune respectarea particularităţilor de vârstă prin trecerea de la cunoscut la
necunoscut, de la simplu la complex, de la apropiat la depărtat, de la particular la general.
Ţinând cont de particularităţile de vârstă ale şcolarilor de 6 –7 ani, de puterea lor
de concentrare, de nevoia de variaţie şi de mişcare, lecţiile de cunoaşterea mediului pot fi
organizate sub forma unor jocuri didactice. Jocul didactic poate fi folosit în orice moment
al lecţiei urmărindu-se fie dobândirea de noi cunoştinţe, priceperi, deprinderi, fie fixarea
şi consolidarea lor, fie verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire al elevilor. Invăţarea
prin efort personal însoţită de satisfacţie şi bucurie va fi temeinică şi va genera noi
interese de cunoaştere.
Toate activităţile de cunoaştere a mediului au rolul de a dezvolta la copii o
atitudine de responsabilitate faţă de mediu, să-i motiveze pentru protecţia mediului
înconjurător.
Elementele de joc apar ca un motor al activităţii de învăţare.
Jocurile didactice ilustrează atât raportul joc – învăţare care s-a inversat ca pondere
cât şi valenţele formative deosebite ale jocului didactic în contextul întregii activităţi din
şcoală.
De mare atractivitate sunt jocurile – ghicitori sau cele de cuvinte interzise. Uneori
întrebarea ghicitoare cuprinde unul sau mai multe elemente eronate. Echipa care urma să
răspundă recunoştea eroarea şi o motiva. Învăţarea prin căutarea continuă a unor
posibilităţi de a ieşi dintr-o situaţie cognitivă dificilă se manifestă încă din faza operaţiilor
concrete. În aceste condiţii, nu apare numai firească ci şi ca necesară dezvoltarea
capacităţii gândirii de a opera în situaţii divergente, încă de la vârsta şcolară.
Este necesar ca toate formele de instruire să sprijine în mod sistematic procesul de
dezvoltare intelectuală a copiilor. Esenţial este ca gradarea dificultăţilor intelectuale să fie
în aşa fel realizată, încât gândirea elevului mic să treacă de la găsirea unor soluţii simple
spre soluţii mai grele.
Prin metode, procedee diferite, atât de solicitare intelectuală cât şi de menţinerea
motivaţiei pentru activitate, copiii trebuie ajutaţi să depăşească unele greutăţi previzibile.
Prin motivaţia învăţării înţelegem totalitatea mobilurilor care declanşează, susţin
energetic şi direcţionează activitatea de învăţare.
Motive ale învăţării pot fi: trebuinţa de afirmare prin răspunsuri bune, corecte,
impulsul, curiozitatea şi dorinţa de a obţine cât mai multe stimulente de ordin moral sau
material, pentru a-i satisface pe părinţi prin situarea între fruntaşii clasei.
De asemenea motivaţia pentru învăţare poate fi întreţinută şi datorită temerii de
eşec, apariţiei sentimentului de ruşine.
Este necesar să se facă dinstincţia clară între motiv şi scop – motivul declanşează,
deschide ciclul acţiunii, în timp ce scopul constituie rezultatul scontat anticipat al acţiunii.
Relaţia motiv-scop îndeplineşte o dublă funcţie: una de activizare, de mobilizare
energetică şi o funcţie de direcţionare a conduitei.
Devine tot mai necesară utilizarea de elemente - stimulent în mod diferenţiat; elevii
fiind dornici de afirmare au nevoie de diferenţiere, iar actul competiţional urmat de
recompensarea materială (stimulente, note) sau aprecierea socială ridică jocul la rang de
metodă unanim dorită şi profund apreciată.

Broasca ţestoasă – joc pentru captarea atenţiei

Obiectiv : găsirea drumului prin labirint pentru ca broasca să ajungă la căpşună

Materiale: fişe individuale de lucru, set cu animale, imagini cu anotimpuri

Mod de desfăşurare: elevii au de trasat drumul spre căpşună, apoi au de

identificat dintre animalele prezantate pe acelea care hibernează. Acestea au fost fizate
mai apoi pe anotimpul în care animalele respective hibernează, adică anotimpul iarna.
De aici se porneşte o discuţie despre ce înseamnă „ hibernare”, când are loc acest
fenomen şi de ce se petrece el în lumea animalelor. Se precizează astfel termenii şi se
ajunge la discutarea elementelor definitorii ale anotimpului iarna - fenomene
reprezentative, activităţi ale oamenilor şi animalelor.
 Toţi copiii au lucrat corect, unii mai grăbiţi au avut unele reveniri, ştersături. Doar
o parte au ştiut însă ce înseamnă „a hiberna” şi doar cinci elevi au reuşit să identifice alte
animale (în afară de urs) care hibernează.

Un alt joc utilizat la clasă de data aceasta pentru fixarea cunoştinţelor, a fost
următorul:
Cine sunt?

Citeşte descrierea fiecărui animal. Încearcă să ghiceşti despre cine este vorba. Caută în căsuţa
alăturată fiecare a treia literă şi vei afla dacă răspunsul tău este corect.

Cu ochii rotunzi şi mari, blana scurtă şi mătăsoasă, am pasul uşor

şi sprinten,alerg iute, caut poieniţe cu apă dulce de izvor şi sunt foarte spe- macdea
rioasă. ripturb
Eu sunt ...................................................................................... oixlosy
atnrfsa

Sunt mare şi puternic, cu blana maronie, ochi mici şi urechi rotunde,

niubore
prefer pădurile de la munte şi râurile repezi în care pot pescui după voia inimii.
asloum
Eu sunt ......................................................................................
clpybw
vrntugi
n

Sunt sprinten, mic, pufos şi jucăuş. Alerg foarte repede la deal căci
asiokel
am picioarele din faţă mai scurte, iar cele din spate mai lungi. La ochi nu
bpjhuev
am pleoape iar lumea zice că dorm cu ochii deschişi.
rcuamb
Eu sunt ......................................................................................
ştzuqil

Cine sunt?
Scopul: sistematizarea cunoştinţelor despre animalele sălbatice
recunoaşterea animalelor sălbatice în funcţie de caracteristici date

Mijloace : fişă- joc cu caracteristicile animalelor ce trebuie ghicite şi căsuţele cu litere

fişă cu imagini de animale sălbatice dintre care elevii au de selectat pe cele prezentate

Mod de desfăşurare:
Răspunsul la fiecare întrebare se află în casuţa alăturată după regula alăturării
literelor –fiecare a treia literă este cea căutată; prin alăturarea lor se găseşte răspunsul
corect. Elevii trebuie mai întâi să dea răspunsul propriu şi abia apoi le explic cum îl pot
verifica.
Fiecărei descrieri îi corespunde un animal iar elevii care termină primii pot
identifica şi decupa imaginile animalelor descrise şi le pot lipi la locul potrivit, în căsuţa
corespunzătoare.

Jocul a stimulat participarea întregului colectiv, iar faptul că au primit ajutor în

căsuţele cu litere i-a ajutat pe toţi elevii să găsească răspunsurile potrivite.
Prin introducerea jetoanelor cu animale se respectă ritmul de lucru net diferenţiat
mai ales în primii ani de studiu- cei ce termină mai repede sunt ocupaţi, iar ceilalţi au
ocazia să continue în linişte, netulburaţi dar dornici să ajungă şi ei la etapa următoare care
devine mai interesantă când este observată la alţi colegi. Astfel, toţi cei 21 de elevi au
lucrat în ritm propriu şi au rezolvat sarcinile date, doar doi dintre ei (O.S.O şi M.A.A.-
grupa II) au rămas în urmă dar au solicitat să termine fişa în pauză.

Nr. Grupa I Grupa II Grupa III Grupa IV Grupa V

Rasp.
corecte 3 2 3 3 3
erori 0 1 0 0 0
Total 3 3 3 3 3

Trenuleţul
Scopul: sistematizarea cunoştinţelor acumulate în cadrul unei lecţii ( sau al unui capitol
în orele de recapitulare);

Materiale: steguleţe ce marchează gările ce trebuie parcurse, fişe cu întrebări, exerciţii,

scheme lacunare, buline de diverse culori (în funcţie de steguleţul gării în care s-a dat
răspunsul corect); fişe de dezvoltare pentru elevii care nu au dat răspunsurile exacte;

Mod de desfăşurare:
Copiii circulă prin clasă sub formă de trenuleţ - din loc în loc sunt plasate bileţele
pe care călătorii în ordinea sosirii „în gară” le iau şi răspund .
Gările sunt marcate prin steguleţe numerotate crescător (sau după ordinea literelor
din alfabet ). Dacă elevul care urma să răspundă a trecut cu bine proba, rămâne în tren,
dacă nu coboară la staţia respectivă (ia loc în bancă şi are de lucrat o fişă prin care să îşi
completeze lacunele sau să exerseze ceea ce nu stăpâneşte încă). Următorul elev din tren
are datoria să preia sarcina de pe bilet şi s-o rezolve sau să răspundă corect. Trenul pleacă
spre altă gară numai după ce sarcina a fost rezolvată cu succes. După un răspuns corect,
elevul poate lua în tren o bulină de pe masă – la final se vor acorda calificative elevilor
care au acumulat cele mai multe buline.

Copiii au fost încântaţi de ideea de performanţă şi competiţie – cine rămâne în tren

până la fianalul jocului şi primeşte cele ami multe buline ce se transformă în notă, dar şi
de ideea de mişcare, de urmare a unui traseu prestabilit. Rezultatele au fost mulţumitoare
în măsura în care din totalul de elevi prezenţi au continuat cursa un procent de 67% ,
restul rămânând în „gară” pentru recuperarea şi aprofundarea cunoştinţelor.