Sunteți pe pagina 1din 32

INSTITUȚIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE

MEDICINĂ ȘI FARMACIE “NICOLAE TESTEMITANU“

CATEDRA MEDICINĂ MILITARĂ ȘI A CALAMITĂȚILOR

Teză de curs
Particularitățile plăgii prin arma de foc

Efectuat : Babalic Aliona: Medic rezident Ortopedie și Traumatologie, an. III


Vacula Ion: Medic rezident Ortopedie și Traumatologie, an. III
Golubas Vasile: Medic rezident Ortopedie și Traumatologie, an. III

Coordonator : V. Dumitras – dr.șt.med., conferențiar universitar,


colonel medic (r)
I. Vacarciuc - dr.șt.med., conferențiar universitar

Chişinău 2020

1
Planul

I . INTRODUCERE
1.1 ACTUALITATEA TEMEI

II. NOŢIUNI ELEMENTARE DE BALISTICĂ


2.2.1 Clasificarea armelor de foc

I . INTRODUCERE

2
1.1 ACTUALITATEA TEMEI

Pe parcursul ultimilor decenii, odată cu acutizarea conflictelor armate,


cresterea continuă a nivelului criminalității și a terorismului, utilizarea în
abuz a alcoolului și a substanțelor narcotice, crește substanțial nivelul
traumatismului prin armă de foc în general și a fracturilor prin armă de foc
în particular: gloanțe, alice de vânătoare. Dat fiind faptul consecințelor
complicate ce survin în urma acestor traumatisme, indicele avansat al
invalidizării și nu în ultimul rând, tratamentul costisitor, ridică rezolvarea
acestor probleme în vederea respectării celor mai stricte reguli ale
chirurgiei.
Inițial, cu acordarea primului ajutor și determinarea capacității de
muncă și în cele din urmă întoarcerea în societate a omului sănătos. Ținem
să evidențiem că spre deosebire de decurgerea etiopatogenică a procesului
leziunii a altor traumatisme pentru aceste leziuni sunt specifice unele
particularități :
 Prezența traumatismului asociat este frecvent;
 De cele mai dese ori aceste fracturi sunt cominutive cu leziunea
muschilor, nervilor, vaselor;
 Fracturile prin armă de foc prezintă un mare interes atât pentru
natura agentului vulnerant și șocul antrenat de forța proiectilului,
cât și pentru riscul aproape cert de infecție secundară prin
antrenarea particulelor vestimentare și particulelor metalice în
focarul de fractură supus deseori unui tratament tardiv;

3
 Prezența:
- canalului propriu zis;
- zonei necrozei primare;
- contuziei moleculare.
Acești factori favorizanți locali, deopotrivă cu factorii favorizanți
generali (socul traumatic, șocul hemoragic, pierderea de lichide și
electroliți etc.,) sporesc riscul sigur de dezvoltare a complicațiilor dintre
care cea mai gravă poate fi infecția anaerobă și osteita fracturilor prin arma
de foc. Agenții patogeni care sunt prezenți în atare complicații pot fi
clasați în trei grupe:
a) bacterii sporogene de proveniență fecală – bacilul de tetanus și
anaerobii ce formează gaze;
b) microbii fără spori, preonderent bacteriile intestinale
gram-negativ: protei, coli, klebsiela, aerogenes;
c) cocii piogeni – stafilococul aureus, streptococus betahemolitic
și streptococul anaerob.

4
II NOŢIUNI ELEMENTARE DE BALISTICĂ

Arma de foc este definită ca un dispozitiv la care, prin aprinderea unui


material explozibil, se realizează fie proiectarea propriului înveliş
(grenade, mine, bombe, etc.), fie proiectarea printr-o țeavă a unuia sau mai
multor proiectile (pistolete, revolvere, pistoale mitralieră, carabine,
mitraliere, tunuri, etc.).
După utilizare și modul de construcţie se disting doua mari categorii
de arme de foc:1
- arme de foc staţionare (tunuri, obuziere etc.);
- arme de foc portabile sau de mâna (revolvere, pistoale, carabine,
pistoale, mitraliera, etc.).
Din cele două categorii, în practica medico-legală curentă se întâlnesc
mai frecvent leziuni produse de armele de foc portabile, care sunt uşor de
utilizat, permit agresiunea de la distanţă şi sunt apte să determine leziuni
grave sau chiar decesul.
Schematic, armele de foc portabile sunt alcătuite din:
- ţeavă - care primeşte cartuşul, dirijează mişcarea proiectilului,
asigură arderea pulberii (a materialului exploziv), transmiţând energia
astfel degajată la baza glontelui (care va fi proiectat prin gura ţevii);
- închizător - aflat la extremitatea închisă a ţevii, face operaţiunile de
încărcare şi ejectare a tuburilor;
- mecanismul de alimentare - introduce cartuşul în ţeavă (în camera
cartuşului) din magazia armei (încărcător);
- mecanismul de percuţie - trăgaciul şi percutorul;
1

5
- sistemul de ochire - înălţătorul şi cătarea;
- patul armei - asigură sprijinirea şi fixarea armei în timpul tragerii.
Din puncte de vedere al muniţiei care o folosesc, armele de foc
portabile se clasifică în arme cu glonţ, arme cu alice şi (mai rar) arme
mixte.
Proiectilul (glonţ sau alice) este înglobat într-un cartuş, care mai
cuprinde:
- tubul - un cilindru metalic (la armele militare) sau din carton sau
plastic (la armele de vânătoare);
- capsa cu fulminant de mercur - situată la baza tubului, care
explodează atunci când este lovită de percutor şi aprinde pulberea;
- pulberea - este explozivul care prin ardere rapidă degajă gazele care
vor propulsa proiectilul prin ţeavă, imprimându-i viteza iniţială.
Deosebim:
- pulberea neagră (cu fum) - folosită pentru cartuşele de vânătoare;
- pulberea coloidală (fără fum, piroxalată) - folosită pentru cartuşele
militare.
Pulberea coloidală arde aproape complet, determinând temperatură,
presiune şi volum de gaze mult mai mari decât pulberea neagră.
Proiectilul-glonţ are formă cilindrică, este fabricat din plumb (fiind
apt să înmagazineze o energie cinetică mare într-un volum mic), poate fi
învelit într-o cămaşă de oţel sau de cupru.
Proiectilele-alice sunt sfere de plumb cu dimensiuni între 1 şi 5 mm.
Mai multe astfel de sfere sunt introduse în cartuşul de vânătoare, fiind
separate de pulbere prin intermediul unui cilindru din pâslă, carton sau

6
material plastic, denumit bură. Gazele rezultate prin arderea pulberii
împing bura, iar aceasta acţionează ca un piston asupra alicelor,
evacuându-le în bloc prin gura ţevii.
Efectele lezionale produse de proiectile depind de energia cinetică pe
care reuşesc să o transmită (aşa-numita „forţă vie”). Aceasta este mai
mare în cazul proiectilelor-glonţ decât în cazul proiectilelor-alice, iar
leziunile pe care le produc vor fi diferite. Iată de ce vom analiza distinct
cele două categorii de arme (cele cu glonţ şi cele cu alice).

2.2.1 Clasificarea armelor de foc

După destinaţie:
1. Arme militare care folosesc cartuşe cu glonţ: greu, uşor, trasor,
incendiar, brizant;
2. Arme de vânătoare ce folosesc cartuşe cu alice (tubul este metalic
sau din carton, cu baza metalică, nu are gât, iar proiectilele sunt separate
de pulbere printr-o bură de pâslă, de carton sau de plastic);
3. Arme sportive pentru antrenament sau pentru tragere la ţintă ce
folosesc cartuşe specifice;
4. Arme speciale, de fabricaţie proprie, cu aer comprimat, cu ţeava
retezată, de semnalizare etc., care folosesc o muniţie specială;
5. Arme deghizate: pistol-stilou, pistol-baston, pistol-cuţit etc.

După modul de funcţionare:

7
1. Arme simple: arme de vânătoare (cu una sau cu două ţevi), arme
de tir cu un singur cartuş;
2. Arme cu repetiţie – arme cu mai multe cartuşe, la care operaţia
iniţială de încărcare se realizează manual pentru fiecare cartuş;
3. Arme semiautomate, cu percuţie manuală cu încărcare şi
descărcare automată;
4. Arme automate, la care încărcarea şi descărcarea se realizează
datorită presiunii gazelor, percuţia se realizează în serie.

După construcţia canalului ţevii:


1. Arme cu ţeava lisă, la care pereţii interiori ai ţevii sunt netezi (de
exemplu: arme de vânătoare cu alice, pistoale rachetă etc.);
2. Arme cu ţeava ghintuită, la care pereţii interiori prezintă un relief
reprezentat de ghinturi (goluri), iar între ele plinuri, ghinturile:
- sunt dispuse longitudinal;
- rareori în număr de 3, de obicei între 4 şi 8;
- cu o răsucire la dreapta sau la stânga;
- sunt mărginite de două flancuri: flancul de atac (care forţează
glonţul să se rotească) şi flancul liber;
- imprimă o mişcare helicoidală proiectilului, asigură
stabilitatea acestuia pe traiectorie (ex. puşti mitralieră, arme de
vânătoare cu glonţ etc.).

După lungimea ţevii:

8
1. Arme cu ţeava lungă, peste 50 cm (de regulă între 50 şi 80 cm):
puştile, mitralierele, armele de tir etc.
2. Arme cu ţeava mijlocie, între 20-50 cm;
3. Arme cu ţeava scurtă, sub 20 cm: pistoale, revolvere.
După calibru:
La armele cu ţeava ghintuită (armele cu glonţ) – în ţările europene,
calibrul este mărimea în mm a diametrului dintre plinuri;
- calibru mic: sub 6,35 mm;
- calibru mijlociu: între 6,35 şi 9 mm;
- calibru mare: peste 9 mm.
În Anglia şi Franţa, calibrul reprezintă distanţa dintre două ghinturi
opuse. Autorii americani măsoară distanţa dintre două ghinturi opuse şi
două plinuri opuse şi apoi fac media.
La armele cu ţeava lisă (armele cu alice), calibrul este un număr
invers proporţional cu lărgimea interioară a ţevii: 12, 16, 18, 20 etc.
Calibrul acestor arme se calculează în funcţie de numărul sferelor de
oţel cu diametrul egal cu diametrul interior al ţevii armei, ce intră într-un
pfund (aprox. 0,5 kg); cu cât vor intra mai multe bile, cu atât calibrul va fi
mai mic, astfel încât calibrul 12 este mai mare decât calibrul 20.

După muniţia folosită:


Armele pot fi cu glonţ, cu ance sau mixte.
Armele cu ţeava ghintuită folosesc cartuşe cu glonţ, obişnuit sau
special, al cărui diametru este mai mare decât calibrul ţevii.
Armele cu ţeava lisă folosesc cartuşe cu:

9
- alice – sfere mici de plumb;
- mitralii – alice mai mari, cu diametrul de peste 5,5 mm;
- poşe – alice confecţionate artizanal din diferite materiale.

III. LEZIUNILE PRODUSE PRIN ACŢIUNEA ARMELOR DE FOC

10
CU GLONŢ
Aspectul leziunilor produse prin acțiunea armelor de foc depinde de
modul de acțiune al proiectilului, condiționat de forța vie și unghiul sub
care acționează. Leziunile diferă în funcție de tipul proiectilului: gloanțe
sau alice.
Glonțul poate avea asupra organismului urmatoarele acțiuni:
a) Acțiunea de zdrobire sau rupere. Apare când forța vie a glontelui
este foarte mare (trageri de aproape) sau în caz de fragmentare a
proiectilului. Prin această acțiune se produce un orificiu de intrare cu
aspect neregulat, cu pierderi mari de substanță.
b) Acțiunea de perforare. Apare când forța vie a glontelui este mare
producând un orificiu de intrare cu pierdere de substanță. Pierderea de
substanță se face mai ales pe seama epidermului, zona desprinsă fiind
antrenată în canal.
c) Acțiunea de înfundare se produce când forța vie a glontelui este
mică. În această situație glontele apasă asupra pielii si tesuturilor
subiacente pe care le întinde, apoi le desface, formând un orificiu de
intrare atipic în forma de fantă, fără lipsă de substanță.
d) Acțiunea contuzivă apare când forța vie a glontelui este foarte
mică sau când unghiul de acțiune este mai mic de 150. În aceste condiții
acțiunea glontelui este asemanatoare cu cea a unui corp contondent.
Leziunile produse prin arme de foc se clasifică în:
• leziuni primare, determinate de proiectil (factorul primar al
împușcării);

11
• modificări secundare determinate de factorii secundari sau
suplimentari ai împușcării.
Leziunea produsă de proiectil poartă denumirea generică de plagă
împuscată. Există mai multe tipuri de plagă împușcată:
• transfixiantă, când proiectilul strabate corpul sau un segment
anatomic, formându-se un orificiu de intrare, un canal și un orificiu
de ieșire;
• oarba, când proiectilul patrunde în corp și după un traiect variabil se
oprește, existând orificiul de intrare și canalul;
• contuză, când proiectilul nu patrunde în corp.
Plaga împușcată transfixiantă prezinta 3 elemente morfologice:
- un orificiu de intrare;
- un canal;
- un orificiu de ieșire.
Rolul principal în formarea orificiului de intrare îl are glonțul, numit din
aceasta cauză “factor primar“, dar la aspectul morpfologic al leziunilor
contribuie și alți factori, legați de impușcare și denumit “factori suplimentari“
sau “factori complementari“.
Leziunile primare ale orificiului de intrare se grupează în patru zone, care
de la interior spre exterior, sunt urmatoarele:
I .Orificiul de intrare propriu-zis, care nu este intotdeauna ușor de reperat
deoarece poate avea localizări “ascunse“ ( gura, ureche, rect, vagin, axilă,
pliurile de la san si ceafa ) ,se prezinta ca o pierdere de substanta, cu
marginile pergamentate și orientate spre interior. Forma este în general
rotundă, pentru tragerile de la distanță, în care glonțul face un unghi drept

12
sau aproape drept cu planul tegumentului, ea ovalizindu-se cu cât unghiul
de impact devine mai ascuțit. În tragerile de la distanță apropiată,
indiferent de unghi, formă devine neregulată, iar în tragerile de la distanță
minimă absolută (țeava lipită ), “orificiul“ are caracterul unei plagi
explozive. Dimensiunile variază și ele nu numai în funcție de proiectil și
de distanță de tragere; pentru distanțele mari orificiul are un diametru cel
mult egal cu calibrul glonțului, în timp ce pentru distanțele mici el devine
mai mare, iar pentru cele cu țeava lipită are proporții atât de importante
încât raportarea la calibrul glonțului devine hazardată.
 Gulerașul de contuzie ( eroziv): se poate forma prin acțiunea inițială
de lovire a epidermului și apoi prin perforare sau printr-un mecanism
de infundare “în deget de manușă“ a pielii de către glonț, epiderma
cedând mai repede datorită lipsei de elasticitate. El devine evident la
câteva ore de la moartea victimei, sub forma unui inel pergamentat
centrat de orificiul propriu-zis, lat de 1-2 cm.
 Gulerașul de ștergere: apare ca urmare a ștergerii proiectilului –
care, în timpul tragerii, cu ocazia trecerii prin țeava armei, s-a
încărcat cu reziduuri și murdărie din interiorul acesteia, constituite
din grăsime, rugină, resturi de pulbere, ca urmare a unei proaste
intrețineri – pe marginea orificiului propriu-zis, deci este localizat
peste și înăuntrul gulerașului de contuzie. Se constată că un lizereu
negricios, circular. Poate lipsi când glonțul s-a șters de
îmbrăcamintea pe care a traversat-o sau devine inaparent datorită
prezenței sângelui în leziune.

13
 Inelul de metalizare: apare, inconstant, mai ales când pielea are un
strat subiacent dur, ca urmare a ștergerii glonțului de micile particule
metalice aparținind blindajului proiectilului. Ca localizare, se
suprapune gulerașului de ștergere, existând astfel riscul să fie
confundat cu acesta atât la examenul macroscopic cât chiar și la cel
microscopic, poate fi depistat cu precizie la examinări radiologice și
spectroscopice.
Leziunile secundare ale orificiului de intrare sunt produse de factori
suplimentari ai impușcării, în tragerile de la distanță mică. Aceste leziuni
secundare sunt urmatoarele:
 Gazele: au de obicei acțiune mecanică și fizică. Acțiunea mecanică,
pentru armele moderne, se manifestă pâna la o distanță de 10 cm cu
maximum de intensitate la 3 cm de marginea anterioara a armei ca
urmare a presiunii mari exercitate de acestea, materializate în leziuni
cu caracter contuz (denudări pergamentate, uneori chiar plăgi); în
tragerile cu țeavă lipită apar leziuni cu caracter distructiv – exploziv
deosebit de intens. Acțiunea chimică se manifestă prin înroșirea pielii
pe zone mai mici în jurul orificiului de intrare, ca urmare a formării
carboxihemoglobinei.
 Pulberea și particulele metalice: formează zona de tatuaj și de
impregnare metalicain tragerile de la distanță mica (sub 10 cm pentru
armele moderne), ca urmare a vehiculării lor în urma proiectilului
sau însoțindu-l, de către forța mare magnetică a gazelor, produse sub
presiunea considerabilă în timpul tragerii. La armele cu pulbere
neagră zona de tatuaj se produce prin încrustarea pielii cu particule

14
fine negricioase, provenând din combustia pulberii, în cazul pulberii
nepiroxilate, tatuajul apare numai până la o distanță de 5-10 cm și
este format din particule de colorat în gri, gălbuie sau verzuie, mult
mai fine decât primele. Împregnarea metalică se formează de
asemenea prin încrustarea pielii cu mici particule metalice,
provenând din capsa, glonț și țeavă, care urmează proiectilul.
 Flacăra și fumul: sunt de mici proporții la armele moderne, pentru că
pulberea arde aproape în totalitate în momentul detonației. La armele
care folosesc pulberea neagră, limita de acțiune este de pâna la 30
cm, leziunile caracterizându-se prin arsuri la piele și firele de păr și
depuneri de fum, sub forma de manșon și inele concentrice.
II. Canalul
Reprezintă drumul parcurs de proiectil prin corp de la orificiul de
intrare pâna la cel de ieșire (în cazul plagilor transfixiante) sau de la
orificiul de intrare pâna unde s-a oprit proiectilul (în cazul plagilor oarbe).
Poate fi real (cu lumen), când glontele traversează un organ parenchimatos
sau virtual când proiectilul străbate organe cavitare și tubulo-cavitare.
Direcția în majoritatea cazurilor este rectilinie și indică direcția de tragere.
Mai rar pot aparea canale frânte în caz de ricoșare a proiectilului în
interiorul corpului sau de schimbare a raportului anatomic dintre organe.
Dimensiunile depind de calibrul armei, forța vie a glontelui și de țesutul
care este străbătut. Diametrul unui canal format de același glonte poate fi
diferit pe diferite zone, neputând oferi date exacte referitoare la calibrul
armei. Excepție face situația când în canal este străbatut un os lat (craniu,
omoplat, stern, bazin).

15
În aceste condiții apare o fractură orificială, al cărui diametru este egal cu
cel al proiectilului. Pe secțiune fractura orificială are forma de trunchi de
con cu baza mică spre direcția din care vine glonțul.
În interiorul canalului se gasește sânge lichid sau coagulat și fragmente din
organele care au fost strabatute. Uneori pot apărea eschile osoase și corpi
străini proveniți din îmbrăcăminte (fibre textile, fragmente de nasturi).
Canalul poate fi unic sau multiplu. Canalele multiple apar în caz de
fragmentare a proiectilului sau prin detașarea și antrenarea de eschile.

ZONELE PLĂGII PRIN ARMĂ DE FOC


Zona I - canalul propriu-zis a plăgii, ce prezintă un
defect de ţesuturi format de glonte sau schijă şi
conţine chiaguri de sânge, exudat, corpi străini
(glonte, schijă, fragmente de amuniţie, etc).

Zona II - necroza primară, care formează peretele


canalului şi prezintă ţesuturi neviabile.

Zona III - comoţie moleculară sau zona de necroză


secundară cu dereglări de microcirculaţie.

16
III. Orificiul de ieșire: trecând prin corp, glonțul se apropie de piele
dinspre partea ei internă. Dacă și păstrează o forță vie suficientă, va forma
la acest nivel un orificiu în piele, care reprezintă orificiul de ieșire. În
marea majoritate a cazurilor și mai ales când este vorba de arme cu țeava
scurtă, aproape totdeauna, glonțul, trecând prin corp, pierde o parte
însemnată din energia sa, acționând ca o pană asupra pielii, desfacând-o în
laturi. De aceea orificiul de ieșire se prezintă mai des sub forma de fantă,
stela, în cruce sau rupt și neregulat. Marginile sale se apropie fără pierderi
de substanță, punind în evidență forma orificiului. Dimensiunile sunt mai
mici decit calibrul glontului sau egale cu acesta, deoarece glonțul întinde la
început pielea sub forma unui con pe care apoi il străpunge în virf, din
cauza ca pielea se contractă, dimensiunile inițiale ale orificiului scad.
Glonțul trecând prin corp, adesea se deformează sau se fragmentează și din
această cauză resturi de proiectil, de formă diferită, rup pielea altfel decât
un glonț intact. În jurul orificiului de ieșire nu se produc de obicei

17
excoriații ale epidermului. În unele cazuri se produce o plesnire sau o
fisurare a epidermului datorită distensiei suferite de piele în momentul
formării conului. Uneori lezarea epidermului în jurul orificiului de ieșire se
produce în urma faptului ca pielea este apăsată glonț pe îmbrăcăminte,
perete sau teren. Atunci se pot produce adevarate detașări ale epidermului ,
dar acesta se observă rareori.

Arhitectonica plagilor prin armă de foc a diferitor proiectile.


Arhitectonica canalului - este determinată de formarea mai multor
cavităţi pulsatile, structura cărora se complică pe baza leziunilor ţesuturilor
de aschile osoase şi edemul ulterior al ţesuturilor .

Kalashnikov AK – 47 7,62 mm

18
Plagă – DE LA DISTANŢĂ MICĂ

Kalashnikov AK – 74 5,45 mm

19
ARMA M16 5,56 mm

20
Winchester 17,6 mm

Pistol 9 mm

21
IV. Leziunile produse de proiectilele-alice.
Au caractere morfologice deosebite faţă de cele determinate de
acţiunea glonţului. Armele de vânătoare folosesc, de regulă, muniţie
specială de acest tip, alicele având dimensiuni între 1 şi 5 mm. Există însă
şi arme de vânătoare care utilizează poşuri (mitralii) - care au dimensiuni
de peste 5 mm, după cum există şi arme de vânătoare cu glonţ.
Energia cinetică a alicelor este mai redusă decât a gloanţelor, astfel
încât la distanţe mari nu realizează efecte lezionale grave. Doar în cazul
tragerilor de la distanţe mai mici se produce efectul de penetrare. Dispersia
alicelor se realizează sub forma unui trunchi de con, cu baza mică la gura
ţevii.
Datorită acestor aspecte particulare, leziunile primare determinate de
alice au caracteristici diferite, în funcţie de distanţa de tragere şi, implicit,
de gradul de dispersie:
- în cazul tragerilor de aproape (sub 0,5 m distanţă) alicele, fiind
grupate „în snop”, vor produce un orificiu de intrare unic, mare,
crateriform, cu margini neregulate;
- între 0,5-2,5 m, alicele încep să se disperseze, realizând un orificiu
central mare şi multiple orificii mai mici, satelite (adiacente);
- în tragerile de la circa 2,5-3 m, orificiul central nu se mai constituie,
decelându-se multiple orificii grupate pe o zonă restrânsă;

22
- tragerile de la circa 5 m determină dispersia alicelor pe o suprafaţă cu
un diametru de 15-20 cm, distanţa dintre orificiile individuale fiind de
aproximativ 1 cm;
- dacă tragerea are loc de la circa 10 m, alicele se dispersează pe o arie
de 20-40 cm diametru, iar distanţa dintre orificiile de intrare creşte la
aproximativ 2 cm.
Cifrele prezentate mai sus sunt orientative. Practic, gradul de dispersie
al alicelor este specific fiecărei arme şi fiecărui tip de încărcătură. Aşa se
face că, dacă se cunoaşte arma şi muniţia cu care s-a tras, prin trageri
experimentale se poate stabili distanţa de la care s-a executat focul, având
ca element de comparaţie suprafaţa pe care sunt dispersate orificiile de
intrare pe corpul victimei.
Proiectilele-alice au o forţă vie mai mică decât a gloanţelor; de aceea
plăgile pe care le produc sunt, de regulă, oarbe (penetrante), fără orificiu
de ieşire. Chiar dacă există orificii de ieşire, numărul lor este mai mic
decât al orificiilor de intrare. Adeseori, la examenul necroptic decelăm
alicele în organele parenchimatoase sau inclavate la nivelul oaselor (ex.
scapulă, coxal), deoarece nu au mai avut energie cinetică suficientă pentru
a învinge rezistenţa ţesutului osos. La persoana în viaţă examenul
radiologic (cu cel puţin două incidenţe) stabileşte poziţia alicelor în
organism.

V. Particularitatile plagilor prin arma de foc


1.Prezenţa defectelor însemnate de tegumente şi ţesuturi moi, care apar în
urma acţiunii proiectilului, schijelor, undei de explozie, etc;

23
2. Formarea focarelor noi de necroză în orele, zilele apropiate (zona de
comoţie moleculară);
3. Zonele de lezare a ţesuturilor la diferite niveluri a plăgii - au diferite
dimensiuni;
4. Contaminarea bacteriană a plăgilor pe toată suprafaţa lor.

VI .Diagnosticul plagii prin arma de foc.


În condiții obișnuite nu este greu sa se identifice o plagă prin arma de
foc. Proveniența prin arma de foc a leziunii este certă în cazurile în care:
 Orificiul sau canalul prezintă urmele acțiunii factorilor suplimentari,
depuneri de funingine sau pulbere, arsuri.
 Când în plagile oarbe se descoperă glonțul, părti din el sau un alt
proiectil.
 Când plaga are un canal frânt sau multiplu, cu un singur orificiu de
intrare.
 Când pe piele există o mulțime de plăgi mici, rotunde, ovalare sau în
formă de fantă, cu un canal orb, pe fundul căruia se află alice.
 Când un orificiu mic în piele coexistă cu o distrugere întinsă a
organelor interne sau a craniului (acțiunea hidrodinamică a glonțului).
VII. Diagnosticul diferențial al leziunilor constatate față de
leziunile traumatice de altă natură.
În unele cazuri de răniri produse prin arme de foc la distanțe mari, plaga
împușcată poate fi confundată cu o plagă înțepată, iar leziunile contuzive
produse de glonț pot fi luate drept o leziune produsă cu o armă boantă de mina.
Această eventualitate survine atunci când într-o plagă oarbă nu se gasește

24
glonțul sau când plaga transfixiantă s-a produs într-o parte subțire a corpului,
ca de exemplu în umăr sau când plaga are un caracter tangențial. Diferențierea
plagilor împușcate de cele înțepate se caracterizează prin faptul că cele din
urmă sunt rareori transfixiante și dacă totuși se întâlnesc, atunci orificiul de
ieșire al plăgii înțepate sau înțepate – taiate, este de obicei mai mic decât cel de
intrare. Orificiul de intrare al plagii înțepate nu se formează aproape niciodată
prin ruperea pielii, ci totdeauna prin desfacerea ei, din care cauza marginile
sale se pot apropia cu ușurință. Plăgile înțepate cu o armă piramidală au o
anumită formă, cele produse cu o armă rotundă – cilindrică, de exemplu, un
cui, seamănă uneori foarte mult cu plăgile împușcate de la distanțe mari și
prezintă chiar un inel de excoriație, dar nu prezintă în schâmb pierderi de
substanță. Dacă glonțul își pierde într-atât din forța sa vie încât la intrare
acționează ca o pană, desfăcând pielea, atunci asemanarea cu plăgile înțepate
este și mai mar, dar în aceste cazuri glonțul ramâne aproape întotdeauna în
corp. Glonțul de calibru mic produce uneori la distanțe mari un orificiu de
intrare în formă de fantă, asemănător cu plăgile tăiate-înțepate. În aceste
cazuri, descoperirea inelului de excoriație și găsirea glontelui rămas pe fundul
canalului ne vine în ajutor.

25
VIII. PARTICULARITĂŢILE TRATAMENTULUI PLĂGILOR
PRIN ARMĂ DE FOC
PRINCIPALUL – Prelucrarea Chirurgicală Primară a plăgilor prin
armă de foc, calitativă cu o osteosinteză stabilă, care nu poate fi înlocuită
cu tratament medicamentos .
Prelucrarea chirurgicală primară a plăgii prin armă de foc este o
operaţie atipică, efectuată de urgenţă. Are scopul de a crea condiţii
favorabile pentruprofilaxia dezvoltării proceselor infecţioase în rană.

ELEMENTELE PRELUCRĂRII CHIRURGICALE PRIMARE A PLĂGII


PRIN ARMĂ DE FOC :
1. INCIZIA PLĂGII – transformarea ei într-un crater
pentru a deschide traiectul canalului şi a avea
acces la toate focarele lezate;

2. EXCIZIA – înlăturarea tuturor ţesuturilor neviabile, ce sunt substratul


de răspîndire a focarelor de necroză secundară pe perimetrul canalului
propriu-zis;
- hemostază minuţioasă cu înlăturarea hematomelor masive intratisulare
şi subfasciale;
- înlăturarea corpilor străini şi fragmentelor osoase libere;
- drenarea adecvată a tuturor buzunarelor canalului plăgii;

26
3. RECONSTRUCŢIA ŞI RESTABILIREA formaţiunilor
anatomice lezate;

În conformitate cu Doctrina Chirurgiei de Campanie suturile primare,


după prelucrarea chirurgicală primară a plăgilor prin armă de foc, NU SE
APLICĂ .
Excepţie:

 Plăgile feţei, capului;


 Organelor genitale;

27
 Plăgile toracelui cu pneumotorace deschis
pentru închiderea cavităţii pleurale.
Alte indicații pentru aplicarea suturilor :
1. Prelucrare Chirurgicală Primară – radicală;
2. Plaga a fost fără distrugeri imense de ţesuturi;
3. Nu au fost lezate vasele sangvine magistrale şi nervii;
4. Apropierea marginilor plăgii - liber, fără tensibilitatea tegumentelor;
5. Starea generală a rănitului;
6. Posibilitatea de a supraveghea pacientul 10- 12 zile
de chirurgul operator.
Esecurile PPC:
1. PPC – necalificată;
- nu s-a efectuat incizia în volum necesar pentru
revizia calitativă a plăgii;
- neefectuarea exciziei depline a ţesuturilor
lezate.
2. Inciziile longitudinale a fasciei ce aduc la mărirea zonei de necroză
secundară;
3. Excizia tegumentelor pe prea mari suprafeţe (radicalizm nemotivat);
4. PPC s-a efectuat de chirurgi fără practică de tratament a plăgilor prin
armă de foc;
5. Hemostază insufiecientă, care aduce la hemoragii secundare, hematomi
postoperatorii;
6. Imobilizarea insufientă după operaţie;
7. Suturarea plăgii cu suturi dese;
8. Drenare insuficientă a plăgii și antibioticoterapia neadecvată.

28
PRINCIPIILE ORGANIZAȚIONALE DE ACORDARE A
AJUTORULUI MEDICAL RĂNIŢILOR CU PLĂGI PRIN ARMĂ
DE FOC
Sistemul etapizat de tratament cu evacuarea ulterioară conform
indicațiilor, constă în asistența medicală timpurie cu acordarea ajutorului
medical prompt cu combinarea evacuării răniților conform indicațiilor
medicale și în conformitate cu situația medicală și pe câmpul de luptă.
Utilizarea noilor mijloace de luptă (mecanisme explozive contemporane,
armament cu proiectile de mare viteză și forță distructivă etc.) în
conflictele miltare locale din ultimul timp, de asemenea și realizările
medicinei moderne au impus un șir de modificări în principiile chirurgiei
de campanie
Experiența a arătat, că pentru optimizarea rezultatelor este necesar:
1. de a reduce numărul etapelor de acordare a asistenței medicale;
2. de a realiza evacuarea cât mai timpurie a răniților;
3. de a scădea termenii de internare a răniților în instituțiile
medicale;
4. de a acorda ajutorul primar specializat majorității răniților.

SISTEMUL CONTEMPORAN DE TRATAMENT ETAPIZAT CU


EVACUARE ULTERIORĂ PREVEDE URMĂTOARELE TIPURI
DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ:
1. Ajutorul de urgenţă este acordat pe câmpul de luptă ori în focarul de
afecţiuni masive (autoajutorul ori ajutorul acordat de camarad).
2.Asistenţa premedicală este acordată la punctul medical al batalionului.
3.Asistenţa medicală primară este acordată la punctul medical al brigăzii.
4.Asistenţa medicală calificată este acorată în detaşamentele medicale
independente.

29
5.Asistenţa medicală specializată se realizează în Spitalul Clinic Militar
Central sau în alte Spitale Specializate.
Ordinea acordării asistenţei medicale poate fi diferită de cea expusă, in
dependenţă de condiţiile de pe campul de luptă şi a posibilităţilor de
evacuare.

30
PRINCIPIILE TRATAMENTULUI LA ETAPE:

1. Evacuarea de pe câmpul de luptă sau de la locul de accidentare cu


acordarea primului ajutor necesar;
2. Imobilizarea precoce cu atele standarte pentru transportarea rănitului la
etapele următoare;
3. Profilaxia şi terapia antişoc. Lupta cu hemoragiile din plăgi, cu starea
anemică şi alte situaţii grave;
4. Seroprofilactica, antibioticoterapia precoce cu scopul de a preveni
dezvoltarea proceselor inflamatorii;
5. Acordarea asistenţei medicale calificate şi specializate la etapele
corespunzătoare;
6. Expertiza medico-militară.

31
V. CONCLUZII

32