Principiile constituționale care stau la baza deontologiei funcționarului public sunt:

 Egalitatea de tratament faţă de toţi beneficiarii serviciului public;

 Funcţionarul public trebuie să apere, în activitatea sa, principiul supremaţiei Constituţiei
şi
respectarea legii;
 Funcţionarul public trebuie să apere şi să respecte demnitatea beneficiarilor serviciului
public, să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială sau privată a acestora;
 În întreaga sa activitate, funcţionarul public trebuie să exprime credinţa şi fidelitatea faţă
de ţara căreia îi aparţine.
Primul principiu, și anume egalitatea de tratament faţă de toţi beneficiarii serviciului
public, își găsește reglementarea în cuprinsul a două texte constituționale:
 Art. 4 - „Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni” - atât prin titlul, cât şi prin
conţinut,
proclamă România „patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine
socială.”
 Art. 16 – “Egalitatea în drepturi” - obligă funcţionarul public la un comportament
echilibrat
şi nediscriminatoriu faţă de toţi cei care se adresează pentru rezolvarea diferitelor probleme.
În concluzie, principiul egalităţii semnifică faptul că, cetăţenii români, fără deosebire de
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie sau apartenenţă politică, avere sau
origine socială, se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi legi, pot
participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală, fără privilegii sau
discriminări, şi sunt trataţi în mod egal atât de către autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi
cetăţeni. Totodată, principiul reflectă faptul că nimeni nu este mai presus de lege, ceea ce are
drept consecinţă faptul că nici autorităţile publice nu se bucură de privilegii unele faţă de
celelalte sau oricare dintre ele faţă de cetăţeni.
Cel de-al doilea principiu - funcţionarul public trebuie să apere, în activitatea sa,
principiul supremaţiei Constituţiei şi respectarea legii – scoate în evidență o rectificare
realizată la momentul revizuirii Constituției, în anul 2003. Astfel, consacrată iniţial ca obligaţie a
cetăţenilor, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale și a legilor a fost transformată, într-un
principiu general al întregii reglementări constituţionale: „În România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” [art. 1 alin. (5)]. În acest sens, este vorba despre o
obligaţie ce revine, în egală măsură, tuturor subiectelor de drept, atât autorităţilor publice, cât şi
cetăţenilor.
Cu privire la următorul principiu - funcţionarul public trebuie să apere şi să respecte
demnitatea beneficiarilor serviciului public, să respecte şi să ocrotească viaţa intimă,
familială sau privată a acestora – art. 26 din Constituţie impune autorităţilor publice obligaţia
de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, recunoscându-se de fapt că orice
persoană fizică are dreptul la propria viaţă intimă, familială şi privată.
După cum se observă, constituţia utilizează trei noţiuni - viaţă intimă, viaţă familială, viaţă
privată. În ceea ce priveşte accepţiunea sintagmei de viaţă privată, se impun două precizări: în
primul rând, există o deosebire între viaţa privată şi cea publică a unei personae - prima
reprezintă
„viaţa ascunsă, discretă”, a persoanei, iar cea de-a doua, viaţa care se desfăşoară într-un loc
accesibil tuturor; în al doilea rând, noţiunea de viaţă privată este diferită în conţinut în funcţie de
poziţia socială a celui vizat. În Vintilă Gheorghe şi Furtună Constantin se fac referiri cu privire la
faptul că, viaţa privată a unui politician, ca şi a altor categorii profesionale (exemplu magistraţi,
funcţionari publici) este, prin natura funcţiei, mai limitată decât viaţa privată a unei persoane
oarecare. Viaţa privată se referă la intimitatea sau confidenţialitatea pe care o persoană înţelege
să o păstreze în jurul său (viaţa sentimentală, starea de sănătate, opţiuni religioase etc.). Aceasta
presupune şi zone aflate la confluenţa dintre spaţiul intim şi cel social, cum sunt datele cu
caracter personal – nume, adresă, vârstă, stare civilă. Tot în categoria vieţii intime intră şi dreptul
persoanei la propria imagine, drept recunoscut atât în jurisprudenţa instanţelor naţionale, cât şi în
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În literatura de specialitate, aspectele vieţii
private care se impun a fi protejate sunt grupate în patru categorii:
 respectul comportamentelor;
 respectul anonimatului;
 respectul vieţii relaţionale a persoanei;
 respectul identităţii persoanei.
 În privinţa vieţii familiale, reţinem faptul că textul constituţional se referă la sensul larg al
noţiunii, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie
rezultând din căsătorie.
Ultimul principiu, potrivit căruia în întreaga sa activitate, funcţionarul public trebuie să
exprime credinţa şi fidelitatea faţă de ţara căreia îi aparţine, exprimă atât un conţinut juridic,
cât şi moral, expresie a devotamentului pe care orice funcționar public trebuie să îl manifeste faţă
de patria sa. Fidelitatea funcţionarilor publici faţă de ţară este marcată prin depunerea unui
jurământ, în formele cerute de lege. Încălcarea acestei îndatoriri atrage răspunderea juridică şi
aplicarea unor sancţiuni, inclusiv de natură penală. Astfel, constituie infracţiunea de trădare
„Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu
agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau
independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva
securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”
(art.394 NCP).
https://www.ucv.ro/pdf/invatamant/educatie/scoala_doctorala/2019/safta/5.pdf
https://www.spiruharet.ro/facultati/drept-craiova/zone/2b486e740a8fb3973e16d77ae9e69431.pdf