Sunteți pe pagina 1din 21

Aplicarea politicii vamale în

România
• Politica vamală reprezintă partea politicii
comerciale care cuprinde totalitatea
reglementărilor şi normelor emise de stat
prin instituţiile abilitate care se aplică
tuturor mărfurilor care trec frontierele
vamale ale unei ţări.
• Acestea implică controlul mărfurilor şi
mijloacelor de transport care trec
frontierele vamale, îndeplinirea
formalităţilor de vămuire, impunerea
vamală prin plata drepturilor vamale la
bugetul statului.
• Tariful vamal este şi principalul instrument
pentru reglementarea schimburilor
comerciale.
• Tariful vamal, ca instrument de politică
comercială în protejarea economiei
naţionale faţă de concurenţa străină
cuprinde coloane speciale cu taxele
vamale pentru mărfurile provenite din ţările
cu care sunt încheiate acorduri comerciale
preferenţiale şi taxe vamale de bază
pentru produsele provenite din ţări
considerate terţe din punct de vedere
vamal.
• Tarifele vamale, întâlnite în majoritatea
ţărilor, sunt compuse în sensul că ele
cuprind mai multe coloane de taxe
vamale, în funcţie de tratamentul
preferenţial sau nepreferenţial care se
aplică mărfurilor în funcţie de ţara de
origine sau gradul de prelucrare.
• Poziţia tarifară este locul atribuit fiecărei
mărfi în tariful vamal, în funcţie de
caracteristicile acesteia.
1. Bunuri expediate prin colete
A. Colete expediate de la o persoană fizică la
alta, fără scop comercial
• Sunt scutite de la plata taxelor vamale, bunurile
expediate prin colete de o persoană fizică
dintr-o ţară terţă la o altă persoană fizică care
se află pe teritoriul vamal al României, cu
respectarea următoarelor condiţii:
- acestea să nu fie de natură comercială;
- a căror valoare globală nu depăşeşte 45
euro/trimitere, inclusiv produse din tutun,
băuturi alcoolice şi parfumuri.
• Nu sunt de natură comercială coletele care
îndeplinesc, cumulativ, următoarele
condiţii:
prezintă un caracter ocazional;
conţin bunuri destinate exclusiv uzului
personal al destinatarului şi al familiei sale;
conţin bunuri care prin natura sau
cantitatea lor nu sunt destinate
comercializării;
sunt trimise de expeditor către destinatar
fără nici o obligaţie de plată.
• Dacă valoarea bunurilor din colet
depăşeşte suma de 45 euro, scutirea va fi
acordată doar până la concurenţa acestei
sume pentru acele bunuri care, importate
separat, ar fi putut beneficia de scutire,
ţinând seama de faptul că valoarea unui
bun nu poate fi fracţionată.
• Pentru următoarele bunuri scutirea este
limitată pe colet astfel :
a) produse din tutun:
- 50 de ţigarete sau
- 25 de cigarillos (trabucuri cu o greutate
maximă de 3 grame fiecare), sau
- 10 de trabucuri, sau
- 50 grame de tutun de fumat, sau
- combinaţie proporţională a acestor
produse diferite.
b) alcool şi băuturi alcoolice:
- 1 litru - băuturi distilate şi băuturi
spirtoase, cu o tărie alcoolică mai mare de
22 % vol; alcool etilic nedenaturat de 80 %
vol şi mai mult sau
- 1 litru - băuturi distilate şi băuturi
spirtoase, aperitive pe bază de vin sau
alcool, tafia, saké sau băuturi similare cu o
tărie alcoolică de 22 % vol sau mai puţin,
vinuri spumante, vinuri licoroase şi
- 2 litri - vinuri uşoare.
c) parfumuri 50 ml sau apă de toaletă 250 ml.
Determinarea valorii în vamă se face prin
recunoaşterea preţului efectiv plătit pentru
achiziţionarea bunurilor, care rezultă din
preţurile înscrise în facturi sau alte
documente fiscale echivalente.
Preţul efectiv plătit nu se ia în considerare în
situaţiile în care autoritatea vamală are
suspiciuni cu privire la subevaluarea
bunurilor, devalorizarea monedei de
tranzacţie sau perioada care s-a scurs de la
achiziţie şi până la vămuirea bunurilor.
• Bunurile aflate în trimiterile de la o personă
fizică la alta pot fi importate cu achitarea
taxelor vamale, a taxei pe valoarea adăugată
(20%) şi a accizelor, după caz, cu excepţia
produselor din tutun, băuturilor alcoolice şi
parfumuri.
• Taxele vamale aplicabile la importul de bunuri
aflate în trimiterile de la o persoană fizică la
alta sunt cele cuprinse în Tariful Vamal
Comun de Import al Uniunii Europene,
adoptat prin Regulamentul Consiliului (CEE)
nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi
statistică şi Tariful Vamal Comun.
• În cazul bunurilor aflate în trimiterile de la
o personă fizică la alta, care nu au
caracter comercial şi a căror valoare
globală pe trimitere nu depăşeşte 700
EUR, se aplică taxa vamală forfetară de
2,5%.
B. Bunuri expediate către persoane
particulare ca urmare a comenzilor făcute
prin Internet, corespondenţă, telefon sau
telechat.
În cazul în care primiţi un colet ca
urmare a unei comenzi efectuată prin
Internet, corespondenţă, telefon sau
telechat, eliberarea bunurilor se poate face
cu scutire de la plata taxelor vamale numai
dacă valoarea globală a bunurilor nu
depăşeşte valoarea de 150 EURO
• În situaţia în care valoarea globală a
bunurilor depăşeşte valoarea de 150
EURO eliberarea acestora se poate face
numai cu achitarea taxelor vamale.
• Bunurile primite ca urmare a unei comenzi
efectuată prin Internet, corespondenţă,
telefon sau telechat,pot fi eliberate cu
scutire de la plata TVA-ului, numai dacă
valoarea globală a bunurilor nu depăşeşte
valoarea de 10 EURO/trimitere.
• Taxele vamale se datorează numai în
situaţia în care mărfurile comandate de
dvs. provin din afara Comunităţii
Europene.
• Nu se acordă scutiri de la plata taxelor
vamale, TVA şi accize pentru următoarele
categorii de bunuri:
a) produse alcoolice;
b) parfumuri şi ape de toaletă;
c) tutun şi produse din tutun.
• Taxele vamale aplicabile la punerea în liberă
circulaţie a mărfurilor din State terţe Uniunii
Europene în România sunt cele cuprinse în
Tariful Vamal Comun de import al Uniunii
Europene, adoptat prin Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 2658/87 privind
Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful
Vamal Comun.
• Valoarea în vamă la care se aplică taxele
vamale este preţul efectiv plătit pentru
achiziţionarea bunurilor, care rezultă din
preţurile înscrise în facturi sau alte documente
fiscale echivalente.
• Contingente tarifare
• O cotă tarifară reprezintă un volum de
mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce
poate fi pus în liberă circulaţie cu
reducerea sau exonerarea taxelor vamale.
• Cererea de alocare reprezintă o solicitare
de aplicare a reducerii sau exonerării
taxelor vamale în cadrul unei cote tarifare
şi constă în depunerea declaraţiei vamale
completată corespunzător şi acceptată de
biroul vamal.
• Cea mai mare parte a cotelor tarifare
comunitare sunt administrate de Direcţia
Generală Taxare şi Uniune Vamală (cu
sediul la Bruxelles) numită DG TAXUD, în
cooperare cu administraţiile vamale ale
statelor membre.
• Cu toate acestea, un anumit număr dintre
ele sunt administrate de DG AGRI prin
mijlocirea unui sistem de certificate de
import. Acestea nu fac obiectul
administrării de către autoritatea vamalĂ
română.
• Deşi termenii „cotă” si „contingent” sunt
similari, în România a fost adoptat
termenul de „cotă” tarifară pentru
contingentele administrate de autoritatea
vamala română pentru a le deosebi de
contingentele administrate pe bază de
licenţă şi eliberate de alte organisme
guvernamentale.
• Acestea din urmă sunt doar controlate de
autoritatea vamală română în momentul
vămuirii mărfurilor.
• Principiile după care sunt administrate
cele două tipuri de contingente sunt
fundamental diferite. Cotele tarifare sunt
administrate după principiul „primul venit -
primul servit” şi presupune faptul că nici un
agent economic sau stat membru nu poate
face o prealocare (rezervare).
• Acestea se alocă în ordinea cronologică a
acceptării declaraţiei de punere în liberă
circulaţie până la epuizarea lor. Din contră
contingentele tarifare se bazează pe o
prealocare către agenţii economici, în
baza unei licenţe de import.
• La nivelul autorităţii vamale române
administrarea cererilor de cote tarifare se
face de către Biroul Cote Tarifare din
cadrul A.N.V. şi de către birourile vamale.
• Cotele tarifare sunt valabile o anumită
perioadă de timp. După expirarea acestui
interval mărfurile nu mai pot beneficia de
reducerea sau exonerarea taxelor vamale.
Dacă în acest interval de timp volumul
iniţial se epuizează, mărfurile pot fi
importate numai cu plata taxelor vamale
de bază.

S-ar putea să vă placă și