Rãspunderea administrativ-contraventionalã

3.1. Contraventia -definitie, trãsãturi si continut

Constituie contraventie fapta sãvârsitã cu vinovãtie, stabilitã si sanctionatã prin lege,
ordonantã, prin hotãrâre a Guvernului sau, dupã caz, prin hotãrâre a consiliului local al
comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului
judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Trãsãturile
caracteristice care rezultã din definitia contraventiei sunt urmãtoarele: fapta este sãvârsitã
cu vinovãtie; fapta este stabilitã si sanctionatã prin lege sau alte acte normative expres
prevãzute de legea-cadru. Legea sanctioneazã faptele sãvârsite cu oricare dintre formele
vinovãtiei prevãzute de dreptul comun: intentia (directã sau indirectã) ori culpa (prin
usurintã sau neglijentã). În cazul persoanelor juridice de drept public, stabilirea vinovãtiei se
face în functie de competenta stabilitã prin lege (drepturi si obligatii). Vinovãtia persoanei
juridice de drept privat se determinã în functie de atitudinea reprezentantului legal, fatã de
atributiile care revin societãtii comerciale (organizatiei, fundatiei etc.) respective, prin actul
legal de constituire (Statutul). Pericolul social al contraventiei este mai redus decât în
cazul infractiunii. Continutul constitutiv al contraventiei are în vedere: obiectul juridic,
latura obiectivã, subiectele si latura subiectivã[2]. Obiectul juridic al unei contraventii este
valoarea socialã si relatiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt vãtãmate sau
periclitate prin fapte prevãzute de lege. Latura obiectivãa contraventiei poate consta într-o
actiune, într-o inactiune  sau din fapte comisiv-omisive. Urmãrile unei fapte
contraventionale pot lua forma unor prejudicii materiale sau pot crea o stare de pericol
pentru anumite valori sociale. Între faptã si urmarea vãtãmãtoare trebuie sã existe un raport
de cauzalitate. Subiect activ al rãspunderii contraventionale este întotdeauna autoritatea care
este împuternicitã sã tragã la rãspundere pe cei care încalcã anumite dispozitii legale. Avem
în vedere statul, mai precis o autoritate de stat sau a autonomiei locale, persoana juridicã
de drept privat care realizeazã, în conditiile legii, un serviciu public si este învestitã cu
atributii în acest sens, precum siagentul constatator-persoanã fizicã ce are o împuternicire
în acest sens, potrivit legii, desi nu detine o functie publicã. Subiect pasiv al rãspunderii
contraventionale este persoana fizica sau juridica care a sãvârsit contraventia. Pentru a
rãspunde administrativ-contraventional, persoana fizicã trebuie sã aibã împlinitã vârsta de
14 ani. Fapta sãvârsitã de un minor sub 14 ani nu constituie contraventie, iar între 14 si 18
ani minorul poate fi sanctionat, însã minimul si maximul sanctiunii se reduc la jumãtate din
minimul si maximul amenzii stabilite de actul normativ pentru fapta sãvârsitã. Minorul care
nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu obligarea la prestarea unei activitãti în
folosul comunitãtii. Latura subiectivã a contraventiei constã în vinovãtia fãptuitorului,
adicã în atitudinea sa psihicã fatã de faptã si de urmãrile acesteia. Fapta prevãzutã ca fiind
contraventie se sanctioneazã indiferent de forma vinovãtiei fãptuitorului, chiar dacã este
sãvârsitã fãrã intentie, exceptând cazurile când prin actul normativ se dispune altfel.
3.2. Cauzele care înlãturã caracterul contraventional al faptei
Cauzele care înlãturã caracterul contraventional al faptei sunt acele stãri, situatii sau
împrejurãri a cãror existentã face imposibilã realizarea uneia dintre trãsãturile esentiale ale
contraventiei-vinovãtia, conducând la inexistenta acesteia. În conformitate cu dispozitiile art.
11 alin. 1 din Legea nr. 180/2002, caracterul contraventional al faptei este înlãturat în cazul
urmãtoarelor situatii: legitima apãrare; starea de necesitate; constrângerea fizicã sau
moralã; cazul fortuit; iresponsabilitatea; betia involuntarã completã; eroarea de fapt;
infirmitatea, dacã are legãturã cu fapta sãvârsitã. Nu rãspunde contraventional
nici minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani . Toate aceste cauze înlãturã caracterul
ilicit (în cazul de fatã, contraventional) al faptei comise si în acelasi timp are ca efect si
exonerarea fãptuitorului de rãspunderea contraventionalã, desi fapta a fost
comisã.Prescriptia este si ea o cauzã care înlãturã rãspunderea contraventionalã si implicit
caracterul ilicit (contraventional) al faptei.
3.3. Sanctiunile contraventionale
3.3.1. Generalitãti
Actuala reglementare cadru, Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor face atât distinctia între cele douã principale categorii ale sanctiunii
disciplinare (principale si complementare). A) Sanctiunile contraventionale
principale, sunt urmãtoarele: a - avertismentul; b - amenda contraventionalã; c - prestarea
unei activitãti în folosul comunitãtii; B) Sanctiunile contraventionale
complementare sunt: a - confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din contraventii; b - suspendarea sau anularea, dupã caz, a avizului, acordului sau a
autorizatiei de exercitare a unei activitãti; c - blocarea contului bancar; d - suspendarea
activitãtii agentului economic; e - închiderea unitãtii; f - retragerea licentei sau a avizului
pentru anumite operatiuni ori pentru activitãti de comert exterior, temporar sau definitiv; g -
desfiintarea lucrãrilor si aducerea terenului în starea initialã.
3.3.2. Sanctiunile contraventionale principale
● Avertismentul constã în atentionarea verbalã sau scrisã a contravenientului asupra
pericolului social al faptei sãvârsite, însotitã de recomandarea de a respecta dispozitiile
legale si se aplicã numai în cazul în care fapta este de gravitate redusã.
● Amenda contraventionalã este sanctiunea specificã ce se aplicã contravenientului, care
constã într-o sumã de bani pe care trebuie sã o plãteascã, având un cuantum determinat între
o limitã minimã si una maximã, în functie de gradul de pericol social al faptei sãvârsite.
Amenda are caracter administrativ. Sumele rezultate din amenzi contraventionale, se fac
venit la bugetul de stat, cu exceptia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul
hotãrârilor autoritãtilor publice deliberative locale sau judetene, care se fac venit la aceste
din urmã bugete.
● Prestarea unei activitãti în folosul comunitãtii. Actualele reglementãri înlocuiesc, în
toate cazurile, sanctiunea închisorii contraventionale, cu cea a prestãrii unei activitãti în
folosul colectivitãtii. Sanctiunea prestãrii unei activitãti în folosul comunitãtii se aplicã de
judecãtoria în a cãrei razã teritorialã a fost sãvârsitã fapta contraventionalã. Instanta de
judecatã primeste procesul-verbal de la agentul constatator (când acesta apreciazã cã
sanctiunea amenzii nu este îndestulãtoare) în termen de cel mult 48 de ore de la întocmire,
pentru aplicarea sanctiunii corespunzãtoare. Aceastã sanctiune se aplicã prin hotãrâre
judecãtoreascã rãmasã definitivã si se pune în executare de instanta care a pronuntat-o. O
copie de pe dispozitivul hotãrârii, însotitã de mandatul de executare emis în acest scop, se
comunicã primãriei si unitãtii de politie în a cãrei razã teritorialã îsi are domiciliul
contravenientul, precum si contravenientului. Consiliul local stabileste prin hotãrâre,
domeniile serviciilor publice si locurile în care contravenientii vor presta activitãti în folosul
comunitãtii. Potrivit prevederilor legii speciale, aceste activitãti pot fi prestate în urmãtoarele
domenii:întretinerea parcurilor si drumurilor, pãstrarea curãteniei si igienizarea
localitãtilor, desfãsurarea de activitãti în folosul cãminelor pentru copii si bãtrâni, al
orfelinatelor, spitalelor, scolilor, grãdinitelor.  Primarul cãruia îi revine obligatia sã aducã
la îndeplinire mandatul de executare, stabileste de îndatã continutul activitãtii ce urmeazã
sã fie prestatã de contravenient, conditiile în care acesta executã sanctiunea, precum si
programul de lucru. Supravegherea executãriiacestei sanctiuni se asigurã de cãtre
persoanele împuternicite de primarul localitãtii si de politisti anume desemnati de unitatea de
politie. În situatia în care, cu rea-vointã, contravenientul nu se prezintã la primar pentru
luarea în evidentã si executarea sanctiunii, se sustrage de la executarea sanctiunii dupã
începerea activitãtii sau nu îsi îndeplineste îndatoririle ce îi revin la locul de muncã,
judecãtoria, la sesizarea primarului, a unitãtii de politie sau a conducerii unitãtii la care
contravenientul avea obligatia sã se prezinte si sã presteze activitatea în folosul comunitãtii,
poate înlocui aceastã sanctiune cu sanctiunea amenzii. Legea nu admite cãi de
atac împotriva hotãrârii instantei judecãtoresti prin care s-a dispus aceastã sanctiune
contraventionalã. Existã posibilitatea de a se face plângere numai împotriva mãsurilor
luate cu privire la continutul activitãtii prestate, la conditiile în care se realizeazãprecum
si la modul în care se exercitã supravegherea.

3.3.3. Sanctiunile contraventionale complementare

Persoana împuternicitã sã aplice sanctiunea dispune si confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contraventii. În toate aceste situatii, confiscarea este caracterizatã
ca o mãsurã de sigurantã sau o sanctiune contraventionalã complementarã care, de regulã,
însoteste sanctiunea principalã. În procesul-verbal încheiat, agentul constatator trebuie sã
descrie bunurile supune confiscãrii si sã ia mãsurile de conservare sau de valorificare
prevãzute de lege, fãcând mentiunile corespunzãtoare în actul de constatare. Atunci când
bunurile supuse confiscãrii nu se gãsesc în naturã, cum ar fi spre exemplu un bun furat si
vândut altei persoane neidentificate, contravenientul este obligat la plata în lei a contravalorii
acestora. Agentul constatator este obligat sã identifice proprietarul bunurilor confiscate si
dacã acestea apartin altei persoane decât contravenientul, va mentiona în procesul-verbal,
dacã este posibil, datele personale a proprietarului sau va preciza motivele pentru care nu a
fost posibilã identificarea acestuia. Suspendarea sau anularea, dupã caz, a avizului,
acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitãti: suspendarea exercitãrii
dreptului de a conduce autovehicule pe timp de 1-3 luni are loc în cazul sãvârsirii uneia din
contraventiile prevãzute de art. 40 din Decretul nr. 328/1966, cu modificãrile ulterioare;
retragerea ori anularea autorizatiei reprezintã sanctiuni complementare ce pot fi aplicate o
datã cu sanctiunea amenzii, în situatia sãvârsirii cu intentie sau din culpã, prin comisiune sau
omisiune, a vreuneia din contraventiile stabilite de art. 104 din Legea nr. 52/1994 privind
valorile si bursele de valori. Închiderea unitãtii este o sanctiune contraventionalã
complementarã care se aplicã atunci când se constatã încãlcãri grave ale normelor
reglementate de actele normative si a celor de convietuire socialã. Astfel, în domeniul
comercial si al alimentatiei publice si în general, ori de câte ori se presteazã un serviciu
public pe baza unei autorizatii prealabile, se poate aplica sanctiunea retragerii autorizatiei de
functionare sau a suspendãrii ori opririi activitãtii întregii unitãti, a unei sectii sau a unor
instalatii[3]. Oprirea activitãtii întregii unitãti pentru o perioadã nelimitatã o putem considera
ca o închidere a acesteia si apreciem cã are loc atunci când se dispune retragerea autorizatiei
de functionare. Suspendarea activitãtii agentului economic, luând spre exemplificare, tot
cazul unui local public, se poate dispune pe o perioadã cuprinsã între 10 si 30 de zile pentru
sãvârsirea unor contraventii prevãzute de Legea nr. 61/1991 si poate sã aparã ca o sanctiune
complementarã la sanctiunea principalã a amenzii contraventionale. Blocarea contului
bancar se referã la dreptul societãtilor bancare de a proceda la închiderea contului unei
persoane juridice, în caz de abateri repetate. Retragerea licentei sau a avizului pentru
anumite operatiuni ori pentru activitãti de comert exterior, temporar sau definitiv, este
o sanctiune contraventionalã complementarã prevãzutã pentru prima datã de o lege-cadru în
materie. Cazurile si modalitãtile de aplicare sunt cele reglementate de normele speciale din
domeniul comertului exterior. Desfiintarea lucrãrilor si aducerea terenului în starea
initialã este prevãzutã ca sanctiune complementarã în domeniu, atât de legea-cadru, cât si de
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii constructiilor si unele mãsuri pentru
realizarea constructiilor (modificatã) ca act normativ cu caracter special. Aceasta lege
prevede ca o datã cu aplicarea amenzii, se dispune oprirea executãrii lucrãrilor sau
desfiintarea contractului nelegal realizate, pentru încadrarea în prevederile autorizatiei sau
readucerea terenurilor la starea initialã, dupã caz, pentru contraventiile constatate în
conditiile acestui act normativ.
3.4. Procedura contraventionalã
3.4.1. Constatarea contraventiei
Constatarea contraventiei se face printr-un proces-verbal încheiat de persoanele
prevãzute în actul normativ care stabileste si sanctioneazã contraventia, denumite în mod
generic , agenti constatatori. agentul constatator este persoana desemnatã prin actul
normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei, cu competenta de a constata sãvârsirea
unei fapte ilicite, care se încadreazã în aceastã categorie, într-un anumit domeniu de
activitate. Procesul-verbal de constatare a contraventiei, trebuie sã cuprindã: data si locul
unde a fost încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul
constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal,
ocupatia si locul de muncã al contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu
indicarea datei, orei si locului în care a fost sãvârsitã, precum si arãtarea tuturor
împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitãtii faptei si la evaluarea eventualelor
pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneazã
contraventia; indicarea societãtii de asigurãri în situatia în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a
jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea
posibilitate; termenul de exercitare a cãii de atac si organul la care se depune
plângerea. Când contravenientul este o persoanã juridicã: denumirea, sediul, numãrul de
înmatriculare în registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de
identificare ale persoanei care o reprezintã.Procesul verbal de constatare a contraventiei
este un act administrativ prin care se individualizeazã fapta ilicitã si contravenientul, si
nu un act administrativ jurisdictional [4]. Lipsa uneia dintre elementele pe care trebuie sã le
cuprindã procesul-verbal, considerate de lege esentiale, atrage nulitatea actului respectiv
(care se constatã din oficiu) si se referã la: numele, prenumele si calitatea agentului
constatator; numele si prenumele contravenientului, persoanã fizicã; lipsa denumirii si a
sediului, în cazul persoanei juridice; fapta sãvârsitã; data comiterii acesteia; semnãtura
agentului constatator; obiectiunile contravenientului cu privire la continutul actului de
constatare. Procesul-verbal se semneazã pe fiecare paginã de agentul constatator si de
contravenient, iar dacã acesta din urmã nu se aflã de fatã, refuzã sau nu poate sã semneze, se
va face mentiune despre aceastã împrejurare, confirmatã de cel putin un martor. În acest caz,
procesul-verbal va cuprinde si datele de identitate si semnãtura martorului. Prin lege se
interzice ca un alt agent constatator sã aibã calitatea de martor. Procesul-verbal poate fi
încheiat si în lipsa unui martor, însã se vor mentiona în mod obligatoriu motivele care au
condus la aceastã împrejurare. Gresita încadrare a faptei nu atrage nulitatea procesului-
verbal[5]. Procesul-verbal se întocmeste în douã exemplare, originalul se retine de agentul
constatator, iar copia se remite contravenientului. 
3.4.2. Aplicarea sanctiunilor contraventionale
  Dacã agentul constatator aplicã si sanctiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta si înstiintarea de platã se înmâneazã
contravenientului, pe bazã de semnãturã de primire (fãcându-se mentiune în acest sens, în
procesul-verbal). În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuzã sã
semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia (si a înstiintãrii de platã) se face de cãtre
agentul constator în termen de cel mult o lunã de la data încheierii. Comunicarea procesului-
verbal si a înstiintãrii de platã se face prin postã, cu aviz de primire sau prin afisare la
domiciliul persoanei fizice sau la sediul persoanei juridice contraveniente; operatiunea de
afisare se consemneazã într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor. Dacã
actul  normativ de stabilire a contraventiilor mentioneazã în mod expres o asemenea
posibilitate, contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal, jumãtate din minimul amenzii prevãzute în actul normativ; plata
se face la CEC sau la trezoreria finantelor publice si are drept consecintã încetarea oricãrei
urmãriri. Termenul general de aplicare a amenzilor contraventionale (6 luni) curge de la data
sãvârsirii faptei, cu exceptia contraventiilor continue, când se ia în calcul data constatãrii
faptei.
3.4.3. Cãile de atac împotriva actelor de sanctionare a contraventiilor
Exercitarea cãii de atac împotriva actelor de sanctionare a contraventiilor si de aplicare a
sanctiunii, constã înplângerea care se poate face împotriva procesului-verbal întocmit, în
termen de 15 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acestuia, dupã caz, de cãtre
contravenient, dar si de partea vãtãmatã ori persoana cãreia îi apartin bunurile confiscate
(alta decât contravenientul). Plângerea suspendã executarea. În toate cazurile, plângerea se
depune laorganul din care face parte agentul constatator  si va fi însotitã de copia
procesului-verbal. Acest organ este obligat sã primeascã plângerea si sã elibereze
depunãtorului o dovadã în acest sens. Plângerea, împreunã cu dosarul cauzei, se trimite de
îndatã judecãtoriei în a cãrei circumscriptie teritorialã a fost sãvârsitã
 contraventia, care este obligatã sã o solutioneze cu precãdere. Judecãtoria fixeazã termen de
judecatã, fãrã a depãsi 30 de zile si dispune citarea contravenientului sau, dupã caz, a
persoanei care a fãcut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati,
a oricãror alte persoane în mãsurã sã contribuie la rezolvarea cauzei, precum si a societãtii de
asigurãri mentionatã în proces-verbal, dacã fapta a avut ca urmare producerea unui accident
de circulatie. Dupã ce verificã dacã plângerea a fost introdusã în termen, instanta ascultã pe
cel care a fãcut-o si pe celelalte persoane citate prezente, administreazã orice alte probe
necesare pentru verificarea legalitãtii si temeiniciei procesului-verbal si hotãrãste asupra
sanctiunii, despãgubirii stabilite si a mãsurii confiscãrii. Hotãrârea poate fi atacatã
cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la sectiunea de contencios administrativ a
tribunalului, motivele de recurs putând fi sustinute si oral în fata instantei. Recursul
suspendã executarea hotãrârii.
3.4.4. Executarea sanctiunilor contraventionale
Procesul-verbal neatacat în termenul legal de 15 zile de la data înmânãrii sau
comunicãrii, precum si hotãrârea judecãtoreascã irevocabilã prin care s-a solutionat
plângerea, constituie titlu executoriu, fãrã vreo altã formalitate. Avertismentul se considerã
executat prin atentionarea oralã a contravenientului prezent la constatarea si sanctionarea
faptei ilicite sau prin comunicarea procesului-verbal în celelalte cazuri. Amenda
contraventionalã este pusã în executare de cãtre organul din care face parte agentul
constatator (atunci când nu se exercitã calea de atac împotriva procesului-verbal de
constatare a contraventiei, în termenul prevãzut de lege) sau instanta judecãtoreascã (în
celelalte cazuri). Procesul-verbal de constatare sau, dupã caz, dispozitivul hotãrârii
judecãtoresti prin care s-a solutionat plângerea constituie titluri executorii. În concret,
executarea se face asupra veniturilor sau a celorlalte bunuri ale contravenientului, în
conditiile prevederilor legale privind executarea silitã a creantelor bugetare, dupã cum
urmeazã: în cazul persoanelor fizice, prin retinerea din salariu pentru contravenientul salariat
sau prin înfiintarea sechestrului asigurãtor asupra bunurilor si procedura vânzãrii acestora
dacã cel în cauzã nu este salariat; în situatia persoanelor juridice, prin decontare bancarã. 

4. Rãspunderea administrativ -patrimonialã

4.1. Principii generale

Principii constitutionale care se referã la rãspunderea pentru daunele aduse persoanelor

fizice si juridice de cãtre stat, autoritãti publice sau functionari publici sunt : statul rãspunde
patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârsite în procesele
penale; autoritãtile publice rãspund patrimonial pentu pagubele cauzate prin acte
administrative sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, cu posibilitatea
introducerii în cauzã a functionarului vinovat de încãlcarea legii; functionarul public împotriva
cãruia s-a formulat personal actiunea în justitie, rãspunde solidar cu autoritatea publicã
administrativã pentru pagubele produse în conditiile precizate.

4.2. Conditii specifice aplicabile rãspunderii administrativ -patrimoniale

 Rãspunderea administrativ-patrimonialã poate interveni numai în cazul în care sunt întrunite
urmãtoarele conditii specifice:  a) existenta unui act administrativ ilegal (sau a refuzului
nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept). Actiunea în justitie împotriva
administratiei publice nu este posibilã decât pentru un act reclamat a fi ilegal, instanta
judecãtoreascã fiind singura în mãsurã sã confirme sau nu aceastã presupunere. Totodatã,
actiunea pentru repararea materialã ori moralã a unui prejudiciu nu este posibilã decât în situatia
în care paguba respectivã se dovedeste în instantã cã a fost creatã în aceste împrejurãri. Nu
poate fi stabilitã rãspunderea administrativ-patrimonialã în conditiile în care prejudiciul a fost
cauzat printr-un act administrativ exceptat de la procedura contenciosului administrativ ;
b) existenta unui prejudiciu. În cazul admiterii plângerii, instanta va dispune si în legãturã cu
daunele materiale si morale solicitate ; c) raportul de cauzalitate între actul administrativ si
prejudiciu. Cercetarea si analiza legãturii cauzale reprezintã o operatie pe care o întreprinde
instanta de judecatã care are obligatia sã constate dacã, obiectiv, actul administrativ ilicit a
favorizat producerea prejudiciului reclamat ; d) culpa autoritãtii publice.

Actul administrativ este acea formă juridică de realizare, ca activitate principală ori
secundară, a faptului administrativ de către organele statale sau nestatale, ce
concretizează manifestarea de voinţă a acestora, într-un regim juridic administrativ,
tipic sau atipic, după caz.

Astfel, profesorul Tudor Drăganu reţinea şase trăsături:

-actul administrativ emană de la organele statului;

-unilateralitatea;

-obligativitatea emiterii pe baza şi în conformitate cu legea;

-caracterul obligatoriu;

-caracterul executoriu;

-actualitatea.

Alexandru Negoiţă se opreşte la patru trăsături:

-act juridic;

-manifestare unilaterală de voinţă;

-voinţa provine, în principal, de la organele administraţiei publice;

-voinţa unilaterală este supusă unui regim juridic specific.

 Rodica Narcisa Petrescu analizează, în schimb, şapte trăsături:

-principalul act juridic al autorităţilor administraţiei publice;

-manifestare de voinţă unilaterală;

-emis în temeiul şi pentru realizarea puterii de stat;

-este obligatoriu;

-este executoriu;

-este emis pe baza legii şi pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor
şi a celorlalte acte normative;

-are un regim juridic specific.

Remarcăm că unele elemente comune, chiar dacă sunt formulate diferit, se regăsesc la
toţi autorii de drept administrativ care şi-au exprimat până acum opinia şi în acelaşi timp că
actul administrativ se deosebeşte de toate celelalte categorii de acte juridice – lege, contract,
hotărâre judecătorească - printr-o serie de trăsături specifice:

-Actul administrativ este "forma principală a activităţii autorităţilor administraţiei publice"1,

celelalte forme fiind faptele administrative şi operaţiunile administrative.

-Actul administrativ este, în principiu, "o manifestare de voinţă juridică unilaterală"2

aparţinând autorităţilor administraţiei publice care l-au adoptat sau l-au emis;

-Actul administrativ "are forţă juridică obligatorie"3, atât faţă de persoanele fizice sau juridice
cărora li se adresează, cât şi faţă da autoritatea care l-a emis, ţinută să-l respecte ea însăşi, pe
tot parcursul valabilităţii lui;

-Actul administrativ "este executoriu imediat după ce a intrat în vigoare, fără nici o
formalitate"4, fără a fi necesară întocmirea unor formalităţi ulterioare, ca în cazul unei hotărâri
judecătoreşti rămasă definitivă care, pentru a fi executată, trebuie să fie învestită cu formulă
executorie.

1
Mircea Preda, Drept administrativ, Ed Lumina Lex, 2000, pag. 172
2
Ibidem., pag.172
3
Ibidem,pag. 172
4
Ibidem, pag. 173
Actele administrative reprezintă o modalitate juridică de organizare a executării şi de
executare în concret a legii. De aceea între actul administrativ şi lege există un raport de
subordonare, totdeauna actul administrativ trebuie să aibă o bază legală. Legalitatea
actelor administrative este o condiţie esenţială pentru valabilitatea acestor acte

Trebuie arătat în primul rând că legea nu poate şi nici nu trebuie să prestabilească

întotdeauna toate cazurile şi toate modalităţile în care trebuie să intervină organele
administraţiei publice cu acte administrative. Când legea nu reglementează în amănunţime
cum trebuie să acţioneze administraţia, atunci apar cazurile în care administraţia trebuie să
găsească o modalitate de acţiune care să fie conformă cu legea (spre exemplu, în cazul emiterii
documentelor de identitate, a permiselor de conducere).

Punând în executare legea care reglementează cele mai importante relaţii sociale,
organele administraţiei publice pot emite acte administrative cu caracter individual şi acte
administrative cu caracter normativ. Atât actele administrative cu caracter normativ cât şi cele
individuale trebuie să se întemeieze pe dispoziţiile legii.

În principiu, actele administrative cu caracter normativ nu formează valori politice noi,

acesta fiind atributul legii, ci se limitează la precizarea modalităţilor de punere în executare a

legii. Dacă legea ar prestabili întotdeauna în detaliu toate condiţiile şi modalităţile de

intervenţie a organelor administraţiei publice prin acte administrative, atunci aceste organe s-

ar transforma în automate care nu s-ar adapta sarcinilor aşa de variate şi mereu în schimbare

pe care le prezintă viaţa socială. De aceea, organele administraţiei publice tebuie să dispună

de o anumită iniţiativă şi să aibă posibilitatea de a aprecia situaţiile în care vor emite actele

administrative, să aprecieze deci oportunitatea acestor acte.

Condiţia de oprtunitate a actelor administrative se sprijină pe legalitatea acestor acte.

Majoritatea actelor administrative sunt emise de organele administraţiei publice folosindu-se
de dreptul lor de a aprecia oprtunitatea acestor acte.
 Sunt foarte des întâlnite şi cazurile în care legea stabileşte o serie de condiţii, dar lasă în
acelaşi timp şi posibilitatea de apreciere pentru organele administraţiei publice în vederea
emiterii actelor administrative. Unele din aceste condiţii vor fi pur şi simplu constatate de
organul administraţiei publice competent să emită actul (de exemplu, îndeplinirea unei
anumite vârste sau plata unei taxe).

După cum se poate observa, principiul legalităţii actelor administrative înseamnă înainte
de toate că "actele pe care le fac organele administraţiei publice trebuie să se sprijine pe
lege". Cu alte cuvinte, în acţiunile lor pozitive, organele administraţiei publice trebuie să aibă
un temei legal.

Prin forma actelor administrative înţelegem felul în care se exprimă voinţa juridică pe
care o cuprind aceste acte. Voinţa juridică este însăşi conţinutul actului administrativ, care
poate îmbrăca anumite forme. Astfel, actul administrativ poate fi scris, oral sau implicit.
Acestea sunt formele în care se poate manifesta voinţa juridică a organelor administraţiei
publice, când uzează de competenţa lor pentru a face acte administrative.