Nivelul și etapele cercetării sociologice.

Unii autori disting 3 niveluri ale tehnicii și metodelor, și anume:

1. Nivelul selectiv. Selecția temei, ipoteza sau ipotezele, metoda de cercetare.

2. Nivelul proiectiv. Conceptualizarea, măsurarea, eșantionarea, operaționalizarea.
3. Nivelul constructiv. Culegerea datelor, analiza datelor sau a informațiilor, raportul de cercetare.

 Etape ale cercetării sociologice.

Se disting 7 etape ale cercetării sociologice:

1. Alegerea temei de cercetare.

2. Stabilirea populației ce urmează a fi investigată (universul cercetării).
3. Alegerea setului de metode,tehnici, procedee și elaborarea instrumentelor de cercetare.
4. Culegerea datelor, a informațiilor (culegerea materialului brut).
5. Prelucrarea datelor sau a informațiilor.
6. Analiza rezultatelor și formularea unor concluzii, observații, sugestii.
7. Întocmirea sau redactarea raportului de cercetare.

 Succesiunea acestor etape are un caracter necesar, respectiv ea decurge din logica internă a cercetării, iar
respectarea lor este impusă de deontologia sociologică.
Orice subapreciere sau neglijare a unor etape generează dificultăți în finalizarea proiectului cercetării.

 Alegerea temei de cercetare.

Precizarea scopului cercetării și identificarea problemei. Obiectul cercetării se determină prin pornirea de la o
problemă socială constatată empiric sau numai imaginată, presupusă, dedusă din analiza altor probleme constatate
în mod empiric. Se trece la reținerea unui ansamblu de probleme din aria stabilită, sau la o întreagă problematică
sau la o singură problemă sau un singur aspect semnificativ al factorului social pentru tema ce se cere soluționată.
Este foarte important să alegem momentul cel mai favorabil pentru declanșarea cercetării. Trebuie să ne asigurăm
ca subiectul cercetat este suficient de maturizat, întrucât în caz contrar se ajunge la eșecul cercetării sociologice.
Punerea obiectivului cercetării în obiective concrete și concomitent realizarea unei analize logice a ipotezelor.
Studierea sistematică a literaturii de specialitate, a bibliografiei de referință în legătură cu tema cercetării, precum
și cunoașterea cercetărilor anterioare pe aceeași temă. Această etapă se încheie cu un protocol de cercetare, adică
câteva pagini în care sunt cuprinse scopul cercetării, rezultatele preconizate, etc.

 Stabilirea populației. 

Aici vorbim despre determinarea universului cercetării. Acest proces se face în funcție de specificul și
complexitatea temei alese, precum și în funcție de posibilitățile materiale, financiare, de resurse umane necesare
susținerii cercetării. Investigarea exhaustivă a populației nu este nici necesară, nici recomandată. Nu este necesară
pentru că sociologii au creat o tehnică numită eșantionare prin care se alege o parte a populației de investigat, care
va fi studiată cu instrumentele sociologice alese, iar concluziile vor fi extinse valid la întreaga populație.
Descrierea întregului prin parte este posibilă cu ajutorul statisticilor matematice. O singură situație face excepție:
recensământul populației. 

 Alegerea metodelor, tehnicilor, procedeelor și elaborarea instrumentelor de cercetare.

 Aceasta este sarcina primordială a sociologilor. De regulă, investigația sociologică apelează la o combinație de
mijloace. Un moment deosebit în această etapă îl constituie verificarea printr-o analiză critică a instrumentelor
cercetării. Prin această verificare se urmărește dacă instrumentele corespund exigențelor de fidelitate și validitate.
Fidelitatea este calitatea instrumentului de cercetare de a furniza o măsură constantă a unui fenomen constant.
Validitatea este calitatea instrumentului de a măsura ceea ce este de măsurat. Este foarte important ca înainte
aplicarea în teren pe întreaga populație, pe întregul eșantion, instrumentele trebuie pre-testate în cercetări-pilot.
 

 Culegerea datelor.

Aplicarea în teren a instrumentelor sociologice prin care se colectează informațiile necesare realizării temei de
cercetare. O atenție specială trebuie acordată instruirii, pregătirii anchetatorilor care colaborează nemijlocit cu
sociologul.
 

 Prelucrarea datelor și a informațiilor.

Informațiile obținute sau colectate trebuie organizate, clasificate în scopul realizării generalizărilor și explicațiilor
sociologice. În acest scop se recurge la câteva operații, și anume: codificarea informațiilor, ordonarea lor,
clasificarea lor.
Codificarea este urmată de tabulare, adică întocmirea tabelelor centralizatoare și înregistrarea în ele a datelor
codificate pentru realizarea totalizărilor. Tabularea se poate face manual, mecanic, electronic.
 

 Analiza rezultatelor.

Materialul informatic brut în sine este lipsit de semnificație, de aceea sunt necesare analize teoretice privind
informațiile brute pentru a putea fi desprinse semnificațiile și regularitățile de sens. Analiza și interpretarea
datelor sunt prin excelență sarcina sociologului. Analiza are 4 obiective:
-          Importanța fiecărei variabile din perspectiva ipotezelor inițiale;
-          Stabilirea relațiilor veridice dintre variabile și semnificația lor;
-          Precizează probabilitatea ca aceste relații să fie sau nu întâmplătoare, adică să exprime raporturi cauzale;
-          Stabilește în ce măsură relațiile cauzale sunt prinse la nivelul eșantionului pot fi extrapolate la nivelul
întregii populații și modul în care pot fi făcute extrapolările.
 

 Întocmirea raportului de cercetare.

Este un document scris în care se prezintă concluziile cercetării. Structura unui raport de cercetare sociologică:
-          Justificarea alegerii temei de cercetare;
-          Un scurt istoric al problemei;
-          O prezentare descriere a procedeelor și tehnicilor utilizate;
-          O prezentare detaliată a rezultatelor împreună cu interpretarea lor;
-          Concluzii, sugestii, observații, propunerii și soluții.
La raportul de cercetare se atașează o serie  de anexe (tabele, liste de coduri, formulare utilizate în obținerea
informațiilor, diverse planșe, scheme, etc.), adică se atașează orice fel de materiale la care sa recurs în fazele
cercetării. Textul raportului trebuie să aibă claritate și să trezească interes.
-          Datele cercetării, sau chiar raportul în întregime se arhivează în vederea folosirii lor în analize secundare.
 
-          Raportul de cercetare se concepe diferențiat, în funcție de cui se adresează: factorilor de decizie,
cercetătorilor, opiniei publice, etc.