Povestea celor trei dorințe

Răpus de boală-n palat de chihlimbar,

Stă Macedon, puțin peste 30 în calendar.
Stăpânul celui mai întins imperiu existent vre-odată,
Înconjorat de oastea-i tulburată, derutată.

-Degrabă o să mor și nu am de ales,

Și la sfârșit de cale multe-am înțeles,
Că viața nu-i cum vrei, și trebuie s-accepți,
Te pune-n brânci, când nici nu te aștepți.

Șă fiu stăpân al lumii am avut un vis,

Dar ca să mor de tânăr, soarta mi-a prescris.
Din humă noi venim și drumu-i spre pământ
Căci toți care se nasc, cu martea prescrie legământ.

Am trei porunci, nu, trei dorințe am,

Luați-o cum o vreți, în fapt sau cu sarcasm:
Când o să vină vremea să fiu dus pe sus,
Vă rog, secriul, pe umerii de doctori, ca să fie dus.

Astefel, ca să înțeleagă oamenii cu toții,

Cât de neputiincioși sunt ei și noi în fața morții.
Și drumul spre mormânt, acoperit să fie cu comori
Acum sunt sigur, nu astea sunt adevăratele valori.

Să găuriți prin părțile secriului canale,

Ca mâinile să atârne în aer, goale,
Să vadă toți, din ce agonisim nimic nu iei cu tine
Din tot ce strângem, cu ce ne pricopsim, aici rămâne.

Căci vine clipa, când nimic nu te ajută, să ai și munți de aur.

Un lucru-i cert, doar timpul pe care îl avem e unicul TEZAUR.