Sunteți pe pagina 1din 5

Cunoștințele interculturale te ajută să te dezvolți ca persoană, să știi cum să acționezi

și cum să te comporți în diferite situații cu diferite tipologii de persoane venite din toate
colțurile lumii. Așa cum noi, ca români, avem diferite tradiții si obiceiuri, așa se întâmplă
peste tot pe acest Pământ, iar în afaceri este esențial să cunoști dinainte obiceiurile viitorilor
parteneri cu care vei lucra, esențial fiind să nu existe neînțelegeri de la început. Asta urmează
să fie prezentat în următoarele pagini, o prezentare succintă a celor două țări (India și Islanda)
ce urmează să intre în parteneriat în urma înțelegerii dintre cele două firme prestatoare de
servicii.

India, țara din sudul Asiei, se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după întinderea totală a
suprafeței și este clasată a doua în funcție de numărul locuitorilor. Aceasta are o populație de
aproximativ 1,353 miliarde (în anul 2018), impresionantă cifră în raport cu numărul total al
locuitorilor de pe glob. Capitala se află în New Delhi, iar cel mai mare oraș este Mumbai.

Țara aflată la polul opus ca densitate și număr de persoane locuitoare, Islanda, este cea
mai rarefiată țară locuită din Europa, având o populație totală de 364.134 locuitori (2020).
Capitala și totodată cel mai mare oraș este Reykjavik.

a) Analiza mediului
 Politic:
Din acest punct de vedere, India reprezintă cea mai mare democrație
din lume, în care guvernul central are puterea în raport cu statele sale,
președintele fiind conducătorul titular al statului și guvernului. Primul
Ministru este liderul guvernului, cabinetul fiind ales de către președinte la
recomandarea acestuia. Parlamentul bicameral este alcătuit din Consiliul
Statelor și Adunarea Popoarelor. India a obținut independența în fața Angliei
pe 15 August 1947, iar pe 26 Ianuarie (momentul în care aceștia și serbează
ziua națională) 1950, aceasta a adoptat constituția și a devenit o republică.
Pe de altă parte, Islanda reprezintă cea mai veche democrație din lume,
datând încă din jurul anului 930, moment în care a fost instituit un legislativ
național (Althingi) și adoptat un cond juridic. După o lungă pauză, Althingi a
fost reînființat în anul 1845. Aceasta este o republică și o democrație
constituțională, unde președintele este ales prin vot și puterea executivă îi
revine Guvernului. Islanda a devenit o republică pe data de 17 Iunie 1944,
aceasta rămânând și ziua națională.
 Economic:
Având în vedere acest aspect, India și-a divizat și urmărit economia în
trei mari sectoare și anume: agricultură, industrie și servicii. Prima dintre ele
include culturi, horticultură, acvacultură, creșterea animalelor, acvicultură,
activități conexe și altele. Al doilea sector, cel al industreiei, conține diferite
subsectoare de producție. Ultimul sector include construcțiile, comerțul cu
amănuntul, software-ul, zona IT, a comunicațiilor, a operațiilor de
infrastructură, educația, asistența medicală, sectorul bancar, dar și multe alte
activități economie. Din totalul forței de muncă, 52% din total se ocupă cu
agricultura, 14% cu industria, iar restul de 34% este implicat în domeniul
serviciilor.
Economia Islandei este una destul de diversificată, dezvoltând și o
industrie prelucrătoare de servicii, în special în domeniul turismului, TIC, a
biotehnologiei, a dispozitivelor mediacle, dar și a tehnologiei de prelucrare a
alimentelor. Primul sector menționat, cel al turismului, este, în prezent, cel mai
mare contribuitor la veniturile de export ale țării, depășind chiar și pescuitul.
Datorită poziționării geografice, dar și a surselor hidroenergetuce abundente,
au fost atrase investiții străine substanțiale în marile sectoare consumatoare de
energie, cum ar fi topirea aluminiului.
 Social:
Luând în vedere atitudinile sociale, valorile, obiceriurile, convingerile,
ritualurile și practicile unei țări influențează mediul de afaceri într-un sens
major. De exemplu, McDonald’s nu servește burgeri de carne de vită în India,
dat fiind faptul că aceștia consideră vaca drept un animal sacru (tradițiile
hinduse sunt respectate cu strictețe și acestea interzic sub orice formă
consumul de carne de vită). Cea mai mare parte a populației indiene încă
trăiesc în vechiurile obiceiuri, moștenite din generație în generație și se încred
în muncă, în căsătorie, în rugăciunile oferite către zei de zi cu zi, dar și altele.
Conform cu noua serie oferită de Social Justice/Work Places care analizează
întreaga lume a muncii din Asia și Europa, femeile încă sunt subapreciate în
Inida și destul de rar prezente în forța de muncă oferită de această țară. Atunci
când ești invitat la o cină, trebuie să le oferi copiiilor o cutie de bomboane sau
o ciocolată. Mereu trebuie să mănânci doar cu mâna dreaptă. Niciodată să nu
te plângi în legătură cu mâncarea oferită, aceasta fiind o insultă la adresa
familiei. Cu vânzătorii de pe stradă poți negocia, dar niciodată cu personalul
din magazine.
În această țară cu o populație mică și omogenă, islandezii sunt dovada
vie că pot avea parte de o viață culturala bogată, variată și foarte dezvoltată, în
ciuda așezării geografice, dar și a numărului mic de locuitori. Moștenirea
literară a țării produsă de scriitorii acestei țări datează încă din secolele XII-
XIV. Aici, sunt prezente multe alte arte tradiționale, precum: țesutul,
meșteșugăritul argintului, dar și sculptura în lemn. În zona capitalei,
Reykjavik, se află multe centre culturale: teatre profesionale, orchestră
simfonică, o operă și o serie de galerii de artă, librării, cinematografe, dar și
muzee. Acest mediu cultural oferit de islandezi se poate compara cu mare
succes cu orașe și capitale de mai mari dimensiuni. De asemenea, aici se
organizează și un festival internațional bienal. În această țară se pune foarte
mult accentul pe egalitatea între oameni, iar cei din clasa muncitoare își indică
statutul social prin „problemele de limbaj” pe care aceștia le arată. Egalitatea
între sexe este mai ridicată decât în multe alte țări, iar natura deschisă a acestui
sistem politic le permite femeilor interesate să organizeze un partid politic
pentru a își urmări interesele în parlament. Așadar, peste 70% din totalul
femeilor sunt angajate și fac parte din forța de muncă a Islandei.
 Tehnologic:
În acest sens, guvernul Indian înțelege importanța investițiilor în
sectorul serviciilor și alocă fonduri substanțiale în diferite sub-sectoare,
precum: turism, educație, tehnologic, bancar, sănătate și altele. O serie de
inițiativele adoptate sunt: sporirea stimulentelor acordate în cadrul sistemului
de exporturi de servicii din India (SEIS) cu două procente; prezentarea unor
serii de proiecte juridice privind facilitarea comerțului în cadrul serviciilor
către OMC; creșterea de șase ori a cheltuielilor guvernamentale cu
infrastructura de telecomunicații și servicii în țară de la 1.41 miliarde dolari
SUA (2009-2014) la 8.55 miliarde dolari SUA (2014-2019).
Infrastructura Islandei este una impresionantă, fiind clasată pe primul
loc de către IMD World Competitiveness Report. Islanda se numără printre
marile puteri ale lumii în ceea ce privește domeniul TIC, fiind una dintre cele
mai importante, având a doua cea mai mare tehnologie a informației din lume,
alături de o tehnologie avansată a comunicației. În plus, Islanda se situează pe
locul 8 din 144 de țări în ceea ce priveste gradul de pregătire tehnologică.
Pentru a înțelege puterea acestei țări din acest punct de vedere, trebuie de
menționat faptul că peste 90% din populația țării are acces la internet de mare
viteză prin fibră optică, acasă sau la muncă, dacă nu chiar în ambele părți.
b) Analiza comparativă a unor indicatori
Conform site-ului de specialitate www.statisticstimes.com, India este
consolidanta locului 5 în topul clasamentului în ceea ce privește GDP-ul, surlcsând
țări precum Marea Britanie și Franța în anul 2017, dar fiind în spatele liderului,
Statele Unite ale Americii. Pe de cealaltă parte, Islanda ocupă poziția 111 în
clasamentul total de 193 țări, reprezentân o clasare mediocră, dar trebuie de luat în
calcul și raportul dintre numărul total de persoane și întinderea geografică a celor
două țări. Rata creșterii GDP-ului în India este de 7,1% pe când în Islanda este doar
de 4,6%, inflația de 3,5% respectiv 2,7%, iar rata șomerilor din cele două țări este de
2,6% în India si 2,9% în Islanda.
Observând scorul libetății economie, India se află pe locul 120 cu 56,5 puncte
din indicele anului 2020, prima țară din lume fiind Singapore. Scorul general a crescut
cu 1,3 puncte, această creștere fiind condusă de libertatea afacerilor. India se află pe
locul 28 în rândul celor 42 de țări din regiunea Asia-Pacific, scorul generl al acesteia
fiind cu mult sub mediile regionale și mondiale. Pe de altă parte, Islanda se descurcă
impresionant, scorul libertății economice fiind de 77,1, clasând-o pe locul 13 în anul
2020. Mai mult, scorul este neschimbat față de 2019, aceasta ocupând poziția a 7 a în
rândul celor 45 țări din regiunea Euroepi, scorul său fiind cu mult peste mediile
mondiale.
Comparând între cele două țări indexul progresului social, India are un scor
total de 59.10 din 100, alându-se pe poziția 102 din 149 de țări. La polul opus,
Islanda, are un punctaj de 89,29 din 100, fiind pe poziția a 6 a, topul fiind completat
de alte țări nordice și pe prima poziție fiind situată Norvegia cu un punctaj de 90.95,
diferența între Islanda și prima clasată fiind una destul de mică.
Analizând ultimul indice, cel al evoluției umane, observăm faptul că India
ocupă poziția 129 din totalul de 189 de țări, cu un scor de 0,674. Surprinzător, sau nu,
Islanda își menține poziția din topul anterior prezentat, ocupând tot poziția a 6 a, fiind
la egalitate cu Australia, ambele având scorul de 0,938, acest top fiind dominat tot de
Norvegia, prezentându-se cu 0,954 puncte.
c) Domeniul de activitate a firmelor ce intră în relație între cele două țări este cel
IT (venind din Islanda, fiind cunoscută puterea tehnologică a acestei țări) și cel agricol
(reprezentat de către India). Numele firmei IT este Ánalýtik și are o vechime și
experiență de peste 10 ani pe această piață, colaborând pe parcursul anilor cu diverse
companii din întreaga lume, principala activitate fiind dezvoltare de software-uri
create la comandă pentru difertie domenii de activitate. Firma care apelează la cei din
Islanda are proveniența în India, se numește Agricʋltʋre și domeniul pe care activează
este cel al agriculturii, fiind și o firmă de export. Cei din urmă au nevoie de un
software pentru a putea monitoriza transporturile. Așadar, în urma negocierii dintre
grupuri, relația s-a stabilit ca fiind una de parteneriat, unde firma Ánalýtik se va ocupa
de crearea și buna funcționare a software-ului pentru cei din domeniul agriculturii.
Prima faza a etapelor de negociere cea în care sunt incluse activități diverse,
cum ar fi colectarea de informașii (printr-o cercetare de piață), acțiuni preliminare
pentru declanșarea tratativelor dar și pregatirea negocierii propriu-zisă. Aceasta se va
desfășura într-o ședință sau mai multe, depinde de complexitatea rezultatelor dorite,
mai târziu fiind acțiunile de dupa negociere, mai exact punerea în practică a acordului
ajuns de comun acord.
Membrii echipei celor două țări sunt destul de diferiți în componența lor
generală, dat fiind faptul că distanța față de putere este în contrast pentru ambele. Spre
exemplu, echipa din India are o structură de sus în jos, unde există o dependență față
de „autoritate” și de unde se asteaptă comenzile către subordonați, aceștia așteptând să
fie direcționați de către superiori în lucrurile pe care le au de făcut. Așadar, am putea
spune că principalele caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească membrii echipei
sunt: profesionalism, cunoștințe în domeniul în care profesează, dar și un bun
ascultător și executant de comenzi venite din partea celor cu o pozție superioară. Pe
de altă parte, echipa din Islanda are o organizație „de formă”, unde membrii participă
la ședințe alături de superiori și le sunt ascultate părerile și opiniile de către manageri
și deseori chiar sunt consultați în legătură cu viitoarele decizii. Deci, caracteristicile
necesare ar trebui să fie următoarele: profesionalism, cunoștințe în domeniu, bunc
conducător și îndrumător de grup (în cazul în care ar putea prelua un anumit proiect),
să știe să își susțină punctul de vedere și să dezvolte ideile în fața grupului.

S-ar putea să vă placă și