UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE UMANISTE

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

ANUL III

ABORDAREA COPILULUI ATAXIC

ASIST.UNIV.DR. :CRISTEA DUMITRU

STUDENT: CRISTEA ELENA-ANDREEA

 COPILULUI ATAXIC
In acest eseu am ales sa vorbesc despre copilul ataxic si voi prezenta informatii despre
ce este ataxia,cauzele,simptome,tratament,diagnostic si tipurile de ataxie.

Ataxia este definită ca o inabilitate în coordonarea activităţii musculare caracterizată prin

mişcări bruşte şi incoordonare. Este o tulburare a direcţiei, ratei şi forţei mişcărilor voluntare,
explimată prin inabilitatea de a efectua mişcări precise, precum şi pierderea echilibrului.
Mai poate fi present tremorul intenţional (tremorul se agravează la executarea mişcărilor cu
scop ale membrelor).

Ataxia este un simptom al unei afecţiuni ascunse. Patologia care cauzează ataxia poate fi
localizată fie la nivelul cerebelului sau a conexiunilor neuronale de la acest nivel, fie la
nivelul altui sistem din organism.

Ataxia adevărată este un semn al disfuncţiei cerebelare. Cu toate acestea, pierderea

echilibrului sau mersul anormal poate să apară din cauze diverse: disfuncţie vestibulară,
anomalii musculoscheletale sau psihiatrice. Este necesară cunoaşterea istoricului bolii şi un
examen fizic pentru a adiferenţia ataxia adevărată de alte cause ale mersului anormal.

Din punct de vedere anatomic, cerebelul mijlociu (vermisul) este responsabil cu

coordonarea mersului şi a echilibrului central, pe când emisferele cerebelare sunt
responsabile cu coordonarea activităţilor motorii apendiculare (a extremităţilor). Sistemul
nervos central adună informaţii despre poziţia corpului în spaţiu, care sunt transmise
cerebelului (unde are loc procesarea acestora pentru a menţine echilibrul).

Structurile anatomice responsabile cu dezvoltarea echilibrului şi coordonării:

Un kinetoterapeut trebuie să aibă cunoştinţe de bază de fiziopatologie a diferitelor tipuri

de ataxie, pentru a formula un tratament kinetic eficient.

Controlul motor normal este rezultatul acţiunii combinate a unui tonus postural normal,
coordonării musculare şi echilibrului. Controlul postural, în contextual funcţionării normale a
sistemului nervos, se datorează diferitelor subsisteme senzorio-motorii care lucrează
împreună. Sistemul vestibular, visual, somatosenzitiv şi cerebelul, interacţionează flexibil
pentru obţinerea orientării postural, în funcţie de scopul mişcării şi a condiţiilor mediului
respectiv.

Sistemul somatosenzorial:

Contribuţia simţurilor somatosenzoriale (poziţia şi kinestezia) este în mod particular

importantă în formarea funcţiei motorii normale (Sherrington 1907, Bear et al. 2001).
Imputurile venite de la extremităţile inferioare, poziţia regiunii cervicale şi lombare
(Treleaven 2008), lumgimea muşchilor şi poziţia articulaţiilor se transmit prin proprioceptorii
localizaţi în articulaţii, ligamente, muşchi şi tendoane.

Poziţia şi simţurile kinestezice sunt transmise prin fibre mielinizate, care transmit informaţia
rapid către sistemul nervos central prin două căi: coloana dorsal – sistemul lemniscal medial
şi tracturile spinocerebeloase ventral şi dorsal. Aceste imputuri senzoriale permit cerebelului
să corecteze comenzile motorii eronate, care pot fi trimise de cortrxul motor şi informează
cerebelul asupra mărimii, vitezei, formei şi temporizării mişcării înainte ca aceasta să aibă loc
(Guyton 1976, Ramnani et al. 2001).

Sistemul vestibular:

Căile centrale vestibulare coordonează şi integrează informaţiile despre mişcările capului şi

corpului şi le foloseşte pentru a controla impulsurile neuronilor motori care ajustează poziţia
capului, ochilor şi corpului. Axonii vestibulari primary din vervul cranian VIII fac conexiuni
directe cu nuclei vestibulari de pe aceeaşi parte a creierului şi cu cerebelul.

Nucleii vestibulari primesc impusuri de la cerebel, sistemul somatosensorial şi vizual,

combinând informaţia vestibulară cu datele de la sistemul motor şi de la alte modalităţi
senzoriale.

Sistemul vestibular este compus din organelle otolitice (utricula şi sacula) şi canalele
semicirculare. Axonii de la otoliti proiectează în nuclei vestibulari laterali, care prin tractul
vestibulospinal excită motoneuronii ce controlează musculatura membrelor inferioare ce ajută
la menţinerea posturii, chiar şi pe o suprafaţă instabilă (reflexul vestibule-spinal). Axonii din
canalele semicircular proiectează impulsuri în nuclei mediali vestibulari, care trimit axoni prin
fasciculul medial longitudinal, pentru a excita neuronii motori ai trunchiului şi gâtului, care
controlează şi orientează capul.

O funcţie particular a sistemului vestibular este de a ţine ochii fixaţi într-o anumită
direcţie, care este actualizată prin reflexul vestibulo-ocular. Acest reflex simte mişcările de
rotaie a capului şi comandă imediat mişcări compensatorii ale ochilor în direcţie opusă.

Mişcarea ajută la fixarea ţintei vizuale (Guyton 1976, Bear et al. 2001).

Cerebelul:

Cerebelul joacă un rol esenţial în stabilirea echilibrului şi a coordonării motorii. Cerebelul

este divizat în zone funcţionale distincte: medială, intermediară şi laterale,bazate pe conexiuni
aferente şi eferente. Toate zonele pot influenţa locomoţia în diferite moduri. Spino-cerebelul
(zonele medială şi intermediară – vermis şi paravermis) recepţionează imputuri senzoriale
proprioceptive de la periferie, prin tracturile spinocerebelare dorsal şi ventral şi contribuie de
asemenea la locomoţie şi echilibru, prin imputurile venite de la nuclei vestibulari şi cei
reticulaţi din punte. Vestibulo-cerebelul (zona medial – flocculus şi nodulus) menţin
echilibrulprin tracturile vestibulospinal şi reticulospinal, prin modularea informaţiei din nuclei
vestibular şi reticular. Cerebro-cerebelul (zona lateral – lobul posterior) este interconectat cu
cortexul cerebral motor, pentru a permite mişcările distal coordinate, fine.

Informaţia de la cortexul cerebral este transmisă prin tractul cortico-ponto-cerebelar.

De la proprioceptorii periferici, cerebelul învaţă poziţia corpului în spaţiu. Primeşte informaţii
despre echilibru de asemenea şi de la sistemul vestibular, iar prin tractul cortico-ponto-
cerebelar despre mişcările viitoare. Pe baza acestei informaţii, cerebelul facilitează mişcările
coordonate şi echilibrate, prin operarea ajustărilor corespunzătoare (Guyton 1976,
Young&Young 1997, Herdman 1998).

<1AN 1-5 ANI 5-10 ANI >10 ANI

Malformatii Ingestia de Ingestia de Ataxia Friedriech

congenitale medicamente medicamente
Hidrocefalie Ataxia cerebeloasa Ataxie cerebeloasa Sindrom Miller
uşoară acuta acuta Fisher
Paralizie cerebrala Encefalopotie Tumori cerebrale Hemoragie cerebrala
mioclonica si
neuroblastom
Sindrom Erori intrauterine Boala Wilson Scleroza multipla
Merinesco-Sjogren de metabolism
Tumori cerebrale Adrenaleucodistrofi Degenerare
e oligopontocerebeloasa
Ataxia Ataxia ereditara Ataxie ereditara
Telangiectasia
Boala Refsum

Tipuri de ataxie şi caracteristici

Ataxia poate fi rezultatul leziunii diferitelor arii motorii sau senzoriale din sistemul
nervos central sau a patologiilor sistemului nervos periferic (Bastian 1997). În general,
problemele sistemului prorioceptiv, vizual sau vestibular, ale cerebelului sau lezarea
interconexiunilor acestor structuri pot determina ataxie. Conform unor cercetători, ataxia se
împarte în diuă categorii: ataxie senzorială şi ataxie cerebeloasă (Bastian 1997, Mariotti et al.
2005) iar după alţii (Morgan) ataxia este de trei tipuri: senzorială, cerebeloasă şi vestibulară
(Morgan 1980). Cu toate acestea, alţi cercetători consideră ataxia frontal ca fiind de patru
tipuri (Erasmus 2004 ). În unele cazuri, se pot observa simptomele a două sau chiar trei tipuri
de ataxie, fenomen denumit ataxie mixtă (Edwards 1996).

Ataxia cerebeloasa

Aceasta este ataxia cauzata de o disfunctie a cerebelului - o regiune a creierului implicata in

asimilarea perceptiei, coordonarii si controlului miscarilor. Ataxia cerebeloasa poate provoca
probleme neurologice, cum ar fi: • stare de lesin • lipsa de coordonare intre organe, muschi,
membre sau articulatii • abilitatea de a controla distanta, puterea si viteza miscarii unui brat, a
mainii, a piciorului sau a ochilor • dificultate in estimarea exacta a timpului care a trecut •
incapacitatea de a efectua miscari rapide, alternante Simptomele depind de partile deteriorate
ale cerebelului, si daca leziunile apar pe o parte (unilaterala) sau pe ambele parti (bilaterale).
Daca vestibulocerebelul este afectat, echilibrul persoanei si controlul miscarii ochilor vor fi
afectate. Persoana va sta in mod obisnuit cu picioarele departate, pentru a obtine un echilibru
mai bun si pentru a evita balansul inainte si inapoi. Chiar si atunci cand ochii pacientului sunt
deschis, acest se poate dezechilibra daca tine picioarele apropiate. In cazul in care
spinocerebelul este afectat, pacientul va avea un mers neobisnuit cu pasi inegali, pasi laterali
si plecari si opriri impiedicate. Spinocerebelul regleaza miscarile corpului si ale membrelor.

Ataxia vestibulara

Ataxia vestibulara afecteaza sistemul vestibular. Acest sistem este alcatuit din urechea
interioara si canalele urechii, care contin lichid. Acestea simt miscarile capului si ajuta la
echilibrul si orientarea in spatiu. Cand nervii din sistemul vestibular se deterioreaza, puteti
avea urmatoarele probleme:

• Vedere neclara si alte probleme ale ochilor

• Greata si varsaturi

• Probleme la ridicare si asezare

• Mers impiedicat

• Probleme in a merge pe jos in linie dreapta

• Vertij sau ameteli

Ataxia senzoriala

Aceasta este ataxia datorata pierderii proprioceptiei. Proprioceptia este simtul pozitiei relative
a partilor vecine ale corpului. Ataxia senzoriala este rezultatul deteriorarii nervilor din
maduva spinarii sau din sistemul nervos periferic. Aceasta este partea sistemului nervos din
afara creierului si maduvei spinarii. Un pacient cu ataxie senzoriala are in mod obisnuit un
mers incomod, cu calcaiul lovind cu greu pe masura ce atinge solul cu fiecare pas. Daca un
medic cere pacientului sa stea cu ochii inchisi si cu picioarele apropiate, instabilitatea lui se va
inrautati. Acest lucru se datoreaza faptului ca pierderea proprioceptiei face ca pacientul sa se
bazeze mult mai mult pe datele vizuale. Pacientului ii poate fi greu sa efectueze miscari
voluntare coordonate cu membrele, trunchiul, faringele, laringele si ochii. Simptomele ataxiei
senzoriale includ:

• Dificultate in a atinge nasul cu degetul cu ochii inchisi

• Incapacitatea de a simti vibratiile

• Probleme de mers cand lumina e slaba

• Mers apasat
Cauzele ataxiei

Deteriorarea, degenerarea sau pierderea celulelor nervoase din partea creierului care
controleaza coordonarea musculara (cerebelul) are ca rezultat ataxia. Cerebelul cuprinde doua
portiuni de dimensiunea unei mingi de ping-pong din tesut pliat, situate la baza creierului.

Partea dreapta a cerebelului controleaza coordonarea din partea dreapta a corpului; partea
stanga a cerebelului controleaza coordonarea din partea stanga. Bolile care afecteaza maduva
spinarii si nervii periferici care conecteaza cerebelul la muschi pot, de asemenea, provoca
ataxie.

Exista numeroase cauze de ataxie, fie din cauza unei leziuni acute sau a unei infectii, fie a
unui proces degenerativ cronic. Chiar si fara antecedente familiale de ataxie, unii oameni pot
dezvolta aceasta afectiune.

In unele cazuri, medicii nu pot identifica cauza. Urmatoarele pot provoca ataxie:

• operatie pe creier

• lovitura la cap

• alcool sau abuz de droguri

• infectii, cum ar fi varicela (de obicei dispare dupa ce infectia a fost eliminata)

• tumoare pe creier

• expunerea la substante chimice toxice

• scleroza multipla, paralizia cerebrala si alte afectiuni neurologice

• malformatia cerebelului inainte de nastere Boala autoimuna.

Scleroza multipla, sarcoidoza, boala celiaca si alte afectiuni autoimune pot provoca
ataxie. Sindroame paraneoplazice. Acestea sunt tulburari rare, degenerative, declansate de
raspunsul sistemului imunitar la o tumora canceroasa (neoplasm), cel mai frecvent la cancer
pulmonar, ovarian, mamar sau limfatic. Ataxia poate aparea cu cateva luni sau ani inainte de
diagnosticarea cancerului.

Reactie toxica. Ataxia este un potential efect secundar al anumitor medicamente, in

special barbiturice, cum ar fi fenobarbitalul; sedative, cum ar fi benzodiazepinele; si unele
tipuri de chimioterapie. Acestea sunt importante pentru identificare, deoarece efectele sunt
adesea reversibile.

De asemenea, unele medicamente pe care le luati pot cauza probleme pe masura ce

imbatraniti, astfel incat este posibil sa fie nevoie sa reduceti doza sau sa intrerupeti
medicamentul. Intoxicarea cu alcool si droguri; intoxicarea cu metale grele, cum ar fi plumbul
sau mercurul; si otravirea cu solvent, cum ar fi de la diluantul de vopsea, poate provoca
ataxie. Vitamina E, vitamina B-12 sau deficit de tiamina.
 Un aport insuficient al acestor substante nutritive, sau incapacitatea organismului de a
absorbi suficient, din cauza abuzului de alcool sau din alte motive, poate duce la ataxie.
Pentru unii adulti care dezvolta ataxie sporadica, nu exista nicio cauza specifica. Ataxia
sporadica poate lua o serie de forme, incluzand atrofie multipla de sistem, o tulburare
progresiva, degenerativa.

Simptome

Simptomele pot varia in functie de severitatea si tipul de ataxie. Daca ataxia este cauzata
de o vatamare sau de o alta stare de sanatate, pot aparea simptome la orice varsta, si se pot
imbunatati si eventual sa dispara. Simptomele initiale ale ataxiei includ de obicei:

• Coordonare slaba a membrelor.

• Disartrie - discurs lent, dificil de realizat.

Pacientul poate avea de asemenea dificultati in controlarea volumului, ritmului si vibratiei.

Diagnostic

Pe langa istoricul medical complet, istoricul familial si examinarea completa

neurologica si fizica, se pot efectua urmatoarele proceduri de diagnosticare:

• Teste de laborator (inclusiv teste de sange si urina)

• Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN).

O procedura de diagnostic care utilizeaza o combinatie de magneti mari, radiofrecvente

si un computer pentru a produce imagini detaliate ale organelor si structurilor din corp.

• Testarea genetica.

Testele efectuate pentru a determina daca o persoana are anumite schimbari genetice
(mutatii) sau modificari ale cromozomilor, despre care se stie ca ar creste riscul unor afectiuni
mostenite. Aceste proceduri de diagnostic pot fi, de asemenea, folosite pentru a exclude alte
conditii care pot provoca aparitia ataxiei.

Anumite stari pot provoca aparitia brusca a ataxiei, cum ar fi traumatisme craniene,
accident vascular cerebral, hemoragie cerebrala, tumori cerebrale, anomalii congenitale,
infectii, post-expunere la anumite medicamente si, de asemenea, stopari cardiace sau
respiratorii. Unele afectiuni pot determina aparitia treptata a ataxiei, cum ar fi hipotiroidismul,
deficientele anumitor vitamine cum ar fi B-12 sau vitamina E, expunerea la anumite
medicamente, scleroza multipla, sifilisul si alte tulburari.

Tratament

In acest moment nu exista nici un remediu pentru ataxiile ereditare. Nu exista, de

asemenea, niciun medicament disponibil in prezent, care sa trateze simptomele specifice ale
ataxiei. Daca ataxia se datoreaza unui accident vascular cerebral, un nivel scazut al vitaminei
sau expunerea la un medicament toxic sau la un produs chimic toxic, tratamentul este destinat
tratarii acelor conditii specifice.

Tratamentul pentru necoordonare sau dezechilibru, implica in cea mai mare parte
utilizarea dispozitivelor adaptive pentru a permite individului sa mentina cat mai multa
independenta posibila. Astfel de dispozitive pot include utilizarea unei carje, a unui suport sau
a unui scaun cu rotile.

Fizioterapia, terapia logopedica si medicamentele pentru a ajuta la simptome precum

tremor, rigiditate, depresie, spasticitate si tulburari de somn pot fi, de asemenea, benefice.
Cercetarile se desfasoara in ceea ce priveste degenerarea cerebeloasa si spinocerebelara,
printre care se numara eforturile de gasire a cauzelor de ataxie si modalitati de tratare,
vindecare si, in cele din urma, prevenirea acestora.