Sunteți pe pagina 1din 4

Un Gând de la Fondatori

Dragi elevi, părinți și profesori,


Gândul nostru se îndreaptă către toți cei care cred că în viață fiecare început este
greu, către cei care își amintesc de prima zi de gradiniță, de primul examen, de primul copil,
de emoțiile momentelor în care te afli la o răscruce și trebuie să alegi o direcție cu un singur
sens, către toți cei care au avut curajul să creadă că pot schimba ceva.
Ca președinte al Asociație Române a Tinerilor cu Initiativă am avut parte, în 13 ani,
de provocări din ce în ce mai mari în ceea ce privește educația pentru copii și adulti. Am
dezvoltat programe de stimulare a voluntariatului prin crearea unui centru de voluntariat, ne-
am implicat ca membri fondatori în dezvoltarea de structuri-umbrelă pentru organizațiile
care lucrează cu voluntari, am facut lobby și advocacy pentru inițiative legislative în care am
crezut, am creat resurse educaționale inovative de tipul simulatoarelor de business, am
organizat programe de tip “a doua șansă” pentru cei care au părăsit timpuriu școala, am
dezvoltat programe cultural-artistice pe care le-am transpus în organizații de sine
stătătoare.
Am avut curajul să dezvoltăm un proiect strategic, cu finanțare europeană de 4
milioane de euro, care a durat trei ani și care a devenit model de bună practică în randul
beneficiarilor POSDRU, pornind de la dorința de a dezvolta cultura antreprenorială și
educația de calitate în rândul tinerilor, prin formarea profesională a aproximativ 4500 de
persoane și dezvoltarea a 60 de afaceri de succes, am adus non-formalul în școlile din
Craiova prin teatru-forum, service-learning și multe alte metode de educație. Am făcut tot ce
am considerat că poate produce schimbare.
Totuși, impactul a fost mic.
Totuși, oamenii sunt cei care fac diferența.
Totuși, e imposibil să schimbi un sistem fără să pierzi controlul lui.
Totuși, asta nu înseamnă că nu poți construi ceva ce poate să ofere un model de bună
practică educațională, care poate fi un etalon în sistemul de învățământ local și care să
producă schimbări directe pentru un grup restrâns de copii, părinți și profesori, dar profunde
pentru întreaga comunitate școlară.
În acest sens, vă oferim oportunitatea de a fi parte din Școala Româno-Britanică,
având convingerea că fiecare cărămidă pe care o punem la temelia educației va influența
modul în care poate arăta viața copiilor noștri.
Excelența în educație face diferența!
Fiecare dintre noi poate face diferența!
Cu un gand bun,
de la Fondatori.

Misiune
_
Misiunea Școlii Româno-Britanice este creșterea dragostei de învățătură a
copiilor.
În vederea atingerii idealurilor educaționale, Școala Româno-Britanică își
propune:
 Crearea cadrului de formare a unei personalități complexe, instruite și educate la
cele mai înalte standarde creative, aptă să judece autonom, cu spirit critic, realitățile la nivel
național, european și mondial, să elaboreze proiecte de schimbare și să coopereze
argumentativ.
 Motivarea copilului în a atinge un potențial maxim în construirea fundamentului
intelectual.
 Dezvoltarea atitudinilor pozitive față de calitatea muncii
 Promovarea unui comportament decent, strâns legat de cinste, onoare, respect
reciproc, toleranță, responsabilitate față de propriile acțiuni;
 Încurajarea independenței și autodisciplinei, încrederii și respectului de sine, atât la
nivel personal, social și emoțional, cât și la nivel academic.
 Motivarea elevilor spre a participa activ la viața socială și politică a unei societăți
deschise și democratice, în vederea exersării drepturilor și îndatoririlor civice;
 Formarea și dezvoltarea deprinderilor de comunicare în plan social, în contextul
economiei de piață.
 Să fie susținător al parteneriatului cu parinții, autoritățile locale, biserici, asociații
socio-profesionale, sindicate, ONG-uri, agenți economici etc.;
 Să fie promotor al valorilor, principiilor și direcțiilor de acțiune privind reforma
profundă și descentralizarea sistemului de învățământ;

Viziune
“Educație pentru viață, educație pentru viitor, prin metode moderne de predare,
copii cu o personalitate armonioasă, încrezători în ei înșiși, motivați să obțină rezultate
excelente, capabili să reacționeze creativ, adecvat și independent la situații de viață
diverse.”
O școala respectată de părinți, elevi și profesori, care să desfășoare un
învățământ performant, adaptat cerințelor comunității locale, în conformitate cu idealul
educațional stabilit la nivel de Comunitate Europeană. Totodată, școala își propune o
abordare educațională holistică, multisenzorială, ce se adresează deopotrivă minții,
emoției și simțurilor, promovând un tip de învațare prin experiment, prin explorare,
urmărind toate cele patru stadii de excelență în formarea unui om complet:
EXPLORAREA, DESCOPERIREA, CUNOAȘTEREA, EXCELENȚA.
Valori
Profesionalism - Să respecți deontologia profesională, să daruiești necondiționat ceea ce știi, prin
mijloacele cele mai eficiente și în respectul pentru corectitudine și obiectivitate.
Performanță - Sa fii cât mai bun posibil și să încerci să te autodepășești zilnic.
Încrederea - Să fii sigur ca ai calitățile ce asigură succesul.
Onestitatea - Să nu renunți la integritate.
Creativitatea - Să-ți valorifici disponibilitățile practice, intelectuale și artistice pentru a-ți face viața mai
frumoasă.
Implicarea personal - Tu contezi în reușita echipei.
Umanismul și solidaritatea - Suntem alături de cei vulnerabili.
Respectul și valorizarea diferenței umane - Suntem egali în fața lui Dumnezeu, indiferent de etnie, rasă,
religie sau convingeri politice ori stare materială.
Respectul individului și al individualității - Libertatea mea se oprește acolo unde începe intimitatea ta.
Dreptul la șanse egale - Și eu pot reuși pentru că am acces la aceleași surse ale cunoașterii ca și tine.
Dreptul la proprietate intelectuala - Am gândit și am susținut această idee, deci îmi aparține.
Libertatea cunoașterii, a gândirii și a exprimării - Pot să cunosc tot ceea ce vreau, pot să gândesc ceea ce
vreau, pot să exprim ceea ce gândesc, ținând seama de normele de bun simț.

Echipa noastra
Oamenii sunt cei care reușesc să transpună fizic concepte și viziuni. În acest
sens, echipa noastră vine să completeze imaginea școlii prin profesionalism, calificare,
învatare continuă, multiculturalism. În cadrul lecțiilor exista, în permanență, doua
persoane în sală, un învățător/instructor engleză și un asistent (psiholog specializat în
lucrul cu copiii).
Instructorii ce predau curriculumul britanic sunt certificați în vederea pregatirii elevilor
pentru testele Cambridge Engish si, de asemenea, sunt instruiti în furnizarea
curriculumului britanic de tip Cambridge School.
 Instructori curriculum britanic
 Invățători
 Consilier școlar
 Profesor suport/Consilier CES
 Asistenți predare/Animatori socio-educativi
 Profesori: limba franceză, educație fizică, religie și pentru activități
extracurriculare: dansuri, aikido, pictură, IT, etc
 Personal auxiliar – 3 ingrijitoare, 1 bucatar, 1 ajutor bucatar, 1 tehnician
 Echipa managerială: Director general, Responsabil curriculum românesc,
Responsabil curriculum britanic;
 Asistenta medicala permanent, medic școlar zilnic, 1/an – consultatii
stomatologice (cabinet de specialitate), 1/an – consultații postură
 Personal administrativ: 1 office manager, 1 responsabil comunicare, 1 director
tehnic, 1 bibliotecar, 1 gestionar

Școala Româno-Britanică este o instituție de învățamânt creată din dorința de a


imprima calitate, securitate, inovare, creativitate și responsabilitate sistemului de învățământ
românesc.

Adresa: Gheorghe Bibescu nr 15 A Craiova, Dolj


Telefon: +40 0733 822 843

E-mail: contact@scoalabritanica.ro
Facebook: @scoalaromanobritanica

S-ar putea să vă placă și