Sunteți pe pagina 1din 7

Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual

în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română
are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest
marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea
nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.
Petre Ţuţea
Aria curriculară: Limbă şi comunicare
Disciplina: Limba şi literatura română
Unitatea de învăţare: Lumea
necuvântătoarelor Conţinut: Părţile principale
de propoziţie
Elemente de conţinut: Acordul predicatului cu subiectul
Tipul lecţiei: mixtă
Obiective-cadru/Obiective de referinţă: 1.3, 2.3, 3.5
Obiective operaţionale:
 Cognitive:
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, elevii vor fi capabili:
OC1 – să recunoască părţile principale din propoziţiile date, subliniind legătura dintre ele;
OC2 – să precizeze modul de realizare a acordului dintre predicat şi subiect în propoziţiile date;
OC3 – să realizeze acordul dintre predicat şi subiect în propoziţii simple/dezvoltate;
OC4 – să utilizeze ortografia şi punctuaţia subiectelor/predicatelor în propoziţiile date.
 Motrice:
La sfârşitul activităţii, elevii vor deveni capabili:
OM1 – să-şi dirijeze efortul oculomotor către centrul de interes sugerat de învăţător;
OM2 – să-şi coordoneze mişcările pentru redarea în scris a acordului dintre predicat şi subiect;
OM3 – să-şi reprime tendinţa de a practica mişcări inutile în timpul activităţii didactice.
 Afective:
Elevii:
OA1 – vor accepta propunerea învăţătoarei pentru activitate;
OA2 – se vor conforma solicitărilor formulate;
OA3 – vor colabora cu învăţătoarea în realizarea obiectivelor propuse.
Resurse:
A. Bibliografice:
1. oficiale:
• Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 2005;
• Piţilă Tudora, Mihăilescu Cleopatra, Limba şi literatura română – manual pentru clasa a IV-a, Editura „Aramis“, Bucureşti,
2006.
2. ştiinţifice:
• Marcela Peneş, Comunicare – culegere de exerciţii, Editura „Aramis“, Bucureşti, 1998;
• Elvira Creţu, Psihopedagogie şcolară pentru învăţământul primar, Editura „Aramis“, Bucureşti, 1999.
3. metodico-didactice:
• Anton Ilinca, „Metodica limbii române în învăţământul primar – manual pentru liceele pedagogice şi şcolile postliceale de
învăţători şi educatoare, Editura „Grigore Tabacaru“, Bacău, 1998;
• Estera Nicolescu, Didactica limbii şi literaturii române pentru învăţământul primar, Editura„Egal“, Bacău, 2003;
• Ioan Şerdean, Metodica predării limbii române la clasele I-IV. Manual pentru liceele pedagogice, clasele a XI-a şi a XII-a,
specialitatea învăţători, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
B. Metodologice:
a. strategia didactică: dirijată, inductivă;
b. metode şi procedee: conversaţia euristică, exerciţiul, explicaţia, observaţia, analiza, munca cu manualul, problematizarea, analiza
gramaticală, Cubul;
c. forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe;
d. mijloace didactice: fişe de lucru, caiete, tablă, manual, videoproiector.

C. Temporale: 50 de min
Strategii didactice
Etapele lecţiei/ Ob. Conţinut, sarcini de învăţare, modalităţi
durata op. de realizare Metode şi Mijloace Forme de Evaluare
procedee didactice organizare
I. OA1 Joc didactic: Ghiceşte personajul! explicaţia fişă cu frontală observarea
Captarea OM3 Prezint elevilor două ghicitori, soluţiile lor ghicitori sistematică
atenţiei fiind părţile principale de propoziţie studiate:
1 min. subiectul şi predicatul.
Astfel vor afla o parte din tema noii lecţii.
II. OA3 Comunic pe înţelesul elevilor conţinutul expunerea tabla frontală observarea
Enunţarea învăţării şi performanţele aşteptate. Precizez că sistematică
obiectivelor va fi uşor, întrucât acestea se raportează la
2 min. achiziţiile anterioare. Se scrie titlul la tablă –
Acordul predicatului cu subiectul.
III. OA1 Cer elevilor să răspundă la câteva întrebări conversaţia fişe frontală orală
Actualizarea OM1 referitoare la părţile principale de propoziţie, examinatoare de lucru
concomitent cu analiza textului:
cunoştinţelor
3 min. Ca un glas domol de
clopot Sună codrii mari de
brad;/ Ritmic valurile cad,/
Cum se zbate-n dulce
ropot Apa-n vad./
(George Coşbuc – „Noapte de vară”)
IV. OC1 Se dă textul: lectura fişe individuală orală
Prezentarea OM2 „Piscurile Ceahlăului se ivesc din ceaţă.
OA2 Ele stăpânesc, asemenea unor străjeri, conversaţia tabla
conţinutului
întinderea nemărginită. Miresme dulci şi
învăţării zgomote surde plutesc în aerul răcoros al exerciţiul
4'
dimineţii.“
(Alexandru Vlahuţă, În Munţii Neamţului)
Solicit elevilor să extragă părţile principale
din fiecare propoziţie şi să indice, cu ajutorul
săgeţilor, cui se adresează întrebarea pentru a le
identifica.
Scriu pe tablă un exemplu:
S P
Mihai priveşte

ce face? cine?

Supraveghez activitatea independentă a


elevilor, acordând sprijinul necesar.

V. OC2 Scriu pe tablă următoarele propoziţii grupate conversaţia tabla frontală orală
Dirijarea OM1 pe coloane:
OA3 explicaţia observarea
învăţării
15 min.
Floarea împrăştia un miros sistematică
suav. Dumnealui va sosi curând. exerciţiul videoproiector
Tu dormi în fiecare după-amiază.

Florile împrăştiau un parfum


suav. Dumnealor vor sosi curând.
Voi dormiţi în fiecare după-amiază.

Comunic sarcinile de învăţare: identificarea


şi sublinierea părţilor principale de propoziţie
din fiecare coloană, stabilirea părţilor de
vorbire prin care sunt exprimate acestea,
precizarea numărului fiecărei părţi de vorbire.
Prezint şi alte situaţii de acord între predicat
şi subiect:
Grupul de copii urcă dealul.
Paşte, pe imaş, turma de
mioare.
Eu şi Andrei participăm la concursul de
şah. Mama şi tata au călătorit în
străinătate.

Reguli ale acordului:


Verbul prin care se exprimă predicatul
verbal se acordă în persoană şi număr cu partea
de vorbire prin care se exprimă subiectul.
În propoziţiile în care subiectul este
multiplu, verbul prin care este exprimat
predicatul este la numărul plural.
VI. OC3 Se prezintă elevilor decursul metodei exerciţiul fişe de lucru pe grupe scrisă
Obţinerea OC4 Cubul, se formează noile grupuri şi se trasează
OM3 sarcinile.
performanţelor
8 min.
OA3

VII. OC2 Elevii vor primi câte o fişă, care se lectura fişe frontală orală
Feedbackul OA1 concretizează în compunerea
3 min. Primăvara. Sarcina lor va fi de a corecta exerciţiul videoproiector
greşelile de exprimare întâlnite.

OC3 Comunic sarcinile de lucru înscrise pe explicaţia fişe de individuală scrisă


VIII. OC4 fişele de activitate independentă. evaluare
OM1 Se fac aprecieri individuale şi generale. exerciţiul observarea
Evaluarea
10 min. OA1 sistematică
IX. Retenţia OM1 Propun elevilor completarea unui careu al fişe frontală
1 min. OA1 cărui cuvânt-cheie îl regăsesc în titlul lecţiei.
videoproiector
X. Transferul OC3 a. intern:
3 min. OC4 Recomand elevilor să aplice regula manualul frontală
OA2 acordului dintre predicat şi subiect în conversaţia observarea
rezolvarea temei pentru acasă (ex. 1, p. 101, caietul special sistematică
manual; caietul special).
b. extern:
Le sugerez să urmărească această regulă în
exprimarea colegilor şi a altor persoane.

S-ar putea să vă placă și