CURS NR.

10
STABILIREA PRINCIPIILOR PENTRU ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR
ARTIFICIALI

Alegerea dinţilor artificiali reprezintă o etapă prin care medicul restaurează funcţiile SDM şi redă
sau completează personalitatea individului în funcţie de sex, vârstă, şi temperament.
1. Alegerea dinţilor din zona frontală
Alegerea dinţilor din zona frontală urmăreşte dimensiunea dinţilor, forma, culoarea şi materialul
din care sunt confecţionaţi dinţii artificiali. Ea poate fi realizată din documentele fişei stomatologice în
care s-au trecut datele individuale preextracţionale sau, dacă ele lipsesc, în funcţie de parametrii clinici
determinaţi de medic.
Dimensiunea dinţilor frontali.
Inălţimea dinţilor frontali superiori se încadrează între planul de ocluzie şi linia surâsului unde
se plasează coletele frontalilor superiori. Gradul de vizibilitate a dinţilor depinde de:
- restaurarea fizionomică a conturului buzei superioare. O buză hipertonă şi scurtă oferă o
vizibilitate mai mare a dinţilor din zona frontală, pe când o buză lungă, hipotonă, poate
acoperii dinţii în totalitate.
- vârstă. La persoanele tinere gradul de vizibilitate al dinţilor frontali este de 2-3 mm din
porţiunea incizală, în timp ce la persoanele în vârstă gradul de vizibilitate scade la cel mult 1
mm sau dinţii frontali sunt acoperiţi de buza superioară.
- dimensiunea verticală de ocluzie corectă permite alegerea înălţimii dinţilor anteriori şi a
gradului de supraocluzie frontală. în ocluzia adâncă acoperită dinţii frontali superiori vor fi
mai vizibili.
Lăţimea dinţilor frontali superiori este determinată prin măsurarea cu ajutorul unei rigle flexibile
a distanţei dintre linia mediană şi linia caninului, dimensiune în care se montează cei trei dinţi frontali
superiori. Această valoare poate fi determinată şi matematic:
- lăţimea incisivului central corespunde la 1/16- 1/18 din distanţa bizigomatică, 1/4 din
lăţimea nazală, 1/2 din lăţimea filtrului nazal.
- lăţimea incisivului lateral este egală cu 1/22 din lăţimea feţei.
- lăţimea caninului este egală cu 1/19 din lăţimea feţei.
- suma diametrelor mezio-distale ai celor şase dinţi frontali reprezintă 1/5 din suma distanţelor
intertuberozitare şi inter tuberculii piriformi, măsurate pe creastă (metoda Justi).
- suma mezio-distală a incisivilor şi caninilor superiori este egală cu o treime din diametrul
bizigomatic (metoda Sears).
- suma mezio-distală a incisivilor şi caninilor superiori este egală cu 1/13 din circumferinţa
craniană ce trece prin glabelă şi punctul occipital posterior.
- distanţa ce separă feţele externe ale celor două aripi ale nasului corespunde celei care separă
vârful cuspizilor celor doi canini superiori (metoda Lee). Astfel lăţimea incisivului central
superior devine 1/4 din această distanţă sau, lăţimea incisivului central este egală cu lăţimea
incisivului lateral +l/2din lăţimea caninului.
Lăţimea dinţilor frontali inferiori se raportează lăţimii celor superiori astfel încât versantul mezial al
caninului superior să angreneze cu versantul distal al cuspidului caninului inferior.
- suma mezio-distală a celor şase dinţi frontali inferiori este egală cu 4/5 din suma mezio-
distală a dinţilor frontali superiori.
- lăţimea incisivului central inferior este 1/29 din distanţa bizigomatică.
- lăţimea incisivului lateral inferior este 1/26 din distanţă bizigomatică.
- lăţimea caninului inferior este 1/21 din distanţa bizigomatică.

1
 Raportul optim înălţime/lăţime a incisivului central superior este verificat prin evaluări
fizionomice şi se modifică, dacă este necesar, una dintre cele două dimensiuni în funcţie de cealaltă.
Dacă dimensiunile dinţilor au fost bine alese, se confirmă formula:

lungimea feţei lungimea dinţilor

lăţimea feţei lăţimea dinţilor

de statură dinţii vor fi scurţi şi mai laţi, în timp ce indivizii înalţi vor avea dinţii lungi şi
drteptunghiulari.
- Lejoyeux arată că forma dinţilor anteriori depinde de:
- arhitectura facială osoasă a feţei şi forma incisivului central. Astfel există tip pătrat
cu feţele proximale paralele, tip triunghiular cu feţele proximale convergente incizal, tip
ovoidal cu feţele divergente şi curbe aproximai, şi tipurile mixte.
- contururile părţilor moi. în plan frontal formele feţei pătrate, triunghiulare, ovoidale
şi mixte dau forma incisivului central superior. De asemenea unui nas lat de la bază până la
extremitatea sa îi va corespunde un dinte lat, unui nas îngust la nivelul bazei îi va corespunde
un incisiv central cu un colet mai îngust. In plan sagital profilul convex impune o faţă
vestibulară a incisivului modelată convex, o frunte plată cu obrajii scobiţi cu profilul plat,
impune dinţii cu feţele vestibulare plate.
- sexul. Pentru sexul feminin formele feminine sunt înscrise într-o sferă, dinţii au
contururile rotunjite, ovoide, evocând blândeţea. Formele masculine pot fi înscrise într-un cub,
dinţii au formă robustă, ce conferă forţă, rigiditate şi vigoare.

2
 - personalitatea individuală. Refacerea şi ameliorarea unei personalităţi fizice
deteriorate se obţine prin refacerea surâsului. Personalităţile se clasifică în personalităţi
viguroase la care incisivii centrali sunt în timpul surâsului aparenţi şi foarte vizibili,
personalităţile delicate au incisivii centrali gracili, fragili şi şterşi, şi intermediarii, constituind
majoritatea, au în timpul surâsului dinţii sănătoşi, de aspect plăcut. Incisivul central reprezintă
partea concretă a personalităţii, iar forma incisivului lateral este cea abstractă. Astfel, un
individ mai viguros, aspru şi dur, va avea incisivul lateral asemănător cu a centralului şi este
dominat de acesta din urmă. Cu cât individul este mai emancipat, intelectualizat, forma
incisivului lateral este mai plăcută.
Forma caninului este ascuţită la tineri şi la persoanele viguroase, agresive; este pătrată la subiecţii
bătrâni; rotunjită la persoanele calme, înţelepte sau feminine. Abraziunea vârfului are aspect concav
afectând marginea distală sau numai vârful caninului.
Primul premolar se aseamănă cu caninul, fiind în prelungirea naturală a acestuia, şi el se va
armoniza cu cei şase dinţi frontali.
- vârsta înaintată face ca dintele să fie mai scurt, cu marginea incizală mai groasă.
- principiul dentogenezei încadrează dinţii în forme cât mai naturale, fără limite clare
geometrice, fără linii sau suprafeţe perfecte, astfel arcadele dentare nu sunt standard, ci
individualizate.
Culoarea dinţilor din zona frontală
Alegerea culorii dinţilor din zona frontală reprezintă un obiectiv deosebit de important care domină
sau completează armonia formelor şi a dimensiunii dinţilor frontali.
Armonia culorii este dominată de:
- culoarea de bază care este galbenul la un grad de strălucire şi saturaţie diferit, la care se
adaugă nuanţe reduse de cenuşiu, albastru sau roz.
- strălucirea sau luminozitatea dată de proporţia dintre negru şi albul care intră în compoziţia
culorii.
- gradul de saturaţie dat de cantitatea de culoare de bază, galbenul, care intră în compoziţia
culorii finale. Este mai accentuat la nivelul coletului.
- transluciditatea caracterizează aspectul natural al dinţilor şi este prezentă la nivelul
marginilor libere şi proximale. Transluciditatea la nivelul incizal sau la colet, face dintele mai
tânăr, iar suprimarea ei la nivelul marginii incizale face ca dintele să fie mai saturat, mai
îmbătrânit.
Alegerea culorii dinţilor se face în condiţiile unui mediu exterior care va respecta următoarele
condiţii (după Lejoyeux):
- se va folosi lumina zilei în orele de luminozitate maximă. Fac excepţie persoanele
care lucrează în medii publice de TV şi reflectoarele teatrelor pentru care se va folosi o sursă
de lumină asemănătoare. Este necesară confecţionarea a altei proteze totale cu dinţii aleşi la
lumina zilei pentru activitatea lor cotidiană.
- se aşează pacientul la 2 m în faţa unei ferestre care nu este orientată spre sud, pentru
a obţine o lumină difuză.
- se acoperă hainele prea colorate cu o pânză de culoare neutră, cenuşie, şi ne vom feri
de culorile dominante, contrastante din jur.
- se umezeşte cheia de culori.
- să nu privim culoarea dinţilor mai mult de 5-10 secunde, după care privirea va
aluneca pe faţa pacientului, încercând să reconstituim mintal efectul estetic.
- alegerea culorii se face pentru toţi dinţii frontali, uneori montaţi pe şablonul de ocluzie
superior.

3
 Culoarea dentară se va armoniza cu:
- Vârsta: la pacienţii mai în vârstă dintele este mai galben, mai puţin strălucitor şi transparent,
cu mici insule pigmentate şi marginea incizală fără transluciditate.
- Sexul: dinţii la femei sunt mai deschişi.
- Personalitatea: subiecţii viguroşi au culoarea mai saturată, închisă şi pigmentată.
- Culoarea părului: pentru bruneţi se vor alege dinţii galbeni, pentru blonzi dinţii mai deschişi
cu marginea incizală transparentă.
- Culoarea tenului: dinţi cu dominantă galbenă pentru blonzi, bruni, roşcaţi, şi dinţi cu
dominantă cenuşie pentru măslinii.
- Culoarea ochilor: ochilor negri le corespund dinţii galbeni, ochilor albaştrii dinţii mai deschi
şi conturaţi cu cenuşiu.
- Poziţia dinţilor pe arcada artificială: sunt mai deschişi dacă sunt vestibularizaţi şi par mai
întunecaţi dacă sunt mai retraşi şi oralizaţi.
- Cadrul oral în care urmează să se armonizeze: carnaţia buzelor, culoarea tegumentelor.
- Culoarea dinţilor din zona frontală este astfel: incisivul central o dată ales, incisivul lateral
are o tentă mai deschisă, caninul cea mai închisă, iar primul premolar are culoarea la fel cu a
incisivului central. Culoarea dinţilor omologi este identică.
- Doleanţele pacientului: culoarea dinţilor se alege împreună cu pacientul, acceptându-i
doleanţele justificative. Se vor folosi şi fotografii vechi ce orientează tipul de ocluzie, forma şi
culoarea dinţilor frontali.
Alegerea materialului din care sunt confecţionaţi
Dinţii artificiali din zona frontală pot fi realizaţi din porţelan sau acrilat, dinţi care corespund
cerinţelor estetice şi funcţionale.
2. Alegerea dinţilor din zona laterală
La fel ca pentru alegerea dinţilor din zona frontală, urmărim următoarele elemente: mărimea
dinţilor, forma, culoarea şi materialul din care se vor confecţiona. Dimensiunea dinţilor laterali
Mărimea dinţilor se alege după:
- lungimea mezio-distală a celor patru dinţii laterali trebuie să se încadreze în spaţiul dintre
faţa distală a caninului şi limita anterioră a tuberozităţii maxilare sau tuberculul piriform. Pe
aceste elemente anatomice nu se montează dinţii artificiali. Dacă creasta mandibulară este
foarte ascendentă distal, cu grad mare de atrofie alveolară, se renunţa la montarea celui de al
doilea molar inferior.
- înălţimea dinţilor sau dimensiunea ocluzo-gingivală este dată de distanţa dintre cele două
creste alveolare în RC din care se scade grosimea bazei protezelor de 2-4 mm. înălţimea
dinţilor este egală cu jumătate din această distanţă. Ea diferă în funcţie de gradul de atrofie:
dacă este mare dinţii vor fi înalţi şi invers.
- lăţimea vestibulo-orală este proporţională cu relieful crestei edentate inferioare: o crestă lată
dinţii mai laţi, creastă îngustă dinţii înguşti. Ca regulă generală dinţii artificiali:
- vor fi mai înguşti decât cei naturali pentru a reduce presiunile asupra suportului muco-osos şi
a mării spaţiul funcţional pentru limbă.
- faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşească verticala ridicată de pe linia oblică
internă.
- faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşească o linia care uneşte faţa mezială a
caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform (regula lui Pound).
Culoarea dinţilor posteriori
Culoarea dinţilor posteriori trebuie să fie în armonie cu cei din zona frontală. Primul premolar
prelungeşte armonios grupul frontal şi are culoarea incisivului central, culoarea celui de al doilea
premolar poate fi identică cu a primului sau mai saturată. Molarii respectă culoarea garniturii
folosite.

4
 Forma dinţilor laterali
Forma dinţilor din zona laterală va urmării morfologia dinţilor pe care îi înlocuieşte, dar faţa
ocluzală reprezintă elementul esenţial în restaurarea arcadelor dentare artificiale. Refacerea funcţiei
masticatorii, a deglutiţiei, refacerea ghidajului dinamic mandibular aparţine cuspizilor din zona laterală
care prin relieful modelajului ocluzal contribuie la realizarea acestor deziderate. Astfel dinţii artificiali se
grupează în:
- dinţi artificiali anatoformi care au pantele cuspidiene modelate cu unghiuri de 20-30°
asemănătoare dinţilor naturali. Aceşti dinţi sunt indicaţi, după Lejoyeux, în funcţie de:
- factorii morfofuncţionali:
- creste edentate proeminente, acoperite de fibromucoasă sănătoasă şi aderentă.
- condilii mandibulari alungiţi şi plasaţi într-o cavitate glenoidă profundă.
- predominenţa în cursul masticaţiei a mişcărilor de deschidere şi închidere simple.
- factori individuali:
- tineri.
- purtător de proteză cu dinţii anatoformi.
- personalităţi dominante, agresive, care din instinct de conservare doreşte dinţii
modelaţi cuspidaţi.
- factori reflecşi endogeni dobândiţi:
- înregistrarea RC s-a făcut fără dificultate, iar grafic s-a obţinut un arc gotic bine
trasat, cu un vârf precis.
- înclinare importantă a traiectoriei condiliene.
- analiza pe un articulator evidenţiază creste edentate paralele între ele şi paralele cu
planul de ocluzie, de dimensiuni aproximativ egale şi cu raport interalveolar normal.
Costa recomandă utilizarea dinţilor anatoforni în funcţie de stereotipul dinamic de masticaţie.
Alegerea stereotipului individual de masticaţie se determină prin:
- criterii clinice obţinute din fişa pacientului, examinarea dinţilor restanţi sau a suprafeţelor
ocluzale a protezelor vechi.
- criterii paraclinice de determinare a înclinării pantei tuberculului articular. Pentru tipul
frecător valoarea pantei tuberculului articular este de 0-25°, pentru tocător 40°, pentru
intermediari 25-40°. Se mai poate determina tipul individual de masticaţie prin metode grafice
de înregistrare a mişcărilor mandibulare (kinezio-mandibulo-grafia).
-dinţi artificiali funcţionali, neanatomici nu au pante cuspidiene, ci numai şanţuri sub nivelul planului
ocluzal. Apar astfel platouri orizontale ce permit o libertate mare a mandibulei în toate sensurile, se
realizează în acest caz o stabilitate optimă a protezelor totale şi o scădere a eficienţei masticatorii.
Materialul din care se confecţionează dinţii artificiali
Materialul din care se confecţionează dinţii artificiali poate fi din: acrilat, porţelan, orthosit şi dinţii
din biostabil.
- dinţii artificiali din acrilat: păstrează caracteristicile garniturii din care sunt confecţionaţi şi
dinţii frontali şi prezintă următoarele caracteristici:
- pantele cuspidiene au valoarea medie.
- acrilatul poate reda funcţia estetică in condiţii bune, este un material care
transmite forţe masticatorii reduse pentru baza protezei, dar ocluzal se uzează în timp fără să
crape, oferă posibilitatea adaptărilor ocluzale individuale prin frezaj şi lustruire, nu suferă modificari
volumetrice în timp şi nu crapă, retenţia în baza protezei se face prin retenţie mecanică şi legătură
chimică, zgomotul în timpul masticaţiei datorită contactului dinte pe dinte este redus.
Indicaţia folosirii dinţilor din acrilat este:
- dacă spaţiul dintre cele două creste edentate este redus.
- pentru câmpurile protetice moi.

5
- dacă RC s-a determinat dificil şi aproximativ, fiind necesară obţinerea ei prin echilibrare
ocluzală la aplicarea protezelor finite în cavitatea orală.
- la vechii purtători de proteze totale cu dinţii artificiali din acrilat.
- dinţii artificiali din porţelan: redau funcţia estetică fidel, dar sunt dinţi greu de individualizat
ocluzal, nu produc uzura suprafeţelor ocluzale în timp, sunt fragili, pot crăpa, transmit toate
forţele ocluzale, retenţia cu baza acrilică a protezei este mecanică, iar zgomotul din timpul
masticaţiei poate apare ascuţit.
Indicaţia de folosire este pentru maxilar dinţi artificiali din porţelan, iar pentru mandibulă dinţi
din acrilat de formă şi culoare corespunzătoare cu cei superiori.
- dinţii artificiali orthosit au în componenţa lor un material compozit (isosit), in polimer de
uretan dimetacrilat, cu greutate moleculară mare ce conţine 27% din greutate acid salicilic.
Dinţii au o pate centrală din răşină acrilică normală şi o cochilie din compozit. Răşina acrilică
permite legătura cu baza protezei acrilice, iar compozitul asigură rezistenţa şi aspectul
fizionomie al dinţilor artificiali.
- dinţii artificiali biostabil au în componenţă un acrilat modificat prin legături
macromoleculare şi pe lanţurile secundare, cea ce-i conferă materialului o structură
tridimensională foarte rigidă.
Avantajele dinţilor orthosit şi biostabil sunt:
- oferă o mare stabilitate a dimensiunii verticale de ocluzie şi a rapoartelor dento-dentare.
- eficacitate masticatorie mare.
- absenta zgomotului la contactul dento-dentar în timpul masticaţiei sau a deglutiţiei.
- oferă posibilitatea de adaptare ocluzală.
- transmit forţele ocluzale mai reduse comparativ cu dinţii artificiali din porţelan.
- asigură igienă protetică bună şi o legătură optimă cu baza acrilică a protezei.
3. Obiective în realizarea arcadelor artificiale
Edentatul total protezat cu proteze totale mobile va realiza mişcările mandibulare în timpul
masticaţiei preponderent verticale, deşi ca dentat pacientul folosea şi mişcările orizontale. Păstrarea
stereotipului de masticaţie dobândit pentru mişcările preponderent de lateralitate sunt realizate numai în
cazuri speciale când la protezele vechi sau la dentiţia naturală s-au observat abraziuni importante.
în montarea dinţilor artificiali trebuie să se ţină seama de modificarea raporturilor dintre crestele edentate
datorită fenomenelor de resorbţie şi atrofie osoasă, de condiţiile de stabilitate a arcadelor artificiale care
sunt favorabile edentatului total la mişcările verticale de masticaţie.
Suprafeţele ocluzale plane dau cele mai mici
componente de forţe orizontale şi permit contact
multiplu numai în RC, iar în mişcările de
propulsie şi lateralitate cu greu se poate obţine
contact compensator pe partea de balans. Cu cât
dinţii sunt mai cuspidaţi, cu atât se
impune
necesitatea montării modelelor în articulator semiadaptabil sau adaptabil şi realizarea unei curburi
sagitale mai mari.
Obiective privind montarea dinţilor artificiali frontali superiori:
- obiectivul principal îl reprezintă refacerea funcţiei estetice şi fonetice şi secundar stabilitatea
protezei în timpul masticaţiei şi deglutiţiei.
în plan orizontal:
- forma arcadei superioare se înscrie în triada lui Nelson (forma feţei, forma arcadei, forma
dinţilor anteriori).
- feţele vestibulare şi marginile incizale se înscriu în conturul valului de ocluzie.
- curbura arcadei artificiale corespunde curburii crestei edentate.

6
- marginea incizală a dinţilor frontali se află în afara mijlocului crestei edentate.
- cei doi incisivi centrali se montează de o parte şi alta a papilei bunoide şi distanţa dintre
aceasta şi fata vestibulară a incisivilor centrali este de 6-7 mm.
- vârfurile cuspizilor celor doi canini şi centrul papilei bunoide se află pe aceaşi linie dreaptă
în plan frontal.
în plan frontal:
- marginea incizală trebuie să respecte nivelul planului de orientare protetică stabilit clinic în
funcţie de vârstă şi de tipul constituţional, alegându-se dinţi pătraţi, triunghiulari sau dinţi
ovoizi.
- pentru dinţii pătraţi incisivii centrali superiori vor fi plasaţi vertical de o parte şi de alta a
liniei mediene, coletul uşor palatinizat şi marginea incizală va fi plasată pe planul protetic.
- pentru dinţii triunghiulari axa lor verticală va fi înclinată în sens mezio-distal 5-10°, incisivii
laterali vor fi la 1-1,5 mm faţă de planul ocluzal protetic, iar vârful caninului va atinge planul
protetic.
- pentru dinţii ovoizi înclinarea axelor lor verticale va fi de 0-5° faţă de linia mediană.
- linia coletelor va fi plastă sus pentru canin, mai joasă pentru incisivul lateral şi intermediară
pentru incisivii centrali.
- pentru pacienţii în vârstă punctele de contact vor fi transformate în suprafeţe de contact.
- în atrofia accentuată a crestei edentate frontale curbura crestei nu mai orientează montarea
dinţilor şi în acest caz marginea incizală este mai înafara crestei, coletul dinţilor trebuie scos
înafara suprafeţei de sprijin, iar criteriul fizionomie de montare a dinţilor artificiali frontali
este dat în acest caz de armonia dento-facială. în zona frontală se va micşora la maxim gradul
de supraocluzie, în RC frontalii nu vor fi în contact şi se va insista pentru o închidere cât mai
corectă la nivelul zonei „Ah".
Obiective privind montarea dinţilor artificiali frontali inferiori:
- montarea dinţilor artificiali inferiori se face în funcţie de montarea dinţilor frontali superiori
şi vor respecta de asemenea forma arcadei inferioare.
în plan orizontal:
- marginea lor incizală se găseşte sub nivelul buzei inferioare.
- marginea lor liberă se va proiecta în interiorul ariei de sprijin dintre vârful crestei edentate şi

limita anterioară a versantului crestei

inferioare.
în plan frontal:
- frontalii inferiori vor fi plasaţi cu
coletul la nivelul crestei şi cu
marginea incizală uşor
vestibularizată, formând un unghi
deschis, cu versantul vastibular al protezei, pentru a se putea insinua aici orbicularul buzei inferioare în
timpul contracţiei sale, contribuind la stabilitatea şi menţinerea protezei.
- incisivii centrali şi laterali vor fi paraleli între ei şi cu marginea incizală situată în acelaşi
plan.
- vârful caninilor va fi la nivelul buzei inferioare sau la 1-1,5 mm sub ea şi uşor înclinaţi.
- în caz de progenie constituţională sau dobândită datorită atrofiei centrifuge, când mandibula
este mezializată, frontalii inferiori se lingualizează până în poziţia cap la cap cu frontalii
7
superiori.
- în caz de retrogenie frontalii inferiori nu vor fi vestibularizaţi, ci se va realiza o montare
normală cu inocluzie sagitală mare.

Obiective privind montarea ocluzală frontală în plan sagital:

- realizarea funcţiei estetice, fonetice, de stabilitate.
- înclinarea vestibulo-orală a feţelor vestibulare a incisivilor centrali superiori este de 5°,
incisivii laterali 10 , iar pentru canini 0-5 . Numai poziţia incisivilor
laterali şi a caninilor compensează eventualele pierderi de substanţă osoasă.
- normal se realizează o supraocluzie (overbite) minimă de 1-2 mm. Ea poate fi mai mare în caz de
modificări fonetice grave la emiterea consoanelor V,F,S, dar se realizează compensator,
pentru o mai bună stabilitate a protezelor, un grad de inocluzie sagitală.
- inocluzia sagitală se recomandă dacă:
- determinarea cu greutate şi imprecis a RC.
- montarea dinţilor artificiali se face pe un ocluzor.
Mişcările de propulsie şi lateralitate se vor echilibra în cavitatea orală.
- creasta edentată în regiunea frontală este acoperită de o fibromucoasă cu rezilienţă
mare. Inocluzia sagitală realizată în acest caz elimină presiunile masticatorii din această
zonă.

- dinţii artificiali au modelajul ocluzal bine

reliefat. în caz de modelaj ocluzal redus care va suferii în timp
abraziunea datorită masticaţiei, face ca mandibula să efectueze
mişcări în toate sensurile, să se poziţioneze patologic mai anterior faţă de RC în deglutiţie, să păstreze
această poziţie patologică cu repercursiuni asupra eficienţei masticatorii, fizionomiei şi stabilităţii
protezelor.
- gradul de inocluzie (overjet) este de 2-3 mm.
- ocluzia cap la cap se indică pentru refacerea fizionomică iniţială sau în caz de progenie. Ea

8
este contraindicată pentru protezele totale deoarece:
- determină presiuni permanente asupra zonei frontale unde dinţii artificiali
sunt montaţi înafara crestei edentate şi în acest fel apare instabilitatea protezelor.
- determină presiuni suplimentare şi permanente asupra întregului câmp
protetic ce va grăbii ritmul de resorbţie şi atrofie osoasă.
- ocluzia frontală inversă se realizează în cazurile unei progenii foarte accentuate. Dacă
progenia permite, este recomandabilă montarea dinţilor artificiali în poziţia cap la cap.
Obţinerea artificiilor disfizionomice
Pentru redarea unei cât mai bune individualizări prin obţinerea funcţiei estetice, pentru redarea
surâsului şi aspectului său cât mai natural, se recurge la montarea unor dinţi din zona frontală superioară
care să accentueze temperamentul, tipul constituţional, personalitatea individuală, sexul şi vârsta
edentatului total. Toate acestea vor fi realizate urmărind: fotografiile, modelele vechi de studiu, vechile
proteze, doleanţele pacientului. Astfel:
- deplasarea unui incisiv central superior spre vestibular şi scoaterea lui uşoară din arcul
dentar, accentuiază expresia de forţă, de activitate şi de vigoare.
- dacă între cei doi incisivi centrali se realizează un unghi pe linia mediană, între muchiile
meziale spre vestibular, se subliniază un temperament îndrăzneţ. Dacă unghiul este îndreptat
către palatinal, iar marginile distale sunt vestibularizate, se subliniază un caracter obtinant,
chiar îndărătnic.
- coborârea celor doi incisivi centrali superiori faţă de planul protetic, imprimă o notă veselă şi
simpatică.
- realizarea unei incongruenţe dentare prin încălecarea incisivilor centrali de către incisivii
laterali, sau rotirea lor mezio-vestibulară dă caracterul de feminitate.
- incisivii laterali marchează partea cea mai sensibilă şi mai subtilă a personalităţii. Ei trebuie
să fie în concordanţă cu incisivii centrali.
- caninii prin poziţia, culoarea sau forma lor accentuiază caracterul de forţă, delicateţe, vârstă,
viriditate sau de feminitate. Rotaţia disto-vestibulară dă caracter de forţă şi agresivitate.
- montarea dinţilor asimetric faţă de linia mediană.
- anomaliile dentare nu trebuie reproduse simetric pe ambele hemiarcade.
- diastemele şi tremele realizează un aspect disgraţios.
- curbura incizală este mai accentuată la femei şi aproape în linie dreaptă la bărbaţi.
- obţinerea de pete cromatice pe suprafaţa vestibulară a centralilor.
Obiective privind montarea dinţilor artificiali laterali:
Obiectivele principale care stau la baza montării dinţilor laterali sunt legate de refacerea
funcţiei masticatorii şi a deglutiţiei şi realizarea unei stabilităţi statice şi dinamice a protezelor totale în
timpul funcţiilor SDM.
- realizarea funcţiei masticatorii şi a deglutiţiei:
- se obţine printr-un modelaj ocluzal corespunzător, cu reliefuri cuspidiene, creste şi fosete
ocluzale.
- contact maxim între arcadele dentare în RC şi la o dimensiune verticală de ocluzie optimă.
- contact multiplu în mişcările excentrice de masticaţie ale mandibulei.
- realizarea stabilităţii statice:
- montarea dinţilor laterali pe creastă.
- lăţimea vestibulo-orală a dinţilor laterali să nu fie niciodată mai mare decât lăţimea crestei.

9
- şanţul mezio-distal al dinţilor inferiori să coincidă cu mijlocul suprafeţelor de sprijin
mandibulare si cu mijlocul crestei. . „

- să nu se monteze niciodată dinţii pe tuberozitatea

maxilară sau pe tuberculul piriform.
- să nu se monteze dinţi pe creste edentate pe porţiuni net
ascendente distal.
- înclinarea dinţilor pe arcadă se face astfel încât axul mare
al dinţilor să se găsească fie în axul liniei interalveolare, fie
paralel cu ea.
- suprafaţa ocluzală a dinţilor inferiori trebuie să fie
paralelă cu vârful crestei mandibulare, deci în concordanţă
cu curba sagitală de compensaţie a arcadelor dentare.
- pantele cuspidiene să aibă o valoare medie de 20-30° şi
cuspizi mai puţin înalţi.
- planul de ocluzie se va apropia de suprafaţa de sprijin cea mai
deficitară pentru a diminua efectul de basculare al protezelor (de
obicei mai aproape de creasta mandibulară) pentru ca forţele de
masticaţie orizontale să fie cât mai aproape de suprafaţa de sprijin.

- realizarea de contacte multiple în RC.

- realizarea stabilităţii dinamice:

- în mişcarea de propulsie a mandibulei să se permită realizarea de cel puţin un contact

interdentar frontal şi două contacte bilaterale la nivelul molarilor. Această se poate obţine
datorită raportului optim care trebuie realizat între curba sagitală de compensaţie, gradul de
supraocluzie frontală, curba sagitală a crestei mandibulare, înălţimea cuspizilor.
- în mişcarea de lateralitate să existe pe partea activă contacte interdentare între cuspizii de
acelaşi fel (vestibulari superiori cu vestibulari inferiori şi palatinali superiori cu orali inferiori),
iar pe partea de balans sau inactivă, să existe contact între cuspizii palatinali superiori cu
cuspizii vestibulari inferiori.
-plasarea arcadelor artificiale şi a bazelor protezei în zona neutrală:
- montarea dinţilor inferiori după regula lui Pound, cuspizii linguali ai dinţilor inferiori să nu
10
depăşească o linie care pornind de pe faţa mezială a caninului inferior, atinge marginea
linguală a tuberculului piriform.
- realizarea versantelor orale ale bazelor protezelor maxilare şi mandibulare concave pentru a
menaja spaţiul funcţional al limbii.
- realizarea versantelor vestibulare ale bazelor protezelor uşor convexe, asemănătoare
proceselor alveolare.
- realizarea unui unghi diedru între faţa vestibulară a incisivilor inferiori şi faţa vestibulară a
bazei protezei inferioare pentru a permite inserţia orbicularului buzei inferioare.
- grosimea marginilor protezelor să fie în concordanţă cu lăţimea fundurilor de sac.
4. Obiective în realizarea gingiei artificiale
Gingia artificială trebuie să reproducă cât mai fidel gingia naturală pe care o înlocuieşte.
De acea ea trebuie să restabilească:
- morfologic pierderile de substanţă alveolară.
- să refacă parţial funcţiile pierdute de SDM prin edentaţie: funcţia fonetică, estetică.
- să participe la stabilitatea statică şi dinamică a protezei în timpul funcţiilor.
refacerea morfologică a osului alveolar:
- fenomenele de resorbţie şi atrofie osoasă modifică forma şi volumul fiecărei arcade
alveolare. Această determină o modificare de funcţie şi volum a organelor periferice
musculare, ligamentare şi glandulare cu afectare patologică faţă de situaţia lor iniţială
fiziologică. Muşchii limbii se hipertrofiază, muşchii chingii orbiculo-buccinatorii se dezvoltă
şi participă la actul deglutiţiei, în această etapă datorită efectului diapneuzic, toate ţesuturile
celulare şi conjunctive subiacente mucoasei orale invadează spaţiul ocupat anterior de
arcadele dento-alveolare, glandele salivare se dilată şi herniază în cavitatea orală. Restabilirea
artificială a arcadelor dento-alveolare şi a gingiei artificiale dirijează organele periferice spre
poziţiile lor iniţiale, iar prin contenţia lor se restabileşte rolul morfologic şi fiziologic al lor.
refacerea biologică a osului alveolar: gingia artificială stimulează prin presiunea transmisă osului
alveolar osteogeneza şi organizarea fiziologică a trabeculelor osoase. refacerea funcţiei estetice:
- volumul gingiei artificiale trebuie să redea conturul cel mai armonios al feţei bolnavului
edentat, să reducă ridurile şi şanţurile periorale şi perinasale, să regleze poziţia şi tonicitatea
orbicularului sau a muşchilor mimicii: canini, zigomatici, rizorius, buccinatori, triunghiulari,
pătratul bărbiei.
- modelarea grosimii gingiei artificiale se realizează în funcţie de gradul de resorbţie osoasă al
crestelor edentate. Astfel pentru maxilar resorbţia este centripetă cu excepţia suprafeţelor de
inserţie a blidelor laterale şi a trenului median unde grosimea protezei se reduce la minim
pentru a nu deforma filtrul nasal, sau este mai groasă la nivelul boselor canine pentru a ridica
corespunzător comisurile căzute.
- în plan sagital gingia artificială formează un unghi cu incisivii, unghi care trebuie respectat
pentru a asigura buzei superioare forma, grosimea, lungimea şi refacerea roşului buzelor.

- zona marginală a protezei este în relaţie directă cu zona de reflexie a mucoasei pasiv mobile
delimitată prin amprenta funcţională şi a cărei grosime este realizată prin îndigiurea de către
tehnician a amprentei funcţionale.
- zona intermediară sau mijlocie a versatului vestibular trebuie să fie convexă fără excese, de
grosime corespunzătoare, iar aici vor fi modelate reliefurile radiculare.
- zona inferioară a gingiei artificiale vine în contact cu dinţii artificiali şi este cea mai vizibilă.
Relieful mucoasei artificiale şi al papilelor interdentare este modificat o dată cu vârsta,
papilele de la forma de unghi ascuţit la tineri, devin rotunjite, se reduc progresiv, devine mai
edemaţiată şi mai netedă, dar rămâne convexă faţă de un unghi de 45°. Ea trebuie să se

11
termine la punctul de contact interdentar pentru a evita depozitele de alimente sau de tartru.
- culoarea gingiei artificiale poate fi aleasă cu ajutorul unei chei speciale de culori pentru a
reproduce variaţiile de nuanţă ale gingiei naturale. Se recomandă o culoarea mai închisă la
sexul masculin decât la cel feminin, în armonie cu mucoasele înconjurătoare, este mai
deschisă deasupra coletului dinţilor imitând tensiunea ţesuturilor de la nivelul rădăcinii, este
mai închisă la nivelul şanţurilor interradiculare, la nivelul frenurilor şi a liniei de reflexie a
mucoasei. Pot fi realizate o serie de striaţiuni roşii ce dau un aspect cât mai natural gingiei
artificiale. Persoanele palide şi plăpânde vor avea gingia artificială colorată mai deschis faţă
de persoanele sanguine a cărei gingie va avea culoarea de roşu mai aprins.
refacerea funcţiei fonetice:
- alături de dinţii artificiali care au rolul cel mai important în realizarea funcţiei fonetice,
grosimea normală a bazei protezei şi modelajul corespunzător contribuie la îmbunătăţirea
funcţiei fonetice. Astfel grosimea mare retroincisivă superioară şi modelarea accentuată a
rugilor palatine, realizează zone de interferenţă fonetică pentru fonemele linguo-palatinele sau
linguo-dentale. O grosime mai mare a rebordului alveolar lingual realizează un scut pentru
limbă iar fonema „s" devine alterată. Dacă grosimea este foarte redusă la acest nivel, coloana
de aer care trece este mai mare şi transformă „s"-ul în „ş". Landa a demonstrat că o grosime
mai mare în zonele laterale ale bolţii palatine alterează emiterea sunetelor „şe" şi „je".
refacerea stabilităţii statice şi dinamice a protezelor:
- se realizează printr-o grosime uniformă şi corespunzătoare a bazelor protezelor care să nu-şi
modifice centrul de rotaţie şi printr-o repartizare uniformă a presiunilor masticatorii pe
suprafaţa câmpului protetic.
5. Tehnici de montare a dinţilor artificiali după concepţia ocluziei bilateral echilibrate
Tehnica de montare Gysi
Tehnica de montare după Gysi foloseşte postulatul mecanogeometric al autorului, elaborat iniţial
pentru dentiţia naturală, dar care se indică edentatului total bimaxilar protezat sau edentatului unimaxilar
protezat chiar dacă pe hemiarcada opusă există dinţii naturali sau o protezare conjunctă. Concepţia
mecanogeometrică şi montarea dinţilor se bazează pe:
- realizarea contactului maxim între arcadele artificiale în intercuspidare maximă.
- realizarea în mişcarea de propulsie şi lateralitate a contactului tripodal. în mişcarea de
propulsie ghidajul se realizează anterior prin mai multe puncte şi rolul important în
stabilitatea protezelor îi revine curbei sagitale de compensaţie care permite păstrarea
contactelor în zona anterioară prin unul sau mai multe puncte şi apariţia contactelor simetrice
în zonele laterale între versantele meziale ale cuspizilor inferiori şi versantele distale ale
cuspizilor superiori (faţetele de propulsie). în mişcarea de lateralitate ghidajul mişcării se
realizează prin dinţi din zona frontală şi laterală încât pe partea activă mişcarea este condusă
de pantele cuspizilor de ghidaj ai cuspizilor vestibulari ai dinţilor maxilari şi cuspizii linguali
ai dinţilor mandibulari, până în poziţia cap la cap a cuspizilor de acelaşi fel. Contactul tripodal
se realizează pe partea activă, în zona anterioară şi pe partea inactivă între cuspizii palatinali
maxilari şi cuspizii vestibulari mandibulari. în mişcarea de lateralitate pentru realizarea contactului
tripodal, rolul important îi revine curbei transversale de compensaţie.
- utilizarea pentru montarea dinţilor artificiali a unui articulator adaptabil sau semiadaptabil.
- dintele artificial trebuie să fie o reproducere fidelă a morfologiei dintelui natural pe care-1
înlocuieşte.
Pentru montarea dinţilor, Gysi foloseşte dinţii anatoformi cu pantele cuspidiene cuprinse
între 20° ş 40°.

12
 Montarea normală este dată de axele interalveolare în
RC a crestelor edentate care trebuie să fie în dreptul incisivilor
verticală, iar în dreptul molarului prim, axele interalveolare
paralele sau convergente spre superior în unghi de 0-15° cu axul
vertical sau axele interalveolare fac cu planul orizontal de orientare
un unghi supero-intern de 80-90°. Montarea dinţilor laterali se
face cu ajutorul unei rigle speciale imaginată de autor raportată la
axele interalveolare ce măsoară distanţa dintre crestele alveolare
şi înclinarea axei interalveolare faţă de verticală.
Fiecare dinte articulează doi antagonişti

formând unităţi de masticaţie, cu excepţia incisivului central inferior şi ultimul molar superior care
articulează cu un singur antagonist. în zona laterală se realizează corespondenţa intercuspidării maxime
cu RC. în sens transversal, vestibulo-oral, dinţii superiori depăşesc vestibular dinţii inferiori cu o jumătate
de cuspid.
Respectarea regulilor de montare a dinţilor artificiali duce Ia realizarea curbei sagitale de ocluzie
Spee cu rol în mişcarea de propulsie şi a curbei transversale de ocluzie Wilson, cu rol în mişcarea de
lateralitate. Pentru mişcarea de propulsie se realizează un raport optim între gradul de supraocluzie frontală,
curba sagitală de ocluzie şi înălţimea cuspizilor.
Se începe cu montarea dinţilor artificiali superiori din zonal laterală în raport cu valul ocluzal
inferior. în plan sagital suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali superiori trebuie să fie paralelă cu profilul,
vârful, crestei edentate inferioare trasată pe modelul inferior şi materializată, gravată şi pe valul
şablonului inferior. Toţi cuspizii palatinali ai dinţilor laterali superiori vor fi în contact sau se vor proiecta
pe această linie a vârfului crestei inferioare, linie de orientare a crestei.
- primul premolar superior se montează ţinând cont de valoarea lui estetică şi cu contact
bicuspidian cu planul protetic. Se recomandă o mică diastemă între canin şi primul premolar.
Uneori din motive estetice sau în edentaţii cu creste edentate reduse, mici, se poate suprima
primul premolar.
- al doulea premolar superior va fi cu contactul bicuspidian pe planul proteitc. în plan sagital,
axele celor doi premolari trebuie să fie perpendiculare pe suprafaţa ocluzală a bordurii
inferioare.
- primul molar superior va avea numai cuspidul mezio-palatin în contact cu linia de orientare a
crestei. Faţa ocluzală este înclinată înapoi şi în sus, formând cu planul ocluzal un unghi de 6°.
- al doilea molar superior se montează cu faţa ocluzală în prelungirea primului molar superior,
cuspizii nu au contact cu planul de ocluzie, dar cuspidul mezio-palatin trebuie să se proiecteze
pe linia de orientare a crestei.
Montarea dinţilor laterali inferiori:
- primul molar inferior reprezintă cheia montării dinţilor artificiali. Astfel cuspidul mezio-
palatin al primului molar superior trebuie să se angreneze profund în foseta centrală a
molarului inferior pentru a realiza o ocluzie corectă. Creastă transversală a cuspidului mezio-
vestibular al primului molar superior se va poziţiona în acest caz în şanţul vestibular anterior
al primului molar inferior. Cuspidul median vestibular al primului molar inferior se
angrenează cu foseta triunghiulară delimitată pe primul molar superior de cuspidul mezio-
vestibular şi puntea de smalţ care transversează dintele în diagonală. Depăşirea transversală
între primul molar superior care-1 circumscrie şi primul molar inferior trebuie să fie de cel
puţin 1 mm.
Se montează ambii molari primi inferiori şi în articulator se realizează mişcarea de propulsie şi
13
lateralitate. In propulsie trebuie să existe un contact permanent între versantele meziale inferioare şi
versantele distale superioare. în mişcarea de lateralitate pe partea activă trebuie să existe un contact
simultan bicuspidian a cuspizilor de acelaşi fel şi echilibrat de partea opusă printr-o alunecare între
versantul vestibular al cuspidului palatin superior şi versantul lingual al cuspidului vestibular inferior. Un
contact bicuspidian trebuie să fie regula părţii active.
în caz de prognatism inferior se montează primul molar inferior în poziţie mezializată, iar în caz de
retrognatism inferior în poziţie distalizată.
- al doilea premolar inferior are axa mare perpendiculară pe planul de ocluzie, iar cuspidul său
vestibular este situat exact între cei doi premolari superiori. Faţa mezială şi distală a
cuspidului vestibular se plasează în şanţul intercuspidian al antagoniştilor şi faţeta sa distală se
articulează cu cuspidul palatin al celui de al doilea premolar superior.
- al doilea molar inferior va avea faţa ocluzală în contact cu antagonistul său, creasta sa mezio-
vestibulară articulându-se cu unghiul format de întâlnirea faţetelor de propulsie disto-
vestibulară şi disto-palatină ale primului molar superior. Axa sa principală este înclinată de jos
în sus şi din posterior spre anterior în urma accentuării curbei de compensaţie sagitale.
Se verifică pe articulator mişcările de propulsie şi lateralitate care trebuie să respecte regulile
cunoscute.
- primul premolar inferior se montează după montarea dinţilor frontali şi laterali, în funcţie de
vecini şi antagonişti. Suprimarea lui este recomandată în cazurile de retrognatism mandibular.
Montarea dinţilor frontali
Se vor respecta regulile generale de montare cu individualizarea lor dacă este cazul la proba
machetelor în cavitatea orală.
- feţele vestibulare ale dinţilor trebuie să se înscrie în curba vestibulară a şablonului. Din
considerente fizionomice, dinţii frontali superior pot fi montaţi înafara crestei edentate.
- marginea incizală a frontalilor superiori să corespundă planului de orientare protetică.
- incisivii inferiori au axele verticale paralele, marginile incizale cu 1-2 mm sub nivelul
marginii buzei inferioare, au marginea incizală înclinată uşor vestibular, dar fără să iasă în
afara perimetrului de sprijin oferit de creasta edentată.
- realizarea unei supraocluzii frontale de 1-2 mm cu o uşoară inocluzie sagitală.
Montarea inversă
Montarea inversă este indicată dacă axele interalveolare au în RC o înclinare mai mare de 20-30°
sau axa interalveolară face cu planul orizontal de orientare un unghi mai mic de 80°. Ea poate fi ocluzie
inversă unilaterală, bilaterală sau totală dacă ocluzia se realizează invers şi la nivelul frontalilor. Pentru ca
dinţii artificiali să fie montaţi pe mijlocul crestei edentate, cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali inferiori
se montează înafara cuspizilor vestibulari superiori. Montarea ocluziei inverse se poate realiza în trei
modalităţi:
- dinţii laterali superiori dreapta se montează pe partea stângă inferioară şi invers. Se suprimă
primul premolar superior care nu mai are loc pe arcadă. Se inversează şi curba transversală de
ocluzie, iar pentru montarea în articulator, platoul incizal se reglează la 12°.
- dinţii laterali superiori din dreapta se montează inferior în dreapta, cei superiori stânga se
montează inferior stânga. Dinţii inferiori se montează superior în aceeaşi parte.
- dinţii laterali inferiori se montează pe cadranul lor, dar în ocluzie inversă în care cuspizii
vestibulari inferiori vin înafara cuspizilor vestibulari superiori.

Ocluzia distalizată
Ocluzia distalizată este indicată la pacienţii care au avut o anomalie dento-maxilară de clasa a Ii-a
Angle, prognaţia maxilară, cu o subdesvoltare a mandibulei, diminuarea etajului inferior al feţei, o
supraocluzie mare şi o inocluzie sagitală mare. Se montează dinţii artificiali în zona frontală după criteriile
estetice realizând o supraocluzie mare cu o inocluzie sagitală corespunzătoare. în zona laterală primul

14
molar inferior se montează distalizat sau se suprimă premolarul doi inferior iar molarul prim inferior se
montează normal. Ocluzia mezializată
Ocluzia mezializată este indicată în anomaliile dento-maxilare de clasa a IlI-a Angle, în progenie.
In zona frontală dinţii artificiali se montează în poziţie cap la cap, iar molarul unu inferior în raport
mezializat sau normal pentru care se creiază un spaţiu de compensare între primul premolar şi canin.
Tehnica Pedro Saizar
Tehnica lui P. Saizar este simplă şi rapidă, fiind folosită frecvent în laboratoarele de tehnică
dentară. Pentru montarea dinţilor artificiali autorul foloseşte o plăcuţă de ocluzie care-i poartă numele,
confecţionată din metal cu grosimea de 1 mm în formă de „U" sau semicerc care se montează pe bordura
de ocluzie inferioară în prealabil ramolită uniform pe care o circumscrie. în funcţie de suprafaţa ocluzală
a şablonului superior care rămâne fixă şi nedeformabilă, se poziţionează plăcuţa ocluzală inferior ce va
prelua nivelul şi orientarea planului de ocluzie. Fixată plăcuţa pe valul inferior va prelua de pe şablonul
superior curbura vestibulară, linia mediană, linia caninilor. Şablonul superior se îndepărtează de pe model
şi în raport de plăcuţa ocluzală se montează dinţii superiori după regulile lui Gysi. După montarea dinţilor
arcadei superioare se îndepărtează şablonul inferior şi se montează dinţii arcadei inferioare.
Tehnica de montare Hanau
Tehnica de montare Hanau foloseşte dinţii artificiali anatoformi care se montează ţinând cont de armonia
existentă între următorii cinci factori, „quint"-ul lui Hanau:
- înclinarea pantei condiliene.
- mărimea curbei de compensaţie Spee.
- înclinarea planului protetic de orientare în raport cu orizontala articulatorului.

Realizarea acestui echilibru se traduce prin formula:

traiectoria condiliană x traiectorie incisivă

Echilibru = ------------------------------------------------------------------------
curbă de compensaţie x înclinare plan de ocluzie x înălţimea cuspidiană

traiectoria condiliană + traiectoria incisivă

înălţimea cuspidiană = ---------------------------------------------------------
2

Această armonie se realizează respectând zece legi definite de autor:

1. o creştere a înclinaţiei traiectoriei condiliene se traduce printr-o accentuare a profunzimii
curbei de compensaţie.
2. o mărire a înclinaţiei traiectoriei condiliene se traduce printr-o creştere a înclinaţiei planului

15
protetic.
3. o creştere a înclinaţiei traiectoriei condiliene se traduce printr-o diminuare a traiectoriei
incisive.
4. o creştere a traiectoriei condiliene se traduce printr-o creştere a înălţimii cuspidiene în mod
progresiv, pe măsură ce dinţii sunt situaţi mai posterior.
5. o accentuare a adâncimii curbei de compensaţie se traduce printr-o reducere a înclinaţiei
planului de orientare protetic.
6. o accentuare a profunzimii curbei de compensaţie se traduce printr-o creştere a traiectoriei
incisive.
7. o creştere a înclinaţiei planului de orientare protetic se traduce printr-o reducere a înălţimii
cuspidiene în mod progresiv dinspre anterior spre posterior.
8. o creştere a înclinaţiei planului de orientare protetic se traduce printr-o creştere a înclinaţiei
traiectoriei incisive.
9. o creştere a înclinaţiei planului de orientare protetic se traduce printr-o reducere a înălţimii
cuspizilor în mod egal.
10. o creştere a înclinaţiei traiectoriei incisive se traduce printr-o creştere a înălţimii cuspizilor
în mod progresiv dinspre posterior spre anterior.
Tehnica de montare helicoidală a lui Ackerman
Teoria lui Ackerman conform căreia „ există vin principiu ocluzo-articular fundamental echilibrat şi
acesta este principiul helicoidal natural, caracterizat prin viduri de articulaţie", aparţine dentiţiei naturale
care prin atriţie şi abraziune realizează forma helicoidală a arcadelor dentare. Această formă îi permite un
echilibru ocluzal perfect, o glisare a mandibulei cu contacte multiple în mişcările de lateralitate sau
propulsie. Helicoidul se realizează după un ax sagital care se caracterizează printr-o orientare vestibulară a
marginilor incizale ale incisivilor şi caninilor inferiori şi o orientare spre lingual a feţelor ocluzale ale
premolarilor şi molarilor inferiori. Schimbarea pasului de torsiune helicoidal se realizează la nivelul
molarului de şase ani când ariile ocluzale distale se orientează spre vestibular, iar ariile meziale se
orientează spre lingual.
Indicaţiile acestui tip de montare se realizează cu dinţi anatoformi şi se face în caz de:
- asimetrie sau supraocluzie incisivă severă.
- în retrognatism inferior care nu permite balansarea generalizată în mişcările mandibulare.
- în cazurile în care modelul ocluzal precedent natural sau artificial a avut orientare helicoidală
a suprafeţelor ocluzale.
Tehnica de montare a lui Sears
Autorul porneşte de la postulatul conform căruia „ dinţii artificiali nu sunt implantaţi în maxilar
ca la dinţii naturali, natura nestabilind niciodată o arcadă dentară pe o suprafaţă mucoasă". Dinţii
artificiali recomandaţi de Sears sunt elemente cu o funcţie unică, fiind montaţi ca un ansamblu de
unităţi funcţionale, numite unităţi ocluzale. Ele sunt unităţi ocluzale incisive, unităţi ocluzale triturante,
unităţi ocluzale echilibrante şi unităţi subocluzale. Garniturile de dinţi au suprafeţele ocluzale plane care să
asigure stabilitatea protezei iar pentru a realiza masticaţia şi funcţia de triturare există modelate ocluzal
creste şi fosete.
Indicaţiile acestui tip de montare este pentru următoarele situaţii clinice:
- pentru persoane în vârstă pentru care mişcările de masticaţie se reduc la simple şocuri
verticale fără mişcare de lateralitate.
- edentaţii cu creste alveolare foarte resorbite, acoperite de o fibromucoasă groasă, flască,
incapabilă să primească forţe masticatorii de componentă orizontală şi se periglitează în acest
caz stabilitatea protezei.
- cavităţi glenoide plate, cu condilul mandibular aplatizat.
- pante condiliene mai mici de 10 .
- mari dificultăţi în realizarea şi determinarea RC, pacient ce prezintă mai multe poziţii de
16
ocluzii intermediare.
- la înregistrarea grafică, arcul gotic este nedefinit, vârful lui fără contur exact, cu zone
imprecise.
- axele interalveolare foarte înclinate cu retrognatism inferior.
- pacient care a avut anterior această montare la vechile proteze.
Garniturile de dinţi sunt:
- unităţile ocluzale incisive ce servesc la tăierea alimentelor şi ajung în contact numai în
propulsie. Ele vor fi montate primele în concordanţă cu realizarea cerinţelor estetice. Unităţile
ocluzale superioare se vor monta în afara crestelor iar cele inferioare vor fi plasate în aria de
sprijin. Montarea se verifică prin teste fonetice labio-dentare „fe", „ve".
- unităţi ocluzale triturante au numai rolul de a fărâmiţa alimentele şi pentru aceasta prezintă
suprafaţa ocluzală împărţită într-o jumătate orală perfect plană şi o jumătate vestibulară cu
creste şi fosete. Ele sunt determinate de forma, dimensiunea, natura şi valoarea suportului
osos. Unităţile ocluzale inferioare sunt montate primele în funcţie de creasta cea mai deficitară
când platforma triturantă este mai redusă.
- unităţile ocluzale echilibrante au suprafeţele a căror morfologie şi funcţie sunt în armonie cu
traiectoriile condiliene. Ele au rolul de a contrabalansa forţele orizontale dezechilibrante care
apar în mişcările de propulsie şi lateralitate mandibulară. Se disting unităţi ocluzale
echilibrante de propulsie şi unităţi ocluzale echilibrante de lateralitate.
- unităţi subocluzale sunt suprafeţe ocluzale opuse constituite din jumătatea vestibulară a
feţelor ocluzale ale dinţilor laterali şi intră în contact în RC. Au rolul unei simple completări
estetice pentru contururile vestibulare ale dinţilor.
6. Tehnici de montare a dinţilor artificiali după concepţia ocluziei unilateral echilibrate
Deşi această concepţie de realizare a arcadelor artificiale este foarte puţin realizată la edentatul
total protezat, ea se bazează pe observaţia clinică conform căreia în timpul masticaţiei între arcadele
dentare artificiale se interpune bolul alimentar care împiedecă contactul tripodal, cea ce va duce la
instabilitatea protezelor pe câmpul protetic. Lipsa bolului alimentar poate realiza echilibrul static şi
dinamic conform teoriei bilateral echilibrate a lui Gysi pentru protezele totale.
în ocluzia naturală stereotipul dinamic de masticaţie este creat pentru ocluzia unilateral echilibrată,
contactele dentare ce aparţin ocluziei bilateral echilibrate fiind deosebit de nocive pentru ATM şi ţesuturile
de sprijin din zonele inactive.
Schultz şi Pound propun realizarea pentru edentatul total a arcadelor artificiale pe principiul
ocluziei unilateral echilibrate. Ea este recomandată în următoarele situaţii:
- dacă reflexele ocluziei unilateral echilibrate sunt bine păstrate pentru că edentatia totală s-a
instalat brusc după extracţii multiple.
- pentru câmpuri protetice edentate total foarte favorabile.
- dacă pacientul reclamă o neadaptare la ocluzia bilateral echilibrată.

17