Sistemul nervos central

Afectiunile acestuia sunt conspiratii ,,la nivel inalt”. Un fel de lovituri de stat, de lupta intre doua
vointe puternice. Se soldeaza cu confuzie, caci este greu de manuit un system atunci cand are
doua foruri superioare cu doua viziuni diferite.

Boala Parkinson-este o boala caracterizata prin diminuarea nivelului de dopamina din creier. Asa
cum am mai spus si in alte articole, dopamina este hormonul placerii , al actiunii si al deciziei. La
nivel organic determina imbunatatirea coordonarii musculare si a performantei  cardiace. Creste in
cazul in care asteptam o recompensa pozitive in urma unui efort sau al unei actiuni. In boala
Parkinson, scaderea acesteia tradeaza o asteptare negativa a efectului unui mod de a trai. Este ca
si cum vicepresedintele nu crede ca firma se indreapta intr-o directie buna. Este nemultumit de
modul in care directorul general conduce sistemul, si considera ca este supus unui control puternic
si inadecvat. Este modul de organicizare al nemultumirii fata de o dominatie, chiar daca aceasta
dominatie este, in fapt, hotararea rigida a unei parti din sine. Apare la persoanele care si-au
asumat roluri rigide, care s-au controlat permanent-pe sine si pe ceilalti- cu o mana de fier, care si-
au impus un anumit stil de viata , anumite datorii stricte de indeplinit. Vicepresedintele nemultumit
nu actioneaza insa la vedere, pe fata. El submineaza din interior sistemul, luandu-i puterea:
puterea de actiune, puterea de deplasare, puterea de exprimare. Interesant este faptul ca boala se
manifesta prin tremor intentional, adica mana tremura atunci cand vrea sa indeplineasca o actiune
( de exemplu sa duca lingura la gura). In afara intentionalitatii, mana nu tremura. Ceea ce
zugraveste foarte explicit sabotajul comandantului. Capul tremura ca si cum ar spune ,,nu”, ca si
cum este in permanent dezacord cu ceea ce spune pacientul. Iar  mimica  este complet
inexpresiva, ca si cum pacientul nu ar fi in acord emotional cu ceea ce exprima la nivel verbal.
Remediul homeopat characteristic este plumbum,al carui nucleu central este ,, nu mai am puterea,
dar o reprezint” si al carui personaj intruchipat este ,,presedintele onorific”, cu titlu, dar fara putere,
care a fost preluata de ,,lupii mai tineri” .

Epilepsia-este o boala caracterizata prin crize convulsive generalizate, produse de descarcari

electrice de la nivelul unor ,,zone excitatorii” din creier.  Aceste zone neuronale excitatorii sunt
zone din scoarta cerebrala ce  descarca impulsuri repetitive ce depasesc controlul central. Pe
vremuri, epilepticii erau considerati ,,posedati” , sugerand faptul ca vointa lor era dominata din
cand in cand de o alta vointa, care se lupta pentru controlul corpului. Extrem de sugestiva este
aceasta zugravire a ceea ce se petrece la nivelul sinelui pacientului. Caci chiar asta se intampla: o
parte din sinele pacientului isi doreste un cu totul alt mod de viata, este total nemultumit de ceea
ce traieste. Si aceasta afectiune seamana la nivelul simptomelor cu isteria. Stim cu totii ca in criza
de isterie a copilului acesta ,,se tranteste pe jos, da din maini si din picioare”.  Si stim si de acele
crize ,,tantrum” in care copilul se invineteste , isi ,,da ochii peste cap” si lesina atunci cand nu ii
convine ceva, pentru ca in momentul in care obtine ceea ce a vrut sa isi revina spectaculos. Este
aceeasi manifestare la nivel comportamental, dar in epilepsie exista substratul organic care
produce aceasta manifestare. Ceea ce inseamna ca nemultumirea este profunda si
neconstientizata, spre deosebire de criza de isterie in care lumina constientei este crepusculara,
dar exista. Epilepsia apare mai ales la varste fragede, sugerand o incapacitate de a tolera
frustrarea  unei vieti nemultumitoare si o energie suficient de intensa  pentru a se lupta pentru
control.

Epilepticii au fost considerati in istorie vizionari, oameni care au vrut ,,altceva” , au vrut ,,mai mult”,
si-au asumat lupte grele , cum este cazul Ioanei D’Arc, de exemplu.

Depresia endogena poate fi considerata boala organica pentru ca, spre deosebire de depresia
simpla care este o nevroza, are un substrat organic in nivelul scazut constant de serotonina. Se
considera chiar ca exista o predispozitie genetic, mostenita, la acest tip de depresie.  Serotonina
este hormonul atentiei, al concentrarii si  al interesului.

Asa cum am mai spus de multe ori, viul inseamna o intentie, absenta indiferentei fata de
distrugerea sistemului. Daca nu sunt responsabil de propria mea supravietuire, atunci nu mai sunt
viu. Piatra este indiferenta la lovitura ciocanului si  nu incearca sa caute in jur energii care sa o
mentina in starea ei particulara. O  ,,energie vitala” scazuta se caracterizeaza deci prin absenta
,,intentiei” si vointei de a supravietui, printr-o indiferenta la distrugerea sistemului, prin lipsa
eforturilor proprii sistemului de individuare, de a fi ,,diferit de ceea ce este in jur”, de a-si pastra
propriile caracteristici. Expresia comportamentala a depresiei este chiar o apropiere de felul de  a
fi  al unui obiect neinsufletit: scaderea miscarii, a activitatii, a apararii, a evolutiei, etc . Ceea ce i-a
facut pe psihologi sa considere ca depresia este o scadere a intentiei de a trai, o indiferenta la
viata si individuare.  Noile cercetari de neurofiziologie au demonstrat insa faptul ca in depresia
endogena  este scazut si nivelul dopaminei, adica al asteptarii unei recompensari positive a
efortului. Ceea ce inseamna ca  aceasta ,, indiferenta la ceea ce se intampla cu mine” , nu are la
baza o reala indiferenta, o scadere a instinctului de supravietuire,   ci o cognitie care presupune
faptul ca ,,nu cred in rezultatul pozitiv al eforturilor mele”. Un fel de fatalism care indeamna la
neimplicare. O credinta in faptul ca nu sunt raspunzator de viata mea. O lipsa de responsabilitate. 
,,Vreau sa traiesc, dar nu depinde de mine!” pare a spune depresivul endogen. Neasumarea
responsabilitatii duce la o evadare din mediu, caci daca nu sunt responsabil de viata mea, atunci
nu imi foloseste la nimic sa depun eforturi in perceptie, in cantarirea perceptiilor  si decizie. Tot ce
pot face este sa astept sa se ocupe ,,cineva” care este responsabil: destinul, norocul, un salvator.
Diferenta dintre depresia reactiva si cea endogena , este ca in depresia reactiva, produsa de
evenimente traumatizante, am  aflat ca uneori  nu suntem  capabili sa ne controlam cu adevarat
viata, ca uneori fortele exterioare  ne  depasesc  propria capacitate, propria determinare. Este o
suparare pe sine si pe incapacitatea resimtita. In depresia endogena, cronica, pacientul nu isi
asuma din start responsabilitatea. Este o cognitie fatalista de tipul ,,sunt la mana destinului sau a
norocului….”. Depresia endogena are  o determinare organica, serotonina si dopamina  sunt
scazute de mult timp. Aceasta manifestare organica ne arata faptul ca  pacientul nu
constientizeaza acest tip de cognitie, de neasumare a responsabilitatii. Cautand in trecutul
pacientului, chiar inainte de a se manifesta depresia vom gasi semnele lipsei de asumare a
responsabilitatii.. De exemplu in copilarie vom gasi  forme de manipulare in folos personal a altora,
comportamente seductive fata de parinti, etc; la adolescenta vom afla comportamente de tip
adictiv ( caci acestea inseamna ,,nu ma pot controla”, nu depinde de mine)sau superstitii si
religiozitate habotnica ( acestea fiind  expresii ale ,,negocierii” cu fortele superioare de care
considera persoana  ca depinde viata ei.)

Probabil ca remediul homeopat cel mai indicat este lycopodium, spre deosebire de depresia
reactiva, nevrotica, al carei remediu este aurum metallicum . Caci lycopodium presupune in
nucleul central o ,,lipsa de asumare a responsabilitatii”, un discurs de tipul ,,nu de mine depinde
viata mea sau a altora, asa ca nu are sens sa ma lupt”. Pe cand aurum este o perceptie a
,,pierderii competentei si puterii”, o cognitie de tipul ,,sunt responsabil, dar incapabil” , ,,de mine
depinde viata mea si a celorlalti, dar nu reusesc sa….” Intentia sinucigasa a pacientilor aurum este
tot o responsabilitate autoasumata, o hotarare despre viata lor, poate cea mai dramatica. De
aceea aceste sinucideri sunt ,,silentioase”, nu au legatura cu cei din jur, nu trag pe nimeni la
raspundere. Este o declaratie de tipul ,,de mine depinde viata mea, iar daca ea nu este buna,
inseamna ca eu nu sunt capabil si nimic/nimeni  nu ma poate ajuta”. Sinuciderile din depresii
endogene, au mai degraba de-a face cu o responsabilizare a altor forte si implica deci o credinta
intr-o forma de viata care continua dupa moarte, sau in razbunarea pe cineva care  este
considerat responsabil si pedepsit.  Este, de exemplu, sinuciderea depresivilor cronici, care au un
istoric bogat de ,,incercari” de sinucidere.

Simptomele nervoase centrale, reflecta si ele o lupta pentru controlul sistemului, pe cale de a se
organiciza.

Ametelile  reflecta o confuzie, o dificultate de orientare, de pastrare a controlului. Amnezia, este o

protectie in fata unei amintiri in care pacientul a resimtit o pierdere totala a controlului, asa cum
demonstreaza si amnezia din intoxicatia alcoolica sau cea  posttraumatica. Tulburarile de
concentrare impun o scadere a autocontrolului, o relaxare necesara a acestuia.

SISTEMUL CIRCULATOR

Se ocupa cu circulatia sangelui. . Sangele este transportorul energiei  si oxigenului catre tesuturi.
Tot el asigura  transportul produsilor de metabolism catre rinichi . Un tesut care nu este irigat cu
sange moare. Sangele este sursa de viata, contine in el energia vitala. Din acest motiv sistemul
circulator este cel in care circula ,,viata”. Afectiunile lui se leaga  deci indisolubil de perceptii
negative sau defectuoase ale noastre fata de  viata insasi.

Sistemul circulator are cateva constante homeostazice, adica are anumite caracteristici care
trebuiesc mentinute obligatoriu in anumite limite.Aceste constante sunt legate de buna functionare
a acestuia, sunt importante pentru viata.

Una dintre constantele homeostazice  este tensiunea arteriala. Este importanta pentru ca ea
asigura ,,perfuzia” tisulara, adica ajungerea sangelui la nivelul celulelor.  Tensiunea arteriala
scazuta poate fi asemanata cu presiunea scazuta de la robinet:  in acest caz   apa nu va trece
printr-o sita deasa( care poate fi asemanata cu peretii capilarelor prin care sangele iese din
,,conducte” si ajunge la tesuturi). Cantitatea de sange care ajunge astfel la celule este prea mica.
Hipertensiunea afecteaza si ea perfuzia tisulara, caci va trece prea mult sange in tesuturi,
determinand suprasaturarea acestora si aparitia asa-numitelor edeme ( umflare). Acestea sunt
produse de o presiune prea mare in sistemul arterial dar si  de o reducere  a ,,scurgerii” , adica a
sangelui ce este scos din tesuturi prin intermediul sistemului venos. Tot hipertensiunea mai poate
determina insa si ,,ruperea” conductelor prin care circula sangele: accidentul vascular hemoragic.

Valoarea tensiunii arteriale ( ca si a apei dintr-o conducta) este determinata pe de o parte de

elasticitatea peretilor conductelor( este mai mica intr-o conducta de cauciuc decat intr-una cu
pereti duri, de pexal sa zicem) dar mai ales de ,,pompa” care asigura circuitul apei in sistem. O
pompa cu debit mare sau  cu frecventa mare de pompare, va determina o tensiune mare in peretii
conductelor. Una cu debit mic, sau cu o frecventa rara de pompare, va determina o presiune
scazuta. Prin urmare, tensiunea arteriala trebuie abordata obligatoriu in legatura cu starea vaselor
de sange si cu activitatea cardiaca.

O tensiune crescuta arteriala este deci simbolul organic al unei ,,presiuni a vietii”. Un mod de a
obliga tesuturile sa primeasca sange, sa primeasca viata. Un fel de ,,trebuie sa traiaesti!” .  Aceste
comportamente se pot asocia foarte bine cu comportamentul unei mame  care isi obliga copilul  sa
manance, desi acesta nu  vrea sa manance .  Pentru un astfel de comportament care creaza
,,presiune” , e nevoie de o forta opusa din partea copilului: il obliga sa manance pentru ca el se
opune.  O cognitie asemanatoare o are si persoana a  carei inima  ,,produce” hipertensiune
arteriala. Ea isi obliga tesuturile sa primeasca viata pentru ca ele nu vor -sau ea crede ca nu vor
suficient.

Pentru a intelege unde este problema, vom analiza cauzele care duc la o astfel de ,,contradictie. 
Un copil se poate opune hranirii pentru ca a mancat destul, nu mai are nevoie. In acest caz
problema este la mama, care crede ca propriul ei copil nu vrea sa traiasca.  Sau copilului   nu ii
place mancarea si prefera sa nu manance decat sa manance ceva ce nu ii place. Sau   pur si
simplu copilul vrea sa se opuna mamei ( cum este cazul anorexiei).  Mama poate fi comparata cu
inima iar copilul cu perfuzia tisulara ( tesuturile, in speta). Organismul nostru ii contine insa pe
amandoi: sunt cele doua stari ale egoului din analiza tranzactionala: Copilul si Parintele .

In cazul in care inima este cea care determina cresterea tensiunii arteriale ( cum este cazul asa-
numitei  hipertensiuni oscilante, produsa frecvent de emotii), problema este la mama, adica inima.
Caci cognitia deficitara este : trebuie sa traiesti, si te oblig caci eu cred ca tu nu vrei sa traiesti.
Este un fel de dualitate: de fapt, ma tem ca nu vreau sa traiesc. Este un supracontrol al dorintei de
moarte, sau al lipsei de iubire de viata. Discursul mental inconstient este de tipul: ,,nu imi place
viata. Asa ca s-ar putea sa mor. Trebuie sa ma controlez sa nu ma omor.Trebuie sa ma oblig sa
traiesc.” Este, in fapt, o frica de moarte dar si o credinta in faptul ca ,,sunt capabil sa imi fac rau”.
Asemenea discurs mental apare la persoanele care au in antecedente comportamente
autodistructive, caci este o conditie necesara pentru astfel de cognitii. Este un fel de ,,sperietura”
pe care persoanele respective au experimentat-o cu privire la comportamente autodistructive din
trecutul lor. Problema este insa, asa cum am spus, la mama:  genul acesta de hipertensiune este
determinata de o crestere a alurii ventriculare ( a frecventei batailor inimii). Candva, copilul a fost
cel care s-a comportat gresit: in trecut ,  fie  placerea a primat asupra prudentei (copilul a preluat
controlul), fie pur si simplu copilul ( simbolul acelei stari a egoului care se subordoneaza 
spontaneitatii si placerii) a fost nemultumit. In ambele situatii copilul ,,rebel” a pus in pericol
siguranta corpului. Acum insa, mama este cea care produce presiune, caci ea se teme de faptul
ca ,in continuare, copilul ei  rebel va prelua conducerea .  Controlul excesiv va avea insa toate
sansele sa determine la copil o rejectare, o lehamite, asemanator copiilor obligati sa manance si
care vor dezvolta o rejectare din ce in ce mai puternica a alimentelor. Asa se va ajunge la
stabilizarea hipertensiunii arteriale, o tensiune constant crescuta, forma urmatoare de
hipertensiune:

Hipertensiunea determinata de o stare proasta a peretilor vasculari. Ramanand la analogia

propusa,aceasta forma de hipertensiune  presupune o scadere a elasticitatii peretilor vasculari, o
ingrosare cu diminuarea perfuziei tisulare. Peretii vasculari devin rigizi, prin depunerea de
cholesterol si grasimi. Asa cum spuneam la afectiunile tegumentare, grasimea reprezinta protectie.
Depozitele de cholesterol pe vase reprezinta deci depuneri ale temerilor (materiale, emotionale)
exprimate comportamental prin retineri materiale si emotionale. Se poate face chiar o analogie
intre diversele forme de grasimi acumulate: colesterolul presupune retinere/ teama/nevoie de
protectie  emotionala, grasimile de tip LDL, VLDL, retineri/nevoie de protectie  materiala.
Hipertensiunea determinata de starea rigida a peretilor vasculari, are ca model  emotional   o
scadere a placerii de a trai. Este caracteristica persoanelor in varsta, dar si persoanelor mai tinere
care s-au protejat de deceptii relationale si emotionale printr-un control strict al sentimentelor si
laturii hedoniste a vietii.  Atunci cand apare la persoane mai tinere, prin permanentizarea unei 
hipertensiuni oscilante, este expresia indepartarii de zona libera si spontana a vietii, dupa o
perioada in care persoana insasi considera ca a ,,trait periculos sau intens”. Este determinata deci
de supracontrol, de o rigidizare a cognitiei, de o abordare rigida a vietii, de indepartarea de
spontaneitate si incarcerarea in reguli. Hipertensiunea arteriala esentiala, caci asa se numeste
aceasta forma de hipertensiune care are la baza rigiditatea peretilor arteriali, este expresia
obligativitatii de a trai o viata lipsita de spontaneitate si bucurie, obligativitate ce se exprima la un
nivel mai superficial prin frica de moarte.

Mai exista o forma de hipertensiune arteriala, cea secundara unei afectari a rinichiului, a
eliminarilor, dar vom vorbi despre ea la sistemul urinar.

Hipotensiunea arteriala este o scadere a perfuziei tisulare. Presupune in general un debit cardiac
scazut sau un deficit de adaptare a tonusului peretilor vasculari.. Debitul cardiac scazut este
consecinta unei frecvente cardiace prea mari in care volumul ejectat de sange din ventriculul stang
la o contractie este prea mic, caci timpul de incarcare a atriului stang este prea mic. Sau este
determinata de o scadere a frecventei ventriculare , chiar daca incarcarea inimii este buna. In
ambele situatii  starea  egoului de Parinte este ineficienta. Aceasta ineficienta  presupune o
perceptie a lipsei de protectie, o descurajare, un sentiment de victima, o cognitie de tipul ,,sunt la
mana destinului”.

Cand motivul este o intarziere de adaptare a tonusului peretilor arteriali si activitatii cardiace la
diverse modificari de pozitie( hipotensiunea ortostatica, hipotensiunea matinala,etc)  se manifesta
prin ,,ameteli” la ridicatul din pat, ceea ce sugereaza confuzia cu privire la comportamentul care ar
trebui adoptat.  Se poate reduce, in ultima instanta, la o ,,frica de a nu gresi”. O frica de a nu gresi
care ne da astfel o perioada de ragaz, de cantarire, de decizie. Aceste distonii neuro-vegetative,
adica intarzieri de adaptare, se manifesta si la nivelul activitatii cardiace si chiar si la nivelul
circulatiei periferice( sindrom Raynaud).

Sincopa vagala este un sindrom in care tensiunea arteriala scade brusc, soldata cu lesin,
determinata de ,,vederea sangelui” sau injectii, punctii etc.  Factorul trigger este deci o agresiune
la adresa vietii: sangele reprezinta viata, manevrele invasive sunt percepute ca amenintari la
adresa integritatii corporale. Este cea mai elocventa expresie a fricii de moarte. La nivel
neurofiziologic reprezinta o iritare a nervului vag care determina scaderea alurii ventriculare si a
tonusului vascular, cu scaderea perfuziei tisulare la nivelul creierului. Este deci o fuga din fata
mortii, o fobie de moarte soldata cu o mica moarte. Si cum persoana alege acea mica moarte
personala, inseamna ca, de fapt, se teme de moartea altora. Adica se protejeaza de propriile
impulsuri agresive. Cognitia din spatele acestei fobii este o teama de propria agresivitate, o
incercare de a suprima in fasa orice impuls agresiv.

Angina pectorala, sau cardiopatia ischemica, reprezinta scaderea circulatiei la nivelul inimii. O
diminuare a alimentarii cu energie a Parintelui tranzactional. Reprezinta deci o incercare de a
diminua controlul Parintelui, o necesitate de a scadea controlul rigid , datoria si eficacitatea.Se
asociaza de altfel extrem de frecvent cu hipertensiunea arteriala, caci este vorba tot de depuneri
de ateroame pe vasele de la nivelul inimii. Infarctul miocardic – obstruarea in intregime a unui vas
din structura muschiului cardiac- obliga persoana la incetarea activitatii stresante, la orientarea
catre o viata fara emotii puternice, linistita si relaxata. Inima  este asociata traditional cu
sentimentele si , ce-I drept,  la nivelul ei  se resimte puternic emotia.   Emotiile  puternice sunt
activate de   stari mentale conflictuale. Conflictul  nu este  insa  intre inima si ratiune, ci intre doua
ratiuni diferite si se manifesta la nivelul inimii. Inima ,,se strange de frica” si ,,creste de bucurie”.
Caci in situatii de stres ( datorita hormonului numit adrenalina) ea isi creste activitatea pentru a
aface fata pericolului acut , asa ca se contracta mai rapid. In relaxare si expectatii positive
( datorita eliberarii de dopamina din creier) ,este mai relaxata, adica are o forta de contractie mai
buna determinata de o frecventa de contractie mai rara si mai eficienta. Prin urmare , o activitate
cardiaca excesiva este un semn de control la stres, de control ,,parental transactional “ excesiv. O
activitate relaxata a inimii este dovada unui cognitii relaxate, de raportare pozitiva la experienta.

Tulburarile de rirtm cardiac: usor de inteles ca modificarile ritmului cardiac sunt associate si ele  cu
modul in care ne raportam la viata.  Tahicardia ( ritmul cardiac ridicat) apare in frica, in frica de 
moarte sau in forma ei mai speciala, frica de viata ( de un anumit fel de viata care ne pune viata in
pericol). Remediul de faza acuta este Aconitul, al carui nucleu central este frica de moarte
iminenta.

Bradicardia ( ritmul cardiac prea scazut)este o raportare ,,fatalista” la viata si la moarte, un fel
de ,,sunt la mana destinului”. Determina hipotensiune, sugerand aceeasi ,,victimizare” in fata unei
forte exterioare: destin, dumnezeu, soarta,etc.

Palpitatiile ( ritmul neregulat al inimii) se reduc sub actiunea lachesisului, remediul geloziei.
Gelozia reprezinta teama ca altii ar putea sa ne ia un drept/avantaj pe care il avem ( de exemplu o
relatie privilegiata). Palpitatiile sunt expresia acestei temeri de a pierde un privilegiu, ceva pe care
il consideram al nostru. Activitatea dezorganizata si extremista a inimii este reflexia
comportamentului la fel de ,,restrictiv” si ,,paroxistic” al persoanei geloase. Caci palpitatiile sunt, in
ultima instanta, incercarea pe care partenerul gelos o face, si anume aceea de a il pastra cu orice
prêt pe celalalt , prin restrangerea fortata a libertatii acestuia, considerat  un bun personal si
meritat. Palpitatiile sunt si ele reactia inimii la teama de a  pierde un anumit stil de viata sau un
bun, o relatie, un statut, etc.,  ceva ce am valorizat foarte mult, ceva ce credem ca ne este
indispensabil pentru a trai. Lachesisul este si remediul potrivit femeilor care intra la menopauza.
Acelasi sentiment al pierderii unei perioade de viata, al unui anumit fel de a trai, se manifesta in
,,crizele de gelozie” sau in cele de nervozitate cu bufee de caldura, specifice acestei perioade de
reajustare si modificare a modului in care ne raportam la viata.

Accidentul vascular cerebral. Exista doua forme: accident vascular cerebral hemoragic, determinat
de o ruptura a peretelui arterial, si accidentul vascular ischemic, determinat de obstruarea unui vas
cu un cheag sau placa de aterom. Amandoua presupun o sistare a alimentarii cu energie a unor
zone cerebrale. Asa cum am vazut la sitemul nervos, presupune incercarea organismului de a
sabota un control riguros , incercarea de a opri o suprasolicitare. Accidentul vascular cerebral este
determinat de hipertensiunea arteriala, adica de norme excesive si rigide ce scad placerea de a
trai.

Varicele: reprezinta staza sangelui in sistemul venos. Sistemul veno-limfatic se ocupa cu

intoarcerea sangelui din tesuturi spre inima, este sistemul de ,,retur” al apei dintr-un sistem de
canalizare. Presiunea la nivelul lui nu mai este determinata insa  preponderant de ,,pompa”
cardiaca ci de elasticitatea peretilor venosi, ajutati de contractia musculara de la nivelul picioarelor,
si de gravitatie deasupra nivelului inimii. Varicele sunt determinate de staza sangelui in tesuturi, la
nivelul picioarelor. Apar frecvent la sedentari ( caci contractia musculara nu mai ajuta prin
presiunea  asupra venelor ) . Inseamna deci staza. Staza in viata, staza in situatie, staza in
eliminare, etc. In absenta sedentarismului, sunt determinate de o scadere a tonusului peretilor
venosi, ceea ce se traduce la nivel emotional/mental prin oboseala mentala si energetica.
Picioarele cu sistem venos ineficient chiar se numesc ,,picioare obosite”.

Anemia-reprezinta scaderea de hemoglobina din sange. Aceasta este transportorul oxigenului.

Ceea ce se traduce in scaderea energiei vitale din sistem. Energia vitala este, asa cum am vazut ,
incercarea de a mentine individuarea sistemului. Anemia reprezinta deci o scaderea a acesteia,
adica o cognitie ,,prea  altruista”, indreptata catre altii excesiv, in detrimentul propriului sistem.
Poate fi produsa de o carenta de absorbtie a fierului ( e un component important al hemoglobinei)
sau de o sangerare (hemoragie). La nivel cognitiv se traduce prin asumarea unei vieti in interesul
altora sau prin disiparea energiei vitale in mediu. Remediile homeopate sunt exact cele care au
astfel de nuclee cognitive: anemia pernicioasa (cu carenta de fier) este justitiabila de ferrum
metallicum ( soldatul aflat in slujba altora) , iar anemia hemoragica este o buna indicatie pentru
phosphorus ( extremul empatic si compasiv). Aparitia anemiei scade energia persoanei orientate
spre exterior, obligand-o sa se opreasca in a se disipa. Acest comportament indus de anemie, are
la baza o cognitie neconstientizata de lipsa de sens, un fel de ,,la ce bun atatea eforturi fara
rezultate?”. Este o resemnare in fata eforturilor inutile in interesul altora, pentru a orienta sistemul
catre propria lui prezervare. Pacientul anemic chiar simte o oboseala, o sfarseala, care il obliga sa
se opreasca din eforturile indreptate catre exterior.