INTRODUCERE –SAU CUM SE MANIFESTA GANDUL IN BOALA

Albert  Einstein spunea:  ,,Putem considera materia ca fiind constituita din regiuni ale spatiului in
care campul este extrem de intens….In noua fizica , nu este loc pentru camp si materie, deoarece
campul este unica realitate.”

Sa ne gandim putin din ce suntam alcatuiti: organe, tesuturi, acestea alcatuite la randul lor din
celule. Celulele sunt constituite  din proteine,glucide, lipide care formeaza constutuentii  celulari :
membrane, nucleu, aparat Golgi, mitocondrii, etc.   Proteinele, lipidele, glucidele reprezinta formule
complexe de substante organice. In ultima instanta, se va ajunge la substantele chimice de baza:
carbon, hidrogen, oxigen ,la care se adauga in cantitati mult mai mici, alte substante chimice: azot,
potasiu, sodium, zinc, etc. Modul in care acesti atomi  de baza se asambleaza va conduce la
formarea aminoacizilor, proteinelor, organitelor celulare, celulelor, tesuturilor, organelor si, in
ultima instanta,  a corpului nostru fizic. Nu este pentru nimeni o noutate faptul ca suntem compusi
de fapt din substante chimice.

Sa ne uitam insa la ce inseamna substanta chimica: este o alaturare de atomi ( carbon, hidrogen,
azot, etc) organizata  pe baza  saturarii valentelor ( adica a sarcinilor electrice). Prin urmare ,
corpul nostru este o structura complicata de atomi ( la fel ca si o piatra, pana la urma). Atomii din
care suntem alcatuiti au si ei o structura: un nucleu, in jurul caruia oscileaza electroni. Masa
electronilor  este considerata  zero, electronii fiind de fapt doar niste sarcini electrice negative.
Nucleul, care are sarcini electrice pozitive, este cel ce ii tine pe orbita sa. Volumul atomului
respecta proportiile universului: foarte mult spatiu , in care se gasesc planete , mult mai putin
ocupatoare de spatiu decat spatiile libere dintre ele. Prin urmare si atomul este, in fapt, un spatiu
aproape gol, in care doar nucleul pare a fi ,,materie”, restul fiind doar campul  in care electronii
orbiteaza. Sa ne uitam atunci la nucleu: situatia se repeta- este compus din niste particule foarte
mici , protoni, incarcate electric, intre care exista spatiu foarte mult si ,,materie” neutronica
infinitezimala care ii tine pe orbita. Sa privim atunci neutronii : situatia se repeta din nou, particule
si mai mici, inconjurate de mult spatiu, etc. In incercarea disperata de a ajunge la ,,particula
originala “ a materiei, cercetatorii au descoperit sute de particule, din ce in ce mai mici, inconjurate
de spatii imense in raport cu ele. Nu s-a putut afla pana unde merge aceasta micsorare, daca
exista cu adevarat o ,,particula cu masa”, adica o particula materiala . Si chiar daca ar exista, nu
doar ea- ci si spatiul  din jurul ei, care este de  multe milioane de ori mai mare – este, din punctul
nostru de vedere, materia din care suntem constituiti.

Pornind de la premisa ca vor gasi totusi candva aceasta particula,  si extrapoland gradul de
,,micsorare” a prezumtivei particule la care s-a ajuns fara a o identifica inca, fizicienii au ajuns la
concluzia ca toata materia din Univers ar putea- eliminand spatiul din jurul acestor presupuse
particule- sa se condenseze intr-o ,,materie “ adevarata care nu ar avea o dimensiune mai mare
decat o minge de tenis. Toate planetele, galaxiile, etc, tot ce credem ca exista in Univers, nu ar fi
mai mare decat atat. Restul, pana la imensele spatii pe care le percepem  acum ca fiind Universul,
nu reprezinta decat ,,camp” , adica zone de vid in care actioneaza o forta ( electromagnetica).Cat
ar reprezenta   in cazul acesta ,,materia” din care este compus corpul nostru? Aproape nimic. Mai
degraba nimic, daca luam in considerare ca am pornit de la premisa ca vom gasi candva particula
masei, desi aceasta nu a fost gasita pana in ziua de azi.

Prin urmare suntem de fapt energie. Energie condensata in ceea ce consideram a fi materie. Sa
nu uitam ca noi consideram ca ceva este  ,,materie” atunci cand percepem acel obiect ca avand
anumite caracteristici : are dimensiuni –adica granite de densitate ( un corp solid), are o anumita
greutate-adica este atras de pamant cu o  anumita forta  , are o anumita culoare -adica la impactul
cu fotonii le modifica acestora  lungimea de unda, s.a.. Nu putem percepe obiectul sau materia
respectiva, fara ca acestea  sa aiba macar una din caracteristicile mentionate. Dar aceste
,,caracteristici” pe care le atribuim ,,materiei” sunt de fapt perceptii ale organelor noastre de simt,
chiar daca simturile noastre sunt ,,imbunatatite” de instrumente de masura. Perceptii despre care
stim ( din iluziile optice/auditive , din iluziile  viselor, etc) ca nu sunt chiar foarte ,,de incredere”.
Caci percepem in fapt doar niste granite, ceva care este diferit de mediul considerat a fi obisnuit,
bazal, din jurul  corpului nostru: percepem un corp solid pentru ca atomii lui se atrag mai puternic
decat cei din aerul cu care suntem obisnuiti;percepem greutatea pentru ca  materia respectiva
este atrasa de pamant cu  o forta mai mare decat  aerul din jurul nostru, percepem un miros pentru
ca se modifica ceva in structura chimica a aerului( se interpun atomi diferiti, energie condensata
diferit), percepem imagini pentru ca –spre deosebire de intuneric- apar fotoni, particule care nu au
masa, ci doar energie, percepem caldura/frig pentru ca exista energie calorica diferita de cea a
corpului nostru; percepem sunete pentru ca particulele vibreaza in jurul nostru cu o frecventa
diferita de cea obisnuita pentru receptorii nostri.

Totul este, deci, perceptia unor campuri energetice diferite de cele pe care le consideram ,,bazale”
sau indiferente. Desigur ca , in realitate,  exista energii mult mai multe decat cele pe care le
percepem. De exemplu unele animale percep sunete, frecvente vibratorii, pe care noi nu le
percepem. Ele sunt acolo, dar sensibilitatea receptorior nostri nu este suficienta, nu este ,,setata”
pentru frecventa de vibratie respectiva. Sau nu avem receptori care sa fie sensibili la anumite
caracteristici ale energiei din jur: de exemplu nu percepem magnetismul, desi exista animale care
au astfel de receptori, de exemplu pasarile migratoare. Asta nu inseamna ca acel camp energetic
care suntem noi, corpul nostru, nu este influentat de ceea ce nu percepem: campul magnetic  -de
exemplu-are efecte de insanatosire sau de imbolnavire( in functie de caracteristicile lui) asupra
corrpului uman, desi nu il percepem caci ne lipsesc receptorii respectivi.

Receptorii sunt celule care au o anumita caracteristica: sunt celule care au o anumita incarcare
electrica ce se modifica sub actiunea unui stimul, adica a modificarii mediului . In momentul in care
energia din jur, campul din jurul lor, isi modifica o anumita caracteristica, se modifica  incarcarea
electrica specifica receptorului .  Un obiect solid ne va parea astfel pentru ca in apropierea lui
receptorii nostri tactili isi modifica incarcarea electrica, o  raza de lumina ne va parea astfel pentru
ca in apropierea ei receptorii nostri vizuali isi vor modifica sarcina electrica, etc. Toti receptorii vor
reactiona prin modificarea incarcarii electrice, ceea ce ii deosebeste fiind doar ,,caracteristica” ce
se modifica in campul energetic din jur si la care sunt sensibili : receptorii tactili reactioneaza la
modificare de densitate ( forta de atractie dintre atomi), cei auditivi la frecventa de vibratie a
particulelor electrice, cei vizuali la lungimea de unda a particulelor , samd.

Modificarea incarcarii electrice a membranei receptorului, trebuie sa atinga un anumit nivel

numit ,,prag”. In acest moment, diferenta aceasta de polaritate( numita si potential de actiune) se
va propaga prin axoni (prelungirile celulelor nervoase numite neuroni), la fel ca si curentul electric
printr-un cablu electric conductor. Aceasta propagare a ,,curentului electric” va ajunge in final la
creier, unde va determina aceeasi modificare a incarcarii electrice, de data aceasta in anumiti
centri nervosi, in anumiti neuroni din creier. In functie de neuronii din creier care sunt depolarizati,
vom percepe o anumita caracteristica a mediului: (greutate, culoare, sunet, etc), caci pe scoarta
cerebrala avem niste ,,harti” care ne fac sa percepem ,,taramul cartografiat”. Bineinteles ca ,,harta
nu este acelasi lucru cu teritoriul”. De exemplu daltonistii numesc ,,rosu” o anumita lungime de
unda a fotonilor  pe care persoanele ,,normale” o numesc ,,un fel de verde”. Este foarte greu sa stii
ce anume percepe cu adevarat o alta persoana. Intamplator facem diferenta dintre daltonisti si
oamenii normali pentru ca ei ,,incurca” mai frecvent culoarea rosie cu cea verde. Daca insa
perceptia rosului nu ar fi semanat intrucatva cu cea a verdelui, nu am fi stiut ca ei percep diferit de
noi.  Modul diferit de perceptie a ceea ce am invatat sa denumim la fel, este unul din motivele
pentru care avem ,,gusturi” diferite.

Hartile din creierul nostru ne ajuta sa supravietuim. In incercarea de a pastra forma de organizare
energetica pe care o reprezinta corpul nostru, ne vom folosi de aceste harti pentru a ne apropia de
energia buna, hranitoare, pe care o putem incorpora, cu care ne putem hrani, si  a ne
apara/indeparta  de energia negativa, care are sanse sa ne destabilizeze sistemul. Un anumit
gust, un anumit miros, un anumit aspect, ne va face sa ne ,,hranim” cu acel aliment. O anumita
caracteristica tactila sau termica, ne va face sa evitam obiectul ascutit/fierbinte, etc.

Forma de condensare energetica pe care o numim ,,corpul” nostru, are intentia de a se pastra, de
a se opune dezorganizarii. Aceasta este caracteristica oricarui sistem viu. Se opune, intentionat,
distrugerii. O piatra sta sa fie lovita cu ciocanul, un om se fereste. Mai mult chiar, organismele vii
iau din jur anumite forme de energie pe care le transforma in energie care respecta caracteristicile
energiei proprii .  Ne hranim cu materie organica pe care o descompunem pana la un anumit nivel
si apoi o ,,reconstituim” in tesuturi proprii.  Este vorba, in ultima instanta, de perceptia modificarilor
de energie din mediu si de alegerea unei reactii de apropiere/respingere, in functie de  modul in
care apreciem ca energia inedita este hranitoare sau agresiva pentru propriul  sistem. Putem
percepe- sa zicem -caldura si sa reactionam diferit: daca este potrivita ne indreptam spre ea, daca
este prea puternica ne indepartam. Niciodata un obiect nu va reactiona diferit la un stimul extern:
un metal se va dilata in prezenta caldurii, intotdeauna.

Boala reprezinta un esec al pastrarii intacte a sistemului. O eroare in acest complex mecanism de
hranire/aparare. Din ce motiv se intampla asta?

 
1.  Pe de o parte poate fi vorba de o agresiune a unei energii externe directe puternice. Modul in care
aceste energii dezorganizeaza sistemul este diferit: temperatura evapora apa din tesuturi, astfel
incat transferul de electroliti necesar pastrarii polaritatii electrice este afectat. Sau forta de
coeziune poate fi  depasita  de  organizari energetice  cu o forta mai mare de coeziune intre
molecule( corpuri solide ,tari) , ceea ce se soldeaza cu rupturi sau fracturi. Campul electric ne
poate omori prin multe dintre efectele sale: modificari ale polarizarii celulelor implicate in functii
vitale-de exemplu depolarizarea celulelor implicate in activitatea inimii, arsura fizica prin energie
calorica excesiva s. a. Microorganismele(bacteriile)   in lupta de a-si pastra propriul sistem, ajung
sa ne invadeze si sa ,,manance” din forma noastra de energie  tranformand-o in folosul lor etc. 
Reduse insa la nivel intim, toate aceste forme distructive de energie se vor repercuta in
incapacitatea anumitor celule din corp de a pastra o ,,granita” intre corp, sistemul nostru
energetic,  si mediul inconjurator. Asa cum am vazut, aceste granite constau pana la urma in
diferente la nivel molecular, atomic, si in speta la nivelul particulelor electrice componente, adica in
modificarea fortelor  de atractie electrica, a  lungimii de unda, a  frecventei vibratorii, etc .
2. Boala poate fi produsa si de o energie destabilizatoare pe care nu o percepem si de  care astfel nu
ne putem  apara: de exemplu un camp magnetic de la linii de inalta tensiune. Aceste campuri
magnetice diverse ne pot afecta la nivel mai subtil, deteriorand  metabolismul celular.
3.  Lipsa de energie necesara: in absenta mancarii, a apei, a electrolitilor, nu mai avem
,,combustibil”.
 

1. Frecvent insa, boala cronica este determinata fie de agenti externi negativi despre care stim dar
pe care nu ii indepartam (deci de un esec al mecanismului de protectie ), fie de ,,infometare
energetica” determinata de faptul ca , desi exista agenti externi care sunt nutritivi , in loc sa ne
apropiem de ei noi  ne protejam, adica de un esec al reactiei de hranire. In aceste cazuri , vina o
poarta alegerile pe care le face chiar sistemul insusi, alegeri care se exprima in prima instanta prin
ganduri, impulsuri electrice cu o anumita frecventa, care pornesc din anumite retele de neuroni
centrali. De ce gresim?
Neuronii care sunt conectati la nivelul scoartei cerebrale nu sunt aceiasi la diverse persoane. Sa
zicem ca ne e foame si mie, si unui thailandez. Daca vad un sarpe , eu nu voi resimti nici
necesitatea de apropiere, nici salivatie, nici cresterea secretiei de acid clorhidric, ci contractie a
muschilor de fuga, tremurat, etc. In schimb tailandezul ar putea simti si face gesturi de apropiere
daca este obisnuit cu mancatul serpilor si vrea sa isi astampere foamea. Impulsul care ajunge la
muschi este diferit: are o frecventa diferita si este emis de neuroni diferiti. Impulsul de apropiere si
cel de respingere sunt diferite, chiar daca perceptia a fost similara: amandoi am vazut un sarpe.
Si daca stimularea aceluiasi neuron final de pe scoarta cerebrala , cel care m-a informat ca am
vazut un sarpe( de fapt sunt implicati multi neuroni  dar spun unul de dragul simplificarii),  se
soldeaza cu reactii diferite, ce anume a modificat reactia, raspunsul meu la aceasta perceptie?
Asocierea cu alti neuroni. Daca vederea unui sarpe se asociaza in mintea mea cu neuronii din
amigdala cerebrala care prin stimulare determina  la nivel fizic reactii de frica , atunci reactionez
prin gesturi de frica. Daca acelasi neuron se activeaza impreuna cu cei de apropiere,care
determina reactii specifice  recompensei pozitive, atunci voi merge in directia lui.  Daca in loc de
sarpe, vorbim despre o situatie noua  din  care am putea obtine energie  profitabila ( dupa cum ar
crede tailandezul ) sau amenintatoare ( dupa cum as aprecia eu), atunci aflam de ce uneori
dezvoltam reactii de respingere la situatii care ne-ar putea furniza energii  nutritive. Datorita
faptului ca nici cresterea secretiei de acid clorhidric din stomacul tailandezului si nici cresterea
adrenalinei din sangele meu nu se ,,vad” in exterior, nu asociem frecvent aceste interpretari
mentale eronate cu bolile. Cand insa voi afla ca am hipertensiune arteriala, ar trebui sa ma
gandesc la faptul ca  in mintea mea exista  asocieri frecvente ale stimulilor din exterior cu neuroni
care declanseaza hormoni de stress ( adrenalina determina cresterea tensiunii arteriale).

Cand  sistemul percepe energie negativa, destabilizatoare, dar nu se indeparteaza de ea, exista o
alta inadvertenta, o alta  perturbare la nivelul aprecierii agresiune/hranire .  De exemplu la o
mancare nesanatoasa, care produce vatamarea mucoasei, ar trebui sa reactionam prin
respingere. De ce insa, uneori nu o facem? De ce mancam carnati chiar daca stim ca ne fac rau?
Pentru ca ei se asociaza cu un gust placut. Natura a hotarat asta ,  pentru ca in momentul in care
ne este foame, chiar avem nevoie de ei. Daca insa nu ne este foame, de ce mancam? Pentru
ca ,,placerea gustului “ se asociaza cu un alt fel de placere, altfel spus incercam sa compensam
nevoia pe care ne-o semnaleaza alti neuroni, care s-au ,,aprins” in acelasi timp cu gustul: nevoia
de protectie.. Altfel spus, in trecut, odata cu gustul placut am simtit si protectie. Aceasta asociere
se produce in copilaria mica, atunci cand relatia protectoare cu mama era asociata extrem de
frecvent cu hranirea, caci hranirea a fost prima necesitate implinita si , in acelasi timp, prima forma
de schimb social , de comunicare cu mama.
Iata deci cum anumite necesitati ce se satisfac in acelasi timp, vor antrena perturbarea aprecierii
reactiei diferite pe care ar trebui sa o avem in ceea ce priveste satisfacerea uneia dintre
necesitatile asociate. Este unul din motivele pentru care esueaza unele dintre mecanismele
noastre de protectie: avem reactii de apropiere fata de ,,energii negative” sau in exces.

Revenind la inceputul articolului,sa ne amintim ca  suntem de fapt corpuri energetice. Gandurile,

ca si structurile noastre mai ,,palpabile” nu sunt decat condensari de energie. Ceea ce pastreaza
sistemul diferit de ceea ce este in jur, de energia ce ne inconjoara, sunt caracteristicile particulelor
electrice, sunt caracteristicile speciale ale campului nostru energetic, caracteristici care sunt in
principal frecventa de oscilatie, lungimea de unda si forta de coeziune dintre particule electrice
aproape fara masa. O modificare a unor particule din campul energetic, va determina insa
modificari si la nivelul altor particule, caci campul energetic este un sistem interconectat.  Diferenta
cea mai impresionanta dintre fizica mecanica si cea cuantica este aceea ca, in fizica mecanica
obiectele sunt considerate a fi total separate unele de altele, pe cand la nivel cuantic s-a
descoperit ca particulele care au fost candva in contact se vor purta in continuare la fel, chiar daca
se afla la distante ,,astronomice”(in raport cu dimensiunea lor) una fata de cealalta. Modificarea
frecventei vibratorii a unei particule, sau a sensului de rotatie (spin) etc, va antrena modificari la
nivelul vibratiei celorlalte particule din ,,campul nostru energetic”. Boala reprezinta deci o ,,iesire”
din spectrul de vibratie caracteristic, ,,eroare” ce se va regasi intr-un fel sau altul la toate nivelurile.
Caci lipsa de hranire cu energie- sau esecul in a pastra in exterior energia destabilizatoare- va
determina scaderea/modificarea  energiei sistemului care suntem fiecare dintre noi. Considerarea
organismului uman ca fiind material, adica format din piese disparate, a dus la dezvoltarea unei
medicine bazata pe simptome, pe organe si la neglijarea originii reale a bolilor. Considerand insa
organismul ca pe un sstem energetic integrat, pe de o parte putem fi atenti si la acele energii pe
care nu le percepem cu organele noastre de simt dar care exista si au influenta asupra noastra, iar
pe de alta parte, putem in sfarsit sa acordam importanta cruciala cuvenita mintii noastre, care este
originea modificarilor energetice din corpul nostru. Un exemplu in acest sens este campul
magnetic care se foloseste in fizioterapie pentru scaderea durerii si inflamatiei si care – in functie
de caracteristicile lui- se soldeaza si cu calmare sau dimpotriva, agitatie, cu cresterea respectiv
diminuarea secretiei de hormoni endocrini, etc. Si campul electric, la o intensitate la care nu este
perceput de simturile noastre, este folosit in fizioterapie sub forma galvanizarilor care- in functie de
parametrii curentului electric- determina printre multe alte efecte scaderea sau cresterea  tensiunii
arteriale. Iata deci ca nu doar ,,chimia” , forma de exprimare a energiei la nivel molecular este 
sanatoasa /distrugatoare pentru corpul uman, ci si campul energetic in care nu mai exista nici un
fel de particule ,,materiale”. Efectele campului electric, ale campului magnetic, ale energiei
luminoase (laser, ultraviolete, infrarosii) asupra corpului uman   sunt exemple elocvente ale
faptului ca si noi reprezentam , in ultima instanta , un camp energetic care este, desigur, sensibil la
toate aceste  tipuri de campuri energetice.

Iar daca nu vorbim de agenti externi extrem de agresivi, nici de agenti agresivi fata de care nu am
fost inzestrati cu receptori de perceptie, si nici de o lipsa reala a hranei, atunci, restul bolilor sunt
determinate doar de ,,greseli de apreciere” ale mintii noastre, de comenzi gresite de la forul
superior de control, creierul nostru. Interesant sa amintesc aici faptul ca batranii care sufera de
multiple afectiuni organice, vor inregistra o insanatosire de-a dreptul ciudata atunci cand scoarta
cerebrala- sediul gandurilor- se distruge, asa cum se intampla in  dementa senila.

Vom vedea in continuare ce fel de ganduri se asociaza cu anumite boli. Legatura dintre boala
fizica si cognitia / sentimentul care a determinat-o, este facuta de homeopatie. Caci ea este
singura disciplina medicala care ,in tabloul unei ,,boli” a exprimat atat simptomele fizice cat si pe
cele psihice. Si nu intamplator, caci homeopatia este medicina energetica. Ea lucreaza cu
particule energetice, cu aspectul informational al substantelor , si nu cu moleculele acestora.
Efectele acestor ,,particule energetice” asupra sistemului energetic reprezentat de corpul uman se
vor regasi atat la nivelul subtil al gandurilor si emotiilor noastre, cat si , ulterior , in forma de
cristalizare macroscopica a acestora, adica la nivelul tesuturilor si organelor corpului nostru fizic.

Este foarte important de subliniat ca o afectare energetica incepe la nivelul subtil, emotional si
mental. Incapacitatea de a constientiza si de a ,,rezolva” in consecinta conflictul emotiona/mental
se va repercuta in boala fizica. Acesta este motivul pentru care nu s-a dezvoltat pana acum
aceasta idée a determinarii mentale a bolii. Caci ar fi fost destul de la indemana sa diagnosticam
profilul psihologic al persoanelor care au o anumita afectiune, si astfel sa identificam ,,factorii
mentali” care stau la baza lor. Din pacate insa, nu s-au gasit concordante intre raspunsuri pozitive
la teste de identificare a unei joase stime de sine si vitiligo de exemplu, care are la baza un
sentiment de inferioritate. Si asta deoarece boala nu ar fi aparut daca persoana chiar exprima
acest sentiment de inadecvare, daca era constienta de el. Asa cum au demonstrat testele de
perceptie subiectiva a stimei de sine, persoanele au tendinta de a raspunde laudativ la intrebarile
care vizeaza propriile abilitati( de exemplu  marea parte a oamenilor se considera mai buni soferi
decat media). Insa in momentul in care au fost detaliate si particularizate aceste abilitati( de
exemplu sofat pe  timp de noapte sau pe zapada),   a crescut vertiginos  procentul persoanelor
care se considera inferioare mediei. Boala fizica este deci exprimarea unui conflict inconstient, si
nu al unuia constientizat. De aceea este atat de important si de fascinant sa intelegem ,,sensul
bolii” .

SISTEMUL RESPIRATOR SI CUTANAT

Le voi aborda impreuna pentru ca  ele au un rol asemanator: sunt granite intre sistemul nostru si
exterior. La nivelul pielii si al tesutului respirator venim in contact cu mediul inconjurator. Ele au
rolul deci de a ne apara de ceea ce este nociv in jur, dar si de a elimina produsii care rezulta din
metabolismul nostru si care  ne fac rau: toxine, bioxid de carbon. Sunt liniile de granita ale corpului
nostru.

Afectiunile la nivelul lor vor avea ca substrat emotional/cognitiv acelasi tip de disfunctii la nivelul de
protectie a organismului fata de mediul inconjurator ( in sensul perceptiei de agresivitate sporita a
mediului), precum si la nivelul unei defectuoase eliminari ai ,,produsilor toxici” care, in materie de
sentimente se numesc ,,resentimente”.

Sistemul respirator

Este bine-cunoscuta tendinta copiilor care intra in colectivitate pentru prima oara (gradinita/cresa) ,
de a se imbolnavi frecvent de afectiuni respiratorii. Motivul ,,fizic” este o lipsa de aparare , o lipsa
de imunitate la diversii agenti patogeni, o ineficienta a ,,granicerilor”.  Si la nivel subtil, energetic,
este tot o incapacitate de aparare. Aflat intr-un mediu necunoscut, perceput ca ostil, fara grija
atenta a mamei, copilul se simte in pericol, agresat. Afectiunile respiratorii cu care reactioneaza la
aceasta agresiune perceputa , reprezinta o solutie de urgenta care reuseste sa compenseze
ineficienta apararii : pe de o parte copilul este scos din mediul perceput agresiv si tinut acasa,
unde se simte protejat. Pe de alta parte, ca reactie la  torentul de stimuli noi vizuali, auditivi si chiar
gustativi care sunt inerenti stabilimentelor cu multi copii, afectiunea respiratorie din sfera ORL  va
inchide canalele de perceptie a torentului suprasolicitant de stimuli : copilul va avea frecvent otite,
nas infundat, conjunctivite.

Deci la nivel general, afectiunile respiratorii reprezinta agresiune externa puternica, de la care
organismul nu se poate sustrage altfel. Aceasta agresiune apartine mediului. Organismul
reactioneaza prin cresterea barierei de protectie a mucoaselor: hipersecretie de mucus, tuse care
sa ,,scoata” aceasta secretie excesiva, nas infundat cu secretii, stranut, etc.

Astmul la copii se manifesta prin sufocare. El reprezinta nevoia de spatiu , de ,,aer” pe care copilul
o are in prezenta unui mediu  intruziv. Se stie ca astmul infantil este apanajul familiilor moderne,
civilizate. Se considera ca are la baza un mecanism alergic, adica o hiperreactie de aparare. Cu
alte cuvinte copilul se apara de ceva intruziv, opreste astfel intrarea, impreuna cu aerul, a
intruziunii agentului agresiv. Este ingrijorator procentul crescut permanent al copiilor diagnosticati
cu astm in medii civilizate, considerate excesiv de igienizate. In functie de situatiile declansatoare,
se poate preciza unde se manifesta frica, unde percepe copilul ca fiind pericolul.  Intruziunea unei
mame hiperprotectoare poate fi resimtita ca agresiune. . Controlul matern excesiv este cel care, la
nivel mental, poate fi asociat cu aceasta forma de ,,lipsa de aer”. Sau frica de atitudini pe care
mama le-a prezentat ca periculoase: exista astm de efort ( cand mama a avertizat permanent
copilul de pericolul alergatului si al lovirii), astm nocturn ( cand copilul se teme de intuneric sau de
dormit singur),astm declansat la emotii (cand copilul a experimentat emotii negative puternice
(cum ar fi asistarea la certuri sau agresiuni intre parinti), astm de ,,pericol” (cand copilul este
avertizat permanent de pericole) si chiar astm de ,,parinte” (cand este declansat numai in prezenta
unui parinte perceput ca agresiv). Scoaterea copilului din situatia respectiva, macar prin
necesitatea acordarii de ingrijiri si a eliberarii de ,,alergenul “ declansator, va rezolva pentru
moment problema agresiunii.

Si in cazul adultilor afectiunile respiratorii sunt oglindirea somatica a unei perceptii a  agresivitatii
exteriorului, reala sau doar subiectiva. De data aceasta insa, simptomele descriu modul de reactie
pe care l-am fi avut daca el nu ar fi fost  inhibat de mintea noastra: afonia reprezinta cuvinte pe
care nu vrem sa le spunem, conjunctivita si rinita sunt plans reprimat, otita reprezinta  cuvinte pe
care nu vrem sa le mai auzim sau care ne ,,ranesc urechile”, pierderea mirosului reprezinta
dezicerea de ,,partea animalica” din noi. Astmul la adult are acelasi mecanism alergic. Este
interesant cum, de multe ori, alergenii care il declanseaza se gasesc in locuri pe care pacientul
vrea in fapt sa le evite: la locul de munca, in anumite case, etc.

Afectiunile ,,inchistate” ale sistemului respirator, ca si cele de la nivelul pielii, reprezinta produsi
toxici, agresivi, ce au fost inchistati, incapsulati, in lipsa abilitatii de a-i elimina. Din punct de vedere
fizic, material ,  infectiile inchistate chiar sunt modalitati prin care agentii exteriori agresivi  de tipul
bacteriilor sunt ,,incuiati”,  sunt izolati in incercarea de a nu ii lasa sa se imprastie. Si la nivel
mental/emotional, ele reprezinta inchistarea unor agresiuni in interiorul unor ,,chisturi” care
incarcereaza  factorul agresor dar impiedica si dreanarea, capacitatea noastra de reactie, de
eliminare reala. Sunt deci ,,resentimente” , sentimente neexprimate ,incapsulate. Una din
afectiunile care se manifesta prin astfel de  incapsulari bacteriene este, de exemplu, tbc-ul care ,
pe drept cuvant era numit si ,,oftica”.

Sistemul cutanat

Are aceeasi functie protectiva ca si sistemul respirator. In plus insa, pielea reprezinta modul cel
mai  direct  de interactiune sociala.  Afectiunile tegumentare vor exprima deci la nivel organic
apararile noastre sociale.

Acneea, specifica adolescentei,   este stigmatul exterior al   judecarii celorlalti, al resentimentelor 

fata de persoanele din jur, caracteristice acestei perioade de cautare a identitatii sociale. Este o
respingere a mediului social. Asa –numitele ,,puncte de cholesterol” care se gasesc si ele printre
diversele tipuri de leziuni acneice sunt insa ,,puncte de grasime”. Impreuna cu lipomul si ruda lor 
mai difuza (celulita) , reprezinta  o inchistare a rusinii, a resentimentului fata de noi insine, caci in
acest caz incapsularea tinteste o structura proprie corpului nostru.

Negii sunt si ei ,,incapsulari” ale unor sentimente de revolta impotriva interdictiilor, dar si ale unor
amintiri emotionale pe care nu le-am lasat sa se ,,duca”. Apar foarte des la proaspetii scolari, care
sunt obligati sa se supuna unui regim mult mai restrictiv decat cel din gradinita si care
incapsuleaza amintirea idealizata a perioadei precedente de viata. De altfel, remediul caracteristic
este Antimonium crudum, remediul celor care raman ancorati in amintirea unei perioade fuzionale,
tandre.

Dermatita/eczema  avand, ca si astmul,  un mecanism alergic , este forma de materializare a

respingerii unei agresiuni resimtita ca venind din partea unor persoane din anturaj. La copii este
expresia respingerii controlului/exigentei  excesive  materne.

Pruritul cutanat reprezinta o stimulare foarte usoara a receptorilor tactili. Adica  o perceptie fina si
generalizata a unei ,,schimbari” in mediu, pe care inca nu o putem defini. Este un fel de iritare a
receptorilor in absenta unei reale intelegeri a schimbarii percepute. Cognitia din spatele lui poate fi
deci de tipul: ,,nu stiu ce se intampla” sau ,,nu stiu ce sa fac”…

Vitiligo este o modificare circumscrisa a culorii pielii( albire) , un fel de replica a ,,stigmatului” care
le era impus candva ,,pacatosilor”. Din punct de vedere medical este datorat distrugerii
melanocitelor, celule tegumentare care stocheaza melanina, pigmentul care da culoarea pielii.
Este considerat de medicina alopata boala autoimuna, adica face parte din bolile in care
organismul se ,,lupta” cu o structura proprie pe care nu o considera a lui. Nu este greu sa
intelegem ca , la nivel mental, are aceeasi conotatie: ceva din sine care este rejectat. Reprezinta
deci o nemultumire de sine, o imagine proasta despre sine, care este expusa in fata celorlalti.
Locul in care apare predominant (fata, maini, zone genitale) ne poate da un indiciu despre
,,domeniul” in care ne consideram inferiori in raport cu ceilalti.

Alergiile cutanate: reprezinta, desigur, o hipersensibilitate, o respingere a unui agent din mediu. In
functie de agentul declansator ne putem orienta asupra a ceea ce este perceput a fi agresiv.
Intoleranta, caci acesta este cuvantul care descrie reactia alergica, poate fi exprimata prin
gandul: ,,nu mai suport…” ,,simt nevoia sa fug de….” Conjuncturile care contin agentul alergen
sunt cele care trebuiesc investigate, caci dupa cum am vazut, exista asocieri neuronale cerebrale
care vor declansa raspunsul alergic chiar in lipsa  alergenului fizic, material. O dovada in acest
sens este faptul ca pacientii alergici la fan ,de exemplu, pot resimti o declansare a crizei astmatice
in cursul hipnozei clinice, daca li se sugereaza ca se afla pe un camp. Aceste declansari ale
crizelor in absenta reala a agentului allergen sunt o exprimare foarte elocventa a importantei pe
care o are mintea, gandul, in mecanismul fiziopatologic al oricarei forme de alergie. Declansarea
alergiei la anumiti alergeni strict delimitati ( pisici, praf, etc) are legatura cu ceea ce reprezinta
alergenul respectiv in mintea noastra, cu simbolul personal sau arhetipal (cum l-a denumit Carl
Young) al respectivului agent alergenic.  Astfel, alergia la lapte (intoleranta la lapte) este frecvent
asociata cu o respingere a mamei. Cea la pisici reprezinta o respingere a partii ,,feminine” , cea la
caini o reprimare a masculinitatii, iar cea la cai ( ca si in visul ,,micului Hans” al lui Freud) , o teama
de latura sexuala.

Psoriazisul-este o boala care se exprima prin ,,ingrosarea pielii” , piele care capata aspect de solzi
si care isi diminueaza sensibilitatea tactila, termica, dureroasa, etc. Este un fel de ,,platosa” pe
care ne-o punem in incercarea de a ne proteja sensibilitatea. Este tot o boala imuna, exprimand
incapacitatea noastra de a ne accepta sensibilitatea, vulnerabilitatea. Este interesant ca pacientii
cu psoriazis au un mod foarte ,,relaxat” de a spune: ,,aaaa….n-am nimic, e doar un psoriazis!”,
demonstrand inca o data incercarea de a parea insensibili la disconfortul pe care aceasta boala il
produce.

Parul este simbolul arhetipal al puterii. In lumea animala, masculul are blana mai bogata (la fel si
penajul la pasari), iar leul are chiar dus la extrem acest symbol pe care il intrupeaza ,,coama
leonina”.  Si la oameni parul este stimulat de o hipersecretie testosteronica ( hormonul sexual
masculine, ale carui efecte la nivel comportamental sunt cresterea activitatii, a agresivitatii).
Femeile prezinta o crestere a pilozitatii ( mai ales in zone androgine-caracteristice barbatului-
barbie, pometi, etc) dupa menopauza, cand secretia de estrogeni scade iar cea de testosteron
inregistreaza astfel o crestere procentuala. ( Atat femeile cat si barbatii secreta atat hormoni
feminini cat si masculini, diferenta constand doar in proportiile diferite ale acesora la cele doua
sexe). Patologia parului are deci legatura cu puterea pe care o exprimam la exterior, fata de
semenii nostril.

Persoanele cu par bogat sunt destul de mandre de podoaba lor capilara pe care le place sa o
expuna. Cand parul cade, el tradeaza astfel faptul ca persoana resimte o scadere a puterii, o
teama profunda care ii da sentimentul de impotenta. Este frecvent asociata alopecia ( chelia) cu
barbatul aflat pe o panta descendenta a vietii, cand percepe  o diminuare a resurselor. Asta nu
inseamna ca cei cu parul valvoi sunt mai puternici decat cei mai putin inzestrati cu pilozitate, ci
doar ca pierderea podoabei capilare este exprimarea unei scaderi a capacitatilor sociale. Sa 
observam existenta in jurul nostru a barbatilor de tip ,,Don Juan”  la care, cam in acelasi timp cu
rarirea podoabei capilare,  diminueaza comportamentul seductiv si se contureaza hotararea de a  ,
,se aseza la casa lor”.

Parul gras reprezinta o alta tendinta a comportamentului social. In lumea animala, aspectul ,,uns”,
lucios al parului este necesar ,,alunecarii”, scaparii din situatii de lupta . La om el reprezinta- in
acelasi context- o tendinta la evadare , la fuga din situatii sociale. O nevoie de eschivare.

Grasimea este forma de ,,economisire” a energiei pentru zile grele, in care presupunem ca nu vom
avea mancare. La nivel general, ea este deci o ,,protectie” pentru viitor. Asa cum cainii isi ingroapa
osul punandu-l la pastrare, sau ursul se ingrasa in perioada premergatoare hibernarii, noi,
oamenii, ne facem depozite de hrana in interiorul corpului nostru. Acestea ne vor furniza energie
cand ea nu va mai fi disponibila si ne va proteja de frig in perioade reci. La nivel mental ,
acumularea ei presupune deci o senzatie de insecuritate a viitorului,  un fel de ,,azi imi este bine,
dar maine s-ar putea sa-mi fie rau”. Asemenea ,,zgarcitilor” si marilor avari care isi fac depozite de
bani de teama ca in viitor nu vor mai fi capabili sa ii castige, persoanele care se ingrasa se tem de
faptul ca ceea ce au azi este tot ce vor primi vreodata. Desigur ca necesitatea pe care o considera
pusa in pericol maine nu este mancarea fizica ci alte necesitati de tipul apartenentei sociale si  a
iubirii . La baza cognitiilor caracteristice obezitatii sta deci o ,,incompetenta personala” , o
perceptie a vulnerabilitatii, o nevoie de protectie. Marea majoritate a femeilor se ingrasa dupa
menopauza. La nivel mental aceasta acumulare de ,,energie stocata” este consecinta gandului ca
nu vor mai fi iubite, ca nu vor mai fi considerate ,,femei in adevaratul sens al cuvantului”. Aceeasi
perspectiva negativa este insusita si de femeile care nasc copii. Se considera mult mai putin
dezirabile in viitor, cu sanse mai mici de a fi iubite, si in acelasi timp se pregatesc pentru o
diminuare considerabila a vietii sociale, necesara de altfel in primii ani de viata ai copilului.
Acest ,,simptom al pregatirii pentru  hibernare sociala” se va regasi insa si in situatiile in care chiar
noi hotaram sa hibernam si nu neaparat suntem predispusi la hibernare din cauza situatiei
obiective( de exemplu menopauza sau cresterea copiilor). In acest caz ingrasarea exprima o
alegere de a ne tine departe de viata sociala- si mai ales  de cea sexual- din motive personale de
insecuritate.
Asa cum am aratat in partea introductive a articolului, foarte frecvent satisfacerea necesitatii de
hrana se asociaza cu protectia materna. Din acest motiv, chiar si la nivel neurofiziologic se poate
intelege de ce perioadele de apetit excesiv ( si deci de ingrasare) sunt exact perioadele in care ne
simtim vulnerabili, in care avem nevoie de protectie.   Mai mult chiar, s-a demonstrate ca anorexia
( slabirea excesiva intentionata ce apare frecvent la adolescente dar si la femei tinere) este
asociata cu o incercare de individuare, de iesire de sub controlul matern, de proclamare a
independentei fata de o mama intruziva. Observarea zonei de depunere a grasimii ne poate da
informatii cu privire la domeniul in care avem nevoie de protective: zona abdomenului inferior si a
soldurilor (la femei) denota o insecuritate de tip sexual. Zona trunchiului si abdomenului superior
( dispunere androgina) reflecta o insecuritate predominent materiala ; grasimea depusa pe zona
inferioara a corpului are legatura cu insecuritatea statutului social.

SISTEMUL DIGESTIV

Functia sistemului digestive este cea de hranire, de preluare din exterior a energiilor nutritive si
transformarea acestora in energie proprie sistemului nostrum, precum si de excretia produsilor
toxici rezultati in urma acestui process.. Altfel spus reprezinta modalitatea de asimilare din mediu a
energiei hranitoare, a resurselor necesare supravietuirii si dezvoltarii, dar si de eliminarea in mediu
a ceea ce este toxic, impropriu pentru organism.

La nivel subtil ,sistemul digestiv este oglinda   modului in care ne raportam la resurse. Resursele
sunt insa nu numai energia calorica rezultata din digestia alimentelor, ci si resursele materiale si
cele emotionale necesare vietii noastre.

Stomacul. Se ocupa cu macinarea alimentelor inghitite, pentru ca ele sa poata fi ulterior

descompuse in constituent nutritive si respective produsi de excretie.

Afectiunile lui oglindesc modul in care ne raportam la resursele disponibile. Hiperaciditatea

gastrica este expresia unei ,,macinari” mentale excesive in raport cu resursele materiale.
Persistenta ei timp indelungat se va repercuta in gastrita, simbolul stresului material,financiar, sau
in ulcer, care semnaleaza o ingrijorare déjà cronicizata. Medicina alopata face des legatura dintre
ulcer si stresul profesional, teama de ,,ziua de maine” si incercarea persistenta de a rezolva
dificultati profesionale/materiale.

La nivel mai specific, fiecare symptom va indica modul in care gandim despre resursele noastre
materiale: aerofagia ( inseamna inghitirea de aer odata cu mancarea) reprezinta nevoia de a
inghiti cat mai multe resurse, o presiune de tip materialist. Regurgitarea /voma definesc, desigur,
respingerea unei situatii care ,,ne-a fost bagata pe gat” sau pe care ,,am ingitit-o prea repede”,
ceva ce respingem , ce nu acceptam in sistemul nostru. Greata reprezinta o senzatie care ne
impiedica sa mai mancam. Este deci indiciul unei suprasaturari, a unei presiuni exagerate la care
ne supunem in scopul castigarii resurselor materiale, incercarea organismului de a se opune
excesului de eforturi cu scop financiar.

Fermentii digestivi sunt substante care digera alimentele, adica sunt substante care desfac
alimentele in componente nutritive ce vor fi absorbite  si produsi toxici  ce trebuiesc eliminati. Prin
urmare , ei reprezinta la nivel organic cognitiile care separa lucrurile bune de cele rele. Gandirea in
alb-negru, normele excesive, se vor repercuta in afectiuni ale organelor producatoare de fermenti
digestivi: vezica biliara si pancreas.

Vezica biliarsi afectiunile acesteia sunt cea mai sugestiva  expresie somatica a   cognitiilor
disfunctionale de tip alb-negru. Se exprima in sentimentele  de nedreptate pe care le avem. Caci
noi nu ar trebui sa fim niste judecatori atat de ingusti si rigizi. Chiar si organismul nostru stie asta,
caci uneori asimileaza produsi din alimente care nu pot fi folositi in forma in care au fost introdusi
in sistemul sanguin, deci cumva improprii, dar din care vor rezulta, in urma transformarii lor in ficat,
substante necesare.  Gandirea dihotomica (alb/negru) ne poate deci vaduvi de trairea unor situatii
care, desi par improprii la prima vedere,  s-ar putea dovedi pana la urma benefice. Respingerea ,,a
priori” a unor potentiale resurse sau situatii este deci felul de a gandi a unui ,,bilios”. Strigatul lui
cel mai sugestiv este ,,nu accept asa ceva! Exclus din start!”

Aceeasi dependenta de reguli stricte si norme, acelasi mod ingust de a vedea viata se exprima si
in afectari pancreatice. Pancreasul insa are doua componente: pe de o parte este glanda exocrina
( adica isi varsa produsii, fermentii pancreatici in intestin) iar pe de alta parte este glanda
endocrina( adica isi varsa hormonul numit insulina direct in sange).  Aceasta inseamna ca el se
ocupa atat cu ,,descompunerea” resurselor alimentare in substante nutritive si nenutritive prin
intermediul lipazei, amilazei ( adica reflecta modul in care catalogam situatiile si resursele) cat si
cu introducerea glucozei din sange in tesuturi, prin intermediul insulinei ( adica reflecta capacitatea
tesuturilor de a primi hrana, de a se hrani). Diabetul zaharat, caracterizat printr-o insuficienta
insulinica, este deci expresia unei dificultati in a primi, in a ne hrani. Cum ceea ce ne hraneste nu
este numai alimentul ci si afectiunea, respectul, recunostinta,iubirea, persoanele diabetice prezinta
la nivel mental o gandire care impiedica primirea acestor energii pozitive. Gandind in alb-negru,
neacceptand decat propriul lor mod de a vedea lumea si propriul mod de a percepe darurile vietii
sau ale altor persoane, acestea se simt lipsite de hrana desi ea este din belsug( hiperglicemie
sangvina si foame celulara). Spunea cineva ca diabeticul este ca un om care moare de sete
inotand intr-un rau. Privind critic catre copilul care nu a vrut sa devina doctor, diabeticul nu se
bucura de realizarile artistice ale fiului care a ajuns in schimb un pictor de succes. El isi doreste
ceva doar in forma pe care o agreaza, nu are flexibilitatea de a percepe modul diferit in care o
necessitate poate fi implinita, un om poate trai, etc. Este critic,  rigid si ,,infometat”, caci este o 
persoana care isi doreste mult sa fie asigurata din punctul de vedere al resurselor materiale.

Pancreatita acuta este o afectiune caracterizata prin distrugerea celulei pancreatice de catre
proprii ei fermenti: un fel de autodigestie. Este intruchiparea intoarcerii excesive catre sine insusi,
a refuzului de a accepta hrana din jur, o autoconsumare. Sunt persoane care , probabil ca reactie
a unei dezamagiri fata de exterior, hotarasc ca ,,energia care vine din afara  sistemului este
toxica”. La nivel somatic, pancreatita este determinata de un exces alimentar, de alimente greu
digerabile: mese copioase cu grasimi, alcool in exces, etc. La nivel subtil persoana resimte
aceeasi toxicitate a energiei care ar fi trebuit sa fie hranitoare: resimte o dezamagire fata de relatii,
fata de ceea ce primeste din exterior . Comportamental, aceast refuz al hranirii cu energie
exterioara se manifesta prin suprimarea duiosiei, a tandretei, prin ,,duritate” si lipsa de
expresivitate emotionala.

Intestinul subtire-este locul in care sunt absorbiti produsii ,,buni” rezultati din digestie , si impinsi
spre exterior cei ,,rai”. Este deci cel ce reflecta modul in care absorbim din jur , modul in care ne
raportam la experiente. Duodenul, prima lui portiune, dezvolta ulcer atunci cand din stomac sunt
evacuate prea repede alimente, eventual impreuna cu suc gastric. Este simbolul grabei, al
incapacitatii noastre de a ne bucura de experiente, de a le trai pe indelete. Obligati sa alergam
continuu catre altceva, ne vom trezi cu acest diagnostic , caci niciodata nu am avut timp sa ne
facem ,,siesta” dupa pranz, sa stam putin intinsi si sa ,,digeram” ( la propriu si la figurat) nici
mancarea si nici experientele.

O scadere o motilitatii lui ( adica a miscarilor de contractie care asigura tranzitul intestinal) se
soldeaza cu o anumita forma de constipatie, adica o absorbtie exagerata de substante ,o staza a
materialului digestiv. Aceasta staza determina fermentatie excesiva a alimentelor cu flatulenta
consecutiva.  Este, in acest caz, expresia unei persistente exagerate intr-o anumita experienta, un
fel de ,,nu stiu ce sa fac,asa ca  raman aici”. Un deficit de abandonare a situatiei, de a merge mai
departe.Ramanem ancorati intr-o experienta care poate ca a fost candva nutritiva, dar acum a
devenit toxica, caci ne face ,, sa inghitim “ prea multe. Remediile homeopate asociate acestei
forme de constipatie cu flatulenta,  sunt cele care presupun o ancorare in experienta, o lentoare a
deciziei , o confuzie: alumina, opium.

Diareea , enterocolita , sunt expresia unei rejectari a experientei. O evacuare rapida, fara intentia
de a asimila ceva, caci este perceputa ca fiind toxica. O incercare de a scapa de ceva ce ni s-a
parut ,,comestibil” dar pe care il percepem acum ca fiind negativ.

Boala Crohn este o boala autoimuna care se manifesta la nivelul intestinului subtire prin leziuni ale
mucoasei care impiedica o buna asimilare a principiilor nutritive. Este deci o autoagresiune, un fel
de ,,nu meriti sa mananci!”, produsa de o judecata aspra,  de o exigenta extrema cu privire la
propria persoana.

Colicile abdominale reprezinta contractii spastice ale intestinului. Spasmul este o contractie
musculara produsa de o iritare a fibrei nervoase. Colicile sunt deci iritarea, nemultumirea fata de
experiente, o insatisfactie fata de viata in ultima instanta. Intestinul  iritabil este expresia cea mai
comuna a nemultumirii fata de ceea ce traim, o focalizare pe ,,partea goala a paharului”. Remediul
homeopat, colocynthus, are in nucleul sau cognitive exact aceasta nemultumire, aceasta iritare
fata de ceea ce experimenteaza, fata de ceea ce traieste.

Intestinul gros: este organul in care se aduna produsii toxici rezultati in urma digestiei si care vor fi
eliminati.
Constipatia, cea mai frecventa afectiune a acestuia, este determinate in acest caz de
incapacitatea acestuia de a elimina, de a scoate din sistemul digestiv ceea ce nu ne trebuie.
Aceasta forma de constipatie este determinata de o incapacitate de eliminare nu din cauza unei
incercari exagerate de a absorbi substante care ne par hranitoare, ci din cauza temerii de
eliminare. In psihanaliza se pune un accent deosebit pe faza ,,anala” a dezvoltarii copilului, in care
copilul considera ca  materiile fecale reprezinta ,,ceva din sine”. Este motivul pentru care
psihanalistii considera ca obligarea copilului sa foloseasca olita mai devreme decat o permite
dezvoltarea mentala a acestuia se repercuteaza in virarea personalitatii copilului catre asa-
numitele zone sado-masochiste. Modul in care mama reuseste sa isi ,,dreseze” copilul ( care inca
este un animalut) sa nu ,,se mai scape” in pampers sau pantaloni, este strambatul din nas si
certatul, aratatul materiilor fecale ca fiind scarboase ,dezgustatoare, umilirea. Cum in aceasta
treapta timpurie de dezvoltare, copilul crede ca acele materii fecale sunt parti din sine, va integra
un  dezgust fata de sine insusi si necesitatile lui fiziologice. La pubertate, aceasta rusinare fata de
partea animalica, instinctuala din sine, se va reactiva in forma constipatiei ,,de jena”. Sunt acele
tinere fete care se rusineaza sa mearga la toaleta in prezenta altora. Si in faze mai avansate ale
maturitatii, aceasta dezicere de ceea ce reprezinta o parte din noi se va manifesta la persoanele
care nu pot defeca atunci cand pleaca de acasa, atunci cand ies din mediul cunoscut, sigur. Este o
incapacitate de a ne accepta asa cum suntem, o lipsa de relaxare cu noi insine, o incercare
exagerata de control asupra noastra si, in ultima instanta, o exigenta extrema. De altfel, remediile
homeopate potrivite pentru acest tip de constipatie sunt cele in care primeaza rusinea si controlul:
ambra grisea, nux vomica.

Stagnarea   scaunului la nivelul rectului va determina in timp varice in vasele sanguine rectale si
perianale, adica hemoroizi. Acestia reprezinta deci o senzatie de stagnare pe care o resimte
persoana respectiva, o imperativitate de a evolua, de a merge mai departe, de a iesi dintr-o zona
statica a vietii. Hemoroizii obliga pacientul la ,,ridicat de pe scaun”, la schimbarea pozitiei, la
miscare. Si in sarcina, in perioada de gestatie, mai ales in ultimele luni, cand nasterea se apropie,
femeile gravide sufera frecvent de hemoroizi.