Sunteți pe pagina 1din 7

http://www.descopera.

org/particulele-elementare-si-interactiunile-dintre-acestea/

Particulele elementare si interactiunile dintre


acestea
Publicat de Marius Ignatescu la data: 19 - mai - 2013, categoria: Fizica, Stiinta

Din ce este alcatuita lumea? Cum a luat nastere materia? De ce atatea lucruri impart aceleasi caracteristici?
Acestea sunt doar cateva intrebari fundamentle la care oamenii au incercat sa raspunda, din cele mai vechi
timpuri.

Astazi, oamenii de stiinta au descoperit ca materia este constituita din cateva “caramizi” fundamentale.
“Fundamental” este aici cuvantul cheie. Adica, prin “caramizi fundamentale” ne referim la obiecte simple si
care nu sunt alcatuite din altele mai mici.

Chiar din cele mai vechi timpuri, oamenii au organizat lumea din jurul lor in cateva elemente fundamentale,
precum pamantul, apa, aerul si focul. Astazi stim ca lumea este mai mult decat pamant, apa, aer si foc.

In anul 1900, oamenii credeau ca atomii sunt niste bile permeabile cu putina incarcatura electrica si erau
considerati ca fiind cele mai mici unitati de materie. Au realizat ca pot organiza atomii in grupuri care au
proprietati chimice similare (precum in tabelul periodic al elementelor). Acest lucru a indicat ca atomii sunt
alcatuiti din alte particule mai mici, care in diferite combinatii determina proprietatile chimice ale atomului.

Termenul “atom” provine din limba greaca, insemnand “indivizibil”, fiind folosit pentru a descrie cea mai
mica parte dintr-o substanta, desi astazi stim ca si atomul este alcatuit din alte particule mai mici.

Atomul nucleului era considerat fundamental intr-o vreme… Era mic, solid, dens si parea sa nu fie compus
din altceva mai mic. Asta pana s-a descoperit ca si el la randul lui, era compus din protoni, ce erau incarcati
cu sarcina pozitiva, si neutroni. (fara sarcina). Protonii si neutronii erau acum particulele fundamentale. Au
fost, cel putin pana cand s-a descoperit ca protonii si neutronii sunt compusi din alte particule mai mici,
denumite cuarci. Din cate stim astazi, cuarcii sunt precum niste puncte in geometrie. Nu sunt compuse din
alte particule mai mici.

Dupa multe experimente, oamenii de stiinta suspecteaza ca electronul si cuarcii (precum si alte particule
despre care vom vorbi mai tarziu), sunt particule fundamentale.

Fizicienii cauta in permanenta noi particule. Atunci cand le gasesc, le grupeaza si incearca sa gaseasca
sabloane care sa ne spuna cum acestea interactioneaza intre ele.

Pana astazi, s-au descoperit peste 200 de particule (majoritatea nu sunt particule fundamentale). Pentru a tine
evidenta acestor particule, ele au fost denumite cu litere din greaca si din alfabetul roman.
Modelul Standard si particulele elementare

Fizicienii au dezvoltat o teorie denumita “Modelul Standard” ce reprezinta consensul actual asupra
constituentilor de baza ai materiei si a fortelor fundamentale care descriu interactiunile dintre acestia.
Modelul Standard este o teorie simpla si cuprinzatoare care explica sute de particule si interactiunea
complexa dintre ele doar cu 6 cuarci, 6 leptoni  si particule purtatoare de sarcina precum fotonul. Despre
toate aceste particule vom vorbi mai tarziu.

Modelul Standard este o teorie foarte buna. Experimentele au dovedit acuratetea predictiilor cu o precizie
incredibila. Desi toate particulele prezise de aceasta teorie au fost descoperite, ea nu explica totul. De
exemplu, gravitatia nu este inclusa in Modelul Standard.

In fizica particulelor, o particula elementara este o particula despre care nu se cunoaste daca are o
substructura, adica daca aceasta este formata din particule mai mici. Daca particula nu are nicio substructura,
atunci este una dintre unitatile de baza ale Universului. In Modelul Standard, particulele elementare sunt
fermionii si bosonii. Pe langa particulele elementare, exista si particule compuse, precum hadronii. Hadronii
(mezonii sau barionii precum protonul sau neutronul) sau chiar intreg atomul (“atom” din limba greaca,
insemna ca nu se poate divide), erau in trecut priviti ca cele mai elementare particule.

Potrivit Modelului Standard, toate particulele elementare sunt fie bosoni, fie fermioni (depinzand de spinul
lor). Spinul este un moment cinetic propriu al unei particule elementare. Fermionii reprezinta constituentii
materiei (cu spinul 1/2, 3/2, 5/2 etc), iar bosonii sunt purtatori de sarcina (cu spinul 0, 1, 2…)

Una dintre cele mai remarcabile descoperiri asociate cu fizica cuantica, este faptul ca particulele elementare
pot avea un impuls unghiular nenul. Studiile teoretice si experimentale au aratat ca spinul acestor particule
nu poate fi explicat prin postularea ideii ca ele sunt compuse din particule si mai mici care se rotesc in jurul
unui centru comun de masa; din cate se stie, aceste particule elementare sunt cu adevarat punctiforme.

Fermioni

Fermionii reprezinta constituentii materiei si sunt impartiti in cuarci si leptoni.


Tot ceea ce exista, incepand cu galaxiile pana la munti si moleculecule, sunt alcatuite din cuarci si leptoni.
Cuarcii se comporta diferit fata de leptoni, si pentru fiecare particula de materie exista si o particula
corespunzatoare de antimaterie.

Antiparticulele arata si se comporta la fel ca si particula sa corespunzatoare, cu exceptia ca cele doua au


incarcaturi electrice opuse. De exemplu, un proton are o incarcatura pozitiva, iar antiprotonul una negativa.
Gravitatia afecteaza materia si antimateria in acelasi mod, deoarece gravitatia nu tine cont de polarizarea sa,
iar masa particulei este egala cu cea a antiparticulei sale. Iar atunci cand particula de materie se intalneste cu
cea de antimaterie, cele doua se anihileaza rezultand energie pura.

Ideea antimateriei este ciudata deoarece tot ceea ce alcatuiteste Universul este defapt materie. Iar antimateria
este exact opusul a tot ceea ce stim despre Univers.

Descoperirea antimateriei a dat nastere multor intrebari. De exemplu, daca antimateria si materia sunt egale
dar opuse, atunci de ce exista atat de multa materie in Univers? Ei bine… nu stim. Este o intrebare la care
fizicienii incearca sa-i gaseasca raspunsul.

Cuarcii sunt doar un tip de particula ce alcatuiesc materia. In mare parte, materia care o observam in jurul
nostru este alcatuita din protoni si neutroni, ce sunt alcatuiti la randul lor din cuarci.

1. Cuarci

Cuarcul este o particula elementara care interactioneaza prin forta nucleara puternica si care constituie
materia “grea” (numita si barionica). Ipoteza existentei cuarcului a fost propusa de teoreticiannul Murray
Gell-Mann in 1964. Modelul Standard contine 6 arome de cuarci, numiti “up”, “down”,  “charm”,
“strange”, “top” si “bottom”.

Masele lor cresc de la valori mici, cum este in cazul cuarcului up (doar o a mia parte din masa protonului)
pana la foarte greu (cuarcul top) fiind tot la fel de masiv ca un atom de aur, ceea ce este remarcabil pentru
orice particula elementara.

2. Leptoni

Leptonii sunt particule de spin ½ (fiind un fermion) care nu se supune fortei nucleare tari. Acestia formeaza
o familie separata de particulele elementare, care este distincta fata de familia cuarc-urilor.

Cel mai cunoscut lepton dintre toti este electronul, ce guverneaza aproape toata chimia atomului.

– Electronul are o sarcina negativa si participa la interactiunile electromagnetice, masa acestuia fiind de
aproximativ 1/1836 din cea a protonului. Impreuna cu nucleul atomic, electronii formeaza atomul.
Interactiunea lor cu nucleii adiacenti este principala cauza a legaturii chimice. Antiparticula electronului este
pozitronul.

Un alt lepton este electronul neutrino, o particula elementara ce nu are o sarcina electrica neta. Impreuna,
alaturi de electron, formeaza prima generatie de leptoni.

– Muonul este un alt lepton, similar cu electronul cu o sarcina electrica negativa (-1) si spin ½. La fel ca si
in cazul celorlalti leptoni, muonul se considera ca nu este format din alte substructuri mai mici.

– Muonul neutrino, asemenea electronului neutrino, nu are o sarcina electrica neta. Impreuna cu muonul,
formeaza cea de-a doua generatie de leptoni.

– Particula tau (numita uneori si tauon) este o alta particula elementara similara electronului, cu o sarcina
electrica negativa. Asemenea tuturor particulelor elementare, tau are o antiparticula cu sarcina opusa, dar
egala in masa si spin, numita antitau.
– Tau neutrino, sau tauon neutrino, este un alt lepton, fara sarcina electrica neta. Impreuna cu particula tau
formeaza cea de-a treia generatie de leptoni.

Bosoni

Bosonii sunt responsabili de interactiunea nucleara slaba, numita si interactiunea slaba, care la randul ei este
responsabila pentru radioactivitate si care actioneaza asupra tuturor particulelor de materie cu spin ½ (de
exemplu protonii sau neutronii), dar nu actioneaza asupra particulelor cu spin 0, 1 sau 2 (cum sunt fotonii
sau gravitonii).

In Modelul Standard, exista mai multe tipuri de bosoni: gluonul, bosonii W si Z, si fotonii. Exista si alti
bosoni, precum cel mai recent descoperit, bosonul Higgs, sau gravitonul. Inca nu au fost inclusi in Modelul
Standard, gravitonul fiind inca un boson teoretic, iar asa numitul boson Higgs descoperit la CERN in anul
2012 nu prezinta toate proprietatile care erau prezise.

– Gluonul intermediaza interactiile tari dintre quarkuri. Are masa de repaus nula, spinul 1 si este neutra din
punct de vedere electric.

– Bosonii W si Z (impreuna cunoscuti ca bosonii slabi) sunt particulele elementare ce intermediaza


interactiunea slaba. Bosonii W au sarcina electrica, spin intreg (fiind bosoni) si sunt responsabili de
interactiunea nucleara slaba. Exista doua tipuri de bosoni W, bosoni W+ si bosoni W-, diferentiati prin
sarcina electrica +1 respectiv -1. Cele doua tipuri de bosoni W sunt unul antiparticula celuilalt.

– Bosonii Z sunt similari cu bosonii W, doar ca acestia nu au sarcina electrica. Impreuna cu bosonii W,
bosonii Z sunt responsabili de interactiunea nucleara slaba.

Ultimul boson este fotonul, numit si cuanta de lumina. Fotonul este o particula elementara responsabila
pentru toate fenomenele electromagnetice. Toate formele de lumina (nu numai cea vizibila) se compun din
fotoni. Masa de repaus a acestuia este zero, astlfel, in absenta oricarei interactiuni viteza fotonului (viteza
luminii, notata cu c) este aceeasi in toate sistemele de referinta.

Particulele compuse

Particulele compozite, precum hadronii, sunt compuse din doua sau mai multe particule elementare.

Hadronii sunt impartiti in doua mari familii: barioni si mezoni. Toti sunt constituiti din mai multi cuarci
tinuti impreuna de forta nucleara tare (asa cum atomii si moleculele sunt tinuti impreuna de forta
electromagnetica).

Precum elefantii, cuarcii exista doar in grupuri de cuarci si niciodata singuri. Particulele compuse din cuarci
sunt numite hadroni.

Desi cuarcii au sarcini electrice fractionale, ei se combina in asa fel incat hadronul sa aiba o sarcina electrica
intreaga.

Exista doua clase de hadroni: barioni si mezoni.

1. Barioni

Barionii sunt hadroni compusi din 3 cuarci si sunt alcatuiti din mai multe tipuri de particule.

– Nucleonii sunt particulele care alcatuiesc nucleul atomic. Fiecare nucleu contine unul sau mai multi
nucleoni si fiecare atom contine un grup de nucleoni inconjurati de unul sau mai multi electroni. Nucleonii
sunt impartiti in doua tipuri: neutroni si protoni.
– Neutronul este particula din nucleul atomic cu masa neutra din punct de vedere electric. Numarul acestora
dintr-un atom poate fi diferit pentru nucleele atomice ale aceluiasi segment. Neutronii pot fi gasiti in miscare
si in afara atomului. Patrunderea neutronilor in nuclee are loc cu o probabilitate ridicata, mai ales atunci
cand energia lor cinetica este scazuta iar acest fenomen poate afecta stabilitatea atomului. La trecerea
neutronilor prin materie sunt posibile trei tipuri de interactii: imprastiere elastica, imprastiere inelastica si
captura neutronica. Atunci cand un neutron se dezintegreaza, acesta se separa intr-un proton, un electron si
un neutrin.

– Protonul este particula subatomica din nucleul unui atom, cu masa si cu sarcina electrica pozitiva.
Numarul de protoni stabileste pozitia elementului in sistemul periodic al lui Mendeleev. Numarul de Protoni
= Numarul de sarcini nucleare = Numarul de ordine. Deoarece toti protonii unui atom au sarcina pozitiva si
se afla toti in nucleu, apare intrebarea de ce nu se resping, fenomen fizic obisnuit la particulele cu acelasi
semn. Raspunsul este dat de mecanica cuantica: apar fortele nucleare tari, transmise de mezoni.

– Barionii delta au sarcini electrice +2, +1, 0 si -1. Spre deosebire de neutroni si protoni (care au spinul
1/2), barionii au spinul 3/2.

– Barionii Lambda  au sarcina electrica +1 sau neutra. Contin diferiti cuarci: unul “up”, unul “down” si un
al treilea care poate fi fie “strange”, sau “charm”.

– Barionii Sigma au sarcina electrica +2, +1, -1 sau neutra. Sunt compusi din trei cuarci: doi “up”/sau
“down” si un al treilea, ce poate fi “strange”, “charm”, “bottom” sau “up”.

– Barionii Xi au sarcina electrica +2, +1, -1 sau neutra. Sunt compusi din trei cuarci: unul “up” sau “down”
si alti doi cuarci grei. Barionii Xi sunt foarte instabili si se descompun rapid in alte particule mai usoare.

– Barionii Omega au sarcina electrica +2, +1, -1 sau neutra.

2. Mezoni

Mezonii contin un cuarc si un anticuarc si sunt impartiti in mai multe tipuri.

– Pionii sunt cei mai usori mezoni si joaca un rol important in explicarea proprietatilor energiei joase ale
fortei nucleare tari. Pionii sunt mezoni cu spin 0 si reprezinta prima generatie de cuarci.

– Mezonul rho – dupa pioni si kaoni, mezonii rho sunt cei mai usori avant o masa de 770 MeV pentru toate
cele trei stari ale sale.

– Mezonul eta este alcatuit dintr-o mixtura de cuarci “up”, “down” si “strange” precum si anticuarcii lor.

– Mezonul phi este format dintr-un cuarc „strange” si un anticuarc „strange” si are o masa de 
1,019.445±0.020 MeV/c2.

– Mezonul J/Psi sau psimezonul, este compus dintr-un cuarc “charm” si un anticuarc “charm”.

– Mezonul Upsilon este format dintr-un cuarc “bottom” si antiparticula sa. A fost descoperit de Leon
Lederman, la Fermilab in anul 1977. A fost prima particula descoperita ce continea un cuarc “bottom”.

– Kaonul contine un cuarc “strange” sau un anticuarc, impreuna cu un cuarc anticuarc “up” sau “down”.
Kaonul a jucat un rol impotrant in stabilirea Modelului Standard, ducand la intelegerea incalcarii simetriei –
fenomenul care a generat asimetria dintre materie si anti-materie in Univers.

– Mezonul B este compus dintr-un anticuarc “bottom” si un altul fie “up”, “down”, “strange” sau “charm”.
– Mezonul D este cea mai usoara particula ce contine cuarci “charm” si sunt studiati in special pentru a
intelege interactiunea slaba.

Ce tine impreuna materia?

Acum ca avem idee din ce este compusa lumea, cuarci, leptoni etc, asadar, ce o tine laolalta?

Universul, asa cum il stim, exista deoarece particulele fundamentale interactioneaza intre ele. Aceste
interactiuni includ forte de atractie si de respingere, decadere si anihilare.

Exista patru interactiuni fundamentale intre particule, iar toate fortele din Univers pot fi atribuite acestora.
Adica, orice forta cunoscuta precum frecarea, magnetismului, gravitatia, dezintegrarea nucleara etc, toate
sunt cauzate de una dintre aceste 4 interactiuni fundamentale.

Care este diferenta intre o forta si o interactiune? Este greu de facut o deosebire intre cele doua. Strict
vorbind, o forta este efectul asupra unei particule in prezenta unei altei particule. Interactiunile unei particule
includ toate fortele care o afecteaza, dar include deasemenea si decaderea sau anihilarea prin care respectiva
particula va trece. Este folosit atat cuvantul “forta” cat si “interactiune”, insa mai corect spus este
“interactiune” deoarece particulele ce poarta aceste interactiuni sunt particule purtatoare de sarcina / forta.

Cum interactioneaza particulele?

Aceasta este o problema care i-a bantuit pe fizicieni o multa vreme. Problema este ca lucrurile
interactioneaza unele cu altele fara sa se atinga. Cum simte un magnet prezenta unui alt magnet si cum se
atrag sau se resping acestia? Cum atrage Soarele Pamantul? Stim ca raspunsul la aceste intrebari este
“magnetismul” sau “gravitatia” dar ce sunt aceste forte?

La nivel fundamental, o forta nu este doar ceva ce se intampla unor particule. Este ceva ce este trecut de la o
particula la alta.

Interactiunea tare si interactiunea slaba

Interactiunea tare mai este numita si forta nucleara tare, fiind una din cele patru interactiuni fundamentale
naturale cunoscute. Forta nucleara tare este cea mai puternica din aceste patru interactiuni, fiind de 100 de
ori mai puternica decat cea electromagnetica, de 106 ori mai puternica de cat forta slaba si de 1039 de ori
decat forta gravitationala.

Forta nucleara tare face ca protonii si neutronii sa ramana integri si stabili.

Forta nucleara slaba, sau Interactiunea slaba, este cauzata de schimbul de bosoni W si Z, care reprezinta
cuantele campului fortei slabe. Cel mai cunoscut efect este cel de dezintegrare beta precum si majoritatea
proceselor de radioactivitate. Intensitatea fortei nucleare slabe este de 1013 ori mai slaba decat a fortei tari si
are o raza de actiune foarte scurta, aproximativ egala cu diametrul nucleului atomic.

Electromagnetismul

Electromagnetismul este una din cele 4 forte fundamentale. Din electromagnetism fac parte electrostatica,
care se ocupa cu studiul sarcinilor electrice aflate in repaus si al campurilor lor, electrodinamica, care se
ocupa cu studiul sarcinilor aflate in miscare si campurile lor, si magnetismul, studiul campului magnetic.

Fenomenele electrice si magnetice au fost cunoscute de mii de ani, insa nu s-au realizat experimente asupra
lor.

In anul 1785, fizicianul Charles Augustin de Columb a confirmat printr-un experiment ca sarcinile electrice
se atrag sau se resping pe baza unei legi similare cu cea a gravitatiei.
Prima legatura intre magnetism si electricitate a fost facuta datorita lui Hanz Christian Oersted in anul 1819,
descoperind ca un ac magnetic poate fi deviat cu ajutorul unui conductor sub tensiune electrica. Mai apoi,
Andre Ampere va demonstra ca doi conductori purtatori de curent electric se vor comporta ca si cei doi poli
ai unui magnet.

Ba mai mult, in 1831, Michael Farady a descoperit ca un curent electric poate fi indus intr-un fir si fara
conectarea acestuia la o baterie, prin miscarea unui magnet sau prin plasarea altui conductor cu un curent
variabil in vecinatatea conductorului in care se doreste generat curentul.

Studiile au continuat, iar in 1887 fizicianul Heinrich Rudolf Hertz a reusit sa genereze un nou tip de campuri
magnetice, care se propaga cu viteza luminii, sub forma undelor electromagnetice. Astfel, s-a pus baza
transmisiilor de radio, televiziune si a altor forme de telecomunicatii.

Campurile magnetice si electrice ale acestor unde sunt similare cu cele ale unei sfori lungi, intinse, al carei
capat este miscat foarte repede in sus si in jos, unda fiind transmisa pana in celalalt capat.

Gravitatia

Gravitatia nu este chiar asa de simpla precum pare, o forta care atrage corpurile unul spre celalalt, ci este
efectul unei deformari a spatiului si al timpului. Gravitatia este descrisa de teoria relativitatii generalizate la
scara macroscopica, insa se poate aplica cu mare exactitate si legea atractiei universale a lui Newton, din
mecanica clasica. Legea atractiei universale spune ca oricare doua corpuri actioneaza unul asupra celuilalt
cu o forta de atractie direct proportionala cu masele celor doua corpuri si invers proportionale cu patratul
distantei dintre ele.

Ceea ce nu se stie deocamdata, este natura si motivul existentei acestei forte, numita forta gravitationala.
Desi este observat pretutindeni, fenomenul nu este elucidat. Valoarea greutatii unui corp este direct
proportionala cu masa lui si este orientata spre centrul Pamantului. Este vorba de aceeasi forta ce ne tine pe
noi pe Pamant, de aceeasi forta ce face ca Luna sa orbiteze in jurul Pamantului, sau a Pamantului sa orbiteze
in jurul Soarelui. Coeficientul de proportionalitate se numeste acceleratie gravitationala si este egal cu
acceleratia unui corp care cade liber in campul gravitational al Pamantului.

Datorita gravitatiei, noi existam astazi. Reprezinta forta care a dus la aparitia tuturor planetelor si satelitilor
naturali, prin atractia reciproca dintre particulele de materie care se roteau in jurul unei stele. Chiar si in
cadrul unei galaxii, stelele si sistemele stelare sunt mentinute impreuna datorita gravitatiei, iar evolutia
intregului Univers este la randul ei dictata de fortele de gravitatie dintre particulele de materie existente.

Dincolo de Modelul Standard

Modelul Standard raspunde la multe intrebari despre structura si stabilitatea materiei cu cele sase tipuri de
cuarci, sase tipuri de leptoni si patru forte. Dar Modelul Standard nu este complet; inca mai sunt multe
intrebari care necesita un raspuns.

De ce observam existenta materiei si aproape ca nu exista nicio urma de antimaterie daca credem ca exista o
simetrie intre cele doua? Ce este “materia intunecata”? De ce nu poate prezice Modelul Standard masa
particulei? Sunt oare cuarcii si leptonii particule fundamentale? Sau sunt alcatuite din alte caramizi mai
mici? Si inca se mai cauta o teorie a totului care sa contina si gravitatia.

Bibliografie:

ParticleAdventure, UOregon.edu, Wikipedia

Acest articol a fost scris de Marius Ignatescu duminică, mai 19, 2013, 21:31. Marius Ignatescu a scris 354
articole pe acest site.

S-ar putea să vă placă și