ATOMUL

1. Atomul Orice material este compus din particule mici numite atomi. Acestea sunt atât
de mici încât încap cu milioanele pe vârful unui ac.
2.
o In multe substante, atomii formeaza grupari numite molecule, cele mai mari
grup a ri de acest gen con t in mai multe mii de atomi.
o Gazul de hidrogen este format tot din molecule, fiecare molecula fiind
compusa din doi atomi de hidrogen. Si apa este o compozitie: molecula de apa contine doi
atomi de hidrogen si un atom de oxigen.
o Exista numeroase molecule care contin un numar mult mai mare de atomi:
proteinele din organismele vii sunt compuse din molecule sofisticate, numarul atomilor
ajungand de ordinul miilor.
3.
o Atomul consta într-un nor de electroni care înconjoara un nucleu atomic dens.
o Nucleul contine particule subatomice încarcate pozitiv(protoni) si particule
subatomice neutre (neutroni), fiind înconjurat de norul electronic încarcat negativ.
o Deoarece protonul si electronul au sarcini electrice egale si de semn opus,
daca numarul electronilor si al protonilor este egal, atunci atomul este neutru din punct de
vedere electric; daca acest lucru nu se întâmpla, atunci atomul devine un ion, care poate
avea sarcina pozitiva sau negativa. Atomul este clasificat dupa numarul de protoni si
neutroni: numarul protonilor determina numarul atomic(Z) si neutronii izotopii acelui
element. Numarul de masa (A) indica suma dintre numarul de protoni si numarul de neutroni
din nucleul unui atom.

atomul de heliu

4. Principalele caracteristici ale particulelor subatomice (protoni, neutroni, electroni) sunt

masa si sarcina electrica. Tabelul urmator indica masele absolute si masele relative
precum si sarcinile electrice absolute si sarcinile electrice relative ale acestor particule.
o Masele absolute sau masele reale sunt masele exprimate in kilograme.
o Masele relative sunt determinate in raport cu unitatea de masa atomica,
definita ca a 12-a parte din masa atomului 12C si notata cu u. Izotopul 12C este atomul de
carbon care are in nucleu 6 protoni si 6 neutroni.
o Sarcinile electrice absolute sau sarcinile reale sunt sarcinile electrice
exprimate in coulombi (c).
o Sarcinile electrice relative sunt determinate in raport cu sarcina electrica a
protonului:
5.
o Protonul si neutronul au mase aproximativ egale cu a 12-a parte din masa
atomului de carbon, izotopul 12.
o Electronul are masa de aproximativ 1823 de ori mai mica decat a 12-a parte
din masa atomului de carbon, izotopul 12.
o Astfel, daca vrem sa ne referim la masa atomului, de obicei este suficient sa
indicam masa atomica a elementului respectiv, care este egala cu numarul total al protonilor
si neutronilor, deci este intotdeauna un numar intreg.
6. Ideea c a orice material se compune din particule mici a ap a rut înca din vremea Greciei
Antice.
o În jurul anului 420 î.e.n filozoful Democrit a ajuns la concluzia ca materia se
compune din particule mici indivizibile. Aceste particule se numesc si astazi atomi, dupa
cuvântul grecesc atomos, adica indivizibil.
o El mai sustinea ca atomii sunt vesnici, neschimbatori si indestructibili. Atomii
ar diferi unii de altii si de aceea substantele au proprietati diferite. De exemplu, atomii de
apa ar fi netezi si rotunzi astfel ca apa curge, atomii de foc ar fi cu ghimpi, de aceea arsurile
sunt dureroase, iar atomii de pamant ar fi cu carlige, astfel incat ei se pot agata unul de altul
formand o substanta tare.
o Alti filozofi aveau teorii diferite. În secolul IV î.e.n. Aristotel era de parere ca
fiecare material se compune din patru elemente de baza – pamant, aer, foc, apa – numai ca
în cantitati diferite. Aceasta a fost o teorie acceptata pe larg pana la începutul secolului XVII.
Obiectivul alchimiei a fost crearea elixirului vietii, o bautura care ar da viata eterna omului.
Un alt obiectiv a fost îmbogatirea prin transformarea metalelor obisnuite în aur. Multi
alchimisti s-au laudat ca au rezolvat aceste probleme, dar în realitate niciunul nu a avut
succes.
7. Teoria revolutionara a lui Dalton
o Cativa oameni de stiinta au ramas in continuare de parere ca materia se
compune din atomi, insa pana la inceputul anilor 1800 nu a existat nicio dovada stiintifica
care sa sustina aceasta teorie. Un chimist engle z , John Dalton, a realizat experiente cu
gaze, mai precis a cercetat modul de combinare intre ele. A determinat de exemplu, ca
hidrogenul si oxigenul se combina intotdeauna in acelasi raport de greutate spre a forma
apa.
8.
o La rezultate similare au ajuns si alti cercetatori, insa Dalton a fost primul care
a inteles implicatiile acestora. El a concluzionat ca materiile sunt compuse din atomi si ca
atomii unei substante primare au toti aceeasi greutate. Daca doua substante primare se
combina intre ele atunci atomii se unesc intotdeauna in acelasi raport cantitativ.
o Teoria de atom daltoniana a explicat cauza din care atomii se combina
intotdeauna in acelasi raport cantitativ si a creat un punct de plecare pentru alti cercetatori
spre examinarea in detaliu a materiei.
9. Materia se compune deci din atomi, dar oare atomii din ce se compun?
o Primele indicii in acest sens au aparut spre sfarsitul anilor 1800, cand
cercetatorii au examinat trecerea electricitatii prin aerul rarefiat dintr-un tub de sticla. Tubul a
emis din cand in cand lumina verde, in momentele in care s-a aplicat o tensiune inalta pe
cele doua placute de metal introduse in gaz, sau altfel spus electrozi. Aceasta luminozitate
era produsa de radiatia invizibila care pornea de pe electrodul negativ si se lovea de
peretele tubului de sticla.
10.
o In anii 1980 fizicianul britanic J.J Thomson a aratat ca aceste raze catodice,
dupa cum se numeau in acea vreme, sunt de fapt curenti de particule purtatoare de sarcini
negative. In acea vreme s-a presupus ca electronii sunt smulsi intr-un mod oarecare din
atomi, dar nu era de loc clara organizarea lor din interiorul atomului. Ipoteza lui Thomson
era ca atomii seamana intr-un fel cu o budinca de stafide: mai multe particule cu sarcina
negativa – electronii, sunt incorporate intr-o materie voluminoasa dar usoara, de forma
sferica. Experientele elaborate si realizate ulterior pentru clarificarea structurii interne a
atomului au infirmat teoria lui Thomson.
11. Modelul Rutherford
o In 1911, un coleg al lui Thomson, Ernest Rutheford, nascut in Noua Zeelanda,
dar care a lucrat in Marea Britanie, a schitat o noua structura atomica, care a dat raspuns la
fenomenele observate in experimente. In conformitate cu acesta, mijlocul atomului, sau
altfel spus nucleul, are sarcina pozitiva si este relativ greu. In jurul lui se invart electronii:
particule foarte mici si usoare, purtatoare de sarcina negativa.
12.
o Rutherford nu a realizat insa ca nucleul atomic se compune de regula din mai
multe tipuri de particule: unele cu sarcina pozitiva si altele fara sarcina. Existenta
particulelor cu sarcina pozitiva – a protonilor – s-a dovedit in jurul anului 1920. Particulele
fara sarcina electrica, amintite mai sus, au fost descoperite in 1932 de Sir James Chadwick,
care le-a denumit neutroni. Prin aceasta s-a completat modelul de atom prin care putem
intelege comportamentul materiei.
13. Complexitatea atomului
 o De indata ce James Chadwick a descoperit neutronul in 1932, s-a crezut ca se
cunoaste perfect structura atomului. De atunci insa, cercetatorii care au realizat
experimente cu ajutorul acceleratoarelor de particule, au descoperit inca peste o suta de
particule diferite de atom, iar fiecare descoperire noua a ridicat si mai multe intrebari. Astazi
se stie chiar si ca protonii si neutronii sunt la randul lor formati din cuarci, particule nevazute
vreodata, dar a caror existenta a fost demonstrata cu ajutorul acceleratorului de particule.

Molecule - molecula

1. Generalitati

Orice material este compus din particule mici numite atomi. Acestea sunt atat de mici
incat incap cu milioanele pe varful unui ac. Gruparea mai multor atomi formeaza molecule; cele
mai mari grupari de acest gen contin mai multe mii de atomi.

Ideea ca orice material se compune din particule mici a aparut inca din vremea Grecei
Antice. In jurul anului 420 i.e.n. filozoful Democrit a ajuns la concluzia ca materia se compune din
particule mici indivizibile. Aceste particule se numesc si astazi atomi, dupa cuvantul grecesc
atomos, adica indivizibil.

Alti filozofi aveau teorii diferite. In secolul IV i.e.n. Aristotel era de parere ca fiecare
material se compune din patru elemente de baza: pamant, aer, foc, apa -, numai ca in cantitati
diferite. Aceasta a fost o teorie acceptata pe larg pana la inceput secolului XVII. Obiectivul
alchimiei a fost crearea “elixirului vietii”, o bautura care ar da viata eterna omului. Un alt obiectiv a
fost imbogatirea prin transformarea metalelor obisnuite in aur. Multi alchimisti s-au laudat ca au
rezolvat aceste probleme, dar in realitate nici unul nu a avut succes.

2. Teoria revolutionara a lui Dalton

Cativa oameni de stiinta au ramas in continuare de parere ca materia se compune din

atomi, insa pana la inceputul anilor 1800 nu a existat nici o dovada stiintifica care sa sustina
aceasta teorie. Un chimist si scriitor englez, John Dalton, a realizat experiente cu gaze, mai
precis a cercetat modul de combinare intre ele. A determinat de exemplu, ca hidrogenul si
oxigenul se combina intotdeauna in acelasi raport de greutate spre a forma apa. La rezultate
similare au ajuns si alti cercetatori, insa Dalton a fost primul care a inteles implicatiile acestora. El
a concluzionat ca materiile sunt compuse din atomi si ca atomii unei substante primare au toti
aceeasi greutate. Daca doua substante primare se combina intre ele atunci atomii se unesc
intotdeauna in acelasi raport cantitativ. Teoria de atom daltoniana a explicat cauza din care atomii
se combina intotdeauna in acelasi raport cantitativ si a creat un punct de plecare pentru alti
cercetatori spre examinarea in detaliu a materiei.

Materia se compune deci din atomi, dar oare atomii din ce se compun? Primele indicii in
acest sens au aparut spre sfarsitul anilor 1800, cand cercetatorii au examinat trecerea
electricitatii prin aerul rarefiat dintr-un tub de sticla. Tubul a emis din cand in cand lumina verde,
in momentele in care s-a aplicat o tensiune inalta pe cele doua placute de metal, introduse in gaz,
sau altfel spus electrozi.

Aceasta luminozitate era produsa de radiatia invizibila care pornea de pe electrodul

negativ si se lovea de peretele tubului de sticla.

In anii 1890 fizicianul britanic J.J. Thomson a aratat ca aceste raze catodice, dupa cum
se numeau in acea vreme, sunt de fapt curenti de particule purtatoare de sarcini negative. In
acea vreme s-a presupus ca electronii sunt smulsi intr-un mod oarecare din atomi, dar nu era de
loc clara organizarea lor din interiorul atomului. Ipoteza lui Thomson era ca atomii seamana intr-
un fel cu o budinca de stafide: mai multe particule cu sarcina negativa- electronii, sunt incorporate
intr-o materie voluminoasa dar usoara, de forma sferica. Experientele elaborate si realizate
ulterior pentru clarificarea structurii interne a atomului au infirmat teoria lui Thomson.

3. Modelul Rutherford

In 1911, un coleg al lui Thomson, Ernest Rutherford, nascut in Noua Zeelanda, dar care
a lucrat in Marea Britanie, a schitat o noua structura atomica, care a dat raspuns la fenomenele
observate in experimente. In conformitate cu aceasta, mijlocul atomului sau altfel spus nucleul,
are sarcina pozitiva si este relativ greu. In jurul lui se rotesc electronii: particule foarte mici si
usoare, purtatoare de sarcina negativa.

Rutherford nu a realizat insa ca nucleul atomic se compune de regula din mai multe
tipuri de particule: unele cu sarcina pozitiva si altele fara sarcina. Existenta particulelor cu sarcina
pozitiva - a protonilor – s-a dovedit in jurul anului 1920. Particulele fara sarcina electrica au fost
descoperite in 1932 de Sir James Chadwick, care le-a denumit neutroni. Prin aceasta s-a
completat modelul de atom prin care putem intelege comportamentul materiei.

4. Elemente

Elementele sunt acele substante, in care fiecare atom are acelasi numar de protoni.
Acest numar comun de protoni indica numarul atomic al elementului. Exista in totalitate un numar
de 92 de elemente in natura. In atomii lor, numarul protonilor poate varia de la 1 la 92. Prin
intermediul unor echipamente speciale, numite acceleratoare de particule se pot produce alte
cateva elemente care sa contina mai multi protoni.

In multe substante, atomii formeaza grupari numite molecule. Gazul de hidrogen este
format tot din molecule, fiecare molecula fiind compusa din doi atomi de hidrogen. Si apa este o
compozitie: molecula de apa contine doi atomi de hidrogen si un atom de oxigen. Exista
numeroase molecule care contin un numar mult mai mare de atomi: proteinele din organismele vii
sunt compuse din molecule sofisticate, numarul atomilor ajungand la ordinul miilor.

Unele elemente se gasesc in natura numai compuse. Spre exemplu sodiul este un metal,
care intra in legatura cu alte metale atat de repede incat niciodata nu poate fi gasit in natura in
forma pura, primara. Forma cea mai raspandita este compozitia cu clorul, si anume clorura de
sodiu, adica sarea de bucatarie. Sodiul este un metal, se extrage din aceasta compozitie, si
adesea se utilizeaza pentru producerea altor substante.

5. Legaturi chimice

Atomii din molecule pot fi legati sau conectati in mai multe moduri, dar de fiecare data
implica un schimb de electroni sau punerea lor in comun pentru a se ajunge la structura stabila
de octet sau de dublet. Cele doua tipuri simple de legaturi chimice sunt legatura covalenta si
ionica.

In legatura covalenta atomii pun in comun electroni. In molecula de hidrogen, cei doi
atomi de hidrogen sunt legati printr-o legatura covalenta. Cei doi electroni apartinand celor doi
atomi de hidrogen se rotesc in jurul ambelor nuclee, si astfel stau impreuna. Legatura covalenta
se realizeaza intre doua metale sau nemetale.

La legatura ionica un atom cedeaza unul sau mai multi electroni atomului pereche, iar
legatura intre ele se datoreaza fortei de atractie electrostatice. In mod normal numarul protonilor
pozitivi dintr-un atom coincide cu numarul electronilor negativi. Aceste sarcini de marimi egale dar
de sens contrar se anuleaza reciproc, astfel atomul nu are sarcina electrica. Daca insa atomul
pierde electroni, atunci sarcina pozitiva va fi preponderenta, iar atomul care a primit electroni va fi
de sarcina negativa. Acesti atomi care prezinta o sarcina globala pozitiva sau negativa, se
numesc ioni. Ionii cu sarcini de sens opus se atrag, si tocmai aceasta forta de atractie mentine
legatura intre atomi. Molecula din sarea de bucatarie se formeaza printr-o asemenea legatura
ionica: un atom de sodiu cedeaza un electron unui atom de clor. Legatura ionica se realizeaza
intre un metal si un nemetal.

Atomii unui element oarecare au intotdeauna acelasi numar de protoni. Numarul

neutronilor insa poate fi diferit. De exemplu, in carbonul natural numarul neutronilor din nucleu
este in general de sase, dar

intr-un procentaj de aproximativ unu la suta acest numar este de sapte. Acesti atomi diferiti ai
aceluiasi element se numesc izotopi. Acestia nu difera in caracterul lor chimic: fiecare formeaza
aceleasi compozitii cu diferitele materiale, dar difera in caracteristicile lor fizice, de exemplu
ingheata sau incep fierberea la temperaturi diferite.

Cand cercetatorii vorbesc despre un anumit izotop al unui element, atunci il definesc prin
numarul atomic, adica prin numarul total al protonilor si neutronilor. De exemplu izotopului cel mai
raspandit in natura al carbonului este atomul carbon-12, in care exista sase protoni si sase
neutroni. Daca in izotopul mai rar exista cu un neutron mai mult, atunci acesta este izotopul de
carbon-13.

6. Masa atomica

Masa protonului si a neutronului este aproape aceeasi; de circa 1800 ori masa
electronului. Astfel, daca vrem sa ne referim la masa atomului, de obicei este suficient sa indicam
masa atomica a elementului respectiv, care este egala cu numarul total al protonilor si
neutronilor, deci este intotdeauna un numar intreg.

Masa atomica relativa a unui element (sau greutatea atomica relativa) este media
maselor izotopilor ce se intalnesc in natura, unitatea fiind 1/12 din masa atomica a izotopului de
carbon-12. Masa moleculara relativa a unei substante este suma maselor atomice ale tuturor
atomilor din molecula respectiva.

7. Complexitatea atomului

De indata ce James Chadwick a descoperit neutronul in 1932, s-a crezut ca se

cunoaste perfect structura atomului. De atunci insa, cercetatorii care au realizat experimente cu
ajutorul acceleratoarelor de particule, au descoperit inca peste o suta de particule diferite in atom,
iar fiecare descoperire noua a ridicat si mai multe intrebari. Din fericire pentru explicarea
comportamentului materiei, in marea majoritate a cazurilor, este de ajuns si acest model mai
simplu.
 Inca din antichitate unii filozofi greci au emis ipoteza dupa care materia este formata din
particule foarte mici, indivizibile, numite atomi ( in limba greaca insemnand indivizibil).

Teoria atomica a secolului al XIX lea este intarita prin ipoteza lui A.Avogadro (1811)
care a permis masurarea maselor moleculare si atomice.

Daca in secolul al XIX lea atomul era considerat indivizibil, indestructibil si invariabil,
astazi s-a stabilit ca atomii la randul lor sunt formati din alte particule.

Atomul reprezinta cea mai mica particula dintr-o substanta simpla si pura care
poate exista si poate fi studiata independent.

Fiecare atom este format dintr-un nucleu cu sarcina electrica pozitiva, inconjurat
de unul sau mai multi electroni, aceste particule avand sarcina electrica negativa.

Toti atomii unui element sunt identici intre ei, adica toti au aceeasi marime, proprietati
oricare ar fi compozitia si proprietatile substantei din moleculele carora fac parte . De exemplu,
atomii de hidrogen sunt identici chiar daca fac parte din moleculele unor substante atat de diferite
cum ar fi : apa, amoniacul, acidul sulfuric, hidrogenul liber, etc.

Atomii sunt in continua miscare, ei se pot desface din moleculele in care se gasesc si
apoi se pot regrupa altfel, formand molecule noi.

Deoarece atomii sunt cele mai mici particule ale elementelor ce pot forma combinatii
chimice se poate spune ca ei reprezinta limita divizibilitatii chimice a materiei.

Atomii aceluiasi element care ocupa toti acelasi loc in tabelul periodic al elementelor, dar
au mase atomice diferite se numesc izotopi ( in greceste isos = acelasi, topos = loc).

Atomii din molecule pot fi legati sau conectati in mai multe moduri, dar de fiecare data implica un
schimb de electroni sau punerea lor in comun. Cele doua tipuri simple de legaturi chimice sunt
legatura covalenta si ionica.

In legatura covalenta atomii pun in comun electronii. In molecula de hidrogen, cei doi atomi de
hidrogen sunt legati printr-o legatura covalenta. Cei doi electroni apartinand celor doi atomi de
hidrogen se invart in jurul ambelor nuclee, si astfel stau impreuna.

La legatura ionica un atom cedeaza unul sau mai multi electroni la atomul pereche, iar legatura
intre ele se datoreaza fortei de atractie electrostatice. In mod normal numarul protonilor pozitivi
dintr-un atom coincide cu numarul electronilor negativi. Aceste sarcini de marimi egale dar de
sens contrar se anuleaza reciproc, astfel global atomul nu are sarcina electrica. Daca insa atomul
pierde electroni, atunci sarcina pozitiva va fi preponderenta, iar atomul care a primit electroni va fi
de sarcina negativa. Acesti atomi, care prezinta o sarcina globala pozitiva sau negativa, se
numesc ioni. Ionii cu sarcini de sens opus se atrag, si tocmai aceasta forta de atractie mentine
legatura intre atomi. Molecula din sarea de bucatarie se formeaza printr-o asemenea legatura
ionica: un atom de sodiu cedeaza un electron unui atom de clor.

Acesti atomi diferiti ai aceluiasi element nu difera in caracterul lor chimic: fiecare
formeaza aceleasi compozitii cu diferitele materiale, dar difera in caracteristicile lor
fizice, de exemplu, ingheata sau incep fierberea la temperaturi diferite.
Legea lui Avogadro este una din legile gazelor. Legea a fost numită după Amedeo
Avogadro, care în 1811 a enunțat ipoteza: Volume egale ale gazelor, la aceeași
temperatură și presiune, conțin același număr de particule (sau molecule). Deci, numărul
moleculelor dintr-un volum specific de gaz este independent de mărimea sau masa
moleculelor de gaz.

Matematic, legea se exprimă astfel:

-unde:

• V = volumul gazului.
• n = numărul de moli.
• a este o constantă.

Un mol de gaz ocupă aproximativ 22,4 litri (dm3) în condiții standard de temperatură și
presiune. Acest volum este numit volum molar al unui gaz.

Numărul de molecule dintr-un mol de substanță este numărul lui Avogadro: aproximativ
6,023×1023 particule/mol.

Legea lui Avogadro, împreună cu Legea combinată a gazelor, formează Legea gazului
ideal.

Motoare Termice

Motoarele termice sunt motoarele ce consuma un combustibil (benzina,

motorina, alcool, etc) si transforma caldura dezvoltata in lucru mecanic.

Scurt istoric
Inca din veacul al doilea i.e.n. Heron din Alexandria cunostea forta de
expansiune a vaporilor si a construit chiar o turbina cu reactie. Inventia lui a cazut uitare
datorita faptului ca relatiile de productie nu erau favorabile unei aplicatii mai largi in
practica.
Abia in 1707 Demis Papiu reactualizeaza problema si construieste o masina cu
vapori pe care o instaleaza pe o corabie. Principiul de functionare era urmatorul: apa
fierbea intr-un cazan inchis si vaporii treceau intr-un cilindru care impingea un piston;
miscarea alternativa a psitonului era comandata manual prin deschiderea si inchiderea
unor robinete.
Mai tarziu, in anul 1765, scotianul James Watt perfectioneaza masina cu vapori,
dandu-I forma definitiva sub care functioneaza si astazi.
De-alungul timpului turbinele cu vapori s-au dezvoltat foarte mult, extinzandu-se
pe o scara tot mai larga. Vaporii de abur au o masa specifica mult mai mica decat a apei
si de aceea trebuie sa intre in paletele turbinei cu o viteza mult mai mare. Aceasta viteza
ajunge uneori la 1 km/s iar presiunea la 200 at.
Motoarele cu ardere interna sunt motoarele termice de cea mai larga raspndire.
Ele au inceput sa evolueze mult mai tarziu datorita temperaturilor dezvoltate (cca 2000
°C) in corpul motorului. Din acest motiv dezvoltarea lor a avut loc odata cu dezvoltarea
metalurgiei care a ajuns sa produca oteluri si aliaje suficient de rezistente. Avantajul
acestora fata de turbinele cu abur este in principal ca au gabarite mult mai reduse si pot
fi puse in functine imediat. Astazi se construiestc asemenea masini cu puteri de 2500
CP la o greutate de numai 500g/CP.
O alta masina termica este motorul Diesel. El a aparut la inceputul anului 1900 in
Germania si a fost inventat de Rudolf Diesel. La aceste motoare aerul este comprimat
rapid in cilindru pana la 25-30 at. Aceasta comprimare ridica temperatura pana la 7-800
°C, producand astfel aprinderea combustibilului sub forma de mici picaturi produse de
un vaporizator. Motorul Diesel este mult mai robust decat motoarele cu explozie si are
avantajul ca foloseste combustibil ieftin: motorina, titei sau chiar praf de carbune.
Se fabrica pe scara larga in industrie, pe locomotive, automobile, autocamioane.
In prezent puterea dezvoltata de aceste motoare poate ajunge pana la 20 000 CP.

Legile de baza ale functionalitatii masinilor termice

Masinile termice au la baza lor de functionare principiile I si II ale termodinamicii.
Principiul I stabileste legatura dintre cantitatea de caldura produsa si energia
mecanica absorbita sau invers. Intre o cantitate de caldura Q si lucru mecanic L din care
a provenit vom avea relatia de echivalenta:
L=f*Q
unde f este numit echivalentul mecanic al caloriei.
Principiul I al termodinamicii se enunta astfel: Intr-un sistem perfect izolat, suma
energiilor de orice fel pe care le contine ramane constanta.
Bazandu-ne pe aceasta afirmatie pentru a deduce ca daca dam un corp o
cantiate de caldura ∆ Q peste cea pe care o avea initial, aceasta energie suplimentara
poate sa aibe urmatoarele manifestari:
1. sa oblige corpul sa execute un lucru mecanic L exterior
2. sa ridice temperatura corpului
3. sa modifice structura interna a corpului
In concluzie, din caldura ∆ Q data corpului o parte se va transforma in ∆ L care
se manifesta ca lucru mecanic exterior, o parte ∆ U se absoarbe si produce o variatie a
energiei interne. Expunerea matematica este urmatoarea:
∆ Q=∆ U+∆ L
Principiul I stabileste numai cantitativ cat lucru mecanic se poate obtine dintr-o
cantitate de caldura.
Principiul al II-lea este si calitativ, deoarece se ocupa de calitatea energiilor,
adica de posibilitatea unei transformari a lor in lucru mecanic util si arata ca aceasta
transformare nu este integral posibila pentru caldura.
Acest principiu a fost descoperit de Carnot in 1824 si se enunta astfel:
Toate masinile termice care functioneaza intre aceleasi limite de temperatura au
acelasi randament maxim, adica acelasi coeficient economic ideal.
Coeficientul economic ideal se mai numeste si randament si are urmatoarea
expresie matematica:
η = 1 – T2/T1 sau η = ∆ T / T1
unde: T1 este sursa calda, T2 este sursa rece iar ∆ T este diferenta intre cele
doua.
 Randamentul unei masini termice este cu atat mai mare cu cat diferenta de
temperatura dintre sursa calda si sursa rece este mai mare.
De aceea masinila cu abur moderne folosesc supraincalzirea aburului de la
intrare si condensarea lui la iesire.
Principiul al II-lea al termodinamicii ne arata ca pentru ca o masina termica sa
poata functiona este absolut nevoie de doua surse de caldura.
Prin urmare, in orice masina termica avem un rezervor de caldura, la
temperatura mai inalta, care o cedeaza unui organ de transformare. Acesta retine si
transforma o parte din ea si transmite restul spre exterior, la temperatura mai joasa. In
aceasta masina, caldura trece in mod natural de la temperaturile mai ridicate la cele mai
joase.
Masinile termice reale pot fi studiate pe baza ciclului Carnot.
Pentru o masina termica organul de transformare a caldurii in lucru mecanic este
in speta cilindrul si pistonul care primeste o cantitate de vapori sau de gaz, la o presiune,
un volum si o temperatura date si o destinde la presiunea si temperatura din exterior.
Pentru o masina cu vapori si pistoane, asa-zise alternative, gasim experimental
urmatoarea curba parcursa in timpul unei miscari de dus si intros a pistonului;

in aceasta diagrama distingem doua faze:

A’ B’
1. In prima faza este parcursa portiunea de curba intre A si B. In timpul acesteia,
vaporii se destind, cedeaza din caldura lor interna, misca pistonul si executa un lucru
mecanic, proportional cu aria suprafetei A-B-B’-A’.
2. In faza a doua, masina absoarbe lucru mecanic din energia cinetica pentru a
comprima vaporii ramasi in cilindru sau sa lupte impotriva celor care vin din cazan.
Ciclul se inchide si lucrul mecanic absorbit este proportional cu dublul ariei
suprafetei hasurate.
Rezultatul final duce la un lucru mecanic util, deoarece faza a doua necesita mai
putina energie decat s-a degajat in prima.

Motorul cu ardere interna

Un amestec de aer si de vapori de benzina sau de alti combustibili lichizi
explodeaza atunci cand vine in contact cu o flacara iar forta de expansiune a gazelor
formate prin ardere poate deveni forta motoare (lucru mecanic). Pe acest principiu se
bazeaza diverse tipuri de motoare cu explozie.
 Motorul termic cu explozie
Intr-un cilindru patrunde un piston, a carui coada este de obicei articulata pentru
a genera miscare circulara:
Supapa Supapa S comunica cu
de Supapa de un rezervor de benzina numit
evacuare admisie carburator, in care un curent
S’ B S de aer trece prin benzina si se
Transforma incarca cu vapori. Supapa S’
Bujie comunica cu exteriorul.
miscarea liniara
in miscare Cele doua supape sunt
Pisto actionate de un dispozitiv care
n circulara
le misca potrivit la intervale de
timp bine stabilite si care se numeste ax cu came.
Principiul de functionare este urmatorul:
Timpul I: Absorbtia. Presupunem pistonul in capatul de jos al cilindrului. Supapa S,
numita supapa de admisie, este deschisa iar supapa S’, numita supapa de evacuare,
este inchisa. Cand pistonul se trage in cilindru, aspira amestecul exploziv de aer si
benzina din carburator.
Timpul II: Compresia. Supapa de admisie se inchide si pistonul care intra in cilindru
comprima continutul.
Timpul III: Aprinderea (ignitia). Pistonul a ajuns in capatul de sus al cilindrului. In acest
moment, o scanteie electrica se produce in punctul B (bujie) si aprinde amestecul,
facandu-l sa impinga pistonul in jos datorita cresterii bruste a volumului amestecului ce
tocmai a explodat.
Timpul IV: Evacuarea. Pistonul a ajuns in capatul de jos al cilindrului. Supapa de
evacuare S’ se deschide iar pistonul, in virtutea impulsului capatat, se intoarce si
evacueaza gazele de ardere prin S’.
Intregul ciclu poate fi reprezentat in urmatoarea diagrama:

V
Se poate observa cu usurinta ca ciclul de functionare al motorului cu ardere
interna difera de cel al masinii cu vapori. La motorul cu explozie in patru timpi, descris
anterior, gasim doua cicluri cuplate care sunt parcurse unul dupa celalalt, in sensuri
contrare. Ele corespund celor patru timpi, respectiv miscarii pistonului, in intervalul dintre
doua explozii consecutive.
Si in acest caz aria mare corespunde producerii lucrului mecanic util iar cea mica
a lucrului mecanic consumat de masina in timpul functionarii.
 Din analiza diagramei rezulta ca masinile termice parcurg un ciclu inchis prin
care toti parametrii de stare sunt adusi in situatia initiala. Din analiza ariilor celor doua
cicluri putem deduce randamentul acestor masini.
In continuare este prezentat un ciclu ideal de functionare a unei masini termice,
comparandu-l cu cercul real descris anterior, pentru a imbunatati randamentul acestor
masini. Ciclul ideal se numeste ciclul Carnot si are urmatoarea forma:
Asa dupa cum se vede, el descrie doua curbe izoterme pe portiunile A-B si C-D si doua
curbe adiabatice pe portiunile B-C si D-A. Aceste transformari sunt in anumite conditii
ideale si deci si o masina termica ce ar functiona dupa acest ciclu ar avea randamentul
P
A
T1
B

D
T2
C
V
ideal:
η = (T1 – T2) / T1
T1 – temperatura de intrare
T2 – temperatura de iesire
Pentru a se realiza acest randament, trecerea de la T1 la T2 trebuie sa se faca
brusc, astfel ca vaporii sa nu intalneasca pe drum temperaturi intermediare iar
transformarile sa fie perfect reversibile.
Masinile termice nu ating niciodata randamentul maxim ideal, fiind destul de
departe de acesta.

Acestea sunt cateva randamente ale unor masini termice:

1. Masina cu abur simpla = 1,7%

2. Masina cu abur perfectionata = 16%
3. Turbinele cu vapori = 20%
4. Motorul de automobil = 31%
5. Motorul Diesel = 41%

In incheiere
Exista si alternative la motoarele termice (de exemplu motorul electric ce
functioneaza pe baza de curent electric care este transformat in camp magnetic) si care
prezinta si resurse practic inepuizabile dar datorita costurilor carburantilor si posibilitatilor
de a-i inmagazina, motoarele termice au ramas mult timp cele mai des intalnite.
Cele mai clare exemple de motoare termice sunt motorul cu ardere interna
pentru ca este si cel care se foloseste la automobile si motorul cu aburi folosit la
locomotive in zone neelectrificate.
In zona noastra exista chiar Termocentrala Mintia care produce curent electric
bazandu-se pe principiul motoarelor termice. Vaporii de apa sunt incalziti pana la
temperaturi ce depasesc 100°C si apoi sunt eliberati cu presiune pe paletele unei turbine
generatoare, producand lucru mecanic prin rotirea acesteia.
1. Transformarea izotermă

(Legea Boyle – Mariotte)

Transformarea izotermă este transformarea în care temperatura şi

masa gazului rămân constante.

T = constant şi m = constantă

Legea transformării izoterme (Legea Boyle-Mariotte)

Enunţ: Într-o transformare izotermă, presiunea gazului variază invers proporţional

cu volumul gazului.

p ∙ V = constant

Considerând două stări, iniţială 1 şi finală 2, transformarea izotermă (legea

Boyle – Mariotte) poate fi rescrisă sub forma:

p1 ∙ V1 = p2 ∙V2
2. Transformarea izobară (Legea Gay – Lussac)

Transformarea izobară este transformarea în care presiunea şi masa gazului

rămân constante.

p = constant şi m = constantă

Legea transformării izobare (Legea Gay – Lussac)

Enunţ:

(1) Variaţia relativă a volumului unui gaz încălzit la presiune constantă este direct
proporţională cu temperatura.

(V – V0)/V0 = α ∙ t

unde: - V0 este volumul iniţial al gazului

- V este volumul final al gazului

 - α este coeficient de dilatare izobară, α = (1/273,15) grad-¹ = 1/T0

(2) Volumul unui gaz încălzit la presiune constantă creşte liniar cu temperatura.

V = V0(1 + α ∙ t)

(3) Volumul unui gaz încălzit la presiune constantă este direct proporţional cu

temperatura absolută.

V1/T1 = V2/T2

3. Transformarea izocoră

(Legea lui Charles)

Transformarea izocoră este transformarea în care volumul şi masa gazului

rămân constante.

V = constant şi m = constantă

Legea transformării izocore (Legea lui Charles)

Enunţ:

(1) Variaţia relativă a presiunii unui gaz încălzit la volum constant este direct

proporţională cu temperatura.

p – p0/p0 = β ∙ t

unde: - p0 este presiunea iniţială a gazului

- p este presiunea finală a gazului

- β este coeficient termic al presiunii β = (1/273,15) grad-¹ = 1/T0

(2) Presiunea unui gaz încălzit la volum constant creşte liniar cu temperatura.

p = p0(1 + β∙t)

(3) Presiunea unui gaz încălzit la volum constant este proporţională cu temperatu-

ra absolută.

p1/T1 = p2/T2
4. Transformarea generală

(Ecuaţia Clapeyron – Mendeleev)

Transformarea generală este transformarea în care masa gazului rămâne

constantă, iar temperatura, presiunea şi volumul se modifică.

(p ∙ V)/T = constant =>

(p1 ∙ V1)/T1 = (p2 ∙ V2)/T2

Observaţie:

Legile gazului studiate până aici se pot aplica numai atunci când cantitatea de gaz
este constantă!

Atunci când cantitatea de gaz se modifică în procesul considerat nu se pot folosi

aceste legi.

Ecuaţia termică de stare (Ecuaţia Clapeyron – Mendeleev)

Se poate folosi atunci când cantitatea de gaz variază. Ea stabileşte o legătură între

parametrii de stare ai gazului ideal: p, V,μ, T şi υ.

Se consideră un mol de gaz ideal aflat în condiţii normale de presiune şi tempera-

tură:

υ – moli (kmoli) de gaz

p0 = 1,013 ∙10 N/m²

T0 = 273,15 K

Vμ0 = 22,43 m³/kmol

=> p0 Vμ0 = R

T0

R – este constanta universală a gazelor

pV = υRT = mRT/μ