IGIENA APEI FOLOSITE N INDUSTRIA ALIMENTAR Apa reprezinta unul din factorii principali de mediu, care influenteaza profund

biosfera si viata social - economica a planetei. Apa reprezinta componentul majoritar al materiei vii; mediul n care se desfasoara principalele reactii ale metabolismului; determina, n mare masura, fenomenele meteorologice, vremea si clima; contribuie la circuitul materiei n natura; constituie un factor tehnologic indispensabil activitatilor economice si sociale etc. Stabilirea necesarului de apa ntr-o ntreprindere de industrie alimentara va lua n calcul: apa pentru procesul tehnologic, spalare si dezinfectie; apa pentru nevoile proprii ale personalului; apa pentru ntretinerea cailor de acces, a eventualelor zone verzi si apa de rezerva necesara combaterii incendiilor.

Debitul de apa necesar productiei este diferit, n functie de specificul procesului tehnologic, de utilajele folosite si de caracteristicile materiei prime utilizate. Calculul necesarului de apa pentru nevoile tehnologice este corelat cu calculul productiei pe faze si cu volumul productiei. Necesarul de apa pentru nevoile personalului (apa de baut, cea necesara mentinerii igienei angajatilor n timpul productiei), ct si cel necesar rezervelor pentru combaterea incendiilor se stabileste n conformitate cu prevederile normativelor n vigoare. Necesarul de apa pe metru patrat si zi pentru ntretinerea cailor de acces este de 2-3 litri, iar pentru spatiile verzi de 1,5-2 litri. 5.1. Sursele de apa si alimentarea cu apa 5.1.1. Sursele de apa La proiectarea ntreprinderilor din industria alimentara se va tine cont de asigurarea n zona a unei surse de apa care trebuie sa corespunda calitativ si cantitativ necesitatilor tehnologice. Alimentarea cu apa, de obicei, trebuie sa se efectueze prin racordarea la reteaua centrala de alimentare cu apa a localitatii. n cazul n care n zona respectiva nu exista retea publica sau daca debitul este insuficient, ntreprinderea trebuie sa se aprovizioneze din surse proprii. Este indicat ca ntreprinderile sa aiba surse proprii de aprovizionare cu apa, pentru rezerve n cazuri speciale, sau cnd se cer apei calitati pe care reteaua publica nu le poate asigura. Sursele proprii de aprovizionare pot fi apele de suprafata, sau apele subterane. Sursele de apa de suprafata sunt reprezentate de apele curgatoare (ruri si fluvii) sau de lacurile naturale. n acest caz instalatiile de decantare, filtrare, dezinfectie, pompare si depozitare sunt costisitoare, captarea apei din aceste surse fiind indicata numai pentru alimentarea unor centre locuite mai mari (orase, centre industriale etc.). Sursele de apa subterana sunt reprezentate de straturile acvifere freatice, straturile acvifere de adncime (60-500 m) si straturile acvifere alimentate prin infiltratii artificiale si izvoare. Pentru folosirea apelor subterane, cu exceptia izvoarelor, se vor fora puturi, a caror adncime depinde de nivelul apelor subterane si de debitul ce poate fi obtinut la nivelul respectiv.

Pentru a se evita eventualele contaminari prin infiltratii de ape de suprafata, este indicat ca puturile sa aiba o adncime de 50-60 de metri, care asigura, n general, apa curata si fara bacterii. Puturile destinate debitelor mari (de apa) trebuie forate la adncimi de circa 200 metri. Apa se scoate cu pompe electrice, iar apa pompata poate fi trimisa direct n conductele ce alimenteaza punctele de utilizare sau la un rezervor de unde se distribuie. Alegerea surselor de apa se face n urma unor studii, care tin seama de debitul si calitatea apei necesare consumatorilor si de eficienta economica a investitiilor. 5.1.2. Protectia sanitara a apei Pentru pastrarea calitatilor apei si pentru prevenirea riscului impurificarilor, sursele de apa trebuie protejate cu amenajari denumite zone de protectie sanitara, care, n general, sunt formate din trei perimetre ce se stabilesc n conformitate cu normativele n vigoare. Cele trei perimetre ale zonei de protectie sanitara a captarilor sunt: perimetrul de regim sever n care nu este permis sa se construiasca locuinte si/sau constructii anexe si n care nu au acces persoanele fara interes de serviciu. Zona se pr 24424r1720y evede cu ndiguiri si cu paza permanenta; perimetrul de restrictie, situat n jurul zonei de regim sever, n care se pastreaza o salubritate perfecta si se interzice utilizarea terenului n scopuri care ar putea reduce debitele (despaduriri etc.) sau ar altera calitatea apei (depozite de gunoi etc.). Acest perimetru se marcheaza pe teren prin borne cu inscriptii; perimetrul de observatie cuprinde zona n care organele sanitare fac observatii sistematice asupra starii sanitare a oamenilor.

Zonele de protectie sanitara au rolul de a stabili perimetrele n care se impun conditii speciale n vederea prevenirii contaminarii si impurificarii apei de catre diversi factori cum ar fi: balti, depozite de gunoaie, retele de canalizare, grupuri sanitare (closete) sau orice instalatii sau depozite insalubre. Pentru apele din cursurile naturale si izvoare se vor lua masuri pentru a nu le polua cu ape reziduale industriale si menajere. Oprirea deversarii n bazinele de apa a apelor uzate neepurate, provenite de la ntreprinderile de industrie alimentara, este stipulata n normativele legale de functionare a acestora, deci este obligatorie. Pentru protectia sanitara a apei, personalul care deserveste instalatiile de aprovizionare cu apa potabila trebuie sa aiba controlul medical la zi n carnetul de sanatate si sa poarte , n timpul lucrului, echipamentul sanitar de protectie. Angajatiidepistati cu diferite afectiuni (deci cu contraindicatii medicale) la controlul medical periodic obligatoriu vor fi scosi pentru apreveni contaminarea apei. ntreprinderile de industrie alimentara care au surse proprii de aprovizionare cu apa (puturi) sunt obligate sa iamasurile necesare pentru respectarea conditiilor de protectie sanitara prevazute pentru fiecare perimetru al zonei conform normativelor legale n vigoare. Pentru prevenirea contaminarii si impurificarii apei potabile, ntreaga retea de distributie trebuie sa fie mentinuta n bune conditii de functionare, evitnd pierderile pe retea, eliminnd posibilitatea de impurificare prin deteriorarea acesteia c a sicontactul cu punctele critice de insalubrizare (haznale, conducte de canalizare, closete, gropi de gunoaie etc.). Fntnile arteziene din curtile ntreprinderilor vor fi protejate n timpul iernii contra nghetului.

5.1.3. Caracteristicile apei naturale n functie de gradul de dispersie, impuritatile ntlnite n apa pot fi mpartite n trei grupe: particule grosiere cu dimensiuni mai mari de 100 x 10-9 m; particule coloidale cu dimensiuni cuprinse ntre (1 si 100) x 10-9 m; particule moleculare cu dimensiuni mai mici de 1 x 10-9 m.

Particulele grosiere si coloidale formeaza cu apa un sistem eterogen, iar particulele moleculare dispersate n solutie formeaza un sistem omogen. ntre aceste categorii de particule nu exista limite clare. Nisipul, argila, precum si alte particule de origine minerala si/sau de origine anorganica, antrenate din sol n apa n timpul ploilor, topirii zapezii sau revarsarii rurilor reprezinta materiile grosiere dispersate care produc turbiditatea apei. Sedimentarea acestor particule este posibila daca densitatea lor este mai mare dect cea a apei. Particulele coloidale din apa sunt reprezentate de compusi ai siliciului, aluminiului, fierului si de substante organice rezultate din descompunerea organismelor vegetale si animale. Aceste particule nu sedimenteaza. Solutiile de saruri, acizi si baze constituie sistemele dispersate molecular. Ionii cei mai frecvent ntlniti n apa sunt: Ca2+, Mg2+, Na+, Cl-, SO42-, HCO3-, HSiO3-. Alti ioni se gasesc n apa naturala doar ca urme. Ionii de calciu sunt cei mai abundenti n apele slab mineralizate, sursa de baza fiind calcarul. Ionii de magneziu provin din descompunerea dolomitei n prezenta dioxidului de carbon. Dintre metalele alcaline, ionii de sodiu se gasesc n cantitate mai mare n apele naturale. Concentratia acestora creste cu cresterea continutului mineral al apei. Ionii de clor sunt prezenti n aproape toate apele naturale. Ionii sulfat sunt foarte raspnditi, ca si cei de clor, concentratia lor fiind mai mare n apele de adncime comparativ cu cele de suprafata. Gipsul reprezinta sursa de baza a acestora. Ionii de hidrogen (H+) si ionii hidroxil (OH -) din apa, provin din disocierea apei precum si ca rezultat al disocierii acizilor si bazelor. Ionii bicarbonat si/sau carbonat se gasesc suplimentar pe lnga dioxidul de carbon dizolvat si moleculele nedisociate de acid carbonic. Compusii cu azot se gasesc sub forma de ioni de amoniu (NH 4+), ioni nitrat si nitrit, sursele principale fiind produsele rezultate din procesele de descompunere a materiei organice de natura vegetala si/sau animala. Compusii fierului se gasesc sub forma de ioni bi- si trivalenti, sub forma de solutii reale, forma coloidala sau n suspensie. Compusii cu siliciu sunt prezenti n apa sub diferite forme cu grade de dispersie diferite.

n apele naturale uneori pot fi ntlniti cationii aluminiului (Al 3+), manganului (Mn2+) si foarte rar ai potasiului (K+). Cele mai raspndite gaze din apa sunt azotul, oxigenul si dioxidul de carbon. 5.1.4. Alimentarea cu apa

Sistemul de alimentare cu apa cuprinde instalatii si amenajari pentru: captarea apei din sursele naturale, tratarea n vederea corectarii caracteristicilor apei, nmagazinarea si distribuirea apei. Instalatiile de captare si statiile de pompare se amplaseaza n vecinatatea sursei de apa. Locul de captare, n cazul apelor de suprafata, este un golf sau cel n care cursul este linistit, dar suficient de adnc pentru ca posibilitatea de sedimentare sa fie mica. Transportul apei captate n statia de pompare se face gravitational prin conducte sau canale din beton, de unde este trimisa n statia de tratare si apoi n fabrica. De obicei aceste conducte sunt montate si ngropate n pamnt pentru a preveni nghe tarea pe timp de iarna a apei. Capacitatea de pompare a pompelor, precum si marimea instalatiilor si amenajarilor depinde de marimea si capacitatea de prelucrare a fabricii. Materialele din care sunt confectionate conductele, armaturile, aparatele de masura si control depind de calitatea care trebuie asigurata apei folosite ntr-un anumit proces tehnologic. n cazul surselor de apa subterana, studiul hidrogeologic va urmari: debitele minime si maxime ale sursei; structura geologica a bazinului; analizele fizice, chimice si biologice ale apei, precum si pericolul de inundare a zonei de captare. 5.2.1. Conditii de calitate ale apei potabile Apa potabila este apa buna de baut care ndeplineste anumite conditii de calitate si nu afecteaza starea de sanatate a consumatorilor. Calitatile pe care trebuie sa le ndeplineasca apa, pentru a putea fi folosita, depind de destinatia ei (apa potabila, apa industriala). Conditiile de potabilitate ale apei n tara noastra sunt stabilite prin STAS -ul 1342/1991. Acestea se refera la caracteristicile organoleptice (senzoriale), fizice, chimice (generali si toxici), radioactive, bacteriologice si biologice. 5.2.1.1. Caracteristicile organoleptice Caracterele organoleptice (senzoriale) au o importanta deosebita deoarece nerespectarea lor face apa improprie pentru consum si determina modificari calitative produselor alimentare n care este utilizata pe parcursul procesarii. Indicatorii organoleptici ai apei potabile sunt mirosul si gustul. Mirosul apei este determinat de prezenta unor substante poluante n exces cum ar fi: substante organice (NH3, H2S), pesticide, detergenti, diferite vietuitoare etc. Apa potabila este inodora. Standardul admite cel mult miros de gradul 2 care este slab si sesizat doar de persoane avizate. Gustul apei este determinat de substantele minerale si gazele dizolvate. Absenta unor concentratii minime de substante minerale si gaze (O2, CO2) va determina un gust fad, neplacut apei. Excesul unor substante minerale conduce la modificarea gustului. Astfel, fierul si cuprul produc gust metalic, astringent; clorurile sarat; sarurile de calciu - salciu; sarurile de magneziu amar. Excesul de dioxid de carbon produce gust acrisor, iar cel de hidrogen sulfurat, respingator. Mucegaiurile si purinul produc gust sarat, iar fecalele gust dulceag.

Standardul admite o intensitate a gustului care nu trebuie sa depaseasca gradul 2 pe o scara de apreciere de la 0 la 5. 5.2.1.2. Caracteristicile fizice Caracterele fizice se refera la culoare, turbiditate, temperatura, concentratia ionilor de hidrogen (pH) si conductivitatea electrica. Culoarea apei este data de substantele dizolvate n apa, care pot proveni din sol (ex. substantele humice) sau sunt urmarea poluarii acesteia. Conform standardului apa potabila nu trebuie sa depaseasca 15 grade de culoare, cu limita exceptionala de 30 de grade pe scara etalon platina - cobalt. Turbiditatea apei se datoreaza particulelor de origine organica si/sau anorganica insolubile, aflate n suspensie. Din punct de vedere igienic, importanta turbiditatii rezida din aspectul neplacut imprimat apei, care creeaza suspiciunea de impurificare si de risc pentru consumatori, dar si din faptul ca particulele n suspensie pot fi suport pentru microorganisme. Conform standardului apa trebuie sa prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita exceptionala de 10 grade pe scara etalon cu dioxid de siliciu. Temperatura apei influenteaza direct consumatorul. Apa prea rece produce tulburari digestive si favorizeaza mbolnavirea organismului, iar cea prea calda, datorita continutului scazut de gaze dizolvate, are gust neplacut, da senzatia de voma si nu satisface senzatia de sete. Normativele legale admit o temperatura cuprinsa ntre 7-15C, cu o maxima de cel mult 22C si n mod exceptional, temperatura naturala a apei. Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul) reprezinta un indicator global de apreciere a calitatii apei, care, n functie de natura poluantilor, nregistreaza valori spre acid sau alcalin, influentnd direct mirosul, gustul si capacitatea de autoepurare a acesteia. Valorile admise pentru acest indicator sunt cuprinse ntre 6,5 si 7,4, iar n mod exceptional de 8,5. Conductivitatea electrica este direct proportionala cu gradul de mineralizare al apei. O mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra organelor interne ale consumatorului, n cazul unui consum prelungit. Standardul prevede ca limita admisa exceptional 3000 S/cm (Siemens). 5.2.1.3. Caracteristicile chimice Caracterele chimice se refera la prezenta a numeroase substante chimice n apa. Conform STAS -ului 1342/1991, indicatorii chimici ai apei potabile sunt mpartiti n chimici generali (tabelul 4) si chimici toxici (tabelul 6). Indicatorii chimici generali sunt reprezentati de un numar de 20 de conditii (tabelul 4), n care sunt cuprinse substante indezirabile (detergenti, fenoli, hidrogen sulfurat, fosfati, cloruri etc.), micropoluanti chimici organici si substante indicatoare de poluare (substante organice, amoniac, nitrati etc.). Tabelul 4 Indicatori chimici generali ai apei de baut Indicatori 1 Aluminiu mg/dm3, max. Amoniac mg/dm3, max. Azotiti (Al ), (NH4 ), (NO2-),
+ 3+

Valori admise 2 0,05 0 0

Valori admise exceptional 3 0,2 0,5* 0,3*

Metoda de analiza 4 STAS 6326-90 STAS 6328-85 STAS 3048/2-90

mg/dm3, max. Calciu (Ca2+), 3 mg/dm , max. Clor rezidual n apa dezinfectata prin clorinare (Cl2), mg/ dm3 ** - la consumator -clor rezidual liber -clor rezidual total - la intrarea n retea -clor rezidual liber max. -clor rezidual total max.

100

180

STAS 3662-62

0,10-0,25 0,10-0,28 0,50 0,55

STAS 6364-74 STAS 6364-74 STAS 6364-78 STAS 6364-78

Tabelul 4 (continuare) 1 Cloruri (Cl), mg/dm3, max. Compusi fenolici distilabili, mg/dm3, max. Cupru (Cu2+), mg/dm3, max. Detergenti sintetici, anionici mg/dm3, max. Duritate germane, max. Fier (Fe2+ + mg/dm , max.
3

2 250 0,001 0,05 0,2 20

3 400 0,002 0,1 0,5 30 0,3 (Fe2+ + Fe3+ + Mn) 0,5 80 0,3 (Mn + Fe2+ + Fe3+) 6

4 STAS 3049-88 STAS 10266-87 STAS 3224-69 STAS 7576-66 STAS 3026-76

totala,

Fe3+), (PO44+), (Mg2+), (Mn),

0,1 0,1 50*** 0,05 6

STAS 3086-68 STAS 3265-86 STAS 6674-77 STAS 3264-81 STAS 6536-87

Fosfati mg/dm , max.

3

Magneziu mg/dm , max.

3

Mangan mg/dm3, max.

Oxigen dizolvat (O2), mg/dm3, min. Reziduu fix, mg/dm3 minim maxim

100 800

300 1200

STAS 3638-78

Substante organice oxidabile, mg/dm3, max. -prin metoda cu permanganat de potasiu, exprimate n: - CCO-Mn (O2) -permanganat potasiu (KMnO4) 2,5 de 10 3 3,0 12 5 STAS 3002-85

-prin metoda cu bicromat de potasiu, CCOCr(O2)

Tabelul 4 (continuare) 1 Sulfati(SO4 ), mg / dm , max. Sulfuri si hidrogen sulfurat, mg/dm3, max. Zinc(Zn2+), mg/dm3, max.
23

2 200 0 5

3 400 0,1* 7

4 STAS 3069-87 STAS 7510-66 STAS 6327-81

* Valorile sunt valabile numai pentru ape din surse subterane, provenite de la adncimi mai mari de 60 m, neclorinate, cu conditia ca apa sa fie corespunzatoare din punct de vedere bacteriologic. ** Clorul rezidual liber trebuie sa reprezinte minim 80% din clorul rezidual total. *** n cazul cnd concentratia sulfatilor (SO 42-) depaseste 250 mg/dm3, concentratia maxima admisa pentru magneziu (Mg2+) este de 30 mg/dm3. Pentru indicatorii chimici generali STAS -ul 1342/1991 prevede concentratii admise si concentratii admise exceptional. Nivelul concentratiilor se exprima n mg/dm 3 apa si nregistreaza valori de la zero (amoniac, azotati, sulfuri si hidrogen sulfurat) pna la 1200 (reziduu fix). Duritatea apei este data de sarurile de calciu si magneziu aflate n solutie, care pot fi carbonati, cloruri, sulfati, nitrati, fosfati sau silicati. Aceasta poate fi temporara, determinata de carbonati, care dispar prin fierbere, sau permanenta, determinata de celelalte saruri de calciu si magneziu, care nu dispar prin fierbere. Duritatea apei se masoara n trei sisteme: german, francez si englez. Corelatia dintre cele trei sisteme de masura a duritatii este redata n tabelul 5. Tabelul 5 Corelatia ntre gradele de duritate ale apei 1 german 1 german 1 francez 1 englez 1 0,56 0,80 1 francez 1,79 1 1,43 1 englez 1,25 0,70 1 mg/l CaO 10 7 8

Reziduul fix la 105C reprezinta totalitatea substantelor (organice si neorganice) depuse prin ncalzirea la aceasta temperatura. n cazul unei valori mari a reziduului fix (la 105C) apa prezinta modificari ale nsusirilor organoleptice si fizico-chimice. Standardul pentru apa potabila admite valori de 100-800 mg/dm3, iar ca limita admisa exceptional valori de 30-1200 mg/dm3.Pentru animale, n absenta altor surse de apa, se pot admite si apele puternic mineralizate (3500 mg/dm3), cu conditia ca acestea sa fie acceptate (Decun, 1992). Clorul rezidual este reprezentat de clorul ramas n exces n apa supusa dezinfectiei dupa 30 de minute de contact dintre clor si apa. Acesta se poate exprima n acid hipocloros sau hipoclorit, care poarta numele de clor liber si cloramina (mono si dicloramina), care se numeste clor legat. Clorul rezidual se

exprima n mg/dm3 apa. Prezenta clorului n apa supusa dezinfectiei are o importanta sanitara deosebita deoarece indica faptul ca s-a introdus o cantitate suficienta de clor si ca reteaua de distribuire este integra. Conform STAS -ului pentru apa potabila, clorul rezidual liber, n apa dezinfectata prin clorinare, trebuie sa fie n concentratie de 0,1-0,25 mg/dm3. n situatii deosebite, cnd se impune cresterea concentratiei de clor, se admit concentratii maxime de pna la 0,50 mg/dm3. Indicatorii chimici toxici sunt reprezentati de 15 conditii (tabelul 6) n care sunt cuprinse aminele aromatice, metalele grele, azotatii, hidrocarburile policiclice aromatice, cianurile, pesticidele, trihalometani si uraniu natural. Tabelul 6 Indicatorii chimici toxici ai apei de baut Indicatori 1 Amine aromatice (fenil-B-naftalina), mg/dm3, max. Arsen (As3+), mg/dm3, max. Azotati (NO3), mg/dm , max. Cadmiu (Cd ), mg/dm , max. Cianuri libere (CN-), mg/dm3, max. Crom (Cr ), mg/dm , max. Fluor (F), mg/dm , max. Hidrocarburi policiclice aromatice, g/dm3, max. Mercur (Hg2+), mg/dm3, max. Nichel (Ni2+), mg/dm3, max. Pesticide (insecticide organoclorurate, organofosforice, carbamice, erbicide), g/dm3, max. -fiecare componenta -suma tuturor componentelor din fiecare clasa Plumb (Pb2+), mg/dm3, max. Seleniu, mg/dm , max. Trihalometani, mg/dm , max. - total - din care cloroform (CHCL3) Uraniu natural, mg/dm3, max. 0,1 0,03 0,021 *
3 3 3 6+ 3 2+ 3 3

Concentratia admisa 2 0 0,05 45 0,005 0,01 0,05 1,2 0,01 0,001 0,1

Metoda de analiza 3 STAS 11139-78 STAS 7885-67 STAS 3048/1-77 ISO 5961 STAS 11184-78 STAS 10847-77 STAS 7884-67 STAS 6673-62 * STAS 10267-89 *

0,1 0,5

STAS 12650-88

0,05 0,01

STAS 6362-85 STAS 12663-88

STAS 12130-82

* Metodele de analiza sunt conform instructiunilor Ministerului Sanatatii.

Indicatorii chimici prevazuti n tabelele 4 si 6 nu sunt limitati, putnd fi completati cu orice indicator chimic existent n apa potabila, aparuta ntr-un anumit teritoriu si anumit sistem de purificare si distributie, cu conditia ca acesta sa fie aprobatde catre Ministerul Sanatatii. Pentru indicatorii chimici toxici sunt prevazute numai concentratii admise, exprimate n mg/dm3 apa sau g/dm3 apa. 5.2.1.4. Caracteristicile radioactive Indicatorii radioactivi se refera la activitatea globala alfa si beta, iar n cazul n care sunt depasite concentratiile admise si admise exceptional se impune obligatoriu determinarea activitatii fiecarui radionuclid. Valorile maxime admise pentru indicatorii radioactivi corespund unui aport al apei potabile la doza pentru populatie de 5mrem/an si la un consum zilnic de 2 litri de apa. Activitatea globala alfa si beta, maximum admisa, se stabileste n functie de aportul nsumat maxim al radionuclidului strontiu 90 beta radioactiv (tabelul 7). Tabelul 7 Activitatea globala alfa si beta admisa pentru apa potabila Activitatea globala max.a Alfa Beta
a

Concentratii admiseb 0,1 1

Concentratii admise exceptional c Bq /1 2,3 50

Metoda de analiza STAS 10447/1-83 STAS 10447/2-83

Nu include activitatea radonului si tritiului.

n cazul n care, concentratiile admise sunt depasite, este necesara determinarea activitatii specifice a radionuclizilor prevazuti n tabelul 7.
c

1Bq = 27 pCl. Indicatorii de radioactivitate specifici ai radionuclizilor din apa potabila sunt prezentati n tabelul

8. Tabelul 8 Indicatorii de radioactivitate specifici ai radionuclizilor din apa potabila Radionuclid Activitatea specifica (Bq/dm3) admisa admisa exceptional RADIONUCLID NATURAL Metode de analiza

Hidrogen 3 (tritiu) Potasiu 40a Radon 222 Radiu 226 Radiu 228 Plumb 210 Poloniu 210 Uraniu naturalc Toriu naturald Cobalt 58 Cobalt 60 Strontiu 89 Strontiu 90 Iod 129 Iod 131 Cesiu 134 Cesiu 137 Americiu 241 Plutoniu 239
a

4000 13,42 300 0,088 0,1 0,025 0,136 0,59

0,5 0,4 1

STAS 12293-85 STAS 11592-83 STAS 12031-84 STAS 10447/3-85

b

STAS 12435-85 STAS 12444-86 STAS 12130-82 STAS 12130-82

b b b

0,04 0,1 RADIONUCLID ARTIFICIALe 60 10 30 0,55 0,6 5 4 5 0,1 0,024 53 530 600 2,3

STAS 12038-81
b

STAS 12218-84
b

STAS 12303-85
b b

1mg potasiu 40 are activitatea de 0,21Bq. Metodele de analiza sunt conform instructiunilor Ministerului Sanatatii.

1mg uraniu natural (contine toti izotopii sai naturali) are activitatea de 25,35Bq. 1 g toriu natural are activitatea de 0,041 Bq. Prezenta radionuclizilor artificiali nu este permisa n sursele subterane de apa potabila.

5.2.1.5. Caracteristicile bacteriologice Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, n majoritatea tarilor sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii (tifici vi si coli). Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala, la 37C n 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca indicator de potabilitate deoarece se cunoaste ca ntre numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la om si animale) este o relatie pozitiva. Cu ct o apa are un numar total de germeni aerobi mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu att va fi mai mare probabilitatea (si deci riscul) prezentei n apa a unor agenti patogeni (bacterii, virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A. se exprima prin numarul de unitati formatoare de colonii la un

centimetru cub de apa (U.F.C./cm3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila variaza n functie de sursa: la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este sub 20, att n punctele de intrare n reteaua de distributie, ct si n punctele din reteaua de distributie; la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este sub 100, att la punctele de intrare n retea, ct si n punctele din reteaua de distributie; la apa furnizata de sursele locale (fntni, izvoare) este sub 300.

Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram negative, lactozo-pozitive, intestinale (Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter ), care se afla n numar mare n fecale si au o durata de supravietuire n apa apropiata de cea a germenilor patogeni nesporulati. Deoarece o parte din bacteriile coliforme (E. coli) sunt prezente doar n intestin (fecale) la om si la animalele homeoterme, iar restul pot fi ntlnite n mediul extern si fara o contaminare fecala, standardul de potabilitate a apei prevede cerinte distincte pentru numarul admis de bacili coliformi totali si numarul de bacili coliformi fecali (E. coli intestinal). Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa. Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt: zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare n care apa livrata se dezinfecteaza; sub 3 pentru instalatiile centrale urbane si rurale n care apa nu se dezinfecteaza; sub 10 pentru sursele locale (fntni, izvoare) de aprovizionare cu apa.

Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm3 apa, maxim admis este zero pentru apa livrata n instalatii centrale si de sub 2 pentru sursele locale de aprovizionare cu apa. Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta mai mare n mediul extern comparativ cu bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza date asupra sursei de poluare. Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm3 apa maxim admis este de zero pentru apa livrata de instalatiile centrale si de sub 2 pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apa. Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea intestinala si nu ca indicatori specifici. Tot ca indicatori de poluare n apele superclorinate, n caz de boli hidrice, pot fi folositi germenii sulfitoreducatori, care sporuleaza n conditii neprielnice de mediu si care au o viabilitate mare n apa. Indicatorii bacteriologici ai apei potabile sunt prezentati n tabelul 9.

Tabelul 9 Indicatorii bacteriologici ai apei potabile Numarul probabil de bacterii coliforme (coliformi totali)/100 cm3 Numarul probabil de Numarul bacterii probabil de Metode de coliforme streptococi analizat termotolerante fecali/100 3 (coliformi cm 3 fecali)/100 cm

Felul apei potabile

Numarul total de bacterii care se dezvolta la 37C/cm3(UFC/cm3)a

Apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie - punct de intrare n retea - punct din reteaua de distribuire Apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie - punct de intrare n retea - punct din reteaua de distribuire Apa furnizata din sursele locale (fntni, izvoare etc.).
a

Sub 20

STAS 300191

Sub 20

0b

STAS 300191

Sub 100 Sub 100

Sub 3 Sub 3c

0 0

0 0

STAS 300191 STAS 300191 STAS 300191

Sub 300

Sub 10

Sub 2

Sub 2

UFC - unitati formatoare de colonii.

n 95% din probele analizate n cursul anului, n cazul debitelor mari si a unui numar suficient de recoltari. Ocazional, fara a depasi 5% din probele analizate si niciodata n recoltari consecutive, se admite max. 3/100 cm3. n 95% din probele analizate n cursul anului, n cazul debitelor mari si a unui numar suficient de recoltari. Ocazional, fara a depasi 5% din probele analizate si niciodata n recoltari consecutive, se admit sub 10/100 cm3. 5.2.1.6. Caracteristicile biologice Indicatorii biologici au o mare stabilitate, indicnd calitatea apei, nu numai n momentul analizei, ci si pe o perioada lunga de timp.
c

Pentru a se putea interpreta conditiile biologice impuse de STAS -ul 1342/1991 se impune definirea notiunilor de plancton, tripton si seston. Planctonul este reprezentat de organismele libere din masa apei. Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic si/sau mineral, resturi vegetale, resturi de insecte si animale (par, pene, fir de lna etc.). Sestonul este format din planctonul si triptonul apei. Conform STAS - ului, conditiile biologice ale apei se refera la: seston, care nu trebuie sa depaseasca 1 cm3/m3 apa n instalatiile centrale si 10 cm3/m3 apa n sursele locale; organismele animale, vegetale si particulele vizibile cu ochiul liber, organismele indicatoare de poluare si organismele daunatoare sanatatii (oua de geohelminti, protozoare intestinale parazite etc.), care trebuie sa lipseasca; organismele care, prin nmultire n masa apei, modifica caracterele organoleptice si/sau fizice ale acesteia, care trebuie sa lipseasca sau sa fie foarte rare; organismele animale microscopice, care nu trebuie sa depaseasca 20 /dm3 apa; triptonul de poluare format din resturile fecaloide sau industriale, care trebuie sa fie absent.

Suplimentar se va avea n vedere: raportul dintre fito- si zooplancton, care pentru apele potabile trebuie sa fie mai mare de 10; raportul dintre organismele cu clorofila si cele fara clorofila (calculat dupa formula: (B/A+B)X100; n care: A = organismele cu clorofila, iar B = organismele fara clorofila) dupa a carui valori apa poate fi considerata: - curata, daca valoarea raportului este ntre 0 si 8; - slab poluata, daca valoarea raportului este ntre 8 si 20; - poluata, daca valoarea raportului este ntre 20 si 60; - intens poluata, daca valoarea raportului este ntre 60 si 100. Indicatorii biologici ai apei potabile conform STAS -ului sunt prezente n tabelul 10. Tabelul 10 Indicatorii biologici ai apei potabile Indicatori Volumul sestonului obtinut prin filtrare, prin fileu planctonic, cm3/m3, max. - n instalatii centrale

Concentratii admise

Metode de analiza

STAS 6329-90

- n instalatii locale Organismele animale, vegetale si particule vizibile cu ochiul liber Organisme animale microscopice, numar/dm3, max. Organismele care prin nmultirea n masa modifica proprietatile organoleptice sau fizice ale apei n 100 dm3 Organisme indicatoare de poluare Organisme daunatoare sanatatii: oua de geohelminti, chisturi de giardia, protozoare intestinale patogene
a

10 Lipsa 20 Lipsa: se admit exemplare izolate n functie de speciea Lipsa Lipsa

STAS 6329-90 STAS 6329-90 STAS 6329-90 STAS 6329-90 STAS 6329-90 STAS 6329-90

Organismele care se admit n exemplare izolate se vor stabili de catre Ministerul Sanatatii. 5.2.2. Controlul calitatii apei

Conform prevederilor normelor internationale elaborate de OMS, potabilitatea apei depinde de factorii fizici si chimici,de absenta substantelor toxice si de eliminarea organismelor patogene. n tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul continuu si altul periodic, care se efectueaza conform Normelor metodologice pentru supravegherea sanitara a calitatii apei de baut, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii numarul 1193/1996. Controlul continuu de rutina este efectuat de producatorii de apa, n sistem public sau privat n laboratoarele uzinale ale acestora, obligatoriu autorizate de Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva, ca reprezentant local al Autoritatii Nationale de Sanatate Publica. Acest control se executa la nivelul sursei, a sectoarelor de tratare si de stocare si la nivelul sistemelor (instalatiilor) de aprovizionare cu apa si are drept scop livrarea de apa potabila consumatorilor. Controlul periodic este efectuat, de autoritatea locala de sanatate publica si consta n inspectia sanitara si determinaride laborator pentru ntregul sistem de aprovizionare cu apa, (sursa, sectorul, statia de tratare, de aductie, de stocare si dedistribuire). Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva judetene elaboreaza, pe baza Normelor metodologice, programe de supraveghere periodica a calitatii apei pentru fiecare sistem de aprovizionare cu apa potabila si aproba programele de supraveghere continua a calitatii apei elaborate de producator. Supravegherea sanitara a calitatii apei consta n inspectia sanitara si controlul de laborator, care se fac pe parcursul sistemelor, inclusiv al apei la consumator. Inspectia sanitara este o evaluare la fata locului, a conditiilor de protectie sanitara, a conditiilor de igiena din statiile de tratare, rezervoarele de stocare a apei si retelele de distributie, care se ncheie cu un raport privind constatarile facute. Controlul de laborator se refera la recoltarea, conservarea, identificarea, transportul, pastrarea si analizarea probelor. Analiza probelor de apa, n functie de destinatie, se poate face n laboratoarele autori zate din reteaua M.S.; M.A.P.P.M.; M.A.A., dupa caz. Recoltarea, conservarea, identificarea, transportul si pastrarea probelor de apa se fac conform prevederilor STAS -ului2852/1993. La stabilirea frecventei de recoltare a probelor se va avea n vedere urmatoarele:

ponderea probelor necorespunzatoare n ultimele 12 luni; calitatea apei brute; numarul surselor de apa; eficienta procedeelor de tratare si capacitatea statiei de tratare a apei; riscurile de contaminare la nivelul sursei si a retelei de distributie; marimea si complexitatea retelei de distributie; numarul de epidemii hidrice din ultimele 12 luni si riscurile raspndirii unor epidemii.

Investigatii suplimentare, n afara programului de supraveghere, se fac n cazul constatarii unor deficiente cu ocazia inspectiei sanitare, atragerii de noi surse de apa, nregistrarii unor defectiuni ntmplatoare, detectarii unor contaminari accidentale si reclamatiilor formulate de consumatori. Recoltarea probelor de apa se face n: recipiente de polietilena cnd se urmareste dozarea siliciului, sodiului, clorurilor, alcalinitatii totale, conductantei specifice, pH-lui si duritatii; recipiente de sticla n cazul determinarii substantelor fotosensibile, sau n recipienti din otel inoxidabil n cazul probelor ce necesita presiuni crescute ,sau n cazul determinarii substantelor organice n stare de urme. Conservarea probelor de apa se face prin refrigerare, congelare sau adaugare de anumite substante conservante (solutii acide sau bazice, substante cu efect acid si reactivi particulari) conform normativelor legal admise n vigoare. Identificarea probelor de apa se va face prin marcarea clar, vizibil si durabil a recipientilor care contin probele. Pe adresa de nsotire se va mentiona momentul recoltarii, data, ora de recoltare, natura si cantitatea conservantilor adaugati etc. Transportul probelor de apa se face n ambalaje care protejeaza recipientii, n timp operativ si dupa caz n conditii de refrigerare sau congelare. Pastrarea probelor de apa n laborator se face n conditii de refrigerare sau congelare si ferite de lumina. Analiza de laborator a apei se face din sursele de aprovizionare si din reteaua de distributie. Analizele de laborator se executa diferit n functie de sursa, mai putine pentru sursele subterane si mai multe pentru sursele de suprafata. Pentru sursele de suprafata, analiza apei se efectueaza prin recoltarea acesteia de 2-4 ori/an, n perioadele cele mai critice ale poluarii: la debitele minime de iarna (temperaturile cele mai scazute) si de vara (temperaturile cele mai ridicate) si la debitele maxime de primavara si/sau de toamna (dupa ploi sau topirea zapezii). Pentru sursele subterane analizele se efectueaza prin recoltarea apei de 1-2 ori/an, n perioadele de stabilitate si/sau dupa precipitatii puternice. Numarul recoltarilor se poate stabili n functie de calitatea apei brute si eficienta instalatiilor de tratare. Laboratoarele uzinale de apa efectueaza analize zilnice ale apei brute, la sursa sau chiar de mai multe ori pe zi, n functie de variatiile calitatii apei.

Examenele de laborator vor cuprinde urmatoarele determinari minime: pentru apele de suprafata: suspensiile, pH-ul, reactia titrata (alcalinitatea si aciditatea), consumul chimic de oxigen, oxigenul dizolvat si cerinta biochimica de oxigen; pentru apele subterane: pH-ul, reactia titrata, reziduul fix, consumul chimic de oxigen.

n functie de situatia locala se pot face si alte analize cum ar fi: indicatorii de poluare (pesticide, detergenti, metale neferoase, produse petroliere etc.) si indicatorii de mineralizare (cloruri, nitrati, fier, mangan, duritate totala, temperatura, fluor, iod, etc.). Rezultatele obtinute se interpreteaza n functie de standardul 1342/1991 pentru apa potabila si standardul 4706/1988 pentru apele de suprafata. n cazul apei din fntni si izvoare publice sau individuale analizele de laborator se executa pe probe recoltate periodic (trimestrial, semestrial sau anual) n functie de calitatea apei si conditiile tehnice de exploatare a amenajarilor. n mod obisnuit, acestea se rezuma la consumul chimic de oxigen, amoniac si nitriti. n situatii speciale, se pot efectua si alte analize pentru determinarea poluantilor. Analizele se executa obligatoriu, cel putin o data pe an pentru amenajarile locale publice si la cerere pentru cele individuale. n cazul retelei de distribuire a apei, controlul de laborator se face la intrarea n retea si n punctele reprezentative. La intrarea n reteaua de distributie, frecventa minima de recoltare este de o proba la 14 zile pentru apa provenita din surse de profunzime si o proba la 7 zile pentru apa provenita din surse de suprafata. n reteaua de distributie, punctele de recoltare se stabilesc aleatoriu n fiecare luna si se constituie din puncte fixe si alternative. Frecventa minima de recoltari conform Ordinului Ministerului Sanatatii nr.1193/1996 pentru apa potabila n punctele reprezentative din reteaua de distributie este prezentata n tabelul 11. Tabelul 11 Frecventa minima a recoltarilor de apa din reteaua de distributie conform Ordinului Ministerului Sanatatii nr.1193/1996 Numarul de locuitori pentru care se asigura apa 500 5000-100.000 > 100.000 Intervalul maxim ntre doua recoltari succesive (n zile) 30 5 1 Numarul minim de probe recoltate lunar 1 1/5000 locuitori 1/10.000 locuitori 10 probe aditionale

Parametrii de calitate fizico-chimici obligatoriu a fi investigati n apa din reteaua de distributie, sunt diferiti, n functie de situatia concreta locala si se stabilesc pe baza unei scheme. n schema se prevad indicatori pentru sisteme cu o singura sursa de aprovizionare sau cu mai multe surse de aprovizionare, la intrarea n reteaua de distributie si de-a lungul acesteia. Printre parametrii de calitate fizico-chimici si microbiologici se mentioneaza: clorul rezidual liber si legat, turbiditatea, clorurile, arsenul, fluorurile,

duritatea, pesticidele, sodiul, reziduul fix, aluminiul, fierul, manganul, fenolii, pH-ul, cadmiul, cuprul, plumbul, zincul, trihalometanii, conductivitatea, etc.; coliformii totali, coliformii fecali si streptococii fecali. Programul de control al calitatii apei din reteaua de distributie se stabileste initial n functie de datele obtinute la expertiza sanitara a sistemului de aprovizionare cu apa, iar apoi si de datele obtinute pe parcurs (Teusdea, 1996). Expertiza sanitara cuprinde activitatea de inspectie sanitara si control de laborator al ntregului sistem de aprovizionare cu apa si se face cel putin doua zile consecutiv. Frecventa minima a expertizei sanitare este n raport de tipul de sursa (de adncime sau de suprafata) si de tipul de sistem de aprovizionare (rural, pentru orase cu 10-50 mii locuitori, pentru orase cu 50-500 mii locuitori si pentru orase cu peste 500 mii locuitori). Cu ct sistemul de aprovizionare este mai mare, cu att intervalul dintre expertizele sanitare va fi mai mic (6-12 luni). n cazul sistemelor mai mici de aprovizionare cu apa intervalul ntre expertizele sanitare este mai mare (1-2 ani). n urma expertizei sanitare care a evaluat sursa de apa sub raport cantitativ si a procedeelor de tratare a apei, a retelei de distributie, a masurilor de protectie sanitara, a regulamentului de functionare si ntretinere si a planului de urgenta (n caz de accidente, calamitati si catastrofe), Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva elibereaza autorizatia de functionare. entru a putea fi utilizate n procesele tehnologice din industria alimentara, apele naturale trebuie sa fie supuse unor procedee de tratare care au ca scop mbunatatirea proprietatilor fizice, chimice si microbiologice. Alegerea metodelor de tratare se face n functie de natura, starea fizico-chimica, cantitatea substantelor continute n apa bruta si de limitele admise pentru aceste substante n apa tratata de catre normele de calitate legal admise. n general, succesiunea etapelor (procedeelor) de tratare este urmatoarea: clarificare (deznisipare), adaos de agenti de coagulare, decantare prin sedimentare, filtrare, dezinfectie (clorinare), dupa care pot urma diferite procedee de tratare speciala. Schema unei instalatii de purificare a apei este prezentata n Fig.2.

Fig.2 Schema unei instalatii de clarificare si decolorare a apei prevazuta cu bazin de sedimentare si camera de reactie: 1 - statie de pompare I; 2 deznisipator; 3 rezervor de agent de coagulare; 4 vas de amestecare; 5 camera de reactie; 6 bazin de sedimentare (decantare); 7 filtru; 8 conducta pentru clorinare; 9 rezervor de apa tratata, 10 statie de pompare II. 5.3.1. Clarificarea (deznisiparea) apei Deznisiparea se aplica numai apelor de suprafata si consta n depunerea particulelor de nisip aflate n suspensie n apa. Se realizeaza n deznisipatoare care, dupa directia curentului, se mpart n orizontale si verticale. Cel mai frecvent sunt folosite deznisipatoarele orizontale (Fig.3) care sunt mai usor de executat. Acestea au o camera de acces, una de linistire a curentului de apa, o camera de sedimentare si una de colectare a apei deznisipate. n unele cazuri, primele doua camere sunt comune. Curatirea nisipului depus poate fi executata prin sisteme manuale, mecanice sau hidraulice. Deznisipatoarele verticale (Fig.4) sunt utilizate mai ales n cazul n care spatiul de amplasare este redus. n acestea, trecerea curentului de apa prin bazinul de sedimentare se face de jos n sus, apa deznisipata evacundu-se printr-o rigola periferica.

Fig.3 Deznisipator orizontal cu curatire manuala: 1 gratar; 2 bare de linistire; 3 stavilar de intrare; 4 vane de golire; 5- stavilar de iesire; 6 galerie de golire.

Fig.4 Deznisipator vertical cu compartiment central de intrare: 1 alimentare cu apa bruta; 2- rigola periferica; 3 compartiment central de intrare; 4- evacuare apa clarificata; 5-depuneri; 6golire depuneri. 5.3.2. Decantarea apei Decantarea este operatia prin care substantele aflate n suspensie n apa se reduc prin sedimentare. Sedimentarea se produce datorita fortei gravitationale. Adaugarea de coagulant mareste viteza de sedimentare. Pentru a se realiza sedimentarea, viteza de circulatie a apei trebuie sa fie de (1 - 20) x 10-3 m/s. Decantarea asigura o reducere de circa 80-95% a substantelor aflate n suspensie n apa. n functie de modul de curgere al apei, decantoarele continue pot fi orizontale, verticale sau radiale.

Dec antoarele orizontale sunt bazine prin care apa circula orizontal, prin camere paralele, cu o viteza aproximativ constanta, care permite sedimentarea particulelor. Un decantor cuprinde o camera de distributie, o camera decantoare, o camera colectoare a apei curate si galerii pentru evacuarea namolului depus. n Fig.5 este prezentat un decantor orizontal. Fig.5 Decantor orizontal cu raclor cu banda rulanta:

1 - alimentare cu apa bruta; 2 - camera de namol; 3 - palete de curatire montate pe o banda rulanta; 4 - palete care aduc corpurile plutitoare pna la canalul de evacuare al acestora; 5 - canal de evacuare a corpurilor plutitoare; 6- evacuare apa decantata. Decantoarele verticale sunt bazine de forma cilindrica, rar paralelipipedica, cu sau fara acoperis. Apa intra printr-un tub central, prin care circula de sus n jos, ajunge apoi n bazinul de decantare n care apa circula cu o viteza mai mica dect viteza de sedimentare a particulelor n suspensie. Schema unui decantor vertical este prezentata n Fig.6.

Fig.6 Decantor vertical: 1 - alimentare cu apa bruta; 2 - cilindru central de intrare a apei; 3 - spatiu de decantare; 4 depuneri; 5 golire depuneri; 6 -preaplin; 7 - evacuare apa decantata; 8 -jgheab de colectare a apei decantate

Decantoarele radiale se folosesc n special la instalatiile mari; curentul de apa este radial, de la centru spre periferie, apa fiind colectata ntr-un jgheab dispus la marginea decantorului. Colectarea depunerilor se face continuu la centrul decantorului, cu ajutorul unui raclor cu dimensiunea egala cu diametrul aparatului. Schema unui decantor radial este prezentata n Fig.7. Fig.7. Decantor radial: 1-alimentare cu apa bruta;2-deflector de distributie a apei; 3-depuneri; 4-evacuare namol;5-jgheab periferic pentru colectarea apei decantate; 6-raclor;7-evacuare apa decantata. Tipul de coagulant folosit si doza acestuia se aleg n functie de apa care trebuie tratata. Pentru tratarea apelor de ru, cel mai folosit coagulant este sulfatul de aluminiu n doza de 25 pna la 80 mg/l. Realizarea coagularii n conditii bune presupune un anumit pH. Corectarea pH-lui se face prin adaugarea unor doze mici de var sau soda. Instalatiile de coagulare a suspensiilor din apa cuprind instalatia de preparare si dozare a coagulantului, camerele de amestecare, camerele de reactie si aparatura de reglare si control. De obicei, instalatia de preparare este similara camerelor de amestecare, iar camerele de reactie se cupleaza cu decantoarele sau fac parte integranta din acestea (Fig.8).

Fig.8 Decantor orizontal cuplat cu camera de reactie: 1 alimentare cu apa bruta; 2 camera de coagulare; 3 palete reglabile de linistire a curentului de apa la intrarea n bazinul de decantare; 4 bazin de decantare; 5 groapa de namol; 6 rigola de evacuare a apelor decantate. 5.3.3. Filtrarea apei Dupa decantare, n apa se mai gasesc cca 8-15 mg/l materii n suspensie. ndepartarea acestora se realizeaza prin filtrare, operatie care consta n trecerea apei printr-un strat filtrant, care retine suspensiile prin fenomenul de sita si adsorbtie. Cel mai utilizat material filtrant este nisipul de cuart extras din ruri, spalat si sortat. Un filtru este construit dintr-un rezervor cilindric vertical cu straturi de material filtrant, un sistem de drenaj si un sistem de colectare a apei filtrate. Alimentarea cu apa decantata se face prin partea superioara a filtrului unde este dispersata pe toata suprafata stratului filtrant pe care l strabate de sus n jos, ajunge n sistemul de drenaj si apoi n rezervorul de apa filtrata. Filtrele pot fi clasificate astfel: dupa viteza de filtrare: filtre lente cu viteza de filtrare de 0,1-0,3 m/h si filtre rapide cu viteza de filtrare de 5-8 m/h; dupa presiunea de filtrare a apei: filtre hidrostatice sau sub presiune; dupa numarul straturilor filtrante: filtre cu unul sau cu doua straturi de nisip cuartos.

Schema unui filtru cu un singur strat filtrant este prezentata n Fig.9.

Fig.9 Filtru cu nisip de cuart pentru filtrarea apei: 1 - alimentare cu apa decantata; 2 - evacuare aer; 3 - plnie; 4 - gura de vizitare; 5 - material filtrant (nisip de cuart); 6 -alimentare cu aer pentru spalarea filtrului; 7- alimentare cu apa de spalare; 8 evacuare apa filtrata; 9 fund de beton; 10 suport de otel pentru material; 11 evacuare ape de spalare. 5.3.4. Dezinfectia apei Procesul de filtrare reduce numarul de bacterii continute n apa, dar nu la limitele de potabilitate din punct de vedere bacteriologic. Pentru a aduce apa la gradul de puritate cerut de normele igienico-sanitare (STAS 1342/1991) se efectueaza dezinfectia acesteia. Se cunosc mai multe metode de dezinfectie: fizice (caldura, electricitatea, razele ultraviolete); chimice (clorinarea, ozonizarea, tratarea cu permanganat de potasiu); biologice (membrana filtrelor lente) si oligodinamice (ionii metalelor grele, argint, cupru). Cea mai utilizata metoda este clorinarea, care prezinta siguranta mare, se poate realiza relativ usor si are un pret de cost scazut. Se pot folosi clorul gazos, dioxidul de clor, clorura de var, hipocloritii etc. Actiunea bactericida a clorului consta n oxidarea substantelor organice cu ajutorul clorului n formare: Cl2 + H2O = HOCl + HCl 2HOCl = 2HCl + O2 deoarece acidul hipocloros este instabil si se descompune n acid clorhidric si oxigen.

n functie de continutul n substante organice al apei se stabileste doza de clor folosita (tabelul 23). Tabelul 23 Doza de clor necesara si parametrii clorinarii Substante organice mg/l 3 5 8 Doza de clor g/m3 0,40 0,65 1,00 Clorinare obisnuita Etapa de clorinare Parametrii clorinarii

Temperatura de 20-25C. Clor remanent < 0,3mg/l. Timp minim 30 minute. Doza de clor: 5-20mg/l, urmata Clorinare n exces de declorinare cu Na2SO4 sau (secundara) SO2

10

1,20

Schema unui aparat de clorinare cu clor gazos este prezentata n Fig.10.

Fig.10 Aparat de clorinare cu clor gazos: 1 - butelie de clor; 2 - cntar zecimal pentru determinarea cantitatii de clor ramase n butelie; 3 - robinet de dozare si reglare;4 - reductor de presiune de la 6 at la 1 at; 5 - filtru; 6 - manometru; 7 - dispozitiv pentru masurarea concentratiei clorului, calibrat n g/l; 8 - robinet de prelevare probe de clor; 9 - clapeta de retinere permitnd trecerea clorului dar nu si a apei n sens invers; 10 - pulverizator pentru realizarea amestecului intim al apei cu clorul n concentratie de 1-1,5%; 11 - vas de amestec;12 - evacuare solutie de clor spre bazinul de contact; 13 - alimentare cu apa. Schema unei instalatii de dezinfectie cu clorura de var este prezentata n Fig.11.

Fig.11 Instalatie de dezinfectie cu clorura de var: A - vas pentru prepararea solutiei de clorura de var; B - vase de dilutie la concentratia necesara; C - vas de dozare; 1 -alimentare cu apa; 2- evacuare solutie dozata. Ozonarea apei consta n introducerea n apa a aerului ozonizat n concentratie de 2-3 g/m3. Ozonul se obtine n instalatii speciale pentru producerea de descarcari electrice de nalta tensiune, cu un consum specific de energie mare, de 25-30 W/g ozon. Pentru dezinfectia unui m3 de apa sunt necesare 0,5-2 g ozon. Datorita costurilor mari, procedeul nu este generalizat. Schema unei instalatii de ozonizare este prezentata n Fig.12.

Fig.12. Instalatie de ozonizare: 1 - uscator si filtru; 2 - compresor de aer; 3 - ozonizator; 4 - transformator electric; 5 - conducta de aer ozonizat; 6 -alimentare apa bruta; 7 - vas de amestec cu naltime de circa 3 m; 8 - palete de amestec; 9 - evacuare apa dezinfectata. 5.3.5. Tratamente speciale pentru corectarea proprietatilor apei Tratamentele speciale aplicate apelor subterane sau apelor de suprafata poluate (pentru a le face potabile) se refera la: eliminarea gustului, mirosului si culorii apei, racirea apei, deferizarea, demanganizarea, corectarea duritatii apei, eliminarea gazelor dizolvate (CO 2, H2S), desalinizarea apei (eliminarea clorurilor si sulfatilor), eliminarea siliciului, fluorizarea apei, reducerea elementelor radioactive, eliminarea uleiurilor si fenolilor, ndepartarea materiilor organice sau a algelor etc. n industrie, cele mai frecvente tratamente urmaresc reducerea duritatii, eliminarea uleiurilor si fenolilor din apele recirculate, reducerea temperaturii apelor din circuitele de racire etc. 5.3.5.1. Eliminarea gustului, mirosului si culorii apei Cel mai frecvent, gustul si mirosul neplacut, se datoreaza unor substante produse de algele ce se dezvolta n apa sau descompunerii unor substante organice. Modificari ale gustului dau si compusii de zinc, cupru, fier sau mangan dizolvati n apa. Uneori gustul si mirosul apei sunt eliminate o data cu tratarea pentru eliminarea fierului, manganului, hidrogenului sulfurat etc. Metodele speciale utilizate pentru eliminarea gustului si mirosului sunt aerarea, clorinarea n exces, urmata de declorinare, filtrare cu carbune activ etc. Duritatea redusa a apei (0-4germane) poate da uneori gust fad apei. Cresterea duritatii prin adaos de 31 mg/l CaSO 4 si 19 mg/l Na2CO3 pentru fiecare grad de duritate, remediaza gustul. Mirosurile si gusturile provocate de elementele biologice se combat prin nlaturarea cauzelor. Tratarea apei cu sulfat de cupru, sulfat de cupru si var sau cu permanganat de potasiu si sulfat de fier, duce la ndepartarea culorilor nedorite, deci la decolorarea apei. 5.3.5.2. Racirea apei

Racirea apei utilizate n procesele tehnologice din industria alimentara se bazeaza pe cedarea de caldura n atmosfera. Aceasta se realizeaza n iazuri sau lacuri de racire, bazine cu stropire sau turnuri de racire. Racirea apei este necesara n cazul unor procese tehnologice care folosesc apa cu o anumita temperatura, n cazul neutralizarii sau pentru a preveni poluarea termica n cazul deversarii apei folosite. 5.3.5.3. Deferizarea si demanganizarea apei ntruct compusii fierului si manganului se gasesc frecvent mpreuna n apa, procesele de eliminare a acestora sunt similare. Ca metode de deferizare si demanganizare se folosesc aerarea si limpezirea, filtrarea dubla, oxidarea chimica, schimbul cationic si retinerea biologica. Aerarea apelor feruginoase se realizeaza prin pulverizarea apei sau prin amestecarea aerului comprimat cu aceasta. Prin aerare se produce oxidarea si descompunerea bicarbonatilor sau sulfatilor de fier, solubili n apa, n compusi insolubili care apoi se retin prin decantare si filtrare. Oxidarea chimica urmareste precipitarea compusilor fierului utiliznd var n doze de 1g CaO la 1g fier, sau clor n doze de 1,6g Cl 2 la 1g fier sau flocularea compusilor manganului n mediu alcalin, folosind permanganat de potasiu si neutralizarea apelor acide (Maria Turtoi, 1998). Utilizarea unor filtre cu cationiti, la deferizarea si demanganizarea apelor, duce la ridicarea eficientei acestor procese. Metoda biologica se bazeaza pe retinerea fierului si manganului de bacteriile feruginoase si manganoase. 5.3.5.4. Dedurizarea apei Este un proces specific de tratare a apei folosite n industrie pentru evitarea formarii de depuneri (piatra) pe peretii recipientelor, conductelor sau deprecierii unor produse. n cazul apei potabile se aplica foarte rar. Pentru dedurizarea apei se pot utiliza urmatoarele metode: metoda termica consta n ncalzirea apei peste 100C, cnd bicarbonatii de calciu si magneziu se descompun n carbonati insolubili care se depun. Este scumpa si se aplica doar la instalatiile mici si mijlocii; metoda chimica cu reactivi se utilizeaza cnd se cere o reducere a duritatii apelor de suprafata pna la 4-5 grade. Ca reactivi sunt utilizati varul, soda, soda caustica, varul si soda n combinatie, care reactioneaza cu compusii solubili ai calciului si magneziului din apa, cu formare de precipitati insolubili; metoda cu mase cationice consta n trecerea apei printr-un filtru rapid sub presiune prevazut cu o masa granulara schimbatoare de ioni ca material filtrant, care schimba cationitii Na+ sau H+ cu Ca+ sau Mg+ din compusii care dau duritatea apei.

5.3.5.5. Eliminarea gazelor din apa Se realizeaza prin dezacidifiere (eliminarea CO2), desulfurizare (eliminarea hidrogenului sulfurat) si dezoxigenare(eliminarea oxigenului). Acest tratament se aplica pentru corectarea mirosului si gustului neplacut al unor ape. 5.3.5.6. Desalinizarea apei

Se impune atunci cnd continutul de cloruri sau sulfati depaseste limita exceptionala de 400 mg/l prevazuta n STAS 1342/91 sau pentru anumite necesitati tehnologice. Acest tratament este costisitor, dar este indispensabil atunci cnd nu se poate obtine apa corespunzatoare n alt mod sau dintr-o alta sursa. Desalinizarea apei se realizeaza prin filtrarea apei prin mase schimbatoare de ioni succesive: apa trece initial peste o masa cationica ce fixeaza sodiul din clorura de sodiu, apoi peste o masa anionica formata din rasini aminice, care descompun acizii clorhidric sau sulfuric formati n apa dupa prima filtrare. Regenerarea cationitului se face cu solutie diluata de acid sulfuric, iar regenerarea anionitului se face cu solutie de soda, concentratie 2-3%. Desalinizarea se mai poate realiza si prin electroliza. n cazul unor cantitati mici de apa, aceasta este distilata, apoi amestecata n raportul dorit cu apa bruta. 5.3.5.7. Fluorizarea apei

Fluorul este indispensabil n profilaxia cariei dentare. Continutul optim de fluor n apa este de cca 1 mg/l, concentratii mai mari de 1,5 mg/l sunt daunatoare organismului deoarece provoaca intoxicari. Fluorizarea apei se aplica apelor sarace n fluor. Se realizeaza prin adaos de fluorsilicat de sodiu, acid fluorhidric sau fluorsilicic sau fluorura de calciu solubilizata cu solutie de aluminiu. O atentie deose bita se va acorda dozajului, care trebuie riguros controlat. Eliminarea excesului de fluor din apa se realizeaza prin filtrarea apei pe carbune activ n mediu acid (pH< 3), tratarea cu sulfat de aluminiu (pH< 7,5) n doze de 150-300 mg/l, sau prin tratarea cu var n prezenta unui continut suficient de magneziu n apa (hidratul de magneziu absoarbe fluorul). 5.3.5.8. Dezactivarea apei

Prezenta elementelor radioactive n unele ape de adncime, ape minerale sau ape de suprafata impurificate prin deversarea unor ape industriale, impune necesitatea dezactivarii. Pentru unii izotopi radioactivi, dezactivarea se poate realiza pe cale naturala, prin stationarea apei n bazine, cnd radioactivitatea scade datorita timpului de njumatatire. Pentru alte elemente sunt necesare tratamente de dezactivare prin coagulare si filtrare sau prin tratare a apei cu fosfati, pulberi de metal, argila, var si soda.

Tabelul 3 Posibilitati de captare a apelor de suprafata si subterane