ABUZUL ASUPRA

VÂRSTNICULUI.
DEPRESIA. SUICIDUL
CURS 5
 ABUZUL CONTRA
PERSOANELOR VÂRSTNICE
Tradi ional
vs.
Modern
• Modificările induse de evoluţia societăţii contemporane
au influenţat stabilitatea socială, au determinat
restrângerea componenţei numerice a familiei, aceasta
fiind divizată prin separarea (izolarea) de membrii săi
vârstnici.

• Familia multigeneraţională tinde, cu deosebire în mediile

urbane, să devină nucleară (compusă din două generaţii
- părinţi şi copii).

• Din ce în ce mai mult asistăm la o dezangajare a familiei

privind susţinerea membrilor săi vârstnici, inclusiv în plan
afectiv.
 De ce?...
• Familia contemporană este interesată de
cultivarea valorilor pozitive - sănătate,
tinereţe, prosperitate, tinzând să excludă
din sânul ei bătrâneţea, boala, moartea, să
le "instituţionalizeze", izolându-le în spitale
şi cămine, ignorând că şi acestea fac parte
din viaţă, fiind componente obligatorii ale
existenţei.
 Cine?...
• I – în 86% din cazuri, abuzul este datorat unei rude
(membri aj familiei, deci primii având obligaţii de
ocrotire!) care locuiesc cu persoana vârstnică.

• II - alte persoane din anturajul permanent ai vârstnicului

sau care vin întâmplător în contact cu acesta, deci care
nu au caliţatea de rude.

• III - instituţiile, care nu ţin seama de condiţia de

persoană defavorizată a persoanei vârstnice, care ignoră
sau chiar încalcă drepturile acesteia.
 Factorii de risc ai abuzului
• vârsta: peste 75 de ani
• starea biologică, nivelul de sănătate al persoanei
vârstnice - disfuncţii fizice, mentale şi senzoriale - care îi
afectează capacitatea de percepţie şi apărare;
• imposibilitatea de a dispune în fiecare zi de îngrijire,
incapacitatea de autoîngrijire (pierderea autonomiei,
sociodependenţa);
• necesităţi de îngrjire care depăşesc capacităţile
îngrijitorului;
• rude având carenţe materiale şi, concomitent, morale;
• lipsa sau insuficienţa legislaţiei protective.
Categorii de abuzuri
• atacul (violenţa fizică);
• alimentaţia insuficientă (sau privare de hrană);
• administrarea necorespunzătoare a medicamentelor
(sau neadminmistrarea celor prescrise);
• abuzul emoţional, psihic şi verbal;
• abuzul sexual;
• neacordarea ajutorului în activităţile zilnice de îngrjire;
• izolarea voluntară (sau ţinerea vârstnicului "în
captivitate");
• abuzul financiar.
• J. Kosberg distinge şase categorii de
abuz:
– neglijenţa ("neglect"), care apare sub două
forme:
• involutară (vârstnicul este lăsat singur,
izolat şi uitat, fără ca cei răspuzători să fie
conştienţi de acest abandon),
• neglijenţa activă (privarea de elementele
esenţiale ale vieţii - alimentaţie, îngrijiri,
igienă)
– abuzuri emoţionale - verbale sau psihologice
– violenţă fizică
– deturnarea bunurilor materiale
– violarea drepturilor persoanelor vârstnice.
 Abuzul moral
• caracterizat prin nerespectarea demnităţii
persoanei vârstnice, marginalizare şi
excludere socială, ignorare a drepturilor şi
libertăţilor sale, discriminare pe motiv de
vârstă;
• se regăseşte în toate celelalte tipuri de
abuzuri.
 Neglijen a
• abuz disimulat, greu evidenţiabil şi de aceea ignorat în
dimensiunile sale extinse şi cu grave repercusiuni
asupra existenţei persoânei vârstnice.
• Abuzul prin neglijenţă poate fi:
– involuntar: vârstnicul este lăsat singur, fără ajutor, izolat, uitat;
– intenţionat, deliberat: vârstnicul este privat, cu intenţie, de
alimentaţie, hidratare, îngrijire, igienă.
• Neglijenţa apare ca abuz atât în familie, la ddmiciliu, cât
şi în cadrul instituţionalizat, în cămin de bătrâni sau
cămin-spital.
 Abuzul comportamental,
psihologic
• Tip de abuz frecvent, prin care
vârstnicul este intimidat,
determinându-l să se lase
dominat în interesul
abuzatorului.
• Gama de manifestări a acestui
abuz merge de la nerăbdarea
de a-l asculta, de la intoleranţa
faţă de notele negative proprii
îmbătrânirii, lipsă de
comunicare, până la înjurii,
violenţe verbale, teroare
psihologică.
 Abuzul fizic
• Devine din ce în ce mai frecvent şi apare sub forme
variate de la îmbrânciri, loviri, bătăi până la crime.
• Este frecvent în sânul familiei, abuzatorii fiind în primul
rând rudele - copiii, ginerii, nurorile (circa 30% după unii
autori), apoi celelalte rude, mai îndepărtate şi persoane
din afara familiei.
• Ca şi abuzul psihologic, abuzul fizic este dificil de
identificat, datorită polimorfismului clinic şi a negării
faptelor de teama represaliilor, ca şi a imposibilităţii de a
comunica, de a semnala, situaţie în care se pot afla
unele persoane agresate, care prezintă anumite
handicapuri.
 Abuzul sexual
• Este vorba de persoanele vârstnice de sex
feminin supuse din ce în ce mai des
violului de către bărbaţii tineri sau adulţi cu
tulburări de comportament sexual,
complexaţi, perverşi, asociat sau nu cu
tâlhăria.
 Abuzul financiar
• Tip de abuz dip ce în ce mai frecvent numit şi
"deturnarea bunurilor" persoanei vârstnice.
• Oamenii în vârstă sunt consideraţi adesea ţinte uşoare
pentru infractori, în raport cu dificultăţile lor de a se
apăra, atât fizic, cât şi privind posibilităţile de a sesiza
intenţiile mascate ale abuzatorilor, manipulări ale
bunurilor bancare, falsificări diverse ale unor acte etc.
 Abuzul de instituţionalizare
• internarea într-un cămin-spital a unei
persoane în vârstă, împotriva voinţei sale
şi chiar când are condiţii de a rămâne în
familie.
 Abuzul medical
• condiţiile precare de asistenţă şi de îngrijiri;
• discriminări la internare pentru motive de vârstă;
• spitalizare sau instituţionalizare forţată, împotriva voinţei
persoanelor vârstnice, practicată de unele familii sau
terţe persoane cu complicitatea personalului medical;
• tratamente şi îngrijiri insuficiente şi inadecvate;
• personal de îngrijire fără formaţie corespunzătoare,
adaptată, nemotivat sau epuizat;
 Abuzul medical
• etichetarea (cu uşurinţă) nefondată pe un diagnostic
aprofundat, a unor stări de îmbătrânire fiziologică drept
senilitate avansată, în general a exagerării unor aspecte
de îmbătrânire, fie şi patologice, nu rareori în scopuri ca:
– refuzul asistenţei şi îngrijirilor pe motivul inutilităţii, ineficacităţii
(la ce bun ? nu mai este nimic de făcut) sau a decretării unei
stări care obligă la transmiterea răspunderii (de fapt a bunurilor)
în administrarea altei persoane, nu întotdeauna interesată de
îngrijirea şi întreţinerea persoanei în cauză.
• Cel mai adesea, în lipsa unei legislaţii protective, la
aceste acte cooperează familia (terţe persoane
interesate de preluarea bunurilor) şi uneori, din
nefericire, personalul medical, asistenta socială, jurişti
corupţi
 Scala Suspiciunii Abuzului fa ă
de Vârstnici (EASI)
• Scala Suspiciunii Abuzului față de Vârstnici a
fost dezvoltată de către Mark J. Yaffe, Maxine
Lithwick și Christina Wolfson (2008) și pilotată în
Montreal, Canada.

• Este un instrument de screening rapid pentru

identificarea abuzului la vârstnic aflat în îngrijiri
de sănătate
 Scala Suspiciunii Abuzului fa ă
de Vârstnici (EASI)
• Obiective
– ridicarea nivelului suspiciunii personalului medical cu
privire la abuzul asupra vârstnicilor până la momentul
în care devine rezonabil să propună o referire pentru
evaluare suplimentară de către serviciile sociale,
serviciile pentru protecția
ț adulților,
ț sau alte servicii
echivalente

– familiarizarea personalului medical cu abuzul asupra

vârstnicilor prin intermediul utilizării repetate a unui
set simplu de întrebări suport
• A fost tradusă în 7 limbi
• Conține 6 întrebări, la primele 5 trebuie să răspundă
vârstnicul, la întrebarea 6 - medicul.
– Întrebarea 1 este o întrebare introductivă ce reprezintă o
modalitate de a investiga dacă vârstnicii au nevoie de ajutor și
de a face referire situațiile de risc potențial.
– Întrebarea 2 măsoară situațiileț de privare, neglijare, abandon
– Întrebarea 3 - abuzul emoțional
ț șși verbal;
– Întrebarea 4 - abuzul financiar;
– Întrebarea 5 - abuzul fizic și
ș sexual;
– Întrebarea 6 - observațiile privitoare la semne ale abuzului
identificate în timp, de către medic.
• Durata de aplicare este 2-10 minute.
• Un răspuns „da” la una sau mai multe din întrebările de
la 2 la 6 poate să creeze îngrijorare și conduce la
referirea cazului spre interviul cu psihologul.
• Condițiile de aplicare generale
recomandate de către autori presupun:
– vârstnicul nu prezintă semne de deteriorare
cognitivă
– vârstnicul este singur (nu este însoțit)
ț
– există o relație
ț de încredere între vârstnic și
ș
medic/asistent medical.
• În cazul în care în urma aplicării Scalei EASI rezultatul este
pozitiv, vârstnicul este referit psihologului de către un
reprezentant al personalului medical.

• Acesta oferă informații legate de starea emoțională și fizică a

persoanei vârstnice, tipurile de abuz identificate în timpul
evaluării geriatrice șși în urma aplicării Scalei șși orice alte detalii
utile pentru înțelegerea
ț șși gestionarea cazului.

• În prealabil, persoana vârstnică este informată că vor urma o

serie de întîlniri cu profesioniști care vor interveni, prima
întâlnire fiind cu un psiholog (care devine manager de caz).

• Psihologul se deplasează la spital pentru a realiza evaluarea

psihologică inițială.
• La finalul ședinței persoana vârstnică este invitată
să ia în considerare trei opțiuni:

– să beneficieze de serviciile multidisciplinare (ancheta

ț psihiatrică,
socială, consiliere psihologică, consultanță
consultanță
ț juridică, consiliere pastorală)

– să beneficieze de serviciile multidisciplinare și ș să fie

referit serviciilor sociale din comunitate (organizații
ț
publice și private, ONG) și instituțiilor religioase (parohii
din localitatea de domiciliu, protopopiate)

– să nu beneficieze de serviciile multidisciplinare și nici

de referire.
 Servicii de asisten ă socială
• consultarea în ceea ce privește dorința de a apela la serviciile
sociale din comunitate laice sau religioase disponibile

• prezentarea opțiunilor serviciilor sociale din comunitate, asistând

vârstnicul în alegerea unei strategii adecvate de solicitare a acestora

• facilitarea relaţiilor cu diverse instituţii publice sau private, ONG-uri

în vederea identificării celor mai potrivite servicii

• informarea cu privire la drepturile pe care le are

• oferirea unei liste cu numerele de telefon ale serviciilor disponibile

de suport și consultanță în funcție de localitatea de domiciliu

• identificarea, în colaborare cu ceilalţi membrii din echipa

multidisciplinară a reţelelor de suport din proximitatea vârstnicului.
DEPRESIA LA VÂRSTNIC
• Cele mai frecvente afecţiuni psihice întâlnite la
vârstnici, incidenţa lor apreciindu-se a fi 8-15%
din populaţia vârstnică.
• După 75 de ani pare să fie mai frecventă la
bărbaţi decât la femei, spre deosebire de
depresiile vârstei adulte.
• Bărbatul vârstnic, trăind singur este o persoană
cu risc crescut pentru depresie şi suicid.
• Fie că e vorba de vechi bolnavi depresivi ajunşi la
bătrâneţe, fie că e vorba mai ales de stări depresive
apărute la această vârstă, tabloul clinic, evoluţia,
prognosticul, terapeutica şi chiar etiopatogenia prezintă
unele aspecte particulare care le diferenţiază de stările
depresive ale adultului.

• Ele au un prognostic mai puţin favorabil decât depresiile

adultului, remisiunile spontane întâlnite la acesta din
urmă sunt mult mai rare la vârstnic şi răspund mai puţin
la arsenalul terapeutic antidepresiv din ce în ce mai
bogat.
 Factori etiologici
• factori genetici (familiali);
• factori specifici îmbătrânirii, conştientizarea procesului
de îmbătrânire (constatarea modificărilor morfologice
proprii senescenţei: calviţie, riduri etc. - a diminuării
capacităţilor fizice şi intelectuale);
• schimbările intervenite în anturaj (familie, prieteni,
vecini), schimbarea locuinţei, instituţionalizare;
• modificări ale statutului social (retragerea din activitatea
profesională) sau economic (diminuarea veniturilor
materiale);
• acumularea de tare somatice prin îmbolnăviri cronice
favorizate de înaintarea în vârstă;
• preocupările legate de ideea apropierii morţii.
 Forme de depresie
• depresiile din nevroză;
• depresiile pe fond psihoorganic cerebral (în boli
cerebrale degenerative, vasculare, infecţioase, toxice,
tumorale);
• depresiile simptomatice (în boli dureroase, infirmizante,
boli endocrine, metabolice etc.);
• depresiile endogene (psihoza maniaco-depresivă,
melancolia de involuţie);
• depresiile reactive (după traume psihice, stresuri,
neadaptare socială, familială, emoţională).
 Forme de depresie
• Clasificarea cea mai promovată în ultimii ani este cea
urmând criteriul etiologic:
– depresii primare, nelegate de o boală psihică sau
somatică;
– depresii secundare unor boli somatice (infecţioase,
nutriţionale, vasculare, endocrine, neoplazice), unor
boli psihice (sindroame cerebrale, organice,
alcoolism, schizofrenii tardive şi anterioare), unor
terapii medicamentoase (rezerpinice, sedative,
hipnotice, steroizi, propranolol).
 Caracteristici
• sunt aproape în totalitate depresii anxioase
• coexistă (fiind generate, întreţinute sau favorizate) cu
afectări somatice (bolile cardiovasculare, gastro-
intestinale, hipotiroidismul, neoplaziile)
• predomină ideile ipohondrice şi de negaţie
• sunt frecvente sentimentele de culpabilitate, de
inutilitate, de autoacuzare
• poate să apară negativismul, caracterizat prin opoziţii la
tratament, refuzul alimentației, mutism (formă gravă ce
poate fi urmată de complicaţii severe - caşexie, escare,
deshidratare).
 Caracteristici
• uneori, în cazurile grave, se pot dezvolta deliruri
ipohondriace, paranoice, de persecuţie, manifestări de
tip confuzional, halucinaţii
• diminuarea iniţiativei psihomotorii, sărăcirea vieţii
psihice, lamentări exagerate şi continue pentru
tulburările fizice, de apetit şi de somn, pentru astenie, pe
care vârstnicii nedepresivi le percep la o intensitate mai
mică.
• în formele foarte grave se ajunge la suicid, eventualitate
evolutivă frecvent întâlnită la vârstnici.
 Tratamentul stărilor depresive
• Tratamentul utilizând mijloace psiho-sociale
– deosebit de important şi adesea pe nedrept gnorat;
– considerat tratament etiopatogenic pentru că la baza multor
depresii stau, ca factori declanşantori (sau favorizanţi) factori
psiho-sociali frecvenţi şi specifici bătrâneţii.
– sunt necesare construirea unui climat psihologic şi familial
favorabil, în care vârstnicul să se considere util şi nu
marginalizat, menţinerea unor legături fireşti, afective cu membrii
familiei, pregătirea psihologică pentru unele schimbări mai greu
suportate de către vârstnici (pensionarea, schimbarea locuinţei,
diminuarea unor venituri, istituţionalizarea etc.).
– psihoterapia este eficace în formele uşoare.
 Tratamentul stărilor depresive
• Tratamentul bolilor cerebrale organice tratabile
(afecţiuni vasculare, tumorale, infecţioase), al bolilor
somatice (boli cerebrovasculare, digestive, diabet etc.)
reprezintă una din direcţiile terapeutice eficace ale
depresiei.

• Tratamentul psihofarmacologic în fomele uşoare şi

medii include medicamente din clasa antidepresivelor.
Mânuirea antidepresivelor trebuie făcută, însă, cu mare
grijă, se va opera ajustarea în funcție de vârstă şi se va
avea grijă la asocieri (tranchilizante) mai greu suportate,
riscând instalarea unor sindroame confuzionale.
 Tratamentul stărilor depresive
• Supravegherea riguroasă, asigurarea unei prezenţe
umane permanente, familie, prieteni, personal medical,
cu menţinerea unei comunicări adecvate pot fi mijloace
complementare terapeuticii de bază antidepresive,
totdeauna binevenite.
 Rolul nursei geriatrice
• Creați o relație stabilă, de încredere prin îngrijiri constante
• Încurajați vârstnicului să verbalizeze problemele cu care se
confruntă
• Minimizați ț stesorii fizici (nutriție
ț adecvată, odihnă, controlul durerii)
ț vârstnicului în identificarea punctelor forte șși strategii
• Sprijiniți
anterioare de coping
• Propuneți ț strategii de minimizare a stresului (relaxare, hipnoză,
meditație, yoga, dans, pictură, Reiki)
• Încurajați vârstnicului să participe la diverse activități
• Cereți ajutorul psihologului, preotului
• Încurajați familia să continue acești pași și la domiciliu
SUICIDUL LA
VÂRSTNIC
 Importan a problemei
• expresie a gravităţii stărilor depresive
• sinuciderile reuşite reprezintă 25 - 30% din totalul
sinuciderilor la toate vârstele
• în determinismul suicidului lipsa de adaptare la
îmbătrâniredeţine o pondere de 25%.
• s-a demonstrat că persoanele în vârstă de peste 85 de
ani se sinucid de 13 ori mai mult decât subiecţii având
între 15 şi 24 de ani.
• suicidul la persoanele vârstnice este în realitate mai
frecvent decât se crede, pentru faptul că decesul
acestora nu determină întotdeauna o anchetă care să
stabilească dacă a fost vorba de o moarte naturală sau
de suicid.
 Grupele de vârstnici cu risc
suicidar crescut
• persoane vârstnice suferinde de boli cronice,
trăind în izolare şi neajunsuri materiale;
• subiecţi vârstnici depresivi;
• persoane în crize emoţionale (văduvia sau
pierderea partenerului, schimbări ale realţiilor cu
familia (abandon, instituţionalizare forţată etc.);
• persoane suferinde de boli incurabile.
• Un număr important de sinucideri se petrec în unităţile
de asistenţă a vârstnicilor pe termen lung, cămine de
bătrâni şi cămine-spital.

• Adesea, sinuciderea se petrece la începutul internării, ca

o expresie a incapacităţii şi refuzului de adaptare la noua
situaţie de viaţă, sau ca o formă de protest faţă de
conduita familiei, care a optat pentru această formă de
izolare.

• O formă particulară întâlnită la vârstnicii asistaţi în astfel

de instituţii este ceea ce s-a chemat "le suicid
silencieux"; în aceste cazuri bătrânii pierd dorinţa de a
trăi, "se laissent mourir en silence".
• Diagnosticele care se pun în aceste cazuri sunt:
stări depresive, melancolie, regresie profundă,
anorexie senilă, sindrom de deteriorare
progresivă ("syndrome de gllssement").

• În multe cazuri, însă, nu se poate obiective o

patologie psiho-somatică importantă, dar se
poate pune în evidenţă o situaţie de abandon
afectiv, de excludere familială, de izolare
extremă.
Pentru că fiecare vârstnic are o poveste...