Ce este durerea?

Acesta este cel mai comun simptom al bolii, mai devreme sau mai târziu, cu toţii ne
confruntăm cu el. Dar este greu să se dea o definiție cuprinzătoare şi să se enumere toate
diversele tipuri de durere simţite de-a lungul vieţii. În practică, aşa cum afirmă Organizația
Mondială a Sănătății (OMS), durerea este ceea ce fiecare dintre noi pretinde a fi durere. Cu
siguranță aceasta indică faptul că în organism se întâmplă ceva dăunător. De fapt, ea este ca
un indicator care se aprinde pentru a ne informa că ceva nu funcționează undeva în corpul
nostru. Corpul informează creierul, pentru ca acesta, în mod instinctiv sau mediat, să poată lua
măsuri adecvate. Funcţionând ca o alarmă, durerea semnalează riscul de pierdere a integrităţii
psihofizice: pentru a o menține sau a o restabili. Multe boli pot fi identificate tocmai datorită
localizării durerii și calităţii acesteia. Dar dacă acest lucru este valabil pentru bolile acute, nu
este în schimb valabil atunci când durerea devine cronică, respectiv atunci când îşi epuizează
datoria de santinelă pierzând utilitatea de alarmă și devine ea însăși mai mult boală decât
simptom, provocând astfel un dezechilibru organic sau psihic.

Tipuri de durere

Durerea poate fi localizată, iradiată sau referită. Se vorbeşte de durere localizatăatunci când o

persoană indică punctul exact al corpului unde acuză durerea. În cazul în care, din punctul de
origine, durerea pare să urmeze un parcurs de-a lungul unei porţiuni a corpului (de exemplu, o
durere de spate cu o iradiere sciatică) este vorba de durere iradiată. Atunci când persoana
care suferă de o durere cutanată mai mult sau mai puţin întinsă fără o localizare clară ne aflăm
în faţa unei dureri referite.

Durerea se împarte apoi în:

 acută, atunci când apare brusc şi are o durată limitată întrucât încetează odată cu
eliminarea cauzei care a provocat-o
 cronică, este mai persistenta decât durerea acută: de fapt, simptomul durează mai mult
decât era de așteptat și afectează viața socială și personalitatea pacientului.

Există, de asemenea, durerea somatică și cea psihosomatică. Prima nu implică sistemul

nervos, în timp ce la cea de-a doua la componenta fizică se adaugă o componentă emoțională.

Durerea acută
Apare brusc şi reprezintă cazul clasic de alarmă care ajută să se acționeze în mod
corespunzător pentru a evita producerea unei vătămări mai mari a organismului, de exemplu
menţinerea în repaus a părţii traumatizate. Când durerea persistă dincolo de procesul de
vindecare, aceasta ia forma durerii cronice. În cele mai multe cazuri, aceasta poate fi
simptomul care permite medicului să ajungă imediat la stabilirea unui diagnostic. Indiferent
de originea sa, durerea acută produce reacții de apărare și de protecție, care cuprind:
 tulburări de dispoziție (depresie, anxietate, teamă)
 modificări la nivelul sistemului nervos vegetativ (modificarea ritmului cardiac și a
tensiunii arteriale, greață, vărsături, transpirație)
 schimbarea posturii.

Durerea cronică
Afectează sute de milioane de oameni din întreaga lume și modifică capacitatea lor fizică,
emoțională și profesională. În trecut, durerea era denumită cronică atunci când dura cel puțin
șase luni, însă de-acum limita de timp a fost depășită şi în prezent durerea este cronică atunci
când aceasta durează mai mult decât era de așteptat. Este o stare care tinde să fie mai
insistentă decât cea a durerii acute și afectează viața socială și personalitatea pacientului.
Persoanele care suferă de dureri cronice suferă, de asemenea, de tulburări de somn, depresie,
oboseală și se confruntă cu o reducere a facultăților lor intelectuale. Cele mai frecvente
sindroame sunt: dureri cronice de spate, dureri de cap, fibromialgie (inflamarea cronică a
mușchilor și țesuturilor situate în jurul articulațiilor) și neuropatie (boala care afectează nervii
periferici).

Durerea somatică
Este o durere care prezintă adesea simptome acute, care implică organismul și își are originea
în organism, fără a implica sistemul nervos. Se face distincția între durerea somatică propriu-
zisă, respectiv excitarea senzorilor de durere situaţi la nivelul pielii, mușchilor, articulaţiilor şi
oaselor, şi durerea somatică viscerală, respectiv durerea care ia naştere la nivelul organelor
interne. În ambele cazuri stimulul dureros este acut. De obicei, aceasta poate fi controlată cu
anti-inflamatoare și analgezice.

Durerea psihosomatică
În cazul durerii psihosomatice, durerea fizică este întotdeauna însoțită de o componentă
emoțională care multiplică de multe ori efectele până când aceasta devine de nesuportat sau,
dimpotrivă, reușește să o calmeze până la dispariţia completă. De ce se întâmplă acest lucru
nu este încă complet clar. Potrivit oamenilor de știință, durerea ar stimula individul să
îndeplinească acte de „luptă sau fugă” pentru a se conserva. Sunt în continuare dificil de
clasificat „categoriile” emoționale aferente durerii. Fiecare individ în parte trăiește durerea
într-un mod foarte personal, din cauza mai multor variabile.
Durerea la copil

Copilul poate fi afectat de toate cauzele care declanşează durerea, exact ca un adult. La copil,
trebuie ţinut cont că pe lângă durerea asociată cu boala se adaugă anxietatea și teama legate de
medii și de persoane necunoscute (medici, spitale) sau proceduri dureroase (injecții,
prelevări). Micii pacienți au o armă în plus pentru tratamentul durerii. Astfel, imaginația plină
de viață a copiilor permite terapia prin joc, distracţie, imaginaţie şi terapia modernă „art
therapy” (terapia prin artă). Aceasta din urmă valorifică creativitatea artistică a fiecărui copil
(desene, canto, pictură, scris) pentru a-l implica în activități care să îi distragă atenția de la
boală şi, deci, de la durerea asociată.
Abordarea farmacologică trebuie efectuată ori de câte ori este necesar, dar aplicarea acesteia
trebuie să se facă sub supravegherea unor specialiști cu experiență în tratamentul durerii
pediatrice.

Lucrul cel mai greu de obţinut este încrederea unui copil și, odată pierdută, aceasta cu greu
mai poate fi recâştigată. Aşadar, este important să fim sinceri şi să tratăm copilul ca pe un mic
adult, evitând ca orice tratament terapeutic să devină o mică dramă.

sus

Cum se măsoară durerea

Nu există instrumente capabile să măsoare durerea. Toată lumea are un etalon și o percepție a
durerii. Evaluarea sa, prin urmare, se face acordând atenție descrierii durerii pe care pacientul
o comunică medicului. Intensitatea este evaluată ca fiind ușoară, moderată, puternică, atroce,
până la: „aceasta este cea mai puternică durere pe care am simţit-o vreodată!” De asemenea,
ea poate fi pulsatilă, ardentă, lancinantă, batantă. Totuşi, există un sistem „analog” (vizual și
numeric), foarte util, în care durerea este reprezentată printr-o linie dreaptă de 10 cm care
uneşte două puncte numerotate - 0 la început și 10 la capăt - care simbolizează lipsa durerii şi
respectiv durerea maximă imaginabilă. Dar să analizăm în detaliu:

 scala vizuală analogică (SVA) este reprezentarea vizuală a amplitudinii durerii pe

care un pacient crede că o resimte. Această scală poate lua mai multe forme, atât ca o
scară a durerii cât şi ca o scară de calmare a durerii. Amplitudinea este reprezentată
printr-o linie, de obicei lungă de 10 cm, cu sau fără crestături în dreptul fiecărui
centimetru. Lungimea optimă pentru măsurarea durerii pare a fi de 10 cm. Un capăt
indică lipsa durerii, în timp ce celălalt reprezintă cea mai puternică durere imaginabilă.
 Scara este completată de pacient, care este rugat să traseze un semn pe linia care
reprezintă nivelul de durere resimţit. Distanța măsurată în milimetri, pornind de la
capătul care indică lipsa durerii, reprezintă măsurarea modalităţii deosebite de
cuantificare. Acest test se poate repeta cu ușurință în timp. SVA poate fi utilizată
pentru a evalua durerea în anumite momente, dar oferă rezultate mai sigure atunci
când este limitată la experimentarea durerii în timpul producerii acesteia, decât la
amintirea unei experienţe anterioare. O variantă a SVA este scala atenuării durerii,
pentru care capetele stabilesc tocmai gradul de atenuare. Pacientul este rugat să
înscrie, pe linia dintre cele două extreme, dimensiunea durerii comparativ cu un
moment anterior: nicio atenuare corespunde cu 0 la sută şi ameliorarea completă cu
100 la sută.
 Scala numerică verbală (SNV) este o simplă scară de evaluare a durerii, foarte
asemănătoare cu SVA. Şi aceasta este liniară și ușor de înțeles de către pacient, care
pur și simplu alege un număr de la 0 (nici o durere) la 10 (cea mai puternică durere
imaginabilă) pentru a reprezenta nivelul de durere. SNV elimină necesitatea
coordonării vizuale și motorii necesare pentru a efectua SVA și, prin urmare, oferă
mai multe posibilități de completare. Pare mai utilă decât SVA pentru măsurarea
perioadei imediate postoperatorii. O altă scală de atenuare a durerii constituie o
variantă a scalei verbale numerice. Capetele definesc gradul de atenuare a durerii; zero
indică lipsa unei atenuări, în timp ce zece indică o atenuare completă.

Când să ne adresăm medicului

Dacă durerea este ușoară sau „cunoscută”, puteți recurge la analgezice sau medicamente anti-
inflamatorii. În caz contrar, este necesar să se consulte un medic, căruia trebuie să i se ofere
informaţii importante pentru a-i permite o diagnosticare mai atentă şi timpurie.

Referitor la durere este necesar să ne amintim:

 când a apărut
 unde a început și cum se iradiază
 dacă are legătură cu alimente, clima, mișcări, emoții
 în cazul în care există alte simptome mai mult sau mai puțin concomitente, cum ar fi:
alte dureri, greaţă, transpiraţie, amețeli, paloare, oboseală
 cum a fost evoluţia acesteia, de exemplu, dacă a fost puternică de la început sau dacă a
crescut treptat
 dacă există o diferență de intensitate între mișcare și repaus
 dacă presiunea exercitată pe partea dureroasă agravează sau creşte intensitatea
 dacă tulbură somnul sau nu
 dacă în trecut a existat o durere similară și modul în care a regresat.

Teste specifice

Dat fiind că este vorba de o senzaţie, durerea nu poate fi „făcută vizibilă” în mod direct de
către echipamentele utile pentru investigațiile clinice obişnuite. Poate fi, totuși, „afișată”
indirect. Prin controale se poate observa unde se află originea simptomului și care sunt
structurile neuronale afectate.
Pentru a lămuri cauzele durerii sunt utile deci toate investigațiile clinice efectuate pentru
boala de bază, cum ar fi radiologice (de exemplu, radiografii, scintigrafii, ecografii,
tomografii, RMN) și teste de laborator. Mai mult decât atât, în unele cazuri sunt utile şi
investigațiile de tip neurofiziologic, care studiază atât funcţionalitatea nervilor, cât şi a
mușchilor, cum ar fi de exemplu electromiografia.

sus

Durerile cele mai răspândite

Jumătate dintre pacienți merg la medic tocmai pentru că acuză una dintre aceste dureri: durere
de cap, durere de spate (durere cervicală și lombară, sciatică), durere reumatică, durere de
stomac, durere menstruală.

Există diferite tipuri de dureri de cap. Printre durerile de cap esențiale (respectiv acele dureri
de cap a căror cauză poate fi stabilită în mod clar) cele mai frecvente sunt migrena comună
sau vasomotorie și cea obişnuită. Apoi există durerile de cap secundare, cauzate în principal
de sinuzite, anemii, hipertensiune arterială, otite, afecțiuni dentare, fumat, alcool.

Simptomele prezentate de persoana care suferă de durere de spate sunt împărțite în funcție

de regiunea afectata a coloanei vertebrale. Principalele dureri pot viza regiunea cervicală şi
regiunea lombară. Durerea cervicală se poate prezenta în mod acut sau lent și treptat din ce în
ce mai grav. În primul caz, durerea este bruscă și violentă într-o zonă restrânsă și bine
localizată a cefei (torticolis). În cel de-al doilea caz, apare încet, este surdă, afectează întreaga
ceafă și poate fi agravată sau provocată de mișcările capului. Durerea lombară se poate
prezenta atât în formă acută, cât și cronică și poate apărea brusc, la o solicitare mecanică, cum
ar fi o mișcare bruscă sau neașteptată, care poate genera dureri acute. În schimb, la forma
cronică, durerea este veche (de exemplu din cauza unei atitudini „greşite” a coloanei datorată
unei posturi dezechilibrate). Durerea sciatică este un simptom dureros al nervului sciatic care
pornește de la zona lombară a coloanei vertebrale ramificându-se în întreg membrul inferior.
Scolioza, artrita, discopatiile sau herniile de disc pot cauza sciatica, dar de multe ori nervul
poate fi afectat independent (nevrite), din cauze infecțioase, reumatice și toxice.

Durerea reumatică este specifică articulațiilor și structurilor care le înconjoară. Durerea

inflamatoare se datorează unor cauze de natură infecțioasă, imunitară (de exemplu, reumatism
articular acut și artrită reumatoidă), metabolice (gută). Durerea afectează una sau mai multe
articulații, poate fi acută sau cronică, și este în general asociată cu simptome clasice de
inflamaţie.

„Durerea de stomac” (ca şi durerea de burtă) se poate manifesta sub formă de arsuri,

crampe, senzație de balonare și poate fi însoțită de greață sau vărsături și poate dura câteva
zile sau poate fi prezentă permanent (durere cronică). Cauzele cunoscute ale durerii de stomac
sunt gastrita sau ulcerul.

Durerile menstruale pot fi datorate unor anomalii funcționale, de tip hormonal, sau chiar şi
numai unor probleme de tip psihologic. Durerea este însoțită adesea de dureri de cap..