Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A Resurse
A Resurse
“Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie, ce purta un nume de șatră și anume
Vasile Porojan! Vestea aceasta m-a îndurerat foarte tare!
El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Prietenia
noastră a durat mai bine de 50 de ani, de pe vremea când copil fiind, alergam și ne zbenguiam
împreună, în Lunca de la Mircești. Vasile Porojan era rivalul meu la jocul de pocnitori și la
aruncatul pietrelor deasupra bisericii Sfântul Ilie, Meșteri în arta de a fura merele și perele de
pe crengi; îndrăzneț și la asaltul stogurilor de fân, din vârful cărora ne plăcea a ne da de-a
rostogolul; neobosiți la „puia-gaia“, la „poarca“, la „țârca“ și chiar iscoditori de noi jocuri,
eram mândri unul de altul!
Singura deosebire ce exista între noi doi era-aceea că pentru greșelile noastre
copilărești, numai Porojan era pedepsit de către jupâneasa din casă, mama Gahița! Câte bătăi
a mâncat el, sărmanul, pe socoteala mea!... De-abia scăpat din mâinile jupânesei, tras de păr și
cu obrajii bujorați de palme, el alerga la mine și, uitând usturimea, mă îndemna să ne jucăm în
puf. Eu îl mângâiam, dându-i câteva parale turcești ca să cumpere halviță și alte dulciuri pentru
care Porojan era în stare să-și vândă căciula dacă ar fi avut-o, și eu în stare să-mi dau papucii
din picioare.
Ce talent avea el pentru confecționarea arcelor de nuiele cu săgeți de șindrilă! Cum știa
de bine să înalțe zmeie de hârtie colorată până sub nori și să trimită bilețele pe sfoară!.Mai
târziu, viața ne-a despărțit dar, prietenia cu Porojan a rămas aceeași.
Regret nespus, pierderea aceasta!”
(fragment adaptat, după textul “ Vasile Porojan“de Vasile Alecsandri)
2. Textul 2: Nivel B2
Citiți cu atenție textul următor și completați spațiile libere. Scrieți un singur cuvânt în
casetă:
„Au fost odatǎ doi prieteni. Ei locuiau la sat. Când au crescut, a venit vremea sǎ meargǎ
amândoi la oraş sǎ învețe la şcoalǎ.
Acum, Ion avea o familie mai bogatǎ, iar Marin era mai sǎrac, iar când au plecat, mamele lor
le-au pus în trǎistuŝe mâncare, dupǎ cum avea fiecare, sǎ aibǎ şi ei pe drum.
Dupǎ ce au mers o bucatǎ de drum, i-a apucat foamea şi s-au aşezat sǎ mânǎnce. Ion scoate sǎ
mǎnânce carne, cârnați, brânzǎ şi altele, însǎ Marin scoate un peştişor, cǎci nu avea mai mult.
Mǎnâncǎ fiecare din mâncare şi pleacǎ mai departe.
Înainte de a ajunge în oraş, din nou li se face foame şi se aşeazǎ sǎ mǎnânce. Ion,
iarǎşi, scoate carne, cârnați, brânzǎ, însǎ Marin nu mai are decât oasele peştişorului şi se
aşeazǎ şi el sǎ mǎnânce.
Ion îl vede şi-l întreabǎ:
- Cum, frate, tu mǎnânci oase de peşte, de foame?
- Nu de foame, frate, rǎspunde Marin, peştele acesta pe care l-am mâncat era fermecat, iar cine
mǎnâncǎ oasele lui va fi foarte deştept la şcoalǎ. De aceea mănânc eu aceste oase.
Ion îl priveşte, mai aşteaptǎ, se mai gândeşte şi-i spune lui Marin:
-Uite, frate, îți dau ție mâncarea mea şi dǎ-mi tu oasele de la peşte, vrei?
Marin stǎ puțin, se face cǎ se gândeşte şi-i spune:
- Bine, frate, aşa sǎ fie, cǎci este bine sǎ fim doi prieteni foarte deştepți în şcoalǎ decât unul.
Şi Marin se apucǎ sǎ mǎnânce carnea, cârnații şi ce mai era şi îi dă oasele lui Ion.
Când ajung în oraş, la şcoalǎ, Ion zice cu mânie:
- Ascultǎ, frate, am mâncat eu oasele acelea, dar nu mi se pare cǎ sunt mai deştept. Mǎ gândesc
la şcoalǎ, dar nu ştiu mai mult decât înainte, de ce, ce sǎ fie?
- E! - rǎspunde Ion, tot ai învǎțat ceva, frate! Acum ştii şi tu cǎ mintea nu stǎ în mâncare!
Nivelul B2
Școala “Costache Negri”din Galați, (fosta Școală nr. 2) este singura școală din județ care
va avea o revistă multiculturală. Cu mai puțin de 200 de copii înscriși în evidențe, școala adună
laolaltă reprezentanți din trei comunități: români, rrromi și ruși lipoveni.
“Avem în școală reprezentanți din trei comunități diferite, care vin cu specificul și
amprenta lor culturală. Tocmai de aceea vrem să promovăm elementele culturale specifice ale
fiecărei etnii, pentru a ne putea cunoaște mai bine, pentru a putea interfera și pentru ca
fiecare să se poată integra. Cu cât cunoaștem mai multe elemente despre ceilalți, fie că este
vorba de minorități sau de majoritate, cu atât suntem mai toleranți și mai deschiși către
cooperare“, a spus profesoara Judith Găină, directorul Școlii “Costache Negri”.
1. Singura școală din județul Galați care va avea o revista multiculturală este