Sunteți pe pagina 1din 5

Patologia hidrică neinfecțioasă

-generalitati, substanțe poluante minerale, organice și


radioactive care influențează sănătatea umană-
În compoziţia apei intră un număr mare de substanţe minerale, prezente în acelaşi timp şi
în organele şi ţesuturile organismului uman; de aceea s-a putut stabili o relaţie între
substanţele minerale din apă şi cele din organism în sensul că atât excesul cat şi carenţa
unora dintre acestea în apa potabilă se răsfrânge asupra concentraţiei aceloraşi substanţe în
organismul uman. Deşi, în general, aportul de elemente minerale necesare organismului
este asigurat prin alimente şi numai într-o mica măsură prin apă, variaţia concentraţiei
hidrice a acestora poate influenţa puternic organismul uman. Unele elemente minerale
(bioelementele) iau parte activ la majoritatea proceselor metabolice, la creşterea şi
dezvoltarea organismului, la hematopoeză, la procese imunitare, la sinteza unor enzime
imunitare şi la sinteza unor hormoni.

Grupa macroelementelor conţine substanţe a căror rol în fiziologia şi patologia umană este
bine cunoscut (calciu, magneziu, sodiu, potasiu). Rolul microelementelor (fluor, iod, crom,
mangan, vanadiu, zinc, seleniu, cupru, cadmiu, cobalt) în organism are încă aspecte
incomplet elucidate.

Dintre substanţele minerale care influenţează starea de sănătate a consumatorului, atunci


când sunt prezente în exces în apă amintim: nitratii, plumbul, mercurul ,cadmiul ,arsenul si
substantele radioactive.

Substantele organice posibil preyente in apa care in anumite cantitati pot afecta starea de
sanatate a consumatorului sunt detergentii, pesticidele si substantele cancerigene cum sunt:
hidrocarburile policiclice aromatice (HPA); nitrozoderivatii ; trihalometanii (THM) - prezenţi
curent în apa potabilă sunt cloroformul , bromdiclormetanul , dibromclormetanul ,
bromoformul . Cantitativ, cloroformul reprezintă 90% din totalitatea THM dar această
proporţie variază semnificativ cu conţinutul apei brute în bromuri şi cu pH-ul apei. Aceste
substanţe sunt în stare lichidă la temperatura obişnuită; în aer se descompun prin reacţii de
fotooxidare; cloroformul se transformă în diclorocarbonil (fosgen) şi acid clorhidric. Timpul
de înjumătăţire este de 26 – 260 de zile pentru cloroform şi de aproximativ 60 de zile pentru
trihalometanii bromaţi. Printre parametrii care influenţează cantitatea de THM, unii se
referă la calitatea apei, cantitatea de substanţe organice (carbon organic total -COT),
conţinutul în bromuri, în amoniac, pH-ul, alcalinitatea, temperatura) şi alţii la procesul
propriu-zis de tratare (doza şi tipul de dezinfectant utilizat, timpul de contact).
Principala sursă de expunere a populaţiei la THM este apa consumată ca apă potabila dar
şi în alte scopuri casnice (spălatul rufelor, duş, baie). S -a demonstrat că folosirea agenţilor
de albire pe bază de clor la spălatul rufelor favorizează formarea cloroformului şi constituie
o sursă importantă de expunere la subproduşi de clorinare. De asemenea,, consumul de
băuturi răcoritoare preparate cu apă clorinată constitui o altă sursă de expunere a
organismului la THM. Nu trebuie neglijată expunerea prin practicarea înotului în bazine în
care apa este supusă dezinfecţiei cu clor.

Absorbtia THM se poate realiza pe mai multe cai. Ingestia reprezintă principala cale de
absorbţie pentru THM conţinuţi în apa de robinet. Utilizarea apei în scopuri casnice , mai
ales pentru igiena individuală (duş, baie) contribuie la absorbţia THM prin inhalare sau pe
cale cutanată. Pentru a se evalua importanţa expunerii la cloroform şi BDCM prin inhalare şi
absorbţie cutanată s-a calculat un factor de modificare pentru fiecare compus, exprimat în
litri echivalent/zi (LEg/zi). Pentru expunerea prin inhalare inhalare şi calea cutanată (duş
timp de 10 minute, baie timp de 10 minute, baie 30 de minute) la apa de robinet care
conţine 5 µg/L cloroform şi, respectiv BDCM, valorile LEg/zi sunt concordante cu timpul de
expunere. Astfel, pentru expunerea în timpul unei băi de 30 minute valoarea LEg/zi este
4,11 pentru cloroform şi 3,55 pentru BDCM . Alături de apa potabilă, unele alimente şi
băuturi pot conţine THM şi contribuie la nivelurile zilnice absorbite de om. Astfel, date
recente confirmă că din 181 de alimente, pentru 131 s-au determinat concentraţii diferite
de THM. 12 dintre produsele testate conţin cantităţi care depăşesc 100 µg/kg (unt,
margarină, materii grase şi ulei vegetal, cereale pentru nou - născuţi, pizza, peşte de apă
dulce sau de apă sărată, clătite, brânzeturi, carne de vită, covrigi). Cele mai mari concentraţii
de cloroform sunt, adesea, determinate în produsele lactate (17 µg/L - cloroform şi 1,2 µg/L
- BDCM).

Toxicitatea acută a THM la animalul de experienţă se caracterizează prin depresia


sistemului nervos central, prin manifestări cardiace, alterarea funcţiei hepatice şi renale.
Concentraţiile măsurabile ale THM în apa potabilă sunt mult mai mici decât cele care ar
putea provoca intoxicaţii acute la om . Dintre compuşii individuali care intră în categoria
THM, numai pentru bromoform (folosit în trecut ca sedativ antitusiv) era stabilită doza letală
la copil – 300 mg/kg corp. Doza minimă care induce o sedare uşoară este de 54 mg/kg
corp; această doză este de aproximativ 5000 de ori mai mică decât concentraţia THM în
apă, la care populaţia este expusă.

Expunerea prelungită la doze mari de THM poate provoca efecte toxice la nivel hepatic si
renal. La animalul de experientă aceste efecte pot fi observate la doze de ordinul mai multor
mg/kg corp (WHO, 2000). Ţinând cont de concentraţiile în general foarte scăzute ale THM
apă, este puţin probabil ca manifestări cronice să poată fi constatate la om . În prezent,
femeile însărcinate sunt considerate grupă de populaţie vulnerabilă la expunerea la THM ;
sunt semnalate posibile legături între THM si afecţiuni ale mamei sau fătului (avort spontan,
malformaţii congenitale, făt subponderal). Cercetările sunt în cur, pentru clarificarea acestor
aspecte. Studiile epidemiologice efectuate în scopul evaluării riscului de cancer la populaţia
expusă la THM a evidenţiat numeroase cazuri de cancer de vezica. Aceasta situatie a fost
observată la populaţia expusă o mare perioadă de timp (20 de ani şi mai mult). Datele
privind incidenţa cancerului de colon şi de rect sunt contradictorii; se consideră că THM pot
fi consideraţi responsabili de un număr important din cazurile de cancer. Astfel, Agenţia
pentru protecţia mediului din Statele Unite estimează, pe baza datelor epidemiologice, că
numărul de cazuri de cancer de vezică, atribuabile clorinării apei ar putea reprezenta între 2
şi 17 % din cazurile noi apărute în fiecare an. Subproduşii clorinarii apei, sunt în egală
măsură, asociaţi cu efectele mutagene. Numeroase studii au demonstrat că fracţiunea de
halogenoacizi, nevolatili formaţi în apă sunt responsabili de această acţiune.

Unul din zece cazuri de cancer pulmonar este provocat de radon, o substanţă radioactivă
care se găseşte în apa potabilă. În 2013, Uniunea Europeană a emis o directivă prin care
cerea monitorizarea acestui element, dar în România abia acum se discută un proiect în
acest sens. Aceeaşi directivă impune şi controlul tritiului, o altă substanţă cu potenţial
cancerigen. Ambele au fost identificate în apele din România în cantităţi peste nivelul de
risc. Radonul şi tritiul pot să curgă la robinet, tocmai de aceea Uniunea Europeană impune
ţărilor membre să facă teste regulate. Limita maxim-admisă: 100 de becquereli pe litru.

Bibliografie:

1. Elemente de igiena mediului, Editia a II-a revizuita si adaugita, de profesor Rodica


Cuciureanu;
2. Natural radioactivity and formation of oxygen in Earth's atmosphere: Decay of radioactive

40
K and radiolysis of ocean water https://doi.org/10.1016/j.precamres.2020.105786