Tema 7.

Gestiunea pasivelor bancare

1. Gestiunea capitalurilor bancare propriu

2. Gestiunea resurselor atrase
3. Garantarea depozitelor bancare

Resursele bancare
Resursele băncilor sunt constituite din resurse proprii şi resurse atrase.
Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind resurse
stabile, care pot fi plasate pe termen lung şi resurse temporare – care pot fi plasate pe
termen foarte scurt şi scurt.
Resursele atrase constituie partea cea mai activă din resursele băncii, pe seama
acestora banca putându-şi îndeplini funcţia de investiţie, de plasament, resursele proprii
având o pondere nesemnificativă în plasamentele băncii.
1. Gestiunea capitalurilor bancare proprii
Resursele proprii
Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii şi
continuând cu perioada de funcţionare până la lichiditate. Datorită acestui rol în ultimii ani
capitalul a devenit punctul esenţial al managementului bancar.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii:
- protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidării băncii;
- absoarbe pierderile neanticipate pentru a menţine încrederea, astfel ca, în
condiţii de stres, banca să-şi poată continua activitatea;
- serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea
activităţii;
- serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor.
După 1970 evoluţia capitalului bancar s-a caracterizat prin două tendinţe:
- diminuarea relativă a capitalului bancar, în sensul scăderii ponderii
acestuia în totalul bilanţier al băncilor, contribuind la creşterea ratei rentabilităţii
financiare a băncii prin efectul de levier, generat de îndatorare;

1
 - diversificarea capitalului bancar, generată de dereglementarea cadrului
normativ şi de inovaţiile financiare, contribuind la adecvarea modului de atragere a
resurselor pentru acoperirea nevoilor de plasament ale băncilor.
Capitalul bancar desemnează fondurile pe care banca le poate folosi pentru
finanţarea unor operaţiuni pe termen nelimitat, în funcţie de modul de procurare
evidenţiindu-se două forme:
a) capitalul bancar în sens restrâns (fondurile proprii ale societăţii
bancare) reprezintă forma clasică, tradiţională, cuprinzând:
- capitalul social (vărsat)
- profitul nerepartizat
- fondurile bancare proprii (constituite conform legislaţiei).
Sursele acestui capital sunt interne (reinvestirea profitului) sau externe (emisiunea
publică sau privată de acţiuni). Valoarea capitalului se stabileşte la valoarea contabilă, la
valoarea nominală (de emisiune) sau la valoarea de piaţă. Această formă de capital poate fi
divizată în două categorii: capitalul propriu şi capitalul suplimentar (stabilit ca un procent
din cel propriu) şi cuprinde fondul de risc, rezervele din reevaluarea activelor şi datoriei
subordonate;
b) alte forme de capital, concretizate îndeosebi în acţiunile preferenţiale şi
datoria subordonată.
Menţinerea riscului de capital la un nivel rezonabil şi respectarea normelor de
solvabilitate bancară reclamă planificarea necesarului de capital şi integrarea acesteia în
planificarea financiară globală a băncii.
Planificarea necesarului de capital social implică realizarea prealabilă a
următoarelor operaţiuni:
- analiza performanţelor anterioare şi a stării actuale ale băncii, calculându-se
principalii indicatori de rentabilitate şi de risc;
- elaborarea de prognoze referitoare la variabilele esenţiale ale băncii, sub forma de
scenarii care includ ipoteze referitoare la condiţiile de piaţă, evoluţia politicii
monetare etc.;
- prognozarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, pe baza valorilor medii
anuale, în cadrul unor scenarii alternative;
- prognozarea nevoii globale de capital, utilizând metoda reziduală.

2
 După parcurgerea acestor etape, se stabileşte structura optimă a capitalului bancar,
în funcţie de evoluţia pieţelor şi a reglementărilor bancare, factorii principali care
influenţează structura capitalului bancar fiind: destinaţia capitalului bancar şi gradul de
îndatorare a băncii.
Destinaţia capitalului bancar este complexă şi necuantificabilă, având în vedere
funcţiile capitalului: protecţia creditorilor băncii, absorbirea unor pierderi, finanţarea
investiţiilor în imobilizări, plafonarea creşterii băncii, însă esenţială rămâne menţinerea
încrederii publicului, care asigură succesul unei bănci.
Gradul de îndatorare, ca factor al rentabilităţii, exercită o presiune puternică asupra
nivelului relativ al capitalului bancar, în sensul diminuării acestuia. Creşterea gradului de
îndatorare este însă limitată de unii factori, precum: prudenţa creditorilor, acţionând prin
intermediul pieţei; cursul acţiunilor bancare, care poate scădea în cazul perceperii supra-
îndatorării băncii ca factor de risc; reglementările autorităţilor bancare, care pot limita, prin
penalizare, creşterea gradului de îndatorare.
Este dificil de stabilit un optim al mărimii capitalului bancar, acesta depinzând de
talia băncii, de diversificarea plasamentelor, de politicile manageriale,de încrederea
partenerilor.
În vederea satisfacerii nevoilor de capital, managementul bancar trebuie să
considere următoarele elemente:
- reglementările bancare privind capitalul
- posibilităţile băncii de creştere a capitalului.
Reglementarea capitalului propriu
Din punct de vedere practic, adecvarea capitalului presupune stabilirea
convenţională a nivelului minim de capital, în funcţie de anumiţi parametri ce reflectă
dimensiunea activităţii băncii şi a riscurilor asociate.
Această măsură restrictivă, acceptată pe plan internaţional, nu îşi propune o
acoperire totală a factorilor de risc, fapt care ar conduce la un blocaj operaţional, ci doar să
asigure o corelaţie între beneficiile obtenabile şi pierderile potenţiale datorate asumării unui
anumit nivel de risc.
Obiectivul reglementării este promovarea stabilităţii şi a siguranţei sistemului
financiar - bancar prin intermediul normelor prudenţiale şi prin măsuri de supraveghere in
scopul reducerii riscurilor.

3
 În UE: Cerințele de capital pentru bănci și firme de investiții fac parte din cadrul
unic de reglementare al uniunii bancare și pun în aplicare Acordul Basel III - standardele de
adecvare a capitalului convenite la nivel internațional - în legislația UE.
Normele constau în:
1. Regulamentul (Regulamentul privind cerințele de capital - CRR)
2. Directiva (Directiva privind cerințele de capital - CRD IV)
Acestea se aplică în toate statele membre de la 1 ianuarie 2014.
În Republica Moldova: La 30 iulie 2018, au intrat în vigoare noile reglementări
conform cerințelor Basel III ( prin prisma cadrului european CRD IV/CRR) și Instrucțiunea
cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere,
conform căreia băncile calculează fondurile proprii diminuându-le nu numai cu expunerile
la riscul de credit, dar luând în considerație riscul de piață, riscul operațional, riscul de
decontare. De asemenea, noile reglementări au stabilit și mărimea amortizoarelor de capital,
care vor atenua impactul asupra fondurilor proprii.
***
În conformitatea cu art. 60 al LAB (Legea privind activitatea băncilor), în scopul
asigurării stabilităţii şi siguranţei activităţii desfăşurate şi/sau îndeplinirii obligaţiilor
asumate, fiecare bancă trebuie să menţină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii, dar
nu mai mic de nivelul stabilit de Banca Naţională a Moldovei (100 mil. lei).
Cerinţele şi categoriile de fonduri proprii, elementele care intră în calculul
fondurilor proprii, condiţiile şi limitele în care acestea pot fi luate în considerare şi situaţiile
în care pot fi depăşite aceste limite, filtrele prudenţiale, deducerile din elementele de fonduri
proprii, reducerile din nivelurile de fonduri proprii şi orice alte cerinţe de determinare a
acestora sunt stabilite prin actele normative emise în aplicarea Legii privind activitatea
băncilor.
Băncile trebuie să dispună de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în
permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de fonduri proprii stabilite pentru acoperirea,
după caz, a riscului de credit, a riscului de diminuare a valorii creanţei, riscului de
credit al contrapărţii, riscului de poziţie, riscului de decontare/livrare, riscului valutar,
riscului de marfă, riscului de ajustare a evaluării creditului şi riscului operaţional.
Băncile trebuie să se conformeze în permanenţă cu nivelurile minime ale
indicatorilor de adecvare a fondurilor proprii calculaţi ca raport între categoriile de fonduri

4
proprii şi valoarea totală a expunerii la risc, astfel cum sunt acestea stabilite în actele
normative ale BNM.
Metodologiile de determinare a valorii expunerii la fiecare risc, precum şi a valorii
totale a expunerii la risc, se stabilesc în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Băncile trebuie să dispună de fonduri proprii care să acopere amortizoarele de
capital impuse de BNM. Cerinţele de menţinere a amortizoarelor de capital trebuie să fie
îndeplinite de către băncile cu elemente ale fondurilor proprii stabilite de BNM.
Amortizoarele de capital trebuie să fie menţinute suplimentar la cerinţele minime de fonduri
proprii prevăzute de BNM.
Băncile trebuie să dispună de fonduri proprii pentru:
 amortizorul de conservare a capitalului,
 amortizorul anticiclic de capital specific băncii,
 amortizorul aferent societăţii de importanţă sistemică şi
 amortizorul de risc sistemic,
în măsura şi în condiţiile prevăzute de actele normative emise de BNM.
În situaţia în care banca nu deţine un nivel suficient al fondurilor proprii care să
permită conformarea cu cerinţele de acoperire a amortizoarelor de capital, aceasta este
supusă unor măsuri de conservare a capitalului. BNM stabileşte prin actele sale
normative măsurile de conservare a capitalului, care includ, fără a se limita la acestea,
impunerea restricţiilor şi, prin urmare, necesitatea obţinerii aprobării prealabile din partea
BNM privind distribuirile şi obligaţia de a prezenta spre aprobare un plan de conservare a
capitalului.
***
Odată cu aprobarea Regulamentului cu privire la fondurile proprii ale băncilor
şi cerinţele de capital nr. 109 din 24.05.2018 (în vigoare 30.07.2018) se abrogă
Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc nr. 269 din 17 octombrie
2001.
Regulamentul cu privire la fondurile proprii ale băncilor și cerințele de capital
reglementează metodologia de calcul al fondurilor proprii şi stabileşte cerinţele faţă de
fondurile proprii şi elementele care intră în calculul fondurilor proprii, deducerile din
elementele de fonduri proprii, reducerile din nivelurile de fonduri proprii şi alte cerinţe de
determinare a acestora.

5
 Regulamentul nu împiedică băncile să deţină fonduri proprii şi componente ale
acestora care depăşesc cerinţele regulamentare, sau să aplice măsuri mai stricte decât cele
prevăzute de regulament.
Fondurile proprii ale unei bănci (FP) sunt constituite din suma fondurilor proprii
de nivel 1 şi a fondurilor proprii de nivel 2.
FP = FP1 + FP2
Fondurile proprii de nivel 1 ale unei bănci sunt constituite din suma fondurilor
proprii de nivel 1 de bază şi a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar ale băncii.
FP1 = FP1b + FP1s
Fondurile proprii de nivel 1 de bază ale unei bănci constau în elementele de
fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea ajustărilor prevăzute la punctele 26-29, a
deducerilor în temeiul punctului 30 şi a derogărilor şi alternativelor prevăzute la punctele
63-67 şi la punctul 126.
Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale unei bănci constau în elementele de
fonduri proprii de nivel 1 suplimentar după deducerea elementelor menţionate la punctul 87
şi după aplicarea punctului 126.
Fondurile proprii de nivel 2 ale unei bănci constau în elementele de fonduri
proprii de nivel 2 ale băncii după deducerile menţionate la punctul 100 şi după aplicarea
punctului 126.
Cerințele generale de fonduri proprii și de capital.
Băncile trebuie să îndeplinească în orice moment următoarele cerinţe de fonduri
proprii:
1) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 5,5%;
2) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 7,5%;
3) o rată a fondurilor proprii totale de 10,0%.
Băncile îşi calculează ratele capitalului după cum urmează:
1) rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1
de bază ale băncii exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc (ER);

2) rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile proprii de nivel 1 ale băncii
exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc;

6
 3) rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale băncii exprimate ca
procent din cuantumul total al expunerii la risc.

Anexa 1 la Instrucţiunea cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor

COREP în scopuri de supraveghere: Formularele CA (adecvarea capitalului) conţin
informaţii despre numărător (fonduri proprii totale, fonduri proprii de nivel 1, fonduri
proprii de nivel 1 de bază) şi numitor (cerinţele de fonduri proprii), astfel cum este definit în
Regulamentul cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţele de capital, aprobat prin
Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.109 din 24 mai 2018 şi se
împart în:
1) Formularul CA1 cuprinde cuantumul fondurilor proprii ale băncii, defalcat
pe posturile necesare pentru a obţine respectivul cuantum.
2) Formularul CA2 prezintă un rezumat al cuantumurilor totale ale expunerilor la
risc,.
3) Formularul CA3 conţine ratele pentru fondurile proprii ale băncii, precum şi alte
date conexe.
4) Formularul CA4 conţine elementele memorandum necesare pentru calcularea
elementelor din CA1, precum şi informaţii cu privire la amortizoarele de capital.
***
Regulamentul cu privire la amortizoarele de capital ale băncilor nr. 110 din
24.05.2018 (în vigoare 30.07.2018 ): În scopul prevenirii şi atenuării riscului
macroprudenţial sau riscului sistemic, regulamentul stabileşte:
1) cerinţe cu privire la fondurile proprii pe care băncile trebuie să le deţină în
vederea constituirii următoarelor amortizoare de capital:
a) amortizor de conservare a capitalului;
b) amortizor anticiclic de capital specific băncii;
c) amortizor O-SII;
d) amortizor de risc sistemic.
Băncile trebuie să îndeplinească cerinţele de menţinere a amortizoarelor de capital
cu fonduri proprii de nivel 1 de bază, suplimentar celor menţinute pentru a respecta
7
cerinţa de fonduri proprii impusă de actele normative ale BNM aferente fondurilor proprii
ale băncilor şi cerinţelor de capital.
Suplimentar la fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute pentru a respecta
cerinţa de fonduri proprii prevăzută în actele normative ale BNM aferente fondurilor proprii
ale băncilor şi cerinţelor de capital, băncile sunt obligate să menţină un amortizor de
conservare a capitalului, constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază, egal cu 2,5%
din cuantumul total al expunerii la risc a băncilor respective.
Rata amortizorului anticiclic pentru Republica Moldova. BNM calculează
trimestrial un referențial pentru amortizorul anticiclic de capital în procesul de stabilire a
ratei acestuia.
Referenţialul pentru amortizor reflectă, într-o manieră relevantă, ciclul de creditare
şi riscurile datorate creşterii excesive a creditelor în Republica Moldova şi ia în considerare
în mod corespunzător particularităţile economiei Republicii Moldova. Referenţialul pentru
amortizor se bazează pe deviaţia raportului “credite acordate sectorului privat/produsul
intern brut” de la tendinţa acestuia pe termen lung, luând în considerare, cel puţin:
1) un indicator al creşterii nivelurilor creditării în Republica Moldova şi, în special,
un indicator care reflectă modificările în raportul “credite acordate sectorului privat din
Republica Moldova/produsul intern brut”;
2) orice recomandare emisă de către autoritatea naţională macroprudenţială
desemnată, definită în condiţiile legislaţiei în vigoare.
BNM evaluează şi stabileşte trimestrial rata amortizorului anticiclic pentru
Republica Moldova.
Rata amortizorului anticiclic, exprimată ca procentaj din valoarea totală a expunerii
la risc, se stabileşte între 0% şi 2,5%, calibrată în trepte de 0,25 puncte procentuale sau
multipli de 0,25 puncte procentuale.
În cazuri justificate, BNM poate stabili o rată a amortizorului anticiclic mai mare de
2,5% din cuantumul total al expunerii la risc.
BNM anunţă trimestrial, prin publicare pe pagina web oficială, rata stabilită a
amortizorului anticiclic pentru Republica Moldova.
Amortizorul O-SII (Other Systemically Important Institutions). O societate de
tip O-SII din Republica Moldova este fie o bancă-mamă din Republica Moldova, o societate
financiară holding-mamă din Republica Moldova, o societate financiară holding mixtă-

8
mamă din Republica Moldova sau o bancă din Republica Moldova, al cărei faliment sau a
cărei funcţionare defectuoasă ar putea declanşa un risc sistemic la nivel naţional.
În vederea evaluării importanţei sistemice şi identificării băncilor drept societăţi de
tip O-SII din Republica Moldova, BNM utilizează o metodologie bazată pe cel puţin unul
dintre criteriile
următoare:
1) mărimea;
2) importanţa pentru economia Republicii Moldova;
3) anvergura activităţilor transfrontaliere;
4) interconectarea băncii sau a grupului cu sistemul financiar.
BNM comunică publicului, cel puţin prin intermediul paginii sale oficiale,
metodologia sa de identificare a societăţilor de tip O-SII din Republica Moldova.
BNM identifică băncile care sunt societăţi de tip O-SII din Republica Moldova şi
stabileşte lista acestor bănci, care este revizuită cel puţin anual.
În baza criteriilor de identificare a societăţilor de tip O-SII din Republica Moldova,
BNM poate impune fiecărei societăţi de tip O-SII din Republica Moldova, pe bază
consolidată sau individuală, după caz, să menţină un amortizor O-SII de până la 2% din
cuantumul total al expunerii la risc.
Amortizorul de risc sistemic. BNM poate stabili un amortizor de risc sistemic,
pentru a preveni şi a diminua riscul sistemic nonciclic manifestat pe termen lung sau riscul
macroprudenţial şi care nu sunt acoperite de alte acte normative elaborate în temeiul Legii
nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor, în sensul de risc de perturbare a
sistemului financiar care poate să genereze consecinţe negative semnificative pentru
sistemul financiar şi pentru economia reală a Republicii Moldova.
În cazul în care BNM procedează la stabilirea amortizorului de risc sistemic, băncile
respective trebuie să menţină un amortizor de risc sistemic constituit din fonduri proprii de
nivel 1 de bază de cel puţin 1% pe baza expunerilor la care se aplică amortizorul de risc
sistemic.
BNM impune amortizorul de risc sistemic tuturor băncilor şi/sau unuia ori mai
multor subansambluri ale respectivelor bănci şi stabileşte rata acestui amortizor în trepte de
ajustare graduale sau accelerate de 0,5 puncte procentuale. Banca Naţională a Moldovei
poate impune diferite cerinţe (rate) pentru diferite grupuri de bănci.

9
 Decizia BNM privind amortizorul de risc sistemic va conţine cel puţin rata stabilită
a amortizorului menţionat, nivelul de aplicabilitate (pe baza individuală/consolidată), lista
băncilor cărora li se aplică amortizorul, data de la care această rată urmează a fi aplicată,
precum şi ţările în care sunt situate expunerile cărora li se aplică acest amortizor.
2. Gestiunea resurselor atrase
Resursele atrase pot fi grupate, în funcţie de caracteristica funcţională, în două
categorii:
a) depozitele bancare sunt resurse atrase şi existente funcţional în portofoliul
băncii sub forma:
- conturilor de disponibilităţi, resursa cea mai ieftină, prin care se derulează
toate încasările şi plăţile clienţilor. Aceste resurse prezintă o volatilitate
ridicată, pentru atragerea clienţilor, îndeosebi a celor mari, banca trebuind să
reducă comisioanele şi să crească calitatea serviciilor oferite;
- depozitelor (conturi) de economii la vedere, care au un grad mare de
lichiditate, banca oferind dobânzi mici, aceste resurse având însă grad mare de
volatilitate, adesea băncile restricţionând operaţiunile cu aceste conturi;
- depozitelor la termen, bonificate la dobânda pieţei, diferenţiat în funcţie de
perioada de maturitate. Un instrument specific al acestei resurse îl reprezintă
certificatele de depozit.
Depozitele pot fi delimitate şi în funcţie de subiecţii (clienţii) băncii în două
categorii:
- depozite cu amănuntul, cu persoanele fizice, care îmbracă toate cele trei forme
prezentate mai sus ;
- depozite cu ridicata, instituţionale, cu persoane juridice, care pot fi guvernul
sau administraţiile locale, agenţii economici industriali, comerciali etc. şi instituţii financiare
(bancare şi nebancare);
b) resurse atrase «nondepozit» sunt procurate de bancă în situaţii dificile,
disfuncţionale şi pot căpăta următoarele forme:
- împrumuturi de la Banca Centrală (credite de refinanţare), precum credite de
licitaţie, credite structurale, credite lombard (overdraft) etc.;
- împrumuturi pe piaţa interbancară, de la alte bănci, la care se apelează în cazul
unei crize acute de lichidităţi;

10
 - vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie, a obligaţiunilor guvernamentale
sau a altor hârtii de valoare din portofoliul băncii.
Determinarea costurilor diferitelor tipuri de resurse, care pot constitui fonduri pentru bancă,
impune luarea în considerare a influenţei fiecărei categorii de resurse asupra riscurilor
bancare de lichiditate, de rată a dobânzii, de creditare, de insolvabilitate.
Calitatea resurselor atrase se va determina după următoarele criterii :
1. Componenţa resurselor atrase: se cunosc resurse atrase depozitare şi
nedepozitare. Volumul resurselor depozitare se planifică în conformitate cu necesarul de
plasamente. În caz de necesitate se vor atrage resurse nedepozitare. Evaluarea necesarului
de resurse nedepozitare de va efectua după formula:
Discrepanţa fondurilor = suma plasamentelor planificate - suma depozitelor planificate.

În cazul când apare rezultatul negativ, banca va procura resurse nedepozitare sub forma:

 Creditelor Caracteristicele lor sunt:

interbancare - au un termen foarte scurt
- se vor utiliza pentru completarea necesarului de lichidităţi
imediate;
- pot fi procurate de băncile cu un surplus de lichidităţi,
care sunt interesate să le plaseze pe termen scurt
 credite centralizate
 emisiune de
certificate de depozit
 emisiune de cambii
 emisiune de
obligaţiuni
Factorii care influenţează alegerea resurselor nedepozitare sunt:
- costul resurselor
- riscul asociat fiecărui tip de resursă
- termenul de scadenţă
- mărimea băncii, de care depinde tipul resursei la care ea poate avea acces
- necesarul de depunere a gajului
- norme de reglementare din partea statului.
2. Costul resurselor atrase. Evaluarea costului resurselor permite managerilor
băncii să decidă asupra preţului diferitelor categorii de resurse pentru a le selecta funcţie de
posibilităţile de plasamente şi de dobânzile, pe care acestea la generează.
Volumul cheltuielilor bancare cu resursele atrase de va determina:

11
 m
C = ∑ i j * Pj
j =1

unde
C – cheltuielile de atragere a resurselor bancare,
Pj – volumul pasivului de tip j
ij – rata dobânzii, plătită pentru pasivul de tip j
Rata dobânzii medie, plătită pentru o unitate monetară de capital atras, se va
determina prin raportarea cheltuielilor respective la volumul total de resurse atrase.
Plăţile asupra dobânzilor nu limitează cheltuielile bancare cu resursele atrase, fiind
necesar să se calculeze cheltuielile la o rata critică, sau costurile marginale:

∑s it Dit + CO
Cm =
∑A prof

unde
Σ sitDit - plăţile asupra dobânzilor;
CO - alte cheltuieli operaţionale ale băncii, altele decât dobânzile;
ΣAprof - suma activelor profitabile ale băncii.
Cheltuielile calculate în acest mod sunt la o rată critică a rentabilităţii, deoarece,
pentru a-şi menţine profitabilitatea, banca nu-şi poate permite să plaseze aceste resurse la o
dobândă mai mica decât această rată.
Variaţia frecventă a ratelor de dobândă conferă cheltuielilor medii ponderate
nesiguranţă şi irealitate.
Costul marginal al resurselor atrase evaluează costul achitat de bancă pentru a
cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care aceasta le poate investi:
Cm = i * D ' − i * D
unde
D’ – resurse, atrase la o rată de dobândă nouă;
D – resurse atrase la rata de dobândă veche;
i – rata de dobândă, estimată ca la care se pot plasa resursele atrase.
Acest indicator reprezintă în valoare absolută volumul modificării costurilor
bancare cu atragerea resurselor, însă pentru a putea fi comparabil cu rata de rentabilitate la
plasamente este necesară transformarea lui în valoare relativă.

12
 Cm
rC m =
D'
Rata costului marginal rCm al resurselor atrase poate fi comparată cu rentabilitatea
marginala a plasamentului pentru a se concluziona asupra bonităţii lui.
În cazul majorării ratelor de dobândă de către bancă, costurile marginale vor creşte,
dat fiind faptul, că banca este obligată să achite dobânzile majorate nu numai pentru
resursele atrase suplimentar, dar şi să ofere aceiaşi rentabilitate la depuneri clienţilor vechi,
care acceptase de fapt dobânda anterioară majorării. Analiza costurilor marginale permite
determinarea limitei valorice până la care banca poate să-si extindă volumul resurselor
atrase atâta timp, cât cheltuielile marginale de atragere a noilor resurse nu vor face să scadă
veniturile marginale din plasamentul lor.

modificarea ratei dobânzii diferenţa dintre rata dobânzii

la depozite. la depozite şi rata dobânzii la venitul băncii,
credite (marja bancară) determinat de
creşterea
volumului
deciziile clienţilor volumul şi structura depozitului şi
referitor la mărimea şi depozitului băncii creditului bancar
tipul depozitului
Politica de formare a dobânzilor de bază pasive influenţează structural clientela
bancara şi depunerile bancare, care la rândul sau, determina deciziile manageriale în
strategia dezvoltării profitabilităţii băncii:

Formarea ratei de bază a dobânzii la depozite este un capitol separat în strategia

vitală a băncii. Dobânda la depozit va fi utilizată, în primul rând, pentru majorarea
profitabilităţii băncii şi păstrarea fezabilităţii ei, mai apoi pentru atragerea clienţilor sau în
lupta concurenţială, deoarece cu cât este mai mică marja între rata dobânzii la credite şi rata
dobânzii la depozite, cu atât mai sensibilă este banca la modificările ratei dobânzii la
depozite pe piaţa.
3. Necesitatea de garantare a resurselor atrase. Resursele nedepozitate sunt
garantate în conformitate cu cerinţele creditorului. Pentru creditele centralizate acestea pot fi
hârtiile de valoare de stat cu calitate înaltă, pentru creditele interbancare – active eligibile,
pentru alte împrumuturi – în conformitate cu normele impuse de autorităţi.

13
 Resursele depozitare sunt garantate prin autoritatea băncii. Actualmente însă în
sistemul bancar autohton există şi o altă metodă de garantare a depozitelor, care va fi
prezentată în continuare.
3. Garantarea depozitelor bancare
Poziţii convergente:
- interesul individual de protecţie, pe care îl reclamă orice depunător;
- interesul băncilor, de a-şi prezerva portofoliul de clienţi şi de evitare a riscului
reputaţional;
- interesul public, privind încrederea în sistemul bancar şi evitarea riscului sistemic.
Sistemele de asigurare a depozitelor pot fi structurate după mai multe
caracteristici:
 ca mod de funcţionare, vom întâlni:
1. structuri mutuale de acoperire a cheltuielilor aferente satisfacerii obligaţiilor
băncilor falimentare;
2. structuri formale, bazate pe existenţa unui fond dedicat acestui scop;
 în funcţie de modul de administrare, se diferenţiază:
1. fondurile administrate public;
2. fondurile administrate privat;
 după caracterul contribuţiilor, se disting:
1. fondurile obligatorii
2. fondurile facultative.
Conform Legii privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar
nr. 575 din 26.12.2003, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar se constituie
ca persoană juridică de drept public.
Fondul garantează depozitele în monedă naţională şi în valută străină deţinute de
rezidenţi şi nerezidenţi persoane fizice în băncile licenţiate.
În cazul în care depozitele unei bănci licenţiate devin indisponibile, Fondul
garantează plata acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi mărimea lor sau de
monedă în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 20 000 lei moldoveneşti.
Fondul are cont curent la BNM în care se acumulează mijloacele lui financiare.
Mijloacele financiare ale Fondului pot fi constituite din:
a) vărsământul obligatoriu anual;

14
 b) contribuţiile iniţiale ale băncilor;
c) contribuţiile trimestriale ale băncilor;
d) contribuţiile speciale ale băncilor;
e) împrumuturi;
f) veniturile din lichidarea creanţelor sale;
g) veniturile din investirea mijloacelor sale;
h) veniturile din aplicarea penalităţilor de întârziere;
i) alte venituri (donaţii, subvenţii bugetare, ajutoare etc.);
j) mijloacele prevăzute de Legea cu privire la redresarea și rezoluția bancară.
Fondul investeşte mijloace financiare disponibile numai în titluri emise de Guvern
sau de BNM.
În termen de 90 de zile de la data de eliberare a licenţei de desfăşurare a activităţilor
financiare, banca depune în Fond o contribuţie iniţială unică în mărime de 0,1% din
capitalul iniţial al acesteia.
Banca licenţiată depune în Fond o contribuţie trimestrială de 0,25% din suma totală
a depozitelor garantate în funcţie de plafonul stabilit, înregistrate în bilanţul băncii la
sfârşitul fiecărui trimestru.
Fondul este administrat şi supravegheat de Consiliul de administraţie.
Consiliul de administraţie este compus din 5 membri:
a) un membru propus de Asociaţia Băncilor din Moldova;
b) un membru propus de Ministerul Justiţiei;
c) un membru propus de Ministerul Finanţelor;
d) un membru, propus de BNM.
e) un membru propus de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Durata mandatului de membru al Consiliului de administraţie este de 7 ani.

15