Nero a oferit o donație enormă gărzii pretoriene și a ținut un discurs în fața senatului, prin care

promitea întoarcerea la principiile lui Augustus. Rolul senatului în cadrul guvernării avea să
crească, iar senatorii aveau să se bucure de mai multă libertate în exprimarea opiniilor.
Discursurile sale au fost scrise de Seneca, un distins filosof stoic, exilat în Corsica de Claudius și
rechemat să se ocupe de Nero, ca preceptor, alături de Afranius Burrus, perfectul pretoriului.
Britannicus, fiul lui Claudius, a fost otrăvit la o cină în anul 55. Mama să, Agrippina, a exercitat o
enormă influență asupra fiului său, prin intermediul căruia speră să conducă imperiul. Nero a
tratat-o cu considerație și se presupune că chiar mama sa l-a sedus pentru a-l controla mai bine.
Dar, la începutul anului 55, garda i-a fost retrasă, iar ea alungată din palat. În anul 59, Nero a
poruncit să fie suprimată. După tentative eșuate, a fost, în cele din urmă, ucisă. Împăratul colinda
seara prin oraș, mergând din cârciumă în cârciumă cu prietenii săi, jefuia oamenii în plină stradă,
ataca femeile și fura din magazine și tarabe. Siluia femei măritate și băieți născuți liberi. S-a
căsătorit cu amanții săi, Pitagora și Sporus, un copil castrat. Era pasionat de muzică, și îi plăcea
să cânte propriile compoziții, acompaniindu-se singur la lira. L-a angajat ca profesor pe Terpnus,
cel mai mare cântăreț de liră, și organiza concerte private pentru prieteni.
Debutul său public a avut loc în anul 64, la Napoli, iar teatrul în care organizase recitalul a fost
lovit de un cutremur și s-a prăbușit. Suetonius spune că Nero avea o voce slabă și înfundată, Dio
Cassius îi califică glasul drept leșinat, dar, poate, era un muzician talentat și priceput. Nero se
costuma ca un actor de tragedie, susținând un al doilea recital în fața plebei, și interpretând un
cântec despre Niobe și alte arii, feminine și masculine, cu soldații din garda pretoriană standu-i
alături, gata să-i poarte lira. Spectacolul s-a întins până seară târziu. Nero se imagina poet și
scria poezii.
În 58, Nero s-a îndrăgostit de Poppaea Sabina, căsătorită cu unul dintre tovarășii apropiați lui
Nero, Otho Marcus. Otho a fost numit guvernator al Lusitaniei, iar Poppaea a ajuns în patul
împăratului. A divorțat în anul 62 de Octavia și s-a căsătorit cu Poppaea. Octavia a fost trimisă în
Campania, izolată în Pandateria și acuzată fals de adulter, a fost ucisă, capul ei fiind adus la
Roma pentru ca Poppaea să se desfete privindu-l. În anul 63 Poppaea i-a născut lui Nero o fiică,
dar care a murit la 4 luni. În anul 65, într-un acces de mânie, Nero și-a omorât în bătaie soția
însărcinată a doua oară și, imediat, s-a însurat cu Statilia Messalina, dar, apoi, a început o relație
amoroasă cu Sporus, având o asemănare fizică cu Poppaea. A pus să fie castrat și îmbrăcat în
veșminte femeiești.
Când i s-a cerut să semneze prima sentință la moarte, Nero a comentat "de n-aș fi învățat să
scriu niciodată". După moartea lui Burrus, în anul 62, influența lui Seneca s-a diminuat, fiind
dominat de Poppaea și Ofonius Tigellinus, succesor la comanda gărzii pretoriene. Pentru că
banii erau pe sfârșite, Nero a mărit dările, moneda s-a depreciat, iar averile bogaților au fost
confiscate pentru a îngroșa veniturile împăratului.
În anul 64, Roma a fost devastată de un mare incendiu, izbucnit în apropiere de Circus Maximus,
care a cuprins 10 din cele 14 cartiere ale orașului, tot centrul Romei și o parte din reședința
imperială de pe Colina Palatină.

Executarea creștinilor

Nero la Baiae

Nero se afla la Antium când a izbucnit incendiul, dar s-a întors degrabă la Roma pentru a afla
despre amploarea dezastrului. A ajutat sinistrații, a transformat unele edificii publice în
adăposturi și a oferit grâne ieftine populației. A oferit bani pentru reconstrucție și a impus măsuri
stricte pentru reducerea riscului de repetare a incendiilor. Lumea credea că Nero însuși ar fi
provocat incendiul ca să facă loc pentru Domus Aurea. [necesită  citare] În toiul incendiului, privea
pârjolul din turnul lui Mecenas și se bucura de frumusețea flăcărilor, cântând „Arderea Troiei”, și
puțini au fost păcăliți atunci când el a aruncat vina asupra creștinilor. Acuzat că ar fi ordonat
marele incendiu de la Roma, Nero a aruncat vina asupra creștinilor, urmând un val de procese
sumare. Mulți creștini au fost crucificați și arși, ca și cum ar fi torțe vii, pentru a ilumina jocurile de
circ. Printre victimele persecuției se numără și Sfinții Petru și Pavel ce au fost uciși prin anul 66.
Indiferent de autor, marele incendiu l-a împovărat financiar pe Nero tocmai când veniturile erau
deja insuficiente. A reluat procesele pentru trădare și s-a ajuns la exiluri, execuții și sinucideri,
frică și indignarea răspândindu-se printre senatori și curteni.
Un grup format din senatori, printre care și ofițeri din garda imperială, condus de Gaius
Calpurnius Piso, a plănuit să-l asasineze în timpul Jocurilor de la Circus Maximus din aprilie 65.
Complotul a fost descoperit, astfel, 19 oameni fiind uciși și 13 exilați. Chiar și Seneca a fost
acuzat de complicitate la conspirația pisoniană și a fost obligat să se sinucidă. A mai fost dată în
vileag o altă conspirație pe când Nero se afla în drum spre Grecia, fiind implicați senatori de
vază, ca Gnaeus Domitius Corbulo.