Sunteți pe pagina 1din 1

EUROPA LA ÎNCEPUTUL MODERNITĂŢII (secolul al XVI-lea)

Două fenomene de amploare marchează începuturile modernităţii în

plan spiritual în istoria Europei: primul este Renaşterea care a fost

considerată în mod obişnuit ca reprezentând relansarea la un nivel calitativ

superior a creaţiei în domeniul literelor şi artei prin redescoperirea şi

imitarea creaţiilor culturii clasice antice greceşti şi romane.

Al doilea fenomen îşi are originile în faptul ca Renaşterea a opus

Evului Mediu o concepţie nouă asupra lumii şi a omului, acest lucru

însemnând şi o distanţare critică de dogmatismul medieval. Schimbările de

ordin religios au fost urmate curând de altele, a destrămând unitatea

Bisericii Catolice, provocând pentru circa 150 de ani aprige polemici,

războaie civile şi chiar războaie internaţionale între catolici şi protestanţi ca

Razboiul de 30 de ani (1618-1648) care nu s-a încheiat cu o victorie a

vreunei părti (Anglia sau Franţa). Acest al doilea fenomen este cunoscut în

istorie sub numele de Reforma religioasă.

Analizaţi cu atenţie textul de mai sus şi precizaţi schimbările

produse în plan spiritual în Europa la începutul modernităţii şi urmările

ce au decurs din acestea.

...............................................................................................................

S-ar putea să vă placă și